Legea 10/2001. Decizia nr. 85/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 85/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 85 R
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. M.
JUDECATOR - O. M. D.
JUDECĂTOR - F. L. E.
GREFIER - A. G. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant C. I. T. împotriva sentinței civile nr.1914 din 15.11.2013 pronunțată Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate C.F.R. – S.A.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07 ianuarie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la 14 ianuarie 2015 și apoi la 21 ianuarie 2015.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2006, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, sub nr._/3/2006, reclamantul C. I. T. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1/1158/22.02.2006, emisă de pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei menționate și retrocedarea terenului solicitat prin notificarea nr. 645/N/2001.
În motivarea cererii, contestatorul a susținut că, prin notificarea nr. 645/N/2001, s-a solicitat Primăriei C. restituirea unei suprafețe de teren situate pe raza Municipiului C., cererea fiind trimisă spre soluționare Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, cu motivarea că terenul ce a aparținut autorilor contestatorului este deținut de aceasta. De asemenea, s-a arătat că notificarea a fost respinsă de către pârâtă, prin decizia atacată, pe considerentul că terenul solicitat este ocupat de Depoul de Locomotive C. și nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul - Lege nr. 452/1941 și Decretul - lege nr. 832/1941, iar obiectul de aplicare al Legii nr. 10/2001 se circumscrie perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Contestatorul apreciază decizia, ca fiind nelegală, întrucât s-a efectuat o expertiză înaintată pârâtei, din care a rezultat că, cel puțin parțial, terenul nu este ocupat de construcții, ci este liber, iar exproprierea terenului proprietatea autorilor săi nu s-a făcut în anul 1941, ci în anul 1947, așa cum rezultă din actele de la dosar. În acest sens, a invocat faptul că prin Jurnalele Curții de Apel C., Secția I, nr. 2987 și 4110 din 1947, s-a luat act de exproprierea mai multor suprafețe de teren, printre care se află și cea solicitată de el, iar din Tabloul de plată a despăgubirilor rezultă că autorii săi au fost deposedați și despăgubiți în 1947, cu o sumă mult inferioară față de valoarea terenului.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Prin sentința civilă nr. 1480 din 20.11.2006, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C. I. T..
Prin decizia civilă nr. 360A din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006, a fost admis apelul declarat de apelantul -contestator C. I. T. împotriva sentinței civile nr. 1480 din 27.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., a fost desființată această sentință, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în primă instanță la Tribunalului București.
În rejudecare, prin sentința civila nr 429/1.03.2011 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a civila a fost admisa cererea, anulata decizia nr 1/2006, obligata parata la emiterea unei noi decizii prin care sa acorde reclamantului masuri reparatorii.
Prin decizia civila nr 738/6.04.2012 pronunțata de Curtea de Apel București a fost admis in majoritate recursul declarat de parata, a fost casata sentința civila nr 429/2011 cu trimiterea cauzei spre rejudecare si a fost respins recursul declarat de reclamant ca nefondat.
Cauza a fost din nou înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civila la data de 14.06.2012 sub nr_ .
În rejudecare, tribunalul a luat act de precizarea pretențiilor deduse judecații, formulate de reclamant la solicitarea din oficiu, fata de considerentele si dispoziția instanței de casare, in raport de art. 315 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 1914/15.11.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulata de reclamantul C. I. T., în contradictoriu cu pârâta C. Naționala de Căi Ferate CFR SA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1832/1938 de Tribunalul D. - Secția a III-a, numita A. C., născuta „Andricel” a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 6450 mp, situat în ., județul D..
Prin Decretul-lege nr 452 publicat in Monitorul Oficial nr. 52/1941, respectiv Decretul-lege nr. 832 publicat in Monitorul Oficial nr. 75/1941 au fost declarate de utilitate publica lucrările de construcție a liniei ferate București-V.-R.-Caracal-C., în acest sens dispunându-se exproprierea terenurilor afectate obiectivului.
Prin Jurnalul nr. 2987 pronunțat în Camera de Consiliu din 15.05.1946, de Curtea de Apel C. - Secția 1, se ordonă trimiterea Regiei Autonome CFR în stăpânirea imediată a terenurilor situate pe teritoriul comunei Bariera Vâlcei, județul D., declarate de utilitate publică, pentru interese urgente, privind apărarea națională, necesare lucrărilor de construcție a Depoului de locomotive CFR C.. Totodată, s-a întocmit planul și tabloul cu sumele ce se cuvin expropriaților. In cuprinsul acestui înscris sunt menționați A. și M. C., cu sumele de 3.467,50 lei, pentru un teren de 17.337 mp, sumă consemnată cu recipisa nr._. Mai retine că ulterior, prin Jurnalul nr. 4110/30.05.1947, pronunțat de Curtea de Apel C. - Secția 1, în dosarul nr. 742/1947, s-a ordonat trimiterea imediată a Regiei Autonomă CFR în posesia terenurilor declarate de utilitate publică, foștii proprietari, M. și A. C., fiind menționați la poziția 37 din tabel.
Prin testamentul autentificat sub nr. 348/13.07.1997 de BNP M. D., C. A. a lăsat întreaga sa avere, imobilă și mobilă nepotului sau, C. I. T., pe care l-a instituit legatar cu titlu universal. Conform mențiunilor certificatului de calitate de moștenitor nr 225/2001, autoarea reclamantului a decedat la data de 21.07.1998.
Prin notificarea nr. 645/N/18.07.2001, C. I. T. a solicitat Primăriei Municipiului C., în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru bunurile imobile deținute de bunica sa, C. A., respectiv terenul arabil în suprafață de 6450 mp, situat pe teritoriul Comunei suburbane Bariera Vîlcei, județul D..
Primăria Municipiului C. a emis Dispoziția nr. 6249/24.11.2004, prin care a înaintat Depoului CFR C. notificarea nr. 645/N/2001, formulată de C. I. T., pe motiv că este persoană juridică deținătoare a imobilului notificat. Învestită cu soluționarea notificării, C. Națională de Căi Ferate CFR SA a emis Decizia nr. 1/1158/22.02.2006, prin care a respins notificarea nr. 645/N/2001, motivând că imobilul teren nu a fost preluat de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, respectiv intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și prin urmare, imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat.
In temeiul art. 26 alin 3 Legea nr. 10/2001, decizia motivata de respingere a notificării poate fi atacata de persoana îndreptățita. Contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are ca situație premisă existența unei decizii sau dispoziții administrative prin care s-a respins notificarea ori cererea de restituire. În cadrul contestației, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde a fi îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, raportul juridic prevăzut în textul de lege invocat se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa.
Conform Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare sau entitatea investita cu soluționarea notificării are obligația de a propune motivat persoanei îndreptățite fie bunuri sau servicii in compensare, fie despăgubiri bănești.
Cum a statuat Curtea de Apel in considerentele deciziei civile nr 738/2012, prin decizia civilă nr. 360A/2009, rămasă irevocabilă, instanța de apel a lămurit o problemă de drept, în sensul că momentul în funcție de care se apreciază incidența Legii nr. 10/2001, conform art. 1 alin. 1 din lege, este cel al intrării bunului respectiv în proprietatea statului prin expropriere și cel în care persoana îndreptățită a intrat efectiv în posesia despăgubiri, și nu momentul la care au fost publicate în Monitorul Oficial Decretele de expropriere. Această dezlegare a problemei de drept privind momentul la care se apreciază incidența Legii nr. 10/2001 a intrat sub puterea lucrului judecat prin respingerea recursului declarat de intimata C. Națională de Căi Ferate CFR SA, ca tardiv.
In atare condiții, s-a trasat in sarcina instanței de fond obligația de a verifica îndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv dacă privarea de proprietate ce a avut loc în baza Decretelor de expropriere nr. 452/1941 și nr. 832/1941 a avut un caracter legal sau nu, precum si analizarea calității de persoana îndreptățită a reclamantului.
Este just ca potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”. A mai reținut instanța de control ca specificul cauzei de față constă în aceea că măsura exproprierii are la bază Decretele de expropriere nr. 452/1941 și nr. 832/1941, chiar dacă formalitățile de preluare și de acordare a despăgubirilor s-au prelungit și după data de 6 martie 1945, astfel încât caracterul legal sau nelegal al măsurii de preluare a terenului notificat în patrimoniul statului trebuie analizat în mod concret, întrucât reclamantul nu mai beneficiază de prezumția preluării abuzive, ce a fost instituită de legiuitor doar în considerarea acelor măsuri de preluare adoptate în perioada de referință a legii. Si, in acest context a amintit Curtea de Apel soluția de respingere a notificării formulate de C. I. cu privire la același teren preluat de la același autor, rămasa irevocabila, ce se impune a fi avuta in vedere in considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat.
Astfel, prezumția lucrului judecat operează atunci când într-un proces ulterior intervine o situație juridică deja rezolvată printr-o hotărâre anterioară, fără însă a exista însă o identitate de acțiuni ( obiect, părți, cauză ). Prezumția lucrului judecat este manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probei, instanța neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, în considerarea principiului securității juridice. „Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate (Secția I civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012).
Conform certificatului de grefa atașat la fila 93 din dosarul tribunalului nr_/3/2006, contestația împotriva deciziei nr 1/2006 emisa de parata in cauza, formulata de notificatorul C. I. (menționat in cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr. 225/2001) a fost respinsa, irevocabil. Prin notificarea nr 632/2001, C. I. a solicitat masuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul aparținând autorilor săi C. M. si C. A.. Or, prin sentința civila nr 1214/27.09.2006 pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a civila in dosarul civil nr_/3/2006, s-a statuat cu putere de lucru judecat, ca imobilul care face obiectul notificării nr 632/2001 a fost expropriat anterior perioadei de referința a Legii nr. 10/2001, prin Decretul-lege nr 452/1941, respectiv Decretul-lege nr 832/1941.
Cum reclamantul, care nu a fost parte in dosarul civil menționat mai sus nu a făcut dovada contrara, dat fiind ca pentru el prezumția puterii de lucru judecat se impune in mod relativ, tribunalul statuează ca asupra acestei împrejurări nu se poate dispune altfel. In concluzie, imobilul teren in suprafața de 6450 mp a trecut in proprietatea statului anterior datei de 6 martie 1945.
Ca atare, conformanțu-se îndrumării instanței de control, tribunalul retine ca imobilul in litigiu nu se încadrează in prevederile art. 1, teza I din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care domeniul de referința al legii de reparație este format din imobilele preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Instanța învestită în temeiul Legii nr. 10/2001 cu o cerere de restituire a unui imobil sau de acordare a măsurilor reparatorii, trebuie să aprecieze dacă preluarea a fost abuziva in sensul prevederilor art. 2 din actul normativ, conform reglementărilor în vigoare la data respectivă. Măsura exproprierii imobilului in cauza a fost datata, cu putere de lucru judecat, . celei de referința a Legii nr. 10/2001 si in afara cadrului normativ indicat in prevederile art. 2. Nu pot fi reținute dispozițiile art. 2 lit. h Legea nr. 10/2001, in temeiul cărora fac obiectul legii imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit prin art. 6 alin 1 Legea nr. 213/1998, întrucât si aceste din urma norme fac vorbire despre dobândirea in domeniul public de imobile in aceeași perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In aceste condiții, tribunalul a opinat că nu se impune o analiza in sensul aprecierii legalității exproprierii prin raportare la prevederile Legii nr. 118/1937. Este just ca in temeiul art. 315 alin 1 C.proc.civ, dezlegările date asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare. Însa, aceasta obligație nu înfrânge principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Astfel, cum s-a reținut mai sus, reclamantul a investit instanța cu o contestație împotriva deciziei de respingere a notificării formulate in lumina dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Reclamantul nu a înțeles sa își modifice ori sa își completeze pretențiile deduse soluționării. Mai mult, fata de dispoziția acestei instanțe, prin precizările formulate la acest termen, a indicat încă o data ca temei de drept Legea nr. 10/2001, arătând ca nu împărtășește punctul de vedere al instanței de recurs, solicitând sa se constate ca exproprierea a intervenit in perioada de referința a Legii nr. 10/2001. Or, tribunalul, ca instanța de fond nu poate suplini voința reclamantului, exprimata prin intermediul aparătorului ales, de a cerceta prezenta cauza prin prisma altui act normativ, neputând, așadar, din oficiu, sa schimbe cauza juridica a litigiului.
Reținând ca exproprierii reclamate in cauza nu ii sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu se mai impune analiza calității de persoana îndreptățită a contestatorului, in raport de prevederile art. 3 alin 1 lit. a rap la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat decizia nr 1/2006 emisa de parata ca fiind legala si temeinica si, in raport de ar. 26 alin 3 Legea nr. 10/2001, a respins contestația formulata de notificatorul C. I. T., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul C. I. T..
În motivarea recursului se arată că prin sentința civilă recurată, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă s-a respins cererea ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu nu se încadrează în prevederile art. 1, teza întâi din Legea 10/2001, potrivit cu care domeniul de referință al legii de reparație este format din imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A mai reținut instanța că nu se impune o analiză în sensul aprecierii legalității exproprierii prin raportare la prevederile Legii nr. 118/1937, întrucât obligativitatea problemelor de drept date de instanța de casare nu poate înfrânge principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Astfel, reclamantul a învestit instanța cu o contestație formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, arătând prin precizările făcute că nu împărtășește punctul de vedere al instanței de recurs solicitând să se constate că exproprierea a intervenit în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
S-a reținut că exproprierii reclamate nu îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu se mai impune analiza calității de persoană îndreptățită a contestatorului.
În opinia recurentului reclamant soluția instanței de fond este profund greșita, pentru următoarele considerente:
În primul rând instanța nu mai trebuia să analizeze dacă preluarea imobilului s-a făcut în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, întrucât această problemă a fost dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 360A/2009 pronunțată de Curtea de Apel București.
Recurentul reclamant consideră că instanța de fond trebuia doar să analizeze, prin prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001, dacă preluarea a fost abuzivă sau nu, întrucât instanța de control judiciar a arătat că nu sunt incidente dispozițiile privind prezumția de preluare abuzivă prevăzută de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001.
Așadar, instanța trebuia să analizeze dacă preluarea, făcută în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 dar în temeiul unor acte normative anterioare acestei perioade, respectă dispozițiile legale din actele normative respective, și anume, dacă procedura de expropriere a fost legală, dacă sumele acordate au fost plătite efectiv, etc.
Recurentul reclamant a menționat că la punctul 1 din precizări a arătat de ce nu împărtășește punctul de vedere al instanței de casare, dar, în opinia sa, acest lucru nu trebuia să împiedice instanța de fond să analizeze cererea conform îndrumărilor obligatorii.
Se mai precizează că instanța de fond nu a analizat în mod temeinic probele administrate în dosar. Astfel, autorii recurentului reclamant au deținut mai multe suprafețe de teren, care au fost preluate de Statul Român.
În Registrul Agricol din perioadele 1951-1955 și 1959-1963 autorii reclamantului au figurat cu suprafața de 1,75 ha, respectiv 1,96 ha, de unde rezultă că terenurile respective nu au fost preluate anterior acestei perioade.
Mai mult, din expertiza efectuată în cauză rezultă că aceste suprafețe de teren, menționate în registrul agricol, sunt terenurile pentru care s-a formulat notificarea și sunt ocupate de investiții de utilitate publică ce aparțin pârâtei.
În final, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1914/15.11.2013 și admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 360A/9.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă în primul ciclu procesual în prezenta cauză (dosar nr._/3/2006) a fost dezlegată problema de drept care viza momentul preluării imobilului ce face obiectul litigiului în prezenta cauză.
Astfel, s-a stabilit că exproprierea imobilului s-a făcut ca urmare a declarării de utilizate publică a anumitor lucrări de căi ferate prin Decretele-lege nr. 452 și 842/1941, însă deposedarea efectivă, prin expropriere, și plata despăgubirii au avut loc în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, deci după data de 6 martie 1945.
Fiind dezlegată această problemă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se stabili caracterul legal sau nelegal al privării de proprietate, deci dacă imobilul a fost preluat fie în condițiile art. 2 lit. h, fie în condițiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, deci cu titlu valabil sau fără titlu valabil. Totodată, să se stabilească dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, precum și, dacă este cazul, modalitatea în care imobilul în litigiu poate fi restituit, respectiv în natură sau prin echivalent.
Obiectivele stabilite pentru rejudecare nu au fost respectate de instanța de rejudecare, care nu a analizat conformitatea preluării cu dispozițiile legale în vigoare la data preluării pentru a stabili dacă preluarea a avut loc cu titlu sau fără titlu, analiză necesară pentru a se stabili dacă se poate vorbi de o expropriere valabilă, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h și 11 din Legea nr. 10/2001, sau este o preluare fără titlu valabil, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i și art. 10 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, nu s-a analizat dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită.
Ca atare, sentința civilă nr. 429/1.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a a fost casată pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin decizia civilă nr. 360A/9.06.2009, prin decizia civilă nr. 738 R/6.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ dispunându-se trimiterea cauzei la tribunal pentru o nouă rejudecare.
Nici în această a doua rejudecare Tribunalul nu a îndeplinit obiectivele stabilite prin decizia civila nr. 360A/9.06.2009, ci, contrar dezlegărilor date prin decizia menționată, a reținut că s-ar impune în prezenta cauză puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1214/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a în sensul că imobilul ce face obiectul notificării nr. 632/2001 a fost expropriat anterior perioadei de referință a Legii nr. 10/2001.
Curtea constată că în mod greșit prin sentința recurată s-a reținut puterea de lucru judecat a sentinței menționate mai sus.
Astfel, cauza respectivă a avut ca obiect contestația formulată de o altă persoană – C. I., împotriva altei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001 decât dispoziția contestată în prezenta cauză, dispozițiile respective privind notificări diferite.
Reclamantul din prezenta cauză își justifică dreptul de a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 în calitate de legatar al bunicii sale, iar nu ca succesor al tatălui său, C. I..
Prin urmare, sentința menționată mai sus nu este opozabilă reclamantului din prezenta cauză.
Nefiindu-i opozabilă, nici puterea de lucru judecat a acesteia nu îi poate fi opusă, întrucât în prezenta reclamantul a administrat probe din care rezultă că momentul preluării imobilului în litigiu s-a situat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Totodată, specificul Legii nr. 10/2001 este acela că fiecare notificare se soluționează distinct, prin analiza actelor depuse în dovedirea drepturilor pretinse de notificatori.
Or, în prezenta cauză nu se neagă faptul că declararea de utilitate publică a obiectivelor respective s-a făcut prin cele două decrete-lege din anul 1941, însă, pe baza probelor administrate s-a stabilit că preluarea efectivă a imobilului s-a realizat după data de 6 martie 1945, după declararea utilității publice urmându-se procedura prevăzută de lege pentru expropriere. Declararea unui obiectiv de utilitate publică nu echivalează cu exproprierea imobilelor aflate în aria care urmează să fie ocupată de obiectivul respectiv. D. după acest moment se declanșează procedurile de expropriere care conduc la transferul dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatului în acela al expropriatorului.
În consecință, Curtea constată că instanța de rejudecare în mod greșit a reținut în prezenta cauză puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1214/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a și, întrucât nu s-a conformat obiectivelor ce au fost stabilite prin decizia de trimitere spre rejudecare, soluționând cererea în aceeași manieră ca și prin sentința civilă nr. 1480/20.11.2006, casată cu trimitere într-un ciclu procesual anterior, Curtea urmează să admită recursul și, casând sentința recurată, să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare să fie analizate aspectele menționate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C. I. T. împotriva sentinței civile nr. 1914/15.11.2013 pronunțată Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate C.F.R - S.A.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. M. O. M. D. F. L. E.
GREFIER
A. G. C.
Red. SM
Tehnored. GC – 2 ex
Jud. fond. B. C. L.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 557/2015. Curtea... | Suspendare provizorie. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
