Pretenţii. Decizia nr. 1006/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1006/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 1006/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1006
Ședința publică de la 02.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - M. G. R.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentant de procuror- F. N..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, A. C. (Nimereanu) C., împotriva sentinței civile nr. 773/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, B. I., pentru recurenta-reclamantă, A. C. C., prezentă și personal, legitimată cu C.I. . nr._/23.07.2007, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, eliberată de Baroul București, consilier juridic, N. I., pentru intimata-pârâtă, B. Națională a României, în baza delegației de la dosar, consilier juridic, A. C., pentru intimatul-pârât, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, c după care,
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul învederează că a depus o nouă cerere de îndreptare eroare materială a sentinței civile nr. 773/13.06.2014 la Tribunalul București-Secția a V a Civilă și solicită acordarea unui termen în vederea soluționării acestei cereri, considerând că cealaltă încheiere de eroare materială nu a operat, întrucât se încearcă o îndreptare de eroare tot printr-o eroare și depune la dosar un exemplar al cererii respective.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că se opune la amânarea cauzei față de motivul invocat, având în vedere că acea îndreptare de eroare materială vizează, durata termenului în care se poate exercita calea de atac, chestiune care s-a rezolvat deja de Tribunalul București, iar încheierea de îndreptare eroare materială s-a comunicat părții în aceeași zi cu sentința, în care se menționa o durată greșită a exercitării căii de atac.
Consideră că partea a cunoscut de la început și termenul corect de exercitare a căii de atac, respectiv cel de 15 zile, menționat corect în încheierea de îndreptare eroare materială, iar această din urmă cerere nu-și mai are obiect.
Reprezentanții intimaților-pârâți, B. Națională a României și al Ministerului Finanțelor Publice, având pe rând cuvântul arată că se opun la amânarea cauzei, față de motivele invocate.
Curtea, deliberând, constată că din oficiu, Tribunalul București s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 27.03.2015, pe cererea cu același conținut cu cea depusă la acest termen, apreciind că nu se imune amânarea cauzei pentru acest motiv.
Nemaifiind alte cereri, Curtea acordă cuvântul pe excepția de tardivitate a declarării recursului, excepție invocată de reprezentantul Ministerului Public la termenul anterior.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, reiterează excepția de tardivitate, având în vedere că ambele hotărâri, sentința și încheierea de îndreptare eroare materială au fost comunicate părții la aceeași dată, respectiv, 09.04.2015, iar termenul de exercitare a căii de atac, expirând la 27.04.2015, fiind o zi lucrătoare, iar recursul a fost declarat în următoarea zi, 28.04.2015, cu alte cuvinte solicită admiterea acesteia.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea excepției de tardivitate a declarării recursului, având în vedere că dovada de comunicare și procesul verbal de predare a sentinței și a încheierii de îndreptare eroare materială, nu respectă prevederile art. 100 C.p.civ., sub aspectul menționării afișării actului pe ușa apartamentului, dar că nu specifică, dacă s-a afișat pe ușa apartamentului sau a blocului.
Cu alte cuvinte, precizează că ei nu au primit sentința și încheierea respectivă și că au luat cunoștință de termen de pe portalul instanței, unde se menționa termenul de exercitare a căii de atac de 30 de zile.
Ulterior, printr-o nouă verificare au văzut că s-a dispus efectuarea unei încheieri de îndreptare și consideră că acela este momentul de la care au luat cunoștință pentru a exercita calea de atac.
Deși instanța de apel consideră că încheierea de îndreptare eroare materială, respectă rigorile legii, arată că și aceasta a fost dată greșit, deși, îndreptarea trebuia să înlocuiască textul care ar fi trebuit să existe în sentință, anume, ”cu apel în 30 de zile de la pronunțare”, or, acel text nu există în sentință pentru a putea fi îndreptat.
În opinia sa, tribunalul nu a îndreptat corect eroare, deoarece, trebuia să specifice că se înlocuiește textul cu 30 de zile de la comunicare cu, 15 zile de la comunicare.
Consilierul juridic al intimatei-pârâte, B. Națională a României, având cuvântul, solicită admiterea excepție de tardivitate și solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 301 C.p.civ. potrivit căruia, termenul de exercitare a căii de atac, este de 15 zile de la comunicare, iar neîndeplinirea acestui termen legal se sancționează cu nulitatea recursului, potrivit art. 306 C.p.civ.
Face referire la dispozițiile art. 101-102 C.p.civ. și arată că acestea stabilesc calculul termenelor procedurale și consideră că reclamanta a fost reprezentată de avocat și că nu invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât, acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Noului cod de procedură civilă.
Consilierul juridic al intimatului, S. R. prin Ministerul Finanțelor, având cuvântul,
solicită de asemenea admiterea excepției, având în vedere că prezenta cale de atac a fost depusă peste termenul legal.
Apărările recurentului nu pot fi luate în considerare, cât timp reclamanta a beneficiat de asistență juridică și că nu poate invoca necunoașterea legii.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.773/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea având ca obiect restituirea valutei confiscate.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea având ca obiect plata echivalentului valutei confiscate.
S-a respins cererea având ca obiect plata echivalentului valutei confiscate, formulată de reclamanta C. A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca prescrisă.
S-a respins cererea având ca obiect restituirea valutei confiscate, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
“Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Civilă la data de 22.10.2009, sub nr._/301/2009, reclamanta C. A. C. a chemat în judecata pe pârâtul S. R. prin B.N.R., solicitând recuperarea de la acesta a valutei confiscate prin decizia data de Curtea din București, Secția a II-a Penală la 3.10.1951.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea penală mai sus menționată a fost condamnată la 3 ani închisoare, cu confiscarea obiectelor din aur și valutei, conform legilor aflate în vigoare la vremea respectivă.
Lista obiectelor confiscate se află în procesul-verbal menționat în decizia de condamnare: o brățară formată din 9 monede de aur și o monedă de 25 lei de aur, detașată și 273 monede de aur diferite; 33 bucăți a 100 dolari; 3 bucăți a 50 dolari; 6 bucăți a 500 franci elvețieni; 17 bucăți a 1.000 franci elvețieni.
S-a menționat de reclamantă că valoarea aurului confiscat i-a fost restituită prin sentința civila nr.1029/30.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3.
Cererea nu a fost motivata în drept.
La termenul din 11.12.2009, pârâta B.N.R a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Statului R. prin B.N.R., arătând ca potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor și că B.N.R reprezintă statul în situația descrisa de O.U.G nr. 190/2000 rep.
La data de 22.02.2010, reclamanta a precizat cererea arătând ca temeiul de drept al cererii îl reprezintă art.6 din Legea nr.213/1998, iar trecerea valutei în proprietatea statului în baza Legii nr. 284/1947 s-a făcut cu încălcarea Constituției în vigoare la acea data.
La termenul din 5.03.2010, reclamanta a arătat ca înțelege să se judece și în contradictoriu cu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor.
La termenul din 7.05.2010, reclamanta a formulat o noua precizare a cererii, prin care a arătat că solicita să se constate și caracterul politic al condamnării sale, întemeindu-și cererea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 6654/07.05.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosar nr._/301/2009, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. A. C. și pe pârâții S. R. prin B. Naționala a României și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București – Secția Civila.
Cauza a fost înregistrată la data de 23.06.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
La data de 26.11.2010, reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că solicită, în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul politic al condamnării la pedeapsa cu închisoarea pe timp de 3 ani,pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II a Penală,prin decizia penală nr.2028/03.10.1951; să fie obligat pârâtul S. R. la plata sumei de 615.000 lei cu titlu de daune morale pentru condamnarea suferită; să fie obligată pârâta B. Națională a României la restituirea valutei confiscate conform deciziei penale nr.2028/03.10.1951.
La data de 25.03.2011, reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că solicită, în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul de Finanțe, în temeiul art. 4 alin l și alin 4 din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al condamnării la pedeapsa cu închisoarea pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penala, prin decizia penala nr. 2028/3.10.1951; în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul de Finanțe, în temeiul art. 998-999 C.civil privind răspunderea civila delictuala, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pentru condamnarea suferită; în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul de Finanțe, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, să fie obligat pârâtul să-i restituie valuta sau contravaloarea valutei confiscate conform deciziei penale de condamnare nr. 2028/3.10.1951; în contradictoriu și cu B. Naționala a României, în temeiul art. 1073-1079 C.civil și O.U.G. nr. 190/2000, obligarea pârâtei la restituirea valutei sau a contravalorii acesteia, confiscate conform deciziei penale de condamnare nr. 2028/ 03.10.1951.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. Națională a României a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Statului R., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a B.N.R, raportat la temeiurile de drept ale acțiunii.
La termenul de judecată din data de 27.05.2011, reclamanta a precizat oral că cererea se întemeiază în drept, în afara de prevederile legale indicate în cererea precizatoare depusă la dosar la data de 25.03.2011 și pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
Prin încheierea din 24.06.2011, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul 2 de cerere; a admis excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.N.R. pe capătul 4 de cerere.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: decizia penală nr.2028/03.10.1951 pronunțată de Curtea din București Secția a II a Penală; adresa nr._/04.08.2008 emisă de Primăria Municipiului Caracal; cartea sa de identitate; certificatul său de naștere.
Prin sentința civilă nr.1415/29.06.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, a fost respins capătul de cerere formulat de reclamanta C. A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata de daune morale, întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 C.civil, ca fiind prescris dreptul la acțiune; a fost respins capătul de cerere având ca obiect restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiat pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibil; a fost respins capătul de cerere având ca obiect restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiat pe dispozițiile art. 1073-1079 C.civil și O.U.G nr. 190/2000, formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. Națională a României, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, plata de daune morale și restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiate pe dispozițiile Legii nr.221/2009, formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.1783R/24.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, a fost admis recursul formulat de recurenta-reclamantă C. A. C. împotriva sentinței civile nr.1415 din 29.06.2012 a Tribunalului București-Secția a V a Civilă, a fost casată în parte sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, exclusiv cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București - Secția a V a Civilă, la data de 25.11.2013, sub nr._ .
În rejudecare, tribunalul a încuviințat reclamantei proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză întocmit de expertul D. Polina fiind atașat la filele 16-17 din dosar.
La termenul de judecată din data de 09.05.2014, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Examinând cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.pr.civ, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție de fond, peremptorie și absolută, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta C. A. C. a solicitat obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie valuta confiscată conform deciziei penale nr. 2028/3.10.1951 a Curții din București Secția a II a Penală sau contravaloarea acestei valute.
Cererea având ca obiect restituirea valutei confiscate are caracterul unei acțiuni în revendicare mobiliară, care este imprescriptibilă extinctiv. Astfel, dreptul de proprietate privată are caracter perpetuu, ceea ce înseamnă că nu se stinge prin neuz, adică prin faptul că proprietarul nu exercită dreptul său, oricât timp ar dura această pasivitate. De aici și posibilitatea, logică și juridică, a apărării dreptului de proprietate oricând de către titularul său.
Prin urmare, tribunalul va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea având ca obiect restituirea valutei confiscate.
Cât privește cererea având ca obiect plata echivalentului valutei confiscate, aceasta reprezintă o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Astfel, potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
Referitor la momentul de începere a termenului de prescripție, tribunalul reține că potrivit art.7 alin 1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speță, dreptul reclamantei de a solicita plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea valutei confiscate acesteia conform deciziei penale nr. 2028/3.10.1951 a Curții din București Secția a II a Penală s-a născut cel târziu la data de 22.12.1989, dată la care regimul comunist a fost îndepărtat și nu au mai existat restricții pentru ca reclamanta să-și afirme drepturile în fața justiției.
Având în vedere că de la înlăturarea regimului comunist (1989) și până la promovarea prezentei cereri au trecut aproape 20 ani, în speță, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, fiind incidente dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958.
În consecință, tribunalul va respinge cererea având ca obiect plata echivalentului valutei confiscate, ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, cu privire la cererea având ca obiect restituirea valutei confiscate, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia penală nr.2028/03.10.1951 pronunțată de Curtea din București Secția a II a Penală în dosarul nr.1914/1951 s-a dispus condamnarea reclamantei C.-A. (fostă A.-Nimereanu) C. la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru faptele prevăzute de art.1,art.2 lit.a), b) și pedepsite de art.14 din Legea nr.284/1947 și la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.5 pct.2 din Legea nr.285/1947 comb. cu art.14 din lege și cu art.157 din Codul penal, dispunându-se ca reclamanta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională; totodată, s-a dispus confiscarea monedelor și devizelor ce fac obiectul corpului delict.
În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanta C.-A. C. a deținut următoarele devize străine și obiecte din aur: 33 bucăți a 100 dolari și 3 bucăți a 50 dolari; 6 bucăți a 500 franci elvețieni și 17 bucăți a 1.000 franci elvețieni; o brățară formată din 9 monede de aur și o monedă de 25 lei aur detașată și 273 monede de aur diferite și anume: 19 monede de aur a 20 franci francezi; 15 monede de aur a 20 lire italiene; 11 monede de aur a 20 franci elvețieni; 89 monede de aur a o liră sterlină; 3 monede de aur a 10 ruble; 136 monede de aur a 20 mărci germane, bunuri pe care le-a dus sorei sale, Cuțudi E., pentru ca aceasta să le păstreze la domiciliul său.
S-a mai reținut că devizele străine și obiectele din aur au fost descoperite în data de 02.07.1951 de organele de miliție, cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuate la locuința sorei reclamantei, Cuțudi E..
S-a arătat că fapta reclamantei de a poseda obiectele de aur și valuta susmenționate și de a nu le ceda Băncii de Stat a R.P.R în termenul legal întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.1 și art.2 lit.a) și b) din Legea nr.284/1947 și art.5 pct.2 din Legea nr.285/1947.
Prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta C. A. C. a solicitat obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie valuta confiscată conform deciziei penale nr. 2028/3.10.1951 a Curții din București Secția a II a Penală, respectiv 3.450 dolari americani și 20.000 franci elvețieni.
Se reține că valuta confiscată reclamantei prin decizia penală nr. 2028/3.10.1951 a Curții din București Secția a II a Penală nu mai există fizic în posesia pârâtului, pentru a putea fi restituită în natură, astfel cum s-a solicitat, fiind valorificată în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data respectivă.
Astfel, potrivit art.14 din Legea nr.284/1947 privind cedarea către B. Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine, valorile confiscate (în cazul de față valuta efectivă sub formă de bancnote) se confiscau în folosul statului și se lichidau pentru stat la cursul oficial de către B. Națională a României, după ce își reținea din contravaloarea în lei a valorii confiscate, 25% pentru cheltuielile sale de urmărire.
Având în vedere că valuta confiscată reclamantei nu se mai află în posesia pârâtului, fiind valorificată în folosul acestuia de către B.N.R, cererea formulată de reclamantă privind restituirea în natură a valutei nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată”.
Împotriva sentinței civile nr.773/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ a formulat apel reclamanta A. C. C. (fostă NIMEREANU), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin decizia penală nr.2028/03.10.1951 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, apelanta reclamantă a fost condamnată la 3 ani închisoare cu confiscarea obiectelor din aur și valutei conform Legii nr.284/1947.
Tribunalul a stabilit prin expertiza efectuată în dosar de către expert D. Polina suma pe care intimata trebuie să o plătească în cazul în care instanța de judecată constata intervenită situația prevăzută de art.6 alin.2 din Legea 213/1998 care prevede că – „Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”.
Pentru a calcula termenul de prescripție invocat de reprezentantul Ministerului Public pentru prima oară după ce s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, respectiv 09.05.2014, instanța, ulterior, amânând pronunțarea până la 13.06.2014, trebuie anterior constatat dacă bunurile au fost preluate de stat fără titlu valabil, dată de la care curge scadența și termenul de prescripție.
Continuând trecerea în revistă a jurisprudenței relevante în materie a instanței de la Strasbourg, apelanta subliniază că orice limitare a accesului la o instanță trebuie să urmărească un scop legitim și să păstreze o proporționalitate între mijloacele folosite și acest scop, precum și să nu atingă însăși esența dreptului subiectiv. Legitimitatea scopului trebuie să fie echivalentă cu asigurarea bunei administrări a justiției și a protejării unor drepturi și interese.
În acest sens, instanța de judecată trebuia să aplice prevederile preluate din Vechiul C.proc.civ. - în art.208 Noul C.proc.civ. care prevede: „Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea paratului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel”.
Având în vedere dispozițiile Deciziei Curții de Apel București Secția a IV-a Civila nr.1783 R pronunțată în data de 24.10.2013 prin care se dispune –„Trimite cauza spre rejudecare, exclusiv cu privire Ia capătul de cerere având ca obiect restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea 213/1998”, apelanta reclamantăsolicită a se constata că excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție relativă ce poate fi invocată numai prin mijloacele prevăzute de codul de procedura civila în vigoare, respectiv, în cazul de față prin întâmpinare și, în consecință, solicită decăderea reprezentantului Ministerului Public din dreptul de a invoca această excepție.
Totodată, apelanta subliniază că Noul cod civil [15], în art. 2512 al. 2 prevede că organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu. De asemenea, în alineatul 3 al aceluiași articol, se arată că această dispoziție este aplicabilă, chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale. S-a înlăturat, astfel, orice urmă de îndoială asupra egalității de tratament juridic între persoanele juridice de drept public și persoanele fizice.
Prin invocarea acestei excepții de către reprezentantul Ministerului Public direct în faza fondului apelanta apreciază că a fost prejudiciat dreptul său la apărare și implicit limitat accesul la justiție.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în cazul în care se va considera că aceasta este admisibilă, solicită respingerea ca neîntemeiată, deoarece termenul de scadență nu a început.
Numai după ce instanța de judecată constată îndeplinite prevederile restrictive impuse de către art.6 alin.2 din Legea 213/1998, începe să curgă termenul de prescripție.
In acest sens este de reținut că aceste dispoziții incriminatoare erau în contradicție cu Constituția României, în vigoare la data adoptării Legii nr.284/1947, precum și la data angajării răspunderii inculpatului.
Astfel, prin art. 15 și 17 din Constituția din 1923, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849 din 31 august 1944 privind drepturile românilor, s-a statuat că nici o lege nu poate înființa confiscarea averilor și că proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
Pe de altă parte, garantarea dreptului de proprietate a făcut și obiectul reglementarilor constituționale ulterioare, respectiv prin art. 8 și 10 din Constituția din 1948, prin care s-a prevăzut că proprietatea particulară și dreptul la moștenire sunt recunoscute și garantate de lege" și că pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție", precum și prin art. 12 din Constituția din 1952 potrivit căruia dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din munca, asupra casei de locuit și gospodăriei anexe, asupra obiectelor de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.
De asemenea, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamata la 10 decembrie 1948 prin Rezoluția Adunării Generale a O., s-a statuat că orice persoana are dreptul la proprietate" și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Ca atare, față de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat în timp și de forță juridică a principiului consfințit în documentul de drept internațional, normele de drept penal cuprinse în Legea nr.284/1947, urmărind lipsirea în mod abuziv a cetățenilor români de proprietatea lor, apăreau ca fiind neconstituționale în raport cu legea fundamentală în vigoare atât la data incriminării, cât și la data condamnării inculpatului.
Pe de altă parte, este de reținut că și pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatei, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, a fost de natură să aducă atingere dreptului de proprietate și înfrângea principiile constituționale și de drept internațional evocate.
În concluzie, având în vedere dispozițiile art.6 din Legea 213/1998, care precizează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06.03._89, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, apelanta consideră că S. trebuie să-i restituie contravaloarea valutei confiscate actualizata cu taxa de scont a BNR.
De asemenea, apelanta reclamantă solicită a se constata caracterul politic al condamnării sale tocmai prin nerespectarea prevederilor legale de predare a aurului și a valutei către stat, deoarece consideră că este o măsură administrativ abuzivă.
Apelanta reclamantă arată că a fost hărțuită politic și împiedicată să-și exercite profesia de avocat, deși avea studii superioare de drept.
A considerat că prin protestul său, va ajunge împreună cu ceilalți partizani în lupta contra comunismului să poată schimba ceva, dar s-a înșelat și acest lucru a costat-o întreaga tinerețe și ulterior, restul vieții. În urma condamnării a trebuit să lucreze ca zilieră, deoarece nimeni nu putea să angajeze o persoană cu cazier care se opusese orânduielii comuniste.
De asemenea, a fost pusă în situația de nu putea valorifica studiile sale în drept pentru că prin acțiunile sale a înțeles să lupte pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale.
În drept s-au invocat prevederile art.112 C.proc.civ., Legea nr.213/1998 și Legea nr.221/2009 și s-a solicitat proba cu înscrisuri și orice altă probă ce va rezulta din dezbateri.
S-a solicitat admiterea apelului și obligarea intimatei la restituirea valutei confiscate sau plata echivalentului acesteia, întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 – cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, în instanță, la termenul din data de 4.09.2015, s-a pus în discuția părților recalificarea căii de atac a apelului în recurs, sens în care s-au și pus concluzii, având în vedere cererea principală întemeiată pe prevederile Legii nr.221/2009 pentru care Legea nr.202/2010 de modificare a Codului de procedură civilă de la 1865 a prevăzut calea de atac a recursului, dar și raportat la valoarea litigiului, precizată încă de la fond (în total – 70.000 lei) de către reclamantă, aflată așadar sub valoarea de 100.000 lei pentru care prevederile art.2821 C.proc.civ. a exclus calea de atac a apelului.
Potrivit textelor de lege susmenționate, s-a recalificat calea de atac, în sensul că este recurs, fiind luate măsuri procedurale pentru a constitui legal completul de recurs format din trei judecători – sens în care s-a acordat un nou termen – 2.10.2015.
Intimata B. Națională a României a solicitat a se dispune recalificarea căii de atac din apel, astfel cum s-a formulat și s-a menționat în sentința atacată – în recurs, iar pe fond să fie respins recursul, B.N.R. neavând calitate procesuală pasivă, ci S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din data de 4.09.2015, s-a recalificat calea de atac formulată ca apel, în recurs, având în vedere formularea mai multor cereri în instanță introductive, între care Legea nr.221/2009, în cadrul căreia hotărârile pronunțate sunt prevăzute cu calea de atac a recursului, dar și din punct de vedere valoric – pretențiile precizate de către petentă la fond, la fila 30 a dosarului Judecătoriei Sectorului 3 București fiind sub 100.000 lei (total 70.350 ron), fiind incidente prevederile art.2821 C.proc.civ., care exclude apelul.
La termenul de judecată din 04.09.2015 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția privind tardivitatea declarării căii de atac a recursului, care, potrivit art.301 C.proc.civ., este de 15 zile de la comunicare, sentința i-a fost comunicată recurentei la data de 09.04.2015, iar recursul s-a formulat la data de 28.04.2015, cu nerespectarea termenului legal, deși termenul era expirat încă din 27.04.2015, cu o zi înainte, care era lucrătoare.
Pentru formularea apărărilor pe excepția invocată, eventual formularea vreunei cereri de repunere în termenul de declarare a căii de atac pentru motive temeinice – s-a acordat un nou termen la data de 2.10.2015, când s-au formulat doar apărări pe excepție, în sensul că Noul Cod de procedură civilă prevede un termen de 30 de zile pentru declararea apelului/recursului, termen care ar trebui avut în vedere de către instanță, pentru respingerea excepției.
Curtea nu poate reține aceste apărări, având în vedere că aplicabile speței sunt prevederile Codului de procedură civilă de la 1865 și nu ale Noului Cod de procedură civilă intrat în vigoare la 15.02.2013, fiind o cerere formulată la data de 22.10.2009, aflată în rejudecare.
Căile de atac sunt cele prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de legiuitor, iar nu prin mențiunile dintr-o hotărâre judecătorească, iar menționarea greșită în hotărârea atacată a termenului în care urma să se declare calea de atac nu constituie motiv întemeiat pentru repunerea în termenul legal de atacare a hotărârii.
Curtea constată că hotărârea apelată a menționat în dispozitiv „Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare…”, dar Tribunalul București, prin Încheierea de ședință din data de 27.03.2015 în Camera de consiliu, a dispus – din oficiu – potrivit art.281 C.proc.civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii privind termenul de declarare a căii de atac, în sensul menționării corecte „Cu apel în termenul de 15 zile de la comunicare” (filele 30-31 dosar fond).
Se constată, totodată, că atât hotărârea apelată, cât și încheierea pronunțată în baza art.281 C.proc.civ., susmenționată au fost comunicate recurentei la data de 9.04.2015 la filele 33 și 36 din dosarul de fond, așadar s-a cunoscut termenul legal în care urma să se formuleze calea de atac în cauză, o dată cu comunicarea hotărârii atacate.
Potrivit art.301 C.proc.civ. (de la 1865), termenul pentru formularea recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Verificând actele dosarului, se constată că sentința Tribunalului s-a comunicat recurentei la data de 9.04.2015 (filele 33 și 37 din dosarul de apel), iar recursul s-a înregistrat la data de 28.04.2015, or termenul legal expirase deja anterior, la data de 27.05.2015 într-o zi lucrătoare (de luni).
În consecință, Curtea va admite excepția invocată și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă A. CEAIR (fostă NIMEREANU) C. împotriva sentinței civile nr.773/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. D. A. M. G. R.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/22.10.2015
---------------------------------------
T.B-Secția a V-a – S.C.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1260/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 786/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
