Conflict de competenţă. Sentința nr. 31/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 33/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA CIVILĂ NR.31 F
Ședința din camera de consiliu de la 18.02.2015
Curtea constituită din:
P. - C. B. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI și JUDECĂTORIA B., privind pe contestatorul C. L. și intimații C. DE A. C. G., B. E. JUDECĂTORESC R. I..
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.08.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, contestatorul C. L., în contradictoriu cu intimatul C. G. titular al Cabinetului de Avocat C. G. și B. E. Judecătoresc R. I. C. a formulat contestatie la executarea silita din dosarul de executare silită al acestui B. nr339/2013 și cerere de sespendare a acestei executări silite.
Prin sentința civilă nr.988/27.01.2014 Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., invocând art. 819 din codul de procedură civilă și arătând că modalitatea executării silite contestate intră în competența instanței de executare de la locul situării imobilului urmărit si că executorul judecatoresc va trebui să solicite instanței de executare de la locul situării imobilului încuviințarea executării silite in modalitatea contestată(executare silită imobiliară în raza Judecătoriei B.) .
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Judecătoriei B. la data de 4.04.2014 sub numărul_, cu termen la 10.09.2014.
Prin sentința civilă nr.4660 din 8.10.2014, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență cu privire la soluționarea prezentei cauze și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență, cu motivarea competentei ca fiind dată de contestator care a depus contestația la executare la Judecătoria Sectorului 3 București.
Analizând conflictul negativ de competență ivit, Curtea reține următoarele:
În speță se contestă executarea silită imobiliară demarată de creditor prin executorul judecătoresc asupra unui imobil situat în localitatea Voluntari, ..134 jud I., executare silită ce legal este supusă prevederilor art. 819 C.proc.civ., sub aspectul competenței instanței de executare.
Potrivit art.713 alin. 1 C.proc.civ., contestația la executare se soluționează de instanța de executare. Similar prevede art.650 alin. 2 C.proc.civ.
Câtă vreme în speță Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită în circumscripția sa teritorială, cum rezultă din încheierea pronunțată de aceasta la 15.07.2013, iar ulterior creditorul prin executorul judecătoresc a apreciat necesar să procedeze la executare silită imobiliară în raza altei judecătorii, emițând somația de urmărire silită imobiliară din 19.08.2013, cu privire la competența instanței de executare(atât de a încuviința executarea silită imobiliară în raza sa, cât și de a dezlega contestația la executare) sunt aplicabile dispoziții legale derogatorii de la art. 650 alin. 1 C.proc.civ. – adică dispozițiile art. 819 C.proc.civ.- care stabilesc competentă altă instanță de executare(Judecătoria B.), cea în raza căreia se dorește urmărirea silită a unui imobil.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.713 alin. 1 C.proc.civ. și din art. 819 C.proc.civ., contestația la executarea silită imobiliară din raza Judecătoriei B. se soluționează de Judecătoria B.. Speța nu are ca obiect încuviințarea executării silite pentru a se determina instanța de executare prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 ce s-a referit la art. 650 alin. 1 C.proc.civ., ci este formulată o contestație la executarea silită imobiliară de competența instanței de executare speciale stabilită de art.713 alin. 1C.proc.civ. rap. la art. 819 C.proc.civ.
Potrivit celor expuse, văzând art. 650 alin. 2, art.713 alin. 1C.proc.civ. și art. 819 C.proc.civ., art. 135 C. proc. civ., Curtea va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. L. și intimații C. DE A. C. G. și B. E. JUDECĂTORESC R. I., în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. B. T. Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact. C.B.T.
5 ex./…
← Cereri. Decizia nr. 1737/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|