Uzucapiune. Decizia nr. 1260/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1260/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1260/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1260
Ședința publică de la 24.11.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții – reclamanți P. V. și P. FRANȚA, împotriva deciziei civile nr.2043 A din data de 12.12.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 24.11.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._ , reclamanții P. V., P. FRANȚA în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, au formulat acțiune civilă având ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 300 mp situat în București, . nr. 53, sector 1, ca efect al uzucapiunii de lungă durată și prin joncțiunea posesiilor.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietari ai imobilului construcție casă de locuit situată în București, ., nr.53, sector 1, precum și a terenului aferent în suprafață de 100 mp. Au menționat reclamanții că la baza dreptului lor de proprietate stă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1392/04.04.1979 în raport de care aceștia au devenit proprietarii imobilului construcție casă de locuit, compus, la momentul respectiv din două camere, hol, bucătărie, baie, vestibul și anexă wc. La momentul de față au extins construcția casă de locuit, care are o suprafață totală de aproximativ 178,80 mp, suprafață construită pentru care de altfel, au și deschis rol fiscal, sens în care și achită impozite. Potrivit titlului de proprietate nr._/1 emis de Prefectura Municipiului București la data de 16.12.2003, reclamanților li se constituie dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 100 mp, reprezentând cotă indiviză din suprafața totală de 400 mp. În realitate, reclamanții au posedat întotdeauna o suprafață totală de 400 mp, teren care este îngrădit și pe care l-au preluat exact în această formă de la I. Ș. și I. E. E., persoane ce au calitatea de vânzători în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1392/04.04.1979 - titlul lor de proprietate. În cuprinsul acestui contract de vânzare - cumpărare se face referire la faptul că „terenul construit și neconstruit în cotă indiviză de 100 mp, din suprafața totală de 400 mp, aferentă locuinței, se transmite de drept asupra dobânditorilor, pe durata existenței construcției”. Potrivit declarației dată de I. Ș., autorul acestora, la data de 07.03.1958, acesta declară organelor fiscale că terenul ce reprezintă curtea construcției casă de locuit are o întindere de 360 mp. Niciodată nu au fost tulburați în folosința imobilului teren de 400 mp, care după cum s-a arătat deja, este îngrădit de mai bine de 30 de ani și pe care l-au posedat ca adevărați proprietari. Având în vedere și împrejurarea că suprafața construită are actualmente o întindere mai mare de 100 mp, teren asupra căruia au fost în măsură să-i dovedească proprietatea, este evident că s-au îngrijit de teren ca niște proprietari autentici, mai bine de 30 de ani.
În drept, invocă art.1890 Cod civil, art. 1859-1860 Cod civil.
Prin sentința civilă_/01.07.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de instanță și a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 41A/18.01.2013 Tribunalul București a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr._/09.07.2014 Judecătoria Sector 1 București a admis acțiunea precizată, a constatat că reclamanții au dobândit pe calea prescripției achizitive dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în București, ., nr. 53, sector 1, în suprafață de 289 mp, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul L. G..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut:
În fapt, raportat la actele dosarului, precum și la cele reținute de Tribunalul București în apel, s-a constatat că prin Titlul de proprietate eliberat de Prefectura Municipiului București la data de 16.12.2003, reclamanții au devenit proprietari asupra terenului în suprafață de 100 mp, situat în București, . nr. 53, sector 1, reprezentând cotă indiviză din suprafața totală de 400 mp, astfel că obiectul prezentei cereri se referă exclusiv la diferența de 300 mp dintre suprafața inițială care a aparținut autorilor reclamanților (400 mp) și suprafața de 100 mp, pentru care reclamanții au deja titlu de proprietate.
Anterior anului 2003 – anul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamanților pentru terenul de 100 mp în temeiul Legii nr. 18/1991, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1992 din 4.04.1979, reclamanții au cumpărat de la numiții I. Ș. și I. E.-E. locuința situată în București, . nr. 53, sector 8, compusă din 2 camere, hol, bucătărie, baie și vestibul, anexă WC. Prin același contract, terenul construit și neconstruit în cotă indiviză de 100 mp din suprafața totală de 400 mp, aferentă locuinței, se transmite de drept cumpărătorilor – reclamanți, pe durata existenței construcțiilor, potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 4/1973.
Prin Decizia nr. 596 din 29.05.1979 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București (fila 60), s-a transmis la data de 4.04.1979 terenul proprietate de stat în suprafață de 100 mp în administrarea ICRAL Pajura. De asemenea, acest teren a fost atribuit în folosința reclamanților pe durata construcțiilor. Terenul în suprafață de 100 mp, care a făcut obiectul Deciziei de preluare în proprietatea statului nr. 596/29.05.1979, este cel transmis reclamanților prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1992 din 4.04.1979. Ca urmare a acestei preluări, terenul de 100 mp a avut regimul proprietății de stat până la data de 16.12.2003, când a reintrat în patrimoniul reclamanților prin emiterea Titlului de proprietate eliberat de Prefectura Municipiului București.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 12.07.1954 de Întreprinderea Aparataj Telecomunicații (fila 83), se transmite în folosință către numitul I. Ș., beneficiar al lotului 11, apartamentul construit pe terenul atribuit de Sfatul Popular al Capitalei prin decizia nr. 1266 și nr. 1485/1952 situat în cartierul Bucureștii Noi, între străzile Măicănești, Mit. Ș. Grafoaicelor și Mit. D.. Acest act se coroborează cu adresa nr._, aflată la fila 84, prin care se atestă faptul că i s-a atribuit numitului I. Ș. suprafața de 400 mp, pentru a-și construi locuință individuală.
În preambulul Deciziei nr. 596 din 29.05.1979 se face mențiunea că terenul pe care se află construcția este proprietate de stat, fiind atribuit în folosință veșnică conform HCM nr. 4013/1953, numiților I. Ș. și I. E. E., prin deciziile 1266 și 1485/1955 a Sfatului popular al Capitalei.
Art. 3 din Decizia nr. 1266 din 21.08.1952 precizează că terenul (loturile, printre care și cel al autorilor reclamanților) se atribuie Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor – Întreprinderea Ateliere (filele 173, 176 dosar de fond). Această instituție avea obligația de a edifica construcțiile pentru beneficiari – persoane fizice, angajați ai acestei întreprinderi.
Pentru diferența de 300 mp nu s-au emis alte titluri de proprietate, nu s-au înregistrat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991 sau al Legii nr. 10/2001 și nu figurează înscris un alt contribuabil, astfel că diferența de 300 mp teren a fost proprietate de stat încă de la data edificării construcției pentru I. Ș., acesta având doar un drept de folosință asupra terenului pe durata construcției. Începând cu Decizia nr. 596 din 29.05.1979 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București, atât suprafața de 100 mp, cât și cea rămasă până la 400 mp au devenit proprietate de stat, în administrarea ICRAL Pajura. Preluarea de către stat s-a făcut prin această decizie pentru întreaga suprafață indiviză de 400 mp, ca sancțiune pentru titularul inițial – I. Ș., că a înstrăinat construcția edificată din fonduri publice.
Diferența de teren de 300 mp (289 mp conform expertizei topografice) situat în București, sector 1, ., nr. 53, este proprietate de stat, fiind preluată de stat din patrimoniul autorilor reclamanților, numiții I. Ș. și I. E. E., în temeiul Deciziei nr. 596 din 29.05.1979 date de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București.
Față de această situație de fapt instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art.1890, art. 1837, art.1846 și următoarele din Codul Civil.
Astfel, uzucapiunea de lungă durată reprezintă un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate cu privire la un bun imobil, prin posedarea neîntreruptă a acestuia timp de 30 de ani. Totodată, uzucapiunea reprezintă și o sancțiune indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar, care, dând dovadă de neglijență, l-a lăsat timp îndelungat în posesia unei alte persoane, permițându-i, prin pasivitatea sa, să se comporte public ca proprietar.
În continuare, instanța a analizat posesia reclamantului asupra celor 289 mp teren. Astfel, din interpretarea art.1890 Cod civil, reiese că pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, este necesară îndeplinirea a două condiții.
Prima condiție este aceea ca posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată. Astfel, conform art.1847 cod civil „ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
În cauză, instanța a observat că posesia reclamantului asupra suprafeței de teren de 289 mp în discuție, nu este afectată de vreun viciu: discontinuitate, violență, clandestinitate sau precaritate. Reclamantul a exercitat o posesie sub nume de proprietar, deoarece actele și faptele de folosință asupra terenului au fost săvârșite pentru sine.
Totodată, reclamantul a deținut în posesie terenul în mod continuu și fără intermitențe anormale, actele de stăpânire fiind exercitate cu regularitatea pe care natura bunului o impune, fapt care reiese din înscrisurile depuse și din declarațiile martorilor.
A doua condiție pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată este ca posesia să fie exercitată în mod neîntrerupt, timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Instanța a reținut că termenul de 30 ani este împlinit prin joncțiunea posesiilor cu autorii săi.
Împotriva sentinței civile a declarat apel M. București prin Primar General, criticând-o pentru următoarele considerente:
Consideră ca în mod greșit instanța a admis cererea precizată a reclamanților, pentru următoarele argumente:
Pentru a putea opera uzucapiunea se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. În cazul de față nu sunt îndeplinite în totalitate aceste condiții. În mod greșit instanța de judecată a reținut că reclamanții au exercitat o posesie sub nume de proprietar.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, terenul în cauză a intrat în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 596/29._ date de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București. În preambulul acestei decizii se menționează că terenul pe care se află construcția este proprietate de stat fiind atribuit în folosința numiților I. Ș. și I. E. E..
Or, în condițiile în care autorii reclamanților au avut terenul doar în folosință, consideră că nu se poate vorbi de o posesie sub nume de proprietar. Prin urmare, nu este îndeplinită această condiție cerută imperativ de art. 1847 Cod Civil.
În ceea ce privește cea de a doua condiție pentru a opera uzucapiunea, respectiv împlinirea unui termen de 30 de ani, consideră că nu este îndeplinită nici această cerință.
Astfel, reclamanții nu au termenul necesar pentru a opune prescripția achizitivă raportat la prevederile art.30 din Legea nr.58/1974 și respectiv, art.44 Legea nr.59/1974 potrivit cărora terenurile, de orice fel, puteau fi dobândite, numai prin moștenire legală prevederi care au fost de natură să întrerupă civil, prescripțiile achizitive în curs, la momentul intrării lor în vigoare (a se vedea D. Civil. Drepturile reale principale, C. B., Ed. AII Beeck, pg.328).
Anterior anului 1989, întreaga literatură de specialitate și practica judecătorească în materie, au admis că pentru uzucapiunile în curs la momentul intrării în vigoare a celor două legi, a operat întreruperea naturală a cursului prescripției prin declararea bunului în cauză neprescriptibil prin lege - art. 1864 pct.2 Cod civil (a se vedea în acest sens și Decizia nr.2159/1980, CD. 1980, p.47, a Tribunalului Suprem). Prin urmare terenurile agricole, au fost scoase din circuitul civil.
Precizează că prin Decretul - Lege nr. 1/1989, primul act normativ al noii puteri, au fost abrogate, în întregime prevederile Legii nr.58/1974, cât și dispozițiile art.44-46 din Legea nr.59/1974 care se refereau la circulația terenurilor agricole.
Astfel, chiar dacă ele nu au fost declarate, în mod expres de lege imprescriptibile, prin transformarea naturii ori a destinației lor, în sensul art.1864 Cod civil, este de necontestat că terenurile, ca efect al dispozițiilor restrictive din legile în discuție, au fost indisponibilizate, iar prevederile art. 1864 Cod civil au transformat în inalienabile aceste bunuri, iar “imprescriptibilitatea unui bun este corolarul inalienabilității sale, deoarece un bun, în măsura în care este inalienabil este și imprescriptibil”.
În lipsă de prevederi exprese contrare, pentru cursul prescripției achizitive, deja începute și care este întrerupt natural de prevederile art. 30 din Legea nr.58/1974 și respectiv, art. 44 Legea nr.59/1974, în ceea ce privește efectele acestora, prevederile au fost completate de dispozițiile art. 1866-1867 Cod civil.
Cu toată dorința de a trece peste acea perioadă istorică, nu se poate și nu trebuie negată existența și faptul că puterea politică de atunci a emis acte normative a căror forță obligatorie, pe timpul cât au fost în vigoare, nu poate fi înlăturată decât cu prețul unei inechități și mai mari, adică făcând să retroactiveze legile de abrogare a prevederilor legale la care apelantul face referire.
În drept, a invocat art. 282-298 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimații P. FRANȚA și P. V. au solicitat respingerea apelului declarat.
Prin decizia civilă nr.2043 A/12.12.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate de apelant, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul a constatat că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed:
În esență, apelantul susține, prin motivele de apel, pe de o parte, că terenul a fost atribuit în folosința numiților I. Ș. și I. E. E., astfel că aceștia au fost detentori precari, iar pe de altă parte că termenul de prescripție asupra terenului în litigiu nu s-a împlinit, întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin . Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
Prin Decizia nr. 596 din 29.05.1979 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București (fila 60), s-a transmis la data de 4.04.1979, terenul proprietate de stat în suprafață de 100 mp în administrarea ICRAL Pajura. De asemenea, acest teren a fost atribuit în folosința reclamanților pe durata construcțiilor. Terenul în suprafață de 100 mp, care a făcut obiectul Deciziei de preluare în proprietatea statului nr. 596/29.05.1979, este cel transmis reclamanților prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1992 din 4.04.1979. Ca urmare a acestei preluări, terenul de 100 mp a avut regimul proprietății de stat până la data de 16.12.2003, când a reintrat în patrimoniul reclamanților prin emiterea Titlului de proprietate eliberat de Prefectura Municipiului București.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 12.07.1954 de Întreprinderea Aparataj Telecomunicații (fila 83), se transmite în folosință către numitul I. Ș., beneficiar al lotului 11, apartamentul construit pe terenul atribuit de Sfatul Popular al Capitalei prin decizia nr. 1266 și nr. 1485/1952 situat în cartierul Bucureștii Noi, între străzile Măicănești, Mit. Ș. Grafoaicelor și Mit. D.. Acest act se coroborează cu adresa nr._, aflată la fila 84, prin care se atestă faptul că i s-a atribuit numitului I. Ș. suprafața de 400 mp, pentru a-și construi locuință individuală.
În preambulul Deciziei nr. 596 din 29.05.1979 se face mențiunea că terenul pe care se află construcția este proprietate de stat, fiind atribuit în folosință veșnică conform HCM nr. 4013/1953 numiților I. Ș. și I. E. E., prin deciziile 1266 și 1485/1955 a Sfatului popular al Capitalei.
Or, s-a observat că numiții I. Ș. și I. E. E. dețineau bunul cu titlu precar, iar nu sub nume de proprietar. Câtă vreme, în speță, aceștia au folosit terenul obiect al litigiului cu titlu de detenție precară, iar nu ca posesori, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1847 din Codul civil, respectiv, posesia invocată nu reprezintă o posesie exercitată sub nume de proprietar.
Ca atare, pentru considerentele arătate, constatând nelegalitatea hotărârii apelate, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul a fost admis, schimbată în tot sentința apelată și respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții P. V. și P. Franța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive:
După expunerea situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenții arată că critica dumnealor, prezentată de altfel și în cadrul întâmpinării formulate în faza apelului, vizează greșita reținere de către instanță că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.1847 din Codul civil, respectiv posesia invocată nu reprezintă o posesie exercitată sub nume de proprietar, condiții pe care aceștia le îndeplinesc cu prisosință pentru a le putea fi admisă cererea, fapt dovedit fără putință de tăgadă atât de înscrisurile depuse în susținerea cererii, cât și de declarațiile martorilor audiați în cauză, declarații care evidențiază percepția oamenilor despre calitatea de proprietari pe care o au.
Mai mult, în mod greșit, instanța de apel își însușește precizarea apelantului – pârât în sensul că terenul în cauză a intrat în proprietatea statului prin decizia nr.596/29.05.1979 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București.
Așa cum dovedește probatoriul administrat la fond și cum se consemnează în șentința atacată, terenul ce intră în proprietatea statului prin decizia nr.596/29.05.1979 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 8 București, este cel de 100 mp pentru care ulterior s-a emis Titlul de proprietate eliberat de Prefectura Municipiului București la data de 16.12.2003.
În aceste condiții, nu se pot reține considerentele dezvoltate în decizia recurată, atât timp cât ea prevede altă suprafață de teren pentru care recurenții – reclamanți dețin deja un titlu de proprietate.
Cu privire la întreruperea cursului prescripției prin declararea bunului în cauză neprescriptibil prin lege, recurenții – reclamanți au arătat că textele de lege la care se raportează apelantul – pârât vizează terenurile agricole, care au un alt regim juridic, or în speță recurenții vorbesc de un teren intravilan pe care se putea construi și nu de un teren agricol situat în extravilan.
Pe baza acestor considerente, recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație procesuală, conform art. 308 al.2 Cod Procedură Civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
1. Judecătorul în fața căruia se invocă uzucapiunea, trebuie să cerceteze dacă sunt îndeplinite condițiile generale referitoare la domeniul de aplicație al acestei instituții juridice (relativ la sfera bunurilor care formează obiectul dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune), dar și la posesie (calitățile care definesc utilitatea acesteia).
Prin prisma secundei categorii, posesia necesară uzucapiunii, trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Astfel, potrivit art. 1847 Cod civil, „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
Din această perspectivă, s-a arătat că pentru a duce la uzucapiune, posesia trebuie mai întâi de toate să existe. Ca urmare, nu se va putea dobândi un drept real principal prin uzucapiune în cazul în care cel ce invocă acest mod de dobândire este doar detentor precar, iar nu posesor. Aceasta întrucât detenția precară are un alt element psihologic decât posesia, animus detinendi fiind diferit de animus possidendi. Precaritatea înseamnă deci, mai mult decât un viciu al posesiei, semnificând chiar absența acesteia.
Numai în măsura în care precaritatea este intervertită în posesie, în condițiile art. 1858 Cod Civil, se creează premisa necesară pentru uzucapiune: „Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:
1. când deținătorul lucrului primește cu bună-credință de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privința lucrului ce deține;
2. când deținătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ține posesiunea prin acte de rezistență la exercițiul dreptului său;
3. când deținătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credință;
4. când transmisiunea posesiunii din partea deținătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credință”.
2. Or, Curtea observă că instanța de apel, prin hotărârea recurată în prezent, s-a limitat doar la a constata calitatea inițială a autorilor recurenților, de detentori precari, fără a verifica prin prisma dispozițiilor art. 1858 Cod Civil, și aspectul esențial al eventualei intervertiri a precarității în posesie, de către autorii menționați sau de către succesorii acestora, recurenții prezenți.
Aceasta în contextul în care prin întâmpinarea formulată în apel (ca de altfel, și prin motivele prezente de recurs), recurenții au invocat, este drept într-un limbaj juridic neriguros, îndeplinirea condiției existenței posesiei (sub nume de proprietar), fapt echivalent implicit afirmării intervertirii precarității.
Întrucât verificarea acestui element esențial, prin prisma dispozițiilor juridice incidente invocate, implică în mod prealabil, stabilirea situației de fapt sub acest aspect, pe care astfel cum s-a expus, instanța de apel nu a stabilit-o și având în vedere impedimentul procesual al administrării în recurs de alte dovezi decât înscrisurile, prohibiție reglementată de dispozițiile art.305 Cod Procedură Civilă (în contextul în care potrivit art. XXII din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 312 alin. 6^1 și art. 315 alin. 3^1 Cod Procedură Civilă nu sunt aplicabile cauzei prezente, procesul fiind pornit anterior intrării în vigoare a legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), pentru a nu afecta nici dreptul la apărare fundamental al părților ce pot dispune și de alte mijloace de probă decât înscrisurile, pentru dovedirea aspectului ilustrat, Curtea, văzând dispozițiile art. 315 al.3, 5Cod Procedură Civilă, pentru ansamblul acestor considerente, va admite ca fondat, recursul promovat, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de judecată, constatând totodată, în raport de soluția care s-a impus în referire la motivul de recurs analizat, inutilitatea cercetării în continuare, a celorlalte motive de recurs, cu singura precizare că și motivul de recurs relativ împlinirii termenului de uzucapiune implică de asemenea, stabilirea situației de fapt de către tribunal, constatându-se că de asemenea, nici în privința acestui aspect, instanța de apel nu a cercetat cauza, deși acest aspect (în latura sa negativă) distinct fusese invocat prin apelul declarat în cauză, ansamblu care determină pentru aceleași considerente expuse în privința intervertirii, imposibilitatea juridică de analiză a sa direct în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți P. V. și P. FRANȚA, împotriva deciziei civile nr.2043 A/12.12.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./TB-S.5 – A.R.B.; L.G.
Jud.S.1 – D.P.P.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 770/2015. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 1006/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
