Legea 10/2001. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 623/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.623 A
Ședința publică de la 16.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - F. D.
**************
Pe rol pronunțarea cererilor de apel formulate de apelanta-reclamantă J. E. și de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1157 din 08.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 14.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 16.12.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1157/8.10.2014 Tribunalul București secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta J. E., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL; a obligat pârâtul M. București, prin Primar General, să emită în favoarea reclamantei J. (fostă T.) E., pentru cota de 70%, dispoziție motivată cu propunerea de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, cu privire la imobilul situat în București, . (fost nr. 10 în anul 1930), sector 4, constând în teren în suprafață de 432 mp și construcție demolată în suprafață de 130 mp; a obligat pârâtul să transmită dosarul administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului menționat anterior și cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru restul cotei de 30%, ca neîntemeiate; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert și onorariu de avocat.
În considerentele sentinței s-a reținut că cererea constituie o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Astfel, reclamanta J. E. a depus Notificarea nr.711/3.07.2001, prin intermediul B. P. S., comunicată Prefecturii Mun. București (fila 20). Prin notificarea menționată, s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, pentru imobilele situate în București, ., Norilor nr. 18 și Calea Văcărești nr. 213, compuse din teren în suprafață de 2257 mp și construcții demolate. Printre acestea se numără și imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere refuzul nejustificat al unității care a făcut privatizarea de a răspunde la notificare timp de peste 12 ani, cu depășirea termenului prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul este competent să soluționeze pe fond acțiunea.
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cereri, Tribunalul a reținut următoarele:
În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8413/21.03.1930 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat (fila 22), autorii reclamantei, numiții T. A. și D. A., au cumpărat imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață neprecizată și construcție formată din două camere, sală și dependințe.
Ulterior, A. T. și A. D. și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilul situat în București, ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8413/21.03.1930 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat și transcris sub nr. 4256/1930, iar în urma măsurătorilor efectuate, terenul deținut avea suprafața de 400 mp și construcția - parter era formată dintr-o cameră, sală și bucătărie, conform Procesului verbal de carte funciară nr._/17.09.1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București (fila 24).
În ceea ce privește neconcordanța numerelor poștale din actul de cumpărare și procesul-verbal de înscriere în cartea funciară, Tribunalul reține, pe baza adresei nr._/1456/13.02.2012 emisă de Primăria Municipiului București-Serviciul cadastru (fila 43), că imobilul ce a fost situat în ., la nivelul anului 1939 figura cu nr. 12, iar începând cu anul 1948 și până la sistematizarea zonei, imobilul a purtat nr. 14. Concordanța numerelor rezultă și din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 589/08.01.1971 la Notariatul de Stat București (fila 32), care menționează că în masa succesorală rămasă după defuncta A. D. se află și imobilul situat în București, ., dobândit prin actul autentificat sub nr. 8413/1930 și transcris sub nr. 4256/1930 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat.
Din anul 1952 și până în anul 1971, numiții A. T. și D. au figurat la rolul fiscal ca plătitori de impozite și taxe pentru imobilul situat în București, ., sector 4, compus din teren în suprafață de 75 mp și construcție în suprafață de 31 mp, conform adresei nr._/30.01.2012 emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 (fila 35 și urm.).
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare și al Legii nr. 165/2013, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform certificatului de moștenitor nr. S435/01.12.1962 întocmit după defunctul A. T., la Notariatul de Stat al Raionului N. B. (fila 31), masa succesorală de pe urma defunctului a fost culeasă astfel: cota de ¼ de către T. D. în calitate de soție supraviețuitoare, iar cota de ¾ de A. P. în calitate de fiu. În masa succesorală erau cuprinse următoarele imobile: imobilul – teren în suprafață de 280 mp și construcție din cărămidă, situat în București, . fost 12, dobândit prin actul autentificat sub nr. 3567/1919, transcris sub nr. 4634/1912 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat înainte de căsătorie; jumătate parte indiviză din imobilul – teren în suprafață de 284 mp și construcție, dobândit prin actul autentificat sub nr. 8413/1930 și transcris sub nr. 4256/1930 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, cealaltă jumătate aparținând lui T. D..
La data de 08.01.1971, intervine decesul lui A. D., în urma căreia s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 589/08.01.1971 la Notariatul de Stat București (fila 32), masă succesorală fiind culeasă de A. P. în calitate de fiu. În acest act, se menționează următoarele imobile aflate în compunerea masei succesorale: cota-parte de ¼ din imobilul – teren în suprafață de 280 mp și construcție casă din zid, acoperită cu tablă, cu o cameră și dependințe, situat în București, . fost 12, dobândit prin actul autentificat sub nr. 3567/1919, transcris sub nr. 4634/1912 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat înainte de căsătorie de către A. T.; cota de 5/8 din imobilul – teren în suprafață de 284 mp și construcție casă din zid, acoperită cu tablă, cu o cameră și dependințe, situat în București, ., dobândit prin actul autentificat sub nr. 8413/1930 și transcris sub nr. 4256/1930 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat.
Conform declarației de notorietate dată de numita M. I., autentificată sub nr. 1436/19.06.2012 de BNP F. M. și Asociații (fila 72), numita A. D. este una și aceeași persoană cu T. D..
În baza certificatului de moștenitor nr. 448/17.06.1985 întocmit după defunctul A. P., la Notariatul de Stat Local Sector 4 București (fila 33) și a certificatului de moștenitor nr. 3/17.01.2001 întocmit după defuncta A. V., la Biroul Notarului Public „G. D.” (fila 34), reclamanta J. (fostă T.) E., D. M. și A. C., în calitate de fii au dobândit fiecare câte o cotă parte de 1/3 din masa succesorală.
Conform prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”, rezultând astfel că reclamanta J. E. (fostă T.) este singura persoană ce și-a valorificat drepturile conferite de lege prin depunerea notificării, devenind astfel unica persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..
În consecință, în temeiul art. 4 alin. 2 și 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, ceea ce este cazul și în speța de față, reclamanta fiind singura moștenitoare legală a persoanei care avea în proprietate imobilul la data preluării de către stat, care a înțeles să-și exercite drepturile conferite de lege pentru obținerea măsurilor reparatorii.
Prin Contractul de cesiune încheiat între . SA, în calitate de cesionar și J. E., în calitate de cedent, autentificat sub nr. 1437/19.06.2012 de BNP F. M. și Asociații (fila 237), cedentul a transmis cota-parte de 30% din dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 4. Prin urmare, reclamanta, fiind singura care a formulat acțiune pentru soluționarea notificării, înregistrată la data de 26.04.2013, moment situat după încheierea contractului de cesiune, va avea dreptul doar la cota de 70% din măsurile reparatorii aferente imobilului aflat în litigiu. Cesionarul nu a formulat acțiune în justiție pentru cota-parte de 30% din măsurile reparatorii aferente imobilului.
În ceea ce privește caracterul preluării de către stat a imobilului menționat mai sus, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform adreselor nr. 29/16.01.2012 (fila 41) și nr. 194/20.03.2012 (fila 42) eliberate de .. Berceni SA, imobilul situat în București, ., sector 4, compus din teren în suprafață de 330 mp și construcție în suprafață de 130 mp, a trecut în proprietatea statului de la P. P. și P. E., și nu de la A. T. (decedat în anul 1962), cum din eroare a fost menționat în adresa nr. 1505/06.12.2001, eliberată de . (fila 39).
Din adresa nr. 3107 BC, 3108BC, 3109BC, 3110 BC din 13.07.2012, emisă de Arhivele Naționale și adresa nr. C3405/15.05.2012, emisă de Camera Notarilor Publici, rezultă că acest imobil nu a fost înstrăinat. Din evidențele fiscale ale imobilului, rezultă că ultima înscriere a fost pe numele A. P., care a moștenit imobilul în anul 1971 de la mama sa, A. D..
Conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. În cauza de față, pe baza probelor administrate, Tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada că imobilul situat în București, . nu aparține numiților P. P. și P. E., ci aparținea la data preluării numitului A. P., tatăl reclamantei.
Prin urmare, imobilul mai sus menționat ce a aparținut autorilor reclamantei, a intrat în proprietatea statului fată titlu și fără a se încasa despăgubiri. Despăgubirile încasate de P. P. și P. E. (fila 430), în cuantum de 3008 lei nu pot fi luate în considerare, deoarece nu s-a demonstrat vreo legătură între aceste persoane și autorii reclamantei din prezenta cauză.
Tribunalul a reținut ca, in temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, respectiv instanța trebuie să constate dacă bunurile au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Din înscrisurile aflate la dosar, reiese că imobilul situat în București, . a fost preluat de stat, fără însă a exista un act formal de preluare. În această situație, sunt aplicabile dispozițiile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, potrivit cărora „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din Legea nr. 10/2001. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.”
Prin urmare, Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului.
De asemenea, tribunalul reține că imobilul a fost preluat în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește situația actuală a imobilului, potrivit Raportului de expertiză topografică efectuat de expert B. G. în cauză (fila 379 și urm.), rezultă că imobilul situat pe . (fost nr. 10) avea o suprafață de 432 mp, care în prezent este ocupată integral de spații verzi, blocul nr. 150, carosabilul străzii Tohan, trotuare și acces blocuri. Suprafața concordă și cu cea înscrisă în cartea funciară a imobilului în anul 1930 (400 mp). Prin Decretul nr. 139/1974, care ar constitui actul de preluare a imobilului, însă pe alte nume decât cel al proprietarului, se menționează că terenul are suprafața de 330 mp și construcțiile de 130 mp.
Având în vedere actele de proprietate, inclusiv cele de înscriere în cartea funciară, menționate anterior, Tribunalul a reținut ca suprafață de teren 432 mp a imobilului din București, ., și nu 330 mp sau 284 mp, apreciind că măsurătorile efectuate de expert se coroborează cu înscrisurile de carte funciară din anul 1930, răsturnând astfel prezumția instituită de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care prevede: ”În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”
Reținând concluziile raportului de expertiză, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanta au dreptul la măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului să transmită dosarul administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Tribunalul l-a admis, având în vedere prevederile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, s-a apreciat culpa procesuală a pârâtului în declanșarea acestui proces, fiind obligat să plătească reclamantei suma de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, conform Ordinului de plată nr. 337/16.10.2013 (fila 376) și onorariu de avocat, conform chitanțelor nr. 085, 086, 087, 088/6.06.2013.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta J. E. și M. București prin Primarul General.
Reclamanta a criticat sentința în ceea ce privește stabilirea dreptului pentru cota de 100% din măsurile compensatorii pentru imobilul în litigiu și construcția demolată.
Apreciază că în mod neîntemeiat s-a respins cererea reclamantei referitor la cota de 30% din dreptul la măsuri compensatorii prin puncte, având în vedere că la data soluționării notificării nr.711/3.07.2001 că apelanta era titulara dreptului pentru întregul imobil notificat și nu doar pentru cota de 70% pentru care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii.
Prin convenția denumită tranzacție încheiată cu cesionarul S.C. Real G. Invest S.A. autentificată sub nr.1776/11.07.2014, a fost desființat de la data semnării contractul de cesiune autentificat sub nr.1437/19.06.2012, fiecare parte contractantă fiind repusă în situația anterioară încheierii contractului de cesiune.
Faptul că cesionara S.C. Real G. Invest S.A. nu a formulat cerere de soluționare a notificării pentru cota de 30% la data formulării acțiunii, nu constituie un motiv legal pentru respingerea cererii reclamantei, întrucât la data soluționării notificării, 8.10.2014, aceasta deținea cota întreagă din drept.
Se mai arată că între S.C. Real G. Invest S.A. și apelantă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.478/25.07.2011, prin care prestatorul s-a obligat, pe cheltuiala sa, la efectuarea tuturor activităților necesare pentru obținerea măsurilor reparatorii stabilite de Legea nr.10/2001 în favoarea beneficiarei notificatoare. Prețul acestor servicii ce include și cheltuielile efectuate de prestator este de 30% din măsurile compensatorii, ce urmau a fi încasate de persoana îndreptățită, urmând a fi plătit la data încasării efective a despăgubirilor.
Pentru garantarea plății prețului contractului de prestări servicii, s-a convenit încheierea contractului de cesiune nr.1437/2012, cauza încheierii acestuia fiind dorința părților de a stabili o formă de garanție a plății contractului.
Se mai susține că încheierea contractului de cesiune este accesoriu contractului de prestări servicii.
În condițiile în care, în temeiul art.24 alin.2 din Legea nr.165/2013, valoarea cotei de 30% din măsurile reparatorii cedate către S.C. Real G. Invest S.A. a fost plafonată, valoarea prețului cesiunii a devenit inferioară valorii prețului contractului de prestări servicii, astfel încât, pe cale de consecință, compensarea legală avută în vedere de părțile contractante la încheierea celor două contracte nu mai poate opera.
Se mai susține că la momentul încheierii contractului de cesiune, părțile contractuale nu au prevăzut că vor interveni modificări legislative care să plafoneze cuantumul despăgubirilor ce ar urma să fie încasate de cesionar, astfel că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoz.art.1271 N.C.C. privind impreviziunea, părțile contractante având dreptul să adapteze contractul în raport de noile dispoziții ale Legii nr.165/2013.
În acest sens, la 11.07.2014 s-a încheiat tranzacția nr.1776, autentificată de B.N.P. R. C.-M., prin care s-a desființat contractul de cesiune de drepturi nr.1437/19.06.2012, în condițiile art.1270 și art.1271 C.civ., astfel că toate beneficiile prevăzute de Legea nr.10/2001 s-au reîntors în patrimoniul reclamantei. Desființarea contractului lipsește de efecte juridice contractul de cesiune din momentul încheierii acestuia fiind considerat că nu a existat niciodată.
Nicio dispoziție a Legii nr.165/2013 nu interzice părților contractante să decidă desființarea contractului de cesiune și întoarcerea procentului din dreptul la măsuri compensatorii în patrimoniul cedentului notificator sau al moștenitorilor acestuia, conform principiului libertății contractuale a părților.
M. București prin Primarul General a formulat apel în ceea ce privește dispoziția instanței referitoare la obligația stabilită în sarcina pârâtului de a înainta dispoziția către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, față de dispoz.art.16 alin.2 ind.1 din O.U.G. nr.81/2007, ce modifică Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Se arată că potrivit dispozițiilor menționate, dispozițiile autorităților administrației publice locale se centralizează la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al Instituției Prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În cadrul probei cu acte, apelanta reclamantă a depus tranzacția autentificată sub nr.1776/11.07.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge apelul formulat de reclamanta J. E. și apelul formulat de M. București prin Primarul General, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește apelul formulat de M. București prin Primarul General, Curtea constată că, controlul de legalitate exercitat de prefect asupra dispozițiilor emise în temeiul Legii nr.10/2001 nu este necesar și nici legal în ceea ce privește dispozițiile emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive.
Controlul de legalitate prevăzut la art.16 alin.2 ind.1 din O.U.G. nr.81/2007, ce modifică Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu poate avea în vedere decât deciziile/dispozițiile emise de M. București, fără intervenția instanțelor judecătorești în soluționarea notificărilor.
Întrucât prin dispoziție nu se transpun decât statuările instanței de judecată, care au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001, un control de legalitate al unui organ administrativ ar însemna o ingerință nepermisă asupra unei hotărâri judecătorești definitive.
Apelul formulat de reclamantă este nefondat, având în vedere că în mod corect s-a stabilit cota de 70% din dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte în condițiile Legii nr.165/2013.
Potrivit dispoz.art.1271 N.C.C, părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contravalorii prestației.
Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă, datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța ar putea să dispună adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; sau încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.
Aceste dispoziții sunt aplicabile numai dacă debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.
De asemenea, textul mai prevede și alte condiții pentru a putea fi aplicabile dispozițiile alineatului 2 al art.1271 N.C.C.
Referitor la prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că tranzacția autentificată sub nr.1776/24.07.2014 nu a fost adusă la cunoștință instanței de fond, deși aceasta a fost încheiată anterior pronunțării sentinței, astfel încât instanța nu a avut cum să o aibă în vedere la pronunțarea sentinței, aceasta schimbând parțial situația de fapt prezentată instanței de fond.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că menționata tranzacție are ca scop vădit eludarea dispozițiilor Legii nr.165/2013, aspect care rezultă cu claritate chiar din pct.4 și 5 ale tranzacției, în care se arată cauza actului încheiat.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispoz.art.1271 C.civ, referitoare la impreviziune, Curtea apreciază că nu pot fi avute în vedere, întrucât debitorul și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor.
Această situație de fapt rezultă din contractul de cesiune autentificat sub nr.1440/19.06.2012, unde în art.6 pct.7.4 se menționează că în cazul intervenirii unor modificări legislative, de natură a influența modul de derulare a prezentului contract, părțile declară că înțeleg să se supună legislației în vigoare.
Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile alin.1 ale art.1271 C.civ. și nu dispozițiile de excepție, care ar atrage încetarea contractului prevăzută în art.1271 alin.3 C.civ.
Astfel fiind, în temeiul art.480 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamant, precum și de apelantul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă J. E., cu domiciliul ales în București, .-138, Corp B, parter, sector 5, și de către apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1157 din 08.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. B. I. B.
GREFIER
F. D.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
4 ex/27.01.2016
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – R.E.G.
| ← Expropriere. Decizia nr. 131/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
