Anulare act. Decizia nr. 14/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 14/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.14 R/2016
Ședința publică din data de 14.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă C. (T.) A. împotriva deciziei civile nr.2170A/12.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. V. prin curator C. C. I., P. V., P. G. și cu intimatul chemat în garanție D. I., cauza având, ca obiect, „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă C. (T.) A. reprezentată de avocat E. R. M., cu împuternicire avocațială la fila 13, intimatul pârât P. V. personal și asistat de avocat D. R., cu împuternicire avocațială la fila 28 și intimata pârâtă P. G. reprezentată de același apărător, lipsind intimatul pârât T. V. și intimatul chemat în garanție D. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 551 lei și 5 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante C. (T.) A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile recurate, motivele de nelegalitate constând în încălcarea a două principii de drept, respectiv principiul potrivit căruia anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent și principiul potrivit căruia anularea actului juridic inițial desființează dreptul transmițătorului.
În ceea ce privește primul principiu de drept invocat, apărătorul recurentei arată că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat atât constatarea nulității certificatului de moștenitor, cât și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestui certificat de moștenitor, iar în speță acesta a fost anulat, fără a fi anulat și contractul de vânzare-cumpărare. Mai arată că, potrivit legii, acest contract de vânzare-cumpărare este actul subsecvent certificatului de moștenitor, iar în privința reclamantei, care este terț față de acest act, nu se cer a fi îndeplinite decât două condiții, și anume: să existe două acte juridice subsecvente și între acestea să existe o strânsă legătură, ceea ce s-a dovedit pe parcursul procesului. În opinia sa, instanța a apreciat în mod greșit că acest contract de vânzare-cumpărare este perfect legal pentru că mandatul ar fi fost dat legal lui D. I. și nu s-ar fi solicitat anularea procurii respective. Sub acest aspect, arată că din probele existente la dosar rezultă faptul că procura respectivă nu era valabilă, având în vedere că la acel moment discernământul celui care a semnat contractul de mandat era abolit. Pe de altă parte, în contractul de mandat se menționa că D. I. avea dreptul să vândă, dar nu avea și dreptul să încaseze prețul.
Cu privire la al doilea principiu de drept încălcat, apărătorul recurentei arată că întrucât s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor, soarta contractului de vânzare-cumpărare trebuia să urmeze soarta certificatului, având în vedere că T. V., prin procurator D. I., a vândut nu numai partea de proprietate ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor, ci și partea reclamantei. În opinia sa, soluția corectă ar fi fost constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce privește cota care s-ar fi cuvenit reclamantei.
Față de aceste considerente, apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanței de apel, în sensul admiterii și a motivului de apel privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat conform chitanței pe care o depune la dosar.
Apărătorul intimaților pârâți P. V. și P. G. solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că motivele de recurs invocate vizează în principal hotărârea instanței de fond și au fost expuse și ca motive de apel, fiind analizate de către instanța de apel.
În combaterea recursului, apărătorul intimaților arată că speța de față justifică o excepție de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, și anume acea excepție consacrată de practică și doctrină ca fiind situația subdobânditorului de bună-credință cu titlu oneros. Astfel, în cauză există un contract de vânzare-cumpărare pentru care intimații au plătit 75.000 euro, un preț mai mult decât serios și cinstit, fiind cumpărători de bună-credință, întrucât nu au cunoscut starea psihică, fizică, medicală a persoanei proprietar al apartamentului ce s-a vândut. De asemenea, arată că certificatul de moștenitor prin care vânzătorul prin mandatar și-a justificat dreptul de proprietate menționează existența unei sore, în persoana recurentei C., ca fiind renunțătoare la succesiune prin neacceptare, astfel încât în prezența unui asemenea înscris eliberat de un notar public și cu diligențele uzuale ale unul cumpărător de bună-credință, intimații pârâți au înțeles să perfecteze vânzarea cu acest mandatar, fără a-l cunoaște pe vânzător.
Concluzionând, apărătorul intimaților pârâți apreciază că prin motivele de apel ți prin motivele de recurs se încearcă a se induce în eroare instanța de judecată cu privire la un aspect determinant, respectiv faptul că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de anulare a mandatelor, ci cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, pe care a soluționat-o instanța de fond, iar instanța de apel a motivat menținerea soluției întrucât lipsa consimțământului dovedită printr-un raport de expertiză medico-legală întocmit pe baza documentelor medicale, este un motiv de nulitate relativă. Ca atare, apreciază că soluția nu putea fi decât aceea de respingere a acțiunii, având în vedere principiul disponibilității. Pe de altă parte, apreciază că se face confuzie între lipsa consimțământului la data conferirii mandatului, a semnării procurii, unde este vorba despre consimțământul lui T., și lipsa consimțământului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, consimțământ care, în opinia sa, este perfect valabil, fiind exprimat de mandatar.
Pentru aceste motive, apărătorul intimaților solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 în data de 23.01.2008, reclamanta C. A., a chemat în judecată pârâții T. V. și P. V., solicitând anularea certificatului de moștenitor eliberat de pe urma defunctei T. M. numai pe numele fratelui său T. V., respectiv, emiterea unui alt certificat pe numele ambilor copii ai defunctei și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți la data de 07.06.2007.
Pârâtul P. V. a depus cerere reconvențională, în contradictoriu cu pârâții C. A. și T. V. prin care a solicitat obligarea acestora în solidar la plata contravalorii amenajărilor și a îmbunătățirilor aduse apartamentului, evaluare provizorie 10.000 euro și să se constate un drept de retenție asupra apartamentului până la plata integrală a debitului.
Pârâtul P. V. a depus și cerere de chemare în garanție pentru evicțiune în contradictoriu cu T. V. și D. I., pentru obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 75.000 euro( prețul vânzării apartamentului) și 9583,37 lei( spezele contractului) în situația în care se va desființa contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1255/7.06.2007. Cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/24.10.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. V. pe primul capăt al cererii principale; a respins primul capăt al cererii principale formulată de reclamanta C. (T.) în contradictoriu cu pârâta P. G., pârâtul – reclamant P. V. și pârâtul T. V., ca neîntemeiat; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe capătul doi al cererii principale și l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea reconvențională, ca fiind rămasă fără obiect; a respins cererea de chemare în garanție a lui T. V. și D. I., ca fiind rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr.122/5.02.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, menținând dispozițiile referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. V. pe primul capăt de cerere.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că motivul de apel, în sensul că prima instanță nu a pus în discuție acceptarea succesiunii de către reclamantă nu este întemeiat, deoarece, atât la încuviințarea probei testimoniale (încheierea din data de 26.05.2011), cât și la momentul discutării pe fond, reclamanta a susținut teza acceptării tacite a succesiunii, cunoscând consecințele în drept în situația în care nu se va dovedi această susținere.
A doua critică, legată de interpretarea efectivă a probelor pe acest aspect, al acceptării tacite a succesiunii, a fost găsită întemeiată de către tribunal. Astfel, s-a reținut că defuncta T. M. a decedat la data de 20.03.2004, decesul intervenind în localitatea Ubrino, Italia, unde își avea domiciliul reclamanta, așa cum rezultă din certificatul de deces atașat la dosar și că reclamanta are calitatea de moștenitor acceptant.
Raportat la calitatea de moștenitoare a reclamantei, ca urmare a acceptării tacite, tribunalul a constatat întemeiată cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei T. M., la fel și cererea de obligare la emiterea unui nou certificat de moștenitor pe numele ambilor copii.
Tribunalul a reținut că, urmare a soluției pe primul capăt de cerere, reclamanta are calitate activă și de a cere nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, fiind moștenitoarea defunctei T. M..
Tribunalul a menținut doar dispozițiile referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. V. pe primul capăt de cerere.
Prin decizia civila nr. 949/04.06.2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins recursul formulat de recurenți împotriva deciziei recurate, cu mențiunea obligativității propriilor considerente pentru instanța de rejudecare.
Prin sentința civilă nr._/17.12.2014 a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei privind cererea principala, ca neintemeiata, a fost admisă in parte cererea principal formulată de către reclamanta C. (T.) A., în contradictoriu cu pârâții P. G., P. V., și T. V. prin curator C. C. I., și chematul în garanție D. I., s-a constatat nulitatea absoluta parțială a certificatului de moștenitor nr. 49/11.05.2007 emis de BNP E. M. Schuster, s-a dispus emiterea unui nou certificat de mostenitor de pe urma defunctei Tudoras M., pe numele ambilor desdendenti, reclamanta si paratul Tudoras V., s-a respins cererea reclamantei privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare aut. sub nr. 1255/25.06.2007 de BNP E. C., ca neintemeiata, s-a respins cererea reconventionala, ca ramasa fara obiect, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului în garantie D. I., s-a respins cererea de chemare in garantie formulata impotriva intervenientului D. I., pentru lipsa calitatii procesuale pasive, s-a respins cererea de chemare in garantie formulata impotriva paratului Tudoras V., ca ramasa fara obiect, a fost obligat paratul Tudoras V. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in suma de 940 lei și a fost obligată reclamanta parata să plătească paratului-reclamant P. V. cheltuieli de judecată in suma de 8524 lei.
Prin decizia civilă nr. 2170/A/12.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă s-a admis apelul formulat de reclamanta pârâtă, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost înlăturată obligația reclamantei de a plăti către pârâtul P. V. suma de 8524 lei reprezentând cheltuieli de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții aloe sentinței apelate. Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea intimaților privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că singura critică întemeiată a apelantei este cea privitoare la cheltuielile de judecată stabilite în favoarea pârâtului P. V. deoarece reclamanta nu a căzut în pretenții față de acest pârât, astfel că dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă nu au fost corect aplicate în relația procesuală dintre părțile menționate.
Celelalte critici ale apelantei au fost găsite neîntemeiate deoarece contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1255/7.06.2007 este valabil în condițiile în care cumpărătorii au fost de bună credință și au contractat cu mandatarul vânzătorului, iar contractul de mandat nu a fost anulat.
Tribunalul a precizat că lipsa discernământului vânzătorului ar fi o cauză de nulitate relativă și nu o cauză de nulitate absolută, astfel că un astfel motiv de nulitate ar fi putut fi invocat numai de către vânzătorul T. V. și nud e către apelanta reclamantă.
În fine, tribunalul a observat că în cauză nu s-a dovedit intenția cumpărătorilor de a frauda drepturile succesorale ale reclamantei.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta.
În dezvoltarea motivului de recurs se susține în esență că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiilor de drept resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis (anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent) și a principiului nemo dat quod ipse habet (nimeni nu poate transmite ceea ce nu are).
În dezvoltarea acestui motiv recurenta se raportează la probele administrate în cauză și critică modul în care au fost interpretate acestea de către instanța de fond.
Recurenta reiterează faptul că pe faptul că T. V. nu și-a exprimat valabil consimțământul pentru actele juridice încheiate deoarece avea discernământul abolit. Sub acest aspect recurenta arată că a solicitat implicit constatarea nulității contractului de mandat nr. 1450/21.05.2007 și că semnătura lui T. V. de pe contractul de mandat este mult diferită de semnătura de pe tranzacția care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 7747/2001 din dosarul nr. 5240/2001.
Se susține că instanța de apel trebuia să anuleze toate actele subsecvente certificatului de moștenitor declarat nul și să rețină lipsa discernământului (echivalentă cu lipsa totală a consimțământului în opinia recurentei), astfel cum s-a susținut în primul motiv de apel redat cuvânt cu cuvânt de către recurentă la litera b din motivele de recurs.
În final, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii primului motiv de apel privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1255/7.06.2007.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a depus la dosar concluzii scrise în care analizează probele administrate în fața instanței de apel pentru a conchide că cumpărătorii nu au fost de bună-credință.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, Curtea va analiza doar acele susțineri ale recurentei care se constituie în motive de nelegalitate a deciziei pronunțate de către instanța de apel. Modul în care a fost interpretat probatoriul de către instanțele de fond nu constituie obiect de analiză în recurs deoarece ține de temeinicia hotărârii și nu de legalitatea acesteia. De asemenea, ține de temeinicia hotărârii chestiunea privitoare la buna sau reaua credință a cumpărătorului în condițiile în care buna sau reaua credință a unei persoane este o stare de fapt dovedită sau dedusă din probele administrate.
În aceste condiții, Curtea reține că regula de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent) nu este absolută, în sensul că comportă anumite excepții. Una dintre excepțiile de la regula menționată este cea regăsită în speță și privește situația cumpărătorului de bună credință cu titlu oneros a bunului, care este apărat în acțiunea introdusă de terțul care a obținut anularea actului principal.
Faptul că certificatul de moștenitor nr. 49/2007 a fost declarat nul parțial de către instanțele de fond deoarece nu îi cuprindea pe ambii moștenitori acceptanți ai defunctei (copii acesteia), nu înseamnă că intimații P. ar fi avut motive pentru a se îndoi de veridicitatea respectivului certificat de moștenitor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1255/7 iunie 2007. Cumpărătorii P. V. și P. G. s-au bazat pe un act emis de notarul public și au încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu un vânzător reprezentat de un mandatar al cărui contract de mandat este valabil și în prezent. Curtea nu reține că reclamanta ar fi solicitat implicit constatarea nulității contractului de mandat deoarece petitul acțiunii introductive este clar, iar capetele de cerere implicite nu sunt recunoscute în codul de procedură civilă care la articolul 112 pct. 3 prevede expres cerința existenței unui „obiect explicit” al cererii. Cererea considerată precizatoare de către recurentă, depusă în fața instanței de rejudecare la data de 29.10.2014 (fila 20), reiterează petitul acțiunii introductive și nu îl modifică sau completează. Prin cererea respectivă se solicită instanței să aibă în vedere și expertiza medico legală care demonstrează lipsa de discernământ a numitului T. V..
Oricum, buna – credință a cumpărătorilor, coroborată cu faptul că actul de vânzare – cumpărare este un act cu titlu oneros, respectiv cu faptul că soții P. au cumpărat de la reprezentantul proprietarului tabular de la momentul respectiv, aspect verificat inclusiv de către notarul care a autentificat contractul, sunt aspecte care permit aserțiunea că nici chiar declararea nulitatea contractului de mandat nu ar fi influențat soarta capătului doi din cererea introductivă, deoarece intimații P. s-ar fi găsit în aceeași situație de excepție de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, în care se găsesc și raportat la certificatul de moștenitor anulat.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare contestat, bunul se afla în patrimoniul vânzătorului chiar dacă ulterior acesta a ieșit parțial și retroactiv din acel patrimoniu. Cumpărătorul de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil înscris în cartea funciară este apărat de efectele retroactive ale nulității actului principal, astfel că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a regulii de drept nemo dat quod non habet.
Din perspectiva celor arătate, Curtea reține că soluțiile instanțelor de fond sunt legale, în speță neexistând nici un motiv care să justifice modificarea sau casarea deciziei din apel.
Existența sau inexistența discernământului persoanei care a vândut prin mandatar cu act de reprezentare valabil este o chestiune care, dincolo de faptul că ține de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii, nu afectează buna credință a cumpărătorului care nu a cunoscut și nu putea să cunoască starea psihică a mandantului de la un anumit moment.
Curtea nu reține că simpla aducere la cunoștința cumpărătorilor a existenței unei sore a vânzătorului, care ar locui în străinătate, ar fi suficientă pentru a demonstra reaua credință în condițiile în care actul juridic a fost încheiat în baza unui certificat de moștenitor valabil și neatacat la momentul respectiv și în baza mențiunilor de carte funciară în care vânzătorul figura ca unic proprietar al apartamentului.
Față de toate cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă C. (T.) A. împotriva deciziei civile nr.2170A/12.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. V. prin curator C. C. I., P. V., P. G. și cu intimatul chemat în garanție D. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. G. M. A. M. M. G. S.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./19.01.2016
Jud. apel:
M. Satncu
A. D. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2016. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 309/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
