Anulare act. Decizia nr. 92/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 92/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.92A /2016
Ședința publică din data de 12 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR A. V.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: G. M. V.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.277/ 05.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în cauza civilă având ca obiect „anulare act, Legea nr.165/2013, obligare emitere act administrativ”.
Părțile în prezentul proces sunt apelanții-reclamanți I. B.-P., A. R.-M. și M. M. D., toți cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 1 și intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea având în vedere că apelantul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din 08 decembrie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a-II - a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanții I. B. P., A. R. M. și M. M. D. au chemat-o în judecată pe pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru desființarea deciziei de compensare nr. 480/27.02.2014 emisă de aceasta și obligarea ei la emiterea titlului de despăgubire cu respectarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În motivare, a arătat că, în anul 2001, numitul R. G. a formulat notificarea prin care a solicitat acordarea de masuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, pentru apartamentele nr. 1,2 și 3 împreuna cu terenul aferent în cota de 364/549 m.p., imobil situat în Municipiul Oradea, .. 58, jud. Bihor.
În data de 26.06.2006, Primarul Municipiului Oradea a emis Dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006, prin care a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul notificat.
Dosarul cu notificarea și dispoziția astfel emisă în favoarea numitului R. G. a fost înaintat Prefecturii Bihor, care după acordarea avizului de legalizate a dispus transmiterea acestuia către Autoritatea Naționala Pentru Restituirea Proprietății - C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat sub dosarul nr._/CC.
Cu toate acestea, de la momentul înregistrării sale la ANRP și până la momentul comunicării adresei nr._/L10/3390/22.03.2011, dosarul înregistrat sub nr._/ Cod Civil, nu fusese analizat și transmis la evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În data de 10.03.2011 între R. O. T. prin mandatar Dererichei F. în calitate de cedent și ei, contestatorii I. B. P., M. M. D. și A. R. M. în calitate de cesionari a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi nr. 384 autentificat de BNP Omnia, prin care se cesiona o cota de 24% din cota de 50% rămasa după încheierea contractului de cesiune nr. 556/24.02.2011 din drepturile pe care cedentul le avea conform dispoziției nr. 2059/26.06.2006.
În data de 11.03.2011 contestatorii I. B. P. și A. R. M. au notificat Autoritatea Naționala Pentru Restituirea Proprietății - C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la încheierea cesiunii și la opozabilitatea sa, iar prin memoriul nr._/RG au solicitat aceleași instituții emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire ca răspuns la dispoziția nr. 2059/26.06.2006 a Primăriei Municipiului Oradea.
În data de 22.03.2011 respectiv 05.04.2011, Autoritatea Naționala Pentru Restituirea Proprietății - C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor le-a comunicat faptul că dosarul va trebui să urmeze procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea 247/2005 și că la momentul respectiv dosarul se afla repartizat unui consilier, fiind în procedura de analiza.
Ca o consecință a refuzului de soluționare a cererii lor înregistrata sub nr._/RG privind emiterea titlului de despăgubire, în data de 19.04.2011, au procedat la formularea și înregistrarea unei contestații pe rolul Curții de Apel București prin care au cerut obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei prevăzute de lege.
Prin sentința civila nr. 7733 din 20.12.2011, Curtea de Apel București Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziției nr. 2059/26.06.2006.
Ca urmare a promovării de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a recursului împotriva sentinței, la data de 14.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, respingerea acestuia, stabilind în mod irevocabil, obligația comisiei de emitere a titlului de despăgubire.
Au arătat că dat fiind faptul că erau titularii unei hotărâri definitive și executorii, în data de 02.04.2013, au procedat la demararea procedurilor de executare silita. La data de 27.02.2014, intimata, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia nr.480/27.02.2014, prin care în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 a validat dispoziția Primarului Municipiului Oradea și a emis decizia de compensare prin:
- 107.437 puncte în favoarea lui R. O. T. 34.828 puncte în favoarea lui Dererichei F.
- 6.375 puncte în favoarea lui I. B. P.
- 9.563 puncte în favoarea lui A. R. M.
- 3.188 puncte în favoarea lui M. M. D.
In cuprinsul aceleași decizii este menționat ca, numărul de puncte menționat reprezintă valoarea imobilului situat în Municipiul Oradea, .. 58, jud. Bihor stabilită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, iar în cazul contestatorilor I. B. P., M. M. D. și A. R. M. s-au aplicat prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
Greșit intimata, prin decizia de compensare nr. 480/27.02.2014, a făcut aplicarea prevederilor legale susmenționate, în loc să le acorde despăgubiri prin emiterea titlului de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, astfel cum s-a propus prin dispoziția primarului și s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Aceasta întrucât, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 era stabilită cu putere de lucru judecat, obligația Statului R. prin C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005. În acest mod a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituția României, conform cu care legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În drept, au invocat dispozițiile art. 35 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, art. 6 și urm. Cod civil, art. 15 din Constituția României, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Decizia nr. 9/1994 a Curții Constituționale.
Prin încheierea din data de 23.10.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza către una dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 08.12.2014 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor a arătat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Astfel, pârâta a arătat că după perioada de suspendare impusă de OUG 4/2012 modificată și aprobată prin Legea nr. 117/2012, respectiv până la data de 15.05.2013, în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, care modifică procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/ 17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.
Conform art. 17 alin.1 lit. a-b din Legea nr.165/2013, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Prin decizia nr. 269/2014, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în Monitorul Oficial, Partea l, nr. 513 din 9 iulie 2014).
Instanța constituțională a reținut că, noua Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor are obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia ca solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora.
În data de 26 noiembrie 2014, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Raportat la cele de mai sus, pârâta a susținut că soluționarea dosarului de despăgubire nr._/CC, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Solicitările reclamanților din cuprinsul cererii introductive de instanță, vizează obligarea intimatei să procedeze la emiterea titlului de despăgubire și este netemeinică, față de prevederile art. 41 alin. 1 și 3 din Legea nr. 165/2013.
Astfel, dosarul de despăgubire înregistrat la nivelul Secretariatului CNCI sub nr._/CC nu face parte din categoria dosarelor aprobate cărora li se aplică procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prevăzută la art. 41 alin. 3 din Legea 165/2013.
Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către CCSD înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin sentința civilă nr. 277 din 05.03.2015, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 7733/2012.2011 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a VII a C. Administrativ și Fiscal C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (în prezent C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor) a fost obligată să emită titlu de despăgubire aferent dispoziției nr. 2059/26.06.2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea.
Prin decizia de compensare nr. 480/27.02,2014 emisă de C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor a fost validată dispoziția Primarului Municipiului Oradea, acordându-se măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte în favoarea notificatorului R. O. T., numitului Dereichei F. și a reclamanților cesionari, M. M. D., A. R. M. și I. B. P..
Potrivit art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Raportând textul legal menționat situației de fapt dedusă judecății, tribunalul a constatat că reclamanții nu se circumscriu nici uneia dintre ipotezele avute în vedere de acesta.
Reclamanții nu dețin o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care să stabilească suma cu titlu de despăgubire, întrucât prin sentința civilă nr. 7733/2012.2011 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a VII a C. Administrativ și Fiscal, pârâta a fost obligată să emită titlu de despăgubire, fără a fi stabilită și suma reprezentând despăgubirea.
De asemenea, a constatat că reclamanții nu se încadrează nici în prima ipoteză a art. 41 alin.1, în privința acestora nefiind aprobate despăgubiri de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Legii nr. 165/2013.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care a susținut nelegalitatea acesteia pentru încălcarea principiului neretroactivității legii civile, în condițiile în care a făcut aplicarea Legii nr. 165/2013, în loc să facă aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în raport de care s-a soluționat notificarea prin dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 și s-a pronunțat sentința civilă nr. 733/2011 de către Curtea de Apel București Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Astfel, au fost nesocotite dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul cod civil și decizia nr. 9 din 7 martie 1994 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că hotărârea judecătorească este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căruia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei.
Această practică a Curții Constituționale a fost reconfirmată prin decizia Curții Constituționale nr. 686/2014, care a statuat că, dispozițiile art. 17 alin. 1 lit. a și art. 21 alin. 5 și 8 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, în măsura în care nu se aplică dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unei hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.
Această din urmă decizie face trimitere și la deciziile nr. 972/2012 și 460/2013, prin care se statuează că hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, iar aspectele soluționate prin aceasta, nu mai pot fi repuse în discuție ci trebuie respectate și executate atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice.
Așa fiind, atribuția conferită de legiuitor prin art. 17 și 21 Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și anume aceea de verificare a dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și de a valida sau invalida deciziile emise de entitățile investite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, nu se aplică în situația în care existența dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească. Aceasta întrucât conform art. 129 din Constituție, hotărârile judecătorești pot fi modificate doar în căile de atac exercitate de către părțile interesate și Ministerul Public. Nici o autoritate a administrației publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre judecătorească fără a încălca principiul separației puterilor în stat.
Prin întâmpinare, intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând susținerile din întâmpinarea formulată la prima instanță.
Raportat la motivele de apel, apelantul I. B. P. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, 16, 17, alin. 1 lit. a, 21 alin. 5, 6 și 8, 24 alin. 2 și 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, iar instanța în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, prin încheierea din 12 februarie 2016, a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea acestora.
Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.
În speță, atât dispoziția nr.2059/26 iunie 2006 eliberată de Primarul Municipiului Oradea în soluționarea notificării nr. 278/2001, formulată de către cedentul R. G., cât și sentința civilă nr. 7733 din 20.12.2011 a Curții de Apel București secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, au fost emise sub imperiul Legii nr. 10/2001, cât și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aflate în vigoare la data edictării lor.
Efectele hotărârii judecătorești și implicit a dispoziției susmenționate nu s-au produs însă sub imperiul Legii nr. 247/2005, ci au început să se producă sub imperiul Legii nr. 165/2013 publicată la data de 17 mai 2013 și intrată în vigoare la data de 20 mai 2013.
Or, prin această din urmă lege, au fost reglementate și situațiile tranzitorii cu privire la efectele actelor administrative și jurisdicționale care nu s-au produs sub imperiul Legilor nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, fără ca principiul neretroactivității să fie încălcat.
Astfel, conform art. 41 alin, 5 din Legea nr. 165/2013 obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilire prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii se vor executa potrivit art. 21.
Or, chiar în această ipostază se afla raportul juridic de drept material dedus judecății, căci la data de 20 mai 2013 titlul de despăgubire nu era încă emis, ceea ce face ca emiterea titlului de despăgubire stabilit prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă susmenționată să se execute potrivit art. 21 din lege.
Aceste dispoziții legale au făcut obiectul controlului de constituționalitate prin deciziile Curții Constituționale nr. 715/9 decembrie 2014 și 662/15 octombrie 2015.
Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 teza a I-a raportate la art. 21 alin. 6 și art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care evaluarea imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale la data intrării în vigoare a prezentei legi și se exprimă în puncte, iar obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii se vor executa potrivit art. 21, sunt constituționale.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 68 din 26.02.2015 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. 3 raportat la art. 24 alin. 2 – 4 din Legea nr. 165/2013 prin care se stabilește un mod de calcul distinct al despăgubirilor pentru titularii de drepturi litigioase.
Curtea a stabilit că principiul neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituția României, cât și respectarea dreptului la un proces echitabil prin recunoașterea previzibilității legii civile nu sunt încălcate, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa a statuat că statul are o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse.
Prin cauza P. și alții împotriva României Curtea Europeană a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, imperative de ordin general pod pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea acestuia.
Cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii nr. 165/2013, astfel cum prevede art. 21 alin. 6 din lege, Curtea a statuat că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât se asigură aplicarea principiului tempus regit actum la stabilirea calculului despăgubirilor acordate în timp ce aceasta se află în vigoare.
Ca urmare, Curtea de Apel constată că printr-o justă aplicare a art. 41 alin. 5, 21 alin. 6 și 24 alin. 2 – 4 din Legea nr. 165/2013 a fost emisă decizia de compensare nr. 480/27.02.2014, în favoarea persoanei îndreptățite R. O. T. și a cesionarilor.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil conform cu care dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia…..din raporturile de proprietate,inclusiv regimul juridic al bunurilor…. dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.
Desigur, că hotărârile judecătorești sunt supuse condițiilor de fond și de formă la data pronunțării lor, însă efectele juridice ale acestora respectiv modalitatea de punere a lor în executare, poate avea loc sub imperiul legii noi, mai cu seamă când legiuitorul reglementează în mod expres care este legea aplicabilă la momentul punerii lor în executare.
Motivele de apel privind greșita aplicare a prevederilor art. 17 alin. 1 lit. a, 21 alin. 5 și 21 alin. 8 din Legea nr.165/2013, conform cu care Secretariatul Comisiei Naționale procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și validează sau invalidează decizia entității investită de lege, sunt și lipsite de interes, în condițiile în care dispoziția emisă de unitatea administrativ teritorială a fost validată de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor prin decizia atacată în prezenta cauză. De altfel, prin deciziile Curții Constituționale nr. 269/2014 și 686 din 26.11.2014, aceste prevederi legale au fost declarate constituționale.
J., prima instanță, a statuat că dispozițiile art. 41 alin. 1 - 3 din Legea nr. 165/2013, nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății.
Astfel, prin art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 se statuează că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se face în termen de 5 ani în tranșe anuale egale începând cu 01.01.2014, iar potrivit art. 41 alin. 3 din lege, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. 1, C. Națională emite titluri de despăgubiri prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În speță, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu poate emite titlu de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cum au pretins reclamanții, căci, prin sentința civilă nr. 7733 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București Secția civilă și de C. Administrativ rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului la data de 14.02.2013, nu s-a stabilit plata unor despăgubiri,ci doar îndeplinirea unei obligații de a face, respectiv obligarea Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a cărei activitate a încetat odată cu . noii legi, la emiterea titlului de despăgubire. De asemenea, aceeași comisie nu aprobase încă dosarul de despăgubiri
Ca urmare, dispozițiile art. 41 alin. 1 și 3 din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de apel, urmează ca în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți I. B.-P., A. R.-M. și M. M. D., toți cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.277/ 05.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. V. R. P.
GREFIER
G. M. V.
Red. A.V.
Tehnored. T.I.
6 ex./16.02.2016
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 166/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 62/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
