Strămutare. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 25/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.25 F
Ședința din Camera de Consiliu din data de 06.03.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol se află soluționarea cererii de strămutare a dosarului nr._/303/2013, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, la o altă instanță egală în grad, formulată de petenta J. S. 6 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..115, sector 1, în contradictoriu cu intimații I. G. V. C., domiciliat în București, ..26, ., ., sector 1, A. N., D. M., E. L., G. B., G. A., M. C. C., P. L., citați la J. S. 6 București, cu sediul în București, ..115, sector 1 și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu se prezintă intimatul I. G. V. C., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că petenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, fiind admisă cererea de reexaminare formulată.
Intimatul I. G. V. C., personal, precizează că a formulat contestație împotriva cererii de reexaminare, contestând acordarea ilegală a scutirii de taxă a Judecătoriei sector 6, deoarece prezenta cerere nu face obiectul unei cereri de natură să afecteze bugetul statului. Apreciază că are dreptul să conteste încheierea prin care s-a admis cererea de reexaminare deoarece este definitivă.
Instanța precizează faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de reexaminare este irevocabilă și constată că potrivit acesteia petenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul I. G. V. C., personal, solicită în baza art.13 din Legea nr.304/2004, cu modificările și completările ulterioare, comunicarea transcrierii caietului de grefă certificat coroborată cu înregistrarea audio a ședinței de judecată. Menționează că are dreptul de a-i fi comunicate, conform Legii nr.304/2004 și Legii nr.202/2010.
Instanța pune în vedere intimatului să formuleze în scris o cerere în acest sens.
Intimatul, personal, precizează că are dreptul de a formula și oral această cerere.
La interpelarea instanței, intimatul precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare.
Intimatul I. G. V. C., personal, arată că această cerere este formulată în mod abuziv și este nefondată, fiind formulată de către un judecător în scopul de a se tergiversa soluționarea cauzei. Astfel, conducerea Judecătoriei sectorului 6 a formulat cerere de strămutare sub motivul de bănuială legitimă, care înseamnă că judecătorul care va fi investit, în mod aleatoriu, să soluționeze cauza nu este imparțial. Apreciază că o bănuială de imparțialitate asupra tuturor judecătorilor din cadrul acestei judecătorii, cu excepția cărora sunt acuzați de discriminare, ar însemna că soluțiile pronunțate de toată instanța Judecătoriei sector 6 să fie sub suspiciunea de imparțialitate și să fie lovite de nulitate. Consideră că această acțiune a judecătoriei implică o situație care este de atât de competența Consiliului Superior al Magistraturii, dar și de sorginte penală. Depune concluzii scrise și solicită respingerea cererii de strămutare, deoarece dacă s-ar admite o asemenea cerere, toate hotărârile pronunțate de această instanță ar fi nule, iar dosarele ar trebui să fie rejudecate de o altă instanță de același grad. Solicită, totodată, comunicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată.
CURTEA
În temeiul art.144 din noul Cod de procedură civilă,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de strămutare a dosarului nr._/303/2013, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, formulată de petenta de J. S. 6 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..115, sector 1, în contradictoriu cu intimații I. G. V. C., domiciliat în București, ..26, ., ., sector 1, A. N., D. M., E. L., G. B., G. A., M. C. C., P. L., citați la J. S. 6 București, cu sediul în București, ..115, sector 1 și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. M. D.
RED. MAM/DM
07.03.2014, 12 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Palatul de Justiție
SECȚIA A IV A CIVILĂ | Splaiul Independenței nr. 5, sectorul 4 E-mail:_; _ Web: http://www.cab1864.eu; http://noulportal.just.ro/ Tel:_ Fax: (+4-_ Operator de date cu caracter personal nr. 2933 |
Dosar nr._
Data emiterii: 07.03.2014 |
C Ă T R E
J. SECTOR 6 BUCUREȘTI
București, ..115, sector 1
Vă comunicăm, alăturat, o copie conformă cu originalul, a sentinței civile nr.25F/06.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, prin care s-a respins cererea de strămutare a dosarului nr._/303/2013 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la o altă instanță egală în grad, cerere formulată de petenta J. S. 6 BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimații I. G. V. C., A. N., D. M., E. L., G. B., G. A., M. C. C., P. L. și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Cu deosebită considerație.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. M. D.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|