Obligaţie de a face. Decizia nr. 524/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 524/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 524 R
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECATOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant M. București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 867 A din 25.06.2014, pronunțată Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. L. și intimații intervenienți O. E. și P. M..
Cererea de chemare în judecată are ca obiect: „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul pârât P. A. L. personal și asistat de apărător, avocat C. L., cu împuternicirea avocațială . –_/2015, lipsind recurentul reclamant M. București, intimații intervenienți O. E. și P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în data de 29.04.2015, recurentul reclamant M. București a depus dovada achitării taxei de timbru, respectiv timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei și ordinul de plată nr.643/26.01.2015, prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru pe cererea de recurs, în cuantum de 4 lei.
Intimatul pârât P. A. L., prin apărător, arată că nu are cereri prealabile.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Intimatul pârât P. A. L., prin apărător, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. Solicită să se constate că instanța anterioară, în mod corect a reținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a legii. Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză nu există o hotărâre penală, prin care să se fi dispus desființarea umbrarului cu structură din lemn și acoperiș din tablă. Mai arată că a fost format un dosar penal, care s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului P. A. L., s-a constatat că nu se impune desființarea acestui umbrar, nu se află într-o zonă protejată și nu se impune obținerea unei autorizații de construcție. Mai mult decât atât, intimatul nici nu a fost sancționat contravențional pentru edificarea acestui umbrar, deși a avut loc un control al reprezentanților primăriei – Serviciul Disciplină în Construcție și s-a constatat că nu se impune obținerea autorizației de construcție, iar potrivit procesului - verbal încheiat cu acea ocazie, depus la dosar, nu s-a luat măsura complementară, în sensul de a se dispune demolarea acestui umbrar, construit fără a avea fundație, fără branșament la utilități, fără pereți laterali, numai cu patru piloni. Cu cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 10.08.2011, pe rolul Judecătoriei Sector 2 București - Secția Civilă, sub nr._, reclamantul M. București, prin Primar General, l-a chemat în judecată pe pârâtul P. A. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor și aducerea terenului din București, ., sector 2, la starea inițială.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile. art. 24 din Legea nr. 50/1991, republicată.
Numiții O. E. și P. M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că au un drept de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară artificială asupra construcției-umbrar pe structură de lemn cu acoperiș de tablă,edificată pe terenul proprietatea lor.
În drept, au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2, art. 50 c.proc.civ. și art. 489 - art. 492 C.civ. și au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea din ședința publică din data de 18.06.2012, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză.
Prinsentința civilă nr. 3870/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București - Secția Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. București, prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâtul P. A. L. și intervenienții în interes propriu O. E. și P. M.; a fost obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcții efectuate fără autorizație de construire, constând în umbrarul pe structură de lemn cu acoperiș de tablă, aflat în partea din spate a curții imobilului din București, ., sector 2, lucrări identificate în raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile, întocmit în cauză de expert B. N. și să aducă terenul la starea inițială; s-a respins cererea de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiată și s-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Conform susținerilor concordante ale părților și concluziilor expertizei tehnice specialitatea construcții civile, imobilul sus-menționat se află situat în microzona . Luminoasă - . (Arena Națională). Conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr._, microzona de amplasare a imobilului din ., sector 2 a fost aprobată ca Zonă Construită Protejată nr. 46 - ". conformitate cu Planul Urbanistic Zonal - Zone Construite Protejate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. A. L., instanța a reținut că pârâtul a edificat construcția tip umbrar în anul 2007 pe terenul proprietatea intervenienților în interes propriu, cu acordul acestora, astfel că a avut calitate de executant din perspectiva Legii nr. 50/1991 privind disciplina în construcții. Astfel, art. 26 alin.1 lit.a) din lege reglementează fapta ilicită (în sfera ilicitului contravențional), constând în executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.
Desființarea unei lucrări este o formă de reparare în natură a unui prejudiciu produs prin fapta ilicită a investitorului sau a executantului de a fi construit fără autorizație de construire.
În prezenta cauză, proprietarii terenului au formulat cerere de intervenție în interes propriu, care a fost admisă în principiu de instanță, prin încheierea din ședința publică din data de 18.06.2012. Prin urmare, instanța a reținut că pronunțarea unei hotărâri de obligare la desființarea unei construcții se poate face în persoana pârâtului-executant și în contradictoriu cu proprietarul-investitor.
Potrivit art. 482 C.civ., proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Făcând aplicația acestui text de lege ce consacră definiția generală a accesiunii, ca mod de dobândire, conform art. 645 C.civ., a dreptului de proprietate asupra unui lucru, art. 492 C.civ. instituie în favoarea proprietarului terenului o triplă prezumție. Astfel, orice construcție, plantație sau lucru făcute în pământ sau deasupra pământului sunt prezumate: 1. că au fost făcute de proprietarul terenului; 2. că au fost făcute pe cheltuiala sa;3.că sunt ale lui, persoana care contestă aplicabilitatea acestor prezumții având sarcina administrării probei contrarii.
Ca efect al constatării accesiunii, dreptul de proprietate asupra construcției s-ar regăsi în patrimoniul pârâtului-proprietar al terenului, iar în patrimoniul constructorului s-ar naște un drept de creanță, constând în despăgubirea la care este îndreptățit și care poate fi exercitat în termenul de prescripție de drept comun.
Instanța s-a pronunțat asupra cererii de constatare a accesiunii formulate pe cale incidentală, prin cererea de intervenție principală. Deși reclamantul urmărește obligarea pârâtului la desființarea unei construcții aparținând intervenientului, acesta din urmă are posibilitatea de a-și apăra interesele. Desființarea lucrărilor pe cheltuiala proprie a pârâtului este rezultatul unei judecăți în contradictoriu și cu proprietarul construcției, pentru a se stabili în mod irevocabil situația juridică a construcției, atât prin raportare la instituția civilă a accesiunii, dar și la dispozițiile legale privind disciplina în construcții.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată prin întâmpinare.
În ceea ce privește cererea de intervenție principală, instanța a reținut că este esențial a se stabili dacă lucrările de construire s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale, deoarece nici pârâtul-executant și nici intervenientul - investitor nu pot invoca beneficiul accesiunii, în condițiile în care ar fi obligați, oricare dintre aceștia, să ridice construcții, dispărând obiectul raportului juridic dintre aceștia (valoarea materialelor și prețul muncii). Prin urmare, a apreciat prima instanță că problema de drept dedusă judecății a constat în analiza respectării dispoziții legale în materia disciplinei în construcții, pentru a stabili dacă era necesară sau nu autorizația de construire pentru tipul de construcție realizată de pârât.
În acest sens, instanța a reținut constatările expertului judiciar cu privire la situația de fapt constatată la fața locului.
Instanța a cenzurat părerea expertului judiciar, în sensul că această construcție tip umbrar nu este o construcție definitivă, fiind amplasată și legată în mod articulat de platforma de beton din curtea interioară, prin intermediul unor "gulere" din tablă metalică, în care baza stâlpilor este prinsă cu șuruburi, precum și că, această construcție nu poate fi încadrată în categoria anexelor la locuință, fiind o construcție provizorie cu funcțiunea de "umbrar", fără pereți laterali, neîncadrându-se în categoria anexelor locuințelor gen: magazii, bucătării, garaje, etc., astfel că nu ar fi necesară emiterea unei autorizații de construire.
Expertul a exprimat opinia că această construcție ar trebui autorizată în condiția în care imobilul este declarat monument istoric, făcând abstracție de faptul că legea prevede un regim derogatoriu și pentru zonele protejate în care se află un monument istoric(art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991).
A constatat judecătorul fondului că, în speță, imobilul din București, ., sector 2, se află în Zona Construită Protejată nr. 46 - ". conformitate cu Planul Urbanistic Zonal - Zone Construite Protejate. Prin urmare, orice lucrări realizate la construcții amplasate în această zonă sunt supuse autorizării.
Totodată, a avut în vedere că dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 50/1991 prevăd obligativitatea obținerii unei autorizații de construire pentru lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan.
În condițiile în care acest umbrar reprezintă mai mult decât o copertină sau pergolă (ce necesită autorizație, atunci când sunt situate în spații publice), instanța a reținut că, deși se poate recunoaște un caracter provizoriu, potrivit concluziilor expertizei tehnice, în măsura în care ar fi considerat o anexă gospodărească, va fi supus autorizării.
Deși expertul judiciar a considerat că, neavând pereți laterali, această construcție nu se încadrează în categoria anexelor locuințelor gen: magazii, bucătării, garaje, etc, din definiția și enumerarea neexhaustivă date de prevederile anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991, prima instanță a apreciat că existența pereților laterali nu este esențială, ci, destinația de a adăposti activități specifice, complementare funcțiunii de locuire și amplasarea în vecinătatea locuinței, astfel încât să alcătuiască împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă.
Apreciind că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, având în vedere fotografiile de la fila 27 din dosar, precum și argumentele expertului privind funcționalitatea specială a acestei construcții prin raportare la locuința căreia i-a fost anexată, instanța a reținut că această construcție are funcționalitatea unei anexe gospodărești, putând adăposti activități specifice unei locuințe și având un caracter complementar, ceea ce înseamnă că era supusă,pe cale de consecință, autorizării și din acest punct de vedere.
Față de aceste considerente, prima instanță a reținut că lucrările de construire, constând în umbrarul pe structură de lemn cu acoperiș de tablă, aflat în partea din spate a curții imobilului din București, ., sector 2, lucrări identificate în raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile, întocmit în cauză de expertul B. N., s-au realizat cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care pârâtul, în calitate de executant al acestora, a fost obligat la desființarea acestora, respectiv la aducerea terenului la starea inițială, pe cheltuiala proprie.
Pentru aceleași argumente, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu ca neîntemeiată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile accesiunii imobiliare, ci pârâtul e obligat să ridice materialele.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de reclamant, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada efectuării acestora, iar onorariul de expert aferent expertizei tehnice specialitatea construcții civile administrate în cauză a fost achitat de pârât.
Împotriva acestei hotărâri, a declaratapelpârâtul P. A. L., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 3870 din data de 11.03.2013, pronunțată în dos. nr._, iar pe fond să dispună respingerea acțiunii.
În subsidiar, în măsura în care instanța a reținut faptul că, pentru edificarea construcției - umbrar era necesară eliberarea unei autorizații de construire, a solicitat admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de O. E. și P. M., să se constate că intervenienții au dobândit un drept de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcției-umbrar, pe structura de lemn cu acoperiș din tablă, edificată pe terenul proprietatea acestora.
A susținut apelantul obligația de a desființa construcția și aducerea terenului la starea inițială, ar reveni beneficiarului lucrării(respectiv, deținătorului titlului de proprietate asupra imobilului), căruia îi incumbă și obligația prevăzută la art. 1 din Legea_ republicat ( de a solicita eliberarea autorizației).
Conform jurisprudenței, persoana care a executat construcția, respectiv pârâtul, nu poate fi obligată la desființarea construcției, fiind un terț față de raportul juridic creat între beneficiarul lucrării (proprietarul imobilului) și autoritatea administrativă (reclamantul M. București).
Calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecații, or, cererea intervenienților pentru . construcției realizate fără autorizație de construire este admisibilă, întrucât a făcut obiectul judecății.
De asemenea, apelantul a criticat soluția instanței de fond, întrucât în mod greșit a înlăturat în totalitate concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții, efectuat de expertul B. N., deoarece construcția umbrar pe structura din lemn cu acoperiș din tablă, ce a fost identificată ca fiind o construcție provizorie, cu stâlpi din lemn ecarisat, fără închideri laterale, cu acoperiș din lemn și învelitoare laterală, nu modifică aspectul arhitectural al zonei, iar la interiorul curții, imobilului asigură condiții normale de habitat și are un aspect estetic deosebit, fiind executat din elemente de lemn de calitate, fiind finisate și vopsite.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a omis și nu a reținut întreaga situație de fapt, constatările din cuprinsul expertizei, bazate pe o constatare științifică de specialitate la fața locului, înlăturându-Ie în totalitate, în mod netemeinic și nelegal.
A mai arătat că în mod greșit instanța a reținut faptul că" orice lucrări realizate la construcții amplasate în această zonă sunt supuse autorizării .. " în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal, în condițiile în care nu este vorba de o construcție amplasată pe spațiul public, nu este percepută vizual, aflându-se în incinta imobilului, în spatele curții.
În plus, în condițiile în care acest umbrar pe structura din lemn nu are racord sau branșament la utilități urbane, nu are fundație, a fost identificată în expertiză ca fiind o construcție provizorie, nu schimbă valoarea arhitecturală a zonei, nu face parte din categoria lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b din Legea 50/1991, reprezentând monument istoric.
Mai mult, reclamantul M. București nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, iar Direcția Inspecție și Control General - Serviciul Control Disciplină în Construcții, prin înscrisul intitulat Proces verbal de inspecție nr.18/_.08.2010, a constatat existența umbrarului, considerând că nu se impune autorizație de construcție.
Față de această situație, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate.
Prin întâmpinarea formulată, intervenientul-intimat O. E. a arătat că achiesează la motivele de apel formulate de apelantul P. A., în sensul admiterii cererii.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor legale aplicabile, ținând seama totodată de efectul devolutiv al apelului, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a pronunțat decizia civilă nr.867A/25.06.2014 și a reținut următoarele:
Prima instanță a dat o corectă dezlegare excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. A. L., acesta având calitatea de executat al lucrării, a cărei desființare se solicită prin cererea principală. Întrucât i se impută executarea fără autorizație de construire a unei lucrări de modificare și extindere a unei construcții, faptă ce intră fie în sfera ilicitului penal, constituind infracțiune, fie în sfera ilicitului contravențional, pârâtului i-ar reveni obligația corelativă de a înlătura consecințele negative ale acestei fapte, prin desființarea a ceea ce se pretinde că s-a realizat nelegal.
Cu toate acestea, a considerat tribunalul că, pe fondul pricinii, sentința primei instanțe este dată cu greșita aplicare și interpretare a legii, pentru următoarele argumente:
Solicitând desființarea construcției umbrar edificate în partea din spate a locuinței parter și etaj din curtea imobilului din București, ., sector 2, reclamantul M. București invocă dispozițiile art. 24 din legea 50/1991 republicată, susținând că fapta de a edifica respectiva construcție constituie infracțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. lit.a) coroborat cu art. 3 alin. 1 lit.b) din Legea 51/1991.
Prin procesul verbal de inspecție din data de 16.08.2010, PMB Direcția Inspecție și Control General, Serviciul Control și Disciplină în Construcții a constatat că pârâtul a executat umbrar pe structură de lemn cu acoperiș din tablă în partea din spate a curții imobilului din București, ., sector 2, imobil ce se află în Zona Construită Protejată nr. 46 "Parcelarea Vatra Luminoasă" în conformitate cu P.U.Z- Zone Construite Protejate aprobat prin HCGMB nr. 279/2000 și în zonele de protecție ale monumentelor istorice în scopul protejării patrimoniului arhitectural și urbanistic al Municipiului București.
Întrucât s-a apreciat că fapta constituie infracțiune conform dispozițiilor anterior citate, în temeiul art. 25 din lege, în forma în vigoare la acea dată, a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în scopul de a se efectua verificări și a se dispune măsurile legale ce se impun.
Ca atare, s-a constituit dosarul nr._/P/2011 în care, în urma cercetărilor penale efectuate, prin rezoluția din data de 21.02.2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul din cauză, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. 1 lit.a) din Legea 50/1991 rep., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Această soluție nu a fost contestată.
În atari condiții, Tribunalul a apreciat că nu există niciun temei legal pentru a se dispune măsura desființării construcției, concluzie la care a ajuns din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 28 alin. 2 și 32 alin. 4 din Legea 50/1991, în forma în vigoare la data formulării acțiunii.
A apreciat instanța de apel că aceste dispoziții constituie temei legal pentru desființarea construcției realizate nelegal, numai în situația premisă prevăzută de art.28 alin.l, în care fapta este prevăzută și sancționată de lege ca și contravenție, fiind aplicată de către organul constatator prin procesul verbal de constatare a contravenției, odată cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale și sancțiunea complementară a desființării construcției.
În cauza de față însă, fapta pretins a fi fost săvârșită de pârât a fost încadrată și cercetată ca și infracțiune, iar nu contravenție.
Or, în condițiile în care, în cauza de față, organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. 1 lit.a) din legea 50/1991, neexistând așadar o hotărâre de condamnare a pârâtului, care să justifice desființarea construcției (ce ar echivala cu înlăturarea consecințelor negative ale infracțiunii), după cum nu există niciun proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care să se dispună măsura complementară a desființării construcției, pentru simplul motiv că fapta pretins a se fi săvârșit nu constituie contravenție, Tribunalul a apreciat că nu există practic niciun temei legal care să justifice admiterea cererii reclamantei și să fundamenteze măsura desființării construcției - umbrar.
Având în vedere că dispozițiile anterior citate, ce reglementează condițiile și împrejurările în care se poate dispune desființarea construcțiilor, sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea nu își găsesc incidența în cauza de față, în care se solicită desființarea unei construcții, fără însă ca aceasta să fi fost edificată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia disciplinei în construcții, cuprinse în legea-cadru 50/1991.
Ca atare, pentru motivele expuse, Tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat reclamantul la 3303 lei cheltuieli de judecată către pârât, constând în c/valoare onorariu expert și avocat. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, reținând că soluția dată cererii de intervenție în interes propriu nu a fost atacată de către intervenienți.
Împotriva deciziei civile nr.867A/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat recurs reclamantul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, reclamantul a criticat decizia pentru următoarele motive:
Analizând în mod eronat probatoriul administrat și făcând o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor Legii nr. 50/1991, astfel cum a fost modificată, aprecierea instanței de apel este vădit neîntemeiată, câtă vreme pretențiile apelantei-pârâte au ca suport legal Legea nr. 50/1991 modificată, în sensul celor prevăzute de art.24 alin.1 litera a coroborat cu art.3 alin. 1 lit.b din legea 51/1991.
Astfel, intimatul-pârât a realizat fără autorizație o construcție, încălcând astfel prevederile legii nr. 50/1991, lege care nu prevede nicio derogare în ceea ce privește obținerea autorizației de construire.
În speță imobilul din București .,sector 2 se află în Zona Construită Protejată nr.46, . conformitate cu Planul Urbanistic Zonal Zone Construite Protejate. Prin urmare, orice lucrări realizate la construcții amplasate în acestă zonă sunt supuse autorizării, iar altfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.b din legea nr.50/1991,construcțiile civile,industriale agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare altă natură, se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire.
Raționamentul instanței de judecată, în sensul de a reține imposibilitatea obiectivă de executare de către intimat a obligației de a demola construcția, datorată transferului calității de proprietar către un terț, nu poate fi reținută, câtă vreme răspunderea contravențională este una personală, revenindu-i în totalitate pârâtului.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Recurentul-reclamant critică decizia instanței de apel, prin care a respins cererea sa de desființare a construcției edificate în curtea imobilului din București, ., sector 2, susținând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. lit.a) coroborat cu art. 3 alin. 1 lit.b) din Legea 51/1991.
Potrivit art. 24 alin. 1 lit.a) "Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b).
Potrivit art.3. Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizați ei de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:... b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil - teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate.
Critica recurentului este nefondată, deoarece nu există niciun temei legal pentru a se dispune măsura desființării construcției, atâta timp cât organele de cercetare penală, în dosarul nr._/P/2011 al P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, constituit în urma încheierii procesului verbal de inspecție din data de 16.08.2010, PMB Direcția Inspecție și Control General, Serviciul Control și Disciplină în Construcții, după încheierea cercetărilor penale efectuate, prin rezoluția din data de 21.02.2011, au dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul din cauză, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. 1 lit.a) din Legea 50/1991 republicată, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, iar această soluție nu a fost contestată.
Curtea a constatat că instanța de apel în mod just a apreciat că, atâta timp cât fapta pretins a fi fost săvârșită de pârât a fost încadrată și cercetată ca și infracțiune, iar nu contravenție, sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. 4 din Legea 50/1991, iar nu dispozițiile art. 32 alin. 1, care constituie temei legal pentru desființarea construcției realizate nelegal, numai în situația premisă prevăzută de art. 28 alin.l, în care fapta este prevăzută și sancționată de lege ca și contravenție.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia, este greșit raționamentul instanței de apel, în sensul de a reține imposibilitatea obiectivă de executare de către intimat a obligației de a demola construcția, datorată transferului calității de proprietar către un terț, Curtea constată că aceasta nu este decât o simplă alegație a recurentului, neavând corespondent în considerentele deciziei recurate.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea consideră că nu este incident în cauză motivul de recurs invocat, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului și a menținut hotărârea instanței de apel, ca fiind legală.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata către intimatul pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 867 A din 25.06.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. L. și intimații intervenienți O. E. și P. M..
Obligă recurentul la plata către intimatul pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. G. S. D. M.
B. G.
GREFIER
G. C. A.
RED.ACB
Tehnored.MȘ/ACB/ 2 ex.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 360/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 612/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
