Cereri. Decizia nr. 150/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 150/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.150
Ședința publică de la 17.02.2016
Curtea constituită din:
P. - C. B. T.
JUDECATOR - A. P. B.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă L. RĂDIȚA, împotriva deciziei civile nr.1441 A din 27.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți L. V. și L. V..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru alunare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat T. N. M., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante L. RĂDIȚA, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.04.2015, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 5 în dosarul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă (în rejudecare), intimații-pârâți L. V. și L. A., personal și asistați de avocat M. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/02.12.2015, emisă de Baroul București – SCA „A. & Asociații”, aflată la fila 26 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante și avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, arată că au solicitat dosarul la amânare pentru a se soluționa cererea de ajutor public judiciar.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar în Camera de consiliu.
La reluarea pricinii, se prezintă avocat T. N. M., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante L. RĂDIȚA, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.04.2015, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 5 în dosarul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă (în rejudecare), intimații-pârâți L. V. și L. A., personal și asistați de avocat M. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/02.12.2015, emisă de Baroul București – SCA „A. & Asociații”, aflată la fila 26 dosar.
Curtea aduce la cunoștință părților faptul că s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar și s-a dispus scutirea petentei de obligația de plată a sumei de 1517,64 lei, reprezentând 50% din taxa judiciară de timbru, s-a eșalonat plata restului taxei în cuantum de 1517,64 lei, în 15 rate lunare de câtre 101,17 lei scadente la data de 20 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2016.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri pe care le depune la dosar, constând în adresa formulată către Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor și răspunsul acestui oficiu înregistrat sub nr.3546/1.10.2015, pentru a dovedi că prețul nu a fost plătit cash astfel cum susțin intimații.
Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită respingerea probei cu înscrisuri sub aspectul depunerii celor 2 adrese; respectivele acte probează conduita notarului vis-a-vis de obligațiile fiscale pe care le avea către organele fiscale.
Curtea pune în vedere avocatului recurentei să precizeze criticile din recurs ce sunt susținute de înscrisurile depuse astăzi.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că înscrisurile nu susțin criticile de recurs, a fost doar intenția sa de a vedea dacă această tranzacție mai mare de 10.000 euro a fost raportată sau nu, dacă era raportată atunci într-adevăr s-ar fi făcut plata cash.
Avocatul intimaților-pârâți arată că este un înscris făcut pro causa.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul arată că nu insistă în aceste înscrisuri, urmând ca instanța să aprecieze dacă susțin criticile din recurs privind plata prețului în condițiile în care instanța de apel a reținut că prețul a fost specificat în contractul autentic și a fost încasat.
Curtea, în urma deliberării, în condițiile art.305 din Codul de procedură civilă, având în vedere criticile de recurs urmează să încuviințeze înscrisurile.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii hotărârii instanței de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Art.304 pct.9 din codul de procedură civilă reglementează două ipoteze de nelegalitate; prima ipoteza fiind aceea în care hotărârea este lipsită de temei legal, iar a doua se referă la hotărârea care a fost dată cu interpretarea greșită a textelor de lege raportat la situația de fapt dedusă judecății.
În prezenta cauză ne aflăm în cea de a doua ipoteză reglementată de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de apel a înlăturat întregul material probator din care rezulta că recurenta de astăzi s-a aflat în eroare cu privire la natura contractului. Astfel a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, însă în realitate s-a dorit încheierea unui contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere; instanța anterioară a dat eficiență juridică contractului de vânzare-cumpărare încălcând astfel art.953, art.954 din Codul civil.
Potrivit art.953 și art.954 din Codul civil eroarea asupra naturii contractului antrenează nulitatea absolută a acestuia întrucât voința internă existentă la data semnării contractului, nu coincide cu voința exprimată prin contractul semnat.
În prezenta cauză din declarațiile martorilor, din răspunsurile la interogatoriu ale intimaților rezultă că intimații au prestat întreținerea potrivit contractului, creând convingerea recurentei că a încheiat un contract de întreținere.
Consideră că există eroare-obstacol și că acest contract nu a fost încheiat, întrucât nu a existat voința părților.
În mod greșit instanța de apel a reținut lipsa cauzei licite, așa cum a fost reținută de instanța de fond, considerând că nu a fost dovedită, deși nu s-a putut face dovada plății prețului.
În motivarea hotărârii, instanța de apel se rezumă în a motiva doar că „având în vedere că prețul este menționat în contractul autentic, prețul este serios și apoi este și plătit”.
Potrivit art.1173 din Codul civil actul autentic are deplină credință cu privire la datele consemnate de către notar în mod personal. Datele consemnate de către notar în mod personal reprezintă identitatea părților, semnătura, actele declarate de părți.
Arată că atât în doctrină cât și în practică s-a statuat că în ceea ce privește plata prețului acesta nu reprezintă o constatare personală a notarului, ci este consemnare ce are la bază declarația părților.
Având în vedere că din tot materialul probator intimații de astăzi nu au putut face dovada că au plătit în mod real prețul, apreciază că acest contract este lipsit de cauză licită și potrivit art.948 cod civil este nul.
Ultimul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă și consideră că această hotărâre este nemotivată, întrucât nu s-a motivat soluția în raport de textele de lege invocate raportat la situația de fapt.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate în cea de a doua fază procesuală de către Tribunalul București.
În ceea ce privește primul motiv de recurs care vizează nemotivarea deciziei recurate, consideră că este un paradox pentru că, pe de o parte se critică felul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze textul de lege, astfel că a existat o interpretare și o aplicare a textului de lege, pe cale de consecință a existat o motivare a hotărârii.
Pe de altă parte, se critică faptul că într-adevăr decizia pronunțată de Tribunalul București nu ar fi motivată, deși aceasta îndeplinește condițiile legale; în partea introductivă se reține spre analiză natura contractului, pe de altă parte efectele contractului încheiat între părți; este verificat obiectul contractului sub aspectul prețului achitat și nu în ultimul rând este verificată și eroarea-obstacol.
Într-adevăr tribunalul nu se rezumă doar în a copia sau a combate opinia Judecătoriei Sectorului 3 București, ci analizează cauza sub toate argumentele și în raport de probatoriul administrat în cauză.
În ceea ce privește critica din recurs întemeiată pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă consideră că este neîntemeiat recursul. Din modalitatea de redactare a hotărârii și de motivarea acesteia rezultă modalitatea în care au aplicat normele în cauză.
Natura contractului încheiat între părți este de contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager, nu de contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, aspect care rezultă și este întărit de forma autentică a contractului, fiind un contract care nu a fost încheiat în formă olografă între părți, ci este încheiat de către un notar, părților le-au fost explicate clauzele contractului în acest sens însușindu-și sub semnătură contractul.
Mai mult, prețul este unul real și oneros, a fost achitat, aspect care rezultă din consemnările făcute în cuprinsul contractului, din aprecierile notarului public și a faptului că s-au plătit taxe către stat pentru acel preț.
Totodată, urmează a se reține și faptul că acest contract a fost încheiat cu 7-8 ani în urmă, deși se află în termenul de prescripție, partea adversă refuză și consideră că se „teme să formuleze o plângere penală” cu privire la caracterul de nelegalitate a contractului.
Nu se poate reține că recurenta nu a citit contractul și cu atât mai mult condițiile în care au fost atestate aceste împrejurări de către notar, iar pe de altă parte este un alt element ce dovedește însușirea clauzelor contractului de către partea adversă prin semnare, urmând a fi avut în vedere și certificatul medico-legal emis de INML .
Sub aspectul prețului achitat, arată că nu acesta este obiectul dosarului de astăzi.
În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate anterior ca fiind legală și temeinică, arătând că mare parte din criticile prezentate astăzi de către d-na avocat au fost învederate și în prima etapă procesuală în fața Curții de Apel București.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
În replică, avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul cu privire la certificatul medico-legal, arată că în urma lecturării și din conținutul său rezultă că recurenta dorește să încheie cu nepoții săi un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, având în vedere că aceștia au ajutat-o până în prezent, astfel că din acest act medico-legal rezultă voința internă a părților. Totodată, urmează a se reține că nici un moment nu au arătat că recurenta nu ar fi avut discernământ ci doar că s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a contractului, aspecte ce nu implică o plângere penală.
Cheltuielile de judecată urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 01.02.2012, reclamanta L. Rădița a solicitat, în contradictoriu cu pârâții L. V. și L. A., să se declare nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782/06.07.2008 de Biroul Notarului Public A. N. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a invocat eroarea asupra naturii actului juridic, susținând că nu și-a exprimat consimțământul pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare și că în realitate a dorit să încheie un contract de întreținere.
Prin sentința civilă nr._/02.11.2012, Judecătoria sectorului 3 București a admis cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 782/06.06.2008 de BNP A. N..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 782/06.06.2008, reclamanta a vândut pârâților nuda proprietate asupra imobilului proprietatea sa din .. 43 (fost 23), ., sector 2 (fost sector 3), rezervându-și dreptul de uzufruct viager, prețul vânzării fiind de 61.600 euro. În cuprinsul contractului, reclamanta a declarat că a primit integral prețul de la pârâți, la data autentificării contractului. Instanța a reținut relațiile de rudenie dintre părți precum și faptul că, atât înainte cât și după încheierea contractului, pârâții au acordat întreținere reclamantei, împrejurare ce a dovedit intenția reală a reclamantei de a încheia un contract de vânzare cu clauză de întreținere.
Instanța a reținut că pârâții nu au dovedit proveniența sumei de bani pe care pretind că au achitat-o ca preț al imobilului. De asemenea, din probele administrate în cauză, instanța a reținut că prețul menționat în contract nu are un caracter serios, intenția părților nefiind acela de a fi plătit, înțelegerea acestora fiind în sensul ca dreptul de proprietate asupra imobilului reclamantei să fie transmis în proprietate pârâților în schimbul obligației de întreținere pe care aceștia urmau să o presteze reclamantei. Instanța a apreciat că, sub aspectul consimțământului reclamantei la încheierea actului de vânzare cumpărare, acesta a fost afectat de o eroare distructivă de voință. Astfel, față de cauza actului juridic urmărită de reclamantă, aceasta nu și-a manifestat un consimțământ perfect valabil, caracterul real și conștient al actului juridic fiind reprezentat într-un mod fals, împiedicând formarea actului juridic.
Instanța a reținut și inexistența unei cauze licite, prețul fiind fictiv. Lipsind cele două elemente calificate de art. 948 C. civ. ca esențiale pentru încheierea actului în mod valabil – respectiv consimțământul, care a fost afectat de o eroare distructivă de voință, și cauza licită, prima instanță a apreciat că respectivul contract de vânzare cumpărare este nul absolut.
Prin decizia civilă nr. 286 A/10.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții pârâți L. V. și L. A. împotriva sentinței civile nr._/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare - 06.07.2008 și de data formulării prezentei acțiuni – 01.02.2012, că susținerile reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință de conținutul și natura juridică a actului încheiat nu pot fi apreciate ca fiind dovedite în cauză în modalitatea reținută de instanță. Mențiunile cuprinse în actul de vânzare cumpărare, semnat de reclamantă, în mod greșit au fost înlăturate de instanță printr-o simplă apreciere a depozițiilor martorilor audiați în cauză sau prin răspunsurile reclamantei la interogatoriu, iar vicierea consimțământului acesteia printr-o eroare distructivă de voință este de asemenea un aspect în mod nelegal reținut în raport de conținutul certificatului medico-legal psihiatric aflat la fila 100 – certificat întocmit cu prilejul încheierii actului în litigiu și care atestă capacitatea de dispoziție și discernământul păstrat al reclamantei în raport cu data introducerii actului.
Tribunalul a apreciat că nici lipsa cauzei licite, astfel cum a fost reținută de instanță, nu a fost dovedită în cauză, depozițiile contradictorii ale martorilor cu privire la proveniența banilor cu care pârâții au achitat prețul imobilului nefiind o dovadă concludentă a fictivității prețului stabilit în contract sau a neachitării acestuia către reclamantă, întreaga motivație a instanței sub acest aspect fiind bazată doar pe simple prezumții.
Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei din apel, arătând că instanța de apel nu a precizat motivele care au condus la formarea convingerii sale în sensul că, în raport de data încheierii contractului și data formulării acțiunii, reclamanta nu a avut cunoștință de natura actului juridic încheiat, instanța de apel făcând o gravă confuzie între lipsa discernământului și lipsa consimțământului, reclamanta aflându-se în eroare asupra naturii actului semnat, situație în care consimțământul a fost afectat de eroare distructivă de voință și în niciun caz nu a solicitat anularea actului de vânzare-cumpărare pentru lipsa discernământului. Totodată, instanța a reținut simple prezumții, deși din interpretarea corectă a probelor rezulta cu certitudine că reclamanta s-a aflat în eroare distructivă de voință, și tot fără a motiva, instanța de apel a reținut că nici lipsa cauzei licite, așa cum a fost reținută de instanța de fond, nu a fost dovedită, deși din probele administrate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta-intimata s-a aflat în eroare asupra naturii actului semnat, iar instanța de apel, fără a analiza probele și fără a preciza temeiul de drept pe care se sprijină, a respins cererea de chemare în judecată. Eroarea asupra naturii contractului nu constituie un simplu viciu de consimțământ, ci un obstacol la formarea contractului, deoarece voința părților nu se întâlnește. De aceea, în caz de eroare asupra naturii actului, consimțământul nu este doar viciat, el lipsește pentru că există neconcordanță între voința internă, reală a părților și voința exprimată prin contract. De asemenea, instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 954 Cod civil care stabilește că eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanței obiectului convenției. Eroarea-obstacol este cea mai gravă formă a erorii, atunci când falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului ce se încheie, fie asupra identității fizice a obiectului, reprezentând mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului în cauză.
Recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 948 din Codul civil, care arată că o altă condiții esențială pentru validitatea unei convenții o reprezintă existenta unei cauze licite. În prezenta cauză, lipsește cauza licită, având în vedere că prețul contractului nu a fost plătit în realitate.
Prin decizia nr. nr.221R/16.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București a admis în majoritate recursul formulat de reclamantă, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București, reținând criticile recurentei referitoare la insuficienta motivare a deciziei recurate, care echivalează cu o necercetare a fondului pretențiilor deduse judecății. Astfel, obligativitatea motivării în fapt și în drept a hotărârii judecătorești decurge din prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, edictate în scopul asigurării bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și posibilității exercitării controlului judiciar de către instanțele superioare.
Curtea a reținut că, în apel, instanța a schimbat soluția primei instanțe, considerând că situația de fapt reținută de aceasta nu este reală, fără însă a realiza o analiză proprie a probelor administrate prin care să argumenteze în fapt această concluzie, înlăturând susținerile reclamantei în sensul că nu a avut reprezentarea actului juridic încheiat, bazându-se nu pe probe ci numai pe distanța în timp între data încheierii actului juridic și data formulării acțiunii. Al doilea argument arătat de instanța de apel este în sensul că mențiunile cuprinse în actul de vânzare cumpărare semnat de reclamantă în mod greșit au fost înlăturate de prima instanță printr-o simplă apreciere a depozițiilor martorilor audiați în cauză, fără însă a face o apreciere proprie a acestor declarații, pentru a justifica schimbarea soluției în apel prin reținerea unei alte situații de fapt. Referirea instanței de apel la existența discernământului reclamantei la încheierea contractului este străină cauzei, reclamanta neinvocând lipsa discernământului ca motiv de nulitate a actului juridic, ci lipsa consimțământului rezultând din eroarea obstacol, distructivă de voință, asupra naturii actului juridic. De asemenea, instanța de apel a considerat că lipsa cauzei licite nu a fost dovedită în cauză, fără a reanaliza probele, rezumându-se să enunțe concluzia în sensul că depozițiile martorilor cu privire la proveniența banilor cu care pârâții au achitat prețul imobilului nu sunt o dovadă concludentă a fictivității prețului.
În rejudecarea apelului intimata L. Rădița a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că instanța fondului a admis acțiunea în mod corect și a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 782/06.06.2008 încheiat de BNP A. N., reținând că reclamanta s-a aflat în eroare asupra naturii actului semnat cu apelanții pârâți, aceasta rezultând din întreg materialul probator administrat în cauză.
Declarațiile martorilor Contighiu A. se coroborează cu răspunsul la interogatoriu dat de reclamantă, din care rezultă că aceasta a luat cunoștință de natura juridică a actului în vara anului 2011 în cadrul unei discuții cu pârâții, în care aceasta le solicita întreținere, iar cu această ocazie pârâții i-au adus la cunoștință faptul că nu au nicio obligație în acest sens, deoarece au încheiat un contract de vânzare-cumpărare. Acest fapt rezultă și din declarația martorei C. E. R., care a locuit cu reclamanta în perioada 2006-2009. Pârâții au recunoscut la interogatoriu că i-au acordat reclamantei întreținere atât înainte de încheierea contractului cât și după aceasta, fapt ce a întărit convingerea reclamantei cu privire la natura actului încheiat între părți.
Mai arată intimata că apelanții fac confuzie între lipsa discernământului și lipsa consimțământului, neavând nicio relevanță juridică certificatul medico-legal din care rezultă faptul că reclamanta avea discernământ la data încheierii actului, în speță fiind aplicabile disp. art. 953, 954, 948 C.civ. privind lipsa consimțământului pentru eroarea obstacol asupra naturii juridice a actului, așa cum s-a reținut de către instanța fondului în mod corect, instanța reținând și lipsa cauzei licite, respectiv faptul că pârâții nu au putut face dovada că au achitat prețul stipulat în contract.
Prin decizia civilă nr.1441 A/27.04.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții – pârâți L. V. și L. A., împotriva sentinței civile nr._/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimata – reclamantă L. RADIȚA, având ca obiect anulare act, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, de la fondul cauzei și din apel, tribunalul a constatat ,cu privire la situația de fapt, că între părțile din cauză s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 782/06.06.2008 de BNP A. N., prin care reclamanta L. Rădița a vândut pârâților L. V. și L. A. nuda proprietate asupra apartamentului nr. 43, proprietatea sa, situat în .. 43 (fost 23), .. B, ., sector 2 (fost sector 3), nr. cadastral 1315/82, CF_, compus din 2 camere de locuit și dependințe, în suprafață utilă de 50,52 mp, balcon de 11,74 mp, și cota indiviză de 0,93% corespunzătoare apartamentului din părțile și dependințele comune ale imobilului . și forțată a proprietarilor. Vânzătoarea reclamantă și-a rezervat dreptul de uzufruct viager. Conform contractului transmiterea proprietății asupra apartamentului s-a realizat pe data încheierii contractului, urmând ca posesia să se facă la data decesului vânzătoarei fără îndeplinirea altei formalități, prețul real al vânzării menționat în contract fiind de 61.600 euro, pe care cumpărătoarea declară că i-a primit integral de la cumpărători, soții L., pe data autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Părțile au declarat că li s-au pus în vedere de către notarul public dispozițiile art. 1303 C.civ. privind seriozitatea prețului declarat și ale art. 9 alin.1 lit.a) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care prevăd obligația de a declara prețul real al vânzării ș.a. Cumpărătorii s-au obligat să respecte dreptul de uzufruct viager pe care și l-a rezervat vânzătoarea asupra apartamentului, vândut la prețul menționat în contract și în condițiile menționate în contract, cu al cărui conținut părțile sunt de acord, angajându-se să nu încheie un act juridic cu de înstrăinare a apartamentului, fără acordul vânzătoarei.
Părțile au declarat de asemenea și s-a menționat în cuprinsul contractului că înainte de semnarea acestuia au citit personal cuprinsul contractului, constatând că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de părți de comun acord.
Tribunalul a apreciat că, în mod greșit, a concluzionat instanța de fond că acordarea întreținerii reclamantei anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare probează intenția reală a reclamantei de a încheia un contract de vânzare a apartamentului cu clauză de întreținere, atâta timp cât din contractul de vânzare - cumpărare încheiat de notarul public, act valid încheiat în condițiile legii rezultă că voința părților care au citit și s-au declarat de acord cu conținutul contractului semnat de aceștia a fost să încheie un contract de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager, iar nu cu clauză de întreținere.
Tribunalul a constatat că greșit s-a reținut și aspectul cu privire la faptul că prețul achitat pentru apartament nu este serios, având în vedere împrejurarea că pentru un apartament de . redusă și într-un . de ani prețul de vânzare nu este mic, iar în plus se poate considera că acest preț a fost stabilit și în considerarea relațiilor de rudenie dintre părți. Este nerelevant totodată faptul că pârâții au vândut sau au obținut bani de la rude pentru achitarea apartamentului, iar cele reținute de instanța fondului privind împrejurarea că pârâții nu au dovedit proveniența banilor nu poate duce la concluzia că reclamanta s-a aflat în eroare obstacol cu privire la natura juridică a actului a cărui anulare s-a solicitat.
Tribunalul a constatat că în mod greșit a reținut instanța fondului că sub aspectul consimțământului reclamantei la încheierea actului de vânzare cumpărare, acesta a fost afectat de o eroare distructivă de voință, iar față de cauza actului juridic urmărită de reclamantă, aceasta nu și-a manifestat un consimțământ perfect valabil, caracterul real și conștient al actului juridic fiind reprezentat într-un mod fals. Astfel, nu se poate da eficiență declarațiilor unor martori, peste conținutul actului juridic încheiat în mod valabil de către un notar public, nerezultând din nicio probă că reclamanta a semnat un act având natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager, crezând în realitate că semnează un contrat de v/c cu clauză de întreținere și fiind în posesia contractului în discuție de la data semnării acestuia până la data formulării acțiunii 01.02.2012, deci pentru o perioadă de 4 ani.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că declarațiile martorilor reținute de instanța fondului nu pot constitui prezumții referitoare la eroarea obstacol și lipsa cauzei licite, reprezentând doar constatări cu privire la faptul că reclamanta se afla în nevoie iar pârâții au ajutat-o pe aceasta, având în vedere relațiile de rudenie. Declarațiile martorilor privind faptul că reclamanta nu a primit prețul pentru apartament nu pot fi reținute, atâta timp cât prin actul scris s-a probat teza contrarie, respectiv s-a consemnat în actul încheiat în fața notarului că părțile au confirmat că sunt de acord cu clauzele contratului pe care le-au citit înainte de semnarea acestuia și că prețul s-a primit.
A mai reținut tribunalul că reclamanta din cauză nu a formulat plângere penală pentru fals în declarații și fals intelectual, fapte ce ar fi fost săvârșite în legătură cu contractul de vânzare - cumpărare în discuție de către pârâți și/sau notarul public, așa încât, față de toate considerentele expuse mai înainte, tribunalul a admis apelul formulat de pârâții L. V. și L. A., în baza art. 295 C.pr.civ., și pe cale de consecință, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei L. RĂDIȚA ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta L. Rădița, criticând-o pentru nelegalitate, in sensul art. 304 pct.9 si pct.7 Cod de procedură civilă întrucât a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 953, 954, 948 Cod civil și arătând că nu a fost motivată hotărârea în raport de aceste texte de lege.
Astfel, prin decizia atacată instanța de apel înlătură întreg materialul probator, administrat în fața instanței de fond, dând eficiență absolută contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782/06.07.2008, motivând că din cuprinsul acestuia rezultă că părțile au citit si s-au declarat de acord cu conținutul contractului si nu pot fi avute in vedere declarațiile martorilor si răspunsurile la interogatoriile luate pârâților.
Totodată, mai reține instanța de apel că părțile au declarat că li s-au adus la cunoștință de notarul public dispozițiile art.1303 Cod civil, privind seriozitatea prețului declarat si ale art.9 alin.3 lit.a din Legea nr.241/2005, astfel că prețul de 61.600 euro, menționat în contract este un preț serios si nu are relevanță juridică faptul ca pârâții-intimați nu au putut face dovada provenienței prețului.
Ca un prim motiv de recurs, recurenta - reclamantă apreciază că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 953 Cod civil, care prevede că eroarea ca viciu de consimțământ constă in reprezentarea inexactă a realității Ia momentul încheierii contractului.
Eroarea asupra naturii contractului nu constituie un simplu viciu de consimțământ, ci un obstacol la formarea contractului, deoarece voința părților nu se întâlnește.
De aceea în caz de eroare asupra naturii actului, consimțământul nu este doar viciat, el lipsește pentru că există neconcordanță între voința internă, reală a părților și voința exprimată prin contract.
În cazul erorii asupra naturii contractului, eroare obstacol, lipsește consimțământul iar in atare situație, sancțiunea este nulitatea absolută a actului.
De asemeni instanța de apel a ignorat si dispozițiile „ art. 954 Cod civil care stabilește că eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanței obiceiului convenției.,
Eroarea-obstacol este cea mai gravă forma a erorii, atunci când falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului ce se încheie, fie asupra identității fizice a obiectului, reprezentând mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului in cauză.
Potrivit Codului de Procedura Civila Adnotat de M. Tabarcă, fila 871, art.304 pct.9 reglementează două ipoteze de nelegalitate, prima ipoteza vizează situația in care hotărârea este lipsita de temei legal si a doua ipoteza vizează greșita interpretare a textelor de lege in raport de situația de fapt dedusa judecații.
In prezenta cauza, recurenta – reclamantă apreciază hotărârea instanței de apel nelegală in sensul că instanța a interpretat in mod greșit textele de lege invocate raportat la situația de fapt.
Apreciază recurenta - reclamantă, că față de probele administrate în cauză, precum și față de dispozițiile legale aplicabile în prezenta speță, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea principală și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.782/06.06.2008 de BNP A. N., reținând că reclamanta s-a aflat în eroare asupra naturii actului semnat.
În speță, reclamanta a avut convingerea că semnează un contract de întreținere iar în realitate a semnat un contract de vânzare-cumpărare.
Din întreg materialul probator rezultă fără dubiu că voința internă a reclamantei, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a fost aceea că dreptul de proprietate asupra imobilului să fie transmis pârâților in schimbul obligației de întreținere pe care aceștia urmau să o presteze in favoarea reclamantei.
Această hotărâre fiind luată datorită faptului că reclamanta se afla într-o grea situație financiară si bazându-se atât pe bunele relații de familie pe care le avea cu pârâții cât si pe faptul că aceștia i-au promis întreținere. Singurul considerent pentru care reclamanta și-ar fi înstrăinat proprietatea fiind întreținerea.
Din declarația martorei Contighiu A. rezultă că „reclamanta i-a spus acesteia că își caută pe cineva să o ajute si că va face act cu nepoții (parații-intimați) să o ajute când va avea nevoie.
Iar din declarația martorei C. E. R., martora ce a locuit cu reclamanta in perioada 2006-2009, rezultă că avea cunoștința de faptul că reclamanta a încheiat un act de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere cu pârâții, iar aceștia o vizitau o dată pe lună sau chiar de mai multe ori, aducându-i uneori si alimente.
Prin răspunsurile date de pârâți la interogatoriu, au recunoscut că atât înainte de încheierea contractului cât si după, au acordat întreținere reclamantei-intimate, ceea ce cu atât mai mult a dus la convingerea reclamantei ca actul încheiat este unul de întreținere.
Prin urmare, din probele administrate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta-intimata s-a aflat in eroare asupra naturii actului semnat iar instanța de apel înlăturând probele administrate in fața instanței de fond, a reținut că nu e cu putință ca reclamanta să nu fi cunoscut natura juridică a actului, respingând cererea de chemare in judecată.
Instanța de apel, pretinde că, în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv data de 06.07.2008 si data formulării acțiunii -01.02.2012, nu se poate reține ca reclamanta nu a avut cunoștință de natura actului juridic încheiat, fără a preciza motivele si probele ce au dus la formarea acestei convingerii.
Astfel, instanța de apel înlătură declarația martorei Contighiu A., care se coroborează cu răspunsul la interogatoriu dat de reclamanta-recurentă, din care rezultă că reclamanta a luat la cunoștință de natura juridică a actului în vara anului 2011, în cadrul unei discuții cu pârâții, în care aceasta le solicita întreținere, ocazie cu care pârâții i-au adus la cunoștință faptul că nu au nicio obligație de întreținere față de dânsa, întrucât au încheiat un contract de vânzare-cumpărare si nu unul cu clauza de întreținere.
Mai mult decât atât din conținutul Certificatului Medico legal rezulta ca reclamanta-recurentă a dorit să încheie cu nepoții săi un contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, întrucât o ajuta aproape zi de zi, fapt ce confirma o data in plus faptul că apelanta a avut convingerea că va încheia un contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere.
Prin urmare, având in vedere probele administrate, in mod corect instanța de fond a reținut ca reclamanta s-a aflat in eroare asupra naturii juridice a actului, iar eroarea-obstacol antrenează nulitatea absolută a contractului, întrucât consimțământul părților contractante la încheierea actului juridic a lipsit.
2. Recurenta - reclamantă apreciază că in mod greșit instanța de apel a reținut că nici lipsa cauzei licite, așa cum a fost reținută de instanța de fond, nu a fost dovedită.
Instanța de apel ignoră dispozițiile art. 1173 Cod civil care prevede că „actul autentic are deplina credința in privirea oricărei persoane despre si convențiile ce constată.
Dacă se analizează cu atenție acest text de lege se constată că actul autentic are deplină credință cu privire la datele constatate personal de notar.
Datele constatate personal de notar sunt identitatea părților, semnătura si faptele declarate de părți.
Atât practica judiciară cât si doctrina au statuat, în ce privește plata prețului, că nu este o constatare personală a notarului, ci este o consemnare care are la baza declarația părților.
În acest context, instanța la pronunțarea hotărârii trebuia să aibă in vedere depozițiile martorilor care se coroborează cu răspasurile la interogatoriile luate părților din care rezultă că reclamanta - recurentă nu a primit niciodată prețul vânzării întrucât niciun moment nu a avut intenția de a primi un preț in schimbul înstrăinării apartamentului, voința internă, reală a acesteia fiind de înstrăinare a imobilului în schimbul întreținerii.
Instanța a analizat doar formal actul de vânzare-cumpărare fără să analizeze voința internă a părților si recurenta – reclamantă nu are nici o dovada din care să rezulte că notarul a constatat personal plata prețului.
Din actele depuse la dosar parații-apelanți nu au putut face dovada că au achitat prețul, stipulat in contract, fiind mai mult decât evident că în această situație actul nu are o cauză licita, lipsind contraprestația.
Pârâții au susținut că banii plătiți drept preț proveneau din vânzarea unui teren din Frunzanesti (11.000 euro preț teren) însă din acte rezultă că prețul a fost de 10.000 euro, au mai arătat că banii au provenit din contractarea unor credite, însă din acte rezultă că aceste credite au fost contractate la o distanță de 3 ani de la data semnării contractului de vânzare cumpărare, iar in ceea ce privește economiile familiei in cuantum de 30.000 euro, pârâții s-au contrazis, pârâta L. A. susținând ca au avut economii de 15.000 euro, față de această situație este clar si categoric ca pârâții nu au făcut dovada provenienței banilor cu care pretind că au achitat prețul si nici nu au putut prezenta un ordin bancar din care sa rezulte că prețul a fost plătit reclamantei-recurente.
Iar, din declarația martorei Continghiu A. rezulta că a fost prezentă la o discuție între părți, în care pârâții-intimați au recunoscut că nu au achitat prețul vânzării.
Astfel, lipsind prețul vânzării este evident ca lipsește contraprestația si prin urmare actul este nul pentru lipsa cauzei licite.
Potrivit art.948 Cod civil „o condiție esențiala pentru validitatea unei convenții o reprezintă existenta unei cauze licite.
Prețul, ca si obiect al contraprestației cumpărătorului, trebuie să fie fixat in bani, sincer si serios, preț ce trebuie plătit in mod real.
Având in vedere că din probele administrate in cauză rezultă fără putință de tăgadă că prețul contractului nu a fost plătit în mod real si a fost menționat doar in mod fictiv in contractul de vânzare-cumpărare, cumpărătorul neavând niciun moment intenția de plăti acest preț, este mai mult decât evident ca lipsește contraprestația si prin urmare actul este nul pentru lipsa cauzei.
Lipsind două elemente esențiale pentru încheierea valabilă a oricărei convenții, respectiv consimțământul si cauză, in mod corect instanța de fond a admis acțiune reclamantei si a constatat nu absolute contractul de vânzare-cumpărare nr. 782/06.06.2008.
3. Apreciază recurenta – reclamantă să hotărârea instanței de apel este nelegală, in sensul art.304 pct.7 Cod de procedură civilă întrucât nu cuprinde motivele de drept si de fapt ce au stat la baza pronunțării hotărârii:
Instanța de apel, in motivarea hotărârii reține că în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv data de 06.07.2008 si data formulării acțiunii -03.02.2012, nu se poate reține că reclamanta nu a avut cunoștința de natura actului juridic încheiat, fără a preciza motivele ce au dus la formarea acestei convingerii.
Instanța de apel nu a indicat care sunt motivele care au condus la convingerea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 953, 954, 948 si nu a dat eficiență instituției „eroare obstacol”.
Pentru toate considerentele prezentate, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurate în tot în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală si temeinică.
In sensul susținerilor sale, recurenta invocă Decizia nr. 1564/11.09.1996, a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, publicata in Culegerea de practica juridic pe ani 1993-1997. Decizia civilă. nr. 721/02.05. 1996 pronunțata de C.A. Timișoara, publicata in Revista cercului juridic nr. 7-8 din 1996.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Prealabil, curtea arată că, recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui ocale extraordinară de atac. Corespunzând exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Raportând aceste considerații teoretice la speța de față, curtea constată că recurenta se plânge de încălcarea dispozițiilor art. 953, 954 și 1174 Cod civil de către instanța de apel, motivând această încălcare în sensul că probele administrate în cauză confirmă fără putință de tăgadă că s-a aflat în eroare asupra naturii actului semnat și că a dovedit că prețul vânzării nu a fost plătit, făcând pe larg trimitere la probatoriul administrat în cauză, la declarațiile martorilor și chiar la răspunsul la interogatorii.
Prin urmare, reținând că aceste critici aduc în discuție problema de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este greșita stabilire a situației de fapt, curtea va analiza exclusiv aspectele de nelegalitate invocate prin raportare la situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de apel.
Astfel, sub un prin aspect, instanța de apel a reținut că recurenta nu a dovedit faptul că a fost în eroare asupra naturii juridice a contractului încheiat, arătând în principal că declarațiile martorilor audiați în cauză și faptul că intimații au prestat întreținere o anumită perioadă de timp nu conduc la această concluzie.
În acest sens, instanța de apel a arătat că, în cuprinsul actului autentic s-a consemnat declarația părților referitoare la faptul că, anterior semnării actului, au citit personal cuprinsul acestuia, că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de părți, aspect ce contrazice susținerile reclamantei din prezenta cauză.
De remarcat că, în prezentul recurs, recurenta nu antamează și nu aduce nici un fel de critică acestei rețineri a instanței de apel, deși acesta este principalul argument ce a format convingerea instanței că recurenta nu a fost în eroare asupra naturii actului.
Mai mult decât atât, recurenta susține că a dovedit că a avut convingerea că semnează un contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, dovadă ce ar rezulta din declarațiile martorilor ce au arătat că aceasta le-a spus despre încheierea unui asemenea act, susținere ce este contrazisă de propria sa declarație, dată în fața notarului și consemnată în actul semnat.
Recurenta susține că nu a citit actul până în anul 2011, deși declară contrariul în fața notarului. De altfel, cu prudența și diligența proprietarului responsabil, recurentei-reclamante îi incumba obligația și a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul de a solicita notarului informațiile necesare cu privire la natura actului încheiat, cu atât mai mult cu cât a avut prevederea de a obține un certificat medico – legal cu privire la capacitatea și discernământul său.
Pentru aceleași considerente nu vor fi primite nici criticile recurentei referitoare la nedovedirea de către intimați a plății prețului vânzării, reținând că, deși notarul nu a constatat personal remiterea sumei de bani, a luat act de declarația părților, mai exact a recurentei că banii au fost primiți.
Pe de altă parte, oricum o atare critică nu prezintă relevanță în soluționarea prezentei cauze, întrucât, verificând limitele investirii instanței prin cererea de chemare în judecată, curtea constată că reclamanta a invocat exclusiv nulitatea actului determinată de eroarea obstacol asupra naturii actului, neinvestind instanța cu o constatare a nulității actului pentru lipsa cauzei licite. Contrar celor susținute în recurs, în cererea de chemare în judecată recurenta a dezvoltat doar cauza de nulitate determinată de eroarea asupra naturii actului, invocând prevederile art. 953 Cod civil, simpla afirmație că „ arăt că nu am primit nici o sumă de bani reprezentând prețul vânzării, așa cum este menționat în contractul de vânzare – cumpărare” neputând reprezenta invocarea nulității actului pentru lipsa cauzei licite.
Nici ultimul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ. cu referire la art. 261 pct. 5, nu este întemeiat.
Exercitând controlul de legalitate al deciziei civile recurate, din perspectiva acestui motiv de recurs, Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de recurs sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces.
Pe de altă parte, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor chestiunilor invocate prin apel, făcând trimitere la dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente cauzei și care au condus la formarea convingerii, în raport de situația de fapt stabilită,a inexistenței cauzelor de nulitate a actului încheiat între părți .
Așa fiind, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire la netemeinicia susținerilor reclamantei, Curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă L. RĂDIȚA, împotriva deciziei civile nr.1441 A din 27.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți L. V. și L. V..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. A. P. B. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./25.02.2016
TB-S:3 – C.M.; C.P.
Jud.S.3 – A.M.I.
| ← Anulare act. Decizia nr. 128/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 98/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
