Obligaţie de a face. Decizia nr. 109/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 109/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.109
Ședința publică de la 4.02.2016.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta reclamantă POLIȚIA LOCALĂ S. 5, împotriva deciziei civile nr. 2063 A din 16.12.2014, respectiv împotriva deciziei civile nr. 3075 A din 08.09.2015, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. E..
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 28.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.02.2016, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2012, sub nr._, reclamanta P. L. S. 5 a solicitat in contradictoriu cu pârâta Badicu E. obligarea acesteia să desființeze lucrările de construire constând in anexă – hol intrare in suprafață de aproximativ 9 mp, cu structură din lemn, acoperită cu scândură și carton asfaltat, cu cheltuieli de judecată.
La data de 12.03.2012, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu ea este persoana care a edificat construcția din ., nr. 6,sector 5, București, ci mama sa B. E. care era proprietara imobilului in discuție.
Prin cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea părții reclamante la emiterea unei autorizații de construire pentru imobilul in litigiu – respectiv, anexă – hol intrare in suprafață de aproximativ 9 mp, cu structură din lemn, acoperită cu scândură și carton asfaltat – conform cererii nr._/13.11.2012.
In drept, au fost invocate disp. art.111 și 118-120 Cod proc.civ.
La data de 26.03.2013, prin serviciul registratură, partea reclamantă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională.
La data de 18.04.2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 3667/25.04.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive, excepție invocată de pârâtă, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, excepție invocată din oficiu și respinsă cererea reconvențională, ca inadmisibilă. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. L. S. 5, in contradictoriu cu pârâta Badicu E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor numărul 33 din data de 19.07.2011 întocmit de Primăria Sectorului 5 București, pârâta Badicu E. a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, respectiv, extinderea locuinței existente cu o anexă în suprafață de aproximativ 9 mp, cu structură de lemn acoperită cu scândură din lemn, fără autorizare de construire.
Prin rezoluția Primarului Municipiului Sectorului 5 București, pârâta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, fiind obligată să intre în legalitate, prin obținerea autorizației de construire până la data 19.10.2011.
Împotriva acestui proces-verbal, pârâta a formulat plângere contravențională. Prin sentința civilă nr. 2268/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul civil nr._/302/2011, a fost admisă plângerea, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor numărul 33/19.07.2011 (filele 65-67), însă urmare a căii de atac a recursului exercitată împotriva acestei sentințe, plângerea contravențională a fost respinsă, ca neîntemeiată (fila 64).
Întrucât, în cauză, au fost invocate excepții de fond, absolute și dirimante, instanța a dat eficiență prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate.
Asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâta Badicu E., motivată de faptul că respectiva construcție a fost edificată de către mama pârâtei, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
În susținerea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 33/19.07.2011, pârâta a suspus cenzurii instanței excepția lipsei calității procesual pasive, în sensul că mama acesteia a edificat anexa în prelungirea construcției, apărare care a fost apreciată întemeiată de instanța de fond, însă respinsă de instanța ierarhic superioară.
Pe cale de consecință, întrucât acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil, în cadrul unui alt litigiu, acesta nu mai poate fi rediscutat, în cadrul unui proces ulterior. Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a constata contravențiile și a aplica amenzile prev. de art. 26 alin. 2 lit. a din Legea nr. 51/1991, instanța a apreciat că aceasta are natura juridică a unei apărări ce ține de fondul cauzei, și care va fi respinsă, pentru aceleași considerente care au stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesual pasive.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, în sensul obligării reclamantei de a emite autorizația de construire pentru anexa în litigiu, instanța a admis-o, având în vedere că pârâta are la dispoziție calea administrativă prevăzută de Legea nr. 51/1991, consecința fiind respingerea cererii reconvenționale, ca inadmisibilă.
Asupra cererii principale, instanța a apreciat că este neîntemeiată, reținând că, conform art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, modificata prin O.G. nr. 122/2004 si Legea nr. 119/2005, “in cazul in care persoanele sancționate contravențional ... nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției ... organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:... b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezulta ca instanțelor judecătorești le este acordat dreptul de a aprecia in concret necesitatea luării măsurii constrângerii contravenientului in situația in care acesta a realizat lucrări fie fără a avea autorizația prevăzuta de lege, fie cu încălcarea prevederilor autorizației ce i-a fost eliberata.
Aceasta concluzie se impune cu necesitate, întrucât, in caz contrar, sesizarea instanțelor judecătorești ar reprezenta o simpla formalitate si astfel nu s-a mai justifica instituirea prin art. 33 alin. 1 a unei proceduri distincte pentru desființarea pe cale administrativa – fără sesizarea instanței – a construcțiilor executare fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului.
De asemenea, sunt avute in vedere dispozițiile art. 28 alin. 2 din lege, conform cu care “decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in condițiile legii, sau, după caz, de instanța”. Altfel spus, chiar daca au fost executate lucrări de construcție fără autorizația prevăzuta de lege, acestea nu vor fi desființate in mod automat, ci numai in situația in care încălca in mod concret planurile urbanistice respective.
In fine, nu trebuie ignorata natura juridica a măsurii desființării lucrărilor de construcție neautorizate, aceasta constituind o sancțiune contravenționala complementara, reglementata de art. 5 alin. 3 pct. g din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, ea trebuie stabilita “in funcție de natura si gravitatea faptei”, fiind prin urmare exclusă aplicarea automată, o dată cu sancțiunea contravențională principală.
În raport de aceste prevederi legale, instanța constată că reclamanta nu probat că, prin lucrările efectuate de parată s-au incalcat planurile de urbanism si regulamentele aferente, deși sarcina probei îi incumba, motiv pentru care urmează să respingă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Poliția Locală S. 5 București, la data de 08.08.2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul București - secția a IV-a civilă, la data de 22.08.2013.
În motivarea căii de atac formulate, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza prevederilor art. 28 alin. 1 coroborat cu art. 32 alin. 1 lit.b din Legea nr. 50/1991, cererea fiind îndreptată împotriva persoanei sancționate care nu s-a conformat măsurilor dispuse de organele de control.
Deși instanța de fond avea obligativitatea de a sancționa pasivitatea intimatei pârâte prin aplicarea prevederilor art. 28 alin. 1 coroborat cu art. 32 alin. 1 lit.b din Legea nr. 50/1991, aceasta a dat o interpretare greșită a dispozițiilor legale menționate anterior, favorizând în acest fel executarea în mod ilegal a lucrărilor de construire și încurajând intimata la săvârșirea de noi fapte contravenționale.
Arată că este de notorietate subiectivismul de care dă dovadă instanța de judecată în soluționarea litigiilor și autoritățile publice dar în cazul de față apreciază că acest subiectivism a fost dus la extrem prin respingerea acțiunii pe motiv că nu a probat faptul că lucrările de construire realizate de intimată încalcă planurile de urbanism și regulamentele aferente.
Consideră ca fiind vădit nelegală și netemeinică motivarea instanței de fond, întrucât acest lucru este imposibil de stabilit în condițiile în care intimata pârâtă nu a depus la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei sectorului 5 documente, planuri topo de încadrare în zonă, pe baza cărora s-ar fi putut aprecia dacă lucrările realizate respectă sau nu planurile de urbanism.
În drept, a invocat prevederile art. 282 C.pr.civ., Legea nr. 50/1991.
La data de 22.04.2014, intimata Badicu E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea motivelor de apel formulate de Poliția Locală S. 5 ca neîntemeiate. Totodată, aceasta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei având în vedere că nu intimata pârâtă a ridicat construcția astfel încât nu poate fi sancționată contravențional și nu poate fi obligată să desființeze ceea ce a ridicat defuncta sa mamă.
A arătat că instanța de fond în mod corect apreciază că nu s-a probat faptul că lucrările efectuate de intimată ar fi încălcat planurile de urbanism și regulamentele aferente. Arătat că a depus cereri la Primăria sectorului 5 pentru obținerea autorizației de construcție la nivelul anilor 2011 soldată cu răspuns negativ.
A mai invocat și excepția prescripției dreptului de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 alin. 2 lit. a din Legea nr. 51/1991.
În drept, a invocat prevederile art. 115 - 117 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 7.10.2014, Tribunalul a dispus calificarea căii de atac formulată și, după rămânerea în pronunțare s-a dispus repunerea cauzei pe rol, pentru a se pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante Poliția Locală sector 5, invocată din oficiu.
Prin serviciul registratură, apelanta reclamantă a depus note scrise în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active.
Prin decizia civilă nr. 2063/16.12.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulate de apelantul-reclamant Poliția Locală S. 5 București împotriva sentinței civile nr. 3667/2013 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria S. 5 București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Badicu E..
Pentru a decide astfel, tribunalul a analizat apelul formulat în cauză prin prima motivului de ordine publică invocat din oficiu, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante.
Sub acest aspect, a reținut că dispozițiile legale care prevăd calea procesuală a sesizării instanței pentru a se dispune desființarea construcțiilor edificate ilegal, stabilesc fără echivoc faptul că cel care se poate adresa instanței este „organul care a aplicat sancțiunea” (art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991).
Tribunalul nu a reținut argumentul apelantei în sensul că prin H.C.L.S. 5 nr. 64/2010 a fost transferat în subordinea sa serviciul de specialitate care constată contravențiile în domeniul disciplinei în construcții, întrucât în cauză ceea ce interesează în analiza calității procesuale active este organul care a aplicat sancțiunea. Or, din examinarea procesului verbal nr. 33 încheiat la data de 19.07.2011, care stă la baza formulării prezentei cereri de chemare în judecată, rezultă cu claritate că Primarul Sectorului 5 este cel care a aplicat sancțiunea.
Singura posibilitate de legitimare procesuală în cauză ar fi fost un mandat ulterior datei încheierii procesului verbal în discuție, încredințat de către organul care a aplicat sancțiunea – Primarul Sectorului 5, către apelanta Poliția Locală S. 5, un mandat special în sensul acordării posibilității de a sesiza instanțele judecătorești cu acțiunile prevăzute de art. 32, alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Alte susțineri ale apelantei, privitoare la caracterul apelantei de subiect de drept, conferit în baza Legii nr. 155/2010 și a H.C.L.S. 5 nr. 64/2010, nu au relevanță în cauză, întrucât nu este supusă analizei capacitatea procesuală de folosință sau exercițiu a apelantei in abstracto, instanța de fond nepronunțându-se în acest sens, ci doar legitimarea procesuală activă în formularea unor acțiuni în temeiul art. 32, alin. 1 din Legea nr. 50/1991, care, astfel cum s-a stabilit mai sus, aparține doar organului care a aplicat sancțiunea prin procesul verbal nr. 33/19.07.2011, care nu este apelanta Poliția Locală S. 5.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins apelul ca neîntemeiat, reținând că apelanta reclamantă Poliția Locală S. 5 nu are calitate procesuală activă, motiv pentru care va aprecia că nu se mai impune analizarea temeiniciei motivelor de apel formulate, în combaterea considerentelor expuse de prima instanță.
La data de 06.05.2015, prin intermediul serviciului registratură, intimata-pârâtă Badicu E. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2063A/16.12.2014, în sensul obligării apelantei-reclamante Poliția Locală S. 5 la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost solicitate în scris și în cadrul dezbaterilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 3075A/08.09.2015 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2063A/16.12.2014 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, cerere formulată de intimata-pârâtă BADICU E., a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr.2063A/16.12.2014, în sensul că a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art.2812 alin. 1 C.pr.civ., se poate solicita completarea unei hotărâri în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Tribunalul a constatat că, în cadrul dezbaterilor pe fondul apelului, consemnate în încheierea de ședință din data de 09.12.2014 (fila 79 dosar apel), intimata-pârâtă Badicu E., prin avocat, a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la fond cât și în apel.
Se observă că, prin decizia civilă nr. 2063A/16.12.2014, Tribunalul a omis să se pronunțe asupra cererii intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, în minută și în dispozitiv fiind menționată numai soluția de respingere a apelului declarat de apelanta-reclamantă.
Prin urmare, Tribunalul a reținut că este întemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.2063A/16.12.2014.
Analizând cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, Tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În baza acestei dispoziții legale, partea care câștigă procesul are dreptul de a-și recupera cheltuielile de judecată efectuate de la partea care pierde procesul, acesteia din urmă revenindu-i obligația de a suporta cheltuielile de judecată.
În cazul de față, soluția instanței de apel fiind respingerea apelului ca nefondat, s-a reținut culpa procesuală a apelantei-reclamante Poliția Locală S. 5, intimata-pârâtă fiind îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, constând în onorariul de avocat în cuantum de 700 lei, achitat potrivit chitanței depuse la fila 11 din dosarul de apel.
În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță, s-a constatat că, deși la termenul de dezbateri din data de 18.04.2013, apărătorul ales al pârâtei a solicitarea obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat (fila 85 fond), prin sentința apelată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Această omisiune a primei instanțe trebuia însă remediată fie prin formularea de către pârâtă a unei cereri de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3667/25.04.2013 fie prin declararea de către pârâtă a căii de atac a apelului.
Or, atât timp cât intimata-pârâtă nu a uzat de niciuna din aceste căi procedurale pentru valorificarea pretențiilor constând în cheltuielile de judecată efectuate la fond, tribunalul nu se poate pronunța asupra acestei solicitări în cadrul prezentei cereri de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel.
Împotriva celor două hotărâri pronunțate de instanța de apel, reclamanta Poliția sectorului 5 București a formulat recurs, cerericare au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 10.12.2015.
În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.2063/16.12.2014, recurenta- reclamantă a arătat că decizia recurată este netemeinică și nelegală, întrucât legitimarea sa procesuală este conferită de lege.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la data de 25.05.2011, la adresa din București, . nr.6, S. 5, de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale S. 5 - Serviciului Disciplina în Construcții - Direcția Inspecție și Control General, s-a constatat că intimata - pârâtă B. E. a executat lucrări de construire constând în extinderea locuinței existente cu o anexă - hol intrare, în suprafață de aproximativ 9 m.p., cu structură din lemn, acoperită cu scândură și carton asfaltat.
Pentru aceste lucrări, realizate fără autorizație de construire, intimata a fost sancționată prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.33/19.07.2011, cu suma de 1.000 lei, dispunându-se, totodată, și măsura intrării în legalitate prin obținerea Autorizației de Construire, prevăzută de Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în caz contrar
aducerea apartamentului la starea inițială.
Împotriva procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.33/19.07.2011 intimata B. E. a formulat plângere contravențională, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 formându-se Dosarul nr._/302/2011, soluționat prin Sentința civilă nr.2268/13.03.2012, în sensul admiterii în parte a plângerii și anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.3/19.07.2011.
Împotriva Sentinței civile nr. 2268/13.03.2012 s-a declarat recurs, soluționat prin decizie irevocabilă de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal, care a admis recursul, modificând sentința recurată în totalitate, în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului - verbal de constatare și sancționare contravențiilor nr.33/19.07.2011.
Având în vedere că procesul-verbal de. constatare și sancționare a contravențiilor nr.33/19.07.2011 nu a fost desființat prin admiterea plângerii contravenționale, iar contravenienta nu s-a conformat măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenției mai sus menționat până la data de 19.10.2011 (dată stabilită în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.33/19.07.2011), nefăcând nici un demers în acest sens, apelanta-reclamantă a formulat acțiune în vederea desființării lucrărilor de construire realizate ilegal.
Având în vedere Legea nr.155/2010, Legea politiei locale, prin Hotărârea Consiliului Local S. 5 nr.64/24.12.2010 s-a înființat P. Locală S. 5, instituție publică cu personalitate juridică, fiind deci subiect de drept, titular de drepturi și obligații și, în consecință, cu capacitate de exercițiu.
Mai mult decât atât, potrivit art.8 lit. a și lit. e, în domeniul disciplinei în construcții "efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții efectuate fără autorizație de construire sau desființare" și "constată contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții”.
În consecință, având în vedere că Serviciul Disciplina în Construcții - Direcția Inspecție Control General, serviciu de specialitate care constată contravențiile în domeniul disciplinei în construcții, prin Hotărâre a Consiliului Local S. 5 nr.64/24.12.2010 a fost transferat Poliției Locale S. 5, singura care putea promova prezenta acțiune și, deci, să aibă calitate procesuală activă este această instituție.
În conformitate cu prevederile art. 27 alin.(l) din Legea nr.50/l99l, republicată, cu modificările si completările ulterioare Președinții consiliilor județene, primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene au obligația să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în "construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale și, în funcție de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală, după caz.
Pe cale de consecință, coroborând dispozițiile legale arătate mai sus se constată că posibilitatea sesizării cu o acțiune în demolarea construcțiilor ridicate fără autorizație sau cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire aparține nu doar organului care a aplicat sancțiunea potrivit art.27 din Legea nr.50/1991, republicată și organelor de control din cadrul autorității administrației publice locale.
Odată ce prin Hotărârea Consiliului Local S. 5 nr.64/24.12.2010 atribuțiile de control în domeniul disciplinei în construcții au fost trecute în sarcina poliției locale, urmează să constatați că recurenta - reclamantă Poliția Locală S. 5 are calitate procesuală activă în sesizarea instanței de judecată în vederea desființării lucrărilor de construire efectuate fără autorizație.
Mai mult decât atât, învederează că atât Judecătoria Sectorului 5 București, cât și Tribunalul București, au soluționat cauze similare, unde nu s-a pus problema calității procesuale active a instituției noastre și au admis acțiunea, obligând la desființarea lucrărilor realizate ilegal, iar Curtea de Apel București a stabilit, de asemenea, că Poliția Locală S. 5 are calitate în promovarea unor astfel de acțiuni, în calitate de organ de control al disciplinei în construcții.
Se apreciază, totodată, că instanțele au dat dovadă de subiectivism, încercând cu orice chip favorizarea intimatei.
Astfel, prima instanță a considerat că nu a probat faptul că lucrările de construire realizate de intimată încălcă planurile de urbanism și regulamentele aferente, motivare vădit nelegală și netemeinică, întrucât acest lucru este imposibil de stabilit în condițiile în care intimata - pârâtă nu a depus la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Sectorului 5 documente, respectiv planuri topo de încadrare în zonă, iar instanța de apel ajunge la concluzia eronată că Poliția Locală nu are legitimare procesuală.
În concluzie, solicită instanței să constate că sentința recurată este nelegală, instanța de fond și instanța de apel dând o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permițând continuarea stării de ilegalitate în care se află intimata, prin realizarea unor lucrări fără autorizație și fără a mai avea interesul vreodată de a intra în legalitate.
Fală de situația de fapt reiterată, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinței civile nr.3667/25.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în soluționarea Dosarului nr._, prin care a fost respinsă cererea ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea intimatei - pârâte B. E. să aducă imobilul la stare inițială și să desființeze lucrările de construire realizate fără autorizația de construire prevăzută de Legea nr.50/1991, republicată.
În drept - art. 304 pct. 9 si art. 299 Cod procedură civilă, Legea nr. 50/1991, republicată și O.G. nr.2/2001.
În motivarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.2075A/08.09.2015, recurenta reclamantă arată că prin acțiune a introductivă de instanță, a solicitat în conformitate cu art. 28 alin. 1 coroborat cu art. 32 alin. llit. b, din Legea nr.50/1991, republicată, obligarea intimatei - pârâte B. E., cu domiciliul în București, . nr.6, Sectorul 5, la desființarea lucrărilor de construcții, respectiv desființarea anexei - hol intrare, în suprafață de aproximativ 9 m.p., cu structură din lemn, acoperită cu scândură și carton asfaltat.
Prin Sentința civilă nr.3667/2S.04.2013, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a respins acțiune a ca neîntemeiată. Poliția Locală a formulat apel, soluționat prin Decizia civilă nr.2063A_, în sensul respingerii, ca nefondat.
La data de 06.05.2015, dna. B. E. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr.2063A116.12:2014, în sensul obligării Poliției Locale la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 700 lei, apelul fiind admis prin Decizia civilă nr.3075A_.
Fată de cele precizate, menționează că potrivit art. 274 alin (3) din codul de procedură civilă cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată: "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ... ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Astfel, solicită instanței să aibă în vedere faptul că acest litigiu a presupus un efort minim din partea avocatului, acesta practic redactând o cerere și s-a deplasat o singură dată la Tribunalul București. Totodată, complexitatea speței a fost una redusă, având în vedere că obiectul acesteia a fost obligația de a face, care nu a presupus documentare specială, înscrisuri noi, redactare adrese, expertize, cercetări la fața locului, interogatorii ...
Consideră onorariul de avocat în cuantum de 700 lei, solicitat doar pentru faza apelului, ca fiind nejustificat și exagerat, în raport de activitatea depusă, deplasările efectuate, probele din cadrul procesului.
Mai mult decât atât, solicită să se ia în considerare și faptul că este o instituție înființată în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și dispune de un buget limitat, necesar bunei desfășurări a activității acesteia.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii cu privire la acordarea onorariului de avocat, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate, respectiv micșorarea cuantumului onorariului de avocat.
În drept, invocă prevederile art.299 și art. 274 alin (3) din Codul de procedură Civilă.
Intimata a formulat întâmpinare în recurs, reiterând, în esență, pe această cale apărările invocate anterior în cauză și solicitând respingerea ambelor cereri de recurs, ca fiind nefondate.
Intimata a depus la dosar, în copie, certificatul de urbanism nr. 741D/25.08.2014 eliberat de Primăria Sectorului 5 București și planul de amplasament și delimitare a imobilului
Examinând deciziile recurate și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2063 A din 16.12.2014 este nefondat.
Instanțele de fond au reținut că prin procesul-verbal nr. 33/19.07.2011 întocmit de Primăria Sectorului 5 București, intimata-pârâtă a fost sancționată, prin rezoluția Primarului Sectorului 5 București, cu 1.000 lei amendă, conform art.26 alin.1 lit. a din Legea nr.50/1991, pentru fapt de extindere a locuinței existente cu o anexă în suprafață de aproximativ 9 mp, cu structură de lemn acoperită cu scândură din lemn, fără autorizare de construire.
A fost obligată contravenienta să intre în legalitate, prin obținerea autorizației de construire până la data 19.10.2011.
Împotriva acestui proces-verbal, pârâta a formulat plângere contravențională, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, în calea de atac a recursului, la data de 14.06.2012.
Principala critică a recurentei vizează modul de soluționare al unei excepții procesuale de fond, absolute, care primează, deci, analizei a însăși fondului pricinii, în raport de prevederile înscrise în art. 137 din Codul de procedură civilă de la 1865, aplicabile în cauză, conform art. 316 cu referire la art. 298 din același act normativ – critică ce va fi examinată din perspectiva incidenței motivului prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Curtea constată în acest sens că în mod corect tribunalul a reținut în speță aplicabilitatea prevederilor înscrise în art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal”.
De asemenea, potrivit art. 8 litera a) din Legea poliției locale nr. 155/2010, în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu, iar potrivit dispozițiilor cuprinse la litera e) constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean, primarului unității administrativ-teritoriale ori al sectorului municipiului București, în a cărui rază de competență s-a săvârșit contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia.
Din conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se desprinde concluzia, potrivit căreia doar organul care a aplicat sancțiunea are legitimarea conferită de lege de a sesiza instanța de judecată, pentru a dispune fie încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, fie desființarea lucrării.
Prin urmare, legiuitorul a limitat sfera persoanelor care pot formula acțiuni în justiție cu acest obiect, prevăzând expres că o atare calitate aparține doar organului care a aplicat sancțiunea.
În cauză, cum corect s-a remarcat de către tribunal, deși actul de contravenție și sancțiunea contravențională, au fost aplicate de Primăria Sectorului 5 București, prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de Poliția Locală S. 5 București.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei referitoare la justificarea legitimării sale procesuale în cadrul actualului demers judiciar pe dispozițiile Hotărârii Consiliului Local a Sectorului 5 București nr. 64/24.12.2010, având în vedere că, chiar dacă prin acest act normativ s-a transferat (art.7) la Poliția Locală S. 5 Direcția Inspecție Control General, această împrejurare privește – cum, de altfel, a învederat și recurenta în motivarea cererii sale – doar atribuțiile de control în domeniul disciplinei în construcții, în concordanță cu prevederile legale mai sus enunțate ale Legii poliției locale nr. 155/2010, neavând nicio relevanță, însă, în privința incidenței art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, în condițiile în care organul care a aplicat sancțiunea prin procesul-verbal de contravenție a fost Primarul Sectorului 5 București.
Cum, în speță, legitimarea procesual activă este dată de lege, prin norme exprese, constatându-se, totodată, că organul care a aplicat sancțiunea nu este aceeași persoană cu recurenta-reclamanta în cauză, iar aceasta din urmă nu a invocat și, mai ales, nu a dovedit că a primit o împuternicire de a acționa în numele și pentru subiectul de drept căruia legea îi conferă legitimarea de a promova o acțiune în justiție având un obiect ca cel dedus judecății în dosarul de față, Curtea reține că este corectă statuarea tribunalului privitoare la caracterul fondat al excepției lipsei calității procesuale active.
Curtea constată, totodată, că această statuare a tribunalului ar fi trebuit să se reflecte într-o soluție de admitere a apelului în sensul schimbării sentinței pentru respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile pentru exercitarea acesteia. O modificare a deciziei recurate pentru acest motiv ar fi însă doar formală și nu se impune a se recurge la ea în recursul reclamantei care nu a criticat (și nici nu ar fi avut interes să critice) acest aspect al judecății în apel, Curtea urmând, așadar să mențină soluția de respingere a apelului pentru considerentele deja expuse.
In consecință, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge acest recurs ca fiind nefondat.
De asemenea, Curtea constată că este nefondat recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 3075 A din 08.09.2015 pronunțată de același tribunal.
Privitor la aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că, în temeiul acestor prevederi legale, obligația de restituire a cheltuielilor de judecată se fundamentează pe culpa procesuală, astfel încât partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.
Valorificarea dreptului la acordarea cheltuielilor de judecată are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.
In acest context, instanța de apel a reținut în mod corect că, față de caracterul nefondat a criticilor invocate, apelanta-reclamantă a căzut în pretențiuni și trebuie să suporte cheltuielile de judecată ale intimatei.
In ceea ce privește aplicarea în speță a art. 274 alin.3 C.proc.civ., potrivit cu care "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ... ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat", Curtea constată că prin această critică recurenta solicită o reapreciere a cuantumului onorariului de avocat ca parte a cheltuielilor de judecată stabilite în apel și respectiv, ca instanța de recurs să se pronunțe asupra unei eventuale reduceri a acestora prin aplicarea în concret a criteriilor legale arătate.
Or, o asemenea evaluare ar echivala cu analiza temeiniciei deciziei recurate și ar depăși atribuțiile instanței de control judiciar, limitate la analiza legalității hotărârii în raport de cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Ca atare, nu vor fi analizate argumentele ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii, legate de complexitatea pricinii activitatea depusă de avocat ori de probele din cadrul procesului., precizându-se doar că determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată se face pentru fiecare fază procesuală în parte, instanța de apel limitându-se a evalua cheltuielile datorate de reclamantă în etapa apelului, în condițiile în care pârâtei nu i-au fost acordate cheltuieli ocazionate de judecata în primă instanță, iar apelanta nici nu a solicitat tribunalului să facă aplicarea art. 274 alin.3 C.proc.civ.
In consecință, Curtea va respinge și acest recurs, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ.în ref. la art. 316 și art. 298 C.proc.civ., față de culpa procesuală reținută în sarcina recurentei, va fi obligată aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariul achitat apărătorului ales, conform chitanței doveditoare depusă la dosar (fila 18).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă POLIȚIA LOCALĂ S. 5 BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2063 A din 16.12.2014, respectiv împotriva deciziei civile nr. 3075 A din 08.09.2015, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. E..
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S./M.A.N.G.
2 ex./29.02.2016
T.B. - Secția IV-a Civilă – R.N.
- A.M.B.
Jud. sector 5 București - G.R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2016. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
