Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 361/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 361/2014

Dosar nr._ (_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 361

Ședința publică de la 6.03.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

JUDECĂTOR - M. I.

GREFIER - I. A. G.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1009 DIN 17.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Z. A. A. și intimata - pârâtă P. M. BUCUREȘTI.

P. are ca obiect - Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I. în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care de depune la dosar și avocat D. C. în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant Z. A. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata - pârâtă P. M. București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentanții părților prezente având pe rând cuvântul solicită acordarea cuvântului asupra motivelor de recurs, deoarece nu au alte cereri sau probe de solicitat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în partea a sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind înaintarea directă către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului administrativ.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 arată că, atâta timp cât nu a fost redactată decizia dată de Curtea Constituțională cu privire la legea indicată, instanța să cenzureze și această critică.

Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât, menținerea sentinței ca legală și temeinică.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ , repartizată spre soluționare Secției a V-a Civilă, reclamantul Z. A. A. a chemat in judecată pe pârâții M. București, reprezentat de Primarul General și P. M. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele: apartament nr. 7 situat în București, ..4, sector 3, compus din două camere, hol, vestibul, culoar, baie wc, cămară, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxa la mansardă și pivniță la subsol și suprafața indiviză de 36,60 mp din terenul în suprafață totală de 344 mp, pe care era amplasat blocul și pentru apartamentul nr. 8 situat în București, ..4, sector 3, compus din trei camera/hol, vestibul, culoar, baie wc., cămara, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxă la mansardă și pivniță la subsol și suprafața indiviză de 48,50 mp din terenul în suprafața totală de 344 mp, pe care era amplasat blocul.

- obligarea pârâților să se conformeze dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea 247/2005, titlul VII, în sensul de a preda pe baza de proces-verbal de predare primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor notificarea 355/20.06.2001 însoțită de dosarul aferent acesteia;

- obligarea pârâților la plata de despăgubiri, în cuantum de 125.000 lei, reprezentând lipsa de folosință a despăgubirilor;

- obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale, aferente perioade de 10 ani în care nu s-au soluționat notificările precizate.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 20.11.1940, mama sa, Z. A. - decedată în 2003, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.7, acesta fiind demolat în 1988, fiind ulterior înscris în Decretul 151/1989, anexa 9, pagina 22 iar prin notificarea nr.1963/01.08.2001, a solicitat despăgubiri bănești, pentru imobilul precizat anterior, fără ca această notificare să fie soluționată până prezent.

Reclamantul arată că prin actul de donație autentificat sub numărul_/14.09.1983 de notariatul de Stat al Sectorului 3, a dobândit de la mama sa, Z. A., dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 8, ce a fost demolat în 1988, fiind ulterior înscris în Decretul 151/1989, anexa 9, pagina 22. Pentru acest imobil reclamantul a formulat notificarea cu nr. 1337/20.07.2001, fără ca aceasta să fie soluționată până în prezent.

Față de această situație de fapt, apreciază că este îndreptățit la despăgubiri pentru lipsa de folosință a banilor ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de măsuri reparatorii pentru cele două imobile, dar și la daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001, decizia XX/2007 a I.C.C.J., art. 16 alin 2 din Legea nr. 247/2005.

În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.

Pârâții M. București și P. M. București, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, iar reprezentanții săi legali nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări față de cererea de chemare în judecată formulată.

La data de 01.10.2012 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a învederat că solicită ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța solicită a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilele descrise în cererea inițială, să se dispună restituirea în natură a acestora, iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună restituirea prin echivalent, obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 125.000 lei pentru lipsa de folosință a despăgubirilor și 10.000 lei, reprezentând daune morale aferente perioadei de 10 ani în care nu au fost soluționate notificările formulate.

În cauză, Tribunalul, în temeiul art. 167 C.p. civ. a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, la dosarul cauzei a fost atașat, la solicitarea instanței, dosarele administrative cu nr. 9671/2001 și_/2001, formate în urma notificării reclamantului (filele 120 și urm., respectiv filele 156 și urm.).

Prin sentința civilă nr.1009 din 17.05.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea precizată formulată de reclamant, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, pentru următoarele imobile: apartament nr. 7 situat în București, .. 4, sector 3 compus din două camere, hol, vestibul, culoar, baie, wc, cămară, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxă la mansardă, pivniță la subsol, în suprafață desfășurată de 157,53 m.p. și suprafață utilă de 124,84 mp. precum și pentru suprafața indiviză de 36 m.p teren aferent situat la aceeași adresă. - apartament nr. 8 situat în București, .. 4, sector 3 compus din trei camere, hol, vestibul, culoar, baie, wc, cămară, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxă la mansardă, pivniță la subsol, în suprafață desfășurată de 175,45 m.p. și suprafață utilă de 140,48 mp. precum și pentru suprafața indiviză de 48,50 m.p teren aferent situat la aceeași adresă și a dispus ca despăgubirile, constând în diferența dintre valoarea de piața actuală a imobilelor și suma de 160. 000 lei încasată, se vor acorda în condițiile legii speciale, respectiv a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A fost obligat pârâtul M. București să transmită direct dosarele administrative aferente notificărilor nr. 1963/01.08.2001 și nr. 1337/20.07.2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins ca neîntemeiate cererea privind restituirea prin echivalent a imobilelor, cererea de obligare a pârâtului la plata unor daune reprezentând lipsa de folosință a imobilului și cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. și N. sub nr. 1963/01.08.2001 (fila 185), adresată Primăriei M. București, autoarea reclamantului, Z. A., a solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 emiterea unei dispoziții privind restituirea prin echivalent a imobilului apartament nr. 7 și a părților comune din imobilul în care acesta era situat din .. 4, sector 3, preluat abuziv de către stat în 1988 și ulterior demolat.

Această notificare, ce au format obiectul dosarului administrativ cu nr._ în cadrul Primăriei M. București nu a fost soluționat până în prezent, P. M. București, prin Direcția Juridic, necomunicând nici un motiv pentru care să justifice nesoluționarea în termenul legal a notificării (fila 156 din dosar).

Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. și N. sub nr. 1337/20.07.2001 (fila 143), adresată Primăriei M. București, reclamantul, Z. A., a solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 emiterea unei dispoziții privind restituirea prin echivalent a imobilului apartament nr. 8 și a părților comune din imobilul în care acesta era situat din .. 4, sector 3, preluat abuziv de către stat în 1988 și ulterior demolat.

Această notificare, ce a format obiectul dosarului administrativ cu nr. 9671 în cadrul Primăriei M. București nu a fost soluționat până în prezent, P. M. București, prin Direcția Juridic, necomunicând nici un motiv pentru care să justifice nesoluționarea în termenul legal a notificării (fila 120 din dosar).

Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Art. 26 alin.1 din aceeași lege dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).

Rezultă din aceste dispoziții legale că termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării este unul imperativ, respectarea acestuia de către unitatea deținătoare fiind obligatorie.

Având în vedere că în cauză nu a operat o prorogare tacită a termenului de soluționare a notificării, unitatea notificată necomunicând reclamanților faptul că ar mai trebui depuse alte acte în vederea soluționării notificării, Tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul notificării formulată de reclamanți, în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege, reținând că nesoluționarea notificării în termenul imperativ prevăzut de lege reprezintă în fapt un refuz nejustificat de soluționare a acesteia, refuz ce poate fi pe deplin cenzurat de către instanțele de judecată.

Astfel, prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Curtea de Casație a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului „.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.”

Prin urmare, în examinarea pe fond a notificării ce vizează restituirea imobilelor apartament nr. 7 și 8 situate în București, .. 4, sector 3 Tribunalul a verificat dacă notificatorul a depus notificarea în termenul și în forma prevăzută de lege, dacă bunul imobil a cărui restituire se solicită se include în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001, dacă acesta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, precum și dacă bunul imobil poate fi restituit în natură sau dacă pentru acesta se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, în ceea ce privește condițiile de formă, s-a reținut de către Tribunal faptul că autoarea reclamantului, respectiv reclamantul au formulat notificare prin executor judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 10/2001, în termenul prevăzut de lege, respectiv la 01.08.2001 (pentru apartamentul nr. 7) și la 20.07.2001, pentru apartamentul nr. 8 (filele 185, respectiv 143 ).

În ceea ce privește includerea bunurilor imobile a cărui restituire se solicită în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că apartamentele nr. 7 și 8 din București, .. 4, sector 3 au trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 103/1988, în tabelul anexă la acest act normativ, la poziția 114 și 115 figurând înscriși Z. A. cu teren în suprafață de 37 m.p., construcție în suprafață de 157,53 m.p. din care suprafața utilă de 127,04 m.p. și Z. A. A. cu construcție în suprafață de 174,45 m.p. din care suprafață utilă 140,68 m.p. (fila 19 din dosar).

Din cuprinsul adresei cu nr. 152/30.01.2003 emisă de către S.C. Orizont S.A., Tribunalul a reținut că pentru apartamentul nr. 7 și terenul aferent acestuia din .. 4 au fost achitate despăgubiri în cuantum de 80.092 lei numitei Z. A. (fila 173), iar potrivit adresei cu nr. 153/30.01.2003 emisă de către S.C. Orizont S.A., Tribunalul a reținut că pentru apartamentul nr. 8 și terenul aferent acestuia din .. 4 au fost achitate despăgubiri în cuantum de 80.000 lei reclamantului Z. A. A. (fila 136).

Având în vedere situația juridică expusă, Tribunalul a reținut caracterul abuziv al deposedării autoarei reclamatului și a reclamantului, având în vedere că aceasta s-a făcut prin expropriere, fără plata unor despăgubiri adecvate, fapt ce contravenea dispozițiilor art. 481 C.civ. care prevăd că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru un caz de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Tribunalul a avut în vedere faptul că Normele Metodologice de Aplicare a Legii 10/2001 adoptate în 2007 prevăd în art. 11.1 că legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință a legii, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea s-au efectuat.

Având în vedere aceste prevederi legale care stabilesc practic a priori caracterul abuziv al exproprierilor efectuate în perioada de referința a legii 10/2001, Tribunalul a apreciat că preluarea imobilului ce a aparținut autoarei reclamantului, respectiv reclamantului, a fost una abuzivă, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. i și art. 11 din Legea 10/2001.

În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii, Tribunalul a reținut că în actul de preluare a imobilului apare menționată autoarea reclamantului, Z. A., cu teren în suprafață de 37 m.p., construcție în suprafață de 157,53 m.p. din care suprafața utilă de 127,04 m.p. și Z. A. A. cu construcție în suprafață de 174,45 m.p. din care suprafață utilă 140,68 m.p. (fila 19 din dosar).

Apartamentul nr. 7 situat în .. 4 pentru care reclamantul pretinde măsuri reparatorii a fost dobândit de către autoarea reclamantului, Z. (Bendorf) A., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/28.11.1940 de către Tribunalul I. - Secția Notariat (fila 47 și 50 - copie de pe originalul existent la Arhivele Naționale).

Potrivit adresei cu nr. 3262/23.01.2003 emisă de către Direcția Venituri, Impozite și Taxe Locale Sector 3 apartamentul mai sus descris a fost înscris în evidențele fiscale în perioada 1952 - 1966 pe numele lui Z. A., în arhiva instituției neexistând documente de evidență fiscală pentru imobil în perioada 1966 -1988, când imobilul a fost demolat ( fila 34 ).

Potrivit certificatului de calitate de moștenitor cu nr. 145/30.06.2003 emis de către Societatea Civilă Mentor de pe urma defunctei Z. A., decedată la 01.06.2003 a rămas ca moștenitor legal reclamantul, Z. A. A. ( fila 54 ).

În ceea ce privește apartamentul nr. 8 situat în București, .. 4, sector 3, Tribunalul a reținut că acesta a fost dobândit de către numita Margarinta A. Bendorf prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29.11.1940 de către Tribunalul I. – Secția Notariat (fila 21).

Potrivit certificatului de moștenitor cu nr. 1014/23.09.1982 emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 3 București de pe urma defunctei Bendorf Margarinta, decedată la 28.03.1982 a rămas ca moștenitor legal autoarea reclamantului din prezenta cauză, Z. A. (fila 22).

Potrivit contractului de donație autentificat sub nr._/14.09.1983 de către Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, apartamentul nr. 8 din .. 4, moștenit de către Z. A., potrivit certificatului de moștenitor mai sus menționat de la mama sa, a fost donat reclamantului Z. A. A..

Având în vedere actele de proprietate anterior descrise, certificatele de moștenitor anterior menționate precum și prevederile art. 23 și 24 din Legea 10/2001 potrivit cărora în absența unor probe contrare existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de preluare, persoana indicată în respectivul act fiind prezumată proprietar, Tribunalul o să constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru următoarele imobile: apartament nr. 7 situat în București, .. 4, sector 3 compus din două camere, hol, vestibul, culoar, baie, wc, cămară, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxă la mansardă, pivniță la subsol, în suprafață desfășurată de 157,53 m.p. și suprafață utilă de 124,84 mp. precum și pentru suprafața indiviză de 36 m.p teren aferent situat la aceeași adresă. și pentru apartamentul nr. 8 situat în București, .. 4, sector 3 compus din trei camere, hol, vestibul, culoar, baie, wc, cămară, bucătărie, cameră de serviciu la mansardă, boxă la mansardă, pivniță la subsol, în suprafață desfășurată de 175,45 m.p. și suprafață utilă de 140,48 mp. precum și pentru suprafața indiviză de 48,50 m.p teren aferent situat la aceeași adresă.

În ceea ce privește modalitatea de restituire, Tribunalul a avute în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilește că de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, respectiv a situației juridice a imobilului și a notei de reconstituire întocmite de către Serviciul cadastru din cadrul Primăriei M. București (filele 146 - 149), Tribunalul a reținut că imobilul situat la adresa din .. 4 a fost demolat, iar terenul este afectat în totalitate de carosabil, trotuar, scuar - spațiu verde.

Având în vedere această situație de fapt, Tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, urmează să constate că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus descris.

S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că P. M. București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare, potrivit art. 1 al. 2 din Legea 10/2001, motiv pentru care Tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la obținerea unor despăgubiri pentru imobilul mai sus individualizat, acestea urmând a se stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (în prezent, Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției), scăzând din valoarea de circulație a imobilului valoarea actualizată a sumei de 160.000 lei, încasată ca despăgubire pentru teren și construcții.

Având în vedere controlul de legalitate cât și de temeinicie exercitat de către instanța de judecată, prin raportare la notificarea formulată, sub aspectul condițiilor ce trebuie întrunite pentru recunoașterea calității reclamantului de persoană îndreptățită, Tribunalul a dispus obligarea pârâtului M. București, prin Primar General să înainteze direct dosarele administrative aferente notificărilor nr. 1963/01.08. 2001 și 1337/20.07.2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea îndeplinirii formalităților prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005.

În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea prin echivalent a imobilului notificat de către instanța de judecată, Tribunalul a fost respinsă ca neîntemeiat, față de împrejurarea că dispozițiile Capitolului VII din Legea 245/2007 nu stabilesc în sarcina instanței posibilitatea de a determina cuantumul despăgubirilor ce se cuvin persoanelor îndreptățite, înainte de finalizarea procedurii speciale administrative, instanța având competența de a analiza doar o eventuală contestație împotriva modalității de determinare a despăgubirilor stabilite în procedura administrativă.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului notificat, respectiv a despăgubirilor ce i s-ar fi cuvenit, Tribunalul a reținut caracterul nefondat al acesteia, față de împrejurarea că doar în baza prezentei hotărâri a fost stabilită calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent, respectiv la plata unor despăgubiri, doar de la acest moment putând fi stabilit și evaluat un eventual prejudiciu al reclamantului pentru lipsa de folosință a imobilului, respectiv pentru lipsa de folosință a despăgubirilor ce i s-ar cuveni.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciul moral încercat de către reclamant ca urmare a nesoluționării în termenul legal al notificării formulate, Tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al acesteia.

Prin cererea reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unui prejudiciu constând în aprecierea sa, la suma de 10.000 lei, iar acest capăt de cerere a fost motivat de către reclamat în principal pe dispozițiile de drept substanțial civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, acesta apreciind că prin nesoluționarea în termen a notificării i s-a creat un prejudiciu de natură morală, între fapta ilicită a pârâților și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, prin raportare la situația din cauza de față, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește fapta ilicită și săvârșirea acesteia cu vinovăție, Tribunalul a reținut că prin faptă ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, iar în cauza de față reclamanții apreciază că nesoluționarea în termenul legal al notificărilor de către pârâți, constituie o faptă ilicită.

S-a reținut că, potrivit art. 25 al. 1 din Legea nr. 10/2001 - în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Așadar, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

Într-adevăr în cauza de față, unitatea notificată nu a soluționat notificarea formulată în termenul legal de 60 de zile, termen care urmează însă a se calcula de la data la care reclamantul a depus toate actele de care înțeleg să se folosească și a declarat în mod expres că nu mai dețin alte acte referitoare la pretențiile emise, dar prin această întârziere nu se poate susține că a fost încălcat un drept personal nepatrimonial care să fie protejat de lege, reclamantul făcând referire doar la sentimentul de disconfort pe care l-a încercat.

Potrivit unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre ale Uniunii Europene persoana vătămata, chiar cu riscul de a suporta ea însăși prejudiciul, trebuie sa facă dovada unei diligente rezonabile în a limita întinderea pagubei (CJCE, hotărârea in cauze conexe C-46/93 si C-48/93).

Tribunalul a constatat că prin decizia nr. XX/12.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Așadar, de la momentul publicării acestei decizii reclamantul era oricând îndreptățit să formuleze cerere în fața instanței de judecată, prin care să solicite soluționarea pe fond a notificării formulate, iar faptul că nu a formulat-o, stând in pasivitate, nu îl îndreptățește să solicite eventuale despăgubiri ca urmare a refuzului autorității de a le soluționa notificarea.

În ceea ce privește condiția existenței prejudiciului, Tribunalul a reținut că pentru ca un prejudiciu să dea dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la repararea lui este necesar ca acesta să îndeplinească două condiții: să fie cert și să fie nereparat.

Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale și prejudiciile viitoare și sigure. Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care, deși nu s-au produs, este sigură că se vor produce, putând fi evaluate în prezent pe bază de elemente îndestulătoare, ori în cauza de față neexistând un drept nepatrimonial susceptibil de protecție juridică nu se poate susține că există un prejudiciu moral care să poată fi reparat.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de către pârât și nici a existenței unui prejudiciu cert, Tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect daunele morale, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civilă nr. 1009 din 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12.12.2013.

Prin motivele de recurs formulate recurentul-pârât invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.: „Hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia recurentului-pârât, instanța în mod greșit a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor fi acordate în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr.247/2005 și a obligat pârâtul M. București, prin Primar General, să înainteze dosarul administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii, s-a arătat de reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 care a fost transmisă instituției prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrată la M. București, prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Conform actelor existente la dosar și a planurilor imobilului a rezultat că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.

Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VIl din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.

Conform art. 1 alin.1 și alin.2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr.165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

In al doilea rând, în ceea ce privește transmiterea dosarului către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, M. București are obligația să înainteze dosarul către Instituția Prefectului M. București, în vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Art.16 din titlul VII prevede în mod expres faptul că, valoarea echivalenta a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare - primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de avizul de legalitate al Prefectului.

Arată recurentul-pârât că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor, în care, în mod întemeiat cererea de restituire a fost respinsă, după care, acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

În drept, s-a invocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.

Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză împotriva acesteia, precum și prin prisma prevederilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a procedat, urmare a aplicării deciziei în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, la soluționarea pe fond a notificării, constatând calitatea de persoană îndreptățită la restituire a reclamantului pentru imobilul situat in .. 4, urmând, așadar, ca pârâtul M. București, prin Primarul General, să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în vigoare la momentul pronunțării sentinței.

Curtea constată însă că în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Curtea va avea în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Raportându-se la aceste norme legale, Curtea reține că, în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013 „ În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III” din lege.

De asemenea, potrivit art. 50 din aceeași lege, „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă” (lit.b), fiind abrogate totodată „articolele 13, 14, 14¹, 14², 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 18¹, 18², 18³, 18⁴, 18⁵, 18⁶, 18⁷, 18⁸, 18⁹ și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi” (lit.c).

În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, potrivit art. 17 alin.1 din noua lege, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care „funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;…”.

Potrivit art. 21, „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate (alin.1). In ceea ce privește dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, acestea „se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”.

Față de cele reținute, Curtea constată că măsurile reparatorii care pot fi acordate reclamantului sunt măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013, cu respectarea procedurilor instituite în acest scop de acest nou act normativ.

În acest context, Curtea constată în continuare că este întemeiată, prin raportare la dispozițiile legale enunțate anterior, și critica formulată de recurent referitoare la procedura ulterioară soluționării notificării, respectiv, cu privire la obligația pârâtului M. București, prin Primarul General, instituită de tribunal, de a înainta dosarele administrative vizând notificările către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu a fost lipsită de semnificație pentru competenta instanței civile, atrase în contextul promovării unei contestații, fie în condițiile art. 26 din Legea 10/2001 (atunci când s-a emis o dispoziție motivată), fie pentru sancționarea refuzului nejustificat de soluționare a notificării (ca în speță), în aplicarea efectelor Deciziei XX/2007 date în interesul legii, întrucât adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii.

Potrivit fostului art. 16 alin. 2¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate, de către acesta.

Conform acestui text de lege care dispune în mod clar și neechivoc, Primarul M. București nu putea fi obligat la a înainta dispoziția cu propuneri la despăgubiri împreună cu dosarul întocmit direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci trebuia să înainteze dispoziția către Prefect, acesta din urmă fiind abilitat să înainteze dispoziția respectivă către Comisie.

Astfel, după cum s-a arătat, Legea nr. 165/2013 reglementează o procedură similară Legii nr. 247/2005, de înaintare a acestor dispoziții de soluționare a notificărilor către Comisia Națională, numai după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.

Or, câtă vreme prin dispoziții legale exprese se instituie un anumit mecanism de soluționare a notificărilor și, mai mult, etapele pe care acestea trebuie să le urmeze pentru a căpăta finalitate acest mecanism, judecătorului instanței civile nu-i este permis să statueze pe cale de norme generale și să creeze dreptul într-o materie în care nu există lacună legislativă. Acesta este chemat doar să tranșeze litigii prin interpretarea legii și aplicarea normei de drept incidente.

Nu se poate susține că cele statuate prin Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite ar putea fundamenta un petit ce vizează un aspect ulterior etapelor prevăzute de legea specială de reparație menționată pentru soluționarea notificării, și care excede, deci, controlului de legalitate exercitat de tribunal în limitele acestei legi.

In consecință, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor reclamantei, iar împrejurarea că aceasta invocă termene nerezonabile pentru realizarea dreptului său la măsuri reparatorii, sau ineficiența sistemului adoptat în vederea unei despăgubiri efective prin intermediul autorităților centrale constituie în acest scop, în absența inițierii procedurii în baza normelor speciale mai sus arătate, excede cadrului procesual de față, și, în plus, limitelor competenței instanței civile, în contextul Legii nr. 10/2001.

De altfel, Curtea reține că atât Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cât și Curtea Europeană, prin jurisprudența sa obligatorie, lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsește de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. Conform unei jurisprudenței CEDO constante, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică.

Față de cele reținute mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că măsurile reparatorii care se vor acorda reclamantului sunt măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, urmând a fi înlăturată totodată obligarea pârâtului de a transmite direct dosarele administrative aferente notificărilor către Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1009 DIN 17.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z. A. A. și intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că măsurile reparatorii care se vor acorda reclamantului sunt măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Înlătură obligarea pârâtului de a transmite direct dosarele administrative aferente notificărilor către Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 6.03.2014.

P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.-A. I. D. M. I.

N.-G.

GREFIER,

I. A. G.

Red. M.A.N.G.

Tehnored. GIA/M.

Ex.2/24.04.2014

T.B. - S.a V-a civ. - M. C. B.

← Strămutare. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Contestaţie la executare. Decizia nr. 375/2014. Curtea de Apel... →

Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI