Cereri. Decizia nr. 37/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 37/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 37A
Ședința publică de la 1 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul D. G. împotriva încheierii de ședință din data de 6.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin P. General, P. M. București și intimata reclamantă M. I. C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se prezintă d-na M. S. S., legitimată cu Carte de Identitate . nr._ emis de SPCEP Sector 5 la data de 19.10.2015, din partea apelantului și depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei achitată cu chitanța nr. 5359/29.01.2016, timbru judiciar de 4,50 lei și concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității căii de atac.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La data de 17.12.2015, D. G. a formulat apel împotriva încheierii de ședință de la data de 06.04.2014 prin care instanța de judecată a luat măsura restituirii onorariului încasat de către acesta în calitate de expert.
Se susține că prin încheierea de la 09.03.2015 instanța de judecată a dispus amendarea sa cu suma de 700 lei pentru că a solicitat amânarea depunerii completării raportului de expertiză având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, în mod nejustificat în raport de invocarea art. 187 alin. 2 lit. i Cod procedură civilă.
La termenul următor, tot nejustificat, prin încheierea de la 06.04.2015, instanța a dispus înlocuirea sa cu un alt expert și restituirea onorariului către expertul nou desemnat.
Se mai arată că, deși art. 221 alin. 1 din OG nr. 2/2000 prevede că restituirea onorariului se face în termen de 30 de zile de la înlocuirea expertului din motive imputabile acestuia, instanța l-a înștiințat în scris despre această măsură de-abia la data de 06.10.2015, pentru termenul din 26.10.2015, deci după 6 luni de la data la care a dispus măsura respectivă.
Această întârziere în comunicarea măsurii susmenționate a avut efectul de a-l determina să lucreze în continuare la expertiza în completare în perioada aprilie 2015 – mai 2015, culminând cu depunerea ultimei completări la raportul de expertiză, deci mult după data înlocuirii sale.
În acest context, la termenul din 26.10.2015, instanța l-a amendat încă o dată, tot nejustificat în raport de art. 187 alin. 2 lit. i) Cod procedură civilă, cu suma de 500 lei.
Urmare acestor presiuni permanente și succesive la care a fost supus de instanță în acord deplin cu avocatul reclamantei, a restituit suma de 1000 lei, deși justificase anterior, prin deviz, utilizarea acestei sume.
La termenul de judecată de la 1 februarie 2016, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității apelului, excepție ce urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 282 alin. (2) Cod procedură civilă – împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Încheierea pronunțată de tribunal la data de 06.04.2015 prin care s-a dispus înlocuirea expertului D. G. cu expertul B. E. și s-a luat măsura restituirii onorariului încasat nu constituie o încheiere interlocutorie care poate fi atacată cu apel.
Conform art. 268 alin. (3) Cod procedură civilă, încheierile interlocutorii sunt acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.
Or, în cauză, numai instanța de fond poate reveni asupra măsurilor dispuse cu privire la înlocuirea expertului și restituirea onorariului.
Față de aceste aspecte, Curtea urmează a respinge apelul ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul D. G. împotriva încheierii de ședință din data de 06.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin P. General, P. M. București și intimata reclamantă M. I. C. C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. S. B. A. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. PS 7 ex.
05.02.2016
Jud. fond: I. I.
← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 114/2016. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 12/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|