Succesiune. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 222/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 222R
Ședința publică de la 16 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.1333/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. C. și C. P., având ca obiect: succesiune, constatare vacanță succesorală.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 9.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanții C. C. și C. P. au chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate vacantă succesiunea defunctului D. P., cu ultimul domiciliu în București, ., ., decedat în anul 1979, conform actului de deces nr.120/1979, emis de Primăria Sectorului 4 București.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că demersul acestei acțiuni este justificat de obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a dreptului de proprietate asupra unui imobil înstrăinat de defunct, prin efectul uzucapiunii. În continuare, reclamanții au specificat faptul că numitul D. P. a decedat în anul 1979, iar succesiunea acestuia nu a fost dezbătută până în prezent.
Prin sentința civilă nr.6401/21.06.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea și a constatat vacantă succesiunea rămasă de pe urma defunctului D. P., născut la data de 14.10.1911, în ., cu ultim domiciliu în București, ., ., decedat la data de 14.01.1979, în București, sector 4 (Registrul stării civile nr.120 din 15.01.1979).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că la data de 13.11.1979 a survenit decesul numitului D. P., născut la data de 14.10.1911 în . (în acest sens actul de deces nr. 120/15.01.1979 f.41), cu ultim domiciliu în București, ., sector 6.
Potrivit certificatului nr.C 7162/30.07.2012 eliberat de Camera Notarilor Publici București, din verificările efectuate în evidențele succesorale aferente perioadei 1979-la zi, procedura succesorală privind pe acesta nu a fost înregistrată pe rolul fostului notariat de Stat sau al vreunui Birou Notarial Public (f.5).
În același sens, instanța a reținut și încheierea nr.15/08.02.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei notarilor publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (Registrul de evidență a procedurilor succesorale ale Camerei Notarilor Publici București, Registrul național de evidență a succesiunilor, Registrul național de evidență a opțiunilor succesorale, Registrul național de evidență a testamentelor autentice), eliberată de BNP M. D. (f.46).
De asemenea, instanța a mai reținut că potrivit relațiilor comunicate de Primăria Dioști (f.87), nu s-a constatat prezența rudelor defunctului D. P., ultima sa căsătorie, cu numita C. A., fiind desfăcută conform sentinței civile nr. 4602 din 17 octombrie 1975 a Judecătoriei B. (cu patru ani anterior decesului).
În drept, instanța a reținut că potrivit art.6 alin.2 din N.C.civ., actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Prin urmare, având în vedere data intrării în vigoare a N.C.civ. (1 octombrie 2011), ulterior datei decesului defunctului D. P. (13.11.1979), instanța a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.
Astfel, conform art.680 V.C.civ., în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, pentru ca potrivit art.724 din același act normativ, dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului și pentru deliberare, nu se prezintă nimeni care să reclame succesiunea și dacă nu este nici un erede cunoscut […] succesiunea este privită ca vacantă.
Nu în ultimul rând, art.477 V.C.civ., prevede că toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public. În raport de prevederile art.5 alin.8 din HG nr.731/2007, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații, astfel încât în mod corect reclamantul a formulat acțiunea în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt mai sus menționată, instanța, constatând că defunctul D. Parschiv a decedat fără a avea moștenitori legali sau testamentari, a admis acțiunea și a constat vacantă succesiunea rămasă de pe urma sa.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 06.09.2013.
În dezvoltarea motivelor sale de apel, apelanta-pârâtă a criticat sentința primei instanțe din perspectiva inadmisibilității acțiunii, decurgând din caracterul necontencios, prealabil și obligatoriu al procedurii de constatare a vacanței succesorale în competența specială a notarilor publici.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare la apel, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere în principal faptul că promovarea unei acțiuni în constatare de către cei care justifică un interes nu este interzisă de lege, ci dimpotrivă permisă în mod expres, și că procedura succesorală notarială este facultativă.
Prin decizia civilă nr.1333 A/19.12.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat excepția inadmisibilității promovării acțiunii invocată de apelanta-pârâtă ca pe un motiv de apel, întrucât în adecvata folosire a terminologiei juridice, excepțiile invocate în etapele căii de atac nu pot viza decât calea de atac concret exercitată (excepția tardivității, excepția nulității căii de atac etc.), iar nu cererea de chemare în judecată, din moment ce obiectul căii de atac îl constituie hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel, iar nu cererile părților, ca în cazul judecății în primă instanță. În consecință, în cadrul dispozitivului deciziei nu se va regăsi o soluție asupra excepției inadmisibilității promovării acțiunii, ci una asupra caracterului fondat sau nu al apelului din perspectiva acestui motiv.
În al doilea rând, inadmisibilitatea promovării unei acțiuni în justiție vizează formularea cererii în condițiile existenței unui text legal expres ce prohibește demersul respectiv sau cu încălcarea unei proceduri prealabile și obligatorii reglementate ca atare ori a unor condiții prevăzute întocmai de lege drept cerințe de admisibilitate sau a unei reglementări speciale.
În ceea ce privește acțiunea în constatarea vacanței succesorale, ce reprezintă, prin raportare la art.111 teza I C. proc. civ., o acțiune în constatarea existenței drepturilor succesorale ale statului român asupra unei moșteniri vacante, tribunalul a constatat că legea nu o interzice în mod expres, că nu prevede procedura succesorală drept procedură prealabilă și obligatorie și nici nu reglementează condiții de admisibilitate speciale pentru aceasta, prin urmare, neexistând nicio derogare, partea interesată o poate exercita în mod liber. Singura condiție generală în materie de dezbatere a procedurii succesorale impusă de art.109 alin.4 C. proc. civ. vizează atașarea la dosar a încheierii emise de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul civil și de lege, o atare cerință fiind îndeplinită de intimații-reclamanți în cauză.
Prin urmare, chiar dacă Legea nr.36/1995 atribuie în competența notarilor publici eliberarea certificatului de vacanță succesorală, acest fapt nu este natură să acorde procedurii notariale semnificația unei proceduri speciale, prealabile și obligatorii introducerii cererii la instanța judecătorească, în lipsa unui text expres (orice interzicere sau limitare de drepturi implică existența unei prevederi exprese în acest sens). Acest demers judiciar al persoanelor interesate este unul perfect justificat în ipoteza în care reprezentantul statului român nu se adresează notarului public pentru constatarea vacanței succesorale și eliberarea certificatului corespunzător, în lipsa moștenitorilor legali și testamentari, după expirarea termenului legal de opțiune succesorală, acesta fiind și cazul speței de față.
Cu referire la condițiile de admisibilitate ale acestei acțiuni prin prisma caracterului său de acțiune în constatare, tribunalul a constatat că reclamanții justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual constând în stabilirea persoanei cu legitimitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii în uzucapiune imobiliară pe care au intentat-o; că aceștia nu au la îndemână o acțiune în realizarea dreptului lor; că acțiunea vizează un drept, iar nu o situație de fapt - constatarea existenței drepturilor succesorale ale statului român asupra moștenirii celui ce le-a predat posesia terenului în privința căruia solicită dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, și că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic, a constatat că succesiunea defunctului D. P. este vacantă.
Recurenta pârâtă arată că reiterează excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea vacantei succesorale.
Potrivit art.680 din Codul civil: „în lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului."
Pe de-o parte, Legea nr.36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala, prevede în art.85 o procedura specială privind constatarea vacantei succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorala, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanta succesorala de către notarul public.
Având in vedere cele menționate anterior, precum si faptul ca Legea nr.36/1995 prevede o procedura specială pentru constatarea si declararea vacantei succesorale, recurenta pârâtă consideră că acțiunea reclamantului este inadmisibila întrucât dispozițiile actului normativ menționat mai sus instituie o procedură administrativă prealabila si obligatorie.
Cu alte cuvinte, deși Statul ar dobândi moștenirea, ope legis, de la deschiderea succesiunii defunctului D. P., pentru a se produce un asemenea efect este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care sa constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari.
O soluție contrară ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecința, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defunctului din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacanței succesorale de către notar devenind practic inutilă, aceasta reglementare legala rămânând fără aplicabilitate practica si fără conținut.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere și respingerea lui ca inadmisibil, având în vedere faptul că Legea nr.36/1995 instituie o procedură specială pentru constatarea și declararea vacantei succesorale.
F. de aspectele arătate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului formulat de apelanta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București si, pe cale de consecință, admiterea excepției inadmisibilității pe capătul de cerere privind constatarea vacantei succesorale si respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Intimații reclamanții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, recurentul critică hotărârile instanțelor de fond ca netemeinice deoarece instanțele au constatat eronat că succesiunea defunctului D. P. ar fi vacantă, și ca fiind pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Sub aspectul criticilor de netemeinicie a deciziei recurate, Curtea reamintește recurentului că recursul este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ stabilite prin art. 304 C.pr.civ, controlul judiciar ce poate fi realizat în cadrul acestei căi de atac privind exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârii astfel atacate, corespunzător rigorilor stabilite prin partea introductivă a art. 304 din C.pr.civ. Curtea notează că în recurs nu este posibilă reanalizarea probelor administrate în etapele procesuale anterioare, astfel că susținerile recurentului referitoare la netemeinicia situației de fapt reținute de instanțele de fond apare ca fiind incompatibilă cu analiza ce se poate realiza în această cale de atac extraordinară.
Totodată, în condițiile în care recurentul a investit instanța de apel exclusiv cu critici ce vizau nelegalitatea sentinței primei instanțe, iar în raport de prevederile art.299 alin.1 C.p.c obiectul recursului îl constituie hotărârea instanței de apel, respectiv modul în care această din urmă instanță a soluționat apelul ce i-a fost dedus, eventualele critici de netemeinicie nu pot fi formulate ,,omisso medio,, direct în recurs.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit căreia instanțele de fond, ar fi pronunțat sentința recurată în cauză cu încălcarea prevederilor art.680 C.civ și pe cele ale art.85 din Legea nr.36/1995 deoarece acțiunea introductivă de instanță de față prin care se cerea să se constate vacantă succesiunea defunctului D. P. ar fi inadmisibilă deoarece dispozițiile legale menționate mai sus ar institui o procedură administrativă specială și obligatorie în competența notarului de stat, finalizată cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală, și acestea sunt nefondate.
Curtea constată că în raport de probele administrate (respectiv certificatul nr.C 7162/30.07.2012 eliberat de Camera Notarilor Publici București, încheierea nr.15/08.02.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei notarilor publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România eliberată de BNP M. D., și relațiile comunicate de Primăria Dioști), instanțele de fond au stabilit că până în prezent succesiunea defunctului D. P. nu a fost dezbătută și că acesta nu are succesori legali sau testamentari, situație față de care, în absența demersurilor întreprinse de stat pentru emiterea unui certificat de vacanță succesorală și dat fiind intervalul de timp extrem de lung de timp scurs de la decesul numitului D. P. (de peste 35 de ani) și imposibilitatea intimaților de a-și valorifica drepturile pe care le pretind în raport de autorul recurentului, s-a făcut aplicarea prevederilor art.477, art.680 și art.724 ale C.civ raportate la art.111 C.Pr.Civ și s-a constatat vacanță succesorală în privința moștenirii defunctului menționat, care a fost culeasa de stat.
În acest sens sunt avute în vedere disp. art. 680 Cod civil, potrivit cu care, în lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului precum si disp. art.85 din Legea nr.36/1995, conform cu care în lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacanta, eliberând certificat de vacanta succesorala, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.
Curtea apreciază ca neparcurgerea de către recurent a procedurii speciale notariale reglementate de art.85 din Legea nr.36/1995 pentru cazul vacantei succesorale nu are drept consecință imposibilitatea constatării pe cale judecătorească a vacanței succesorale în raport de prevederile art.111 C. deoarece, în raport de primele dispozițiile legale menționate menționate, aceasta poate fi inaccesibila reclamantului. Astfel, nu se poate retine ca legiuitorul a instituit o competenta absolută si exclusivă în sarcina notarilor publici, cu privire la constatarea vacantei succesorale, deoarece prin admiterea unei asemenea argument, reclamanți ar fi puși în imposibilitatea de a-si valorifica si proba drepturile pe care le pretind asupra bunurilor ce au apartinut celui ce a decedat fără moștenitori legali sau testamentari, ajungându-se la situația de a nu exista pârât în cauza, Statul Român neavând interes sa solicite eliberarea unui certificat de vacanță succesorală.
Or, în lipsa interesului reprezentantului statului de a solicita constatarea vacanței succesorale, pot fi vătămate interesele unor persoane, care, fără să se pretindă moștenitori, nu pot sa reglementeze situația juridica a unor bunuri/creanțe pentru simplul motiv ca statul, prin reprezentantii sai, nu depune diligențe în sensul constatării vacanței succesorale.
Pentru acest motiv, constatarea vacantei succesorale se poate face si pe cale judecatorească, în condițiile existenței unui interes al solicitantului, o soluție contrara aducând atingere însăși substanței dreptului pretins, și contravenind sub aspectul dreptului de acces liber la justiție dispozitiilor art.21 din Constitutia României dar si art. 6 din CEDO, prevederi care fac parte din dreptul intern, având aplicabilitate directa, conform art.11 si 20 din Constitutie.
În cauza dedusa judecatii, acest interes este justificat prin pretentia intimaților de a fi uzucapat terenul pretins a se afla în proprietatea statului, interes ce justifica promovarea cererii de constatare a vacanței succesorale.
De altfel, în acest sens s-au pronunțat doctrina (Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, 2002, profesor universitar F. D., editura Universul Juridic, pagina 85) și jurisprudența instanțelor judecătorești (sentința civilă nr.369/1982 a Judecătoriei Bistrița, decizia civilă nr.6137/2004 a ÎCCJ secția I-a civilă), sens în care susținerile contrare ale recurentului vor fi apreciate ca fiind vădit nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr.1333/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. C. și C. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. B. A. S. A. V.
GREFIER
V. Ș.
Red. BAS
Tehnored. GC/ 2 ex
Jud. apel D. N. T.
L. I. F.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1053/2015. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 770/2015. Curtea... → |
|---|
