Anulare act. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 36/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 36/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 36A

Ședința publică de la data de 08.02.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - C. M. S.

GREFIER - D. L.

Pe rol pronunțarea, după casare cu trimitere spre rejudecare a cererilor de apel formulate de apelantul – reclamant N. C. C.- domiciliat în București, . nr.4,.,.>sector 4, și de apelantul – pârât M. București prin Primarul General – cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 503/13.04.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „ Legea 10/2001”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 25.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 01.02.2013 și ulterior la data de 08.02.2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._ 27.05.2008, reclamantul N. C. C. a chemat în judecată pârâții Primarul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București prin Primar, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Dispoziției Primarului Municipiului București nr._/14.04.2008 de respingere a notificărilor nr. 1896/2001 și 1893/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 3 și spațiului comercial din imobilul situat în București, ..15, sector 4; atribuirea în natură a apartamentului nr. 3 și a terenului aferent precum și a spațiului comercial din imobilului situat în București, ..15, sector 4; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul 2001, a depus prin intermediul executorului judecătoresc două notificări la Primăria Municipiului București, prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 3 și terenului aferent, precum și a spațiului comercial și terenul aferent din imobilul situat în București, .. 15, sector 4.

În susținerea notificărilor, au fost depuse atât actele de proprietate ale imobilelor solicitate, cât și dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantului

În data de 22.04.2008, reclamantului i-a fost comunicată de Primăria Municipiului București dispoziția de respingere a notificărilor nr.1896/2001 și 1893/ 2001. Motivul respingerii dispoziției, lapidar și lacunar exprimat, se rezumă astfel: fosta proprietară a vândut drepturile litigioase înainte de apariția Legii 10/2001, context în care reclamantul apreciază că respingerea notificărilor nr. 1896/2001 și 1893/2001 este nelegală și netemeinică.

În acest sens, învederează, pe de o parte, faptul că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor, ce formează obiectul notificărilor depuse, iar, pe de altă parte, faptul că a fost dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi aspra imobilului notificat.

La 16.09.2008, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, arătând că înțelege să se judece doar cu pârâtul M. București, prin Primarul General

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, însă au înaintat instanței copia actelor din dosarul administrativ, la termenul din 11.11.2008.

La cererea reclamantului, au fost administrate proba cu înscrisuri și cea cu expertiză tehnică, efectuată de expertul O. T. M..

După efectuarea expertizei, reclamantul a formulat o cerere precizatoare a obiectului petitului vizând restituirea în natură, solicitând atribuirea garsonierei nr. 2 (fostă nr. 3) și a terenului aferent, precum și a spațiului comercial și terenului aferent, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 503/13.04.2010 Tribunalul București, Secția a V a Civilă a admis în parte acțiunea precizată, a fost anulată Dispoziția nr._/14.04.2008 emisă de pârâtul Primarul General, s-a dispus restituirea în natură, către reclamant, a apartamentului nr. 2 (fost nr. 3) și a spațiului comercial de 36,55 mp situate la parterul imobilului din .. 15 sector 4, București, identificat prin raportul de expertiză, precum și a terenului de 10 mp aferent acestor construcții.

A fost respinsă acțiunea precizată în ceea ce privește restituirea subsolului imobilului, ca neîntemeiată. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.280 lei.

Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dispoziția contestată este nelegală și netemeinică, apreciindu-se în aplicarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 rep., că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile prevăzute de lege, atâta vreme cât, prin contractul de vânzare de drepturi litigioase, lămurit prin act adițional, fostul proprietar al imobilului i-a înstrăinat acestuia toate drepturile asupra imobilului notificat, inclusiv cele derivate din Legea nr. 10/2001. Ca atare, în calitatea sa de succesor cu titlu particular, reclamantul a justificat calitatea de persoană îndreptățită, potrivit legii speciale.

Cu privire la dreptul de proprietate al autoarei reclamantului asupra imobilului notificat, s-a constatat că s-a făcut dovada, prin contractele de vânzare-cumpărare asupra celor două suprafețe de câte 5 mp teren indiviz, precum și prin contractele de construire, anterior analizate, că numita B. Frosa, împreună cu soțul său, au fost proprietarii celor 10 mp teren indiviz și ai garsonierei și prăvăliei. Astfel, încă din faza cercetării notificării de către unitatea deținătoare, reclamantul a făcut dovada conform art. 23 și 24 din lege, fiind întrunite și cerințele art.2 lit. a din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul a fost preluat abuziv, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal atât reclamantul cât și pârâtul M. București.

Reclamantul N. C. C. a formulat critici cu privire la întinderea dreptului pentru care i-au fost acordate măsuri reparatorii în natură, susținând că subsolul face parte integrantă din unitatea locativă notificată sub denumirea spațiu comercial.

Cu privire la identificarea subsolului, în urma obiecțiunilor formulate de reclamant și admise de instanță precum și urmare a punerii la dispoziție a mai multor acte justificatoare, expertul a reținut că și subsolul face parte integrantă din unitatea locativă notificată sub denumirea de spațiu comercial. Astfel, în completarea la raportul de expertiză se argumentează, după detalierea și justificarea tehnică a diferențelor observate: „în concluzie față de toate cele prezentate mai sus (asemănări și diferențe) ținând cont că toată această descriere se bazează pe ipoteza că elementul de referință un plan din 1967 (și nu din perioada 1946 – 1950) și că aceasta corespunde atât situației din perioada anilor 1050 cât și situației actuale, dar și faptul că poziția acestui spațiu se regăsește în același loc și în planul din 11.11.1946, se poate spune că spațiul de subsol identificat în anexa 3 din raportul inițial este parte integrantă a spațiului comercial de la parter ce era proprietatea lui B. T. și F.” (completare la raportul de expertiză – pag.3).

În completarea la raportul de expertiză, expertul concluzionează, având în vedere toate actele analizate, posibilitatea restituirii în natură și a subsolului spațiului comercial: „spațiul comercial se poate restitui fizic în natură deoarece corespunde ca poziție și delimitare în toate planurile avute la dispoziție… modificările din subsol în acest spațiu (referire la colțul interior) măresc suprafața interioară a spațiului local cu 2X1,5 m însă acest lucru nu modifică ansamblul spațiului astfel încât să nu mai poată fi recunoscut”.(completare la raportul de expertiză – pag.3).

Pârâtul M. București a criticat sentința apelată în ceea ce privește modul de apreciere asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantului cât și în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor în litigiu.

Astfel, se susține că fosta proprietară a vândut drepturile litigioase înainte de apariția legii nr.10/2001 iar reclamantul nu a respectat obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății.

Se mai arată că instanța de fond nu a lămurit situația juridică a imobilelor în litigiu întrucât nu a efectuat adrese către Administrația Fondului Imobiliar care administrează imobilul.

Pârâtul M. București a criticat sentința apelată în ceea ce privește modul de apreciere asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantului, cât și în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor în litigiu.

Astfel, s-a susținut că fosta proprietară a vândut drepturile litigioase înainte de apariția Legii nr.10/2001, iar reclamantul nu a respectat obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a lămurit situația juridică a imobilelor în litigiu întrucât nu a efectuat adrese către Administrația Fondului Imobiliar în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 342A din 28 martie 2011 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant, iar apelul formulat de M. București a fost admis, dispunându-se schimbarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea contestație ca neîntemeiate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată – sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Curtea de apel a constatat că numita B. Frosa, în calitate de persoană îndreptățită nu a formulat notificare conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea vizând imobilele în litigiu fiind formulată de către reclamantul N. C. C. la data de 15 noiembrie 2001, în calitate de succesor cu titlu particular al acesteia, invocându-se contractul de vânzare de drepturi litigioase încheiat la data de 14.06.2000, înainte de apariția Legii nr. 10/2001 și care are ca obiect vânzarea drepturilor litigioase ce făceau obiectul dosarului nr. 3192/1999 și, respectiv, nr. 3441/1999, aflate pe rolul Tribunalului București.

Ulterior formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamant, la data de 5 iulie 2002, s-a încheiat actul adițional la contractul de vânzare de drepturi litigioase, de care se prevalează reclamantul în dovedirea calității de persoană îndreptățită, act adițional în care se precizează că, prin contractul inițial vânzătoarea a înțeles să transmită și drepturile sale derivate din calitatea de persoană îndreptățită potrivit Legii nr.10/2001.

Or, la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare de drepturi litigioase, respectiv în anul 2000, Legea nr.10/2001 nu fusese edictată, așa încât aceste din urmă drepturi nu puteau fi transmise. Mai mult, nu fusese formulată notificare și ca atare nu existau drepturi litigioase derivate din Legea nr.10/2001 la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

S-a apreciat că încheierea actului adițional la data de 5 iulie 2002 nu poate conferi reclamantului calitatea de persoană îndreptățită, întrucât vânzătoarea B. Frosa nu a formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar la data de 5 iulie 2002 acest termen ce a fost prelungit succesiv expirase, așa încât notificarea formulată de către reclamant la data de 15 noiembrie 2001 nu are la bază o transmitere a dreptului de către persoana îndreptățită, numita B. Frosa.

Având în vedere aceste considerente, instanța de apel a apreciat că Dispoziția nr._/14.04.2008 emisă de pârât este legală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform art. 2 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001 republicată, contestația dedusă judecății fiind neîntemeiată.

Față de soluția pronunțată asupra apelului pârâtului, analiza celorlalte critici formulate de către ambii apelanți s-a apreciat a fi inutilă.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.1265/24.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantul N. C. C., împotriva deciziei nr. 342A din 28 martie 2011 a Curții de Apel București-Secția a IV-a civilă; s-a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Înalta Curte a constatat că, deși recurentul nu indică și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, prima parte a criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs este susceptibilă de a primi o atare calificare, critici ce vor fi reținute ca fondate, sens în care recursul va fi admis, decizia recurată urmând a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor.

Astfel, prin dispoziția nr._/14.04.2008 emisă de Primarul Muncipiului București, contestată în cauza de față, intimatul pârât a dispus respingerea notificării formulate de recurentul reclamant pentru aceea că proprietara a vândut drepturile decurgând din calitatea sa de persoană îndreptățită, astfel că, deși titularul notificării era o altă persoană (N. C. C.), calitatea de persoană îndreptățită, în sensul legii speciale, a fost apreciată în raport de autoarea sa cu titlu particular (B. Frosa), potrivit contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase aut. sub nr. 5561/14.06.2000 de BNP A. Ș., contract completat cu actul adițional aut. sub nr. 3054/5.07.2002 de BNP M. G. O., în cuprinsul dispoziției, reținându-se că fosta proprietară a vândut drepturile litigioase înainte de apariția Legii 10/2001.

Prima instanță a admis însă contestația promovată, dispunând restituirea în natură în parte a imobilului pentru care au fost formulate notificările nr. 1896/2001 și 1893/2001, confirmând calitatea recurentului reclamant de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, tribunalul a apreciat în raport de art. 3 și 4 din Legea 10/2001, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile prevăzute de lege, atâta vreme cât, prin contractul de vânzare de drepturi litigioase, lămurit prin act adițional, fostul proprietar al imobilului i-a înstrăinat acestuia toate drepturile asupra imobilului notificat, inclusiv cele derivate din Legea nr. 10/2001.

În consecință, s-a apreciat că în calitatea sa de succesor cu titlu particular, reclamantul a justificat, potrivit legii speciale, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

O atare constatare și apreciere de către tribunal a materialului probator al cauzei, nu putea fi reevaluată în apel decât în măsura în care prin motivele de apel ale pârâtului se aduceau critici referitoare la această dezlegare dată de prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă; chiar dacă ambele părți au promovat apel, această soluție nu era permisă în cadrul soluționării apelului reclamantului, întrucât se opunea principiul non reformatio in pejus, consacrat expressis verbis prin dispozițiile art. 296 partea finală Cod procedură civilă; în plus, dispozițiile art. 295 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, permit instanței să invoce din oficiu motive de ordine publică, caz, în care, de asemenea, este ținută de respectarea regulii non reformatio in pejus.

Înalta Curte a constatat însă că memoriul de apel al pârâtului nu conține asemenea critici, ci susțineri generice referitoare la termenele de depunere a actelor doveditoare, necesitatea lămuririi situației juridice a imobilului, imperativul depunerii unei declarații pe proprie răspundere din partea titularului notificării că nu mai deține alte acte doveditoare, etc.

În aceste condiții, instanța de apel, în vederea respectării principiului contradictorialității și al dreptului părților la apărare, avea obligația, în baza art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, să pună în dezbaterea părților motivul reținut pentru adoptarea soluției, dacă acesta putea fi conceput în termenii unei excepții procesuale absolute, ori a unui motiv de ordine publică, astfel cum dispune norma de la art. 295 alin. 1 partea finală Cod procedură civilă, pentru ca acestea să nu fie surprinse prin reținerea unor motive care nu au fost dezbătute în contradictoriu și asupra cărora le-a fost suprimat dreptul de a-și face apărări sau de a răspunde la ele.

Or, din considerentele deciziei recurate ca și din consultarea încheierilor dosarului, nu rezultă exercitarea rolului activ în sensul menționat.

Încălcarea principiilor procesului civil este asimilată încălcării unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității (virtuală, în acest caz), astfel cum dispune art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente recursul formulat urmează a fi admis în baza art. 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, iar celelalte critici concepute prin memoriul de recurs, vor fi avute în vedere cu ocazia reluării judecății în apel în condițiile respectării tuturor drepturilor procesuale ale părților și garanțiilor procesului civil.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr._ .

În rejudecare, s-a dispus, în conformitate cu art.295 coroborat cu art.167 din codul de procedură civilă completarea probatoriului administrat în fața primei instanțe cu proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții în vederea stabilirii dacă subsolul spațiului comercial notificat este parte integrantă a spațiului comercial și a fost edificat odată cu acesta, existând identitatea de obiect cu spațiul edificat de autorii reclamantului.

A fost efectuat raportul de expertiză de către expertul Cost P., care se află la dosar la filele 20-55.

Analizând apelurile declarate din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.295 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este nefondat apelul declarat de către Primarul General al Municipiului București și că este fondat apelul declarat de către N. C. C., pentru următoarele motive:

Situația de fapt:

T. si F. c. B., autorii reclamantului, cumpara ,,o porțiune indiviza de teren de 5 mp din suprafața totala de teren de 240 mp a imobilului din ..13-15, conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._/11 noiembrie 1946 (fila 26 dosar apel). Se precizează în act ca pe terenul respectiv autorii reclamantului își vor construi o prăvalie.

T. și F. C. B., autorii reclamantului, mai cumpăra ,,o porțiune indiviza de teren de 5 mp din suprafață totala de teren de 240 mp a imobilului din ..13-15, conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._ (filele 27-28 din dosarul de apel). În cuprinsul înscrisului se menționează că autorii reclamantului, încheie un contract cu antreprenorul blocului din București, ..15 pentru construirea garsonierei nr.3 de la parter.

Conform chitanței din 30 mai 1946 aflată la fila 29 dosar apel, autorii reclamantului achita un avans pentru apartamentul de la parter precum și din București, ..15. Totodată se mai precizează în act ca „în afara încăperilor de mai sus, se va construi la subsol o bucătărie din apartamentul de la parter pentru subsol.

Conform declarației individuale de impunere a veniturilor pentru prăvalie nr. 8063/4/1.11.1950 (fila 36 dosar apel), se precizează și pivnița de 29,61 mp suprafata totala a prăvăliei, inclusiv subsolul fiind de 69,24 mp. Ca proprietari sunt menționați T. si F. c. B., autorii reclamantului.

Conform declarației individuale de impunere a veniturilor pentru apartament (garsoniera) nr.8062/4/1.11.1950- fila 38 din dosar apel, se precizează o suprafață totala de 56,99 mp. Ca proprietari sunt menționați T. si F. C. B., autorii reclamantului.

În drept,

Potrivit art.26 alin.3 „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.

Conform art. 7 alin. 1” De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

În primul rând, Curtea constată că, prin hotărârea apelată, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a autorilor apelantului și s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr.2, fost 3 (parter și subsol) și a spațiului comercial în suprafață de 36,55 mp situat la parter, fiind respinsă cererea de restituire în natură a subsolului imobilului- ca parte componentă a spațiului comercial.

I. Prin apelul declarat N. C. C. critică hotărârea apelată sub aspectul nerestituirii în natură a subsolului- ca parte componentă a spațiului comercial

Critica formulată este fondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, din actele menționate se constată că subsolul face parte integrantă din unitatea locativă notificată sub denumirea de spațiu comercial, astfel încât notificarea formulată de către N. C. C. privind restituirea în natură a spațiului comercial privea în întregime spațiul comercial- parter și subsol.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către Cost P. a fost identificat subsolul, ca întreg alcătuit din suprafața de 36, 55 mp- parter (26,24mp spațiu comercial parter + 3,16 mp hol + 2 mp WC + 5,15 mp birou) și suprafața de 38,92 mp subsol- (32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips.

Având în vedere că apelantul-reclamant a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de la autorul său, ținând cont de faptul că, prin probele administrate, s-a făcut dovada că spațiul comercial era alcătuit din încăperi aflate la parter și la subsol, fiind un tot unitar, Curtea constată că N. C. C. are calitatea de persoană îndreptățită cu privire la suprafața de 38,92 mp subsol- ca parte componentă a spațiului comercial alcătuit din 32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, conform anexei aflate la fila 55 din dosar apel, încăperi evidențiate cu culoarea portocaliu.

Curtea constată că nu există nici un impediment la restituirea în natură a spațiului solicitat, motiv pentru care va constata că sunt incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.10/2001 republicată, așa cum a fost modificată.

Pentru aceste motive, va admite apelul declarat de către N. C. C., va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va constatata că are calitatea de persoană îndreptățită cu privire la suprafața de 38,92 mp subsol- ca parte componentă a spațiului comercial alcătuit din 32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, conform anexei aflate la fila 55 din dosar apel și va dispune restituirea în natură către reclamant a suprafeței menționate.

II. Apelul declarat de către Primarul General al Municipiului București este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 12.10.2009, toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și alte înscrisuri pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Instanța de apel constată că actele, care au stat la baza pronunțării sentinței civile apelate, s-au aflat în dosarul administrativ depus la Primărie și că N. C. C. a depus toate actele de proprietate ale autorilor lor, precum și dovada calității de moștenitor.

Mai mult, se învederează, că, chiar dacă actele doveditoare ar fi fost depuse în fața primei instanțe, persoanele îndreptățite au posibilitatea de a depune actele doveditoare în fața instanței de judecată în vederea complinirii probatoriului administrat în faza administrativă.

Refuzul instanței de judecată de a primi probele și de a soluționa cererea formulată în conformitate cu toate actele și probele depuse numai în faza administrativă, ar însemna o încălcare a principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art.21 din Constituție. În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție. Spre exemplificare, menționăm decizia nr.7647/2008, decizia nr.1562/2008, decizia nr.175/2008 și decizia civilă nr.1171/2009.

De asemenea, prin apelul formulat, apelantul-pârât a mai susținut și faptul că unitatea deținătoare poate să se pronunțe numai după ce contestatorul a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor, astfel că termenul de 60 de zile începe să curgă după data completării dosarului cu aceste înscrisuri.

Termenul de 60 de zile reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, după expirarea căruia unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare, începe să curgă de la două date de referință, respectiv: de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 (care prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate /.../ precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate /.../ pot fi depuse până la data soluționării notificării”).

Din interpretarea acestor texte legale reiese că termenul, în care entitatea investită cu soluționarea notificării, are obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege poate fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Or, în cauză intimatul a depus toate actele doveditoare solicitate de către autoritatea publică motiv pentru care Curtea consideră că M. București prin Primar General este culpabil de depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, iar pasivitatea acestuia în soluționarea notificării deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă, pentru a fi finalizată.

În ceea ce privește susținerea că nu era lămurită situația juridică a imobilului restituit în natură, instanța de apel va înlătura susținerea în raport de probele care au fost administrate atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel.

Cu privire la obligarea sa plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel constată că s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.274 din Codul de Procedură Civilă, deoarece apelantul se află în culpă procesuală prin nesoluționarea notificării.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art.296 din Codul de Procedură Civilă coroborate cu arz.7 și 23 din Legea nr.10/2001, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de M. București prin Primar General și va admite apelul declarat de către N. C. C., va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va constatata că are calitatea de persoană îndreptățită cu privire la suprafața de 38,92 mp subsol- ca parte componentă a spațiului comercial alcătuit din 32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, conform anexei aflate la fila 55 din dosar apel și va dispune restituirea în natură către reclamant a suprafeței menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către M. București prin Primar General – cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 503/13.04.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul – reclamant N. C. C. - domiciliat în București, . nr.4,.,., sector 4.

Admite apelul declarat de către N. C. C..

Schimbă în parte sentința civilă în sensul că N. C. C. are calitatea de persoană îndreptățită cu privire la suprafața de 38,92 mp subsol- ca parte componentă a spațiului comercial alcătuit din 32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, conform anexei aflate la fila 55 din dosar apel.

Dispune restituirea în natură a suprafaței de 38,92 mp subsol- ca parte componentă a spațiului comercial alcătuit din 32,31mp încăpere mare subsol + 6,61 mp încăperea mica de subsol separata cu peretele din carton-ghips, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, conform anexei aflate la fila 55 din dosar apel.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.02.2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

Z. D. C. M. S. D. L.

RED.DZ/15.02.2013

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

9.02.2013

← Cereri. Decizia nr. 127/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 12/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI