Cereri. Decizia nr. 1737/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1737/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1737/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1737R
Ședința publică din data de 18.10.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - M. D. L.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2013 în camera de Consiliu și împotriva sentinței civile nr. 2141/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 11.10.2013, s-au înregistrat notele de ședință formulate de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Curtea reține cauza în pronunțare având în vedere că s-a solicitat de către recurenții – reclamanți, în scris, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
După reținerea cauzei în pronunțare, dar înainte de finalizarea ședinței de judecată, s-a prezentat domnul avocat Toia P., în calitate de reprezentant al recurentului – reclamant, Brihăilescu G., și solicită admiterea recursurilor.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ , la data de 21.03.2012, reclamanții B. G. și . SA au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL; PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin C. C. DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze pe fond notificarea nr. 2038/02.11.2001, transmisa prin B. V. P. privind imobilul situat în București, .. 17, sector 3, format din teren in suprafața de 459 mp si construcție (2 corpuri de casa), în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării nr. 2038/02.11.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin C. C. DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI în solidar cu Primarul, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 2038/02.11.2001, respectiv 02.08.2011 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD; obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea nr. 2038/02.11.2001 transmisă prin executor judecătoresc către Primăria Municipiului București, notificare ce face obiectul dosarului nr._, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, .. 17, sector 3, preluat în mod abuziv, imobil format din teren in suprafața de 459 mp si 2 corpuri de casa, așa cum rezulta din procesul verbal nr._/1940, emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare.
Reclamantul a aratat ca imobilul, compus din teren în suprafață de 459 mp și 2 corpuri de case, având în total 12 camere și dependințe, a fost dobândit de autorul sau B. D. G. prin moștenire de la fratele acestuia B. C. în baza testamentului autentificat sub nr._/27.08.1919 la Tribunalul I., Secția notariat.
Autorul sau B. D. G. și-a înscris dreptul de proprietate în Cartea Funciară, la acea dată fiind emis Procesul Verbal de Carte Funciară nr._/1940 de către Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare.
Reclamantul a sustinut ca B. D. G. a stăpânit imobilul până în anul 1950, când, prin Decretul nr.92/1950 acesta a fost naționalizat și trecut în mod abuziv în proprietatea statului, regăsindu-se in anexa Decretului la poziția nr. 560 (adresa nr. 2912/_/14.09.2010).
Ulterior naționalizării, construcția a fost demolata (adresa nr. 1185/21.05.2010 - .).
În urma naționalizarii nu s-au acordat despăgubiri, așa cum reiese din declarația pe proprie răspundere privind despăgubirile autentificată sub nr. 1544/21.10.2010 la Societatea Civilă de Notari Publici V. și asociații.
În anul 1954 autorul reclamantului B. D. G. (zis și Brihală G. - declarație de notorietate nr. 3441/15.05.1973) a decedat și a fost întocmit certificatul de moștenitor nr. S289/07.07.1954, conform căruia au rămas moștenitori Brihală I. în calitate de soție supraviețuitoare pentru cota de 2/8 și B. D. și Cunev C. (născută B.) în calitate de fiu și fiică, fiecare pentru câte o cotă de 3/8 din întreaga masă succesorală.
În anul 1975 a decedat și Brihală I. și a fost întocmit certificatul de moștenitor nr. 940/04.11.1976 în baza căruia au rămas moștenitori legali Brihală D. și Cunev C. în calitate de fiu și fiică, fiecare pentru câte o cotă de ½ din întreaga masă succesorală.
Ulterior a decedat și B. D., în anul 1983 și în baza certificatului de moștenitor nr. 481/16.06.1983 au rămas moștenitori B. G. în calitate de soție supraviețuitoare pentru cota de ½ și reclamantul B. G. în calitate de fiu, pentru cota de ½ din întreaga masă succesorală.
În anul 2006 a decedat și Cunev C. și a fost întocmit certificatul de moștenitor nr. 98/27.10.2006 în baza căruia reclamantul B. G. și se arata ca este unicul moștenitor legal, în calitate de nepot de frate predecedat și singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în București, .. 17, sector 3.
Având în vedere faptul că autoarea Brihăilescu G. nu a depus notificare, reclamantul sustine ca beneficiază de cota acesteia în baza art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
În ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantei S.C. R. G. INVEST S.A., s-a solicitat a se constata că aceasta este dovedită prin contractul de cesiune nr. 234/30.01.2012, prin care reclamantul a cesionat din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent ce i se vor acorda pentru imobilul din București, .. 17, sector 3, obiect al Notificării nr. 2038/02.11.2001.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, la data de 30.05.2011 a depus la dosar toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluam abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, situația urbanistica, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației prin care i se aducea la cunostinta că nu mai sunt acte de depus, 02.08.2011.
Se arata ca M. București încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C. Civ. și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii, iar în conformitate cu dispozițiile art.242 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: notificarea nr. 2038/02.11.2001, transmisa prin B. V. P.; contractul de mandat autentificat sub nr. 235/30.01.2012 de BNP F. M. si Asociații; contractul de cesiune autentificat sub nr. 234/30.01.2012 de BNP F. M. si Asociații; procesul verbal de Carte Funciară nr._/1942 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare; testamentul nr._/27.08.1919 autentificat la Tribunalul I., Secția Notariat; testamentul nr._/15.10.1930 autentificat la Tribunalul I., Secția Notariat; fișa tehnică și releveul imobilului; certificat de moștenitor nr. S289/07.07.1954 întocmit după defunctul BRIHALĂ G. la Notariatul de Stat București, Raionul N. B.; certificat de moștenitor nr. 940/1976 întocmit după defuncta Brihală I. la Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București; certificat de moștenitor nr. 481/16.06.1983 întocmit după defunctul Brihăilescu D. la Notariatul de Stat Local al Sectorului 4 București; certificat de moștenitor nr. 98/27.10.2006 întocmit după defuncta Cunev C. la BNP B. V. și C. D.-C.; declarație de notorietate autentificată sub nr. 3441/15.05.1973 la Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București; cererea de emitere a dispoziției înregistrata la PMB sub nr._/30.05.2011; adresa nr._/13.05.2011, emisa de Direcția Urbanism - PMB; adresa nr. 2699/08.02.2011 a Primăriei Municipiului București, Biroul Analiză și Soluționare Petiții Legile Proprietății; adresa nr._/20.12.2010 a Primăriei Municipiului București, Serviciul Fond Funciar; adresa nr. 1185/21.05.2010 a S.C. TITAN ALL SA.; declarația pe proprie răspundere privind despăgubirile autentificată sub nr. 1544/21.10.2010 la Societatea Civilă de Notari Publici „V. și asociații"; declarație de notorietate autentificată sub nr. 1549/25.10.2010 la Societatea Civilă de Notari Publici „V. și asociații"; declarație de notorietate autentificată sub nr. 1543/25.10.2010 la Societatea Civilă de Notari Publici „V. și asociații"; adresa nr. 2912/_/14.09.2010 a Primăriei Municipiului București, Direcția Administrație Publică, Serviciul Arhivă Acte Administrative, însoțită de fotocopia Decretului nr. 130/1989 și tabelul anexă; adresa nr. 20D/861/C.Z./A/18.12.2009 a Secretariatului General al Guvernului însoțită de fotocopia Decretului nr. 92/1950 și anexa pentru București; adresa nr._/18.12.2009 a Administrației Fondului Imobiliar; adresa de rol fiscal nr._/21.12.2009 a Primăriei Sectorului 3, Direcția Impozite și Taxe Locale; adresa nr. 1185/21.05.2010 a S.C. TITAN AL SA; adresa nr. 6900/12A- 07.1996, emisa de CGMB; planuri topografice vechi și noi; certificat de naștere Brihăilescu C.; certificat de căsătorie CUNEV M. cu Brihăilescu C.; certificat de deces CUNEV C.; certificat de deces Brihăilescu D.; certificat de deces Brihală I.; certificat de deces Brihală G.; CI. - Brihăilescu G..
Pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, art. 115-119 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.
La data de 29.10.2012, reclamanții B. G. și S.C. R. G. INVEST S.A., au formulat cerere precizatoare și modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că: la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită să se dispună obligarea M. București să transmită dosarul nr._ către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
Reclamantii au mai arătat că își restrâng cadrul procesual, în sensul că nu mai stăruie în soluționarea capătului 3 al cererii privind obligarea CCSD la înregistrarea dosarului_, acest pârât urmând a fi scos din cauză si nici în soluționarea capătului 4 din cerea principală referitor la obligarea paratului la despagubiri.
In sedinta publica din data de 29.10.2012 reclamantii prin aparator au reiterat modificariile aduse cererii de chemare in judecata, aratand si ca inteleg sa se judece numai in contradictoriu cu paratul M. Bucuresti prin primar General nu si cu primarul general.
Tribunalul a luat act de aceste modificari ce au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 29.10.2012.
La solicitarea tribunalul s-a atasat la dosar inscrisurile depuse in dosarul administrativ-f. 87-202 format ca urmare a inaintarii notificarii nr. 2038/2001.
Prin sentința civilă nr. 2141/3.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a-IV -a Civilă, s-a admis in parte acțiunea astfel cum s-a precizat, completat si modificat, formulată de reclamanții B. G. si . SA în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, s-a constatat că reclamantul B. G. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 17 sectorul 3, compus din teren și construcție desfășurata în suprafață de 364,84 mp cu împrejmuire de 29 mp, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, ținând cont si de cotele rezultate in urma încheierii contractului de cesiune nr. 234/30.01.2012, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să transmită dosarul de notificare împreuna cu dispoziția la Prefectul Municipiului București pentru a se obține referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, in urma exercitării controlului de legalitate de către acesta, in condițiile art. 16 din legea nr. 247/2005 Titlul VII, capitolul V și s-a respins cererea reclamanților de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin notificarea nr. 238/02.11.2001, transmisă prin Biroul de executor judecătoresc V. P., reclamantul B. G. a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren si construcție situat în București, .. 17, sector 3, preluat în mod abuziv.
Tribunalul a observat ca la dosarul administrativ existau suficiente inscrisuri care puteau conduce la solutionarea notificarii, iar paratul M. Bucuresti nu a mai solicitat depunerea si a altor inscrisuri.
Așa fiind, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamanta în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Analizând pe fond notificarea reclamantului s-a constatat că acesta a făcut dovada calitatii de persoana indrepatita la obtinerea de masuri reparatorii în sensul art. 3 și 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul compus din teren în suprafață de 459 mp și constructie a fost dobândit de B. D. G. prin moștenire de la fratele acestuia B. C. în baza testamentului autentificat sub nr._/27.08.1919 la Tribunalul I., Secția Notariat –f. 20-23.
B. D. G. și-a înscris dreptul de proprietate în Cartea Funciară, fiind emis Procesul Verbal de Carte Funciară nr._/1940 de către Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare-f. 18.
Prin Decretul nr.92/1950 imobilul a fost naționalizat și trecut în mod abuziv în proprietatea statului, regăsindu-se in anexa Decretului la poziția nr. 560 (adresa nr._.12.2009 emisa de CGMB-f. 95). Locuinta din .. 17, sector 3 a avut o suprafata construita, desfasurata de 364,84 mp, o imprejmuire de 29,00 mp.
Ulterior naționalizării, construcția a fost demolata conform Decretului de expropriere nr. 130/1989 (adresa nr. 1185/21.05.2010 emisa .).
Autorul reclamantului B. D. G. a stăpânit acest imobil până în anul 1950, când, prin Decretul nr. 92/1950 acesta a fost naționalizat și trecut în mod abuziv în proprietatea statului, regăsindu-se în anexa decretului la poziția nr. 560 (adresa nr. 2912/_/14.09.2010).
Ulterior naționalizării construcția a fost demolata (adresa nr. 1185/21.05.2010 - .). La acel moment construcția era descrisa astfel: suprafața construita, desfășurata 364.84 mp, lungime împrejmuire 29 mp, anul construirii 1930, conform fisei ITI (adresa nr._/18.12.2009, emisa de AFI).
Reclamantul a dovedit ca este mostenitorul fostului proprietar de la care s-a preluiat abuziv imobilul conform certificatelor de moștenitor nr. 481/16.06.1983, nr. 940/04.11.1976, nr. 98/27.10.2006.
Prin urmare, imobilul –teren si constructie a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind însă un imobil preluat abuziv, în sensul art. 2 alin.1 lit.h din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt preluate în mod abuziv și „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.”
Conform notei de reconstituire –f. 99 terenul se afla . din punct de vedere urbanistic, ce face parte din amenajarea spațiului public (alei de acces, parcare, spatii verzi) aferent ansamblului de locuințe realizat in cadrul sistematizării zonei in anii 1980 - 1989 si posibil afectat de rețele subterane de utilități, (adresa_/13.05.2011-f. 36). Si din adresa nr. 6900/12.A-07.1996 emisa de CGMB-f. 56 rezulta ca terenul aferent imobilului este afectat de circulatia pietonala de acces la locuinte si magazine si de o mica zona de spatiu verde in fata magazinelor.
Atunci când este imposibil, ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie in compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
Reclamantii sunt îndreptățiti la măsuri reparatorii prin echivalent, după cum a rezultat din dispozițiile art. 6 alin.1, art. 7 alin.2 a contrario, art. 10 alin.2 partea finală din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, tribunalul a admis in parte actiunea astfel cum a fost precizata, a constatat ca reclamantul are calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul in litigiu si a obligat pârâtul să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2011 prin care să acorde despăgubiri în echivalent în ce privește imobilul din .. 17 sector 13 compus din teren si constructie desfasurata in suprafata de 364,84 mp, cu imprejmuire de 29,00 mp .
Tribunalul a apreciat ca reclamantii sunt indreptatiti la acordarea masurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (în prezent, Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției), sens in care a fost obligat paratul M. Bucuresti prin Primarul General sa emita dispozitie cu propunere de acordare de despagubiri ce au fost stabilite in conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 tinandu-se cont si de cotele rezultate in urma încheierii contractului de cesiune nr. 234/30.01.2012.
In ce priveste solicitarea reclamantilor de inaintare a dosarului catre Prefectura Municipiului Bucuresti, tribunalul a retinut ca acesta solicitare este intemeiata in considerarea prevederilor art. 16 al. (21) introdus prin punctul 24 din Ordonanța de urgență nr. 81/2007 începând cu 29.06.2007, din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cu care dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
In conditiile art. 16 din legea nr. 247/2005 a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să transmită dosarul de notificare împreună cu dispoziția la Prefectul Municipiului București pentru a se obține referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, in urma exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Văzând prevederile art. 274 C.pr.civ., in conditiile in care reclamantii nu au facut dovada achitarii cheltuielilor de judecata, in sensul ca onorariul avocatial in suma de 600 achitat cu chitantele nr. 026/06.04.2012 si 045/09.05.2012 nu a fost dovedit a fi achitat in baza contractului de asistenta judiciara nr._/20.03.2012, mentionat in cuprinsul imputernicirii avocatiale depuse la dosar la fila 211, nu a fost obliga pârâtul aflat în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 02.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.2141/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, formulată de reclamanții BRIHĂILESCU G. și . SA în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, sub forma omisiunii, strecurate în sentința civilă nr.2141/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în sensul că se va menționa că imobilul în litigiu situat în București, ., sector 3 a fost compus din teren în suprafață de 459 mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și urmează ca în temeiul dispozițiilor art.281 Cod pr.civ. să o admită și a dispus îndreptarea erorii materiale, sub forma omisiunii, strecurate în sentința civilă nr. 2141/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în sensul că s-a menționat că imobilul în litigiu situat în București, ., sector 3 a fost compus din teren în suprafață de 459 mp.
Recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A au formulat recurs împotriva sentinței 2141/2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ .
În motivarea recursului, se arată că acesta privește capătul de cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtului M. București să înainteze direct către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ aferent notificării.
Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ., instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, după cum urmează:
Măsura luată de instanța de fond de transmitere a dosarului la nivelul prefecturilor, în vederea efectuării de către Prefect a controlului de legalitate a acestor acte de către prefect, este nelegală, pentru următoarele motive:
Art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilea circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că, după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de Vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces-verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
În speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulata, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că reclamantele aveau calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificărilor noastre, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza încă odată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată de reclamante inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificării, direct către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se apreciază ca fiind greșită.
Recurenții-reclamanți solicită instanței de recurs să aibă în vedere că, prin cererea formulată, nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit în considerente că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării reclamantelor, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a unei notificări, stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea mai mult de 3 ani, perioadă socotită de la data la care dosarul administrativ era complet.
De asemenea, recurenții solicită să se aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificărilor formulate de acestea, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, le prejudiciază efectiv, întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, cât și plata acestor despăgubiri, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Atâta timp cât recurenții s-au adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificărilor, însoțit de dispoziția motivată, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
Potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă recurenții - reclamante solicită analizarea de către instanța de recurs și a faptului că, în mod nelegal, M. București nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva încheierii de îndreptare eroare materială s-a declarat recurs de către recurentul –reclamant B. G., arătând că instanța de fond a omis a menționa suprafața de teren pentru care urmează a se acorda măsuri reparatorii, menționându-se numai suprafața construcției.
Deși instanța de fond a apreciat întemeiată solicitarea acestuia, a menționat în încheierea pronunțată că „dispune îndreptarea eroii materiale sub forma omisiunii, strecurate în sentința civilă nr. 2141/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în sensul că se va menționa că imobilul în litigiu situat în București, ., sector 3 a fost compus din teren în suprafață de 459 m.p. fără a mai preciza și construcția și suprafața acesteia.
Recurentul – reclamant apreciază că se impune admiterea prezentului recurs în acest sens, astfel încât este în măsură să pună în executare hotărârea pronunțată, fără a exista interpretări contradictorii cu privire la identificarea imobilului pentru care urmează a se acorda măsuri reparatorii.
Astfel, instanța trebuie să precizeze că imobilul în litigiu situat în București, ., sector 3 a fost compus din teren în suprafață de 459 m.p. și construcție în suprafață desfășurată de 364,84 m.p. cu împrejmuire de 29 m.p.
În final, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului și îndreptarea erorii materiale și lămurirea dispozitivului în sensul celor arătate pentru a se putea pune în executare hotărârea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În calea de atac a recursului nu a fost administrat niciun mijloc de probă.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2141/2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, fiind nefondat recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 02.05.2013, pentru următoarele considerente:
Prima critică se referă la obligarea Municipiului București prin Primar General la înaintarea dosarului administrativ către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a fi însoțit de avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului.
Prin art. 21 alin Legea nr.165/201., în vigoare, la data soluționării prezentului recurs, se reglementează că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Din dispozițiile legale menționate se constată căM. București prin Primarul General are obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisie Naționale, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziția, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii și după ce se va emite avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului, în condițiile alineatului 2.
Astfel, legiuitorul a stabilit o obligație legală în sarcina instituției publice, obligație care trebuie respectată.
Scopul acestei modificări legislative a fost urgentarea soluționării notificărilor, în faza administrativă.
Bineînțeles această obligație se naște după ce M. București prin Primar General va emite dispoziția privind propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii, în cazul în care soluționarea notificărilor se realizează, exclusiv, în faza administrativă.
Împrejurarea că se instituie obligația obținerii unui aviz de legalitate de la instituția prefectului, ca urmare a exercitării controlului de legalitate de către acesta, vizează îndeplinirea unei proceduri administrative între instituțiile statului, pentru soluționarea notificării.
O astfel de obligație nu înlătură și obligația de comunicare directă a dosarului către Secretariatul Comisie Naționale.
Mai mult, Curtea învederează că necesitatea obținerii avizului de legalitate al prefectului se referă numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, care nu au fost emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În caz contrar, ar însemna ca instituția prefectului să exercite un control asupra unei dispoziții emise pe baza unei hotărâri judecătorești și să intervină în realizarea actului de justiție, aspect care ar determina încălcarea dreptului la un proces echitabil, care cuprinde și dreptul de a beneficia de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, statuat în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În situația de față, Curtea constată că dispoziția Primarului trebuie emisă în temeiul unei sentințe rămase definitive și irevocabile, și că o astfel de dispoziție emisă, în urma unei proceduri judiciare, nu ar putea fi supusă controlului de legalitate al prefectului decât din punct de vedere formal, nu și pe aspectul fondului.
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
O nouă analizare a condițiilor prevăzute de art.3-4 și 7 din Legea nr.10/2001, de către prefect, în calitate de organ al administrației publice, în condițiile în care instanța de judecată a statuat în mod definitiv și irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra posibilității de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, consacrat de dispozițiile art.6 din Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, Curtea învederează că controlul de legalitate al prefectului se poate realiza numai asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, se constată că, la data pronunțării sentinței civile recurate erau în vigoare dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Legea nr.165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013, astfel încât instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art.4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art.50 lit.c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Curtea învederează că procedura execuțională va fi guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.
Acest aspect nu are relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de către prima instanță, deoarece Tribunalul București a statuat, prin sentința pronunțată, asupra calității de persoană îndreptățită și asupra drepturilor recurenților de a obține măsuri compensatorii pentru imobilul notificat, ținând cont de dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.10/2001, în vigoare și aplicabile în cauza de față.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013, urmând ca noțiunea de măsuri reparatorii să fie înțeleasă ca fiind măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.165/2013.
Pentru aceste motive, se constată că este întemeiată critica motiv pentru care instanța de judecată va dispune obligarea pârâtului M. București să înainteze direct dosarul aferent notificării la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită, în conformitate cu art. 17 și 18 din Legea nr.165/2013 C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Cea de-a doua critică referitoare la obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată este fondată, având în vedere că reclamanților li s-a admis acțiunea promovată și au făcut dovada cheltuielilor de judecată aferente judecății în fața primei instanțe.
Astfel, instanța de recurs învederează că, la dosarul Tribunalului București, la filele 224-225 se află atașate chitanțele privind plata onorariul de avocat, în cuantum total de 600 Ron, motiv pentru care constată că este întemeiată această critică și că prima instanță a procedat, în mod greșit, respingând solicitarea recurenților-reclamanți.
Având în vedere că au fost considerate întemeiate criticile formulate de către recurenții-reclamanți în recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2141/2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, în conformitate cu art.312 din codul de procedură civilă va admite recursul declarat de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A, împotriva sentinței civile nr.2141/2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va obligo pe pârâtul M. București prin Primarul General să înainteze direct la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, dosarul administrativ aferent notificării nr. 2038/2001, va obliga pe pârâtul M. București prin Primarul General să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II.În ceea ce privește recursul declarat de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2013, în dosarul nr._, Curtea constată că nu este fondat, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr.2141/3.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a-IV -a Civilă, s-a admis in parte acțiunea astfel cum s-a precizat, completat si modificat și s-a constatat că reclamantul B. G. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 17 sectorul 3, compus din teren și construcție desfășurata în suprafață de 364,84 mp cu împrejmuire de 29 mp.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 02.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.2141/03.12.2012 și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, sub forma omisiunii, strecurate în sentința civilă nr.2141/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în sensul că se va menționa că imobilul în litigiu situat în București, ., sector 3 a fost compus din teren în suprafață de 459 mp.
Curtea constată că recurenții-reclamanți au exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, deoarece au apreciat că există un dubiu cu privire la compunerea imobilului, pentru care urmează a fi acordate măsuri compensatorii.
Susținerea recurenților-reclamanți este neîntemeiată, având în vedere că, în raport de dispozitivul sentinței civile, așa cum a fost îndreptat rezultă că imobilul notificat pentru care s-au acordat măsuri compensatorii este compus din teren în suprafață de 459 mp și construcție desfășurată în suprafață de 364,84 mp cu împrejmuire de 29 mp.
Curtea învederează că nu mai era necesar să se menționeze în dispozitivul încheierii de îndreptare a erori materiale și suprafața construcției desfășurate, atâta timp cât aceasta era menționată în dispozitivul sentinței pronunțate și îndreptate prin încheierea de ședință.
Pentru aceste motive, se constată că nu este fondată critica formulată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Admite recursul declarat de recurenții – reclamanți B. G. și S.C. R. G. Invest S.A, împotriva sentinței civile nr.2141/2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul:
Obligă pârâtul M. București prin Primarul General să înainteze direct la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, dosarul administrativ aferent notificării nr. 2038/2001.
Obligă pe pârâtul M. București prin Primarul General să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. S. M. D. L.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z.
Tehnored. T.I.
2 ex./15.10.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 365/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 31/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
