Anulare act. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 54/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.54A /2016
Ședința publică din data de 5 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR F. P.
JUDECĂTOR: S. T.
GREFIER: G. M. V.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.1081/ 29.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în cauza civilă având ca obiect – anulare act – Legea nr.165/2013, obligare emitere act administrativ.
Părțile în prezentul proces sunt apelanții-reclamanți I. B. P., P. Cireșica, U. C. Z. și A. R. M., toți cu domiciliul ales la avocat I. B.-P., cu sediul în București, ., ..1, ., sector 1 și intimatul-pârât S. Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile din proces.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea având în vedere că apelanții-reclamanți au solicitat prin motivele de apel judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1081 din 29.09.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanții I. B. P., A. R. M., U. C. Zlatior și P. Cireșica împotriva deciziei de compensare nr.1348 din 19.06.2014 emisă de S. Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 691/N/2001 depusă la Primăria Municipiul Târgu J., reclamanții U. C. Z. și P. C. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în mun. Târgu-J., .. 84, compus din teren cu o suprafață de 1601 mp.
Prin Dispoziția nr. 2734/09.05.2006 emisă de Primarul Municipiului Târgu - J., s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 în favoarea domnilor P. Cireșica și U. C. Z., pentru imobilul situat în mun. Târgu-J., .. 84, compus din teren cu o suprafață de 1601 mp.
Întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, a fost transmisă și înregistrată la Secretariatul CCSD, sub nr._/CC.
Prin Sentința civilă nr. 343/22.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în Dosarul nr._, astfel cum a fost modificată de ÎCCJ prin Decizia civilă nr. 3124/2012, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta CCSD să emită reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Tg. J., ..84, jud. Gorj conform Dispoziției nr.2734 din 9 mai 2006 emisă de Primarul Mun. Tg.J., în termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu A.N.R.P., a obligat pârâta CCSD la plata către reclamanți a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
La data de 19.06.2014 pârâta CNCI a emis Decizia de validare parțială nr.1348/19.06.2014, s-a dispus validarea parțială a Dispoziției Primarului Municipiului Târgu J. pentru cota de ½ din imobilul notificat situat în municipiul Târgul J. .. 84, compus din teren în suprafață de 1601 mp și s-a dispus emiterea deciziei de compensare prin 26.233 puncte în favoarea d-nei P. Cireșica; domnului U. C. Zlotișor; prin 1205 puncte în favoarea d-lui I. B. P. și prin 1807 puncte în favoarea d-lui A. R. M.. S-a invalidat parțial dispoziția Primarului Municipiului Târgu J. pentru cota de ½ din imobilul notificat.
Numărul de puncte menționat reprezintă valoarea a ½ din imobilul situat în Municipiu Târgul J. .. 84, compus din teren în suprafață de 1601, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 6 din Lg. 165/2013, din care a fost dedusă valoarea actualizată a despăgubirilor în cuantum de 1046,32 lei, încasate în anul 1975.
De asemenea, în ceea ce îi privește pe reclamanții cesionari, valoarea punctelor a fost determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Lg. 165/2013 și prin raportare la prețul cesiunii de 2000 lei.
Reclamanții critică decizia de invalidare parțială, pe de o parte întrucât nu a fost validată dispoziția primarului și pentru diferența de ½ din imobil, și pe de altă parte întrucât consideră că evaluarea efectuată se află situată sub prețul zonei.
În ceea ce privește primul aspect, tribunalul a reținut că potrivit actelor de la dosar, imobilul în litigiu a fost proprietatea devălmașă a soților U. P. și U. P., care în anul 1977 au divorțat, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 784/1977. Anterior divorțului, imobilul a fost preluat de la cei doi soți, în anul 1974 prin Decretul 659/1974.
În ceea ce privește suprafața de 2000 mp despre care se afirmă ca ar fi fost moștenită de autorul petenților de la mătușa sa, tribunalul a constatat cu nu au fost depuse dovezi în acest sens.
Din actele depuse la dosar rezultă că petenții reclamanți P. Cireșica și U. C. Z. sunt moștenitorii unuia dintre cei doi proprietari devălmași, respectiv ai d-lui U. P..
U. P., deși nu s-a făcut dovada că nu mai avea capacitate de folosință la momentul notificării, nu și-a valorificat drepturile sale cu privire la imobil astfel că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Lg. 10/2001, care se referă exclusiv la cotele celorlalți moștenitori.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din Lg. 10/2001 fiind vorba de o coproprietate devălmașă la data notificării, iar unul dintre proprietarii devălmași în viață la data intrării în vigoare a legii, nu a înțeles să își valorifice drepturile.
Prin urmare, tribunalul a considerat că pârâta în mod legal a invalidat dispoziția primarului pentru ½ din imobilul notificat, reclamanții nedepunând dovezi contrare celor reținute nici în faza administrativă și nici în instanța în prezenta contestație.
Tribunalul a reținut că prin apariția Lg. 165/2013, atribuțiile CCSD au fost transmise Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, denumita Comisia Naționala și care funcționează în subordinea Cancelariei Primului – Ministru, astfel cum dispun prevederile art. 17 din această lege.
În această situație,obligația de a emite reclamantului Decizia reprezentând titlul de despăgubire s-a transmis Comisiei Naționale în baza art. 17 din Lg. 165/2014, în acest sens fiind și dispozițiile finale și tranzitorii ale legii, care la art.41 alin. 5 din lege, prevăd că obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.
Dispozițiilor art. 21 din lege, stabilesc întreaga procedura de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.
Astfel, potrivit acestor dispoziții, entitățile investite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de masuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atesta situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. Deciziile entităților investite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atesta imposibilitatea atribuirii în compensare totala sau parțiala a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea investita de lege. Dispozițiile autoritarilor administrației publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art.11 alin. (1) si (2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. Comisiile județene de fond funciar si Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de masuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii in natura, identificate la nivel local.
Secretariatul Comisiei Națională, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților investite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei contestate se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu.
Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Naționala validează sau invalidează decizia entității investite de lege și, după caz, aproba punctajul stabilit potrivit alin.
In cazul validării deciziei entității investite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.
În speță, evaluarea imobilului a fost făcută după . Lg. 165/2013 și s-a raportat la grila notarială, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 6 Lg.165/2013. Imobilul a fost încadrat în Zona 2, conform grilei notariale aferente zone, astfel că valoarea unui metru pătrat de teren a fost stabilită la suma de 45 lei/mp, rezultând o valoare totală a terenului de 1601 mp de 72.045 lei.
Față de faptul că reclamanții au justificat calitatea de persoane îndreptățite doar pentru ½ din imobil, valoarea acestuia de 72.045 lei a fost împărțită la 2, rezultând suma de_ lei.
Din totalul sumei reprezentând valoarea imobilului la care sunt îndreptățiți reclamanții, s-a procedat la scăderea despăgubirilor încasate anterior, rezultând un total de_,68 puncte.
Instanța la verificarea legalității calculului punctelor acordate a avut în vedere grilele notariale aferente anului 2013 publicate pe site-ul www.anrp.gov.ro.
Cuantumul despăgubirilor acordate în puncte reflectă valoarea imobilului stabilită la suma de_,68 lei (prin scăderea despăgubirilor anterior încasate).
Procedura prevăzută de art. 41 din Lg. 165/2013, pentru plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către CCSD înainte de . legii sau a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Lg. 165/2013 nu este incidentă în speță, hotărârea invocată de către reclamanți necuprinzând o astfel de sumă, astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții I. B. – P., A. R. – M., U. C. Zlatior și P. Cireșica iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare.
În motivarea cererii de apel în sinteză s-a susținut, printr-un prim motiv, că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru că întregul imobil a trecut de la numitul U. P. nu și de la numita U. P..
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că autorul apelanților, U. P., a mai avut în proprietate o suprafață de 2101 mp pe care a cumpărat-o în anul 1962, precum și 2000 mp pe care i-a cumpărat în anul 1975 și cum exproprierea a vizat o suprafață de 3344 mp, suprafața de 1601 mp a fost exclusivă a autorului lor.
Apelul este nefondat pentru următoarele argumente:
În ce privește primul motiv, critica este nefondată pentru că terenul de 1601 mp a fost dobândit în devălmășie de către U. P.P. cu U. P.P., iar prin dispoziția nr.2734 din 09.05.2006, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1601, astfel că terenul fiind preluat de stat în stare de devălmășie și după restituire va păstra același regim juridic. Cum nu s-a făcut o dovadă prin care să se constate că întregul teren a fost numai al numitului U. P. P., în mod corect s-a reținut prezumția de cote egale de ½ din suprafața de teren.
Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat pentru că în Dispoziția nr.2734/09.05.2005 s-a prevăzut doar 1601 mp, nu și celelalte terenuri.
Cum această dispoziție nu a fost contestată, nu se poate reține o suprafață mai mare cu care se pretinde că a fost proprietar numitul U. P. P..
Pentru aceste motive în temeiul art.480 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți I. B. P., P. Cireșica, U. C. Z. și A. R. M., toți cu domiciliul ales la avocat I. B.-P., cu sediul în București, ., ..1, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.1081 din 29.09.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. S. T.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/7ex.
12.02.2016
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1853/2012. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 249/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|