Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 115/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 115/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 115

Ședința publică de la 05.02.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - F. P.

JUDECĂTOR - A. M. G.

JUDECĂTOR - D. A.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții-reclamanți, CĂRĂULAȘU I. și CĂRĂULAȘU E., împotriva deciziei civile nr.319.A. din 18.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, V. V. C. (decedată) și continuat de moștenitorii acesteia, V. V. și P. L..

P. are ca obiect – nulitate act juridic.

Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2016, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6206/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a respins cererea, astfel cum a fost precizată și completată, având ca obiect anulare act, reclamanții CARAULASU I., CARAULASU E., în contradictoriu cu pârâta V. V. C., ca neîntemeiată.

S-a luat act că pârâta a înțeles să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 10.09.2012, reclamanții Cărăulașu I. și Cărăulașu E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta V. V. C., să se constate nulitatea absolută a Certificatului de Moștenitor nr. 718/14.06.1979 emis de fostul notariat de Stat al sectorului 2 în dosar nr. 718/1979, pentru fraudă la lege privind mențiunea olografă din partea dreaptă sus a acestui înscris.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului teren în suprafață de 313 m.p. din București, .. 58, sector 2, conform Sentinței civile nr. 1508/01.10.2001 pronunțată în dosar nr. 4619/2001 de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, precum și a încheierii din data de 07.02.2002 de îndreptare a erorii materiale.

Reclamanții au susținut că între ei și autorul pârâtei (S. V.) au existat mai multe procese. Bunicii pârâtei au dobândit imobilul reclamanților în baza unui contract de schimb, iar la decesul acestora a rămas unic moștenitor S. V., tatăl pârâtei, fiind eliberate două certificate de moștenitor, dintre care unul ce face obiectul prezentei cauze. În certificatul de moștenitor se menționează suprafața de 240 m.p.

Au mai arătat că în baza celor două certificate de moștenitor, autorul pârâtei a înstrăinat imobilul, aceleași certificate fiind avute în vedere și în momentul în care reclamanții au cumpărat acest imobil.

În vederea înstrăinării, S. V. a obținut, la data de 15.11.1985, autorizația de înstrăinare nr. 48 în care se menționează că terenul are suprafața totală de 240 m.p., fără a se preciza că este parte din terenul de 305 m.p. sau că vânzătorul își păstrează 65 m.p. și garajul edificat pe această suprafață, rezultând astfel că s-a înstrăinat întreg imobilul. În contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S. V. și Heger Mihaly în 1986 se arată că terenul aferent, în suprafață de 240 m.p. urmează regimul prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974, potrivit căruia prin teren aferent se înțelege terenul curții. În consecință, pârâta în mod voit induce în eroare instanțele, profitând de o coincidență a întinderii suprafeței construite cu întinderea terenului pe care-l revendică, având fiecare 65 m.p.

Reclamanții au arătat că certificatele de moștenitor au stat la baza înstrăinării imobilului dintre S. V. și Heger Mihaly și ulterior, de moștenitoarele acestuia din urmă către reclamanți.

Au mai susținut că terenul nu este delimitat în niciun fel între casă și garaj, conductele și instalațiile erau comune existând un singur titular de contract, Heger Mihaly. În momentul în care acesta a dorit să construiască o magazie de lemne lângă garaj, în 1988, s-a născut diferendul dintre acesta și S. V.. În același an, la mai bine de 2 ani de la data înstrăinării, S. V. a procedat la modificarea certificatului de moștenitor nr. 718/1979 în baza unui certificat nr._/06.05.1998 eliberat de Consiliul Popular al Sectorului 2 – Taxe și impozite.

Reclamanții au precizat că acest certificat de moștenitor putea fi rectificat numai pe baza unei încheieri de îndreptare a erorii materiale și în baza unor documente justificative legale, însă exemplarul arhivat nu conține o asemenea mențiune de rectificare olografă.

Certificatul de moștenitor nr. 718/1979 a fost corect emis pentru 240 m.p. teren liber și construcția aferentă și nu se impunea rectificarea în sensul dorit de autorul pârâtei care dorea să justifice astfel ocuparea abuzivă a garajului și terenului sub garaj.

Au susținut reclamanții că, în considerarea HCM 1518/1960 și a Decretului nr. 377/1960 îndreptarea olografă din certificatul de moștenitor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, reprezentând un abuz de drept, în dorința de a obține de autorul pârâtei și de pârâtă o situație juridică inexistentă. În opinia lor, certificatul de moștenitor a cărui nulitate o solicită este expresia principiului fraus omnia corrumpit, din moment ce la notariat s-a procedat la o rectificare în antiteză cu dispozițiile legale, pe baza unui certificat fiscal niciodată eliberat.

În drept, art. 22 din HCM nr. 1518/14.10.1960, art. 901, art. 1237 din Codul civil.

Reclamanții au depus la dosar înscrisuri (filele 11-24).

La data de 10.12.2012, reclamanții au formulat cerere completatoare (filele 51, 52) prin care au solicitat anularea Certificatului de Moștenitor nr. 90/22.05.2009, ca act subsecvent, depunând copia certificatului la dosar (filele 53, 54).

La data de 10.12.2012, pârâta a formulat întâmpinare (filele 34-43) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a expus situația de fapt existentă pe teren și a arătat, în esență că în urma unor neînțelegeri între autorii săi și autorii reclamanților a fost pronunțată de instanțele judecătorești o soluție de respingere a acțiunii în revendicare formulată de reclamanții din cauza de față împotriva autorului său, decizia nr. 1279/2006.

Pârâta a mai susținut că la data de 24.07.1970 a decedat S. C., fiind eliberat certificatul de Moștenitor nr. 701/18.11.1970 din care rezultă că unicul moștenitor este S. V., tatăl pârâtei, asupra terenului în suprafață de 305 m.p. conform actului de schimb autentic. Ulterior, în 1979, la data de 27.0,5 a decedat și E. S., unic moștenitor fiind tot S. V., asupra aceleiași suprafețe rezultate din același contract de schimb, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 718/14.06.1979. În mod eronat, în cuprinsul acestuia, se menționează suprafața de 240 m.p. În 1988 se rectifică actul trecându-se valoarea de 305 m.p. conform titlului de proprietate reprezentând contractul de schimb.

Certificatul de moștenitor este un act procedural necontencios care încheie procedura succesorală și care atestă, în esență, persoanele care au calitatea de moștenitor, legal sau testamentar, masa bunurilor succesorale, cota parte ce revine fiecăreia din acele persoane și, în cazul în care s-a convenit, și partajul succesoral. La data decesului bunicii sale, tatăl său a devenit unic moștenitor, masa succesorală constatată de notarul public pe baza actelor de proprietate conținea și suprafața de 305 m.p.

Pârâta a arătat, între altele că, certificatul de moștenitor este act ce finalizează procedura succesorală, are caracter autonom și facultativ, îndeplinește funcția de instrument probatoriu, nu are putere de lucru judecat, nu este susceptibil de a fi învestit cu formulă executorie, nu constituie titlu de proprietate, este instrumentul de insezinare. De asemenea, a susținut faptul că în esență, cauzele de anulare privesc conținutul certificatului de moștenitor, condițiile art. 21 din Decretul 40/1953, neconcordanța acestuia cu realitatea drepturilor pe care le atestă, lipsa unui acord de voință între moștenitori etc.

A mai arătat pârâta că, într-adevăr, certificatul de moștenitor a fost rectificat în 1988, pe baza unui certificat fiscal din 06.05.1988 însă acestea au avut la bază actul de schimb.

Pârâta a arătat că mențiunile certificatului de moștenitor pot fi rectificate în condițiile legii dacă s-a menționat întinderea dreptului de proprietate în mod greșit, după cum se poate obține un certificat suplimentar la cererea celui interesat pentru bunurile omise în masa succesorală. Aceste mențiuni însă nu au înrâurire asupra întinderii dreptului de proprietate ce a făcut obiectul înstrăinării din aceste acte de proprietate. Aceste rectificări ale certificatului de moștenitor nu au relevanță în cauză având în vedere că ele nu produc efecte în actele autentice de înstrăinare ci cu privire la întinderea dreptului de moștenire ale tatălui său pentru a corespunde cu titlurile de proprietate ale autorilor lor.

Pârâta a arătat și faptul că valabilitatea încheierii de rectificare a certificatului de moștenitor din 1979 a fost analizată de instanța de judecată și a intrat în puterea lucrului judecată prin decizia nr. 1279/05.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. 3689/2005.

În drept: Decretul nr. 40/1953, Decretul nr. 377/1960.

Pârâta a depus înscrisuri (filele 61-121).

La data de 25.02.2013 pârâta a formulat întâmpinare la cererea completatoare (filele 124, 125) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere, în esență aceleași motive expuse în întâmpinare. De asemenea, a depus înscrisuri (filele 126-128).

La termenul din 8.04.2013 au fost depuse înscrisuri care au fost depuse și la termenele anterioare (filele 130-193)

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse cele menționate.

Având în vedere susținerile prealabile din concluziile scrise formulate de reclamanți la data de 10.04.2013, instanța constată că la termenul de judecată din 08.04.2013, fiind prezentă o persoană care a arătat că este asistenta avocatului reclamanților și avocatul pârâtei, asistenta avocatului reclamanților a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare față de lipsa avocatului care urmează să ajungă, fiind într-un alt proces, avocatul pârâtei opunându-se, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință care face integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, art.104 alin. 12 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor aprobat prin HCSM nr. 387/2005 cu modificările ulterioare, având în vedere faptul că nu a existat o cerere din partea ambelor părți de lăsare a cauzei la a doua strigare, reprezentantul pârâtei opunându-se, precum și faptul că, cererea de lăsare la a doua strigare nu a fost temeinic motivată, a respins cererea ca neîntemeiată. De asemenea, instanța constată că, în situația în care avocatul ales nu se poate prezenta, potrivita Statutului Avocaților, Legea nr. 51/1995, acesta are obligația de a lăsa un alt avocat prin substituire. Totodată se reține că, potrivit textelor legale menționate, instanța are posibilitatea să lase cauza la a doua strigare, ori să acorde un nou termen, neexistând o obligație legală în acest sens.

În consecință, instanța nu va repune cauza pe rol, astfel cum reclamanții au solicitat prin notele scrise, neexistând temei de drept pentru o astfel de solicitare, cauza fiind strigată la ordine iar dezbaterile ședinței au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din 08.04.2013. De altfel instanța a constatată că nu există temei de drept pentru care să nu permită strigarea cauzei în lipsa reclamantului, astfel cum au susținut reclamanții prin aceleași note scrise.

Astfel cum a arătat și avocatul reclamanților prin notele scrise, instanța, respingând cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare, a dat cuvântul părților prezente pe probe și apoi, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul în dezbateri pe fond. De asemenea, văzând dispozițiile art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru respectarea dreptului la apărare a reclamanților, instanța a dat acestora posibilitatea să formuleze concluzii scrise, sens în care a amânat pronunțarea pentru ședința publică de azi.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 14.06.1979 a fost eliberat Certificatul de Moștenitor nr. 718 de fostul Notariat de Stat local al sectorului 2 București, de pe urma defunctei S. E., decedată la 27.05.1979.

Din cuprinsul certificatului a rezultat că la compunerea masei succesorale se prevede, între altele, cota de ½ din imobilul situat în București, .. 58, sector 2, compus din teren în suprafață de 240 m.p. și construcția de pe acesta, dobândit în baza actului de schimb autentificat sub nr._/940 transcris sub nr._/940 de Tribunalul Ilfov secția Notariat. (fila 14).

Prin rezoluția din 19.05.1988, sub semnătura și ștampila notarului de stat se menționează, în partea de sus a aceluiași certificat de moștenitor „rectificare suprafață de teren conform certificatului fiscal_/06.05.1988 prezentat, din 240 m.p. în 305 m.p.”

Astfel cum corect au arătat reclamanții, potrivit art. 22 din HCM nr. 1518/14.10.1960 pentru aprobarea regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960, îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul unui certificat de moștenitor se face pe bază de încheiere. Cu toate acestea actul normativ nu cuprinde nici forma și nici conținutul acestei încheieri și nici obligația de a fi întocmită distinct de actul pe care-l îndreaptă. În consecință, rezoluția din 19.05.1988 constituie chiar încheierea de îndreptare/rectificare a Certificatului de Moștenitor cu privire la suprafața de teren transmisă prin moștenire.

Reclamanții au susținut că această îndreptare/rectificare a fost făcută prin fraudă la lege întrucât, în fapt, defuncta nu avea cum să transmită suprafața de 305 m.p. ci numai suprafața de 240 m.p. cum corect a fost inițial.

Contrar acestor susțineri instanța reține că, potrivit certificatului fiscal nr._/1988 emis de Consiliul Popular al Sectorului 2 (filele 16, 17), defuncta S. E. a figurat cu suprafața de 305 m.p. în București, Lacul T., nr. 58, conform Certificatului de Moștenitor nr. 700/1970, iar potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 700 /1970 (filele 18, 19), de pe urma defunctului S. C. a rămas, între altele, cota de ½ din suprafața de 305,65 m.p., teren dobândit în timpul căsătoriei cu E., în temeiul contractului de schimb autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat sub nr._ din 13.11.1940 și transcris sub nr._, restul cotei de ½ din teren reprezentând cota de bun comun a soției supraviețuitoare, S. E.. De asemenea, potrivit Contractului de schimb menționat în cele două certificate de moștenitor (filele 61-64), în schimbul imobilului dat de soții S., aceștia au primit de la P. Stoev imobilul din București, Drumul Lacul T., nr. 58, compus din construcție astfel cum este descrisă în cuprinsul actului și un teren în suprafață de 305 m.p. (fila 62).

În consecință, rectificarea Certificatului de Moștenitor s-a făcut în temeiul contractului de schimb, pe baza înscrisurilor analizate anterior.

Cum corect a susținut pârâta, Certificatul de Moștenitor nu reprezintă act de proprietate cu privire la bunurile cuprinse în acesta, prin acesta moștenitorul nefiind în măsură să facă dovada dreptului de proprietate. Dovada dreptului de proprietate se face cu actul de proprietate prin care se atestă modul de dobândire (în speță contractul de schimb autentic) coroborat de Certificatul de moștenitor care atestă calitatea de moștenitor a proprietarului decedat.

Așa fiind, indiferent de situația de fapt prezentată diferit de cele două părți, precum și de litigiile existente între părți, frauda la lege, ca și cauză de nulitate absolută a unui act juridic civil se verifică prin raportare la dispozițiile legale ce se pretinde a fi fost încălcate. În cauza de față se constată că rectificarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, această rectificare nu face dovada proprietății pentru autorul pârâtei, dovada proprietății făcându-se cu actul de schimb menționat, act care prevede dobândirea, prin schimb, a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 305,65 m.p.

De altfel, chiar dacă această rectificare nu ar fi corespuns adevărului, ceea ce nu este cazul în speță, aceasta în primul rând nu conducea la anularea întregului act (Certificat de Moștenitor) ci numai a încheierii de rectificare exprimată prin rezoluția din 19.05.1988 aplicată chiar pe certificatul de Moștenitor și, în al doilea rând nu produce efecte cu privire la existența și întinderea bunurilor asupra cărora moștenitorul are drept de proprietate, acest drept fiind dovedit prin contractul de schimb și numai faptul că autorul pârâtei este unicul moștenitor al defuncților este dovedit de cele două certificate de moștenitor.

În consecință cererea de anulare a Certificatului de Moștenitor nr. 718/1979 apare ca neîntemeiată, fapt pentru care nu se impune anularea Certificatului de Moștenitor nr. 90/22.05.2009 eliberat la BNP T. C., ca subsecvent primului.

Pentru motivele expuse instanța va respinge în întregime (astfel cum a fost completată) acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, cu respectarea principiului disponibilității, va lua act că pârâta a înțeles să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată”.

Împotriva sentinței civile nr.6206/15.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, au formulat apel reclamanții CĂRĂULAȘU I. și CĂRĂULAȘU E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și s-a depus întâmpinare de către intimata pârâtă, astfel cum s-a reținut în decizia din apel:

„În motivele de apel se arată, că instanța de fond nu a procedat în mod corect deoarece magistratul fondului a înlăturat susținerile lor, dând preferință susținerilor intimatei-pârâte, fără a face o analiză complexă și judicioasă a tuturor înscrisurilor pe care le-au atașat la dosar în dovedirea afirmațiilor acestora.

De altfel, magistratul fondului a manifestat o grabă nejustificată în soluționarea cauzei, încălcând în opinia reclamanților dispoz.art.129 C.proc.civ care obligă la evitarea oricărei greșeli din partea judecătorului astfel încât, principiul aflării adevărului să se manifeste pe toată desfășurarea cercetării judecătorești.

Dacă s-ar achiesa la punctul de vedere exprimat de magistratul fondului cu privire la posibilitatea rectificării unui act autentic doar printr-o simplă scriere olografă, fără o încheiere de rectificare, fără o mențiune a rectificării pe toate exemplarele, ar însemna că oricine se poate prezenta și cu o sentință judecătorească rectificată printr-o mențiune olografă de către judecătorul redactor, nefiind necesară o încheiere de rectificare.

Evident că această premisă este în totalitate greșită și consideră că instanță de control va cenzura o asemenea opinie care este în antiteză cu dispozițiile legale în materie.

Înțeleg apelanții să critice sentința apelată, întrucât magistratul fondului, în primul rând a încălcat dreptul acestora la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, în al doilea rând nu a supus analizei toate înscrisurile existente la dosar și, nu în ultimul rând a făcut o greșită analiză și aplicare a dispozițiilor legale în materie.

În ceea ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol, apreciază că și ei, reclamanții trebuie să beneficieze de un proces echitabil și sa li se garanteze dreptul la apărare.

Astfel, așa cum au arătat și prin concluziile scrise, la termenul de judecată din data de 08.04.2013, deși apărătorul lor prin colaboratorul său a cerut oral în ședință publică lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a se putea prezenta, instanța de judecată a dat preferință susținerilor apărătorului pârâtei care și-a exprimat dezacordul în acest sens și, drept urmare, s-a discutat probatoriul și s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul lor s-a prezentat la instanță și a pus în vedere că s-a nesocotit cererea sa de lăsare la sfârșitul ședinței și a rugat să se consemneze prezenta sa după strigarea cauzei, dar cu mult înainte de a se fi terminat ședința de judecată, precum și ora prezentării, respectiv ora 10,00.

Dincolo de lipsa de colegialitate a apărătorului pârâtei, ar fi fost de preferat ca magistratul fondului să cenzureze o asemenea conduită și să dea prioritate principiilor care guvernează procesul civil, respectiv dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul contradictorialității.

În altă ordine de idei, este îndeobște cunoscută practica instanțelor care nu permit strigarea dosarului în lipsa reclamantului, tocmai pentru a se asigura respectarea principiilor mai sus enunțate.

Au solicitat instanței de fond repunerea cauzei pe rol pentru a le da posibilitatea să discute în contradictoriu probatoriul de care înțelegeau să se folosească în dovedirea afirmațiilor din cererea de chemare în judecată.

Întrucât previzionau că acesta solicitare va fi supusă eșecului, în afara inscrisurilor depuse odată cu cererea de chemare în judecată, au atașat concluziilor scrise fotocopii ale altor inscrisuri de care înțeleg să se folosească, respectiv dosarul fiscal al imobilului din București, ..58, sector 2, astfel cum se regăsește la Dosarul civil nr._/300/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, în cadrul căruia pârâta revendică garajul și suprafața de 65mp din terenul lor.

Din păcate, magistratul fondului nu a supus niciunei analize înscrisurile pe care apelanții reclamanți au înțeles să le depună odată cu concluziile scrise.

Situația aceasta s-ar fi putut evita dacă magistratul fondului ar fi mers la rigoare în mod constant și ar fi dorit aflarea adevărului, astfel că repunerea cauzei pe rol pentru discutarea în contradictoriu a probatoriului ar fi fost singurul remediu care se impunea și la care putea apela instanța de fond, astfel încât să nu existe niciun reproș din această perspectivă.

Apreciază că nu a beneficiat de un proces echitabil și li s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu au mai putut administra probe în timp util, de vreme ce magistratul fondului, mergând la rigoare nu le-a mai permis să administreze niciun probatoriu după ce a declarat închisă cercetarea judecătorească.

De aceea, toate înscrisurile pe care le-a atașat concluziilor scrise nu au fost supuse niciunui examen din partea magistratului fondului.

Înscrisurile pe care le-a depus odată cu concluziile scrise sunt în completarea celor atașate cererii introductive de instanță și vin să dovedească pe deplin susținerile acestora.

În mod sigur soluția instanței de fond ar fi fost cu totul alta, dacă s-ar fi procedat la un examen atent asupra acestora.

În ceea ce privește fondul cauzei, magistratul fondului nu a analizat următoarele aspecte pe care le-au sesizat:

Nu se impunea rectificarea Certificatului de moștenitor nr. 718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 2 în Dosarul nr. 718/1979.

Rectificarea Certificatului de moștenitor nr.718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 2 în Dosarul nr.718/1979 s-a dispus în baza unui certificat fiscal ce nu a fost emis niciodată de organul fiscal.

Rectificarea Certificatului de moștenitor nr.718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 2 în Dosarul nr.718/1979 s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor relative la procedura rectificării actelor notariale, astfel cum rezultă și din răspunsul primit de la Camera Notarilor Publici.

Autorul pârâtei nu s-a înscris la organul fiscal nici cu garajul ( a cărui edificare se pretinde ca fiind din anul 1968), nici cu suprafața de teren revendicată, decât după anul 1998 în baza certificatului de moștenitor rectificat și după ce au apărut litigiile între autorul pârâtei și aceștia, fără să existe un proces-verbal de recepție al lucrării.

Dacă aceste aspecte erau supuse analizei, magistratul fondului pe baza înscrisuri/or aflate la dosar s-ar fi orientat spre altă soluție decât cea pronunțată în sentința atacată.

Așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță sunt proprietari ai imobilului format din construcție și teren în suprafața de 313 mp situat în București, ..58, sector 2 în baza Sentinței Civile nr. 1508 din 1 octombrie 2001 pronunțata în Dosarul nr.4619/2001 de către Tribunalul București, Secția a IV a Civila, precum și a încheierii din data de 7 februarie 2002 de îndreptare a erorii materiale strecurate în Sentința Civila nr. 1508 din 1 octombrie 2001.

Fără a relua tot istoricul proceselor ce s-au derulat între aceștia, pe de o parte și S. V. (autorul pârâtei), precum și pârâta după decesul acestuia, învederează instanței următoarele aspecte care pledează în favoarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor mai sus indicate, nulitatea ce rezidă din frauda la lege.

Bunicii pârâtei au dobândit imobilul reclamanților în baza unui contract de schimb, iar la moartea acestora, a rămas unic moștenitor S. V., tatăl pârâtei.

În acest sens au fost eliberate 2 certificate de moștenitor, dintre care unul este cel a cărui anulare se solicită.

În acest certificat de moștenitor, se menționează suprafața terenului de 240 mp.

În baza celor două certificate de moștenitor, autorul pârâtei, înstrăinează imobilul și, aceleași certificate au fost avute în vedere și în momentul în care au cumpărat reclamanții acest imobil.

În vederea înstrăinării imobilului compus din teren și construcție situat în ..58, sector 2, autorul pârâtei, S. V. obține la data de 15.11.1985 Autorizația de înstrăinare nr.48 în care se menționează că terenul are suprafață totală de 240 mp, fără a se preciza că este parte din terenul de 305 mp sau că vânzătorul își păstrează suprafața de 65 mp și garajul edificat pe acesta.

Pentru a se obține această autorizație de înstrăinare, autorul pârâtei a completat o cerere în cuprinsul căreia se solicita să se menționeze dacă suprafața de teren ce urma a se înstrăina reprezintă o parte dintr-o suprafață mai mare sau se înstrăinează întreaga suprafață de teren.

Vizualizând această cerere se va observa că autorul pârâtei nu precizează că înțelege să vândă o suprafață parțială, ci menționează, suprafață totală 240 mp, ca atare el nu a completat rubrica „teren de....mp din suprafața totală de…..".

Acest prim aspect pledează în favoarea unei înstrăinări a întregului imobil din ..58, sector 2.

În aceeași ordine de idei, dacă S. V. ar fi dorit să înstrăineze doar o parte din imobil, ar fi fost obligatoriu să procedeze mai întâi la o dezmembrare, indicându-se lotul ce dorea să îi rămână în proprietate.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat între autorul pârâtei și Heger Mihaly în anul 1986 se arată că terenul aferent în suprafață de 240 mp, urmează regimul art.30 din Legea nr.58/1974, potrivit căruia prin teren aferent se înțelege terenul curții.

Pârâta în mod voit induce în eroare instanțele, profitând de o coincidență a întinderii suprafeței construite cu întinderea terenului pe care îl revendică, având fiecare 65 mp.

În acest context, trebuie deslușit faptul că amprenta casei la sol este de 65mp, iar terenul aferent, adică curtea este în suprafață de 240 mp.

Ca atare, suprafața de 65 mp teren pe care este amplasat garajul revendicat de pârâtă este inclusă în cei 240 mp curte.

La un calcul matematic, însumând suprafața de teren de 65 mp de sub construcție cu terenul aferent acesteia, adică 240 mp, se obține suprafața de 305 mp așa cum era menționată în actul de schimb indicat de către pârâtă ca fiind titlul de proprietate al bunicilor săi.

În acest context, solicită să se observe că dacă s-ar achiesa la susținerea pârâtei, imobilul din ..58 ar avea teren în suprafață de 305 mp la care ar trebui adăugată suprafața pretinsă de aceasta, totalizând astfel 370 mp, ceea ce nu corespunde înscrisurilor, dar nici cu situația din teren.

Nu în ultimul rând, supune atenției declarația de la Administrația Fiscală în vederea impunerii din anul 1952 completată de S. C., bunicul patern al pârâtei în cuprinsul căreia, acesta menționează suprafață construită 65 mp, suprafață neconstruită 240 mp, indicând un total de 305 mp, astfel cum se menționează în Contractul de schimb.

Din această perspectivă, este lesne de observat că nu se impunea acea rectificare olografă a certificatului a cărui anulare solicitau, întrucât notarul emitent a avut în vedere descrierea imobilului, respectiv suprafața de 240 mp de teren aferent curții și construcția ce are amprenta la sol de 65 mp fără a mai indica suprafața de 305 mp ce rezulta din însumarea suprafeței de teren aferent cu suprafața construcției.

În ceea ce privește istoricul dobândirii proprietății de către autorul pârâtei, aceasta trece cu mare ușurință peste acea rectificare olografă a unuia din certificatele de moștenitor invocate de aceasta în procesele ce s-au derulat între părți.

Astfel, solicită să se observe că certificatele de moștenitor invocate de pârâtă au stat la baza înstrăinării imobilului dintre S. V. și Heger Mihaly, precum și la baza înstrăinării aceluiași imobil de către moștenitoarele lui Heger către reclamanți.

Inițial, între Heger Mihaly și S. V. a avut loc o înțelegere verbală în sensul că Heger i-a permis autorului pârâtei care avea mașină să mai folosească acel garaj, având astfel statut de tolerat.

De observat că, la momentul înstrăinării, în anul 1986, între garaj și restul proprietății lui Heger nu exista nicio delimitare, nici un gard despărțitor.

Toate conductele de apă și gaz, precum și instalația electrică erau comune, existând un singur titular de contracte cu furnizorii, respectiv în persoana lui Heger Mihaly.

În momentul în care Heger Mihaly a dorit să construiască o magazie de lemne lângă garajul cu pricina, adică în anul 1988, s-a născut diferendul dintre acesta și S. V..

S. V. a procedat în anul 1988, deci la mai bine de doi ani de la înstrăinarea imobilului, la modificarea certificatului de moștenitor nr.718/1979 din 14.06.1979 de pe urma mamei sale, S. E., în baza unui certificat nr._/06.05.1998 eliberat de Consiliul Popular al Sectorului 2- Taxe și Impozite în care se menționează că :" S. E. și S. V. din ..58 a figurat....".

Așadar, din această formulare rezultă fără niciun dubiu că la momentul eliberării acestui certificat fiscal, S. V. nu figura cu garajul și terenul în suprafață de 65 mp.

Acesta este un alt argument care dovedește pe deplin că la momentul înstrăinării către Heger, S. V. a vândut întreg imobilul din ..58.

Care să fi fost rațiunea pentru care S. V., imediat după vânzarea imobilului către Heger nu a figurat la rol fiscal cu terenul de 65 mp și garajul edificat pe acesta și nu a avut separat contracte cu furnizorii așa cum ar fi făcut orice proprietar.

În aceeași ordine de idei, solicită să se observe că în mod cu totul nefiresc, atunci când Heger a dorit să-și valorifice toată proprietatea, S. V. a obținut în mai 1988 la doi ani distanță de anul înstrăinării, o modificare de la fostul Notariat de Stat al sectorului 2 care operează la data de 19.05.1988 o rectificare olografă a certificatului de moștenitor nr.718/14.06.1979, în acest sens făcându-se doar o mențiune de mână în colțul din dreapta sus al acestuia.

Întrucât certificatul de moștenitor putea fi rectificat doar în baza unei încheieri de îndreptare eroare materială și în baza unor documente justificative legale, au procedat la o verificare în arhiva Camerei Notarilor Publici București, ocazie cu care li s-a eliberat un exemplar al acestui certificat și, spre surprinderea acestora, au constatat că exemplarul arhivat nu conține nicio mențiune de rectificare olografă așa cum este cel prezentat de pârâtă la instanță.

De reținut că, doar după această dubioasă rectificare, S. V. a pretins un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 65mp și a garajului amplasat pe acesta, a delimitat cu o tablă garajul de restul proprietății în ciuda opoziției pe care a făcut-o Heger Mihaly.

Au existat nenumărate discuții între cei doi, astfel că la un moment dat, Heger i-a întrerupt furnizarea utilităților, moment în care S. V. s-a racordat la rețeaua de energie electrică a străzii.

Fiind o persoană vârstnică și cu probleme de sănătate, Heger nu a putut face față șicanelor lui S. V., astfel că prăpădindu-se a lăsat această situație conflictuala de care S. V. a profitat din plin ocupând abuziv un teren pe care îl înstrăinase încă din anul 1986.

În anul 1997 când au cumpărat imobilul din .. 58, S. V. s-a arătat foarte binevoitor până în momentul în care i-au pus în vedere că sunt proprietarii întregului imobil și că nu acceptă această situație de compromis și că dumnealui a fost doar tolerat de către Heger Mihaly.

Din acel moment a început șirul acțiunilor șicanatorii, acesta adresându-se tuturor autorităților, inclusiv Guvernului în a încerca să dea legitimitate ocupării abuzive a terenului de 65 mp și a garajului existent pe acesta.

Ca dovadă că nu avea nici un titlu de proprietate, S. V. s-a adresat și Primăriei de sector prin care a solicitat titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, demers ce i-a fost respins.

În altă ordine de idei, solicită să se observe că în nici un înscris invocat de pârâtă, respectiv actul de schimb și certificatele de moștenitor nu este menționat garajul ca și construcție rămasă în patrimoniul defunctului S. V..

În opinia sa, S. V. a ocupat fără nici un drept și fără nici un titlu o porțiune din terenul proprietatea sa, respective suprafața de 65 mp pe care se află construit cu mulți ani în urmă un garaj care face parte integrantă din construcția cu destinația de locuință, ușa de acces în garaj se află în anexa la casa de locuit intitulată "magazie", astfel încât casa de locuit împreună cu toate celelalte anexe figurează ca o singură unitate locativă cu un singur număr poștal, cu un singur număr cadastral, cu o singură Carte Funciară deschisă pe numele reclamanților, cu un singur rol la DITL Sector 2 deschis pe numele acestora.

Toate aceste împrejurări pledează în favoarea lor și pot susține fără putință de tăgadă că autorul pârâtei a vândut întreg imobilul în suprafață de 305 mp teren și construcție de 65 mp amplasat pe acesta, astfel că la data decesului său nu mai deținea nici o parte din acest imobil, astfel că pârâta nu putea moșteni ceva ce ascendentul său nu deținea.

Ca atare, în opinia acestora, pârâta nu are nici un titlu valabil pentru terenul de 65 mp și garajul amplasat pe acesta, teren ce face parte din proprietatea lor.

Pârâta nu a prezentat în original niciodată Certificatul de moștenitor nr.718/14.06.1979, deși între reclamanți și autorul acesteia au fost litigii pe rolul instanței de mai bine de 10 ani.

Temerea a fost determinată de faptul că la mai bine de 2 ani după ce autorul pârâtei a înstrăinat întreg imobilul autorului lor și când apar discuții între aceștia, se procedează din partea autorului acesteia la acea rectificare a acestui certificat.

De la Camera Notarilor Publici au obținut o copie conform cu originalul a acestui certificat de moștenitor astfel cum a fost arhivat la această instituție.

Spre surprinderea apelanților reclamanți, exemplarul ce le-a parvenit de la Camera Notarilor nu poartă acea rectificare olografă, funcționarii acelei instituții asigurându-i că acesta este exemplarul ce s-a comunicat de la fostul Notariat de Stat al Sectorului 2.

În acest context, s-au adresat Camerei Notarilor Publici cu cererea nr.2113 din 10.11.2011 care dând curs solicitării lor, le-a comunicat că rectificarea unui act notarial, inclusiv a unui certificat de moștenitor emis de fostele notariate de stat, în cazul unor erori materiale se constată prin încheiere. După rectificare, se face mențiunea pe toate exemplarele actului sau, după caz a certificatului de moștenitor.

În speță nu s-a menționat încheierea în baza căreia s-a înscris de către notarul de stat pe certificatul de moștenitor nr.718/1979 rectificarea din data de 19.07.1988, încheiere care se atașa la dosarul succesoral nr.718/1979 și care, din păcate după 10 ani nu se mai păstrează în arhiva fostelor notariate de stat.

În aceeași ordine de idei, trebuie să se aibă în vedere și răspunsul primit de la DITL sector 2 primit în Dosar nr._/300/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, în cadrul căreia pârâta revendică garajul și suprafața de 65mp din terenul său, care răspunzând solicitării instanței le comunică toate documentele existente în dosarul fiscal din arhiva acestei instituții și, de asemenea îi înștiințează că la dosarul fiscal al acestui imobil nu există cererea finalizată cu emiterea certificatului nr._/06.05.1988 care este menționat ca fiind înscrisul ce a stat la baza rectificării certificatului de moștenitor nr.718/1979.

În altă ordine de idei, solicită să se observe că autorul pârâtei, deși avea autorizație de construcție privind garajul din anul 1968 nu a fost înregistrat la Administrația financiară de sector nici înainte de vânzarea din anul 1986, nici după aceasta, ci doar în momentul în care au apărut litigiile între părți și autorul pârâtei, fără a cunoaște care a fost modalitatea" legală" la care a apelat autorul pârâtei.

De asemenea, niciodată pârâta și nici autorul său nu au prezentat vreun proces-verbal de recepție al lucrării efectuate în baza autorizației emise în anul 1968.

Deși, pârâta susține că garajul a fost edificat de autorul său în baza autorizației emise în anul 1968 și ca era înregistrat la organul fiscal, solicită să se observe că în nici unul din certificatele de moștenitor eliberate de pe urma bunicilor săi paterni nu se face vorbire de garaj.

Cu toate acestea, aceste certificate de moștenitor sunt indicate la istoricul dobândirii acestui garaj și a terenului de 65 mp astfel cum se poate observa din descrierea masei succesorale în Certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de BNP T. C. în Dosarul nr.201/2008 conexat cu dosarul nr.202/2008 " ca urmare a dezbaterii moștenirii de pe urma părinților săi.

În aceeași ordine de idei, solicită să se observe că la dosarul fiscal astfel cum a fost comunicat de către DITL Sector 2 nu există nicio cerere și o dovadă privind eliberarea certificatului nr._/06.05.1988.

De asemenea, la același dosar fiscal nu regăsim decât în anul 1999 o fișă completată de autorul pârâtei unde acesta menționează la rubrica "terenuri"; teren în suprafață de 65 mp pe care se află un garaj ce ocupă 42 mp, fără a se menționa care este actul de proprietate în baza căruia autorul pârâtei ar fi fost îndreptățit să se declare proprietar pe acest imobil.

Față de toate aceste aspecte, rezultă că Certificatul de moștenitor nr.718/1979 a fost corect emis pe o suprafață de 240 mp teren liber și construcția aferentă și, drept urmare nu se impunea rectificarea în sensul dorit de autorul pârâtei care dorea să justifice astfel ocuparea abuzivă a garajului și a terenului de sub garaj care era amplasat pe suprafața de teren liber de 240 mp.

Toate elemente mai sus prezentate, în opinia apărării duc la concluzia fermă că rectificarea olografă ce se regăsește doar pe exemplarul pe care îl are pârâta nu este conformă legii și este lovit de nulitate absolută prin fraudă la lege, nelegalitate cunoscută autorul pârâtei, cât și pârâtei.

Având în vedere dispozițiile art.22 din HCM nr.1518 din 14.10.1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr.377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatelor de stat, solicită să se constate că îndreptarea olografă din certificatul supus discuției s-a făcut în disprețul acestor dispoziții legale, reprezintă un abuz de drept în dorința de a se obține de către autorul pârâtei și implicit de către pârâtă o situație juridică inexistentă.

În opinia apelanților certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută o solicită este expresia principiului: "Fraus omnia corrumpit".

Reaua-credință a autorului pârâtei rezidă din faptul că a prezentat la notariat un certificat fiscal ce nu s-a eliberat legal niciodată, iar la notariat s-a procedat la o rectificare în antiteză cu dispozițiile legale în materie.

Reaua credință a fost preluată și de pârâtă care le opune actul de schimb, certificatul de moștenitor rectificat, precum și Certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de BNP T. C. în Dosarul nr.201/2008 conexat cu dosarul nr.202/2008 ce vizează dezbaterea succesiunii de pe urma părinților săi, respectiv S. V.-V. (mama pârâtei) decedată la 02.05.2006 și S. V. (tatăl pârâtei) decedat la 29.04.2008 .

În ceea ce privește succesiunea de pe urma defunctului S. V. se menționează că în masa succesorală este inclus la imobile: „ Dreptul de proprietate asupra garajului amplasat pe terenul în suprafață de 65,00 mp din București, ..58, sector 2, din care: suprafață construită de 42,00 mp și suprafață liberă de construcții de 23 mp, dobândit astfel: cota indiviză de 1A prin moștenire de la tatăl său S. C., conform certificatului de moștenitor nr. 700/18.11.1970, dosar S nr. 700/1970 eliberat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 București, iar cota indiviză de 1A prin moștenire de la mama sa S. E. conform certificatului de moștenitor nr.718/1979 din.14.06.1979, dosar nr. 718/1979 Notariatul de Stata al sectorului 2 București."

Având în vedere că, se menționează în istoricul dobândirii imobilului mai sus descris și Certificatul de moștenitor nr.718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 2 în Dosarul nr.718/1979 a cărui nulitate absolută a cerut-o în cauza pendinte, logica juridică reclamă nulitatea absolută și a Certificatului de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de BNP T. C. în Dosarul nr. 201/2008 conexat cu dosarul nr. 202/2008".

Solicită să se constate că, deși în Certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de BNP T. C. în Dosarul nr.201/2008 conexat cu dosarul nr.202/2008 " se face mențiunea despre un garaj, în certificatele de moștenitor indicate în cuprinsul acestuia nu se face vorbire de existența vreunui garaj care să fie amplasat pe terenul în suprafață de 65,00 mp din București, ..58, sector 2.

Solicită să se constate că, deși această situație mai sus descrisă este probată cu documente, magistratul fondului refuză să le valorifice și, dimpotrivă înlătură susținerile sale fără a le oferi argument sau fără a face trimiteri la înscrisurile existente la dosar.

Din această perspectivă solicită să se observe că magistratul fondului dă preferință certificatului fiscal nr._/1998 în baza căruia s-a dispus rectificarea, deși a atașat la dosar răspunsul DITL Sector 2 prin care se atestă faptul că acest organ fiscal nu a eliberat niciodată acel certificat fiscal.

În ciuda mențiunii olografe din certificatul de moștenitor a cărui anulare se cere, unde se arată că rectificarea s-a dispus în baza acelui certificat fiscal, instanța reține că rectificarea s-a efectuat în temeiul contractului de schimb.

La fel de greșit reține instanța de fond și faptul că acea mențiune olografă se circumscrie noțiunii de "încheiere", procedând la o interpretare restrictivă și în antiteză cu dispozițiile legale în materia rectificării actelor notariale.

Susținerea cu privire la rectificarea prin frauda la lege este dublată și de răspunsul primit de la Camera Notarilor Publici care arată în mod explicit că se impunea o încheiere de rectificare și că despre această rectificare se face mențiune pe toate exemplarele. Din această perspectivă, magistratul fondului nu a dus analiza până la capăt și nu a stabilit dacă este legal ca exemplarul arhivat să nu cuprindă acea rectificare olografă.

De asemenea, magistratul fondului nu a crezut de cuviință că se impune ca măcar în acest proces, pârâta să înfățișeze originalul certificatului de moștenitor a cărui anulare se cere, de vreme ce au învederat faptul că nici autorul său și nici pârâta personal nu au binevoit să îl prezinte în original la nici o instanță, evitând cu desăvârșire acest lucru.

În virtutea rolului său activ, se impunea, de asemenea ca magistratul fondului să solicite comunicarea tuturor actelor în baza cărora s-a eliberat Certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de BNP T. C. în Dosarul nr.201/2008 conexat cu dosarul nr. 202/2008.

Arată că au fost vitregiți de o judecată corectă, obiectivă și că singurul remediu îl constituie admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și, pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost completată.

În drept, art. 129, art.156, art.282 și urm. C.proc.civ, art.22 din HCM nr.1518 din 14.10.1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr.377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatelor de stat, art.901, art. 1237 C civ..

În dovedirea celor de mai sus solicită proba cu înscrisuri și orice altă probă ar fi necesară în deslușirea cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri solicită în temeiul art. 172 C.proc civ. să se pună în vedere intimate-pârâte să prezinte originalul certificatului de moștenitor contestat, precum și a certificatului fiscal_/06.05.1988 .

Tot în cadrul probei cu înscrisuri solicită să se dispună emiterea unei adrese către BNP T. C. în vederea comunicării actelor în baza cărora s-a eliberat Certificatul de moștenitor nr. 90/22.05.2009.

Intimata pârâtă V. V. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legala și temeinica a sentinței pronunțate de judecătorul fondului prin care a fost respinsa acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr 718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat al sectorului 2; solicită totodată sa obligați reclamanții la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu. Având în vedere că a fost depusă cu depășirea termenului procedural, tribunalul a calificat-o ca fiind note scrise.

În drept invocă prevederile Decretului 40/1953, aplicabil, Decretul 377/1960, 115 C.”.

Nu s-au administrat noi probe în apel.

Prin decizia civilă nr.319/A/2012, s-a respins apelul reclamanților, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

„Autorii intimatei, E. C. S. și C. S. au dobândit proprietatea asupra imobilului din București, ., nr.58, sector 2 format din teren în suprafața totala de 305 mp și construcție compusa din beci, parter și etaj în baza contractului de schimb autentificat sub nr._ din 13.11.1940 de Tribunalul Ilfov secția a IX-a Notariat și transcris sub nr._/13.11.1940 cu Dr.P. Stoev și în care se precizează: "Acest imobil ce dau în schimb ii posed prin cumpărare de la SOC. Comunala pentru construire de locuințe ieftine din București, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Notariat sub nr_/938 și transcris sub nr._/938 și a planului anexat actului de vânzare din care se vede ca acest imobil are un teren de 305 mp și 65 mp de suprafața construita pe acest teren” (fila 61 dosar fond).

Potrivit certificatului de moștenitor nr.701 din data de 18.11.1970 unicul moștenitor al lui S. C. este tatăl S. V. asupra terenului în suprafața de 305 mp conform actului de schimb autentic (fila 65 dosar fond).

În conținutul certificatului de moștenitor a cărei nulitate se solicită nr.718/1979, referitor la masa succesorală se arată că aceasta este cuprinsă, printre altele, din ½ din imobilul situat în .. 58 sector, dobândit în baza contractului de schimb autentificat sub nr._ din 13.11.1940 de Tribunalul Ilfov secția Notariat și transcris sub nr._/13.11.1940. Or, cum în contractul de schimb se precizează suprafața imobilului și componența, rezultă clar că certificatul de moștenitor se referă la ½ din imobilul format din teren în suprafața totala de 305 mp și construcție, conform acestui contract, astfel că mențiunea olografă, care poartă semnătură și ștampilă nu poate determina nulitatea certificatului de moștenitor, iar modalitatea în care s-a efectuat menționarea suprafeței, respectiv prin semnătură olografă cu semnătură și ștampilă, în loc de încheiere nu reprezintă un aspect ce ar determina nulitatea.

Potrivit Adresei nr._/2000 a Primăriei sectorului 2 Direcția de Impozite și taxe locale (fila 86 dosar fond) autorul intimatei figurează cu rol fiscal pentru garaj și tern în suprafață de 65 mp.

Totodată, trebuie avut în vedere și ce s-a statuat cu putere de lucru judecat în procesele dintre părți cu privire la înstrăinarea și posesia și proprietatea asupra garajului și suprafeței de teren, aspecte care coroborate cu cele expuse duc la concluzia ca instanța de fond a raportat corect situația de fapt la dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995 cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Certificatul de moștenitor nici în trecut nu constituia un titlu de proprietate privitor la un bun, certificatul de moștenitor face dovada deplină doar cu privire la cotele ce se cuvin fiecărui moștenitor și la calitatea de moștenitor.

. moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci face numai dovada asupra vocației succesorale și a limitelor în care se poate manifesta această vocație.

Dovada proprietății se face cu titlu de proprietate, astfel că tribunalul constată că certificatul de moștenitor a fost emis potrivit actului de proprietate, respectiv contractul de schimb, astfel că și certificatul de moștenitor subsecvent a fost emis în mod legal.

Totodată, tribunalul reține că instanța de fond a aplicat dispozițiile ROIIJ în strigarea cauzelor la ordine, față de lipsa unei cereri de lăsare a dosarului la a doua strigarea și de poziția părții advers, iar pentru a da posibilitatea de a depune concluzii, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 156 C.pr.civ., amânând pronunțarea în acest scop.

Hotărârea pronunțată respectă dispozițiile art. 261 C.pr.civ., răspunzând cererilor și argumentelor părților.

Față de aceste considerente, Tribunalul constată că niciuna dintre critici nu este fondată, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de apel, iar în raport de dispozițiile art. 297 C.pr.civ., apelul va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică”.

Împotriva deciziei civile nr.319/A/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ au formulat recurs reclamanții CĂRĂULAȘU I. și CĂRĂULAȘU E., criticând-o pentru nelegalitate în baza art.304 pct.9 C.proc.civ. – întrucât instanța de apel nu a analizat niciuna dintre criticile pe care le-au semnalat reclamanții, supuse atenției și instanței de fond, dar și instanței de apel:

- Nu se impunea rectificarea certificatului de moștenitor nr.718/14.06.1979 emis de Notariatul de Stat Sector 3 București în dosarul nr.718/1979 – în baza certificatului fiscal nr._/06.05.1988 ce nu a fost emis niciodată de organul fiscal, fiind astfel încălcate dispozițiile relative la procedura rectificării actelor notariale;

- Autorul pârâtei nu s-a înscris la organul fiscal, nici cu garajul a cărui edificare se pretinde ca fiind din anul 1968, nici cu suprafața de 65 m.p., decât după anul 1998 în baza certificatului de moștenitor rectificat și numai după ce au apărut litigiile între autorul pârâtei și recurenți – fără să fi existat vreun proces-verbal de recepție a lucrării.

- Certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 emis de B.N.P. T. C. în dosarul nr.201/2008 conexat cu dosarul nr.202/2008, atestă că masa succesorală este formată și din garaj (suprafața construită 42 m.p.), iar istoricul dobândirii acesteia face referire la certificatele de moștenitor nr.700/1979 și nr.718/1979, în cuprinsul cărora nu se face vorbire de existența vreunui garaj, care să fie plasat pe terenul în suprafață de 65 m.p. situat în București, ..58, sector 2;

- Bunicii pârâtei, respectiv soții C. S. E. și C. S. au dobândit imobilul reclamanților, în baza contractului de schimb autentificat sub nr._/13.11.1940 unde se descrie imobilul, astfel „…acest imobil are un teren de 305 m.p. și 65 m.p. suprafață construită pe acest teren” – fără a se menționa existența vreunui garaj.

Instanța de apel dă prevalență acestui contract de schimb, or atâta vreme cât reclamanții au dobândit construcția de 65 m.p. cum era descrisă în contractul de schimb, care este înscrisul care să justifice faptul că intimata-pârâtă moștenește o construcție în suprafață de 42 m.p.?

Cu încălcarea art.261 alin.5 C.proc.civ., instanța de apel reține fără nicio argumentație, faptul că în procesele ce s-au derulat între părți s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la înstrăinarea și posesia și proprietatea garajului, iar referirea la adresa nr._/2000 a Primăriei Sectorului 2 București – Direcția de Impozite și Taxe Locale nu prezintă relevanță, întrucât se prezintă o situație care nu mai este de actualitate, pentru perioada supusă examinării de la nivelul anului 1968.

Trebuia să se observe că, deși autorul pârâtei avea autorizație de construire privind garajul din anul 1968, acesta nu a fost înregistrat la Administrația financiară de sector, nici înainte de vânzarea din anul 1986, nici după aceasta, ci doar în 1998, când au apărut litigiile dintre reclamanți și autorul pârâtei.

Recurenții reclamanți au învederat instanței că în dosarul fiscal al imobilului, nu există cererea privind emiterea certificatului nr._/06.05.1988 care este menționat ca fiind înscrisul ce a stat la baza rectificării certificatului de moștenitor nr.718/1979.

Cele două instanțe nu au observat așadar, că autorul pârâtei nu avea nici un titlu de proprietate la momentul decesului său.

Este de notorietate că anterior anului 1989, nu era nimeni proprietar al terenului în litigiu, astfel că după anul 1990, S. V. a formulat cerere de obținere a unui titlu de proprietate în acest sens.

De altfel, și autorul recurenților, Heger Mihaly s-a adresat Primăriei Sectorului 2 București cu cererea nr._/22.03.1991 pentru a-i fi constituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței sale situate în București, ..58, sector 2, potrivit art.35 alin.3 din Legea nr.18/1991 (art.36) – poziția 155 din tabelul 4 înaintat la Prefectura Municipiului București – iar la data de 02.12.1993 s-a emis Ordinul Prefectului nr.151/1993, iar ulterior s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată nr.1810/2/09.05.1995 prin care i s-a atribuit în proprietate terenul aferent imobilului din București, ..58, sector 2, în suprafață de 240 m.p. – la propunerea primăriilor de sectoare, cu privire la terenuri considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr.712/1996 și alte acte normative speciale, așadar în urma efectuării unor verificări, autorului recurenților fiindu-le restituit terenul de 240 m.p. – liber, neafectat de construcții – astfel cum și era în mod corect menționat în certificatul de moștenitor nr.718/1979 și care se identifică cu cel trecut în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974.

Pârâta invocă drept titlu contractul de schimb, deși doar autorului Heger Mihaly i-a fost restituit terenul trecut în proprietatea statului, conform art.30 din Legea nr.58/1974, iar certificatele de moștenitor nu reprezintă titluri de proprietate.

Nu s-a prezentat vreun proces-verbal de recepție a lucrării efectuate în baza autorizației emise în anul 1968 și nici în contractul de schimb nu se menționează garajul astfel cum ar fi fost normal.

Îndreptarea olografă din certificatul supus discuției s-a făcut în disprețul dispozițiilor legale – art.22 din H.C.M. nr.1518/14.10.1960 privind aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr.377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatelor de Stat.

Rectificarea certificatului de moștenitor s-a făcut de rea-credință și prin frauda la lege, autorul pârâtei acționând cu rea-credință pentru crearea unei situații juridice inexistente.

Reaua-credință a fost preluată și de pârâtă, care le opune recurenților actul de schimb, certificatul rectificat și certificatele de moștenitor de pe urma părinților săi, S. V.-V., decedată la 2.05.2006 și S. V. decedat la data de 29.04.2008, nr.90/22.05.2009, emis de B.N.P. T. C..

Or, nulitatea absolută a certificatului rectificat nr.718/1979 reclamă apoi nulitatea și a certificatului de moștenitor nr.90/2009 susmenționat – care face vorbire de existența unui garaj pe terenul de 65 m.p., deși nu se menționează despre nici un garaj în certificatele de moștenitor indicate în cuprinsul acestuia.

Instanța de apel practic reia interpretarea restrictivă și în antiteză cu dispozițiile legale în materia rectificării actelor notariale.

Or, s-a ignorat răspunsul primit de la Camera Notarilor Publici care arată explicit că se impunea o încheierea de rectificare și despre această rectificare, se face mențiune pe toate exemplarele.

Nu s-a stabilit dacă este legal ca exemplarul arhivat să nu conțină această rectificare olografă.

Nu s-a considerat necesar să se prezinte în instanță originalul certificatului de moștenitor a cărui anulare se cere, ca și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului nr.90/2009, susmenționat – potrivit rolului activ al instanței.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii, iar în probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri, să se pună în vedere pârâtei să prezinte instanței, originalul certificatului de moștenitor contestat și a certificatului fiscal nr._/06.05.1988 și să se facă o adresă către B.N.P. T. C., în vederea comunicării actelor care au stat la baza eliberării certificatului de moștenitor nr.90/22.05.2009.

Intimata V. V.-C. a decedat la data de 01.08.2014 potrivit certificatului de moștenitor nr.134/21.11.2014 la B.N.P. G. M. (fostă E.) și supliment la acest certificat de moștenitor nr.150/5.12.2014 emis de S.P.N. „Concordia” )filele 24-29) fiind introduși și citați în cauză moștenitorii V. V. (soț supraviețuitor) și P. L. (văr de unchi predecedat), astfel cum a rezultat din actele succesorale susmenționate – depunându-se în mod corespunzător și delegație avocațială pentru moștenitorii susmenționați (fila 34 din dosar).

Intimații-pârâți introduși în cauză au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, prezentând pe larg istoricul imobilului, astfel cum a fost inițial dobândit de către bunicii E. C. S. și C. S. casă cu teren aferent în suprafață totală de 305 m.p., vânzarea construcției cu teren aferent precizat de 240 m.p. de unicul fiu moștenitor S. V. cumpărătorului Heger Mihaly prin actul de vânzare-cumpărare nr.2399/4.03.1986, terenul trecând în proprietatea statului și reprimit cu titlu de folosință pe durata construcției conform art.30 din Legea nr.58/1974 – imobil moștenit de la cumpărător în anul 1997 de către G. Wilhelmina și F. C. – moștenitoare testamentare și care l-au vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1442/30.04.1997 către recurenții Cărăulașu I. și E., care au dobândit apoi, cei 240 m.p. teren conform art.35 alin.3 din Legea nr.18/1991.

Restul de 65 m.p. – astfel cum s-a semnalat autorităților locale încă din anul 1988, au rămas în proprietatea înstrăinătorului S. V., aferent garajului edificat conform autorizației de construire depus la dosar și care a făcut obiectul succesiunilor, respectiv rectificărilor fiscale și notariale care s-au impus.

Garajul s-a delimitat de restul terenului înstrăinat o dată cu construcția, prin gard și a fost folosit de C. S. V. care a primit un apartament într-un . de garaj și care dorea să-l folosească, să-și țină autoturismul – ceea ce s-a și întâmplat până la decesul său din 29.04.2008, ulterior fiind folosit de către moștenitori.

Gardul însă a fost dărâmat între cele două proprietăți, recurenții reclamând drepturi asupra garajului, deși între părți au existat litigii prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra garajului, autorului intimaților C. S. V., iar acțiunea în litigiul pendinte este nefondată, întrucât rectificarea privind suprafața reală de teren moștenită conform certificatelor de moștenitor nr.700/1970 și nr.718/1979 de la bunici a fost de 305,65 m.p., impunându-se rectificarea notarială corespunzătoare și legală, având la bază inclusiv adresele cu evidențele suprafețelor de la Primăria sectorului 2 București – Direcția de Taxe și Impozite locale (certificate_/6.05.1988) al Consiliului Popular sector 2 (fila 40), certificat de atestare fiscală nr._/11.08.1998 pentru garaj 65 m.p. teren pe numele C. V. S. (fila 41 relațiile de la P.M.B. – Direcția cadastru (fila 42) și celelalte înscrisuri administrate în cauză – cu datele până la zi (filele 44-59 dosar recurs), între acestea fiind și adresa nr.6090/01.03.1989 a Consiliului Popular al Sectorului 2 București – Sectorul Arhitectură Sistematizare, urmare a cererii formulate nr.6090/1989 de S. C.V. prin care face cunoscut petentului – „și spre știință Notariatului Sectorului 2 București” – că „din vânzarea imobilului din Lacul tei nr.58, susnumitul (S. C.V. – nota red.) și-a păstrat garajul și terenul construit și neconstruit, în suprafață totală de 65 m.p. Restul de teren construit și neconstruit, în suprafață de 240 m.p. a fost înstrăinat către Heger Mihaly, terenul respectiv urmând regimul art.30 din Legea nr.58/1974” cu „Anexe: două planuri de situație”, (semnat Arhitect Principal).

Ca urmare a soluționării cauzei, având ca obiect revendicare privind același teren, între aceleași părți prin decizia civilă nr.1279/R/05.06.2006 în dosarul nr._/2/2005 (3689/2005) al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, judecătorii din complet – F. P. și D. A. s-au abținut de la soluționarea recursului pendinte – cerere respinsă de un alt complet prin Încheierea de ședință din camera de consiliu pronunțată la data de 02.12.2014.

S-a încuviințat pentru recurenți la solicitarea acestora în ședința publică din data de 08.05.2015 proba cu înscrisuri noi potrivit art.305 C.proc.civ. și obligarea intimaților să prezinte în instanță spre verificare cele două înscrisuri, în original, certificatul de atestare fiscală din anul 1988, a cărui existență o contestă și certificatul de moștenitor nr.718/1979 pe care s-a operat mențiunea a cărei nulitate o solicită în pricina pendinte, având în vedere respingerea acestei cereri pertinente la fond și în apel, ca și înaintarea de către B.N.P. T. C. a înscrisurilor din dosarele în care s-au emis cele două certificate de moștenitor nr.718/1979 și nr.90/2009 (subsecvent).

La termenul de judecată din 05.06.2015, intimații prin avocat au prezentat Curții cele două înscrisuri contestate – în original – care au fost verificate de către instanță și avocatul recurenților, constatându-se că sunt exemplarele originale ale copiilor administrate în cauză și certificate potrivit art.112 C.proc.civ.

Recurenții au depus înscrisuri: o adresă de la Prefectura Municipiului București către Primăria sectorului 2 București cu referire la emiterea Ordinului nr.151/1993 și certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 240 m.p. către Heger Mihaly în ..58, sector 2, corespondența purtată, ordinul nr.151/1993, certificatul de atestare, adresă de la Direcția de Urbanism și Cadastru, către unul dintre cei doi recurenți, în sensul că nu se impune rectificarea certificatului de atestare susmenționat (filele 62-69).

B.N.P. C. T. a comunicat la dosar certificatul de moștenitor nr.90/22.05.2009 în copie certificată și a precizat că pentru certificatul de moștenitor nr.718/1979, instanța să se adreseze B.N.P. „M. A. C.”, întrucât dosarul în care s-a emis primul certificatul susmenționat nr.201/2008 se află conexat la dosarul nr.202/2008 de pe urma defuncților S. V. și S. V.-V. – ulterior comunicându-se de către B.N.P. M. A. copii de pe toate copiile aflate în arhiva acestui birou, întrucât dosarele nr.201 și 202/2008 în original s-au transferat la B.N.P. „Concordia” la solicitarea moștenitorilor de pe urma defunctei V. V. C.: cererile moștenitorilor, acte de stare civilă, certificat fiscal din 06.11.2008 pentru terenul de 65 m.p., certificatul de moștenitor nr.700/1970 având menționat ½ din imobilul din Lacul T. nr.58, cu teren de 305,65 m.p. având ca moștenitor de pe urma defunctului S. C. pe fiul S. V., certificatul de moștenitor nr.718/1979 emis tot de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București, în care se menționează ½ din același imobil de pe urma defunctei S. E., iar în masa succesorală – ½ din imobilul din Lacul T. nr.58 cu teren aferent de 240 m.p., restul de ½ aparținând fiului S. V. – iar ca moștenitor pe acesta din urmă – certificatul având mențiunea în partea dreaptă de sus - rectificare la 19.05.1988 olografă cu semnătura și ștampila notarului de stat în sensul că potrivit certificatului fiscal prezentat, terenul este, în loc de 240 m.p. – de 305 m.p. (fila 97), contractul de vânzare-cumpărare nr.2399/4.03.1986, autorizație de construire garaj din 10.04.1968 și contract prestări servicii din 1968 (reparații construcții), adresa nr.6090/01.03.1989 a Consiliului Popular Sector 2 privind păstrarea de către vânzătorul S. V. a terenului în suprafață de 65 m.p. – folosit drept garaj – necesară acestuia și „spre știință Notariatului Sector 2 București, adrese din 1998 de la Primăria Sectorului 2 în același sens, contractul de schimb nr._/13.11.1940 cu schițele de amplasament – din care rezultă suprafața terenului aferent imobilului primit la schimb de 305 m.p. și dispunerea construcțiilor pe teren, cu Încheierea finală nr.201/22.05.2009 și adresă către Camera Notarilor Publici formulată de notarul T. C., certificat privind evidența opțiunilor succesorale, certificat deces S. V., declarație martor B. E., copie C.I. moștenitoare V. V.-C. și certificatul în acest sens de moștenitor nr.90/22.05.2009 (filele 89-116).

La termenul de judecată din 29.01.2016, Curtea a respins solicitarea recurenților prin avocat, în sensul de a se efectua o adresă pentru a se obține relațiile direct de pe originalele dosarelor transferate la B.N.P. Concordia, având în vedere că de pe acestea deja s-au efectuat copii certificate de către B.N.P. M. pentru propria arhivare, nefiind necesară urmărirea directă a originalelor din dosarele transferate, pentru cauza prezentă.

Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Criticile recurenților subsumate petitului acțiunii privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.718/14.06.1979 emis de fostul Notariat al Sectorului 2 București în dosarul nr.718/1979, pentru frauda la lege privind mențiunea olografă din partea de sus a certificatului, de rectificare a suprafeței aferente imobilului moștenit – de 305 m.p. în loc de 240 m.p. – sub semnătura notarului și aplicarea ștampilei notarului de stat în data de 19.05.1988, în baza unui certificat fiscal nr._/06.05.1988 -, nu sunt fondate, astfel cum în mod legal și temeinic au demonstrat în considerentele de fapt și de drept, atât sentința primei instanțe, cât și decizia pronunțată în apel de către Tribunalul București.

Mai întâi, că o astfel de îndreptare de eroare materială, de rectificare cu privire la suprafața exactă ce rezultă din titlurile de proprietate al autorilor – de 305 m.p. și nu de 240 m.p., astfel cum dintr-o evidentă eroare s-a menționat în certificatul de moștenitor nr.718/1979 – efectuată printr-o „rezoluție” direct pe înscris cu ștampilarea și semnarea notarului de stat, echivalează cu o încheiere simplificată, fiind susținută la dosarul notarial de către titlul de proprietate (actul de schimb al autorilor) și respectiv de certificatul fiscal ce s-a contestat ca existență, dar care a fost prezentat în original în fața instanței de recurs spre confruntare cu copia înscrisului de la dosar, ca și de certificatul de moștenitor însuși, nr.719/1979.

Această formă de rectificare simplificată, posibilă în baza vechii reglementări H.C.M. nr.1518/1960, Decretul nr.377/1960, Decretul nr.40/1953, în locul redactării unei încheieri – astfel cum se stipulează în legislația ulterioară intrată în vigoare – la art.87 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și activității notariale – se înscrie într-o practică rapidă și eficientă – acolo unde nu era necesară – efectuarea de îndreptări de o anumită complexitate și când se proceda la redactarea unei încheieri care să cuprindă considerente clare, necesare operării îndreptărilor respective.

Faptul că nu s-a efectuat îndreptarea de eroare printr-o încheiere și că rectificarea s-a operat direct pe înscris sub semnătura și ștampila aplicată de notarul de stat nu conduce la sancțiunea nulității respectivei rectificări ori a certificatului de moștenitor însuși nr.719/1979 purtând o astfel de mențiune, iar în consecință, a celui subsecvent nr.90/22.05.2009, astfel cum se susține.

De altfel, frauda la lege invocată trebuie să vizeze o vătămare a unei persoane – pe care reclamanții o invocă în persoana cumpărătoare a imobilului de la C. S. V. – autoarea recurenților, care însă nu a reclamat cu privire la terenul rămas și folosit ca și garaj în suprafață de 65 m.p. – de către înstrăinător, după vânzarea imobilului, și nici moștenitorii cumpărătoarei care ulterior au înstrăinat imobilul către recurenți.

Scopul invocat al operării rectificării reclamate, în sensul că acesta ar fi fost acela de a se obține o situație juridică inexistentă, este contrazis de titlul de proprietate care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr.719/1979 în care se specifica faptul că terenul aferent imobilului primit la schimb este de 305 m.p., iar nu de 240 m.p., iar rectificarea nu a făcut decât să preia suprafața corectă în certificatul de moștenitor – ceea ce nu conduce la o fraudă, respectiv la dobândirea a ceea ce autorii intimaților nu ar fi avut, astfel cum susțin recurenții.

De altfel, aceste aspecte s-au clarificat pe deplin și au intrat sub autoritatea de lucru judecat, conform sentinței civile nr.2015/19.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului în acțiunea în revendicare formulată de către recurenți în contradictoriu cu autorul intimaților S. V. – depusă la dosarul de fond.

Curtea constată că vânzătorul S. C. V. – potrivit înscrisurilor de la dosar, a efectuat demersuri la Consiliul Popular Sector 2 București după vânzarea imobilului din 1986, prin care învedera că acesta n-a înstrăinat și garajul în suprafață de 65 m.p., pentru a fi luat în evidențele corespunzătoare.

Faptul că organele avizate nu au operat corespunzător dreptul în evidențele locale, faptul susținut că mențiunea de pe exemplarul certificatului de moștenitor nr.718/1979 deținut de intimați nu apare operată și în exemplarul arhivat – aspect infirmat de înscrisul notarial solicitat de instanță la dosar, lipsa unui proces verbal de recepție a garajului pentru care s-a obținut autorizația de construire din anul 1968 – sunt tot atâtea susțineri și critici care nu pot fi primite în recurs, astfel încât să conducă la o reformare a deciziei recurate.

Curtea constată că suprafața de teren exactă de 305 m.p. a imobilului din contractul de schimb apare menționat corect și în certificatul de moștenitor nr.700/1979, greșeala materială evidentă ce a făcut obiectul rectificării contestate, apărând în certificatul de moștenitor nr.718/1979.

Criticile privind lipsa de relevanță a litigiului în revendicare între părți care a avut loc anterior cauzei pendinte cuprinsă în motivarea deciziei recurate, nu sunt fondate, în condițiile în care, toate susținerile recurenților privesc contestarea dreptului de proprietate al intimaților asupra garajului cu terenul aferent în suprafață de 65 m.p. – chiar dacă a fost statuat cu autoritate de lucru judecat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată într-un litigiu având ca obiect revendicarea formulată de către recurenți.

Curtea constată, de altfel, că nu s-a contestat folosința garajului de către vânzătorul C. S. V. (și ulterior de către moștenitori), începând cu anul 1986 (data vânzării), dar recurenții afirmă, fără dovezi certe în acest sens, care să se coroboreze cu întregul probatoriu administrat – că această folosire a fost doar tolerată, fără a exista vreun drept al vânzătorului asupra lui.

Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Potrivit art.274 alin.(3) C.proc.civ., va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 500 lei, prin aplicarea reducerii onorariului de avocat de 2.718,96 lei, potrivit dovezilor de la fila 119 din dosarul de recurs, raportat la complexitatea cauzei și asigurarea accesului la justiție – în calea de atac pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți CĂRĂULAȘU I. și CĂRĂULAȘU E., împotriva deciziei civile nr.319.A. din 18.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă V. V. C. (decedată) și continuat de moștenitorii acesteia, V. V. și P. L..

Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată reduse conform art.274 alin.(3) C.proc.civ. către intimații-pârâți la suma de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.02.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. P. A. M. G. D. A.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.F.P.

Tehnored.B.I.

2 ex/25.02.2016

------------------------------------

T.B.-Secția a III-a – I.N.

- E.M.S.

Jud.Sector 3 – V.I.F.

← Anulare act. Sentința nr. 628/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 96/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță