Succesiune. Decizia nr. 784/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 784/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 9109/303/2010
Dosar nr._
(653/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 784
Ședința publică de la 03.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă, I. P., împotriva deciziei civile nr.1963.A. din 15.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, I. A. I., I. A. D., I. A..
P. are ca obiect – succesiune/partaj judiciar.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015, 03.07.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.9267/28.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta –pârâtă I. P., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă I. A. D. și cu pârâții I. A. I. și I. A., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. A. D. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă I. P., s-a constatat că valoarea masei de împărțit (apartament și autoturism) este de 147.642 lei.
S-a dispus sistarea indiviziunii și s-a atribuit apartamentul nr. 36 situat în București, .. 16, ..A, . și autoturismul Dacia L. L Prestige în lotul reclamantei-pârâte care a fost obligată la plata unei sulte către ceilalți moștenitori, în sumă de 110.731,50 lei, revenind fiecăruia câte o sultă în sumă de 36.910,50 lei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 246 cod.proc.civ. s-a luat act de renunțarea la judecata cererilor având ca obiect ieșire din indiviziune asupra imobilului (teren și construcție) situat în Glina, județul Ilfov. S-au compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorarii de expert și onorarii de avocat, a fost obligată pârâta-reclamantă și pârâții la cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă în sumă de 4.357,78 lei ( câte 1452,59 lei fiecare) reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu referire la modalitatea de împărțire a masei partajabile, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 673/9 C.pr.civilă potrivit cu care la formarea și atribuirea loturilor trebuie să se țină seama după caz de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților precum și de eventualele îmbunătățiri aduse bunului de către unul dintre coproprietari înainte de cererea de împărțeală a bunului. Aceste criterii trebuie avute în vedere toate la un loc sau numai unele, în așa fel încât să nu se nesocotească drepturile copărtașilor, să satisfacă nevoile lor actuale și deci partajul să fie echitabil.
Instanța reținând concluziile rapoartelor de expertiză cu privire la faptul că imobilul (compus din două camera, baie, bucătărie, vestibule și hol), precum și autoturismul nu sunt comod partajabile în natură, că reclamanta-pârâtă a depus la data de 28.11.2011 concluzii scrise prin care a solicitat instanței atribuirea apartamentului nr. 36 situat în București, Valea Argeșului și a autoturismului Dacia L., cerere la care pârâții nu s-au opus, a atribuit apartamentul și autoturismul în deplină proprietate și posesie în lotul reclamantei-pârâte I. P..
P. decizia civilă nr.1963/A/15.12.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat că în masa succesorală se include și pasivul succesoral în cuantum de 3740 lei; a obligat reclamanta pârâtă la plata către ceilalți moștenitori a unei sulte în cuantum total de 107.926,5 lei,câte 35.975,5 lei către fiecare moștenitor; a obligat pârâta reclamantă și pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta pârâtă reprezentând taxa de timbru în cuantum de 4755, 78 lei, câte 1585,26 lei fiecare; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimații pârâți la plata către apelanta reclamantă a sumei de 199 lei reprezentând cheltuieli de judecată ,respectiv taxa de timbru în apel.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că în ceea ce privește construcția și terenul din . a solicitat prin cererea de chemare în judecată a se constata că acestea sunt incluse în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului I. V. decedat la data de 7.02.2010, respectiv cota de ½ din construcție și cota de 1/6 din terenul în suprafață de 1485 m. p.
La termenul din data de 2.12.2010 instanța de fond a pus în vedere apelantei reclamante să indice toți coindivizarii în ceea ce privește imobilele din . class="BodyText"> La termenul din data de 16.12.2010 prin cerere scrisă depusă la dosarul cauzei și prin cererea orală formulată în fața instanței de fond asistată de avocat arată că renunță la ieșirea din indiviziune cu privire la aceste imobile și nu solicită decât a se constata că bunurile se află în masa succesorală, menționând în mod expres ieșirea din indiviziune doar cu privire la imobilul apartament situat în București, automobilul și conturile bancare.
P. urmare, susținerea apelantei reclamante în sensul că a renunțat numai la ieșirea din indiviziune față de ceilalți coindivizari ce nu erau părți în dosar este nefondată,instanța de fond luând act, prin încheierea din data de 16.12.2010, de cererea apelantei reclamante cu privire la masa partajabilă.
În ceea ce privește primul motiv de apel invocat de apelanta reclamantă referitor la pasivul succesoral apelanta reclamantă a arătat în fața primei instanțe că acest pasiv se compune din: serviciile funerare - coșciug 2000 lei, produse alimentare în valoare de 213,97 lei (08.02.2010) + 246, 12 lei, +30, 10 lei+81, 97 lei+2856 lei consumate la priveghi care include și cheltuieli cu obiecte pentru înmormântare; meniu servire pentru pomana de după înmormântare în valoare de 1692,78 lei, cheltuieli cimitir -400 lei, meniu servire (09.02.2010) pentru pomana de 6 săptămâni în valoare de 1847,92 lei, în total 9368,42 lei.
P. precizările depuse în fața instanței de fond la data de 1.09.2010 și răspunsul la interogatoriu apelanta reclamantă a arătat că a beneficiat de ajutor de înmormântare în cuantum de 1800 lei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în fața instanței de fond rezultă că s-a dovedit efectuarea următoarelor cheltuieli: servicii funerare -2000 lei conform facturii nr.3151/7.02.2010, meniu servire pentru pomana de după înmormântare - 1692,78 lei conform facturii nr.0094/9.02.2010 și meniu servire pentru pomana de 6 săptămâni -1847,92 lei conform facturii nr.0145/20.03.2010.
Din această sumă se scade ajutorul de înmormântare în cuantum de 1800 lei,astfel că pasivul succesoral este în cuantum de 3740 lei.
Tribunalul nu a avut în vedere celelalte înscrisuri, respectiv bonuri fiscale și facturi, întrucât, deși acestea sunt emise în perioada desfășurării funeraliilor defunctului, nu rezultă că apelanta reclamantă a efectuat aceste cheltuieli sau sunt menționate alte persoane, respectiv . SRL. În ceea ce privește suma de 400 lei „contribuție cimitir” achitată de apelanta reclamantă aceasta nu este o cheltuială specifică evenimentului înhumării, ci se achită anual cu titlul de taxă.
În consecință, tribunalul a constatat că acest motiv de apel este întemeiat, cererea apelantei de constatare a pasivului succesoral urmând a fi admisă în parte pentru suma de 3740 lei, iar fiecare dintre moștenitori va suporta acest pasiv conform cotelor .
la data de 11.07.2008, defunctul I. V., împreună cu ceilalți coproprietari, a vândut cota de proprietate a unui teren arabil în suprafață de 24.000 m.p. situat în extravilanul comunei Glina .. Dreptul de proprietate asupra terenului a rezultat în urma reconstituirii în baza Legii nr.18/1991 și ca urmare a emiterii titlului de proprietate nr.3077/9.08.1993. I. V. a încasat un avans de_ euro la data de 21.04.2008 în baza antecontractului de vânzare cumpărare,restul de 89.504 euro primindu-i la data încheierii contractului.
Apelanta reclamantă a susținut că defunctul a plătit timp de 18 ani pensie de întreținere pentru cei trei copii, însă aceștia au contestat, iar apelanta nu a făcut dovada celor susținute.
De asemenea, a susținut că a încasat sume din cultivarea unui teren rămas moștenire și vânzarea produselor făcând economii de 30.000 euro,însă aceste susțineri nu rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Afirmațiile apelantei reclamante sunt contradictorii în ceea ce privește suma încasată de defunctul soț din vânzarea terenului din . depuse la data de 1.09.2010 aceasta afirmă că nu știe ce a făcut I. V. cu banii și că nu știa că acesta are cont bancar la BRD, pentru ca mai apoi, prin întrebările pe care le-a formulat pentru intimații pârâți,să susțină că acesta a scos banii de la bancă chiar în ziua tranzacției.
În consecință, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a constatat că apartamentul situat în . fost cumpărat cu banii încasați din vânzarea cotei de teren moștenire a defunctului I. V. și că acesta are natura de bun propriu în conformitate cu dispozițiile art. 31 lit.f din Codul Familiei, aplicabil în cauză față de data depunerii cererii de chemare în judecată.
Tribunalul a constatat, în aprecierea probelor, că apelanta reclamantă face afirmații contradictorii cu privire la relația defunctului cu copii săi, aspect ce trebuie avut în vedere pentru conturarea veridicității acestora. Astfel, în precizările depuse în fața instanței de fond la data de 1.09.2010 aceasta afirmă că defunctul nu a ținut legătura cu copiii săi, iar după formularea cererii privind suma de 85.000 euro cu care acesta ar fi ajutat-o pe intimata pârâtă reclamantă afirmă că relațiile erau apropiate și presupune că i-a dat această sumă, afirmații ce rezultă și din interogatoriile luate intimaților pârâți I. A. D. și I. A..
Tribunalul a constatat, prin urmare, că cererea apelantei reclamante de aducere la masa succesorală a sumei de 85.000 euro este nefondată nefiind făcută dovada că defunctul ar fi dat intimatei pârâte această sumă.
În consecință, tribunalul a constatat că, față de admiterea în parte a cererii de aducere la masa succesorală și a pasivului succesoral ce este suportat de moștenitori conform cotelor de moștenire, sulta datorată de apelanta reclamantă este de 107.926,5 lei, câte 35.975,5 lei către fiecare moștenitor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată achitate de apelanta reclamantă, tribunalul a constatat că aceasta a avansat suma de 6636 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar și ținând seama de principiul conform căruia partajul se realizează în interesul tuturor copartajanților pârâta reclamantă și pârâții datorează acesteia taxa de timbru în cuantum de 4755, 78 lei, câte 1585,26 lei fiecare, iar nu suma reținută de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta I. P., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța de apel, în virtutea rolului activ, trebuia să ia în considerare suplimentarea probelor, motivarea instanței este superficială și se fondează pe presupunerile instanței, fiind lipsită de orice suport probator, cheltuielile cu pomenirea defunctului fiind mai mari, astfel că pasivul succesoral a fost reținut greșit, instanța nu a respectat principiul egalității soților și prezumția de comunitate, astfel că solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului București.
În dovedirea recursului, recurenta a depus înscrisurile menționate în practica.
P. întâmpinarea formulată la 11.06.2015, intimații I. A. D. și I. A. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin motivele de recurs a fost încălcat caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac, niciuna din ipotezele vizate de dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ. nu sunt incidente cauzei, soluțiile primelor două instanțe fundamentându-se pe probatoriile administrate și pe nesinceritatea recurentei în răspunsurile date la interogatoriile formulate de intimata I. A. D., chiar prin cererea de ajutor public judiciar, recurenta declarând că în afară de pensie nu mai are alte venituri.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Curtea a constatat recursul nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
În principal, se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurenta prin cererea sa de recurs face o descriere a situației de fapt.
În reglementarea procedurală actuală, conform art.304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate".
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Pentru prezentul recurs, instanța a reținut drept cauză a cererilor formulate prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Curtea constată că recurenta prin motivele de recurs face o reproducere a evoluției istoricului cauzei, a stării de fapt, a probațiunii administrate în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Curtea nu a putut reține critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, care arată că: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază, totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important, așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005, a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, paragraful 59].(...)
Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, paragraful 60)."
Aplicând toate aceste considerații cu caracter teoretic, la speța pendinte, Curtea constată că în cauză, tribunalul și-a motivat hotărârea pronunțată, decizia cuprinzând argumentele de drept și de fapt care au fundamentat-o, ele fiind expuse într-o formă coerentă și inteligibilă și nu poate fi calificată superficială analiza făcută de tribunal, care chiar a schimbat sentința apelată, modificând pasivul succesiunii și implicit cuantumul sultelor cuvenite intimaților.
Curtea nu a reținut în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art.304 pct.8 C.proc.civ., care sancționează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății de către instanță, cu modificarea hotărârii recurate. Art.304 pct.8 C.proc.civ. are determinat de legiuitor câmpul de aplicare prin norma mai sus menționată, iar în prezenta cauză obiectul îl reprezintă partajarea bunurilor rămase în urma defunctului I. V.. Recurenta avea obligația ca prin motivele de recurs să indice contractul sau actul juridic unilateral dedus în justiție căruia instanța i-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, obligație nerespectată de către recurentă, astfel că neexistând între părți un act juridic dedus judecății care să fi fost „interpretat greșit”, Curtea nu a reținut această critică.
Curtea nu a reținut nici critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., care vizează esențialmente nelegalitatea deciziei recurate, constatând că în cauză ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.25, 29, 30, 31 lit.b și f Codul familiei, reținând că cele două bunuri, obiect al partajului succesoral, apartamentul și autoturismul sunt bunuri proprii ale defunctului I. V., decedat la 07.02.2010, partajul succesoral fiind stabilit în mod corect.
Este adevărat că, potrivit art.25 din Codul familiei, soții au drepturi egale în căsătorie și sunt obligați să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei, dar prezumția de comunitate invocată de recurentă prin motivele de recurs, instituită de art.30 C.fam., nu are caracter absolut, ci numai relativ, oferindu-i posibilitatea intimatei I. A. D. să facă dovezi contrare prin orice mijloace de probă.
De altfel, recurenta a invocat prezumția de comunitate, fără a-i înțelege conținutul, deoarece apărarea sa în decursul procesului a fost că a avut economii personale de 30.000 euro și că jumătate din prețul apartamentului nr.36 situat în ..16, ., ., a fost achitat din banii proprii, contrar prezumției comunității care presupune că bunurile dobândite de oricare dintre cei doi soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.
Datorită complexității sale, în procesul de partaj pot fi utilizate orice mijloace de probă: declarațiile părților, așa cum sunt consemnate în acțiunea introductivă de instanță de către recurentă și cererile ulterioare formulate în dosar și cererea reconvențională și întâmpinările formulate de intimați, înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea părților făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriile administrate atât în fața instanței de fond, cât și în apel, și expertizele efectuate în fața instanței fondului. Curtea a constatat că cele două instanțe au respectat prevederile art.167 – 168 C.proc.civ., probele fiind încuviințate și administrate după ce părțile au stabilit teza probatorie, așa cum este consemnat în încheierea din 16.12.2010 în fața instanței fondului aflată la fila 173 din dosar și în apel la fila 167 din dosarul de apel.
Prezumțiile folosite de instanțe în soluționarea prezentului litigiu au fost atât prezumții legale, cât și prezumții simple, ce au avut la bază dovezi, soții fiind căsătoriți din 23.02.1980 – fila 12 din dosarul de fond unde a fost depus certificatul de căsătoriei și timp de aproximativ 38 ani nu au achiziționat nici un bun semnificativ. Abia după ce defunctul a încasat avansul din vânzarea terenului în suprafață de 24.000 m.p. de la Glina – 21 aprilie 2008, în sumă de 24.000 euro, au achiziționat autoturismul Dacia la 17.05.2008 și după primirea restului de preț de 89.500 euro la 11.07.2008, au achiziționat și apartamentul ce face parte din masa partajabilă. În fața instanței de recurs, recurenta a depus certificatul de distrugere al unui autoturism Dacia, dar acesta a fost eliberat la 25.06.2008 – fila 58 din dosarul de recurs, deci ulterior achiziționării autoturismului Dacia Prestige, ce face obiect al prezentului dosar.
Curtea a constatat că instanțele au folosit prezumțiile judiciare când au constatat că sunt întrunite cele două condiții cumulative cerute de lege, respectiv prezumția a avut greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins și proba cu martori în cazul procesului de partaj este admisibilă.
Curtea învederează faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile art.6732 C.proc.civ., care arată că reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj „toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează”, profitând de relațiile deteriorate dintre defunct și copiii săi, fiind evident că a speculat faptul că intimații nu cunosc bunurile realizate de cei doi soți în decursul căsătoriei, recurenta fiind singura care avea imaginea completă a masei partajabile.
Aceasta era obligată să formuleze cererea de partaj incluzând, conform prezumției de comunitate ce o invocă prin cererea de recurs, și autoturismul în litigiu și îmbunătățirile efectuate la imobilul proprietatea sa și la imobilul din satul T., județul Teleorman, și toate bunurile mobile realizate de cei doi soți și aflate în posesia sa.
Pasivul succesoral a fost reținut corect de către tribunal, astfel că nici această critică nu a fost reținută de Curte, raportat strict la probele cu înscrisuri administrate în cauză, dat fiind faptul că la interogatoriul administrat în fața instanței fondului, recurenta a recunoscut la întrebarea nr.9 că „asociații societății comerciale cu care a organizat mesele de înmormântare și de parastas sunt rudele sale, care au lucrat de-a lungul timpului la muncile gospodărești din București, Glina și satul T.”.
Trebuie subliniat că prezumția instanței fondului privitoare la suportarea cheltuielilor de înmormântare și pomenirea defunctului din activul succesiunii este corectă, raportat la faptul că situația de fapt, așa cum a fost stabilită în derularea litigiului în fața celor două instanțe de fond, este că toți banii încasați de defunct din vânzarea terenului de la Glina au fost ținuți în casa recurentei, nefiind făcute dovezi din care să rezulte că defunctul a cheltuit această sumă în ultimul an și jumătate de viață, recurenta nu a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță includerea acestei sume în masa partajabilă, așa cum avea obligația conform art.6732 C.proc.civ., s-a opus cererii reconvenționale formulate de intimată ca această sumă să fie inclusă în masa partajabilă și din fila 182 a dosarului de fond rezultă că persoana împuternicită pe contul curent al defunctului a fost recurenta, din extrasul de cont atașat adresei emise de Raiffeisen Bank rezultând că după decesul defunctului, recurenta a scos sume de bani cash la 12.02.2010, la 17.03.2010, la 30.03.2010.
Recurenta nu a administrat dovezi prin care să probeze alegația sa, în sensul că a avut venituri din administrarea bunurilor proprii și vânzarea produselor agricole, ba mai mult, în cererea de scutire de taxă de timbru arată că are un venit mic reprezentat doar de pensie și veniturile sale le folosește pentru cheltuielile medicale.
Curtea nu a reținut nici critica privitoare la împrejurarea că intimata a primit bani de la defunct pentru a-și achiziționa apartamentul din Calea V., deoarece această susținere a recurentei a apărut după pronunțarea încheierii de admitere în principiu în fața instanței fondului la 02.06.2012, relațiile dintre tată și fiică erau tensionate, chiar recurenta prin întrebarea nr.2 de la interogatoriu sugerând că nu erau relații strânse între intimată și defunct și intimata făcând dovada că a achiziționat imobilul din surse proprii, depunând în fața instanței de apel contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului, procura dată de Ranno Vincenzo și extrasul de cont prin care face dovada provenienței banilor – filele 173-186 din dosarul de apel.
Față de aceste împrejurări, Curtea a reținut că ambele instanțe ale fondului au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.31 lit.b și f C.fam. coroborat cu art.30 C.fam., prezumția de comunitate fiind răsturnată, în cauză negăsindu-și aplicabilitatea dispozițiile art.1191 alin.1 C.civ., astfel că dovada caracterului de bun propriu se poate face nu numai prin înscrisuri, dar chiar prin martori și prezumții, fără nicio restricție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă I. P., împotriva deciziei civile nr.1963.A. din 15.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți I. A. I., I. A. D. și I. A..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.B.I.
2 ex./10.07.2015
----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – D.A.D.
- L.C.
Jud.Sector 6 – V.M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 796/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 360/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
