Strămutare. Sentința nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 4/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 8094/2/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4F

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 08.01.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererii de strămutare formulată de petenții T. M. și S. Ș. - ambii cu domiciliul în comuna Nuci, . în contradictoriu cu intimatele S. M. și P. F..

Dosarul a fost strigat la ordinea listei de fonduri.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, au răspuns petenții T. M. și S. Ș. - personal, lipsind intimatele S. M. și P. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Petenții depun la dosar, în original, chitanța . nr.2 din 06.01.2014 privind achitarea taxei judiciare de timbru.

Curtea ia act că s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în cuantumul stabilit prin rezoluție, pune în discuție necompetența materială a Curții de Apel București în soluționarea cererii de strămutare, față de incidența vechiului Cod de procedură civilă.

Petenții solicită admiterea excepției și a se dispune declinarea competenței soluționării cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea prezentei cereri de strămutare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București – Secția a IV-a civilă sub nr._, petenții T. M. și S. Ș. au solicitat strămutarea dosarelor nr._ și nr._ ale Judecătoriei B..

Instanța a solicitat relații cu privire la stadiul celor două dosare a căror strămutare se solicită, sens în care au fost atașate extrasele din Ecris din care reiese că dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.11.2007 (fila 14), iar dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.01.2008 (fila 17).

Examinând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după ., deci după data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012 așa cum a fost modificat prin OUG nr. 4/2013.

Cererea de strămutare de față este un incident procedural ivit pe parcursul soluționării unor dosare promovate pe rolul Judecătoriei B. înainte de data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă adoptat prin legea nr. 134/2010, prin urmare îi sunt aplicabile dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.

Din examinarea cererii de strămutare înregistrată pe rolul Curții de apel, instanța constată că nu se invocă drept motiv de strămutare rudenia sau afinitatea.

Prin urmare, Curtea are în vedere dispozițiile art. 39 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, potrivit cărora cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care va declina competența de soluționare a cererii de strămutare de față, privind strămutarea dosarelor nr._ și nr._ ale Judecătoriei B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. Steluța D. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI