Cereri. Decizia nr. 127/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 127/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 127R
Ședința publică de la 8 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant M. M. împotriva deciziei civile nr. 1538A/18.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția de S. Publică a Municipiului București, având ca obiect: alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant personal și intimata pârâtă reprezentată de avocat C. I. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, aceasta fiind comunicată recurentului reclamant.
Recurentul reclamant depune la dosar o copie de pe Certificatul medical nr. 5/12.01.2016 din care rezultă starea sa de sănătate.
Reprezentanta intimatei pârâte arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisului depus de către recurentul reclamant.
Recurentul reclamant și reprezentanta intimatei pârâte arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris având în vedere că instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind despăgubirile solicitate.
Reprezentanta intimatei pârâte arată că motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 Cod pr. Civilă, iar daunele morale și materiale se pot acorda doar dacă în cauză s-a produs o faptă ilicită, există o persoană vinovată, prejudiciu și legătură de cauzalitate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, fără obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22.11.2011, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de S. Publică a Municipiului București, contestând decizia nr. 52 din 14.11.2011 emisă de pârâtă cu privire la cazul de malpraxis semnalat de reclamant în Spitalul Fundeni, în care a fost internat pe perioada 06.08.2007 – 07.09.2007.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că plângerea sa pentru cercetarea cazului de malpraxis nu este prescrisă, astfel cum a stabilit pârâta în decizia contestată.
Prin cererea depusă la data de 17.08.2012, reclamantul a solicitat obligarea Direcției de S. Publică la despăgubiri în sumă de 200.000 Euro și la daune morale de 50.000 Euro, pentru suferința produsă.
Prin sentința civilă nr._ din 14.09.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de contestatorul M. M. împotriva Deciziei nr. 52 din 14.11.2011 pronunțată de Comisia de Monitorizare și Competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de S. Publică a Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din documentele transmise de intimată și din susținerile petentului nu rezultă că ar fi fost formulată o plângere de către petent, împotriva medicului U. M., până în luna iulie 2011, astfel că, în mod corect, prin raportare la un prejudiciu ce se pretinde a se fi produs în anul 2007, intimata a apreciat că a intervenit prescripția, conform art. 677 din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care, actele de malpraxis în cadrul activității medicale se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului.
Prin decizia civilă nr. 299 din 22.03.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinței menționate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prezumatul act de malpraxis a fost săvârșit în anul 2007, dar autorul său a fost indicat abia în anul 2011, astfel încât în mod temeinic și legal Direcția de S. Publică a Municipiului București a apreciat, în cadrul deciziei nr. 52/14.11.2011, că dreptul de a solicita constatarea efectuării unui act de malpraxis s-a prescris.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul M. M. susținând că a formulat o plângere în anul 2008 prin care a menționat că medicul U. M. a atentat la viața lui, că se află în posesia recipisei poștale a unei plângeri depuse la D.S.P.M.B. în anul 2009, și că, în raport de actele depuse la dosar, în mod greșit a fost aplicată excepția prescripției.
Prin decizia civilă nr. 1116 R/20.06.2014, Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, a respins excepția necompetenței materiale a instanței civile, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant M. M. împotriva deciziei civile nr. 299 A din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a modificat decizia menționată, a admis apelul declarat de apelantul M. M. împotriva sentinței civile nr._ din 14.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a anulat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond – Judecătoria Sectorului 2 București.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că primul memoriu formulat de reclamant la Direcția de S. Publică a Municipiului București a fost înregistrat la data de 20.07.2009 sub nr. 6461 astfel cum rezultă din actul depus la dosar, în faza recursului, de către intimată, la cererea instanței. Din memoriul menționat rezultă atât care sunt nemulțumirile reclamantului, cât și numele medicului care l-a tratat. Direcția de S. Publică a Municipiului București a răspuns acestui prim memoriu susținând că nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 26 din O.M.S.P. nr. 1343/2006 și în motivare a expus textul de lege menționat, fără alte precizări.
Instanța de recurs a constatat că a doua sesizare a reclamantului a fost înregistrată la Direcția de S. Publică a Municipiului București la data de 07.07.2011, sub nr. 7831 în care petentul reiterează aspectele semnalate în prima sa plângere, susținând că nu i s-a răspuns la plângerea din 17.06.2009. La cea de-a doua plângere a reclamantului, fără a face nicio referire la plângerea din 2009, Direcția de S. Publică a Municipiul București a răspuns prin Decizia nr. 52/2011, în sensul că, în baza art. 36 din O.M.S.P. nr. 1343/2006, sesizarea nr. 7831 din 07.07.2011 este prescrisă. Această ultimă decizie, nr. 52/2011, este contestată în prezentul proces.
Având în vedere succesiunea plângerilor reclamantului și împrejurarea că acesta a depus încă din anul 2009 o plângere care cuprinde toate datele prevăzute la art. 26 din Ordinul nr. 1343 din 06.11.2006 și că, deși Comisia avea obligația să semnaleze eventualele lipsuri ale cererii, nu a dat curs niciunui demers legal, în sensul că nici nu a comunicat lipsurile cererii, nici nu a clasat plângerea și, esențial, în ambele cazuri, nici nu a comunicat contestatorului răspunsul datorat plângerii sale, instanța de recurs a constatat că actul de malpraxis a fost semnalat și înregistrat în anul 2009, sub nr. 6461, la D.G.S.P.M.B., în termen legal, de 3 ani, în raport de data actului de malpraxis (16.05.2007), termen prevăzut de art. 18 alin. 3 din ordinul nr. 1343/2006 al Ministerului Sănătății care face trimitere la art. 677 din Legea nr. 95/2006.
Instanța de recurs a concluzionat că sesizarea din anul 2009 pentru acte de malpraxis săvârșite în 2007 nu este prescrisă, astfel că decizia atacată de reclamant, nr. 52/2011, prin care plângerea a fost respinsă ca prescrisă de către emitenta pârâtă, nu este legală. În raport de cele menționate, ambele instanțe de fond au reținut greșit că pârâta s-a pronunțat în mod legal asupra excepției de prescripție, cererea de malpraxis nefiind prescrisă, iar reclamantul având dreptul la o soluționare a plângerii sale, pe fondul cauzei.
În rejudecare, Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, a pronunțat sentința civilă nr._/14.11.2014 prin care a admis plângerea reclamantului, a anulat decizia nr. 52/14.11.2011 emisă de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de S. Publică a Municipiului București, pe care a obligat-o să soluționeze în termenul legal sesizarea reclamantului înregistrată la pârâtă sub nr. 6461/20.07.2009, precizată prin sesizarea înregistrată sub nr. 7831/07.07.2011, conform procedurii prevăzute de art. 671 - art. 673 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit biletului de ieșire din spital eliberat de Institutul Clinic Fundeni - Clinica de Neurologie M. B., reclamantul a fost internat în această clinică în perioada 06.08._07. Nemulțumit de modul în care a fost tratat de medicul U. M., prin memoriul formulat la data de 20.07.2009, înregistrat sub nr. 6461, reclamantul a sesizat Direcția de S. Publică a Municipiului București cu privire la modul necorespunzător în care a fost tratat de medicul U. M. în perioada în care a fost internat la terapie intensivă. Urmare acestei sesizări, pârâta i-a comunicat reclamantului că este necesar să se adreseze cu o altă cerere direct Comisiei de Malpraxis în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1343/2006. La data de 07.07.2011 a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 7831 o nouă sesizare în care petentul reiterează faptul că a fost maltratat și că așteaptă să fie luate măsuri împotriva medicului U. M..
Instanța a reținut că, prin decizia nr. 52/14.11.2011, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a decis respingerea sesizării nr. 7831/07.07.2011, arătând în motivare că data efectuării actului de malpraxis este în anul 2007, astfel că a intervenit termenul de prescripție în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 3 și respective art. 26 alin. 1 lit. e), art. 27 și art. 28 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis. Deși sesizarea comisiei nu poate fi interpretată nici ca o condiție prealabilă sesizării instanței de judecată, nici ca o condiție necesară actului de justiție, în speța dedusă judecății reclamantul a investit instanța cu o plângere împotriva deciziei comisiei de monitorizare prin care s-a constatat împlinirea termenului de prescripție pentru actul de malpraxis reclamat și nu a înțeles să solicite antrenarea răspunderii medicului U. M. pe temeiul juridic al răspunderii civile pentru fapta proprie și nici a unității sanitare publice, în calitate de furnizor de servicii medicale, pe temeiul juridic al răspunderii civile medicale pentru fapta altei persoane, sens în care ar fi trebuit să cheme în judecată acești pârâți.
Prin decizia civilă nr. 1538 A/18.05.2015, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._/300/2011, reclamantul M. M. a solicitat admiterea plângerii împotriva Deciziei nr. 52/14.11.2011 a Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de S. Publică a Municipiului București, susținând, în esență, că în mod eronat această instituție a apreciat că ar fi intervenit prescripția în privința actului de malpraxis reclamat, săvârșit în perioada 06.08._07, în timpul internării sale în Spitalul Fundeni. S-a arătat de către reclamant că a formulat sesizarea la data de 17.07.2009, în termenul prevăzut de lege, petiția din data de 07.07.2011 reprezentând o revenire, prin care a solicitat să îi fie comunicat modul de soluționare al plângerii. Totodată, reclamantul a precizat că a făcut menționată sesizarea deoarece a fost maltratat în spital, fiind legat de pat, de mâini și de picioare, a stat întins gol pe o mușama, făcând aprindere la plămâni, iar doamna doctor M. U., șef de secție, întreba în momentul în care venea la patul lui, dacă nu l-au dus la morgă.
Tribunalul a reținut că, prin cererea din 17.08.2012, reclamantul și-a completat cererea, solicitând obligarea Direcției de S. Publică la despăgubiri în sumă de 200.000 Euro și la daune morale de 50.000 Euro, pentru suferința produsă. Potrivit motivelor de apel, hotărârea primei instanțe este criticată de apelantul-reclamant sub un singur aspect, acela că, deși a admis plângerea împotriva Deciziei nr. 52/14.11.2011 emisă de Ministerul Sănătății - Direcția de S. Publică a Municipiului București, totuși, judecătoria nu a dispus și obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor de 200.000 Euro și a daunelor morale de 50.000 Euro. Din examinarea dispozitivului și a considerentelor sentinței apelate, Tribunalul a constatat că instanța de fond a omis să analizeze și nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect despăgubirile solicitate de apelant. Astfel, potrivit dispozitivului, a fost admisă în întregime plângerea formulată, fără a se dispune asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri, nici în sensul admiterii, nici în sensul respingerii. Nici în considerentele hotărârii nu se face vreo referire la examinarea acestui capăt de cerere. Cum, potrivit art. 2822a Cod procedură civilă de la 1865, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului,ci numai pe calea specială, prevăzută de art. 2812 alin.1 Cod procedură civilă de la 1865, Tribunalul, ca instanță de apel, nu poate înlătura în cadrul căii de atac respectiva omisiune, neputând fi examinată nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii sub aspectul capătului de cerere având ca obiect pretenții-despăgubiri, asupra căruia judecătoria a omis să se pronunțe.
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă de la 1865, potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Raportat la cauza inițială capătului de cerere având ca obiect pretenții, astfel cum rezultă aceasta din cuprinsul cererii completatoare din 17.08.2012, prin care reclamantul a solicitat obligarea intimatei-pârâte Direcția de S. Publică la despăgubiri în sumă de 200.000 Euro și la daune morale de 50.000 Euro, pentru suferința produsă în perioada internării, Tribunalul a constatat că prin motivele de apel se aduce o modificare, în sensul că se solicită obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru modalitatea ”nesinceră” în care a gestionat sesizarea de malpraxis pe care i-a adresat-o în anul 2009, precum și pentru fapta de a fi comunicat date eronate instanței de judecată.Astfel, apelantul și-a modificat în apel cauza cererii în pretenții, invocând o faptă delictuală distinctă de cea menționată în cererea completatoare, situație în care, și din această perspectivă, apelul este nefondat.
Tribunalul a constatat că intimata nu răspunde direct pentru malpraxis, ci are competența de a stabili existența unei situații de malpraxis conform procedurii prevăzute de art. 671 - art. 673 din Legea nr. 95/2006.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și obligarea intimatei la despăgubiri de 200.000 euro și 50.000 euro daune morale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că plângerea sa înaintată intimatei nu este tardivă, contrar susținerilor acesteia. Recurentul a considerat că în mod greșit instanțele nu i-au acordat sumele solicitate.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că plângerea sa înaintată intimatei nu este tardivă sunt lipsite de obiect în această fază procesuală, dat fiind faptul că, în ciclul procesual anterior, Curtea a recunoscut această pretenție a reclamantului și a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că plângerea recurentului reclamant, adresată Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de S. Publică a Municipiului București, nu este tardivă.
În consecință, în rejudecarea cauzei, în prezentul ciclu procesual, decizia nr. 52/14.11.2011 emisă de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de S. Publică a Municipiului București a fost anulată de prima instanță iar intimata a fost obligată să soluționeze în termenul legal sesizarea reclamantului înregistrată la pârâtă sub nr. 6461/20.07.2009, precizată prin sesizarea înregistrată sub nr. 7831/07.07.2011, conform procedurii prevăzute de art. 671 - art. 673 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În ceea ce privește cererea recurentului reclamant de obligare a intimatei la plata despăgubirilor, Curtea constată că acest capăt de cerere a fost formulat de reclamant prin cererea din 17.08.2012. Prin sentința civilă nr._/14.11.2014, Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă a admis plângerea reclamantului, a anulat decizia nr. 52/14.11.2011 menționată mai sus și a obligat intimata să soluționeze în termenul legal sesizarea reclamantului, conform procedurii prevăzute de art. 671 - art. 673 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Astfel, dispozitivul sentinței nu conține nicio mențiune privind capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor. În această situație, în mod corect a considerat tribunalul că devin aplicabile prevederile art. 2812a din codul de procedură civilă 1865, conform cărora completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,ci numai pe calea prevăzută de art. 281 - 2812 Cod procedură civilă de la 1865. În temeiul art. 2812 Cod procedură civilă de la 1865, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
În astfel de cazuri, conform art. 2812a din Codul de procedură civilă 1865, această omisiune nu poate fi completată prin intermediul căilor de atac, legea impunând soluționarea cererii de completare a hotărârii de către instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.
În ceea ce privește cauza pretențiilor formulate, Curtea constată că, prin cererea din 17.08.2012, reclamantul a solicitat obligarea intimatei-pârâte Direcția de S. Publică la plata unor despăgubiri în sumă de 200.000 euro și 50.000 euro daune morale, pentru suferința produsă în perioada internării. În această situație, o schimbare a cauzei pretențiilor în apel, in sensul că despăgubirile sunt solicitate pentru modalitatea ”nesinceră” în care intimata a gestionat sesizarea de malpraxis nu este permisă de dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă de la 1865, astfel cum corect a considerat tribunalul.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, decizia recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant Mireloiu M. împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant Mireloiu M., domiciliat în . împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 18.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât Direcția de S. Publică a Municipiului București cu sediul în București, .-74, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. D.F.B.
Tehnored. T.I. 17.02.2016
2 ex.
Jud. apel: G. R.
E. D.
| ← Acţiune oblică. Decizia nr. 2016/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
