Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 114/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 114/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.114 R/2016

Ședința publică din data de 04.02.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. B.

JUDECĂTOR: G. S.

JUDECĂTOR: D. M. G.

GREFIER: D. M.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. E. prin mandatar M. V., cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 2421A/25.06.2015 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ /2015, în contradictoriu cu intimatul pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, cu sediul ales în București, ., sector 2, cauza având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta reclamantă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, din oficiu, invocă și reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului, în raport de valoarea obiectului acțiunii în răspundere civilă delictuală, sub 500.000 lei, raportat, de asemenea, la dispozițiile art.483 alin.2 NCPC.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3813/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, excepții invocate de către pârât, prin întâmpinare, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 364.289 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin valorificarea a 657.444 de acțiuni din creanța garantată asupra statului, în cuantum de 2.472.328 lei, conferită cu titlul de despăgubire numărul 2958/17.09.2008 și a fost respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 2421A/25.06.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a admis apelul formulat de apelantul parat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 3813/05.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata reclamanta M. E. prin mandatar M. V., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea și au fost menținute restul dispozițiilor.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta M. E..

În motivarea recursului s-a arătat, în esență că, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Titlul I, art. 3 din OG nr. 81/2007, raportat la dispozițiile art. 44 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a arătat că instanța de apel pur ți simplu a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

După cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Curtea a reținut cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma aspectului menționat anterior, Curtea reține că obiectul acțiunii este reprezentat de suma de 364.289 lei la care se adaugă suma reprezentată de actualizarea cu indicele de inflație a contravalorii acțiunilor începând cu data de 03.02.2006 și până la momentul plății efectiv. Suma de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere a fost solicitată de către reclamantă de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii pronunțată în cauză. Prin urmare, valoarea cumulată a pretențiilor din primele două capete de cerere este mai mică de 1.000.000 lei, astfel că, față de dispozițiile Legii nr. 2/2013, calea de atac care putea fi declarată împotriva hotărârii primei instanțe era numai apelul, hotărârea pronunțată în această din urmă cale de atac fiind definitivă.

Constatând faptul că, și tribunalul a menționat că decizia atacată cu recurs era definitivă, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta reclamantă M. E. prin mandatar M. V., cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 2421A/25.06.2015 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ /2015, în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, cu sediul ales în București, ., sector 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. M. G. A. C. B. G. S.

GREFIER,

D. M.

Red. DMG

Tehnored. GC 4 ex

09.02.2016

Jud. apel: R. M. C.

C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI