Cereri. Decizia nr. 1300/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1300/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1300/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1300 R
Ședința publică din data de 17.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. E LA C. B.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea - în fond după casarea cu reținere spre rejudecare - asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta I. N. - decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii Ț. M. și Ț. E., în calitate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr. 10/2001; acțiune în constatare; obligație de a face; alte cereri".
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, la data de 22.12.2011, reclamanta I. N. a chemat în judecată Municipiul București și Primarul Municipiului București în nume propriu și în calitate de reprezentant al Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 25 și 26 rap. la art. 2, 3 și 11 din Legea nr.10/2001, precum și în conformitate cu prev. Deciziei nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nerespectarea termenului prevăzut de art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001 echivalează cu refuzul nejustificat de soluționare a notificării, să se soluționeze pe fond notificarea nr. 1200/14.02.2002 transmisă prin B. S. și N., dosar PMB nr._ din 15-122.2002, privind imobilul compus din teren în suprafață de 1054 mp. (în unele acte 1097 mp.) și trei corpuri de construcții și anexe în suprafață totală de 474,69 mp, situat în București, ..70 sector 3 și, în consecință, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul notificat; să fie obligați pârâții să dispună restituirea în natură către reclamantă a terenului în suprafață de 1054 mp, parte din imobilul notificat, aflat liber și neafectat de detalii de sistematizare; să fie obligat pârâtul Primarul General să emită dispoziția conținând propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcțiile care au edificate pe acest teren, în prezent demolate. A solicitat de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că imobilul situat în București, .. 70, sector 3, compus din teren în suprafață de 1054 mp. și corpurile de construcții aflate pe acesta, a fost dobândit de părinții săi, M. I. și V. (M.) I., prin Actul vânzare cu dată certă 31 iulie 1919 dată de Administrația Financiară, înregistrat nr.1050/1919. Moștenirea acestora a fost preluată exclusiv de reclamanta, I. N., în calitate de fiică, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 58/21.04.1972 și 1059/13.12.1972, ambele eliberate de notariatul de Stat sector 4 București.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat, astfel:
1.Conform Decretului nr. 224/1951, pe baza Deciziei nr.639/1952 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raionul T. V., potrivit Cărții de Judecată nr.1814/03.07.1952 a Judecătoriei VI Populară București, procesului verbal de vânzare nr.30.509/17.07.1952 și conform procesului verbal de predare-primire din 25.09.1952 încheiat între Circa 12 Financiară - Raionul T. V. și întreprinderea de Locuințe și Localuri - T. V., au fost preluate 2 camere - paiantă și 1 magazie ocupată de fabrica de boia, în suprafață de 72 mp, precum și teren în suprafață de cca. 550 mp, camerele de paiantă insalubre, magazia fără geamuri și ușă cu beton pe jos, iar prăvălia menționată pe verso Procesului verbal cu una cameră anexă insalubre.
Preluarea a fost abuzivă, având în vedere natura și conținutul actului normativ, în raport de prevederile art. 2 alin. l lit. d), h) și i) din Lg.10/2001.
În urma acestei preluări de la nivelul anului 1952 și până în 1959, autorii săi au fost înregistrați fiscal cu teren în suprafață de 627 mp., din care construcții în suprafață de 305 mp.
2.Conform aceluiași Decret nr. 224/1951, precum rezultă din adresa nr. 7435/11.10.2007 eliberată de DITL sector 3, cu referire la referatul inspectorului de suburbie din 07.02.1964 și prin raportare la Sentința Civilă nr. 2560/26.02.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului T. V. și Decizia Civilă nr.1382/26.07.1960 pronunțată de Tribunalul Capitalei R.P.R. Colegiul H, s-a mai preluat încă o parte din imobil, preluare în urma căreia din 1959 autorii săi au mai rămas înregistrați fiscal cu trei camere construite în suprafață de 60,20 mp, o magazie de scânduri în suprafață de 16 mp, teren 190 mp.
Din nou, preluarea a fost abuzivă conf. art. 2 alin. l lit. d), h) și i) din Lg.10/2001.
3. În final, conform Decretului nr. 200/1989 al Consiliului de Stat, anexa 6, poz.154, așa cum a rezultat din adresa nr.6684/18.10.2007 emisă de PMB - Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății și conform procesului verbal din 07.03.1991 încheiat de reclamantă cu fostul ICRAL V., întregul imobil ce îi aparținea - teren în suprafață de 316 mp., din care 157,15 mp, a fost expropriat pentru utilitate publică, însă fără nici o despăgubire. Exproprierea s-a dispus în vederea edificării unui ansamblu de locuințe, scop care însă nu a mai fost atins, deși construcțiile reclamantei au fost demolate.
Pentru stabilirea calității de persoană îndreptățită și pentru aplicarea măsurilor reparatorii specifice privind imobilul din București, ..70 sector 3, a notificat Primăria Municipiul București în calitate de unitate deținătoare în condițiile art. 22 din Lg.10/2001, potrivit notificării nr. 1200/14.02.2002 transmisă prin B. S. și N., dosar PMB nr._ din 15.02.2002, însă nici până în prezent notificarea nu a fost soluționată.
Prin sentința civilă nr.802/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta I. N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General; s-a constatat că reclamanta I. N. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură cu privire la imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 1096 mp, conform Raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de ing. B. C.-G. la data de 9.10.2012 și la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat la aceeași adresă, compus din construcții demolate în suprafață de 377 mp, edificate parțial din paiantă, parțial din cărămidă; a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să restituie în natură reclamantei terenul identificat mai sus și să emită în favoarea reclamantei dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate, identificate mai sus; s-au respins pretențiile reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea dispoziției cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru restul construcțiilor demolate, în suprafață de 97,69 mp, ca neîntemeiate; s-a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând modificarea sentinței civile recurate.
Prin decizia civilă nr. 1478 R/09.10.2014 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul pârât Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 802/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. N., a casat sentința și a reținut cauza pentru rejudecare în fond.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat.
Prima critică a recursului arată că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 si 2 din Legea 10/2001 în care unitatea deținătoare este obligată să soluționeze notificarea este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri dacă se dovedește culpa instituției în acest sens.
Critica este nefondată, deoarece natura termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.1 si 2 din Legea 10/2001, este fără relevanță, în condițiile în care reclamantul are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea dreptului pretins în ipoteza dedusă judecății, conform art. 26 alin 3 din Lg 10/2001, care a fost interpretat prin Decizia în interesul legii nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 12.11.2007, obligatorie, potrivit art. 329 C.pr.civ., în sensul că „instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond… și acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
În privința susținerii că numai după ce partea și-a îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare, prevăzute la art. 22 din Legea 10/2001 unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare, Curtea a reținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.1 (în prezent art. 25 alin.1) din lege, în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire, prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată, poate avea într-adevăr, conform textului legal enunțat și Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Din documentația ce formează obiectul dosarului de restituire înregistrat la PMB, în cauză rezultă ca notificarea a fost însoțită de actele doveditoare de care reclamanta a înțeles să se prevaleze, și cu toate acestea, unitatea deținătoare nu a soluționat-o, în termenul prevăzut de lege. Or, în sarcina recurentului pârât subzistă obligația de a da o soluție cererii petentului, fie în sensul admiterii și restituirii imobilului în forma solicitată, fie în sensul respingerii acesteia, în termenul stabilit de lege.
Lipsa răspunsului la notificare îndreptățește persoana care a formulat notificare să solicite valorificarea în instanță a dreptului pretins, conform art. 26 alin. 3 din Lg. 10/2001, astfel cum s-a reținut mai sus. În această situație, instanța se substituie unității competente a soluționa notificarea și răspunde ea însăși notificării, stabilind cu plenitudine de competență măsurile reparatorii ce se cuvin a fi acordate, astfel cum în mod corect a procedat tribunalul.
Recurentul-pârât nu a contestat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, dar a arătat în ceea ce privește imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, că nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere apariția Legii 165/2013, astfel că unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată sa emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii, în condițiile acestei legii.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/16.05.2013, în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, este compensarea prin puncte prevăzută în capitolul III.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, care permit instanței examinarea cauzei sub toate aspectele, că nu au fost pe deplin stabilite limitele dreptului la restituirea în natură a terenului, nici limitele dreptului de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate.
Titlul de proprietate al autorilor reclamantei (M. I. și V. M. I.) nr. 1050/1919 nu specifică suprafața totală a terenului achiziționat în ., însă cuprinde o descriere amănunțită a limitelor acestuia, ce poate fi determinată prin expertizare, astfel cum a procedat prima instanță, cu raportul topografic aflat la filele 105-110 dosar fond.
Totuși, prin expertiza topografică nu a fost identificat terenul solicitat la restituirea în natură, decât prin raportare la suprafața inițială a proprietății autorilor reclamantei, de 1.096 mp, nu și cu privire la suprafața de 316 mp teren expropriat de la însăși reclamanta prin Decretul nr. 200/21.08.1989 (anexa 6 poziția 211).
Distincția se impune a fi efectuată, câtă vreme notificarea nr. 1200/14.02.2002, comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul B. S. și N. nu specifică suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, făcând referire la calitatea de moștenitoare a reclamantei, dar și la exproprierea prin Decretul 200/1985 (poziția 32), care s-a efectuat după decesul din 1969 al autorilor reclamantei.
Totodată, din istoricul de rol fiscal al DITL Sector 3, ca și din evidențele cadastrale ale Direcției Patrimoniu - PMB rezultă că terenul inițial a făcut obiectul unor predări parțiale și succesive către stat (administrare IAL), în scopul realizării unor creanțe ale statului.
Prin urmare, Curtea a observat că se impune identificarea și a suprafeței de teren aflate în proprietatea reclamantei la ultima expropriere, prin intermediul înscrisurilor, dar și al unei expertizări topografice suplimentare.
Necesitatea de clarificare a situației de fapt se impune și în cazul imobilelor construcție, insuficient identificate ca fiind în proprietatea reclamantei la momentul ultimei exproprieri, cu raportare la cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții în suprafață de 474,69 mp.
Rejudecând în fond după casare, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
În speță, obiectul notificării, atașată la fila 3 din dosarul instanței de fond, îl reprezintă retrocedarea terenului din ., sector 3 din spatele Bisericii Foișorului, rămas liber de construcție, în urma demolării din anul 1988, conform Decretului nr. 200/1985, la poz. 32, menționându-se că în urma demolării construcției nu s-au primit despăgubirile legale, din motive de inflație.
Așa cum reiese din adresa Primăriei Municipiului București, aflată la fila 78 din dosarul instanței de fond, în anexa 6 a Decretului nr. 200/1989, la poz. 111, este înscrisă numita I. N. cu o suprafață expropriată de 316 mp teren și construcții în suprafață desfășurată de 157,15 mp.
Acest decret de expropriere a fost atașat în dosarul instanței de recurs, aflându-se la filele 81-84. Din tabelul anexă nr. 6 atașat acestui decret, și aflat la fila 80 din dosarul C.A.B, reiese atât suprafața terenului expropriată de 316 mp, cât și suprafața construcțiilor, și anume 157,15 mp.
Așadar, luând în considerare obiectul notificării, și în acest fel, cererea cu care a fost investită instanță și respectând principiul disponibilității, instanța nu poate supune analizei decât suprafața de teren și construcția demolată care au făcut obiectul exproprierii aplicată prin Decretul nr. 200/1985.
Pe de altă parte, părțile din imobilul deținut de către autorul reclamantei, care au fost preluate anterior Decretului de expropriere din 1985, și anume prin Decretul nr. 224/1951 nu fac obiectul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor, însă numai ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Prin formularea „neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat” legea vizează măsuri precum arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse, ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate. Acest aspect reiese în mod clar din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Așa cum s-a stabilit prin decizia de casare dată de către instanța de recurs, în speță au avut loc trei preluări ale imobilului situat în ., sector 3, și anume, prima preluare prin decizia nr. 639/1952 emisă în baza Cărții de judecată nr. 1814/1952, pronunțată în temeiul Decretului nr. 224/1951. Cea de-a doua preluare s-a realizat prin decizia 447/1959, în baza sentinței civile nr. 2560/1959 și a deciziei civile nr. 1382/1960 emise de asemenea în baza Decretului nr. 224/1951.
Așa cum reiese atât din decizia 639/1952, cât și din Ordonanța civilă nr. 1814/1952, atașate la filele 65 și respectiv 67 din dosarul C.A.B, și de asemenea așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2560/1959, atașată la fila 71 din dosarul C.A.B, în speță, s-a încuviințat scoaterea la vânzare a unor părți din imobilul situat în ., Sector 3, drept urmare a neplății impozitelor aferente acestui imobil.
Așadar, instanța poate să aprecieze numai cu privire la suprafața de 316 mp și la construcțiile demolate în suprafață desfășurată de 157.15 mp.
În ceea ce privește modalitatea acordării de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren supusă discuției, așa cum reiese din schița imobilului, anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul ing. B. C. G., atașată la fila 136 din dosar C.A.B, cât și din adresa Primăriei Sectorului 3 București nr._/09.11.2015, atașată la filele 189-190 dosar C.A.B, acesta nu poate fi restituit în natură, așa cum se solicită.
În acest sens, din probatoriile administrate reiese că pe terenul în cauză figurează un număr de 53 de locuri de parcare de reședință, fiind în prezent proprietatea Municipiului București, până în prezent nefiind emise autorizații de construire.
Din schița efectuată de către expert rezultă însă în mod clar, că terenul se află în imediata vecinătate cu Biserica din ., astfel încât, se poate aprecia că această suprafață de teren este aservită funcțional acesteia.
Fiind așadar situat lângă Biserica mai sus indicată, terenul este afectat acestei amenajări de utilitate publică, or, o restituire în natură în aceste condiții, ar împiedica o normală desfășurare a activității specifice instituției bisericești.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură al imobilelor preluate în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 1 alin. 2, art. 7 alin. 1 și art. 9 din această lege.
De la acest principiu însă, există și excepții, în sensul că în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii se acordă prin echivalent.
În acest sens sunt prevederile exprese ale art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care arată că în cazul suprafețelor de teren afectate unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică” ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității.
Date fiind cele constatate prin schița aferentă raportului de expertiză efectuat, și anume afectarea specială a terenului mai sus menționat, Curtea constată că terenul se încadrează în categoria amenajărilor de utilitate publică, și conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, va acorda reclamantului măsura reparatorie, compensarea prin puncte atât pentru terenul în suprafață de 316 mp situat în București, ., Sector 3, cât și pentru construcțiile demolate în suprafață desfășurată de 157,15 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Pe fond după casare cu reținere:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. N. - decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii Ț. M. și Ț. E., în calitate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
Constată că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte pentru terenul în suprafață de 316 mp situat în București, ., Sector 3 și pentru construcțiile demolate în suprafață desfășurată de 157,15 mp.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. G. A. C. B. G. S.
GREFIER
D. M.
Red. GS
Tehnored. GC 2 ex
21.12.2015
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 178/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 1274/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
