Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 21/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.21 A
Ședința publică de la 31.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantul pârât P. A. și de către apelantul pârât C. A. S., împotriva sentinței civile nr. 843 din 30.04.2012, pronunțată de Tribunalului București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. E. S.A.
P. are ca obiect – acțiune în răspundere contractuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 24.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 31.01.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a III-a civilă sub nr._ /2.12.2011, reclamanta . chemat în judecată pe pârâții P. A. și C. A. S. pentru obligarea acestora la plata sumei de 400.000 euro reprezentând avansul încasat pentru cesionarea drepturilor de proprietate conform contractului autentic înregistrat sub nr.1492/8.06.2007 la BNP R. Herbay și R. D. B., 40.000 euro penalizare și dobânzi, precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că împreună cu alte persoane fizice și juridice a încheiat cu pârâții, în calitate de mandatari ai lui G. M., un contract de cesiune de drepturi. G. M. era îndreptățită, alături de Ț. M. ,să primească cu titlu de proprietate un teren de 42.635 m.p. situat în zona intersecției . la B. cu Șoseaua București – Ploiești.
Contractul de cesiune de drepturi a fost anulat prin sentința civilă nr.265/23.02.2010 a Tribunalului București rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare în luna ianuarie 2011.
A mai arătat aceasta că a plătit un avans de 1.311.080 lei, adică 400.000 euro și că a trimis o notificare pârâților solicitând restituirea sumei de bani, dar nu au primit răspuns.
Reclamanta a precizat că pârâții sunt obligați și la plata penalităților de 40.000 euro și a penalităților de 0,5% pe zi de întârziere de la termenul precizat în notificare până la momentul plății.
Reclamanta arată că pârâții au recunoscut că nu și-au îndeplinit obligațiile pe parcursul soluționării dosarului nr._/3/2008 și că sunt incidente efectele nulității în sensul că desființarea contractului atrage restituirea prestațiilor efectuate în baza actului, respectiv restituirea avansului.
Prin precizarea depusă de reclamantă la data de 30.04.2012 s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 440.000 euro, reprezentând 400.000 euro avansul încasat și 40.000 euro penalități conform contractului.
Pârâții, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.843/30.04.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 440.000 euro în lei la data plății la cursul BNR reprezentând avans și clauza penala și la plata sumei de 23.261 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 8.06.2007, s-a încheiat între reclamanta . de alte părți persoane fizice și juridice, și pârâții P. A. și C. A. S., în calitate de mandatari ai lui G. M., un contract de cesiune de drepturi autentificat la nr.1492/8.06.2007 la BNP R. Herbay și R. D. B..
Obiectul contractului îl reprezenta transmiterea definitivă și irevocabilă de către cedenți la cesionari a drepturilor la măsurile reparatorii constând în reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 21.317,5 m.p., teren reprezentând ½ din . de 42.635 m. p. situată în București, zona intersecției . la B. cu Șoseaua București – Ploiești sector 1 București.
S-a stabilit conform contractului că prețul cesiunii de drepturi este de 14.922.250 euro, din acest preț fiind plătită suma de 400.000 euro la data încheierii antecontractului din 17.05.2007.
Plata acestei sume s-a realizat cu ordinul de plată nr.840 la data de 17.05.2007 de către reclamantă în contul pârâtului P. A. așa cum rezultă din copia ordinului depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr.265/23.02.2010 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia nr.742A/8.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a civilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi autentificat la nr.1492/8.06.2007 la BNP R. Herbay și R. D. B.. S-a reținut că nu a existat consimțământul lui G. M. la încheierea contractului întrucât aceasta nu i-a mandatat de pârâți să încheie un astfel de contract.
Nulitatea unui act juridic civil este o sancțiune care lipsește acel act juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Nulitatea absolută produce efecte atât pentru viitor, dar și pentru trecut, până la momentul încheierii actului juridic civil.
Ca o consecință a acestui principiu se aplică regula potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta a plătit avansul de 400.000 euro pârâților în calitate de mandatari ai lui G. M., astfel că în baza principiului restitutio in integrum, aceștia urmează a restitui această sumă de bani, nefăcându-se dovada că aceștia au predat suma de bani mandantei lor.
În ceea ce privește suma de 40.000 euro reprezentând penalități conform contractului, art.4.11 prevede că acestea sunt evaluate la 10% din suma plătită până la data rezoluțiunii. Având în vedere că s-a constatat nulitatea absolută a contractului și clauza penală, accesorie contractului, este nulă.
Prin urmare, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art.1082 din vechiul Cod civil, pârâții nefăcând vreo dovadă în sensul că ar fi existat vreun motiv de exonerare de la plata despăgubirilor datorate pentru neexecutarea contractului.
Reclamanta a făcut dovada că a pus în întârziere pe pârâți prin notificarea comunicată acestora la data de 20.06.2011 și cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2.12.2011.
În consecință, tribunalul a obligat pârâții la plata sumei de 40.000 euro penalități.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâții la plata sumei de 23.261 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții P. A. și C. A. S.
Apelantul P. A. a precizat că motivele de apel le va depune până la prima zi de înfățișare, aspect care însă nu s-a realizat.
Apelantul C. A. S. a motivat cererea sa de apel, susținând următoarele:
I. În primul rând acest apelant a invocat excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului București în soluționarea prezentului litigiu, susținând că prezentul litigiu este unul comercial, având în vedere calitatea de comerciant al reclamantei intimate S.C E. S.A și având în vedere că pretențiile intimatei derivă dintr-un contract în legătură cu o faptă de comerț a intimatei, respectiv cesionarea unui drept de proprietate asupra unui imobil teren, pe care intimata urma să realizeze un proiect imobiliar în legătură cu obiectul său de activitate, astfel încât litigiul are natură comercială conform art. 3 rap. la art. 7 și art. 56 Cod comercial.
Ca urmare, a solicitat, în temeiul art.297 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea excepției, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare la instanța competentă.
II. Excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante S.C E. S.A de a exercita acțiunea în absența tuturor titularilor dreptului, în speță nefiind vorba de o solidaritate activă.
Astfel, conform contractului de cesiune de drepturi, creditori ai obligației sunt, pe lângă intimata S.C E. S.A și S.C Imobiliar Adviser S.R.L, Crestin D., T. M., M. S., S. G., P. A., G. A., în calitate de cesionari. În codul civil în vigoare la momentul încheierii actului, dar și în reglementarea legală în materie din prezent, nu există solidaritate activă legală, ea rezultând în mod exclusiv doar din voința părților, putând să aibă izvorul numai în convenția părților. Or, așa cum rezultă din contractul de cesiune de drepturi, izvorul obligațiilor părților, nu este expres prevăzută o solidaritate activă care să îndrituiască intimata să solicite restituirea prețului în nume propriu fără ceilalți creditori, întrucât prețul a fost achitat de către toți cesionarii și intimata nu a fost mandatată prin contract să solicite restituirea prețului în nume propriu.
Or, atâta vreme cât solidaritatea activă nu rezultă din contract, intimata nu are calitate procesuală activă să solicite singură restituirea prețului, având în vedere pluralitate de debitori și faptul că există o creanță indivizibilă. Chiar și prevederile noului cod civil menționează în art.1431: „creditorii unei obligații indivizibile nu sunt prezumați a-și fi încredințat reciproc puterea de a acționa pentru ceilalți în privința creanței”, sens în care solicită admiterea excepției și respingerea acțiuni ca inadmisibilă.
(III) Excepția prescripției dreptului material la acțiune în restituirea prețului, având în vedere că avem de-a face cu un drept de creanță prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani, conform prev.art.7 și 8 alin 2 din Decretul nr.167/1958 în vigoare la momentul încheierii contractului. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, contractul de cesiune de drepturi a fost încheiat la 8 iunie 2007, urmând să se perfecteze cel mai târziu la data de 3006.2008. Astfel, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea avansului acordat în temeiul contractului de cesiune începe să curgă de la data când urma să se perfecteze actele sau de la data când intimata reclamanta a cunoscut că nu mai este posibilă perfectarea vânzării ca urmare a culpei celeilalte părți. Cum cererea privind nulitatea convenției încheiată de intimata cu intimații pârâți a fost introdusă la data de 31.02.2008, data la care intimații au cunoscut că nu mai este posibilă perfectarea contractului, termenul de prescripție pentru restituirea avansului se împlinea la 31.02.2011, cererea intimatei reclamante fiind introdusă la data de 2 decembrie 2011, peste termenul de 3 ani prevăzut de lege.
În subsidiar, dacă se va trece peste celelalte două excepții de ordine publică, apelanții solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Intimata reclamantă S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Apelanții pârâți au formulat apel împotriva sentinței civile nr.843/30.04.2012 pronunțată de Tribunalul București prin care în primul motiv al apelului invoca excepția necompetentei funcționale a Secției a III a Civile a Tribunalului București, considerând litigiul ca fiind unul comercial. Această susținere nu poate fi reținută din următoarele motive:
Încă de la inițierea litigiului care avea ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi de proprietate, acesta a fost înaintat Judecătoriei sector 2 București, care a declinat competenta Tribunalului București, datorita competentei atât funcționale, cât și materiale, această speță fiind judecată de Secția Civila. Prin sentința civilă nr.265/23.02.2010 a Secției a III-a Civila a Tribunalului București, în dosarul nr._/3/2008, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi, autentificat sub nr.1492/08.06.2007 de BNP R. Herbay si R. D. Barsan. Această sentința a rămas definitiva și irevocabilă în luna ianuarie 2011. D. urmare, odată contractul declarat nul absolut, părțile trebuiau repuse în starea anterioară încheierii acestui contract, iar sumele încasate cu titlu de avans, restituite. Cum intimata nu a reușit pe cale amiabilă să obțină avansul achitat de ea, a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată, lucru care s-a întâmplat în luna dec.2011, dată la care a fost înregistrat prezentul litigiu civil, finalizat în prima instanța prin sentința civilă 843/30.04.2012.
In susținerea celor de mai sus, precizează că acest contract de cesiune de drepturi a mai făcut obiectul unui dosar (dosar nr._/3/2007) cu aceleași părți dar având calități diferite, care prin decizia conducerii Tribunalului București a fost trimis de la secția a VI a Comercială unde fusese repartizat la Secția Civilă. (extras prezentat in anexa la prezenta întâmpinare ).
AI doilea motiv, pentru care nu poate fi acceptată excepția necompetenței funcționale a Secției Civile a Tribunalului București reiese din natura contractului. Acest contract nu rezultă dintr-o faptă de comerț, neregăsindu-se în cele 20 de puncte ale art.3 din Codul Comercial, așa cum invocă apelantul pârât. De altfel, contractul de cesiune de drepturi s-a încheiat în temeiul art.1391-1398 (cum se precizează în preambul) din Codul civil vechi, care este aplicabil în această speță.
AI treilea motiv pentru care nu poate fi acceptată excepția ridicată de apelantul pârât, constă în faptul că invocarea necompetenței funcționale a Secției Civile în teorie este definită astfel: „Competența funcțională face numai o expunere a funcțiilor instanței, relativ la judecata în fond, în control judiciar și judecătoresc, în regulator de competență, fără însă a detalia materiile în care intervine. Ea nu face un inventar exhaustiv al atribuțiilor de judecată ale instanțelor, un atare inventar fiind de domeniul altei specii de competență, anume cea materială".
Pentru aceste motive, solicită respingerea excepției de necompetență funcțională a Secției a IIl-a Civile a Tribunalului București, invocată de apelantul parat, ca neîntemeiată.
Al doilea motiv al apelului reprezentând a doua excepție invocată de apelantul pârât se refera la lipsa calității procesuale active a societății E. S.A.
Această excepție nu poate fi reținută, deoarece în însuși corpul contractului de cesiune de drepturi (a cărui nulitate absolută a fost constatat de instanța) la art. 2.8 se precizează modul de plată, proporțional cu cotele indivize ce le revin ... „Fiecare cesionar este ținut răspunzător față de cedenți exclusiv pentru partea din preț pe care o datorează", iar avansul, respectiv suma de 400.000 euro a fost plătit numai de E. SA. așacum reiese din documentele de plată aflate la dosar. Despre solidaritatea între creditori, în vechiul Cod civil, aplicabil în speță, în art.1034 art.1037 și art.1038 este regăsit temeiul legal, alături de prevederile contractului. Motivația legată de art.1431 din noul Cod civil nu își găsește aplicație aici și este greșit invocat de apelantul parat. Nu se poate vorbi de o creanță indivizibilă, atât timp cât fiecare cesionar urma să plătească cota care ii revenea din totalul prețului contract, fază la care nu s-a mai ajuns, rămânând plătit exclusiv de E. S.A.doar avansul, care trebuie restituit. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de apelantul pârât, ca neîntemeiată.
Al treilea motiv al apelului se refera la excepția privitoare la prescripția dreptului material la acțiune în restituirea prețului, în susținerea căreia apelantul pârât face trimitere la termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut în Decretul nr.167/1958, fără să ia în considerație întreruperea termenului.
In aceste condiții, afirmația privitoare la momentul introducerii acțiunii de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi și anume începutul anului 2008, ca fiind data la care E. si ceilalți cesionari au cunoscut că nu mai este posibilă finalizarea contractului nu se susține, deoarece conform prevederilor legale în vigoare, hotărârea instanței a rămas definitiva si irevocabila prin nerecurare în ianuarie 2011. Astfel prescripția a început să curgă de la începutul anului 2011, iar data introducerii cererii, respectiv decembrie 2011 se află în termenul legal de prescripție.
În calea de atac a apelului nu s-au administrat probe noi.
În referire la apelul declarat de apelantul P. A., la termenul de judecată din 24.01.2013, intimata pârâtă prin avocat a invocat excepția de netimbrare a cererii de apel.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a cererii de apel formulate de apelantul P. A., Curtea a apreciat că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 cu referire la art. 11 alin. 1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de apel pendinte apelantul P. A. datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de_,5 lei, iar conform art.3 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 5 lei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că apelantul P. A. a fost legal citat pentru termenul din 24 ianuarie 2013 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de_,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 5 lei, dovada de citare regăsindu-se la fila 52 din dosarul de apel, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, acest apelant nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, că apelantul P. A. nu a justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința lui, Curtea urmează a dispune anularea apelului acestei părți ca netimbrat.
Curtea, analizând apelul declarat de apelantul C. A. S., constată următoarele:
În ce privește prima critică vizând natura comercială a litigiului de față și prin urmare necompetența funcțională a secției civile care a soluționat această cauză, Curtea are în vedere faptul că acțiunea introductivă de instanță privește o cerere în pretenții rezultate din nulitatea unui contract de cesiune de drepturi, nulitate care a fost constatată prin hotărâri pronunțate de către instanțe civile.
Astfel, Curtea are în vedere, faptul că pretențiile solicitate de către reclamantă derivă dintr-un contract prin care au fost cesionate drepturile la măsuri reparatorii constând în reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren, acest contract fiind declarat nul de către instanța civilă în urma analizării raporturilor juridice dintre părțile contractante, dovadă în acest sens fiind sentința civilă nr. 7888/22.09.2008 a Judecătoriei sector 2 București prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținându-se doar că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată atrage această competență.
Or, din moment ce respectivul contract de cesiune de drepturi a fost deja calificat ca fiind de natură civilă, situație la care părțile din acel litigiu, apelanți în prezenta cauză au achiesat, nimic nu poate determina instanța să constate că alte pretenții rezultate din același contract ar determina o altă natură a litigiului pentru satisfacerea acestora.
Mai mult, temeiul de drept al acțiunii a fost indicat, prin cererea de chemare în judecată ca fiind art. 1270 alin. 1, art. 1266, art. 1434, art. 1443, art. 1538 – 1539, art. 1516, art. 1499 din Noul Cod Civil, instanța de fond analizând cererea prin raportare la art. 1082 din vechiul Cod civil, pârâții nefăcând nicio opoziție în legătură cu temeiul cererii pentru care au fost chemați în judecată și sub care a fost analizată cererea de către prima instanță.
Împrejurarea că una dintre părțile litigiului de față, respectiv reclamanta, este o societate comercială nu este de natură să schimbe natura juridică a cererii - cauză civilă.
Potrivit art. 1 din Codul comercial: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil."
Codul comercial consideră fapte de comerț pe cele limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu se regăsește și cesionarea de drepturi de proprietate asupra unor imobile, ca atare.
Natura civilă a obiectului contractului și a raportului dintre părți, chiar dacă două dintre părțile contractante sunt societăți comerciale și au ca îndeletnicire constantă activitățile comerciale, fiind deci comercianți, este așadar neîndoielnică.
Art. 4 din Codul comercial, în afară de faptele de comerț prevăzute de art. 3, mai recunoaște acest caracter contractelor și obligațiunilor unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul în discuție.
Or, caracterul civil ale raporturilor juridice deduse din contractul de cesiune a drepturilor la măsuri reparatorii constând în reconstituirea unui drept de proprietate este dat de natura contractului și nu de calitatea unora dintre părțile contractante.
Pe cale de consecință, competența de soluționare a cauzei - de natură civilă - revine, în primă instanță, potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de art. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalului.
Susținerea apelantului C. A. S. în sensul că respectivul teren urma a fi folosit de reclamantă pentru realizarea unui proiect imobiliar în legătură cu obiectul său de activitate, astfel încât litigiul are natură comercială, nu poate fi primit, această susținere nedovedindu-se a corespunde realității.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, Curtea are în vedere că reclamanta a depus la dosarul cauzei ordinul de plată nr.840717mai 2007, prin care se face dovada plății sumei de 1.311.080 lei reprezentând contravaloare avans de 400.000 euro (cursul BNR fiind la data de 17 mai 2007 de 3.276 lei/euro). Mai mult, chiar în conținutul contractului de cesiune de creanță se regăsește mențiunea în sensul că avansul a fost achitat integral.
Cum reclamanta este cea care a făcut dovada plății avansului, rezultă fără dubiu că ceilalți cesionari nici nu ar fi avut interes în promovarea unei asemenea acțiuni în pretenții, atâta vreme cât nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că și ceilalți cesionari, prin desocotire, ar fi plătit parte din avans. Așa fiind, reclamanta a rămas singura interesată în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, astfel că nu se poate susține inadmisibilitatea acțiunii deduse din lipsa celorlalți cesionari în promovarea demersului judiciar alături de reclamantă.
Referitor la critica vizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea are în vedere faptul că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție aplicabil și cauzei de față este de 3 ani, iar potrivit art. 7 din același act normativ: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”.
Într-adevăr, contractul de cesiune de drepturi a fost încheiat la 8 iunie 2007, urmând să se perfecteze cel mai târziu la data de 30.06.2008. Astfel, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea avansului acordat în temeiul contractului de cesiune începe să curgă de la data când urma să se perfecteze actele sau de la data când intimata reclamanta a cunoscut că nu mai este posibilă perfectarea vânzării ca urmare a culpei celeilalte părți.
Or, în contractul de cesiune de drepturi, la pct. 3.1.10 se menționează că: cedenții garantează pe cesionari: „să efectueze toate demersurile necesare conform legii pentru a obține titlul de proprietate cu privire la teren și să-l prezinte cesionarilor, în original, cel mai târziu în data de 30.06.2007, termen prevăzut exclusiv în interesul cesionarilor, care îl pot prelungi după libera și exclusiva lor voință”.
Această dispoziție contractuală dovedește faptul că cesionarii - atâta vreme cât nu au întreprins nici un demers în legătură cu acest contract ulterior datei la care urma a li se prezenta titlul de proprietate de către cedenți, respectiv 30.06.2007, și pe care aceștia din urmă nu au respectat-o - au înțeles în mod tacit să prelungească acest termen stabilit în beneficiul lor. Ca urmare, data de 30.06.2007 nu poate fi considerată drept reper în calcularea termenului de prescripție.
De asemenea, cererea privind nulitatea convenției încheiată de intimata cu intimații pârâți a fost introdusă la data de 31.02.2008, această dată neputând fi considerată data la care reclamanta a cunoscut că nu mai este posibilă perfectarea contractului, reclamanta G. M. care a promovat acțiunea în anulare putând oricând renunța la cererea sa, validând astfel convenția. D. la momentul soluționării irevocabile a acestei acțiuni se poate pretinde că reclam,anta din prezenta cauză a cunoscut în mod cert că nu mai este posibilă încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Așa fiind, nu se poate aprecia, prin raportare la această dată a introducerii acțiunii în constatarea nulității contractului de cesiune, împlinirea termenului de prescripție.
Mai mult, Curtea apreciază că pe toată durata judecării dosarului nr._/3/2008 înregistrat la Tribunalul București secția a III-a civilă și ulterior la Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, sentința civilă nr. 265/23.02.2010 pronunțată de instanța de fond rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia nr. 742/08.12.2010 și neatacarea acestei decizii cu recurs, a operat o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, astfel că numai după ianuarie 2011, când pricina a rămas irevocabilă se poate spune că a curs termenul general de prescripție.
Or, cererea de față a fost introdusă la data de 02.12.2011, dată care se află în interiorul termenului general de prescripție.
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, Curtea, în raport de art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelantul C. A. S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât C. A. S., domiciliat în București, ..35A, sector 2, împotriva sentinței civile nr.843/30.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. ELECTRICA S.A., cu sediul în București, ..5-7, sector 2.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul pârât P. A., domiciliat în București, ..35A, sector 2, împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
5 ex/6.02.2013
T.B.-Secția a III-a – L.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 160/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 141/2016. Curtea de... → |
|---|
