Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1053/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1053/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1053/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1053R
Ședința publică din data de 29.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: L. D.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul reclamant M. I. D. și de recurentul pârât D. A., împotriva deciziei civile nr. 185A/06.05.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, cauza având ca obiect „ rezoluțiune contract”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant M. I. D. prin reprezentant, avocat I. Ș., cu împuternicire avocațială și recurentul pârât D. A., prin reprezentant, avocat A. A. cu împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul reclamant nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit prin rezoluție, iar recurentul pârât D. A. nu a depus la dosar prima tranșă a taxei de timbru stabilită de instanță prin încheierea din data de 22.10.2015.
Curtea ia act că s-a achitat de către recurentul reclamant M. I. D. taxa de timbru în integralitate, în cuantum de 1455 lei; pune în discuție aspectul cu privire la prima tranșa aferentă taxei de timbru eșalonate, în cuantum de 242,5 lei, stabilită prin încheierea pronunțată la data de 22.10.2015.
Reprezentantul recurentului pârât arată că nu a primit încheierea prin care s-a dispus eșalonarea taxei de timbru și a luat cunoștință de conținutul acestei încheieri, astăzi de dimineață de la dosar, încheierea fiind pronunțată la data de 22.10.2015.
Curtea constată că la dosar nu s-a restituit dovada de comunicare a încheierii din data de 22.10.2015, prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de ajutor public judiciar. În legătură cu tranșa sumei eșalonate, pune în vedere părților că, în cazul în care se eșalonează taxa de timbru se trimit formele către organul fiscal competente, problema se transferă între debitor și organul fiscal respectiv, instanța nemaiputând să mai anuleze respectiva cale de atac sau cerere care trebuia timbrată. Din acest punct de vedere se va proceda la judecarea recursurilor formulate în cauză.
Reprezentantul recurentului pârât arată că are de invocat o chestiune prealabilă și anume cu privire la semnătura recurentului reclamant de pe cererea de recurs. Solicită să se constate că semnătura de pe antecontractul de vânzare-cumpărare depus în dosarul de fond( fila 6) nu corespunde cu semnătura de pe cererea de recurs.
Reprezentanta recurentului reclamant arată că recursul a fost semnat de recurent. Precizează că nu l-a reprezentat pe acesta în fața Tribunalului G., așa încât nu poate spune cu exactitate dacă a semnat sau nu recursul. Cert este că recurentul reclamant a semnat împuternicirea pentru a-l reprezenta în recurs și cu siguranță recursul declarat de acesta a fost semnat de acesta.
În aceste condiții, reprezentantul recurentului pârât arată că nu are formulat alte cereri.
Reprezentanții părților, prezenți în sala de ședință, arată că nu au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea ia act de susținerile reprezentantei recurentului reclamant și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea recursului declarat de recurentul reclamant M. I. D..
Recurentul reclamant M. I. Duimitru, prin avocat, solicită admiterea recursului său ,astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
În susținerea motivelor de recurs, arată că sunt două motive pentru care Tribunalul G. a admis apelul pârâtului și anume în sensul în care a considerat că s-ar fi putut încheia un contract de vânzare–cumpărare și nu un antecontract de vânzare–cumpărare și faptul că ambele părți au solicitat rezilierea acelui antecontract, aspect care ar fi dus la concluzia că părțile ar fi trebuit să fie repuse in situația anterioară și să se restituie doar prețul ce s-a achitat la momentul semnării acelui contract.
Precizează că ambele părți au stabilit ca această tranzacție să se facă în felul următor și anume semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare și achitarea prețului integral pentru aceste terenuri și ulterior semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, reținerea de către instanța de apel că s-ar fi putut face ., consideră că nu are relevantă deoarece aceasta reprezintă voința părților. Mai mult, arată că la acel moment nu se putea încheia acel contract, atâta timp cât actele adiționale și documentele cadastrale nu existau și nu erau realizate, acesta fiind considerentul pentru care s-a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, urmând ca părțile să se prezinte la notariat pentru a semna contractul.
Totodată, arată că la dosarul cauzei există dovezi în sensul că aceștia au fost notificați să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului în forma autentică, însă nu s-au mai prezentat și nici nu și-au exprimat vreun un punct de vedere, ceea ce duce la concluzia că nu mai doresc încheierea contractului. Pasul următor a fost acela de a solicita rezilierea antecontractului, așa cum au stabilit părțile pentru restituirea prețului dublu achitat. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxele de timbru.
Recurentul pârât D. A., prin avocat, solicită în baza art. 312 pct.3 C.pr.civ.,admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei și pe fondul cauzei admiterea acțiunii, desființarea antecontractului și obligarea recurentului reclamant la una din cele două variante expuse în motivele de recurs.
Tot în baza art. 312 C.pr.civ., solicită respingerea recursului formulat de recurentul reclamant pentru aceleași motive.
În susținerea motivelor de recurs formulate de recurentul pârât arată că instanța de apel nu a luat în considerare probele deja existente la dosar. Instanța a ignorat probele aflate la dosar respectiv la declarația martorului B. ( fila 54 din dosarul cauzei) din care rezultă că nu a fost primită nicio sumă de bani deoarece s-a arătat că suma de 9855 euro a fost plătită soților P., vânzătorii terenului de la Cornetu și nu recurentului pârât în baza antecontractului de vânare-cumpărare.
De asemenea, instanța de apel nu a luat în considerare faptul că mandatarul B. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în baza unui mandat, cu depășirea limitelor acestui mandat. A mai arătat că există la dosar declarația martorului M. A., mandatarul soților P., vânzătorii terenului de la Cornetu, din care rezultă că acestuia i s-a sugerat de către recurentul pârât și de cumnatul său să declare în fața Judecătoriei G. că nu a primit suma de 9855 euro, ci suma de 65.000 lei, document ignorat de instanța de apel; cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului de avocat, în cuantum de 1500 lei.
Recurentul reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de recurentul pârât, întrucât consideră că nu există nici o critică adusă deciziei Tribunalului G., iar cu privire problema achitării prețului, aceasta este tranșată prin răspunsul la interogatoriu formulat de reclamant.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2902/20.04.2010 a Judecătoriei G. s-a admis cererea formulată de reclamantul M. I.-D., în contradictoriu cu pârâții D. A. și L. T..
S-a constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 762/10.04.2009 de BNP S. I.-R..
Au fost obligați pârâții, în solidar, către reclamant, la plata sumei de 130.000 lei, reprezentând dublul sumei achitată de cumpărător la încheierea antecontractului susmenționat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 762/10.04.2009 de BNP S. I.-R., promitenții vânzători D. A. și L. T., prin mandatar B. V.-A., au promis să vândă promitentului cumpărător M. I.-D., cota indiviză de 3/6, respectiv 1/6, din următoarele terenuri: arabil în suprafață de 40.000 mp, . și pășuni în suprafață de 600 mp, . în administrarea Asoc. Pangăl, situate în ..
Prin același antecontract, promitenții-vânzători, prin mandatar B. V.-A., s-au obligat să procure documentația necesară autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
Reclamantul a achitat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, prețul de 65.000 lei, dar pârâții nu au întocmit documentația cadastrală și nu au efectuat ieșirea din indiviziune, culpa pârâților în neexecutarea obligației fiind evidentă.
Critica pârâților din întâmpinare, în sensul că reclamantul nu a achitat prețul, este nefondată. Achitarea prețului de 65.000 lei la data de 10.04.2009 fiind o împrejurare constatată de notarul public, în cadrul atribuțiilor sale legale, faptul că antecontractul nu ar corespunde realității, cum susțin pârâții, nu ar fi putut fi contestat decât prin înscrierea în fals, în caz contrar, antecontractul autentificat la notariat având valoare probatorie deplină. Dacă pârâții nu au primit prețul de la mandatarul lor, este doar o problemă între aceștia, deoarece conform art.1541 Cod civil, mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat.
Conform încheierii de certificare nr. 2688/18.05.2009, ora 10, eliberată de BNP S. I.-R., ca urmare a notificărilor nr. 49 și 50 din 13.05.2009 emise de B. C. I.-I., numiții L. T. și D. A. nu s-au prezentat la sediul acestui birou notarial la ora 10 prevăzută în notificare. Rezultă astfel că este neconformă realității susținerea pârâților din întâmpinare, în sensul că s-au prezentat la notariat.
Dacă într-un contract bilateral unul dintre contractanți nu-și execută obligația, celălalt va putea sau să urmărească executarea ei sau să ceară instanței rezoluțiunea contractului; această posibilitate de a alege este o favoare creată de legiuitor părții care a executat sau declară că este gata să-și execute obligațiile.
Acest drept de opțiune este prevăzut de art. 1020 cod civil potrivit căruia condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului și, în consecință, a constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 762/10.04.2009 de BNP S. I.-R..
În legătură cu obligarea pârâților la plata dublului sumei achitată de reclamant, s-a reținut că, în antecontract, s-a prevăzut expres că, în cazul în care promitenții vânzători nu-și respectă obligațiile asumate în antecontract, vor achita promitentului cumpărător dublul sumei. Ca atare, conform art. 969 Cod civil, instanța a obligat pârâții, în solidar, către reclamant, la plata sumei de 130.000 lei reprezentând dublul sumei achitată de cumpărător la încheierea antecontractului susmenționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-pârât D. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, apelantul a arătat, în esență, că nu a primit suma de 65.000 lei, antecontractul fiind perfectat prin mandatarul B. V. A., că pe data de 18.05.2009, orele 10.00 s-a prezentat la sediul BNP S. I. R., fiind notificat de intimat și obligația de a întocmi documentația cadastrală a fost asumată de către mandatar, în numele vânzătorilor, cu depășirea împuternicirii.
Prindecizia civilă nr. 185 din 06.05.2015, Tribunalul G. – Secția Civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât D. A. împotriva sentinței civile nr. 2902/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria G. în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. I. D. și intimata-pârâtă L. T. (în prezent decedată) și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că, pe fond: a admis în parte cererea reclamantului M. I. D. împotriva pârâtului D. A. și L. T. (decedată prin moștenitor D. A.). Totodată, a obligat pârâții în solidar la restituirea către reclamantul M. I. D. a sumei de 65.000 lei, în loc de 130.000 lei și a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că ambele părți din proces au solicitat să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 762/10.04.2009 la BNP S. I. R., cererea formulată de reclamanții D. A. și L. T. fiind conexată la dosarul de față. Deoarece ambele părți au solicitat desființarea actului juridic încheiat de comun acord, conform principiului consensualismului, tribunalul a apreciat că acest act juridic nu mai poate să-și producă efectele.
Instanța a constatat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare se promite vânzarea unor cote indivize din dreptul de proprietate asupra unor terenuri arabile, vânzarea unor astfel de cote nefiind condiționată de întocmirea de documentație cadastrală. Se putea încheia direct contract de vânzare-cumpărare, nefiind necesar încheierea unui antecontract, însă, deoarece nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra cotei indivize, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G. a respins cererea de întabulare în cartea funciară.
În neexecutarea antecontractului nici una din părți nu este în culpă și, pentru că ambele părți au solicitat rezoluțiunea acestuia, tribunalul a constatat că actul juridic încheiat între părți a fost desființat de comun acord. În consecință, părțile trebuie repuse în situația anterioară încheierii actului juridic, vânzătorii fiind obligați să restituie prețul primit, pe care în prezent îl dețin fără temei juridic, și nu dublul prețului, nefiind, așa cum s-a arătat, în culpă pentru neexecutarea contractului.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantul M. I. D. și pârâtul D. A., cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București-secția a IV a civilă.
În motivarea recursului declarat de recurentul M. I. D., după expunerea istoricului litigiului și a situației de fapt, acesta a arătat că decizia este nelegală si netemeinică pentru următoarele motive:
Nerespectarea obligației contractuale de către pârâți privind manifestarea opțiunii de vindere a terenului poate fi apreciată chiar din faptul introducerii cererii de chemare in judecata a recurentului. Dacă ar fi dorit sa vândă terenul așa cum au promis, pârâții ar fi respectat clauzele antecontractului și, dacă recurentul ar fi avut vreo culpă în neexecutarea antecontractului, pârâții ar fi solicitat să se constate vânzarea-cumpărarea terenului.
Așa cum a reținut si tribunalul, conform principiului consensualismului, actul juridic încheiat intre părți nu mai poate să-și producă efectele.
Dar factorul primordial al încheierii antecontractului este acordul de voință al părților. În acest sens, se reține culpa pârâților pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Recurentul a arătat că, așa cum a demonstrat pe parcursul procesului, și-a îndeplinit obligațiile, i-a notificat pe pârâți să se prezinte la sediul biroului notarial, aspect negat de către pârâți, de aici rezultând și reaua-credința.
Potrivit prevederilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante. Potrivit art.1020 și 1021 Cod civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna in contractele sinalagmatice.
În cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile, creditorul obligației neexecutate are dreptul de a alege între a cere executarea obligației și desființarea contractului, cu daune interese.
Analizând textele de lege mai sus arătate si situația de fapt, reiese că pârâții s-au răzgândit în privința vânzării imobilului, nemaidorind perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, aceștia înțelegând să își încalce obligațiile, în timp ce recurentul a dorit să încheie actele în formă autentică.
Recurentul a arătat că nu se poate reține teza instanței și anume faptul ca s-ar fi putut încheia direct contract de vânzare-cumpărare, nemaifiind necesară încheierea unui antecontract, însă, deoarece nu s-ar fi transmis dreptul de proprietate asupra cotei indivize, O.C.P.I ar fi respins cererea de intabulare în cartea funciara. În plus, motivul încheierii antecontractului a fost chiar faptul că promitenții-vânzatori nu dețineau terenul în întregime, ci doar o cotă, urmând ca aceștia să realizeze ieșirea din indiviziune.
Convenția încheiată de părți, neîndeplinind condiția „ad validitatem" a formei autentice, este nulă ca și act de vânzare-cumpărare, însă valorează antecontract de vânzare-cumpărare, în baza principiului conversiunii actelor juridice, generând în sarcina ambelor părți o obligație de a face, anume de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În ceea ce privește condiția calității de proprietar a promitentului vânzător, s-a apreciat că aceasta este îndeplinită și în cazul în care convenția a fost încheiată doar de unul dintre coproprietarii aflați în indiviziune asupra bunului imobil înstrăinat, vânzarea fiind în acest caz afectată de condiție rezolutorie. Condiția rezolutorie este considerată ca neîndeplinită dacă ea nu s-a realizat în termenul anume stipulat de părți în acest sens.
Ca atare, pârâții nu și-au respectat obligațiile, în sensul de a se obliga să procure documentația necesară autentificării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv sa întocmească documentația cadastrală si să facă ieșirea din indiviziune.
Mai mult decât atât, pârâții au indus în eroare instanța cu privire la faptul că nu și-ar fi primit prețul de 65.000 lei și că mandatarul B. V. A. ar fi perfectat antecontractul si ar fi trebuit să îndeplinească obligațiile pentru întocmirea documentației cadastrale.
Motivarea instanței în sensul că, fiind vorba de vânzare de cote nu era necesara întocmirea documentației cadastrale, nu este susținută de niciun fundament real. Recurentul a arătat că nu a dorit sa cumpere un teren si sa rămână în indiviziune cu alte părți. Or, dacă s-ar fi făcut vânzarea pe cote părți, ar fi rămas în indiviziune cu ceilalți titulari ai titlului de proprietate. Din cuprinsul antecontractului rezultă clar care a fost dorința părților, iar instanța a motivat hotărârea pe supoziții, fără a analiza cu atenție probele administrate în cauza si mai ales antecontractul și să observe care a fost înțelegerea părților.
Susținerea pârâtului în sensul că nu a cunoscut clauzele antecontractului nu este reală, aceasta a avut mandatar pe care l-a împuternicit și care, fiind audiat în fața instanței a declarat că pârâtul a avut cunoștință de încheierea antecontractului și a primit și prețul.
Recurentul a mai arătat că în mod greșit a ajuns instanța de apel la concluzia ca niciuna dintre părți nu se afla in culpa pentru neexecutarea contractului, din moment ce din probele administrate în cauza și chiar din răspunsul la interogatoriu rezultă faptul că pârâtul nu a mai dorit să vândă terenul.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, in sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 130.000 lei, reprezentând dublul prețului plătit.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 C.pr. civ.
În motivarea recursului declarat de recurentul D. A., acesta a arătat că instanțele nu au luat in considerare probele existente la dosarul cauzei iar instanța de apel a înțeles greșit motivul pentru care recurentul a solicitat rezoluțiunea contractului, acesta fiind neplata prețului.
Recurentul a mai arătat că deși a ridicat problema cu privire la motivarea în drept, instanța de apel nu s-a pronunțat in nici un fel menținând eroarea instanței de fond, care a pronunțat o hotărâre nesocotind dispozițiile legale, mai precis a admis cererea de chemare in judecata fără ca aceasta sa fie motivată în drept, conform art. 112 pct.4 C.pr.civ. și fără sa pună in vedere părților să precizeze acțiunea.
Instanța a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, interogatoriul reclamantului si declarațiile martorilor.
Recurentul a expus situația de fapt și istoricul desfășurării relațiilor contractuale între părți și a arătat că problema esențiala a acestui dosar se regăsește în raportul obligațional din antecontract, deoarece, odată cu promisiunea vânzării, mandatarul depășește limitele procurii si obligă mandanții prin antecontract să procure ei documentația necesară autentificării contractului de vânzare cumpărare, deși in procuri este scris foarte clar ca mandatarul este obligat la acest lucru. De aceea, recurentul a arătat că instanța a instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile din dosar și a ignorat parțial si declarațiile martorului B., reținând doar aspecte relevante pentru reclamant și nici instanța de apel nu a analizat corespunzător documentele indicate.
Invocând declarația martorului, recurentul a arătat că promitentul cumpărător nu a achitat prețul promitentului vânzător, antecontractul de vânzare cumpărare fiind încheiat tocmai pentru a-i pune în imposibilitate pe pârâți de a-și executa obligația, obligație asumată de promitenți fără știrea mandatarilor.
Acest antecontract de vânzare cumpărare, susține recurentul, este nul; pe de o parte nu a fost achitat prețul, iar pe de alta parte conține raporturi obligaționale contrare cu actele care stau la baza încheierii lui.
În realitate, prețul antecontractului nu a fost plătit, ceea ce a achitat reclamantul este prețul unui teren din Cornetu; adică 9855 de euro si nu 65.000 lei. Tocmai de aceea s-a stipulat in antecontract prețul de 65.000 lei, pentru ca reclamantul avea de câștigat de patru ori prețul achitat in realitate.
Chiar reclamantul în răspunsul la interogatoriu recunoaște că avea obligația de a obține documentația cadastrală, a întabularii, ieșirii din indiviziune si perfectării actului autentic, dar instanța de fond si cea de apel au trecut cu vederea aceste aspecte, limitându-se la un antecontract nul si la o cerere de chemare in judecata fără temei legal.
Deși mandatarul B. avea obligația de a se ocupa de toate aspectele necesare, acesta a preferat sa aștepte trecerea timpului si împlinirea termenului din antecontract pentru ca reclamantul sa aibă un motiv pentru a promova prezenta acțiune. Scopul urmărit de reclamant la încheierea antecontractului a fost obligarea promitenților la plata dublului unui preț neachitat.
În vederea unei soluționări cat mai echitabile, s-a propus obligarea pârâtului la plata către reclamant a prețului plătit pentru terenul achiziționat, adică 9855 de euro sau remiterea terenului de la Cornetu către reclamant, deoarece el a achitat acel teren.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea in parte a acțiunii, în sensul desființării antecontractului de vânzare cumpărare si totodată obligarea pârâtului la una dintre cele doua variante expuse anterior.
În drept, au fost invocate disp. art. 299, 304 pct. 9 C.pr. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea Constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința primei instanțe s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți și obligarea pârâților la plata dublului sumei achitate de beneficiarul cumpărător, reținându-se culpa pârâților în neexecutarea antecontractului.
Prin decizia recurată, s-a schimbat în parte sentința apelată și au fost obligați pârâții la restituirea prețului achitat potrivit antecontractului, reținându-se că nici una dintre părți nu este în culpă în neexecutarea antecontractului și că ambele au solicitat rezoluțiunea acestuia.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul reclamant a criticat decizia instanței de apel, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe și arătând, în esență, că potrivit probelor administrate în cauză, pârâții au fost cei care și-au încălcat obligațiile contractuale și s-au răzgândit în privința încheierii contractului de vânzare cumpărare, în timp ce reclamantul a fost de bună credință.
Or, aceste critici, care pun în discuție reinterpretarea probatoriului administrat în cauză vizează netemeinicia hotărârii recurate și nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
Asemenea critici nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, față de actuala configurare a art. 304 C.pr. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei cai de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, excede posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobata prin Lg. 219/2005.
Critica recurentului reclamant în sensul că instanța nu a observat că potrivit antecontractului, înțelegerea părților nu a fost în sensul de a rămâne în indiviziune cu ceilalți titulari ai dreptului de proprietate, critică ce poate fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 8 C.pr. civ., este nefondată, deoarece din conținutul antecontractului rezultă neîndoielnic faptul că promisiunea s-a încheiat cu privire la cotele indivize din dreptul de proprietate iar pârâții nu și-au asumat obligația ieșirii din indiviziune, astfel cum susține recurentul.
Teoria referitoare la înstrăinarea bunului doar de către unul din coproprietari nu se aplică în cauză, deoarece convenția încheiată între părți a privit doar înstrăinarea cotelor indivize din dreptul de proprietate, iar nu a întregului teren, în materialitatea sa.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât, Curtea constată că motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată fără ca aceasta să fi fost motivată în drept, nu a făcut obiectul apelului, astfel că acesta nu poate fi invocat direct în recurs, omisso medio, deoarece recursul poate viza legalitatea soluției dată de instanța de apel numai din perspectiva a ceea ce instanța de apel a judecat. Or, la rândul ei, instanța de apel are îndatorirea de a soluționa apelului, în limitele criticilor formulate de apelant, potrivit regulii tantum devolutum, quantum apellatum, conform art. 295 Cod procedură civilă.
În tot cazul, nu este necesar ca reclamantul să indice textele legale pe care și-a întemeiat pretenția, judecătorul fiind în măsură să determine încadrarea legală în raport cu obiectul cererii și motivele de fapt formulate.
Celelalte motive de recurs reprezintă o expunere a situației de fapt, recurentul pârât susținând, în esență, că instanța de apel nu a ținut cont de probele administrate în cauză referitoare la culpa în neexecutarea antecontractului și la neplata prețului.
Or, asemenea motive ce implică reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, vizează netemeinicia deciziei recurate și nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Atare critici nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, față de limitele presupuse de art. 304 C.pr. civ., astfel cum s-a arătat mai sus, în analiza recursului declarat de recurentul reclamant.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul pârât, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant M. I. DUMITRTU și de recurentul pârât D. A., împotriva deciziei civile nr. 185A/06.05.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. G. A. M. M. G. S.
GREFIER
L. D.
Red/Tehnored AMM
Tehnored. AMM/PS 2 ex.
Jud. apel: G. U.
F. R.
| ← Cereri. Decizia nr. 1119/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
