Anulare act. Sentința nr. 628/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 628/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 628/2015
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 628 A
Ședința publică de la 16.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR - E.-M. CRIȘCOV
GREFIER - F. J.
Pe rol se află evocarea, ca urmare a admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 500F/16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, a fondului cererii formulate de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 09.12.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 16.12.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă sub nr._ din data de 05.06.2014 reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâții C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor ( CNCI) și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat anularea deciziei de validare parțiala nr. 842 /27.03.2014, sa se decidă asupra temeiniciei solicitărilor reanalizând valoarea compensațiilor stabilite de comisie, sa oblige A. Naționala Pentru Restituirea Proprietăților și C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie privind acordarea compensațiilor.
În motivele cererii se arată în esență că dispoziția nu e legal invalidata pentru anexa grajd, iar pe de altă parte, chiar si in situația in care nu s-ar lua in considerare anexa, calculul nu este corect, întrucât prin ..2011 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul_, parata fost obligata sa dispună trimiterea dosarului unui evaluator si emită decizia titlu de despăgubire. Prin decizia 4253/19.10 2012, ICCJ a respins recursul declarat de ANRP, ca nefondat.
Arată ca prin notificarea făcuta la 10.07.2001, a solicitat masuri reparatorii pentru Imobilul construcție demolat abuziv in 1987, situat în ., ., jud Ilfov. Nu a susținut niciodată ca a mai făcut o alta notificare. Timp de 13 ani aceasta notificare nu a fost rezolvata. Sintagma imobil construcție nu exclude anexele care fac parte din construcție din schite reiesind ca erau lipite de casa. Adresa imobilului si a anexelor este aceeași, nu sunt diferite pentru a le solicita separat. La dosar la opis la poziția 41 este schița de unde reiese clar acest aspect.
In al doilea rând, chiar si in situația in care anexele nu s-ar lua in considerare, suma stabilita ca si despăgubire nu reflecta valoarea reala. Nu înțelege cum s-a redus la jumătate valoarea despăgubirilor estimate in 2004 la 19.891 USD in condițiile in care locuința era de_ USD iar grajdul 1895 USD . Practic, după ce a așteptat 13 ani, despăgubirile in loc sa fie indexate cu aceasta perioada de așteptare, sunt reduse la jumătate pentru considerente pe care nu le cunoaște.
Pârâta CNCI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta ANRP a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale și excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.
Prin încheierea din 25.09.2014 Tribunalul București – Secția a III-a a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, pentru motivele reținute în respectiva încheiere.
Prin sentința civilă nr. 500/14.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul P. D. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a fost anulată în parte Decizia de validare parțială nr.842/27.03.2014 emisă de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a fost obligată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de validare a măsurii acordării de despăgubiri stabilite prin Dispoziția nr.135 din 26.05.2005 emisă de Primarul comunei Tunari și pentru anexa grajd în suprafață de 78 mp situat în ., ., jud. Ilfov, a fost obligată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare prin puncte pentru imobilul locuință în suprafață de 96 mp și anexa grajd în suprafață de 78 mp, situat în ., ., jud. Ilfov, evaluat la suma de 60.027 lei și a fost respinsă în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr.135 din 26.05.2005 emisă de Primarul Comunei Tunari s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură din ., ., este de_ lei si s-a dispus acordarea de titluri de valoare nominală în favoarea reclamantului.
Prin Sentința civilă nr.5171 din 19.09.2011, Curtea de Apel București a obligat pârâta Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să dispună trimiterea dosarului în care a fost dată Dispoziția nr.135, unui evaluator si să emită titlu de despăgubiri.
S-a dispus definitiv și irevocabil obligarea Primarului Municipiului Iași la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Lg. 247/2005 pentru suprafața de 156 mp teren și pentru construcția demolată (casă de locuit) în suprafață de 148,17 mp din Iași, Calea Chișinăului, nr.17, menținându-se, sub acest aspect dispozițiile Sent. Civ. nr.1016 din 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Iași.
Tribunalul a reținut că prezumția puterii de lucru judecat are rolul de a asigura stabilitatea juridică și de ordine socială, considerându-se în mod absolut că aspectele statuate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă corespund adevărului. În consecință, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat constă în faptul că problemele litigioase soluționate irevocabil nu pot fi readuse în fața instanțelor de judecată.
Astfel, instanța a constatat că prin Sentința Civilă nr. 5171 s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate conform Lg.10/2001, inclusiv pentru anexa grajd de 78 mp, anexă care de altfel, astfel cum reiese din schița de la f.101 din dosar, era parte integrantă a clădirii.
Referitor la modalitatea de restituire, prin sentința menționată s-a dispus emiterea titlului de despăgubiri. Deci, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că imobilul nu se poate restitui în natură.
În concluzie, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legea 165/2013, art. 4 din lege prevăzând că dispozițiile acestui act normativ se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Potrivit art. 1 al. 2 din Lg. 165/2013 în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
Reclamantei i-au fost acordate puncte în compensare, aceasta solicitând reevaluarea acestora cu motivarea că valoarea este prea mică.
Prin raportul de expertiză tehnică evaluatoare efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea imobilului prin raportare la Grila notarilor publici este de 60.027 lei. Tribunalul a avut în vederea valoarea raportată la coeficienții de uzură normală întrucât chiar dacă imobilul a fost demolat si evaluat ipotetic, acesta a avut până la data demolării o vechime de 19 ani, fiind supus deci uzurii în timp.
Pentru aceste considerente tribunalul a anulat în parte Decizia de validare parțială nr.842/27.03.2014 emisă de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a obligat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de validare a măsurii acordării de despăgubiri stabilite prin Dispoziția nr.135 din 26.05.2005 emisă de Primarul comunei Tunari și pentru anexa grajd în suprafață de 78 mp situat în ., ., jud. Ilfov, a obligat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare prin puncte pentru imobilul locuință în suprafață de 96 mp și anexa grajd în suprafață de 78 mp, situat în ., ., jud. Ilfov, evaluat la suma de 60.027 lei.
Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța a arătat că s-a pronunțat pe aspectele solicitate în cuprinsul acestora, în momentul soluționării litigiului pe fond, acestea nefiind, de fapt, capete distincte de cerere ci, argumente aduse în vederea admiterii acesteia.
Împotriva acestei hotărâri pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a declarat apel arătând că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și al egalității armelor în procesul civil, întrucât nu a permis pârâtei să ia cunoștință și eventual să conteste raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului la 60.027 lei.
Apelanta a mai arătat că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 5171/19.09.2011.
Adoptarea Legii nr. 165/2013 nu are ca efect privarea persoanelor de dreptul de proprietate, garantat și apărat atât prin legea fundamentală, cât și prin exercițiul instanțelor de judecată, ci doar stabilește o modalitate prin care statul român, în acord cu soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată, garantează realizarea dreptului persoanelor fizice.
Prin abrogarea dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementau procedura de emitere a titlurilor de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), și în lipsa prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, sentințele judecătorești rămase definitive și irevocabile ce au obligat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire ar fi rămas fără efect, întrucât C. Națională pentru Compensarea Imobilelor s-ar fi aflat în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile.
În condițiile în care legiuitorul a înțeles să respecte puterea judecătorească, dând eficacitate autorității de lucru judecat, iar CNCI a soluționat dosarele de despăgubire al reclamanților în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, apelanta – pârâtă consideră că nu se află în situația prezentată de reclamanți.
Mai mult, prin sentința civilă a cărei putere de lucru judecat se invocă, instanța a stabilit obligația de emitere a titlului de despăgubire doar în considerarea competenței legale a CCSD, fără a efectua o cercetare a fondului ori a documentației existente la dosarul de despăgubire cu privire la
existența/inexistența dreptului persoanei ce se consideră îndreptățită.
Întrucât instanțele de judecată au pronunțat numeroase sentințe prin care au obligat CCSD la emiterea titlului de despăgubire doar în considerarea propunerilor făcute de entitatea notificată, iar secretariatul comisiei constată frecvent modul defectuos în care aceste dosare erau constituite, legiuitorul, prin Legea nr. 165/2013, a dat posibilitatea noii comisii să verifice și acestea aspecte, tocmai pentru a se evita acordarea de despăgubiri pentru persoane care nu se circumscriu legilor de reparație.
Pentru o mai bună înțelegere a modificărilor aduse de Legeanr. 165/2013 asupra competențelor Secretariatului Comisiei, apelanta pârâta face precizarea că sub incidența art. 16 alin. (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, secretariatul solicita completarea cu acte exclusiv pentru probarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar în situația în care de la dosarul de despăgubire lipseau documente care să justifice soluția adoptată prin dispoziția emisă de primar, dosarele de despăgubire erau restituite, în original, pentru completare.
Prin noua lege (art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013) s-a dat posibilitatea secretariatului de a solicita documente și pentru probarea existentei și întinderii dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Apelanta pârâtă face precizarea că toate dosarele de despăgubire nesoluționate până la . Legii nr. 165/2013, ori cele în care au fost pronunțate hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile ce atrag incidența dispozițiilor art. 45 alin. (5), sunt supuse procedurilor administrative prin care secretariatul comisiei poate solicita documente în completare, în conformitate cu prevederile art. 21.
De altfel, punctul de vedere al apelantei pârâte este susținut și de o decizie recentă a Curții Constituționale a României, care a luat in dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) si ale art. 21 alin. (5) si (8) din Legea 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist in România.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite si asupra întinderii dreptului de proprietate.
Cum în speța de față, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat cu privire la întinderea dreptului de proprietate, respectiv asupra calității de persoană îndreptățită, în mod temeinic și legal, CNCI a procedat la verificarea dosarului de despăgubire potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, și la invalidarea propunerii de acordare măsuri reparatorii pentru anexa (grajd) în suprafață de 78 mp, motivat de faptul că aceasta nu a fost notificată.
A mai arătat apelanta că instanța de fond reține în mod eronat faptul că, în speța de față, Primarul Municipiului lași ar fi fost obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 156 mp teren și pentru construcția demolată (casă de locuit) în suprafață de 148,17mp din lași, Calea Chișinăului nr. 17, menținându-se sub acest aspect dispozițiile sentinței civile nr. 1016 din 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul lași.
Apelanta pârâtă face precizarea că imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire pentru care CNCI a emis decizia de validare parțială este situat în ., ., iar nu în Calea Chișinăului nr. 17, Municipiul lași.
Mai mult decât atât, nu se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței pronunțate de Tribunalul lași din moment ce dosarul aflat pe rolul acestei instanțe nu privește imobilul ce face obiectul cauzei apelantei-pârâte.
A mai arătat apelanta că instanța de fond în mod greșit a dispus anularea Deciziei de validare parțială nr. 842/27.03.2014 emisă de CNCI și a ignorat apărările apelantei pârâte referitoare la lipsa notificării pentru anexa în suprafață de 78 mp.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, deoarece noua legislație a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora.
Prin această lege a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plată a acestora, fiind abrogate în mod expres prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau vechea procedură.
Astfel, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, coroborate cu cele ale art. 21 - 26 din legea amintită, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri), rezultatul validării sau invalidării concretizându-se în emiterea unei decizii de validare/validare parțială/invalidare.
Secretariatul CNCI, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul CNCI poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Prin Decizia nr. 269/2014, Curtea Constituțională a României a statuat că CNCI are obligația „de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora".
Astfel, conform art. 41 alin. (5) din lege, „obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21, care, așa cum s-a mai arătat mai sus, stabilesc emiterea unei decizii de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, în cazul validării propunerii înaintate de entitatea învestită cu soluționarea cererii depuse în temeiul legilor fondului funciar.
Cu privire la dosarul de despăgubiri nr._/CC în vederea stabilirii dreptului de proprietate pentru imobilul situat în ., ., format din locuință în suprafață de 96 mp. și anexă - garaj în suprafață construită de 78 mp. apelanta pârâtă subliniază faptul că entitatea investită de lege cu soluționarea notificării nu se poate pronunța decât asupra celor solicitate de către petent (în caz contrar, fiind în situația unei depășiri nejustificate a atribuțiilor).
Secretariatul CNCI, în temeiul art. 21 din Legea nr. 165/2013, a întocmit adresa nr._/CC/17.02.2014 prin care a solicitat Primăriei . domnului P. D. completarea dosarului de despăgubire cu notificarea având ca obiect construcțiile anexe.
Prin răspunsul primit, înregistrat cu nr. 678/17.03.2014, Primăria . transmis apelantei pârâte răspunsul contestatorului din care reiese că, deși acesta a menționat în mod expres în cuprinsul notificării că solicită în măsuri compensatorii beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru imobilul cu destinația casă de locuit, considerând că a solicitat prin aceeași notificare și anexele, întrucât acestea erau lipite de casă și nu înțelege să depună o altă notificare.
Potrivit dispozițiilor prevăzute la art. 22 din acest act normativ, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia și va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.
Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului de 12 luni, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
În acest context, apelanta pârâtă subliniază faptul că stabilirea limitelor învestirii cu soluționarea notificării, conferită de lege unităților deținătoare, se realizează de către persoanele îndreptățite, prin notificare. Cu alte cuvinte, entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării nu se poate pronunța decât asupra celor solicitate de către petent (în caz contrar, fiind în situația unei depășiri nejustificate a atribuțiilor).
Pentru ca notificatorul să poată beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și pentru anexa casei, acesta trebuia să completeze dosarul cu notificarea depusă în termenul și condițiile Legii nr. 10/2001.
Nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării (14.02._02) atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent (art.22, alin.5 din Legea nr. 10/2001).
De asemenea, apelanta-pârâtă a arătat că instanța, în mod nelegal, a aplicat uzura raportându-se la vechimea de 19 ani a imobilului.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (8) din legea nr. 10/2001, "valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii (...) de la data soluționării notificării”.
Prin urmare, vechimea construcției, respectiv coeficientul de uzură aplicabil, se calculează funcție de momentul soluționării notificării.
Notificarea, sub aspectul stabilirii întinderii măsurilor compensatorii, se soluționează de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor prin emiterea deciziei de compensare.
Prin urmare, data în raport cu care instanța ar fi trebuit sa stabilească uzura imobilului construcție în speța de față, este data de 27.03.2014, dată la care a fost emisă Decizia de Compensare nr. 842, rezultând o vechime a imobilului de 46 ani, iar nu 19 ani cum a stabilit în mod nelegal, instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, apelanta – pârâtă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare in judecată, ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 548/11.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a fost admis apelul și, anulându-se sentința apelată, cauza a fost reținută pentru evocarea fondului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 336 alin. 1 C.proc.civ., raportul de expertiză ar fi trebuit să fie depus la dosarul primei instanțe cu minim 10 zile înainte de termen, dispoziție care nu a fost respectată, raportul de expertiză fiind depus la 25.03.2015, termenul de judecată fiind la 26.03.2015.
Curtea a mai reținut că la termenul din 26.03.2015 instanța a comunicat reclamantului un exemplar al raportului de expertiză și a constatat cauza în stare de judecată, fără a dispune comunicarea unui exemplar al raportului de expertiză și către pârâtă, încălcând astfel dreptul la apărare al acesteia și provocându-i o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței apelate, deoarece instanța și-a bazat hotărârea pe acest raportul de expertiză necomunicat părții.
În evocarea fondului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de validare parțială nr. 842/27.03.2014 contestată în prezenta cauză, pârâta CNCI a invalidat parțial Dispoziția nr. 135/26.05.2005 emisă de Primarul comunei Tunari motivându-și măsura prin faptul că obiect al notificării nr. 112/10.07.2001 ar fi făcut doar imobilul cu destinația de locuință.
Curtea constată că în mod greșit pârâta a apreciat că notificarea nu ar fi vizat și anexele locuinței, fiind evident că locuințele din mediul rural includ și anexe gospodărești.
Sintagma din notificare ”cu destinația de locuință” trebuie interpretată prin opoziție cu alte destinații – comercială, industrială. Noțiunea de ”construcție cu destinația de locuință” are o sferă mai largă decât aceea de spații destinate locuirii, în mediul rural aceasta vizând ”gospodăria” ca ansamblu de edificii principale și anexe.
Nu există nici un temei pentru a interpreta sintagma sus-menționată în modalitatea în care a făcut-o pârâta întrucât o astfel de interpretare ar conduce la concluzii absurde potrivit cărora în sfera noțiunii de ”construcție cu destinația de locuință” nu intră nici podul sau pivnița unei locuințe pentru că nu sunt destinate locuirii. Pe de altă parte, nici conduita petentului în raport cu propria notificare nu conduce la concluzia că acesta ar fi înțeles să solicite despăgubiri doar pentru partea din construcție destinată locuirii, din moment ce acesta a depus actele necesare soluționării notificării atât pentru construcția destinată locuirii, cât și pentru anexele acesteia.
Prin urmare, Curtea constată întemeiată cererea sub acest aspect.
Cât privește valoarea imobilului compus din locuință în suprafață de 96 mp și anexă-grajd în suprafață de 78 mp, situat în ., ., jud. Ilfov, Curtea constantă că prin raportul de expertiză realizat de prima instanță acest imobil a fost evaluat prin aplicarea grilei notarilor publici la suma totală de 60.027 lei.
Este evident eronată susținerea pârâtei în sensul că evaluarea trebuia realizată pentru un imobil cu vechimea de 46 ani, din moment ce imobilul în litigiu a fost demolat în 1987, când avea o vechime de 19 ani (locuința) și 22 ani (anexa).
Astfel, pârâta interpretează greșit dispozițiile art. 10 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora ”Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.” Sintagma ”valoarea de piață a de la data soluționării notificării” nu se referea la valoarea de piață a acelui imobil care fusese demolat, pentru că acel imobil, nemaiexistând, nu putea avea vreo valoare de piață la momentul soluționării notificării, ci se referea la valoarea de piață la momentul soluționării notificării a unui imobil similar celui demolat, așa cum acesta era a momentul preluării abuzive.
Chiar după . Legii nr. 165/2013, care stabilește un alt reper în raport de care se face evaluarea, respectiv grila notarilor publici, valoarea pentru imobilele demolate se stabilește tot ipotetic, pentru un imobil similar celui demolat, așa cum acesta era la data preluării.
Prin urmare, în mod corect la evaluarea imobilului în litigiu s-a luat în calcul uzura imobilului de la momentul preluării, iar nu așa cum pretinde pârâta uzura pe care imobilul ar fi avut-o la momentul soluționării notificării dacă nu ar fi fost demolat cu aproape 30 de ani în urmă.
Curtea nu poate primi critica reclamantului prin care arată că în anul 2004 valoarea despăgubirilor a fost estimată la 19.891 USD și că aceste despăgubiri ar fi trebuit să fie indexate pentru timpul de așteptare.
Astfel, despăgubirile invocate de reclamant au fost evaluate în raport cu dispozițiile legale aplicabile la acel moment, respectiv art. 10 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, așa cum aceasta era în vigoare începând din 2003, potrivit cărora ”Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflației la data plății efective.” Or, dispozițiile legale menționate mai sus au fost modificate, iar în prezent evaluarea imobilului se face potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora ”(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).”
În consecință, Curtea, evocând fondul, va admite contestația și, anulând Decizia de validare parțială nr. 842/27.03.2014 va obliga pârâta CNCI să emită decizie de compensare prin puncte pentru imobilul compus din locuință în suprafață de 96 mp și anexă-grajd în suprafață de 78 mp, situat în ., ., județ Ilfov, întreg imobilul fiind evaluat la suma de 60.027 lei.
Totodată, constatând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., va obliga pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de expertiză și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Evocând fondul:
Admite contestația formulată de reclamantul P. D., cu domiciliul ales la Av. M. M. în București, .. 8, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Anulează Decizia de validare parțială nr. 842/27.03.2014.
Obligă pârâta CNCI să emită decizie de compensare prin puncte pentru imobilul compus din locuință în suprafață de 96 mp și anexă-grajd în suprafață de 78 mp, situat în ., ., județ Ilfov, întreg imobilul fiind evaluat la suma de 60.027 lei.
Obligă pârâta CNCI să plătească către reclamant suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.
Președinte, Judecător,
M. Steluța C. E.-M. Crișcov
GREFIER
F. J.
Red. EMC
Tehnored. T.I.
4 ex./22.12.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 115/2016. Curtea de... → |
|---|
