Expropriere. Decizia nr. 131/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 131/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.131 A/2016
Ședința publică din data de 25.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: D. Z.
GREFIER: D. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat prin procuror C. C..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul ales la „M. și Asociații” SPRL, din București, ., nr.70, sector 2, împotriva sentinței civile nr.395/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. R.,cu domiciliu ales la SCPA „N. și Asociații”, din București, ., ., cauza având, ca obiect, „expropriere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul pârât M. București prin Primarul General reprezentat de avocat E. Ț., fără împuternicire avocațială la dosar, și intimata reclamantă P. R. reprezentată de avocat M. D., cu delegație de substituire, la fila 43 dosar apel, din partea d-nei avocat M. N., cu împuternicire avocațială la fila 38.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului pârât M. București prin Primarul General arată că nu are probe noi de administrat.
Apărătorul intimatei reclamante P. R. depune la dosar practică judiciară.
Curtea pune în discuți părților modalitatea în care s-a probat aspectul legat de folosirea terenului de către M. București anterior perioadei exproprierii.
Apărătorul apelantului pârât M. București prin Primarul General arată că nu există niciun înscris în sensul că a fost ocupat efectiv acest teren, fiind doar simple afirmații ale intimatei reclamante la fond, pe care instanța le-a luat în considerare.
Apărătorul intimatei reclamante P. R. invocă autorizația de construire depusă la dosar, precum și ordinul de începere a lucrărilor, care este anterior deciziei de expropriere, așa cum s-a relevat și prin raportul de expertiză.
Reprezentantul Parchetului lasă la aprecierea instanței cu privire la acest aspect, având în vedere că apelantul nu solicită suplimentarea probei.
Apărătorul intimatei reclamante P. R. mai arată că acele documente emană de la apelant, astfel încât ar fi singurul în măsură să le depună.
La interpelarea instanței, apărătorul apelantului pârât M. București prin Primarul General arată că aceste acte administrative au fost într-adevăr, emise de Primăria Municipiului București, dar ele nu atestă în niciun mod faptul că a fost ocupat efectiv terenul.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantului pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea apelului, având în vedere că instanța de fond nu a aplicat în mod corect legea, respectiv nu a apreciat condițiile existenței unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și a unui raport de cauzalitate între fapta Municipiului București și prejudiciul pretins cauzat intimatei reclamante. Astfel, prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, intimata reclamantă susține că nu a folosit imobilul teren din rațiunea că ar fi putut construi pe acel teren sau alte demersuri, însă nu au fost dovedite nici măcar minime demersuri în acest sens, cum ar fi pentru obținerea unor documentații pentru eventuale construcții. Apreciază că sunt simple afirmații ale intimatei, neexistând nicio dovadă care să ateste că este un prejudiciu cert pe care acesta l-ar fi suferit prin ocuparea terenului de către M. București sau alte activități pe care le susține intimata reclamantă. De asemenea, nici prin expertiza efectuată în cauză apreciază că nu s-au dovedit afirmațiile intimatei, ci doar s-a calculat o pretinsă lipsă de folosință prin raportare la chiriile din zona respectivă.
Concluzionând, apărătorul apelantului pârât solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, iar în ceea ce privește disp. legii speciale, Legea nr.33/1994, faptul că există demersuri anterioare începerii efective a lucrărilor din procedura de expropriere nu îndreptățește persoana respectivă să solicite despăgubiri pentru o pretinsă lipsă de folosință. Solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, urmând ca onorariul avocațial să fie solicitat pe cale separată.
Apărătorul intimatei reclamante P. R. solicită respingerea apelului, ca nefondat, arătând că prin Hotărârea din 2006 Consiliul Local a emis autorizația de construire nr.467 și un certificat de urbanism în anul 2008, iar exproprierea propriu-zisă s-a realizat în anul 2013, astfel încât timp de 5 ani de zile, existând aceste două acte, intimata reclamantă nu a putut folosi acest teren. Prin urmare, având în vedere această teză probatorie, apreciază că acțiunea a fost întemeiată, așa cum corect a reținut Tribunalul București prin sentința apelată, fiind dovedite și elementele răspunderii civile delictuale.
La interpelarea instanței pe aspectul dacă a fost contestată hotărârea de stabilire a despăgubirilor, apărătorul intimatei reclamante arată că nu a fost emisă o astfel de hotărâre.
Apărătorul apelantului pârât M. București prin Primarul General precizează că intimata reclamantă a fost expropriată și i s-au acordat despăgubiri pentru o suprafața de teren care a fost expropriată, din suprafața totală rămânând după expropriere terenul pentru care solicită lipsa de folosință.
Apărătorul intimatei reclamante P. R. arată că nu a atacat hotărârea de stabilire a despăgubirilor deoarece suma de bani stabilită în anul 2013 nu avea legătură cu lipsa de folosință, întrucât reclamanta nu a putut folosi terenul încă din anul 2006, când a fost emisă autorizația de construire și ordinul de începere a lucrărilor. Mai arată că din 2006 sau 2008, dată reținută de către instanța de fond, până în 2013 când a fost emisă decizia de expropriere, reclamanta nu a putut beneficia de acest teren, or apreciază că termenul scurs este îndeajuns pentru a proba fapta cauzatoare de prejudicii.
La interpelarea instanței, apărătorul intimatei reclamante arată că nu contestă exproprierea în sine, ci solicită contravaloarea lipsei de folosință până la momentul la care a fost emis actul de expropriere deoarece reclamanta a fost lipsită în fapt de această folosință de la data la care terenul a fost ocupat efectiv și până la data emiterii hotărârii de expropriere. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, conform facturii pe care o depune la dosar.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul existenței prejudiciului. Astfel, reclamanta a estimat prejudiciul ca fiind contravaloarea lipsei de folosință a terenului respectiv, însă nu a arătat în niciun mod intenția de a-l folosi în vreun fel sau dacă înainte de așa-zisa ocupare de către pârât, acesta a fost folosit. Totodată, consideră că demararea procedurilor de expropriere nu echivalează cu lipsa de folosință, mai ales că reclamanta nu a demonstrat că a fost împiedicată în vreun fel să folosească terenul până ce acesta a fost efectiv expropriat. Solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În replică, apărătorul intimatei reclamante P. R. consideră că susținerile apelantului și Ministerului Public încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, având în vedere că dreptul de proprietate este sfânt, dar reclamantei i se cere să facă dovada unui fapt negativ.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 18.11.2013, înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București sub nr._/303/2013, reclamanta P. R. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-l oblige pe pârât la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea reclamantei, calculată pentru perioada 15.11.2010 – 18.08.2013, având în vedere că lucrările de expropriere a terenului au demarat în anul 2008, iar exproprierea efectivă a avut loc la data de 19.08.2013, când a fost emisă Dispoziția nr. 851.
Prin sentința civilă nr. 1177 din 19.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosar nr._/303/2013 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, unde dosarul a fost înregistrat la Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3099/24.04.2014, Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul către Registratura Tribunalului București pentru a fi repartizat unei secții civile.
Urmare a celor arătate anterior, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
La termenul din 30.05.2014 reclamanta și-a completat temeiul de drept al acțiunii, arătând că invocă inclusiv dispozițiile legilor nr. 33/1994 și nr. 255/2010.
Prin sentința civilă nr. 395/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul menționat anterior, a fost admisă cererea precizată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 46.651 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 15.11.2010 – 18.08.2013, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3304,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru și contravaloarea onorariului de expert, respectiv s-a luat act de faptul că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial pe cale separată.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr._/2/02.10.2003, emis de Prefectura Municipiului București, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în conformitate cu Legea nr. 18/1991, pentru terenul în suprafață de 187,98 mp, situat în București, ., sector 2. La data de 18.12.2003 a încheiat procesul verbal de punere în posesie cu Primăria Sectorului 2 București. Prin Hotărârea nr. 9/2004 a Consiliului General al Municipiului București a fost transmis în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 terenul situat între străzile M. B., Peisajului și Râul C., în vederea efectuării schimbului cu proprietarii suprafețelor de teren afectate de „Artera de circulație între . . public „L. Florilor”. În data de 01.08.2006, Primăria Municipiului București a emis autorizația de construire nr. 467, având ca obiectiv realizarea unei artere rutiere între . . peste căile ferate București -Obor. Artera rutieră ce urma a fi construită afecta terenul proprietatea reclamantei.
La data de 31.10.2012 Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărârea nr. 188 prin care a dispus continuarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, artera de circulație între . . și terenul reclamantei, expropriator fiind M. București. Prin aceeași hotărâre a fost aprobată și lista imobilelor afectate de coridorul de expropriere. Conform Anexei nr. 2 la hotărârea indicată, la poziția nr. 7, reclamanta figura cu o suprafață de teren ce urma a fi expropriată de 188 m.p.
La data de 19.08.2013, prin Dispoziția nr. 851 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamantei, în suprafață de 188 m.p.
Din probele administrate tribunalul a reținut că pârâtul a demarat efectiv lucrările de construire în vederea realizării obiectivului arteră rutieră între . . peste căile ferate București – Obor înainte de finalizarea procedurii de expropriere, respectiv încă din cursul anului 2007. Prin lucrările de construire a arterei rutiere, începute înainte de a se expropria terenurile vizate, a fost afectat și terenul proprietatea reclamantei, încă din anul 2008. De asemenea, a reținut că reclamanta și-a văzut indisponibilizat bunul proprietatea sa și, deși era încă titularul dreptului de proprietate, nu a putut exercita nicio prerogativă a acestui drept constituțional după anul 2008 ca efect al lucrărilor începute de pârât, prin agenții săi.
Tribunalul a mai reținut că începând cu anul 2008, până la data emiterii dispoziției de expropriere 19.08.2013, pârâtul a ocupat efectiv terenul reclamantei, realizând o indisponibilizare de fapt, fără a deține vreun titlu legal. Tribunalul a mai reținut că pârâta nu a achitat nicio sumă pentru folosirea terenului reclamantei și indisponibilizarea de fapt a dreptului de proprietate.
În acest sens, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 998, 999 C.civ. 1864 (aplicabil în speță față de data începerii faptei ilicite continue), ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituind obligația de reparare a prejudiciului de către persoana care l-a cauzat prin fapta sa ilicită.
S-a considerat că ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea altei persoane constituie o fapta ilicită și o încălcare a caracterului exclusiv și absolut a dreptului de proprietate recunoscut de art. 480 C.civ. și art. 44 din Constituție, prejudiciul cauzat proprietarului bunului folosit fără drept reprezentându-l tocmai lipsa de folosință a imobilului.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
În consecință, față de aspectele anterior arătate, s-a constatat că sunt întrunite în cauză condițiile cerute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în persoana pârâtului. Evaluarea prejudiciului s-a făcut ținând cont de nivelul mediu al chiriei ce ar fi putut fi obținută dacă, în condițiile în care pârâtul nu ar fi ocupat în mod abuziv imobilul, s-ar fi încheiat, pe perioada în discuție, un contract de locațiune de către proprietar, indiferent cu ce persoană.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat tribunalul a dedus că, prin fapta ilicită a pârâtului de a ocupa fără drept și fără nici un titlu legal terenul reclamantei în perioada 15.11.2010 – 18.08.2013, i s-a creat părții ce a demarat litigiul un prejudiciu total de 10.579 euro – echivalentul sumei de 46.651 lei.
Referitor la apărările pârâtului, tribunalul a reținut că nu prezintă nicio relevanță faptul că reclamanta nu a făcut dovada încheierii unui contract de locațiune pentru acel teren sau a faptului că deținea, la data ocupării terenului de către pârât, suma necesară ridicării unei construcții pe acel teren. Lipsa unui contract de închiriere cu o altă persoană având ca obiect terenul în cauză nu transformă prejudiciul cauzat reclamantei într-unul eventual. Reclamanta a fost lipsită efectiv de folosința bunului său fără nicio contraprestație, această faptă ilicită cauzând u prejudiciu cert, conform limitei stabilite prin raportul de expertiză specialitatea evaluare bunuri imobile. De altfel, pârâtul nu a negat nici un moment faptul că ar fi demarat lucrările de construire pe terenul reclamantei înainte de a se realiza efectiv procedura de expropriere, acest aspect fiind recunoscut explicit chiar prin concluziile scrise depuse la dosar. Or, despăgubirea stabilită prin procedura de expropriere nu acoperă prejudiciul cauzat reclamantei prin indisponibilizarea bunului său pentru o perioadă de 3 ani înainte de realizarea exproprierii.
Împotriva sentinței a declarat apel M. București prin Primarul General.
În motivarea apelului s-a susținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și că reclamanta a fost despăgubită pentru exproprierea terenului.
Apelul a fost declarat în termen și este scutit de obligația de plată a taxei de timbru.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că prejudiciul suferit este unul real deoarece ocuparea terenului a fost recunoscută de către apelatul-pârât, acesta justificându-și acțiunea prin lucrările de modernizare a unei artere rutiere.
În răspunsul la întâmpinare apelanta a reiterat faptul că M. București nu a săvârșit nicio faptă ilicită și că reclamanta a refuzat schimbul de teren propus inițial ca despăgubire.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Litigiul dedus judecății are ca obiect despăgubirile pentru lipsa de folosință a unui teren care a fost expropriat, în legătură cu care reclamanta susține că a fost deposedată anterior momentului la care a fost emisă dispoziția prin care i-au fost acordate despăgubiri.
Terenul în suprafață de 188 mp care a aparținut reclamantei în baza titlului de proprietate nr._/2/2003 a fost expropriat prin Dispoziția nr. 851 din 19.08.2003. Prin această din urmă dispoziție reclamanta P. R. a primit despăgubiri în cuantum de 414.340 lei astfel cum rezultă din anexa nr. 1 la dispoziție poziția 7 (filele 18-20 dosar). Contravaloarea despăgubirilor a fost stabilită prin HCGMB nr. 188/2012.
Deși avea posibilitatea, reclamanta nu a atacat nici hotărârea de stabilire a despăgubirilor respectivă și nici dispoziția de expropriere și de acordare a despăgubirilor. Prin aceasta reclamanta și-a manifestat acordul cu privire la expropriere și la despăgubirea acordată.
Nici legea nr. 33/1994, nici legea nr. 255/2010, nu permit acordarea de despăgubiri în alte condiții decât cele prevăzute de legea specială.
Tribunalul nu a arătat de ce a înlăturat de la aplicare dispozițiile legii speciale în condițiile în care lipsa de folosință solicitată ca despăgubire se referea la terenul expropriat și avea în vedere procedura de expropriere.
Dacă prin expropriere proprietarului i se cauzează și alte prejudicii decât cele reprezentate de valoarea de circulație a terenului, aceste prejudicii trebuie stabilite prin actul de acordare a despăgubirilor care poate fi atacat de către proprietarul nemulțumit de cuantumul acestora. O altă modalitate de obținere a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin expropriere nu este legală.
Art. 22 din legea nr. 255/2010 prevede că: (1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. (2) Termenul în care moștenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanței judecătorești curge de la data acceptării succesiunii. (3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. (4) Atât procedura de expropriere, cât și obiectivele de utilitate publică ce fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.
Art. 26 din legea nr. 33/1994 care este incident atât datorită normei de trimitere, cât și datorită faptului că o parte din despăgubiri sunt generate de lipsa de folosință pentru o perioadă anterioară datei intrării în vigoare a legii nr. 255/2010, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzei proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Față de cele arătate, Curtea reține că reclamanta nu putea solicita să-i fie acordate despăgubiri potrivit dreptului comun și că singura modalitate în care își putea exprima nemulțumirea față de cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat era cea prevăzută în textele de lege arătate anterior.
Folosind raționamentul reducerii la absurd și acceptând ipotetic că despăgubirile ar fi putut fi solicitate în condițiile dreptului comun reprezentat de art. 998 și urm. cod civil, respectiv dispozițiile similare din Noul Cod Civil, Curtea consideră că soluția primei instanțe nu ar fi fost legală nici în această situație.
Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că demararea procedurii de expropriere de către M. București, cu respectarea tuturor etapelor prevăzute de lege în procedura exproprierii, care presupune o anumită desfășurare în timp, nu poate avea caracterul unei fapte ilicite. Nerespectarea legii de către expropriator poate fi invocată de către persoanele expropriate în condițiile legii speciale privind exproprierea, ceea ce nu a fost cazul în speță. Reclamanta nu a invocat nerespectarea legilor din materia exproprierii nici ca argument pentru a susține existența unei fapte ilicite pe tărâmul dreptului comun.
În plus, Curtea reține că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă nu dovedeau faptul că aceasta ar fi fost împiedicată sau stânjenită în folosirea terenului începând cu anul 2008. Emiterea unei autorizații de construire sau a unui ordin de deschidere a șantierului sunt aspecte care ar putea dovedi lipsirea efectivă a reclamantei de folosința terenului doar în coroborare cu alte mijloace de probă, ceea ce nu a fost cazul în speță. Chiar dacă ar fi fost reținută de către instanță, notorietatea efectuării lucrărilor de amenajare a străzilor în zona în care era situat terenul reclamantei, aceasta nu ar fi fost suficientă pentru a demonstra că cei 188 mp teren nu au putut fi folosiți din anul 2008.
Față de toate cele arătat Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă și va respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Având în vedere că prin admiterea apelului intimata a căzut în pretenții, Curtea o va obliga pe aceasta la plata sumei de 972,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către M. București. Cheltuielile sunt reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată de către apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul ales la „M. și Asociații” SPRL, din București, ., nr. 70, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 395/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. R., cu domiciliu ales la SCPA „N. și Asociații”, din București, ., .. 5, ..
Schimbă în tot sentința civilă în sensul că:
Respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata sumei de 972,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către M. București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. M. G. D. Z.
GREFIER,
D. M.
Red. DMG
Tehnored. PS 5 ex.
01.03.2016
Jud. fond: A. T. E.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
