Legea 10/2001. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 95/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 95 A
Ședința publică din data de 06.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în apelul declarat de apelanta pârâtă . Auto Berceni” SA, cu domiciliul procesual ales la sediul punctului de lucru din București, Calea V., nr. 155, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1310/05.07.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. B. F., G. B. A., H. T., K. R., toți cu domiciliul procesual ales în București, ., nr. 4-6, .-49, sector 1, și intimata pârâtă Primăria M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 25.05.2007 înregistrată la Tribunalul București Secția a V-a Civilă sub nr._/3/2007 reclamanții G. B. F., G. B. A., H. T., K. R. au chemat în judecată pe pârâtele . Auto Berceni SA și Primăria M. București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să le oblige pe pârâte să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 9500 m.p., situat în București, ., sector 2, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4068/1912 numitul I. D. a cumpărat suprafața de 20 ha teren de la Ministerul Agriculturii și Domeniului, sub condiția înființării pe teren a unei fabrici de cărămidă. În acest scop I. D., aducând terenul menționat ca aport în natură, s-a asociat cu familia Schhmidts (autorii reclamanților) și a constituit Societatea Anonimă Română de Construcții, fost F. (Franz) Schhmidts & Fii.
Reclamanții au arătat că la data de 11.06.1948, când a fost naționalizată societatea menționată, acțiunilor erau deținute de o singură familie – Schhmidts, iar în patrimoniul societății se afla și terenul de 20 ha.
Reclamanții au mai arătat că pentru o parte din teren li s-a restituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 (pentru o suprafață de 4,071 ha) iar pentru restul terenului au formulat notificarea nr. 3499/10.08.2001 care nu a fost soluționată până în prezent.
În final reclamanții au precizat că o parte din terenul care a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, respectiv suprafața de 2500 m.p, situat în București, ., sector 2, se află în posesia pârâtei în baza certificatului de atestare a proprietății . 07 nr. 1458/14.10.1997, emis de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor. Reclamanții au opinat că titlul pârâtei a fost emis în frauda legii pentru a nu putea fi soluționată cererea lor pe care o formulaseră în temeiul Legii nr. 18/1991.
Pârâta . Auto Berceni SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile reglementată prin Legea nr. 10/2001, excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că terenul este guvernat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 și excepția netimbrării acțiunii. Pârâta a arătat că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi cetățeni români, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile art. II din OUG nr. 184/2002.
Prin sentința civilă nr. 519/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, în dosar nr._/3/2007 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și s-a respins acțiunea ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, întrucât reclamanții nu au dovedit că terenul a fost adus ca aport social în societate și că sunt succesorii în drepturi ai persoanei juridice „F. Schhmidts și Fii”, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 836/12 noiembrie 2008 s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pe motiv că exista contradicție între dispozitiv și minută, ceea ce în opinia Curții de Apel echivala cu nepronunțarea asupra fondului cauzei.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat la tribunal sub nr._/3/2007.
Prin încheierea de ședință din data de 7.06.2010 Tribunalul București a respins cererea privind lărgirea cadrului procesual în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă a ., a disjuns cererea completatoare având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. 2848/8.12.2008 și obligarea pârâtei . la a lăsa în deplină proprietate reclamanților terenul în cauză. În legătură cu cerea disjunsă s-a format dosar nou care a fost judecat separat.
Prin sentința civilă nr. 1310/5.07.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._./3/2007, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate, a fost admisă acțiunea, s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 9102 m.p. situat în București, .. 7 A, sector 2, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert B. Emeric, a fost obligată pârâta Societatea de T. Auto Berceni SA să restituie reclamanților în natură imobilul menționat și a fost obligată pârâta S.T.A.B. la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4068/10.03.1912 de Tribunalul I., Secția notariat, numitul I.C. D. a cumpărat suprafața de 20 ha teren identificat pe baza planului întocmit la acea dată, parte integrantă din contract, în scopul înființării unei fabrici de cărămidă. La data de 09 iunie 1914 suprafața de 20 ha teren situat în vatra Mânăstririi Plumbuita, lângă satul C., pe care se află construită fabrica de cărămidă este adusă ca aport la constituirea capitalului social al societății denumită „Societatea anonimă Română pentru Construcțiuni, fost F. Schmids & Fii”, astfel cum rezultă din actul constitutiv al acesteia (filele 125-128 din primul dosar nr._/3/2007). Ca atare, terenul în cauză a devenit proprietatea societății nou înființate, intrând în patrimoniul acesteia.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, în baza căreia a fost naționalizată Întreprinderea F. Schmids & Fii S.A.R., cu întregul său patrimoniu (fila 94 primul dosar fond).
Structura acționariatului societății la nivelul anului 1944 a rezultat, în opinia tribunalului din certificatul aflat la fila 93 primul dosar fond, reclamanții dovedind, pe de-o parte, că toți acționarii societății naționalizate sunt membrii ai aceleiași familii în accepțiunea art. 18 lit. a) din legea nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că au calitatea de moștenitori legali ai respectivilor acționari.
Astfel, Schmidts Franz, decedat la 08.10.1946, a fost căsătorit cu S. (născută Seewaldt) Hermine Elise, decedată la 12.05.1953, fiind moștenit, conform certificatului de moștenitor nr. 8/08.02.2007, fila 67 dosar fond după casare, de nepoatele de fiu predecedat Ernst Schmidts, K. E. Hermine Hildegard și G. Anemarie.
Schmidts Ernst, decedat la 30.03.1946, este fiul lui Schmidts Franz, fiind căsătorit cu Schmidts Bertha și având două fiice, K. E. Hermine Hildegard și G. Anemarie, astfel cum atestă certificatul de calitate de moștenitor nr. 66 / 22.11.2000 – fila 68 dosar fdc.
Schmidts Hermine (Elise), decedată la 12.05.1953 a fost soția lui Schmidts Franz, fiind moștenită de cele două strănepoate de soră predecedată, Rosa Seewaldt (prima soție a lui Schmidts Franz care, ulterior decesului acesteia din 12.01.1900, s-a recăsătorit cu sora primei soții). K. E. Hermine Hildegard și G. Annemarie sunt fiicele lui Schmidts Ernst (Ernest), acesta fiind copilul din prima căsătorie a lui Schmidts Franz cu Rosa, sora celei de-a doua soții, Hermine Elise, moștenită așa cum s-a arătat de cele două strănepoate, fiicele copilului sorei sale.
Schmidts B., născută Huyer, decedată la 18.07.1969, a fost soția lui Schmidts Ernst, fiind moștenită de cele două fiice ale lor, K. E. Hermine Hildegard și G. Anemarie, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 67/2000 – fila 68 dosar FDC.
K. L. (născută Schmidts) care apare de asemenea în structura acționariatului, este una și aceeași persoană cu Elizabeth K., conform declarației de notorietate fila 72 dosar FDC, și a decedat la 17.11.1994, fiind nepoata lui Schmidts Franz, de pe urma fiului predecedat la 06.06.1917 Ludwig Schmidts. K. L. a fost moștenită de fiul său, P. Diederich K., conform certificatului de moștenitor eliberat de Tribunalul Frankfurt am Main secția moșteniri, apostilat, fila 60 dosar FDC.
Gerogescu Trude, una și aceeași persoană cu Gertrud Johanna Dorothea Huyer, nascută Schmidts, divorțată Gerogescu, conform declarației de notorietate aflată la fila 71 dosar FDC, a decedat la 14.11.1992, aceasta fiind fiica lui Schmidts Ludwig (fiul lui Schmidts Franz), așadar nepoata de fiu predecedat a lui Schmidts Franz și soră cu K. L.. Conform certificatului succesoral comun (fila 58) Gertrud Johanna Dorothea Huyer a fost moștenită de copiii săi, M. L. D., născută G. și V. D. G..
K. Ernst, cunoscut ca și K. Karl Ernst, conform declarației de notorietate de la fila 45 dosar, decedat la 11.12.1986, a fost ginerele lui Schmidts Ernst, fiind căsătorit cu fiica acestuia, E. K. (K. E. Hermine Hildegard). Acesta a fost moștenit de soția sa, K. E. Hermine Hildegard, și de cei doi fii, Rolf (R.) Ernst K. și H. T., născută K., potrivit certificatului de moștenitor depus la fila 50 dosar. Cei doi au calitatea de reclamanți în dosarul de față
G. F., una și aceeași persoană cu Friedrich A. Gobbel (declarație notorietate fila 35 dosar fond, vol. 1), a decedat la 15.04.1989, fiind moștenit conform certificatului de moștenitor depus la fila 51, de F. Bernd G. și A. G. B., ambii având calitatea de reclamanți în prezenta cauză. Friedrich A. Gobbel a fost ginerele lui Ernst Schmidts, fiind căsătorit cu fiica acestuia, Annemarie G., născută Schmidts. Annemarie Gobbel a decedat la 03.11.1988, fiind moștenită de soțul său, Friedrich A. Gobbel, și cei doi copii, reclamanții din cauză, anterior menționați (certificat colectiv de moștenire eliberat de Tribunalul de primă instanță din Munchen – fila 53 dosar fond, vol. 1).
Huery Rudy, cunoscut și ca Huyer R. Ernst A. potrivit declarației de notorietate de la fila 70 dosar, a decedat la 15.11.1960, moștenitoare fiind fiica acestuia, Heul Hella M.. Acesta a fost fratele Bertei Schmidts, născută Huyer, soția lui Ernst Schmidts.
N. V. și Seewaldt A., ginerele respectiv fiul lui A. Seewaldt (fratele Herminei Schmidts, ns. Seewaldt), deși apar în structura acționariatului la nivelul anului 1944, nu mai figurează ca acționari la data naționalizării societății, conform listelor depuse la filele 43, 44 dosar fond, vol. 1, în privința lui Seewaldt Alexadru reținându-se că acesta a decedat la 25.05.1924, deci cu mult înaintea naționalizării, neavând moștenitori conform declarației de la fila 49.
Potrivit listei acționarilor prezenți la adunarea generală din mai 1948 (fila 43), acțiunile deținute de Franz Schmidts, decedat la 08.10.1946 și Ernst Schmidts, decedat la 30.03.1946, anterior actului naționalizării, au fost distribuite între rudele acestora: Hermine Schmidts (soția lui Franz Schmidts), B. Schmidts (soția lui Ernst Schmidts), Gerogescu Gertrude (nepoata lui Franz S.), K. E. (nepoata lui Franz S.), K. E. și G. Anemarie (fiicele lui Ernst S.), G. F. și Ernest K. (ginerii lui Ernst S.).
Prin urmare, Tribunalul a reținut că autorii reclamanților, acționarii societății al cărei patrimoniu a fost naționalizat, au fost membrii aceleiași familii, prin noțiunea de familie, în sensul art. 18 lit. a) din lege, înțelegându-se acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția.
Cu privire la demersurile efectuate în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut Societății Anonime Schmidts & Fii, s-a constatat că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr. 3499/2001 la Primăria M. București, solicitând restituirea a 20 ha teren (astfel notificarea cum a fost restrânsă), precum și a imobilelor (ateliere și mijloace fixe) ale fostei societăți. Notificarea a făcut obiectul dosarului nr._/2001.
Conform adresei PMB nr._/12.12.2007, în baza expertizei topografice extrajudiciare întocmite de exp. T. C., a fost identificat terenul ce face obiectul notificării nr. 3499/2001. Terenul ce face obiectul prezentului litigiu a fost identificat ca suprapunându-se cu „. de o suprafață de teren ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului M. M..
Tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 410/05.04.2000 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a civilă, definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă prin perimarea recursului, s-a dispus anularea titlului de proprietate nr._/1995 eliberat de Comisia M. București și SAI pentru aplicarea Legii 18/1991 pe numele lui M. M. și s-a constatat nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente. S-a reținut că susnumitului i s-a constituit în mod greșit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 9500 mp ca fiind extravilan, când în fapt terenul face parte din intravilanul sectorului 2. Oricum, terenul atribuit nu făcea parte din fostul CAP Dobroiești, astfel încât Comisia de aplicare a Legii 18/1991 a . în mod valabil să propună spre atribuire un teren ce nu se afla în perimetrul acestei comune.
În respectivul litigiu pârâta din cauza de față a avut calitatea de intervenientă, în considerentele hotărârii reținându-se că astfel „se explică emiterea certificatului nr. M_ prin care Ministerul Agriculturii a atestat dreptul de proprietate al intervenientei asupra terenului în litigiu, situat în .. 7A, sector 2. Este evident că acest teren se află la dispoziția Ministerului Agriculturii și nu în patrimoniul CAP Dobroești.”
Coroborând cele constatate în hotărârea judecătorească menționată, care se bucură de putere de lucru judecat, cu expertiza extrajudiciară efectuată în dosarul administrativ constituit în baza Legii 10/2001 precum și cu concluziile expertizei judiciare administrate în prezenta cauză, Tribunalul a reținut că terenul revendicat de reclamanți este unul și același cu cel ce a făcut obiectul TP anulat – „. patrimoniul Societății T. Auto Berceni SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . O7 nr. 1458/14.10.1997. Expertiza judiciară efectuată în cauză de exp. B. Emeric a stabilit că terenul astfel identificat, situat la adresa .. 7A face parte din fostul teren ce a aparținut Societății Anonime Schmidts și Fii, din măsurători rezultând o suprafață de 9102 mp.
În ce privește stadiul soluționării notificării nr. 3499/2001, potrivit adresei nr._/02.07.2009 a PMB, aceasta a fost parțial soluționată, fiind emise mai multe Dispoziții ale Primarului General prin care s-au stabilit în favoarea reclamanților notificatori măsuri reparatorii în natură și echivalent pentru diferite suprafețe de teren. Pentru suprafața de teren care nu se evidenția în administrarea PMB, notificarea a fost înaintată spre soluționare către A., reținându-se că respectivele suprafețe fac parte din patrimoniul unor societăți comerciale implicate în procesul de privatizare cu această instituție.
Terenul solicitat prin acțiunea pendinte se evidențiază în patrimoniul pârâtei, fiind adus ca aport la capitalul social al acesteia conform certificatului ORC. Având în vedere considerațiile expuse în încheierea de ședință de la 29.11.2010 prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva dispozițiilor art. 21 din legea 10/2001, reținând totodată că terenul revendicat de reclamanți se suprapune cu terenul deținut în patrimoniul pârâtei, conform celor anterior explicitate, Tribunalul a concluzionat că pârâtei în calitate de unitate deținătoare îi revine obligația prevăzută de art. 21 alin. 1 din lege.
Față de considerentele expuse, tribunalul a constatat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia fiind persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenului, conform art. 3 lit. b coroborat cu art. 4 alin. 2 și 18 lit. a) - interpretat per a contrario. Astfel, sunt îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, respective moștenitorii legali ai acestora; măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.
Așa cum s-a arătat reclamanții sunt descendenții familiei S. ai cărei membrii erau acționarii societății de la care imobilul a fost preluat în baza Legii 119/1948. Terenul revendicat urmează astfel regimul juridic al Legii 10/2001, fiind preluat în mod abuziv, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din Lege.
Reclamanții sunt îndreptățiți totodată să beneficieze de restituirea în natură a terenului revendicat, atât din perspectiva dispozițiilor art. 18 lit. a) sus citate, cât și din interpretarea prevederilor art. 21, având în vedere că la data intrării în vigoare a legii terenul revendicat se afla în patrimoniul unei societăți comerciale la care statul era acționar majoritar. Împrejurarea că ulterior societatea pârâtă a fost integral privatizată, statul cedându-și cota majoritară la data de 07.06.2007 nu constituie un impediment la restituirea în natură, art. 21 alin. 1 făcând în mod expres referire ca moment de referință la data intrării în vigoare a legii.
În privința inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă pe cale de excepție, motivată de faptul că nu a fost finalizată procedura administrativă inițiată în baza Legii 10/2001, Tribunalul a avut în vedere Decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, conform căreia instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
S-a reținut de către instanța supremă că o astfel de soluție se impune pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Prin urmare, excepția inadmisibilității a fost respinsă, reclamanții având deschisă calea acțiunii în justiție în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ce a fost abuziv preluat de către stat, evidențiat în patrimoniul societății comerciale pârâte.
Față de toate considerentele arătate, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, admițând-o și a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenului în suprafață de 9102 mp situat în București, .. 7A, sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de exp. B. Emeric, pe care l-a omologat și a obligat pârâta să restituie reclamanților în natură imobilul menționat.
Împotriva sentinței a declarat apel Societatea de T. Auto Berceni SA.
În motivarea apelului s-au arătat, în esență, următoarele:
1. Pe lângă autorii intimaților-reclamanți, în cadrul societății anonime „F.S. & Fii – Fabrica de cărămidă C.” mai existau și alți acționari printre care, A. Seewaldt și V. N., persoane fizice străine de familia intimaților, care au deținut 2% din acțiuni, astfel cum se arată în certificatul nr._/25.11.1944. Acest aspect este de natură a demonstra, în opinia apelantei, faptul că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. b și art. 10 lit. a din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu sunt succesorii tuturor acționarilor, societatea anonimă nefiind deținută de aceeași familie.
Apelanta precizează că nici în situația în care s-ar reține decesul acționarului Seewaldt A. în anul 1924, nu s-ar putea reține că acțiunile deținute de acesta (indicate ca aparținându-i în certificatul eliberat de ORF la data de 25.11.1944) ar fi trecut automat în patrimoniul celorlalți acționari. De asemenea, precizează că N. V. era acționar la momentul anului 1944 (după cum rezultă din același certificat), iar faptul că nu figurează în listele întocmite în anul 1948 este justificat prin aceea că listele cuprind numai acționarii prezenți la Adunarea generală ordinară din 14.05.1948 a societății anonime, astfel cum rezultă din simpla lecturare a înscrisului aflat la fila 43 dosar fond. În această ordine de idei, apelanta învederează eroarea în care s-a aflat instanța de fond, prin aceea că numărul cumulat al acțiunilor deținute de acționarii prezenți la Adunarea generală din 14.05.1948 era de 1270, pe când societatea a fost constituită și avea la nivelul anilor 1941, respectiv 1944, un număr de 2000 de acțiuni (extrasul din registrul acționarilor societății din anul 1941 și certificatul emis de Registrul Comerțului din data de 25.11.1944). Faptul că la adunarea generală din data de 14.05.1948 au lipsit mai mulți acționari, este dovedit și prin aceea că nu doar N. V. a lipsit ci și, în mod cert, unul dintre autorii reclamanților – Huery Rudy.
2. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului doi din acțiunea introductivă, raportându-se la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, deși reclamanții nu formulaseră notificare (conform susținerilor apelantei-pârâte) în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce face obiectul cauzei. Notificarea nr._ se referă la o suprafață de teren de 60 ha situată la o altă adresă, astfel că trimiterile făcute de instanța de fond la decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu au relevanță în cauză.
3.Terenul aparținând apelantei, nu este situat la aceeași adresă cu terenul revendicat de către reclamanți, având un alt amplasament.
Concluziile expertului B. Emeric potrivit cărora există identitate de terenuri, sunt bazate pe considerentele sentinței civile nr. 410/2000, deși această hotărâre dovedește exact contrariul celor reținute de către expert. Sub acest aspect, apelanta a arătat că prima instanță a citat trunchiat din considerentele sentinței nr. 410, în care apelanta figura ca intervenientă. Astfel, în dosarul nr. 2991/1999 (în care s-a pronunțat sentința menționată), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că titlul de proprietate al apelantei este perfect valid și legal fiind confirmat de către o instanță judecătorească care a reținut legalitatea aplicării dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 834/1991, la momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 07 nr. 1458 din 14.10.1997 pentru suprafața de 8841,41 mp.
4. Apelanta mai susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin raportare la faptul că, urmare a privatizării parțiale a capitalului societății, statul prin A.V.A.S erau persoanele care aveau calitate procesuală pasivă. Bazându-se pe dispozițiile art. 25 coroborate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, apelanta susține că nu este persoană juridică deținătoare, o astfel de calitate având doar A.V.A.S ca reprezentant al statului și ca instituție publică implicată în privatizare.
Apelanta precizează că, deși a învederat că societatea se află sub monitorizarea A.V.A.S, procesul de privatizare nefiind încheiat, societatea aflându-se în monitorizarea A.V.A.S (post privatizare) instanța de fond nu a ținut seama de aceste aspecte, eludând dispozițiile legii care prevăd pentru această ipoteză exclusiv posibilitatea obținerii de despăgubiri prin echivalent de la Statul Român, restituirea în natură nemaifiind posibilă conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
În final, apelanta a solicitat admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței și a respingerii acțiunii, ca fiind vădit nefondată.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare.
În apel, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
În concluziile scrise, reclamanții solicită să se respingă apelul, precizând că la momentul ofertei de vânzare a acțiunilor gestionate de către A.V.A.S către . SA, se cunoștea faptul că terenurile proprietatea societății comerciale sunt sau pot fi revendicate, ceea ce înseamnă că societatea și-a asumat riscul pierderii proprietății.
Tot raportat la privatizarea acțiunilor gestionate de A.V.A.S, reclamanții susțin că pârâta nu a dovedit că și-a îndeplinit obligațiile de a face investițiile asumate.
Intimații reclamanții arată că nu au nici o culpă pentru că, din punct de vedere procesual, s-a ajuns la formarea a două dosare distincte pe rolul instanței de judecată, mai ales că au solicitat, în mod firesc și repetat conexarea acestora. Lipsa motivării hotărârii primei instanțe cu privire la acest aspect, este o susținere fără suport real, dar, chiar adevărată de-ar fi, insuficienta motivare nu echivalează cu o nepronunțare și poate fi complinită de către instanța de apel.
Intimații reclamanți mai arată că au dovedit faptul că N. V. și A. Seewaldt sunt la rândul lor membrii ai familiei, prin actele de stare civilă depuse la dosar, și că lipsa a doi dintre acționarii importanți la Adunarea generală din anul 1948, a fost justificată de motive obiective (decesul acestora în cursul anului 1946), ei fiind moșteniți de alți doi acționari prezenți în acea ședință.
Relativ la numărul acțiunilor deținute de membrii familiei, intimații arată că soții Franz Schmidtz și Helmine Schmidtz dețineau împreună 880 de acțiuni, fiul acestora Ernst Schmidtz, căsătorit cu B. Schmidtz, dețineau împreună 820 de acțiuni, N. V. și A. Seewaldt dețineau fiecare câte 20 de acțiuni, Klain E. și G. Gertrude dețineau fiecare câte 67 de acțiuni, Huyer R. (Rudi) deține 26 de acțiuni, K. Ernst și G. F., dețineau fiecare câte 50 de acțiuni.
Arătând și faptul că prin probele administrate s-a dovedit indubitabil împrejurarea că terenul revendicat a aparținut Societății Anonime Schmidtz și Fiii și reiterând faptul că atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cât și la data formulării acțiunii, A.V.A.S deținea o cotă a acțiunilor din societate, intimații consideră că în mod corect s-a respins excepției lipsei calității procesuale pasive și s-a admis acțiunea.
În concluziile scrise, depuse de către apelantă, în plus față de ceea ce s-a arătat în apel, se fac următoarele precizări:
Apelul declarat poartă atât asupra sentinței civile nr. 1310/2011 cât și asupra încheierii de ședință din data de 29.11.2010 pronunțată în cadrul aceluiași dosar.
La data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, Statul Român era acționar minoritar, iar valoarea acțiunilor sale nu depășea valoarea imobilului revendicat. Sub acest aspect este criticată reținerea eronată a instanței de fond (pag. 9 paragraf penultim din sentință) conform căreia, la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 statul ar fi fost „acționar majoritar”. Din „Informații despre istoric – listare după mențiuni/cereri – lista mențiunilor din perioada 1991-2010 privind asociații, administratorii, procedura de privatizare” eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, sub nr._ din 24.06.2010 rezultă că participarea FPS (antecesorul A.V.A.S de astăzi) era de 42,2240 %, această participare fiind menținută din anul 2000 până în anul 2005. Din același act invocat, rezultă că în anul 2005 A.V.A.S a intrat ca acționar al societății cu o participare de 59,5086%, iar în anul 2007, A.V.A.S s-a retras din societate prin vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând 59,5086 % din capitalul social, către ., care a devenit asociat nou. Prin urmare, arată apelanta, în perioada 2000-2005, deci inclusiv la data apariției Legii nr. 10/2001, statul - prin FPS, a avut o participare minoritară, sens în care, în speță deveneau incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, interpretate per a contrario, care făceau imposibilă restituirea în natură a imobilului.
. Auto Berceni SA nu a primit niciodată vreo notificare de restituire a vreunui imobil aflat în patrimoniul său. ., cumpărătorul acțiunilor de la A.V.A.S nu a avut niciodată cunoștință de existența acestui litigiu pe rolul instanțelor de judecată, în caietul de prezentare la licitație întocmit de către A.V.A.S neexistând vre-o specificare în acest sens.
Apelanta a reiterat faptul că între imobilul teren în suprafață de 9017 mp situat în București, . A, sector 2 și imobilul situat în .. 9, actualmente . identitate.
În apel au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertize tehnice.
Pentru soluționarea apelului Curtea consideră necesar să facă unele precizări prin care se lămuresc punctual situația de fapt, regimul juridic al bunului și modul în care drepturile reclamanților asupra altor suprafețe de teren care au aparținut aceleași societăți, au fost tranșate prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
I. La data de 02.04.1998, numiții G. Bernd, A. G. - B., K. Rolf și T. H. au solicitat în temeiul Legii nr. 169/1997 să li se restituie pe vechiul amplasament terenurile care au aparținut bunicului lor Schmidts Franz Ernest în . suprafețe de teren a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legii nr. 18/1991 iar pentru altele, printre care și cea dedusă judecății, s-a formulat notificare în baza legii nr. 10/2001
II. Prin încheierea din data de 07.06.2010 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, la judecata în primă instanță, s-a respins cererea privind lărgirea cadrului procesual în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârâtă a . și s-a disjuns cererea completatoare având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. 2848/08.12.2012 și obligarea pârâtei . a lăsa în proprietatea reclamanților, terenul ce a făcut obiectul contractului.
Prin sentința civilă nr. 1311/05.07.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă au fost respinse excepțiile invocate de către pârâtă, ca neîntemeiate, a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. 2848/08.12.2008 de BNP A. A. Jean și au fost obligate pârâtele să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul teren în suprafață de 9017 mp, situat în București, . A, Sector 2,
Prin decizia definitivă nr. 178/A/19.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele . și . Berceni SA împotriva sentinței civile nr. 1311/05.07.2011 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 178/A din 19.04.2010 se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție formând obiectul dosarului nr._/3/2010 în care s-a pronunțat încheierea din data de 24 ianuarie 2013 de suspendare a judecării respectivei cauze în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București (adică dosarul de față).
III. Prin dispoziția nr. 8682/27.08.2007 emisă de Primăria M. București s-a soluționat notificarea înregistrată sub nr. 3499/2001 și s-a dispus restituirea în natură în proprietatea d-nei A. G. - B., d-nului F. B. G., d-nului K. Rolf Ernst și d-nei T. H., a terenului în suprafață de 9480 mp, situat în București, .. L. Schmidts nr. 9) – Fabrica de cărămidă sector 2 care a fost identificat conform expertizei topografice extrajudiciare, întocmită de expert judiciar, T. C.. În motivarea deciziei s-a arătat că terenul respectiv este ocupat de . aflată sub autoritatea C.G.M.B) fără titlu, deoarece nu s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului conform HGR nr. 834/1991.
Prin dispoziția Primarului Primăriei M. București nr. 7755/18.04.2007 s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 3499/2001 formulată de A. G. - B., F. B. G., K. Rolf Ernst și T. H., privind restituirea în natură a terenului de 6,9132 ha din suprafața totală de 20, 0528 ha situat în București, .. L. Schmidts nr. 9, sector 2, suprafață ce face parte din terenul identificat a fi deținut de către . fiind lipsită de obiect. În motivarea dispoziției se arăta că notificatorii sunt renunțători conform Declarației de renunțare parțială la notificarea nr. 3499/2001, autentificată sub nr. 182/2007 de Biroul Notarilor Publici D. și Camilia P., prin care se renunță în mod expres la solicitarea suprafeței de 6,9132 ha, suprafață ce face parte din terenul identificat ca fiind deținut de către . certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 03 nr. 1221/13.07.1994.
Prin dispoziția nr. 8879/17.10.2007 emisă de Primăria M. București, s-a soluționat notificarea înregistrată sub nr. 3497/2001 și s-a dispus restituirea în natură în proprietatea d-nei A. G. - B., d-nului F. B. G., d-nului K. Rolf Ernst și d-nei T. H., a imobilului situat în București, ., Vila nr. 3, sector 2 compus din construcție și teren în suprafață de 2101,07 mp, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 prin contracte de vânzare-cumpărare nr. 4591/1998 și nr. 2484/1997. În motivarea dispoziției, s-a reținut că imobilul restituit a fost proprietatea „Societății Anonime Schmids și Fii SAR C.” și că notificatorii au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire.
IV. Apelanta pârâtă deține suprafața de teren de 8841,41 mp, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 07 nr. 1458 emis la data de 14.10.1997. Adresa imobilului este . A, sector 2, astfel cum rezultă din anexa la certificatul de atestare . 07 nr. 1458.
Prin sentința civilă nr.410/05.04.2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a respins excepția nulității pentru insuficientă timbrare a acțiunii principale și a cererii de intervenție, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de introducere în cauză a . și s-a admis acțiunea principală completată, formulată de reclamantul Consiliul Local sector 2 București în contradictoriu cu pârâții M. M., Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă CL Dobroești, Comisia Județeană I. de aplicare a Legii nr. 18/1991, de pe lângă Prefectura I. și Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura București. Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de intervenție formulată de către intervenienta . SA și cererea conexă. Urmare a admiterii celor trei cereri, prin sentință s-a dispus anularea titlului de proprietate nr._/30.11.1995 eliberat de Comisia M. București și SAI pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 948/1996, respectiv nr. 3776/1999.
Apelul împotriva sentinței arătate a fost respins prin decizia civilă nr. 678/24.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, iar recursurile declarate împotriva deciziei din apel s-au constatat a fi perimate.
În motivarea sentinței nr. 410/2000 s-a reținut că titlul de proprietate eliberat în baza Legii nr. 18/1991 este nul, deoarece terenul la care se referă se află în Municipiul București, la dispoziția Ministerului Agriculturii, care a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intervenientei, și nu la dispoziția CAP Dobroești. De asemenea s-a reținut că titlul intervenientei (pârâta din prezenta cauză) este valabil.
V. Prin decizia civilă nr. 526/7.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/3/2009 într-un litigiu care viza suprafața de teren de 8700 m.p. situată în București, .. 9 A, sector 2 aflată în proprietatea ., care a cumpărat terenul de la .-a menținut irevocabil soluția Tribunalului București de respingere ca neîntemeiată a acțiunii în revendicare formulată de reclamanți și de respingere ca tardiv formulat a capătului de cerere având ca obiect constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 3 decembrie 1999, reținându-se că reclamanții au renunțat expres la notificarea 3499/2001 pentru suprafața de 6,9132 ha care era deținută de . că față de dispozițiile deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 și față de practica Curții de la Strabourg, astfel cum s-a cristalizat în cauza M. A. și alții împotriva României, reclamanții pot obține cel mult despăgubiri în condițiile în care acțiunea în anularea actului de înstrăinare intra sub incidența dispozițiilor art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
VI. Prin decizia Înaltei Curți de Casație nr. 3793/28 mai 2012 pronunțată în dosar nr._, care de asemenea soluționează irevocabil un litigiu prin care reclamanții din prezenta cauză au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să le fie restituită suprafața de 1285,61 m.p. teren, deținută de către .. S-a reținut, printre altele, că instanțele de fond au reținut corect că în cauză nu era posibilă restituirea în natură a terenului și că reclamanții nu erau îndreptățiți la obținerea măsurilor reparatorii potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 10/2001 deoarece cei 11 asociați ai firmei naționalizată în baza Legii nr. 119/1948, nu erau membrii ai aceleiași familii în înțelesul art. 18 lit. a din Legea nr. 10/2001, astfel că, neîncadrându-se în ipoteza de excepție reglementată de teza a II-a a textului de lege, reclamanții aveau doar dreptul de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru acțiunile autorilor lor.
Prin decizia arătată s-a reținut cu putere de lucru judecat că: (1) N. V. este soțul lui O. A. Zeevaldt care este fiica lui Zeevaldt A. care este fratele soției lui Franz Schhmidts, respectiv fratele lui Rosialia Schhmidts, născută Seewaldt, nici una dintre aceste persoane nefiind asociate în firma F. Schhmidts și Fii, Fabrica de C. și alte Materiale „C.”. Prin urmare, acest asociat nu este nici rudă în linie directă fără limită în grad al vreunuia dintre ceilalți asociați, nici rudă colaterală până la gradul IV inclusiv cu aceștia, nici soț a vreuneia dintre persoanele de sex feminin asocoiate. N. V. este ginerele asociatului Ernest Schhmidts, însă această calitate nu este avută în vedere de lege, neîncadrându-se în sfera descendenților fără limită în grad, colateralilor până la gradul IV sau de soț al vreunuia dintre ceilalți asociați; (2) G. F. (Friedrich A. G.) este soțul lui A. – M. G., născută Schhmidts, care nu are calitatea de asociat în firmă. Prin urmare acest asociat nu este nici rudă în linie directă fără limită în grad al vreunuia dintre ceilalți asociați, nici rudă colaterală până la gradul IV inclusiv cu vreunul dintre aceștia, nici soț a vreuneia dintre asociate. Este ginerele asociatului Ernest Schhmidts, însă această calitate nu este avută în vedere de lege, neîncadrându-se în sfera descendenților, fără limită în grad, colateralilor până la gradul IV sau de soț al vreunuia dintre ceilalți asociați; (3) Seewaldt A. este fiul lui Zeewaldt A., care este fratele soției lui Franz Schhmidts, adică al lui Rosalia Schhmidts, născută Seewaldt. Or, întrucât nici una dintre aceste persoane nu sunt asociate în firmă, nici acest asociat nu este nici rudă în linie directă, nici rudă în linie colaterală până la gradul IV inclusiv, nici soț al vreunuia dintre ceilalți 10 asociați, nu se încadrează în ipoteza legii.
VII. Probele administrate în fața primei instanțe și în apel demonstrează indubitabil că la data intrării în vigoare a Legii nr., 10/2001 Statul român era acționa minoritar în cadrul . Auto Berceni SA iar valoarea acțiunilor sale nu depășea valoarea imobilului revendicat, în cauză devenind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, trebuie observat că prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B. M. s-a reținut că valoarea acțiunilor deținute de stat la data de 14.02.2001 reprezenta 42,224 % din totalul capitalului social al apelantei. Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert P. C. C. s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 valoarea terenului în cauză era de 5.631.771 ron (adică 56._ rol), în condițiile în care contravaloarea acțiunilor statului la aceeași dată era de doar_ rol.
Având în vedere operațiunea formală de aducere a terenului în cauză ca aport în natură la . Auto Berceni SA (aprobată prin Hotărârea AGEA nr. 33 din 19.04.2005) prin care A. obținea un număr suplimentar de acțiuni nominative, urmare a majorării capitalului social, se reține că în anul 2005 statul prin A. redevine asociat majoritar (59,586 din totalul capitalului social). Valoarea contabilă a unei acțiuni la data de 31.05.2005 este de 19.563 lei (rol) iar pentru cele 29.352 acțiuni deținute de către stat se ajunge la o valoare totală de_ lei (rol).
Cele arătate anterior lămuresc și totodată circumscriu soluția care trebuie pronunțată în speță, din perspectiva legii, deoarece hotărârile judecătorești irevocabile care tranșează asupra unor chestiuni de fapt și de drept nu pot fi contrazise sau modificate de către alte instanțe care sunt chemate să se pronunțe ulterior asupra acelorași chestiuni de fapt și de drept.
În sensul celor arătate, Curtea reține că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, evocată la punctul VI din precizări (aflată în copie la filele 474 - 481 dosar) infirmă concluzia primei instanțe conform căreia autorii reclamanților ar fi fost membrii ai aceleiași familii în sensul art. 18 lit. a din Legea nr. 10/2001 și prin urmare, moștenind pe toți acționarii persoanei juridice în al cărui patrimoniu s-a aflat terenul la naționalizare, ar avea calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenului în cauză în sensul art. 3 lit. b. coroborat cu art. 4 alin. 2 și art. 18 lit. a – interpretat per a contrario.
De asemenea, Curtea reține că precizările regăsite la punctul VII infirmă aserțiunile primei instanțe conform cărora „ la data intrării în vigoare a legii terenul revendicat se afla în patrimoniul unei societăți comerciale la care statul era acționar majoritar” iar „împrejurarea că ulterior societatea pârâtă a fost integral privatizată, statul cedându-și cota majoritară la data de 7.06.2007 nu constituie un impediment la restituirea în natură, art. 21 alin. 1 făcând în mod expres referire ca moment de referință la data intrării în vigoare a legii”. Aprecierea primei instanțe conform căreia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, statul ar fi fost acționar majoritar la societatea pârâtă, este nemotivată și este contrafactuală deoarece, relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului, existente inclusiv la dosarul primei instanțe, și rapoartele de expertiză efectuate în apel demonstrează fără nici un dubiu contrariul.
Curtea constată că aspectele reținute anterior vizează litigiul din perspectiva cadrului procesual activ, adică din perspectiva drepturilor recunoscute prin Legea nr. 10/2001 reclamanților.
Raportat la cadrul procesual pasiv, Curtea reține că societatea pârâtă nu a fost niciodată notificată de către reclamanți în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, prima instanță neacordând vreo importanță acestui aspect atunci când a obligat pe pârâtă să lase în deplină proprietate și posesie terenul către reclamanți. Sub acest aspect, Curtea observă că notificarea nr. 3499/2001 care vizează inclusiv suprafața de teren deținută de către pârâta din prezentul litigiu a fost adresată inițial Primăriei M. București care a înaintat-o A.-ului spre competentă soluționare. Din relațiile comunicate de către A., până în prezent notificarea reclamanților nu a fost soluționată, aceștia din urmă nedepunând la dosar înscrisuri din care să rezulte dacă s-au interesat în legătură cu stadiul notificare aflate la A. ori dacă au efectuat demersurile legale pentru a le fi soluționată notificarea cu celeritate. Prima instanță nu a făcut vorbire despre situația notificării reclamanților care, fiind formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 se află în faza administrativă de soluționare la A., în condițiile în care a admis o „acțiune în revendicare” (practic în retrocedare) a bunului care face obiectul notificării în contradictoriu cu o societate care după cum s-a arătat nu a fost notificată dar care, este adevărat, deține bunul.
Referirile intimaților la procesele derulate de către apelantă în contradictoriu cu numitul M. M. și succesorii acestuia pentru anularea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, deși corecte în anumite privințe nu demonstrează ceea ce susțin intimații și anume că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 terenul nu s-ar fi aflat în patrimoniul societății pârâte, ci tocmai contrariul. După cum s-a arătat la punctul IV din precizările prealabile, instanțele judecătorești au stabilit irevocabil pe de o parte că titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 este nul, la fel ca și actele întocmite în baza acestui titlu, iar pe de altă parte că certificatul de atestare al dreptului de proprietate . nr. 1458/14.10.1997 este perfect valabil și necontestat.
Aserțiunile primei instanțe conform cărora nesoluționarea în termen a notificării le-ar da dreptul reclamanților să recurgă la o acțiune directă, chiar împotriva unei societăți care nu a fost sesizată cu o notificare in baza legii nr. 10/2001, în virtutea garanțiilor conferite de CEDO (prima instanță nu a observat că reclamanții nu aveau calitate pentru a solicita restituirea în natură, nici în baza dreptului comun, nici in baza legii 10/200) sunt contrazise de către instanța supremă, a cărei practică supreme este constantă în materia analizată și prin urmare trebuie respectată de către celelalte instanțe. Astfel, în decizia nr. 6008 din 11 noiembrie 2010, pron. de Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, se arată următoarele: „Urmare a hotărârii Curții din cauza A., circumstanțele factuale de natura celor din speță nu permit recunoașterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanță valorificabil în procedura Legii nr. 10/2001, inițiată de către reclamanți. Acest drept la despăgubire a fost recunoscut independent de nefuncționalitatea Fondului "Proprietatea", ce reprezenta, până la acel moment, un element esențial în recunoașterea dreptului la restituire. … Așadar, proprietarul care nu deține un „bun actual” nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, …” .
Pentru toate cele arătate Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea de T. Auto Berceni” SA, ca neîntemeiată.
Curtea va înlătura dispoziția din sentință de constatare a calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea în natură în contradictoriu cu pârâții. Practic reclamanții au dreptul la despăgubiri în echivalent, în limitele contravalorii acțiunilor deținute de către autorii lor la societatea preluată în baza Legii nr. 119/1948, acestea urmând a fi stabilite, evident în condițiile Legii nr. 10/2001, cu ocazia soluționării notificării, care în prezent se află la A..
Curtea va menține dispozițiile relative la respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției inadmisibilității acțiunii. Calitatea procesuală activă care, spre deosebire semnificația din dreptul comun, în sensul legii nr. 10/2001 nu se identifică cu calitatea de titular al dreptului afirmat, este dovedită din moment ce reclamanții au formulat o notificare nesoluționată până în prezent. Acțiunea este admisibilă din perspectiva celor statuate prin Decizia XX/2007. pronunțată de ÎCCJ în cadrul procedurii recursului în interesul legii.
În fine, Curtea va obliga pe intimații reclamanți, în solidar, la plata sumei de 5380 lei (contravaloarea onorariilor de expert achitate de către partea care a avut câștig de cauză), cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă . Auto Berceni” SA, cu domiciliul procesual ales la sediul punctului de lucru din București, Calea V., nr. 155, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1310/05.07.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. B. F., G. B. A., H. T., K. R., toți cu domiciliul procesual ales în București, ., nr. 4-6, .-49, sector 1, și intimata pârâtă Primăria M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea de T. Auto Berceni” SA, ca neîntemeiată.
Înlătură dispoziția din sentință de constatare a calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea în natură în contradictoriu cu pârâții.
Menține dispozițiile relative la respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției inadmisibilității acțiunii.
Obligă intimații reclamanți, în solidar, la plata sumei de 5380 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red.G.D.M.
Tehnored. T.I.
8 ex.25.03.2014
Jud. fond: A. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 351/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Strămutare. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
