Conflict de competenţă. Sentința nr. 70/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 70/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 70 F/2016
Ședința din Camera de Consiliu din data de 11.05.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR L. E. F.
GREFIER: F. J.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a IV-a civilă și Judecătoria sector 1 București, privind cererea formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâții E. A. și P. I..
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține pentru soluționarea conflictului de competență.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.02.2015, sub nr._/_, reclamantul C. D. a chemat în judecată pe pârâții E. A. (A.) și P. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
1. Constatarea deschiderii succesiunii defunctei V. V. (fostă C.), decedată la data de 11.01.2013, cu ultimul domiciliu în București, . nr. 2, sector 1;
2. Constatarea calității sale de unic moștenitor al defunctei;
3. Constatarea masei succesorale a defunctei V. V., în sensul în care aceasta se compune din apartamentul nr. 7, situat în București, . nr. 2, ., ., compus dintr-o cameră și dependințe (vestibul, bucătărie, cămară și baie), astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 407/1993;
4. Constatarea faptului că cei doi pârâți sunt străini de succesiunea acesteia prin neeaceptarea expresă sau tacită în termenul de 1 an prevăzut de lege, calculat de la data deschiderii succesiunii, respectiv 11.01.2013.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 11.01.2013 a decedat mătușa sa V. V., soră cu tatăl său, C. N., decedat și el, defuncta mai având încă trei frați: C. V. (căsătorită P.), în prezent decedată care are un fiu, P. I., C. I. (căsătorită N.), în prezent decedată, care are o fiică E. A. și C. E. (căsătorită Soreata), în prezent decedată, fără descendenți.
A arătat că după decesul defunctei, din 11.01.2013, a acceptat tacit succesiunea acesteia, intrând în posesia și folosința apartamentului nr. 7 din București, . nr. 2, sector 1, care compune masa succesorală și plătind în mod regulat cotele la întreținere. De asemenea, a arătat că și-a însușit o . bunuri mobile din apartamentul defunctei, înțelegând să se comporte ca unicul moștenitor al acesteia.
În ceea ce îi privește pe pârâți, deși aceștia nu au făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii, au refuzat să se prezinte la un notar public pentru a dezbate succesiunea defunctei.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 954, 965-969, 976 alin. 2, art. 981, art. 1103, art. 1108 și art. 1143 Noul cod civil precum și dispozițiile art. 979-995 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și a probei testimoniale.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări orale.
La primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr._/13.10.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței Tribunalului București, secția civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a avut în vedere că potrivit art. 248 alin. l Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct.2 Cod procedură civilă, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța a reținut că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător, conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 95 pct. l Noul Cod de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Prin această normă, legiuitorul a schimbat regula anterioară reglementată în art. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă de la 1865, privind plenitudinea de competență a judecătoriilor. Așadar, prin Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, a fost stabilită regula plenitudinii de competență a tribunalelor. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori nu sunt incidente cazurile de excepție enumerate limitativ la art. 94 pct. l lit. a)-h) Noul Cod de procedură civilă, care să atragă competența judecătoriei, cererea este de competența în primă instanță a tribunalului, ca urmare a aplicării regulii de la art. 95 pct. 1.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care s-a constatat incidența art. 99 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În primul rând, judecătoria a reținut, contrar opiniei reclamantului, că nu se poate susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 94 lit. j Cod procedură civilă, în conformitate cu care sunt de competența judecătoriei „cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare”, întrucât, în categoria cererilor de împărțeală judiciară intră, cu necesitatea, acțiunea de partaj judiciar, în lipsa căreia nu se poate vorbi de împărțeală a moștenirii.
Acțiunea de partaj judiciar poate fi formulată ca unic capăt de cerere, atunci când, anterior, s-au soluționat aspectele prealabile partajului propriu-zis, care țin de dezbaterea succesiunii și care reprezintă, conform art. 984 Cod procedură civilă, operațiuni prealabile, obligatorii pentru efectuarea partajului judiciar (stabilirea calității de moștenitori, a masei succesorale, a cotelor părți ce se cuvine fiecăruia) cum, de altfel, poate fi formulată și alăturat acestor cereri care țin de dezbaterea succesiunii în acest caz competența revenind, indiferent de valoarea masei de partajat, judecătoriei.
În cauză însă, instanța a constatat că nu este învestită cu o acțiune de împărțeală (partaj) judiciar, cum se deduce din cererea introductivă și cum, de altfel, a arătat și reclamantul prin concluziile scrise, în care a susținut că acțiunea, chiar dacă nu are un capăt de cerere expres formulat în legătură cu ieșirea din indiviziune, ea se referă la faptul că un coindivizar, adică reclamantul, solicită constatarea situației de unic moștenitor.
Prin urmare, dispozițiile art. 94 lit. j Cod procedură civilă, fiind de strictă interpretare și făcând referire doar la partajul judiciar, nu pot fi aplicabile și altor cereri în materie succesorală, cu privire la care competența de soluționare se va stabili în raport de celelalte dispoziții procedurale care reglementează competența instanțelor.
Judecătoria a reținut faptul că în dispozițiile art. 5 din OUG nr. 80/2013 se face vorbire de cereri în materia partajului judiciar nu conduce la o altă concluzie întrucât acest articol nu are o altă rațiune decât rezolvarea unitară a regimului taxabil aplicabil acestor cereri, pentru a se evita o supertaxare a demersului judiciar și nicidecum nu înseamnă că cererile prin care se solicită constatarea deschiderii succesiunii, a calității de unic moștenitor, a faptului că pârâții sunt străini de succesiune, sunt cereri cu caracter patrimonial, a căror valoare este dată de valoarea masei succesorale întrucât această teorie ar echivala cu acceptarea faptului că cererea de constatare a masei succesorale are caracter principal, iar celelalte cereri care țin de dezbaterea succesiunii menționate anterior și care fac și obiect cererii de chemare în judecată au caracter accesoriu, finalitatea urmărită de reclamant fiind aceea de a se constata componența masei succesorale, or, o astfel de concluzie contravine însăși scopului demersului judiciar declanșat de reclamant.
Instanța a apreciat că cererile privind constatarea deschiderii succesiunii, constatarea calității de unic moștenitor a reclamantului, constatarea că pârâții sunt străini de succesiune, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplu motiv că sunt alăturate cererii de constatare a masei succesorale, această din urmă cerere fiind de altfel singura evaluabilă în bani.
Conform art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad.
Astfel, instanța a reținut că primele trei capete de cerere cu care reclamantul a învestit instanța nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. l lit. a-k și, prin urmare, soluționarea acestor cereri, neevaluabile în bani, este de competența tribunalului, ca instanță de drept comun.
Obiectele acestor cereri principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, aflându-ne în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care capetele de cerere neevaluabile în bani sunt de competența tribunalului.
Cererea declinată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 16.11.2015.
Prin sentința civilă nr. 56 din 15.01.2016, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București – secția civilă pentru a hotărî asupra acestuia.
Pentru a hotărî astfel, analizând în condițiile art. 245 și urm. Cod procedură civilă excepția necompetenței materiale a tribunalului, instanța a avut în vedere următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect dezbaterea succesorală a defunctei V. V., decedată la data de 11.01.2013, potrivit certificatului de deces . nr._ din data de 12.01.2013 (depus la fila 14 dosar JS1), reclamantul afirmându-se unicul moștenitor al acesteia în calitate de nepot de frate al defunctei, drept pe care îl opune pârâților – verii săi primari, despre care afirmă că ar fi străini de succesiune.
Tribunalul a apreciat că toate cele patru capete de cerere formulate au aceeași finalitate, aceea a realizării partajului succesoral, constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a componenței masei succesorale fiind operațiuni juridice ce precedă în mod necesar cererea de împărțeală judiciară. Prin urmare, în situația în care partajul se alătură unei alte cereri în materie succesorală – cum este situația de față, scopul final al demersului fiind realizarea partajului, competența materială se determină în raport cu dispozițiile art. 94 lit. j Cod procedură civilă, iar nu prin aplicarea art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că este în căderea judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei, astfel că, în baza art. 130 alin. 2 rap. la art. 129 alin. 2 pct. 2 și la art. 94 lit. j Cod procedură civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
În conformitate cu art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat instanța superioară comună, respectiv Curtea de Apel București – secția civilă, pentru a statua asupra acestuia.
În conflictul ivit, Curtea urmează a statua competența în favoarea judecătoriei.
Într-adevăr, așa cum a reținut și tribunalul, pricina are ca obiect dezbaterea succesorală de pe urma unei defuncte, reclamantul afirmându-și calitatea de unic moștenitor, pretinzând, astfel, dreptul de a prelua întreaga masa succesorală.
Or, preluarea în proprietate de către unicul moștenitor a masei succesorale este o situație echivalenta partajului, reprezentând la fel ca și aceasta din urmă, punctul final al dezbaterii succesiunii și scopul acesteia, chiar dacă, strict din punct de vedere tehnic, neexistând mai mulți coindivizari nu se pune problema delimitării materiale a unor loturi.
Situația analizării revenirii întregii moșteniri singurului moștenitor afirmat (cu posibilitatea de a se constata că pârâții au și ei drepturi succesorale ceea ce ar reclama finalmente, un partaj) fiind perfect asimilabilă unei acțiuni de partaj și fiind, de altminteri, nefirească și nejustificată în dreptul pozitiv o diferență de regim juridic între dezbaterea succesorală finalizată cu împărțirea masei succesorale între doi sau mai mulți coindivizari, pe de o parte, și cea finalizată cu constatarea preluării moștenirii de către un singur moștenitor, pe de altă parte, se impune soluția de mai sus, ce urmează a fi pronunțată în temeiul art. 135 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul C. D. domiciliat în București, ., nr. 69, ., ., sector 2 în contradictoriu cu pârâții E. A. domiciliată în București, ., nr. 3, ., ., sector 4 și P. I. domiciliat în București, ., ., ., sector 5, în favoarea Judecătoriei sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. E. F. F. J.
Red. LEF
Tehnored. LEF/PS/A.A.L. 4 ex.
Jud. JS1: R. O. R.
Jud. TB – S4: A. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 485/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Decizia nr. 284/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
