Legea 10/2001. Decizia nr. 794/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 794/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 31815/3/2013
Dosar nr._
(709/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.794
Ședința publică de la 06.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă H. I., împotriva sentinței civile nr.77 din 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN P. G..
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 29.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 06.07.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresata Tribunalului București, la data de 27.09.2013, reclamanta H. I., a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin P. G. sa dispună anularea împotriva Dispoziției Primarului G. nr.3993/07.03.2005 prin care a fost soluționata notificarea nr.800/2001.
In motivarea cererii, reclamanta arata că prin notificarea nr.800/06.07.2001 (Anexa 1), mama sa, M. M., a solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele situate în ..9, sector l, și în P-ta. Rosetti nr. l, sector 2 ce au aparținut părinților, respectiv soțului sau.
Prin Dispoziția nr.3993/07.03.2005, comunicata la data de 10.09.2013, notificarea a fost respinsa întrucât petenta nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățita.
Istoricul celor doua proprietăți:
a) Imobilul situat în ..9, sector l, a fost cumpărat de către bunicii materni ai reclamantei, A. și Oratiu Guliotti, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția notariat sub nr._/09.12.1936 (Anexa 4). La data dobândirii, imobilul era compus din teren în suprafața de aproximativ 450 mp, și o casa veche, în stare de ruina. în anul 1937, conform autorizației nr.46C/19.06.1937 (Anexa 5), pe terenul în suprafața de 450 mp a fost construita o casa cu antresol (demisol), parter și 2 etaje. La data de 03.09.1937, apartamentul situat la etajul întai al imobilului a fost vândut către părinții reclamantei, M. (născuta Giulotti și ulterior recăsătorită M.) M. și M. I..
Prin Deciziunea nr.519/02.06.1959, și a tabelului de completare a anexei la Decretul nr.92/1950, imobilul situat în ..9 (apartamentele 1,3,4, 5 și garajul), trec în proprietatea Statului R. de la Giuliotti A. (născuta O.) - poz.717.
b) Imobilul din P-ta. Rosetti nr.l, sector l, a fost dobândit în proprietate de către M. A., conform ordonanței de adjudecare nr.22/31,01.1940 (Anexa 9). Ulterior, în temeiul Decretului nr.92/1950, imobilul a trecut de la acesta în proprietatea statului - poz.4608.
Autoarea sa, M. M., a formulat în temeiul Legii nr.112/1995, cererea de acordare de despăgubiri pentru cele doua imobile, invocând calitatea sa de moștenitor, atât de pe urma mamei sale, O. (fosta Guliotti) A., cât și de pe urma soțului sau, M. A..
Prin Hotărârea nr.1831/31.08.1998, Comisia pentru aplicare a legii nr.112/1995 a acordat petentei M. M. suma de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ..1, sector 2, format din construcție (subsol, 2 etaje + mansarda) și teren în suprafața de 227,93 mp, mai puțin parterul, și pentru imobilul situat în București, ..9, sector l, format din construcție (apartamentele 3, 4 și 5), și terenul în suprafața de 450 mp. Hotărârea a fost rectificată prin Hotărârea nr.1892/30,09.1998 ,emisa de aceeași autoritate.
Potrivit adresei nr._/02.11.1998 a P.M.B. - D.P.I. - D.G.A.F.I., valoarea despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr.112/1995 depășește plafonul maxim permis de lege, motiv pentru care se achita efectiv despăgubirile pentru imobilul din Piața Rosetti nr.l, iar pentru imobilul din ..9, . 5, și terenul în suprafața de 450 mp nu se mai acorda despăgubiri.
I. CHESTIUNI PREALABILE:
Comunicarea dispoziției și termenul de contestare.
Dispoziția nr.3993/07.03.2005 emisa de P. G. al Municipiului București, i-a fost comunicata pentru prima oara la data de 10.09.2013, urmare a cererii formulate de către reclamanta de a i se comunica stadiul de soluționare a notificării formulate de către mama sa, înregistrata la P.M.B. sub nr._/23.08.2013 .
Chiar daca, prin adresa de înaintare nr._/05.09.2013 a P.M.B. se precizează ca dispoziția a fost transmisa în original, prin posta, cu adresa nr.3993/06.04.2005, în realitate, aceasta nu a fost nicicând primita. Mai mult decât atât, la data de 06.04.2005, M. M. era decedata încă de la data de 20.12.2004, astfel ca întreaga corespondenta i-ar fi parvenit reclamantei, locuind la același domiciliu.
Pe cale de consecința, fata de dispozițiile Legii nr.10/2001, întrucât termenul de 30 de zile în care dispoziția poate fi contestata curge de la data comunicării acesteia, acesta a inceput sa curgă de la data comunicării efective către reclamanta, adică 10.09.2013.
Cererea subsidiara de repunere în termen.
In subsidiar, în măsura în care instanța va considera ca Dispoziția nr.3993/07.03.2005 a fost comunicata legal la data de 06.04.2005 către petenta M. M., fata de dispozițiile art.186 Cod procedură civilă, solicita repunerea în termenul de a formula contestație.
Astfel, la data de 06.04.2005, mama sa, M. M. era decedata, conform certificatului de deces emis de pe actul de deces nr.4872/ 21.12.2004 de către Primăria Sectorului l București.
Or, cată vreme Dispoziția nr.3993/07.03.2005 a fost comunicata pe numele petentei, după data decesului acesteia, reclamanta a fost în imposibilitate de a lua la cunoștința de aceasta.
Mai mult decât atât, până cu puțin timp înainte de data formulării cererii nr._/23.08.2013, nici nu a cunoscut împrejurarea ca mama sa a formulat cerere în temeiul Legii nr.10/2001.
F. de acest considerent, întrucât abia la data de 10.09.2013, prin comunicarea adresei nr._/05.09.2013 a P.M.B. și a Dispoziției nr.3993/07.03.2005 a încetat împiedicarea sa de a contesta cel din urma act, considera ca sunt întrunite prevederile art.186 Cod procedură civilă, și solicita repunerea în termenul de contestație prevăzut de art.26 din Legea nr.10/2001, varianta în vigoare la data formulării prezentei.
II. NULITATEA DISPOZIȚIEI NR.3993/07.03.2005
Dispoziția nr.3993/07.03.2005 a Primarului G. este un act unilateral, emis de către o autoritate publica în exercitarea atribuțiilor sale, cu caracter individual, care în temeiul Legii nr.10/2001, naște drepturi în patrimoniul adresanților (la despăgubire, de proprietate, etc.). Insa, pentru a putea produce efectul urmărit de lege, adresantul actului juridic unilaterale trebuie sa aibă capacitatea de folosința. în lipsa capacității de folosința a adresantului, actul juridic este golit de conținut, lipsit de orice eficacitate juridica. Așa cum a mai arătat anterior, petenta, titulara a dispoziției contestate, a decedat la data de 20,12.2004. Or, în condițiile în care Dispoziția Primarului G. nr.3993/07.03.2005 a fost emisa după aceasta data, aceasta este lovita de nulitate, adresantul fiind lipsit de capacitate de folosința.
III. NETEMEINICIA DISPOZIȚIE NR. 3993/07.03.2005
Astfel cum rezulta din chiar conținutul dispoziției contestate prin prezenta, motivul respingerii il reprezintă nedovedirea calității de persoana îndreptățită, fiind renunțătoare. Un prim aspect pe care dorește sa îl sesizeze instanței este ca petenta M. M. a formulat cererea întemeiata pe Legea nr. 10/2001 pentru doua imobile, preluate abuziv de la autori diferiți, astfel ca și calitatea sa de persoana îndreptățita trebuie sa se analizeze în raport de fiecare autor în parte.
Imobilul din ..9, sector l, a aparținut părinților petentei M. (născuta Giulotti) M., Oratiu și A. Giulotti, și a fost preluat de la A. Giulotti (născuta O.) conform Decretului nr. 92/1950, tabelul anexa suplimentar, poz.717.
Calitatea petentei M. M. de moștenitor a defunctei O. A., decedata la data de 28.02.1976, rezulta fără putința de tăgada din Certificatul de Calitate de moștenitor nr.22/12.03.2003 eliberat de B.N.P. Rotarescu E. în dosarul nr.18/2003 .
Or, în condițiile în care calitatea de moștenitor a petentei a fost constatata în conformitate cu prevederile art.84 din Legea nr.36/1995, prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001, M. M. era persoana îndreptățita la acordarea masurilor reparatorii prin echivalent. Aceasta calitatea a fost transmisa pentru cauza de moarte către reclamanta, fiica petentei M. M., astfel cum rezulta din Certificatul de moștenitor nr.20/24.03.2005 eliberat de Notarul Public R. M. în dosarul succesoral nr.18/2005 .
Pe de alta parte, imobilul situat în P-ta. Rosetti nr.l, sector 2, a aparținut autorului A. M., soțul petentei M. M., astfel cum rezulta și din certificatul de căsătorie eliberat de pe actul de căsătorie nr.816/16.05.1947 al Raionului Grivita Roșie. Mama sa a fost singura moștenitoare a soțului sau, decedat la data de 01.01.1961, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr.424/1973 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 în dosarul nr.424/1973, și din certificatul de moștenitor nr.889/14.03.1991 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București în dosarul nr.264/1991. Prin urmare, în aceleași condiții legale citate mai sus, M. M. avea calitatea de persoana indreptatita din perspectiva Legii nr.10/2001, iar aceasta s-a transmis către reclamanta odată cu decesul sau.
Din aceasta perspectiva, apreciază Dispoziția nr.3993/07.03.2005 ca fiind nelegala, reclamanta făcând pe deplin dovada calității de persoana îndreptățita la acordarea masurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, în condițiile art.4 alin.2 din aceeași lege.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere de către instanța ca, anterior, aceasta calitate i-a fost recunoscuta petentei de către Comisia Pentru Aplicarea Legii nr.112/1995 care, prin hotărârile anterior citate, i-a acorda masuri reparatorii pentru ambele imobile, doar valoarea de despăgubire efectiva fiind plafonata, în condițiile legii. Or, în conformitate cu dispozițiile art.20 din Legea nr.10/2001, persoanele îndreptățite care au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului.
Cu privire la cele doua imobile, acestea se încadrează în categoria celor prevăzute de art.2 din Legea nr.10/2001, fiind naționalizate în baza Decretului nr.92/1950, și înscriindu-se în categoria imobilelor preluate abuziv.
Pentru aceste considerente, solicita anularea Dispoziției nr.3993/07.03.2005 ca fiind nelegala cu consecința restituirii in natura a părților din imobilele situate in București, Piața Rosetti nr.l, sector 2 si pentru imobilul din ..9, sector 1, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru părțile din imobil imposibil de restituit in natura.
Prin sentința civilă nr.77/22.01.2015 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins,ca tardivă contestația formulată de reclamanta H. I..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr.3993/07.03.2005 emisa de Primăria Municipiului București, s-a respins notificarea formulata de numita M. M., sub nr.800/2001 prin care se solicita masuri reparatorii in baza legii nr.10/2001, pentru imobilele situate in București, Piața Rosetti nr.l, sector 2 si pentru imobilul din ..9, sector 1,motivat de faptul ca notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățita la masuri reparatorii pentru aceste imobile.
Cu privire la respectarea termenului de formulare a contestației, astfel cum este prevăzut de art.26 (3) din legea nr.10/2001, potrivit cu care Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, tribunalul constata ca notificatoarea M. M. a decedat la data de 20.12.2004, astfel cum rezulta din certificatul de deces emis de pe actul de deces nr.4872/ 21.12.2004 de către Primăria Sectorului l București(fila 41)12.04.2005, iar comunicarea Dispoziției contestate s-a făcut la data de 12.04.2005 către reclamanta, astfel cum rezulta din dovada de comunicare depusa la dosar de către pârâți(fila 185).
In consecința, contestația împotriva Dispoziției nr.3993/07.03.2005, a fost depusa peste termenul prevăzut de art.26(3) din legea nr.10/2001.
Deși comunicata ulterior decesului notificatoarei, din dovada de comunicare rezulta ca dispoziția a fost a fost transmisa reclamantei-fiica notificatoarei care potrivit Certificatul de moștenitor nr.20/24.03.2005 eliberat de Notarul Public R. M. este si unica moștenitoare a defunctei Marcovi M..
Susținerea reclamantei in sensul ca independent de momentul comunicării aceasta dispoziție este lovita de nulitate pentru lipsa capacitații de exercițiu a notificatoarei la momentul comunicării nu a putut fi reținuta, câta vreme aceasta dispoziție a fost primita si însușita de moștenitorul notificatorului, fata de care dispoziția contestata își produce efecte.
Deși reclamanta arată ca nu recunoaște semnătura de pe dovada de comunicare a dispoziției contestate, din verificarea înscrisurilor depuse la dosar spre comparație, rezulta o asemănare a semnăturilor, semnăturile de pe actele depuse spre comparație fiind aplicate la 3 ani, respectiv 9 ani după semnătura de pe dovada de comunicare.
Înscrisul a fost defăimat ca fals, dar nu s-a indicat autorul sau complicele falsului spre a se putea face aplicarea art.183 c.p.civ.
Mai mult, împrejurarea ca reclamanta a luat cunoștința de dispoziția contestata la data de 12.04.2005, rezulta si din susținerile contradictorii ale acesteia, in sensul ca deși nu a primit actul, locuia la aceeași adresa cu autoarea sa, ca nu a avut cunoștința de împrejurarea ca autoarea sa a formulat notificare in temeiul legii nr.10/2001, însa a formulat cerere pentru a cunoaște stadiul soluționării notificării.
Față de cele reținute, tribunalul a constatat ca cererea reclamantei prin care se contesta Dispoziției nr.3993/07.03.2005 este tardiv formulata, pentru considerentele mai sus indicate cererea de repunere in termen fiind nefondata, astfel ca
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta arătând că a luat cunoștință de dispoziția contestată nr.3993/07.03.2005 abia la data de 10.09.2013 ca urmare a unei cereri privind stadiul de soluționare a notificării nr.800/06.07.2001.
Se arată că dispoziția contestată a fost comunicată prin poștă la data de 06.04.2005 însă recurenta – reclamantă nu a primit nicicând această corespondență, mai mult, la acea dată destinatara respectivei dispoziții, mama recurentei – reclamante, era decedată.
Se arată că la termenul din 13.03.2014 au fost depuse înscrisurile care au stat la baza emiterii dispoziției, inclusiv o copie a dovezii de comunicare a acesteia.
Întrucât nu a recunoscut semnătura aplicată pe dovada de comunicare, recurenta a denunțat acest înscris ca fiind fals, solicitându-se depunerea dovezii de comunicare în original, pentru a se demara procedura verificării de scripte.
După depunerea dovezii de comunicare în original, recurenta – reclamantă a depus în original scripte de comparație, purtând semnătura recurentei.
La termenul din 11.09.2014 instanța de judecată a dat cuvântul părților cu privire la cererea de probatoriu, iar după administrarea acestuia, instanța de judecată a dat părților cuvântul asupra cauzei.
Se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond tardivitatea formulării contestației, câtă vreme pe dovada de comunicare depusă de Primăria Municipiului București figurează, în calitate de destinatar, mama recurentei – reclamante, cu atât mai mult cu cât a denunțat ca fiind falsă pretinsa semnătură a recurentei pe dovada de comunicare.
Se mai susține că dispoziția nr.3993/2005 a fost contestată, printre altele, și pentru faptul că a fost emisă după decesul notificatoarei, astfel încât pentru a putea produce efectul urmărit de lege, adresantul actului juridic unilateral trebuie să aibă capacitate de folosință.
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a soluționat și această chestiune în cadrul soluționării aspectului
În ceea ce privește procedura de verificare de scripte, instanța de judecată a considerat că nefiind indicat autorul sau complicele falsului nu se putea face aplicarea prevederilor art.183 Cod procedură civilă.
Se susține că incidente în cauză sunt dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, respectiv art.302-303, legiuitorul lăsând la îndemâna instanței de judecată mijloacele proprii de verificare a scriptelor, în cazul în care este contestată semnătura aplicată pe act, iar în măsura în care instanța de judecată nu se considera lămurită, putea și trebuia să solicite o expertiză grafologică.
Instanța de fond s-a mărginit însă a afirma că semnăturile de pe scriptele de comparație sunt aplicate la câțiva ani distanță față de semnătura de pe dovada de comunicare și că există asemănări între cele trei semnături.
În aceste condiții, având dubii, soluția legală și temeinică ar fi fost aceea de a dispune efectuarea unei expertize grafologice.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite recursul având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 03.10.2013 reclamanta a contestat dispoziția Primarului G. cu nr.3993/07.03.2005 prin care s-a soluționat notificare nr.800/2001, formulată de autoarea reclamantei M. M..
În preambulul cereri de chemare în judecată, recurenta – reclamantă a invocat nelegalitatea comunicării acestei dispoziții prin adresa nr.3993/06.04.2005 prin intermediul poștei, susținând că în realitate aceasta nu a fost niciodată primită, nici de mama sa care era decedată din 20.12.2004 și nici de reclamantă.
În subsidiar, a solicitat repunerea în termen având în vedere că la data comunicării – 06.04.2005 mama sa era decedată conform certificatului de deces nr.4872/21.12.2004, iar recurenta – reclamantă a fost în imposibilitate de a lua cunoștință de aceasta.
Separat de această cerere, s-a invocat nulitatea dispoziției pentru faptul că a fost emisă pe numele unei persoane ce nu mai avea capacitate de folosință, precum și netemeinicia acesteia.
În ceea ce privește soluționarea excepției tardivității contestației, instanța de fond a administrat o . înscrisuri, fără însă a administra întregul probatoriu necesar astfel încât să-și poată întemeia opinia pe fapte certe și nu pe presupuneri.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că au fost încălcate dispozițiile art.302 și 303 Cod procedură civilă, deoarece deși s-a depus originalul dovezii de comunicare, iar reclamanta a defăimat ca fals acest înscris cu motivarea că semnătura de pe această dovadă nu este semnătura sa în calitate de fiică a autoarei sale decedate la acel moment.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că după data de 12.06.2014 când s-a pus în vedere reclamantei să depună scripte de comparație cu semnătura în original a reclamantei pentru a se putea proceda la verificarea de scripturi, tribunalul nu a continuat cercetarea judecătorească sub acest aspect, întrucât potrivit art.302 din Codul de procedură civilă, când una dintre persoanele menționate la art.301 contestă scrierea sau semnătura, ori declara că nu le cunoaște, instanța va proceda la verificarea înscrisului prin: compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura de pe alte înscrisuri necontestate; expertiză; orice alte mijloace de probă admise. În acest scop, președintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa părți din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaștere a scrierii sau semnăturii .
Art.303 Cod procedură civilă prevede că, judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în fața sa ori, dacă este cazul, și cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului. Dacă însă, din compararea scrierilor judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părțile sau alte persoane să depună de îndată înscrisurile de comparație.
Față de aceste dispoziții legale, Curtea constată, potrivit mențiunilor din încheierile de ședință ce au urmat datei de 12.06.2014, că nu s-a procedat la o reală verificare de scripte, ci s-a trecut la soluționarea excepției, în condițiile în care, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, nu era pe deplin lămurită asupra autenticității semnăturii reclamantei întrucât se arată că rezultă o asemănare a semnăturilor dar și faptul că semnăturile de pe actele depuse spre comparație sunt aplicate la 3 ani, respectiv la 9 ani, după semnătura de pe dovada de comunicare.
În aceste condiții, pentru a se asigura pe deplin un proces echitabil astfel cum este definit de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond era obligată să procedeze pe de o parte la verificarea de scripte în condițiile art.302 alin.2 din Codul de procedură civilă, iar în cazul în care nu era lămurită putea să dispună o expertiză grafologică care să stabilească în mod științific asemănarea semnăturilor, ori faptul că deosebirile dintre semnătura de pe dovada de comunicare și cea de pe scriptele de comparație se datorează modificării în timp a scrisului reclamantei.
De asemenea, Curtea apreciază și contradictorie motivarea instanței de fond în ceea ce privește nulitatea dispoziției, datorată lipsei capacității de folosință a autoarei reclamantei în contextul în care s-a apreciat cererea ca tardiv formulată.
Astfel, în condițiile în care cererea a fost respinsă ca tardivă, era de prisos a se mai cerceta un motiv al contestației care ținea de fondul cererii de chemare în judecată și care privea în mod distinct și direct dispoziția atacată.
În consecință, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a se îndeplini cerința verificării de scripturi în condițiile art.302 Cod procedură civilă și pentru a se dispune o expertiză grafologică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. I., domiciliata în București, ..9, ..2, sector l, CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de avocat M. S., în București, ..47A, parter, apartament 2, sector l, împotriva sentinței civile nr.77 din 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI si MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin P. G., ambii cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.291-293, sector 6.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
F. D.
Red.D.A.B.
Tehnored.C.S.
6ex/22.07.2015
T.B.Secția a V-a Civilă – F.L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 767/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 364/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
