Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 311/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 311/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-05-2016 în dosarul nr. 311/2016

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR 311A

Ședința publică din data de 3.05.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR- G. D. M.

JUDECĂTOR: Z. G. L.

GREFIER: V. G.-M.

Ministerul Public P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. D..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.15 din 29.04.2016 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosar nr.16/C/AL/2016, în cauza civilă având ca obiect” contestație la legea electorală ”.

Părțile în prezentul proces sunt apelantul contestator P. NAȚIONAL D. – ORGANIZAȚIA M. BUCUREȘTI prin președinte F. C. D. cu sediul ales în București ..6, sector 2 și intimatul B. E. al M. București - Circumscripția Electorală nr.42.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul reprezentat de avocat R. M., lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul apelantului invederează că nu are cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public invederează că nu are cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral. Arată că în mod greșit Tribunalul București a apreciat că nu există o încălcare a dispozițiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015, în raport de prevederile art. 36, 37și 53 din Constituției României, care prevalează în fața Legii nr.115/2015.

Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate, ca fiind temeinică și legală.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV –a Civilă, contestatorul P. Național D. – Organizația M. București a contestat hotărârea nr. 69/27.04.2016 prin care B. E. al M. București a respins înregistrarea listei de candidați la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al M. București.

Prin sentința civilă nr. 15/29.04.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora ,,pentru fiecare candidat la funcția de primar și listă de candidați pentru consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.ˮ, apreciind îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se în esență că prin hotărârea nr. 69/27.04.2016 emisă de B. E. al M. București a fost respinsă lista de candidați a petentului pentru Consiliul General al M. București, întrucât s-a constatat neîndeplinirea condiției impuse de art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015, tribunalul statuând că această soluție este legală, de vreme ce în locul unei liste cu cel puțin 17.901 de susținători (1 % din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul E. și în listele electorale complementare din circumscripția în care candidează), petentul a prezentat o listă cu 16 susținători.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P. Național D. – Organizația M. București, înregistrat la data de 30.04.2016, orele 15.45, pe rolul Curții de Apel București, solicitând în principal suspendarea judecării fondului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ori în subsidiar obligarea Biroului E. de Circumscripție al M. București să înregistreze lista de candidați pentru Consiliul General al M. București al Partidului Național D. și arătând că tribunalul ar fi trebuit să suspende soluționarea contestației până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate

Având în vedere că apelul nu a fost expediat prin fax la registratura Secției a IV-a civilă, care a funcționat 24 ore în cursul zilei de 30.04.2016, ci la biroul de informare și relații cu publicul din cadrul Curții de Apel, care nu-și desfășura activitatea în ziua respectivă (nelucrătoare), cererea de apel a fost înregistrată la data de 2.05.2016, fiind stabilit termen de judecată la data de 3.05.2016, de către completul special stabilit pentru ziua de sâmbătă, 30.04.2016.

Analizând dosarul, Curtea constată că apelul este nefondat.

Situația de fapt nefiind criticată, sunt pe deplin relevante considerentele Tribunalului București din care rezultă că, la momentul depunerii candidaturii, apelantul P. Național D. – Organizația M. București a depus o listă cu 16 susținători, în locul unei liste cu cel puțin 17.901 de susținători (1 % din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul E. și în listele electorale complementare din circumscripția în care candidează), astfel cum prevăd dispozițiile art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Ca atare, având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015, în mod legal și temeinic a respins tribunalul contestația formulată.

Nu poate fi primită cererea apelantului, de a se suspenda soluționarea contestației până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, având în vedere că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (în forma modificată prin Legea nr. 117/2010) nu mai prevede suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar o ipotetică suspendare facultativă potrivit dreptului comun, dacă se acceptă incidența în cauză a art. 413 alin.1 pct.1 NCPC, este exclusă în circumstanțele prezentei cauze, care trebuie soluționată de urgență, de vreme ce art. 54 alin.6 din Legea nr. 115/2015 prevede în mod imperativ că ,,apelul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare.ˮ, pentru definitivarea situației juridice a candidaturilor admise, respectiv respinse.

În ipoteza în care excepția ridicată ar fi admisă, ar urma ca petentul să poată formula cerere de revizuire împotriva prezentei decizii, potrivit art. 509 alin.1 pct. 11 NCPC, drepturile sale procedurale fiind respectate pe această cale.

Ca atare, sentința apelată este pe deplin legală și temeinică, fiind incidente dispozițiile art. 480 alin.1 NCPC.

Curtea consideră că sunt inadmisibile criticile aduse de către apelant opiniei tribunalului referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 115/2015, această opinie fiind destinată Curții Constituționale și neputând fi cenzurată de către instanța de apel. Oricum, instituirea unor condiții de acceptare a candidaturilor – relative la listele de susținători și la numărul minim al acestora – nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de a fi ales, spre deosebire de eventuale discuții relative la numărul de tururi de scrutin.

Față de dispozițiile art. 54 alin.7 din Legea nr. 115/2015, prezenta decizie este definitivă, nefiind supusă recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul P. Național D. – Organizația M. București prin președinte F. C. D. cu sediul ales în București ..6, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 15/AL/29.04.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. 16/C/AL/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.05.2016, orele 15,35.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G. D. M. Z. G.-L. V. G.-M.

Red.MDG/3.05.2016

Jud.fond: C.I. (TB secția a IV-a)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 311/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI