Contestaţie la executare. Decizia nr. 767/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 767/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 2248/301/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 767 R
Ședința publică de la 07.07.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul contestator C. de A. Tigaeru R., împotriva deciziei civile nr. 1086A/19.08.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. B. Romania SA, ., L. G. și D. R., având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 30.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 07.07.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 22.01.2013, sub nr._ contestatoarea C. DE A. TIGAERU R. a solicitat în contradictoriu cu intimații . SA, ., L. G. și D. R. anularea procedurii de executare silita din dosarul nr.1049-2012 al B. E. M. R. și anularea tuturor formelor de executare ca fiind nelegale și netemeinice, constatarea bunei-credințe a contestatoarei la dobândirea bunului mobil reprezentat de autoturismul marca Skoda Superb Elegance cu nr. de înmatriculare_, aplicarea sechestrului judiciar asupra acestui bun mobil și obligarea intimaților în solidar la plata despăgubirilor constând în contravaloarea autoturismului, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că la data de 15.01.2013, a punerii în executare a titlului executoriu împotriva lui . în baza contractului de credit nr. 8618/10.08.2009, creanța era prescrisă.
Se mai arată că, la data de 01.04.2010, contestatoarea a achitat suma de 14.000 euro și a cumpărat autoturismul în cauza de la numitul D. R.,prin contract de vânzare-cumpărare,ulterior înmatriculând autoturismul și folosindu-l 3 ani de zile, pana la 15.01.2013 când executorul judecătoresc a ridicat autoturismul din fata sediului contestatoarei, insa încuviințarea silita a existat doar pentru luarea bunului din posesia debitorului și nu din a terțului de buna-credința, care este contestatoarea.
În acest sens, contestatoarea a mai invocat faptul că nu a avut cunoștința de existența vreunei ipoteci asupra bunului în cauză,fiind dobânditor de buna-credita și posedându-l 1 an de zile, a considerat că trebuia stabilită proprietatea sa asupra bunului.
În drept, au fost invocate dispozițiile legale: art. 399 și urm cod proc civ și art. 111 c proc. civila.
Legal citată, intimata . SA la data de 12.04.2013, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrarii acțiunii, iar pe fond respingerea ca neîntemeiata a contestației .
În motivare se arata că a încheiat cu ., contractul de credit nr. 8618/10.08.2009 având ca obiect contractarea unui credit pentru achiziționarea autovehicului marca Skoda Superb Elegance . TMBAB73T_.
S-a mai arătat că în baza art. 10 din contract coroborat cu dispozițiile Legii nr. 99/1999, împrumutatul a constituit în favoarea . SA o garanție reala mobiliara asupra autovehicului în cauza, înscris în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare prin avizul nr._-QNU din data de 12.08.2009.
Pe parcursul derulării contractului de credit, datorita neplății ratelor de câtre împrumutatul ., și în lumina clauzelor contractuale . SA, a constatat intervenirea rezilierii acestui contract, inițiind procedura de executare silita în cadrul dosarului nr. 1049/2012 al B. E. M. R..
Având în vedere că bunul constituit garanție nu a putut fi identificat în posesia debitorului urmărit, în urma solicitărilor la organele abilitate, s-a aflat ca autoturismul în cauza se afla în posesia prezentei contestatoarei, iar la data de 15.02.2013, executorul s-a deplasat la sediu acesteia în vedere reintrării în posesia bunului destinat garanției.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicita constatarea bunei-credințe a contestatoarei, intimata a arătat că aceasta nu exista, având în vedere că, cu minime diligente, existenta garanției constituite în favoarea . SA, asupra autoturismului în cauza, putea fi aflată, astfel incot contestatoarea a fost în culpa, la momentul achiziționării cumpărând pe riscul sau.
Cu privire la capătul de cerere privind instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului în cauza, intimata a mai arătat că acest capăt de cerere nu este timbrat și nu este consemnată cauțiunea aferenta, iar cu privire la obligarea tuturor intimaților în solidar la plata contravalorii autoturismului, a arătat că garanția asupra autoturismului era înscrisă anterior, legal, în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, culpa fiind a contestatoarei și a celui de la care a cumpărat direct, numitul D. R., nejustificându-se o solidaritate a intimaților.
La data de 16.04.2013 intimatul R. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că singurul vinovat de producerea vreunui prejudiciu contestatoarei este ..
La termenul de judecată din 22.10.2013 contestatoarea a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite și cel cu privire la sechestrul judiciar.
Prin sentința civilă nr._/29.10.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a respins acțiunea formulată de contestatoarea C. DE A. TIGAERU R., în contradictoriu cu intimații . SA, .,L. G. și D. R., ca neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că . SA a încheiat cu ., contractul de credit nr. 8618/10.08.2009 având ca obiect contractarea unui credit pentru achiziționarea autovehicului marca Skoda Superb Elegance . TMBAB73T_.
A mai arătat că, în baza art. 10 din contract coroborat cu dispozițiile Legii nr. 99/1999, împrumutatul a constituit în favoarea . SA o garanție reala mobiliara asupra autovehicului în cauză, înscris în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare prin avizul nr. 2009-_-QNU din data de 12.08.2009.
Pe parcursul derulării contractului de credit, datorita neplății ratelor de către împrumutatul ., și în lumina clauzelor contractuale . SA, a constatat intervenirea rezilierii acestui contract, în anul 2010 inițiind procedura de executare silita în cadrul dosarului nr.1049/2012 al B. E. M. R..
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, având în vedere cele mai sus menționate și faptul că, la data de 20.02.2012 a fost declarat exigibil întregul credit, așa cum a rezultat din adresa de la fila 99, iar la data de 30.10.2012, a fost depusa cererea de executare silita la B. E. M. R., instanța a constatat că dreptul de a cere executarea silita a debitului așa cum a fost stabilit la 20.02.2012, nu era prescris, nefiind îndeplinit termenul de 3 ani de zile, sens în care a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, ca neîntemeiat.
Instanța a mai reținut că intimata . a cumpărat autoturismul în cauză la 10.08.2009.
La data de 25.08.2009, fără a se cunoaște proveniența, autoturismul apare înmatriculat pe numele intimatului L. G., iar la data de 28.09.2009 pe numele lui D. R. în urma vânzării - cumpărării, pentru ca la data de 07.04.2010, acesta din urma să îl vândă contestatoarei C. DE A. TIGAERU R..
Potrivit art. 10.8 din contractul de credit nr. 8618/10.08.2009, „în caz de neexecutare, banca poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a autovehiculului afectat garanției.”, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 99/1999 „dacă debitorul nu își îndeplinește obligațiile și dispune de bunul sau de dreptul afectat garanției, creditorul are posibilitatea de a-si exercita dreptul asupra bunului afectat garanției, care se găsește în posesia unui terț”.
In aceste condiții, în cadrul dosarului de executare nr. 1049/2012, la data de 12.11.2012 Judecătoria sectorului 3 București a încuviințat executare silită prin predarea bunului mobil – autoturismul în cauza, iar la data de 14.12.2012 executorul a primit răspunsul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, fila 112, potrivit căruia autoturismul în cauza figurează înmatriculat pe numele contestatoarei.
In aceste condiții executorul judecătoresc a procedat la identificarea autoturismului și cu ajutorul organelor de politie predarea acestuia către reprezentantul creditoarei . SA.
Pentru motivele mai sus menționate, instanța de fond a reținut că executarea silită a fost încuviințată în mod legal și în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, executarea silita prin . destinat garanției, din mâinile oricărui terț posesor, s-a făcut legal.
Cu privire la posesia asupra autoturismului în cauza exercitată de către contestatoarea C. DE A. TIGAERU R., instanța de fond a reținut că împrumutatul a constituit în favoarea . SA o garanție reala mobiliara asupra autovehicului în cauză, înscris în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare prin avizul nr. 2009-_-QNU din data de 12.08.2009, fila 100 din dosar.
Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare este publică și gratuită, astfel încât putea să fie consultată înaintea achiziționării autoturismului.
In aceste condiții, cu un minim de diligențe, contestatoarea putea afla situația reala a autoturismului pe care dorea să îl cumpere, buna-credința sfârșindu-se acolo unde începe culpa, însă în prezenta cauză contestatoarea nu a dorit să verifice Arhiva, ci a fost interesat să cumpere pe propria răspundere autoturismul în cauza, asumându-și orice risc de urmărire a acestuia, lipsa sa de interes luând forma propriei culpe, mai ales ca în prezenta cauză, contestatoarea, C. DE A. TIGAERU R., este un profesionist în domeniul dreptului.
În aceste condiții, instanța a reținut că aceasta nu a fost de bună-credința la dobândirea posesiei autoturismului în cauza și a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea în solidar a celor 4 intimați la plata despăgubirilor, constând în contravaloarea autoturismului de care a fost deposedată, instanța a reținut că nu a indicat contestatoarea nici un temei de drept pentru plata acestor despăgubiri, cu ce titlu sunt cerute, și nici nu a indicat și dovedit starea de solidaritate a celor 4 intimați, sens în care pentru aceste motive, precum și pentru cele mai sus reținute de instanța, a respins capătul de cerere privind obligarea în solidar a intimaților la plata contravalorii autoturismului, ca neîntemeiata.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că prezenta contestație în întregul sau, este neîntemeiata, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea C. DE A. TIGAERU R., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 02.04.2014,solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației executării silite și, implicit, anulării tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1049/2012 dosar aflat pe rolul B. E. M. R. și restabilirea situației anterioare actelor de executare anulate.
În motivarea recursului, s-a arătat că având în vedere prevederile art. 399 alin 2/1 C.proc.civ.: „cei interesați sau vătămați pot cere pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie dată fără îndeplinirea condițiilor legale”, consideră că instanța de fond avea obligația legală, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., de a indica motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-a înlăturat cererea subscrisei de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite. Cu atât mai mult cu cât în cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite se putea observa, în mod clar, greșeala falsa prezentare a situației de fapt în ceea ce privește posesia bunului în cauză greșeală apărută din cauza creditoarei care a informat greșit instanța de executare.
Din cuprinsul sentinței civile nr._ înțelege doar că ,,instanța reține că executarea silită a fost încuviințată în mod legal și în baza dispozițiilor legale [...]”, tocmai de aceea acum s-a solicita se observa lipsa motivării în legătura cu aspectul mai sus menționat.
In ceea ce privește procedura de executare propriu-zisă, deși a învederat instanței de fond că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile în materia executării silite, și mai exact a art. 387 alin. (1) C.proc.civ. „în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele: (...)”, cu toate acestea, instanța a omis să se pronunțe pe această cerere, iar hotărârea pronunțată a fost astfel dală cu încălcarea legii.
De reținut că acest aspect era foarte important, având în vedere că recurenta se considera proprietar de drept al bunului supus executării, nu avea cunoștință de existența contractului de credit sau de dosarul de executare. Astfel, s-au încălcat dispozițiile legale în ceea ce privește procedura executării și a judecării cauzei pe fond.
Așadar, a considerat că este îndreptățită să atace hotărârea dată de instanța de fond care a omis să se pronunțe atât asupra încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, cât și asupra lipsei somației, și să ceară pe această cale admiterea contestației executării silite și implicit, anulării tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1049/2012.
În ceea ce privește dispozitivul închirierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a menționat că de la data de 01.04.2010, data achiziționării autoturismului de la domnul D. R., și până la data de 15.01.2013 data când executorul judecătoresc l-a ridicat din fața sediului recurentei, aceasta din urmă l-a avut în posesie neîntreruptă și l-a folosit ca un veritabil proprietar, înscriindu-l, respectiv înmatriculându-l, la organele fiscale și de poliție ale statului, drept pentru care a și plătit toate taxele și impozitele aferente în toți acești ani.
In urma verificării dosarului de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 12.11.2012, a sesizat următoarea frază: „încuviințează executarea silită prin predarea bunului mobil-autovehicul marca Skoda Superb Elegance [...] și aflat în posesia debitorului .”, motiv pentru care a și atras atenția instanței de fond că aceasta este o eroare, o neconcordanță între situația descrisă în dispozitivul încheierii și situația de fapt a autovehiculul, ce trebuie îndreptată și sancționată. întemeindu-și pretențiile întocmai pe dispozițiile art. 399 alin. (2/1) C.proc.civ.
Cum în cuprinsul dispozitivului încheierii de încuviințare a executării exista în mod clar o eroare în ceea ce privește situația de fapt, ținând cont ca subscrisa avea posesia, așa cum a fost recunoscuta de Codul Civil, cu ale sale elemente constitutive: animus intenția indubitabila a recurenta de a poseda pentru sine - și corpus deținerea materiala de către aceasta, considera ca avea tot dreptul sa ceară lămuriri instanței de judecata cu privire la acest aspect. Cu toate că era în sarcina instanței de judecată să verifice legalitatea și condițiile de formă ale închirierii de încuviințare a executării silite și să-și motiveze hotărârea, aceasta „reține că executarea silită a fost încuviințată în mod legal și în baza dispozițiilor legale”.
Având în vedere că executorul judecătoresc a obținut autorizarea de executare silita din partea instanței de executare doar în ceea ce privește debitorul urmărit, contrar practicii în domeniu, iar instanța de fond a motivat insuficient cererea recurentei pe fond, s-a solicitat a se constata că motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
În ceea ce privește lipsa somației, s-a arătat că, deși a precizat în primă instanță faptul că recurenta s-a considerat proprietar de drept al bunului supus executării, pe toată perioada scursă de la cumpărarea autoturismului și până la executarea sa silită, că nu avea cunoștință de existența contractului de credit sau de dosarul de executare, și că aceasta nu a fost niciodată notificată sau somată să predea bunul în mod pașnic, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestui aspect.
În lumina dispozițiilor art. 387 alin. (1) C.proc.civ. „în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce sa va comunica debitorului o somație”, și, conform prevederilor art. 391 C.proc.civ., instanța de fond era obligată să răspundă cererii noastre de anulare a executării și a tuturor actelor de executare în cazul lipsei somației. Cu toate acestea cererea a rămas fără răspuns, ba mai mult, în motivarea hotărârii instanței de fond nu există nici o referire la obligativitatea creditoarei sau executorului judecătoresc de a soma sau notifica subscrisa cu privire la existența dosarului de executare din această cauză.
Totodată, a considerat că motivarea în fapt și în drept a hotărârii se constituie în același timp într-o garanție pentru părți în fața virtualului arbitrariu judecătoresc, iar lipsa motivării, insuficienta motivare sau motivarea sumară și confuză, echivalează în fapt cu nemotivarea hotărârii care trebuie desființată.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii ( art. 304 pct. 9 C.proc.civ.).
Așa cum a arătat mai sus, recurenta s-a considerat proprietar de drept al bunului supus executării, pe toată perioada scursă de la cumpărarea autoturismului și până la executarea sa silită, nu avea cunoștință de existența contractului de credit sau de dosarul de executare și aceasta nu a fost niciodată notificată sau somată să predea bunul în mod pașnic, nici de către creditoare, sau de reprezentanți ai acesteia, și nici de către executorul judecătoresc.
De altfel, în lumina dispozițiilor: a) art. 67 Legea 99/1999 ,,Dacă nu este posibilă luarea în posesie a unui bun afectat garanției în formă pașnică, creditorul garantat poate, prin intermediul executorului judecătoresc sau, după caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricărui alt organ de executare, să intre în posesia bunului. [...] La solicitarea organului de executare, organele de poliție sunt obligate să acorde tot sprijinul pentru luarea în posesie a bunului”; b) art. 371 alin.(1) C.proc.civ. „Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie” și a c) art. 371/1 alin. (2) C.proc.civ. „In cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită”, era necesar ca, înainte de depunerea cererii de executare silită, creditoarea, . SA, să facă dovada că nu a fost posibila încercarea de a lua bunul în posesie în mod pașnic. Or, această dovadă de somare a recurentei nu există sub nici o formă în dosarul de executare al B..
De remarcat că s-au eludat practic toate dispozițiile legale privind somația în materia executării silite, atât cele de drept comun prevăzute de Codul de procedura civila, așa cum a arătat mai sus, a art. 387 alin. (1) și art. 391 C.proc.civ., dar și dispozițiile Legii 99/1999, legea specială indicată de către creditoare și recunoscută de instanța de fond ca fiind aplicabilă în această cauză.
Așadar, contrar dispozițiilor art. 63 din Legea 99/1999: alin. (1) „creditorul are dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției, în același scop, creditorul are dreptul să ia în posesie, în mod pașnic, bunul afectat garanției; alin. (2) „în exercitarea dreptului de a lua în posesie bunul, creditorul nu poate tulbura ordinea publică, nici nu poate face uz de forță fizică sau de orice alt tip de intimidare asupra persoanei debitorului ori să recurgă la orice alt mijloc de a-l constrânge pe debitor în momentul luării în posesie” și alin (3) „în timpul intrării pașnice în posesia bunului, în nici un moment creditorul nu poate fi însoțit de un funcționar public sau polițienesc”, executarea silită a fost făcută în prezența organelor de poliție, fapt consemnat atât în procesele verbale din momentul executării, cât și în motivarea hotărârii atacate.
Totodată, în prezenta situație este vorba de o încălcare gravă a principiului echității procedurii execuțional, care presupune ca toate organele și autoritățile implicate în aceasta fază a procesului civil să se comporte în mod egal cu părțile,fără ca vreuna dintre ele să fie prejudiciată sau dezavantajată în raport cu cealaltă.
Prin urmare, întreaga activitate execuțional trebuie să fie subsumată principiului asigurării egalității și proporționalității procedurii.
Instanța de fond nu a făcut aplicarea normelor de drept substanțial potrivite. În cauza de față, a dispozițiilor legale privind executarea silită, atât cele din Codul de Procedura Civila, cât și din Legea 99/1999 Titlul VI, Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare.
In drept, au fost invocate art. 274, art. 304 pct. 7 și 9, art. 304/1 și urm. art. 404/1 și 404/2 C.proc.civ. iar potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata P. B. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecința, menținerea întrutotul a sentinței civile nr._ pronunțata în data de 29.10.2013 de către Judecătoria Sectorului 3 București în cadrul dosarului nr._ întrucât aceasta este legala și temeinică.
In motivare, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 din contractul de credit nr. 8618/10.08.2009 și în lumina prevederilor art. 13 și următoarele din Legea nr.99/1999 titlul VI - Regimul juridic al garanțiilor mobiliare, împrumutatul P. C. S.R.L. a constituit în favoarea societății P. B. ROMÂNIA S.A. o garanție reala mobiliara asupra autovehiculului mai sus menționat,dreptul societății P. B. ROMÂNIA S.A. asupra autovehiculul marca SKODA SUPERB ELEGANCE, . TMBAB73T_ fiind înscris în ARHIVA ELECTRONICA DE GARANȚII REALE MOBILIARE prin avizul nr. 2009-_-QNU din data de 12.08.2009 17:23:37.813.
Pe parcursul derulării contractului de credit nr.8618/10.08.2009, împrumutatul P. C. S.R.L. nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de credit, deși art. 6 pct. 6.6 din contractul de credit prevede în mod expres faptul că:„Părțile stabilesc ca dată a rambursării ratelor de credit ziua de 25 a fiecărei luni. în cazul în care data scadentei este într-o zi de 29, 30 sau 31, data care nu exista ., rata devine scadenta în ultima zi bancara din acea luna calendaristica” și art. 13 pct. 13.1 lit. a),,(...) sunt considerate în mod expres Cazuri de Culpa: neachitarea oricărei datorii a împrumutatului fata de Banca la termenele, în condițiile și în cuantumul stabilite în prezentul Contract (...)”.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1079 alin. 2 pct. 2 Cod Civ. 1864 care prevede „(...) debitorul este de drept în întârziere: (...) 2. când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fora a fi necesitatea de notificare”, raportat la art. 14 pct. 14.1. din contractul de credit: „In cazul în care împrumutatul si inculca oricare dintre obligațiile contractuale, precum și la apariția oricărui Caz de Culpa, Banca este îndreptățită: lit. a) sa considere Contractul reziliat de plin drept fora a mai fi necesara îndeplinirea vreunei alte formalități, fora punere în întârziere și fora intervenția instanțelor judecătorești”, subscrisa am considerat intervenita rezilierea contractului de credit nr.8618/10.08.2009 din vina exclusiva a împrumutatului P. C. S.R.L.
Urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, intimata, în cursul anului 2010, a inițiat procedura executării silite împotriva împrumutatului, formându-se astfel dosarul de executare silita nr. 1049/2012 instrumentat de către Biroul Executorului Judecătoresc E. M. R..
Având în vedere faptul că bunul constituit garanție în favoarea intimatei de către împrumutatul P. C. S.R.L. nu a fost identificat în patrimoniul acestuia, executorul judecătoresc a solicitat autorităților competente informații despre datele de identificare a bunului marca SKODA SUPERB ELEGANCE, . TMBAB73T_, bun constituit garanție reala mobiliara în favoarea societății așa cum a reieșit din art. 10.1 din contractul de credit nr.8618/10.08.2009 și a avizului nr.2010-_-FRF din data de 13.05.2010 18:54:06.597, respectiv avizul nr. 2009-_-QNU din data de 12.08.2009 17:23:37.813.
In urma informațiilor primite de către executorul judecătoresc, s-a constatat că faptul bunul constituit garanție reala mobiliara în favoarea societății se afla în posesia CABINETULUI DE A. TIGAERU R. cu sediul în localitatea București, ., ., .,sectorul 3,motiv pentru care în data de 15.01.2013,executorul judecătoresc s-a deplasat la aceasta adresa în vederea reintrării în posesia garanției.
In ceea ce privește criticile de nelegalitate invocate de către recurentul-contestator cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite, consideră că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la susținerile recurentului-contestator, reținând în urma analizării situației de fapt și a succesiunii evenimentelor faptul ca „Pentru motivele mai sus menționate, instanța a reținut că executarea silita a fost încuviințata în mod legal și în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, executarea silita prin . destinat garanției, din mâinile oricărui terț posesor s-a făcut legal”,de altfel,recurentul-contestator în mod intenționat în cuprinsul recursului formulat nu a arătat întreaga motivare a instanței, ci a preferat sa extragă doar ultima parte a motivării, tocmai pentru a crea aparenta ca instanța de fond nu a analizat motivele invocate de aceasta cu privire la anularea încheierii de încuviințare a executării.
In ceea ce privește susținerile recurentului-contestator privitoare la omisiunea instanței de judecata cu referire la faptul ca executorul judecătoresc a încălcat prevederile executării silite inițiind executarea fără a soma anterior debitorul, acestea sunt nefondate având în vedere faptul ca în cuprinsul hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut prevederile Legii nr. 99/1999 potrivit cărora nu este necesara încuviințarea executării silite și nici vreo notificare prealabila anterioara executării silite; în aceste condiții, deși recurentul-contestator era proprietarul bunului, prin cumpărare, intimata era îndreptățită sa ii preia inclusiv prin executare silita, aceasta fiind situația bunurilor asupra cărora exista instituita o garanție reala mobiliara iar recurentul-contestator în calitate de cumpărător fie ca a verificat Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare și a cumpărat în cunoștința de cauza fie nu a verificat existenta sau inexistenta unor garanții, în ambele variante este, insa, răspunzător.
Astfel, având în vedere faptul ca instanța de fond în urma analizării apărărilor formulate de părțile prezentei cauze, de întregul probatoriu administrat în cauza și a dezbaterilor ce au avut loc, aceasta s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere formulate de recurentul-contestator în cuprinsul contestației la executare, din cuprinsul considerentelor hotărârii recurate reieșind faptul ca instanța de fond a arătat motivele ce au condus la respingerea ca neîntemeiata a contestației la executare, astfel încât a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate întrucât aceasta este legala și temeinica, jurisprudența invocata de către recurentul-contestator nefiind aplicabile în speța de fata.
Cu privire la susținerile recurentului-contestator „(...) pe toată perioada scursă de la cumpărarea autoturismului și pana la executarea sa silita, nu avea cunoștința de existenta contractului de credit sau de dosarul de executare și acesta nu a fost niciodată notificata sau somata sa predea bunul în mod pașnic (...)”, s-a solicitat a se constata faptul ca instanța de fond în mod corect a reținut: „In aceste condiții, cu un minim de diligenta contestatoarea putea afla situația reala a autoturismului pe care dorea sa ii cumpere, buna-credința sfârșindu-se acolo unde începe culpa, insa în prezenta cauza contestatoarea nu a dorit sa verifice Arhiva și a interes sa cumpere pe propria răspundere autoturismul în cauza asumându-si orice risc de cumpărare a acestuia, lipsa sa de interes luând forma propriei culpe, mai ales ca Contestatoarea, C. DE A. TIGAERU R., este un profesionist în domeniul dreptului”.
Referitor la legalitatea formei de executare,întocmită ulterior încuviințării executării silite, a învederat faptul ca instanța de fond a avut în vedere prevederile Titlului VI din Legea nr. 99/1999 conform cărora daca debitorul nu își "îndeplinește obligația, garanția reala ii da creditorului dreptul de a intra în posesie sau de a retine bunul afectat garanției, contractul de credit fiind titlu executoriu, iar daca debitorul nu își îndeplinește obligația și dispune de bunul sau de dreptul afectat garanției, creditorul are posibilitatea de a-si exercita dreptul asupra acestui bun care se găsește în posesia unui terț, fata de acesta garanția având rangul de prioritate stabilit la momentul la care aceasta a fost făcuta publica prin înscrierea în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare.
Prin urmare, faptul că la momentul executării silite, bunul supus executării devenise proprietatea unei alte persoane, nu schimba cu nimic datele spetei, acesta putând fi urmărit în posesia oricui s-ar afla, deci și a recurentului-contestator.
In ceea ce privește refuzul de predare a garanției intimatei în mod pașnic, s-a solicitat a se constata faptul instanța de fond în mod corect nu a reținut susținerile recurentului-contestator cu privire la executarea silita efectuata în prezenta organelor de politie având în vedere cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de executare silita încheiat în data de 15.01.2012 de către Executorul Judecătoresc E. R. M. unde pe prima pagina a fost consemnat refuzul de a se preda în mod pașnic bunul constituit garanției în favoarea sa în baza antractului de credit nr. 8618/10.08.2009.
Cu privire la solicitarea recurentului-contestator adresată pentru prima data instanței de control judiciar - întoarcerea executării silite conform art. 404/1 alin. (3) C.proc.civ., s-a solicitat respingerea ca inadmisibila având în vedere faptul ca potrivit dispozițiilor art. 316 C.proc.civ. raportat la art. 294 C.proc.civ. în fața instanței de control judiciar nu se pot formula cereri noi.
In privința cheltuielilor de judecata solicitate de către recurentul-contestator s-a învederat că intimata, în calitate de creditor nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu având în vedere ca intimata nu este în culpa procesuala, nu a căzut în pretenții, iar acordarea acestora ar fi nejustificata întrucât inițierea procedurii executării silite a fost generata de culpa recurentului-contestator, aceasta cumpărând pe riscul său un bun asupra căruia exista constituită o garanție reală mobiliară în favoarea P. B. ROMÂNIA S.A.
În drept,au fost invocate dispozițiile art.308 alin.(2) C.proc.civ. Ordonanța Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit, Legea nr. 99/1999 Titlul VI - Regimul juridic al garanțiilor mobiliare, iar conform art. 242 alin. (2) C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin decizia civilă nr.1086 A/19.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelantul-contestator Cabinetul de A. Tigaeru R., împotriva sentinței civile nr._/29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . SA, SCPETROMARIO C. SRL,L. G., și D. R..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În speță, apelanta contestatoare a invocat un drept real, de proprietate, asupra unui bun supus executării silite.
În privința motivului de apel referitor la lipsa unei încheieri de încuviințare a executării silite asupra contestatoarei, tribunalul a subliniat că, în acord cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 99/1999, creditorul urmăritor care are creanța înscrisă în Arhiva Garanțiilor Reale Mobiliare, poate urmări bunul afectat garanției și în mâinile unui terț. Pe cale de consecință, existând în dosarul de executare o încheiere de încuviințare a executării silite prin predarea bunului mobil, rezultă, față de prevederile legale invocate mai sus, că executarea silită a fost demarată și continuată în mod legal, întrucât creditorul avea posibilitatea să urmărească bunul și în patrimoniul contestatoarei.
De asemenea, tribunalul a mai precizat că, potrivit art. 62 Titlul VI al Legii nr. 99/1999, rezultă că un creditor are posibilitatea de a alege între procedura de executare silită prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă și procedura prevăzută de acest act normativ. În continuare, art. 63, alin. 1 din Titlul VI din Legea nr.99/1999, menționează că: „În acest scop, creditorul are dreptul sa ia în posesie, în mod pașnic, bunul afectat garanției sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum și titlurile și înscrisurile care constata dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesara vreo autorizație sau notificare prealabila”. Tribunalul a apreciat că legiuitorul a stabilit, cu claritate, posibilitatea unui astfel de creditor de a demara executarea bunului afectat garanției fără încuviințarea prealabilă a instanței. Tribunalul a mai observat că întregul proces al executării unei astfel de garanții reale mobiliare este mult mai rapid decât cel care urmează procedura executării silite de drept comun, legiuitorul urmărind să nu împiedice o desfășurare imediată prin vânzare, a unor astfel de raporturi juridice, apreciind ca suficientă asigurare a protecției bunei credințe a terților faptul că informația din Arhivă este publică.
Cu privire la modalitatea de desfășurare a procedurii execuționale prin prezentarea directă a organelor de executare la sediul apelantei contestatoare, fără a se încerca preluarea pașnică a bunului afectat garanției, tribunalul apreciază că acesta nu este un motiv de nelegalitate a efectuării actelor de executare, ci, cel mult, un argument în susținerea unei eventuale acțiuni în despăgubiri pentru prejudicii de imagine.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat.
Împotriva deciziei civile nr.1086A/19.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a declarat recurs contestatorul Cabinetul de A. Tigăeru R..
În motivarea recursului recurentul contestator critică decizia pentru următoarele motive:
1.Hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod Proc, Civ.).
Înainte de toate, a trebuit menționat că de la data de 01.04.2010, data achiziționării autoturismului de la dI. D. R., și până la data de 15.01.2013, data când executorul judecătoresc l-a ridicat din fața sediului subscrisei, aceasta din urmă l-a avut în posesie neîntreruptă și l-a folosit ca un veritabil proprietar, înscriindu-l, respectiv înmatriculându-l, la organele fiscale și de poliție ale statului, drept pentru care a și plătit toate taxele si impozitele aferente în toți acești ani.
În urma verificării dosarului de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 12.11.2012 a sesizat următoarea frază: încuviințează executarea silită prin predarea bunului mobil-autovehicul marca SKODA SUPERB ELEGANCE [00"] și aflat în posesia debitorului .", motiv pentru care a și atras atenția instanței de fond că aceasta este o eroare, o neconcordanță între situația descrisă în dispozitivul încheierii și situația de fapt a autovehicului, ce trebuie îndreptată și sancționată, întemeindu-și pretențiile întocmai pe dispozițiile art. 399 alin. (2) Cod procedură civilă .
Cum în cuprinsul dispozitivului încheierii de încuviințare a executării exista în mod clar o eroare în ceea ce privește situația de fapt, ținând cont ca subscrisa avea posesia, așa cum a fost recunoscuta de Codul Civil, cu ale sale elemente constitutive: animus - intenția indubitabila a subscrisei de a poseda pentru sine - si corpus - deținerea materiala de câtre aceasta - a considerat că avea tot dreptul să ceară lămuriri instanței de judecata cu privire la acest aspect. Eroare apăruta din cauza informării greșite a instanței de executare de câtre executorul judecătoresc - prin cererea de încuviințarea a executoriii silite - în ceea ce privește situația de fapt a bunului în cauza.
Cu toate că era în sarcina instanței de judecată să verifice legalitatea și condițiile de formă ale încheierii de încuviințare a executării silite și să-și motiveze hotărârea, aceasta "reține că executarea silită a fost încuviințată în mod legal".
Având în vedere că executorul judecătoresc a obținut autorizarea de executare silită din partea instanței de executare doar în ceea ce privește debitorul urmărit, contrar practicii in domeniu, iar instanța de apel a motivat insuficient cererea subscrisei pe fond, a solicitat constatarea că motivele sale de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 C..
Concluzionând, rămâne indubitabil faptul că motivarea hotărârii, și în general. a oricărei măsuri ori dispoziții luate de instanță, constituie una dintre obligațiile judecătorului așa cum reiese și din cadrul prevederilor art. 261 pct. 5 C.. Astfel, a considerat că, fără menționarea de către instanța de apel a motivelor de fapt și de drept ce au stat la baza hotărârii pronunțate, precum și a motivelor care au dus la înlăturarea cererilor invocate de subscrisa, prin cererea de chemare în judecata astfel cum a fost formulată, nu se poate exercita un control .judiciar pentru verificarea calității soluției adoptate, a legalități și temeiniciei ei (Decizia nr. 1608/17.04.2003 a I.C.CJ., Decizia nr. 726/2000 C.SJ.).
Totodată, a considerat că motivarea în fapt și în drept a hotărârii se constituie în același timp într-o garanție pentru părți în fața virtualului arbitrariu judecătoresc, iar lipsa motivării, ,insuficienta motivare sau motivarea sumară și confuză, echivalează în fapt cu nemotivarea hotărârii care trebuie desființată (1.C.C.l Decizia nr. 723/01.03.2000).
2.Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii ( art. 304 pct. 9 Cod Proc. Civ.).
Susține că nu avea cunoștință de existența contractului de credit sau de dosarul de executare și aceasta nu a fost niciodată notificată sau somată să predea bunul în mod pașnic, nici de către creditoare, sau de reprezentanți ai acesteia, și nici de către executorul judecătoresc.
Se învederează că este necesar ca P. B. România SA, să facă dovada că nu a fost posibila încercarea de a lua bunul în posesie în mod pașnic. Or, această dovadă de somare a subscrisei nu există sub nici o formă în dosarul de executare al B..
Se susține că s-au eludat practic toate dispozițiile legale privind somația în materia executării silite, atât cele de drept comun prevăzute de Codul de procedura civila, așa cum a arătat mai sus, a art. 387 alin. (1) și art. 391 C., dar și dispozițiile Legii 99/1999, legea specială indicată de către creditoare și recunoscută de instanța de fond ca tăind aplicabilă în această cauză.
Așadar, contrar dispozițiilor art.63 din Legea nr.99/1999.alin. (1) "creditorul are dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției. În acest scop creditorul are dreptul să ia în posesie, în mod pașnic, bunul afectat garanției”.
În cuprinsul alin. (2) se stipulează că "În exercitarea dreptului de a lua în posesie bunul creditorul nu poate tulbura ordinea publică, nici nu poate face uz de forță fizică sau de orice alt tip de intimidare asupra persoanei debitorului ori să recurgă la orice alt mijloc de a-l constrânge pe debitor în momentul luării în posesie" și în dispozițiile existente la alin (3) se prevede că "În timpul intrării pașnice în posesia bunului, în nici un moment creditorul nu poate fi însoțit de un funcționar public sau polițienesc"
Recurentul susține că executarea silită a fost făcută în prezența organelor de poliție, fapt consemnat atât în procesele verbale din momentul executării, cât și în motivarea hotărârii atacate.
Totodată, învederează că este vorba de o încălcare gravă a principiului echității procedurii execuționale, care presupune ca toate organele și autoritățile implicate în aceasta fază a procesului civil să se comporte în mod egal cu părțile, fără ca vreuna dintre ele să fie prejudiciată sau dezavantajată în raport cu cealaltă.
În acest sens, întrucât creditorul este cel care are dreptul de a porni executarea silită, este obligat, totodată, să acționeze cu respectarea legii, tocmai pentru ca executarea silită să nu fie lăsată la aprecierea discreționară a acestuia. Tot astfel, prin mijlocul procedural al contestației la executare, este pusă la îndemâna celor care se consideră vătămați în drepturile lor, posibilitatea de a contesta în fața instanței de judecată eventualele neregularități săvârșite în faza de executare. Prin urmare, întreaga activitate execuționale trebuie să fie subsumată principiului asigurării egalității și proporționalității procedurii. (I.C.C.J. Decizia nr. 110/15.01.2008).
A solicitat observarea că instanța de apel nu a făcut aplicarea normelor de drept substanțial potrivite, în cauza de față, a dispozițiilor legale privind executarea silită, atât cele din Codul de Procedura Civila, cât și din Legea 99/1999 Titlul VI Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 274, art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041 și urm. art. 4041 și 4042 Cod proc. Civ.
În dovedire, solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul-debitor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat nici un mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7) și 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7) din codul de procedură civilă este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:
Hotărârea judecătorească trebuie sã cuprindã motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrților. În acest sens, sunt dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., iar excepțiile sunt de strictã interpretare și aplicare [spre exemplu, nu se motiveazã hotãrârea datã asupra strãmutãrii – art. 40 alin. (4) C. proc. civ. – sau hotãrârea prin care se pronunțã divorțul, dacã ambele pãrți o cer – art. 617 alin. (2) C. proc. civ.].
Dispozițiile art. 304 alin. (1) pct.7) din Codul de Procedură Civilă sunt menționate trei ipotezele și anume:
a) hotãrârea atacatã nu cuprinde motivele pe care se sprijinã, în sensul cã acestea lipsesc cu desãvârșire sau existã o motivare, dar ea este insuficientã, nu rãspunde tuturor cererilor sau, dupã caz, criticilor aduse hotãrârii de primã instanțã;
b) motivele hotãrârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatatã în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilã ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contrã, îl contrazic;
c) hotãrârea cuprinde motive strãine de natura pricinii, ceea ce echivaleazã practic cu o nemotivare.
În cauza de față, recurentul invocă lipsa motivării în ceea ce privește argumentele invocate în fața instanței de apel.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu este întemeiat, având în vedere că instanța de apel a menționat, în cuprinsul hotărârii argumentele avute în vedere la pronunțarea deciziei recurate.
Astfel, Tribunalul București a învederat că, creditorul are posibilitatea de a alege între procedura de executare silită prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă și procedura prevăzută de Legea nr. 99/1999, în conformitate cu art. 62 alin. (1).
Instanța de apel a reținut că, creditorul are posibilitatea de a-și exercita dreptul asupra bunului afectat garanției, care se găsește în posesia unui terț, în conformitate cu art. 23 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 și în virtutea acestui drept poate ridica bunul gajat în mâinile oricui s-ar afla. De asemenea, instanța a reținut că „existând în dosarul de executare o încheiere de încuviințare a executării silite prin predarea bunului mobil, rezultă, față de prevederile legale invocate mai sus, că executarea silită a fost demarată și continuată în mod legal, întrucât creditorul avea posibilitatea să urmărească bunul și în patrimoniul contestatoarei”.
Toate aceste considerentele ale instanței de apel reprezintă o analiză și un răspuns cu privire la susținerile invocate în cuprinsul motivelor de apel, astfel încât nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7) din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã sunt ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
În cauza de față, recurentul susține că au fost aplicate și interpretate, în mod greșit, dispozițiile art. 3731 din Codul de procedură civilă și dispozițiile art. 67 din Legea nr. 99/1999.
În primul rând, Curtea învederează că intimata-pârâtă P. B. Romania SA are calitatea de creditor gajist.
În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 99/1999 „(1) Garanția reală care se reglementează prin acest titlu constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligații. (2) Garanția reală acordă creditorului garantat dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției înaintea oricărui creditor negarantat și înaintea altor creditori ale căror garanții reale sau drepturi asupra bunului afectat garanției au un grad de prioritate inferior, potrivit dispozițiilor cuprinse în cap. III. (3) Garanția reală reglementată prin prezentul titlu se poate constitui cu sau fără deposedarea celui ce constituie garanția de bunul afectat garanției”.
Din reglementarea dreptului de gaj rezultă că instituirea acestui drept real are ca scop protejarea intereselor creditorului și satisfacerea creanței sale prin preluarea efectivă a bunului dat în gaj, în cazul neachitării creanței de către debitor.
Dreptul real de gaj conferă creditorului gajist alte drepturi necesare pentru valorificarea acestui drept, respectiv dreptul de a intra în posesia sau de a reține bunul afectat garanției și a-l vinde pentru a-și acoperi creanța.
În acest sens, în dispozițiile art. 11 din Legea nr. 99/1999 se stipulează că „(1) Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația, garanția reală îi dă creditorului garantat dreptul de a intra în posesie sau de a reține bunul afectat garanției și dreptul de a-l vinde pentru a-și obține plata obligației garantate”.
De asemenea, este necesar să se aibă în vedere împrejurarea că, în materia garanțiilor mobiliare, noțiunea de debitor are un sens mai larg, astfel în dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/1999 se prevede că, prin debitor se înțelege „persoana obligată să aducă la îndeplinire obligația garantată printr-o garanție reală mobiliară. În cuprinsul prezentului titlu referirile la calitatea de "debitor" includ, de asemenea, locatarul unui contract de închiriere sau utilizatorul unui contract de leasing, încheiate pentru o perioadă mai mare de un an, cedentul unui drept de creanță, consignatarul unor bunuri și debitorul din cadrul actelor juridice prevăzute la art. 2 lit. b). Dacă legea sau contractul nu dispune altfel, prin debitor, în sensul prezentului titlu, se înțelege și proprietarul bunului cu care s-a garantat îndeplinirea unei obligații, atunci când proprietarul nu este ținut să aducă la îndeplinire obligația garantată”.
Având în vedere caracterul specific al dreptului real de gaj, instanța de recurs învederează că, creditorul gajist poate, pentru valorificarea dreptului real de gaj, intre în posesia sau să reține bunul afectat garanției, chiar dacă se află în posesia unui terț.
În al doilea rând, Curtea învederează că întreaga procedură de executare silită are în vedere reglementarea raporturile juridice dintre debitor și creditor, în vederea satisfacerii creanței exigibilă și lichidă, pe care o deține creditorul.
Mecanismele de realizare a acestor raporturi sunt încuviințarea executării silite, realizarea efectivă a executării prin una dintre modalitățile reglementate de către legiuitor, posibilitatea formulării unor contestații împotriva actelor efectuate în cursul executării silite și ocrotirea și apărarea terților proprietari, împotriva executărilor silite.
În cauza de față, s-a dispus încuviințarea executării silite prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 12.11. 2012 de către Judecătoria Sectorului 3 București.
Prin admiterea cererii de încuviințare a executării silite împotriva debitorului ., instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile necesare: respectiv existența unei creanțe, cert, lichide și exigibile și, pe cale de consecință, a încuviințat ca executarea silită să se realizeze prin predarea bunului mobil- autovehiculul asupra căruia este instituit dreptul de gaj.
Curtea învederează că instanța de executare a respectat dispozițiile art. 3731 și dispozițiile art. 3717 din Codul de procedură civilă, dispunând ca executarea silită să se realizeze, în conformitate cu art. 575-576 din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs învederează că nu se putea solicita încuviințarea executării silite față de recurentul-contestator C. de A. Tigaeru R., deoarece acesta nu are calitatea de debitor față de P. B. Romania SA, neexistând nici un raport juridic obligațional între aceste părți.
Însă, cu toate acestea, chiar dacă recurentul-reclamant are calitatea de terț, acestuia îi este opozabil dreptul real de gaj constituit de către P. B. Romania SA asupra autovehiculului, aflat în posesie recurentului.
Curtea învederează că acesta este efectul dreptului de gaj asupra bunului gajat și anume, posibilitatea unui creditor al altei persoane, de a ridica bunul gajat de la persoana care se află, indiferent dacă aceea persoană este debitorul sau un terț.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va înlătura critica formulată referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la încuviințarea executării silite.
În ceea ce privește cea de-a doua critică referitoare la neemiterea unei somații care să-i fie adresată și prin intermediul căreia să se solicite predarea de bunăvoie a bunului, Curtea constată că și această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 387 din Codul de procedură civilă, executarea silită începe prin emiterea unei somații către debitor. Astfel, obligativitatea emiterii unei somații se referă numai la debitor, nu și la alt terț, care ar putea pretinde vreun drept asupra bunului executat silit.
De asemenea, obiectul somației adresate debitorului este de a solicita acestuia să își execute de bunăvoie obligația și stabilirea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În raport de modalitatea de reglementare a somației, de scopul și obiectul acesteia, Curtea reține că creditoarea P. B. Romania SA nu avea obligația legală de a emite o somație către Cabinetul de A. Tigaeru R., având în vedere că acesta nu are calitatea de debitor.
Pentru motivele expuse, se constată că nu este fondată nici cea de-a doua critică.
Referitor la ultima critică și anume încălcarea principiului echității execuționale, Curtea constată că nu ne aflăm în prezența unei asemenea încălcării, având în vedere, pe de o parte dispozițiile art. 576 din Codul de procedură civilă, care permit creditorului gajist să ridice bunul urmărit de la orice persoană la care se află, iar pe de altă parte dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 care prevede că „(2) Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația și dispune de bunul sau de dreptul afectat garanției, creditorul are posibilitatea de a-și exercita dreptul asupra bunului afectat garanției, care se găsește în posesia unui terț, sau asupra produselor rezultate din acesta ori asupra ambelor”.
Pentru toate motivele expuse, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5) și 9) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul contestator C. de A. Tigaeru R., împotriva deciziei civile nr. 1086A/19.08.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. B. Romania SA, ., L. G. și D. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul contestator C. de A. Tigaeru R., împotriva deciziei civile nr. 1086A/19.08.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. B. Romania SA, ., L. G. și D. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. F. M. D. L.
GREFIER,
S. V.
RED.DZ
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 794/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
