Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 81/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 81/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 81

Ședința publică de la 29.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - F. P.

JUDECĂTOR - A. M. G.

JUDECĂTOR - D. A. GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. M. și C. N. prin mandatar C. M..

P. are ca obiect – contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recurenta-contestatoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin.3 N.c.p.civilă.

Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta-contestatoare A.N.R.P. a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 223 alin.3 N.c.p.civ. va reține cauza în pronunțare..

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 12.11.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect apelul formulat de contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților, în contradictoriu cu intimații C. M. și C. N. împotriva sentinței civile nr._/26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, prin care s-a respins contestația la executare nr.21/2014 la B. I. R. privind compensații bănești de 132.532,20 lei (tranșa a II-a) și a sumei de 8,335,40 lei cheltuieli de executare, - menținându-se măsura suspendării potrivit art.412 alin.1 pct.1 din Noul Cod de procedură civilă, pentru considerentele următoare:

„Prin cererea precizatoare formulată la data de 21.07.2015 apelanta ANRP a arătat că renunță la judecata în contradictoriu cu intimata defunctă C. N. și a solicitat repunerea cauzei pe rol, urmând a se judeca numai în contradictoriu cu C. M., care a și încasat întreaga sumă a despăgubirilor.

În drept a indicat dispozițiile art. 406, 407 și 4015 NCPC.

Analizând cererea de repunere pe rol a cauzei, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.06.2015 tribunalul a dispus suspendarea judecății cauzei potrivit art. 412 alin. 1 pct. 1 NCPC, până la indicarea moștenitorilor defunctei C. N..

Reține tribunalul că potrivit art. 412 alin. 1 pct. 1 NCPC suspendarea judecății intervine de drept și dăinuie până la îndeplinirea obligației prevăzute de dispozițiile legale, respectiv a indicării moștenitorilor.

Tribunalul reține din înscrisurile atașate la dosar că apelanta a efectuat demersuri în sensul îndeplinirii obligației, însă aceste demersuri nu au fost finalizate, întrucât, deși apelanta identifică persoana norei defunctei, nu face demersuri pentru a-l identifica pe prezumtivul moștenitor, care ar fi fiul defunctei și nici nu a solicitat la locul decesului informații privind prezumtivii moștenitori, respectiv dacă defuncta are copii sau un soț în viață.

Mai reține tribunalul că apelul este unitar și nu poate fi soluționat parțial, astfel că nu s-ar putea renunța la judecată decât după îndeplinirii procedurii de citare a părților potrivit legii.

Din cuprinsul cererii precizatoare nu a rezultat intenția apelantei de a renunța, eventual, doar la judecata apelului în contradictoriu cu această intimată, ipoteză diferită de cea privind renunțarea la judecată pe fond, astfel cum rezultă din formularea cererii precizatoare, în care se motivează că intimata oricum nu a încasat despăgubiri.

Față de cele ce preced, tribunalul constată că nu au încetat motivele care au condus la suspendarea judecății, potrivit 415 pct. 2 NCPC, tribunalul va respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată și va menține măsura suspendării judecății potrivit art. 412 alin. 1 pct. 1 NCPC.”

Împotriva Încheierii din 22.11.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, s-a formulat recurs de către contestatoarea apelantă ANRP, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că prin încheierea recurată s-a reținut faptul că ANRP nu și-a îndeplinit obligația privind indicarea unui moștenitor, motiv pentru care prin Încheierea de ședință din data de 11.06.2015 a suspendat cauza potrivit art.412 alin.1 pct.1 Noul Cod de procedură civilă – până la indicarea moștenitorilor defunctei C. N..

Prin cererea precizatoare nr._/DJC/17.07.2015, ANRP a depus la Tribunalul București „cerere precizatoare” prin care, în temeiul art.406 și 407 Cod de procedură civilă înțelege să renunțe la judecată numai în contradictoriu cu defuncta – intimată C. N. (decedată la 19.10.2014), urmând ca judecata să aibă loc în continuare doar cu intimatul C. M., acesta fiind cel care, de altfel, a și încasat întreaga sumă rezultată din executarea silită.

Instanța în mod greșit a reținut că apelanta ANRP nu și-a îndeplinit obligația privind efectuarea demersurilor necesare în vederea indicării prezumtivului moștenitor, care ar fi fiul defunctei, respingând în mod greșit cererea de repunere pe rol.

S-a arătat că instanța a încălcat principiul disponibilității prin aceea că nu a luat act de renunțarea la judecată parțială față de defuncta intimată, cu consecința restrângerii cererii cu privire la părți – dar și liberul acces la justiție, întrucât într-o eventuală perimare a contestației la executare, instanța nu ar mai verifica legalitatea executării silite în dosarul de executare nr.21/2014, invocându-se și denegarea de dreptate ca efect al respingerii cererii de repunere pe rol și judecarea cererii astfel restrânse.

S-au invocat prevederile art.406, 407 și 415 alin.1 Cod de procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.223 alin.3 Cod de procedură civilă.

Nu s-au administrat noi probe în recurs.

Curtea va analiza recursul – față de criticile de nelegalitate invocate – din perspectiva art.488 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă – „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art.412 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă – Judecarea cauzelor se suspendă de drept (1) prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Singura excepție de la regula înscrisă în alin.1 (pct.1-8) este prevăzută la art.412 alin.2 Cod de procedură civilă, în sensul că faptele prevăzute la punctele 1-8, așadar ca și cel în cauză (pct.1) nu împiedică pronunțarea hotărârii dacă ele au survenit după închiderea dezbaterilor – situație care însă, nu se regăsește în speță.

Curtea constată că nu ne aflăm într-o cauză la fond unde la prima zi de înfățișare, se modifică acțiunea privind pârâții chemați în judecată (în termenul legal), ci în calea de atac a apelului când se păstrează cadrul procesual de la fond, acesta nemodificându-se printr-o cerere a apelantului de renunțare la judecarea apelului, ori de renunțare la judecarea fondului solicitată în apel – față de una din părți.

Or, cererea de renunțare la judecată păstrează cadrul procesual, iar decesul uneia dintre părți a determinat aplicarea textelor de lege susmenționate, privind suspendarea de drept a judecării apelului, până la introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate.

Invocarea, în condițiile procedurale corect aplicate de către instanța de apel, a încălcării principiului disponibilității, invocarea denegării de dreptate, etc. nu-și au aplicarea în cauza pendinte.

P. considerentele reținute, potrivit art.496 alin.1 Cod de procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN N. LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-contestatoare A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. M., CNP_, domiciliat în C., . nr.126, ., . și C. N., CNP_, prin mandatar C. M., domiciliată în C., . nr.3, ., ., județ C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. P. A. M. G. D. A.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.F.P.

Tehdact.B.I.

5 ex./29.02.2016

TB-S.4 – E.R.; A.M.B.

Jud.S.3 – A.M.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI