Legea 10/2001. Decizia nr. 471/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 471/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 471 R/2016
Ședința publică din data de 17.05.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE JUDECĂTOR: Z. D.
JUDECĂTOR: G. D. F.
JUDECĂTOR: M. D. L.
GREFIER: V. S.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă D. A. C., împotriva deciziei civile nr. 4486A/19.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București prin Primarul G., Administrația F. I., ., M. E. D. de S. și M. București prin Primarul G., având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.04.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 03.05.2016, la 10.05.2016 și apoi la 17.05.2016, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 29.11.2007, sub nr._/299/2007, reclamanta D. A. C. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București, Administrația F. I., S.C. A. 35 S.A. și M. E. D. de S., a solicitat instanței următoarele: 1) să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 699/11.12.2002 și a procesului verbal de predare-primire din data de 10.01.2003 precum și a dispoziției nr. 7590/28.03.2007, ambele emise de Primăria M. București; 2) să se constate că S. Român are titlu de proprietate valabil pentru imobilul situat în ., sector 1, București; 3) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 511/21.08.2003 între pârâtul M. E. D. de S. și pârâta S.C. A. 35 S.A.; 4) obligarea pârâtei Administrația F. I. să încheie cu reclamanta un contract de închiriere având ca obiect imobilul situat în ., etaj 1, sector 1, București; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea primului capăt de cerere reclamanta a arătat că pârâtul – cetățean englez - M. E. D. de S., în calitate de solicitant este exceptat de la retrocedare, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 5.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001. Totodată s-a susținut că mandatul de reprezentare al avocatului precum și declarația în limba română prin care pârâtul se declară unicul moștenitor nu îndeplinesc condițiile de validitate cât timp solicitantul nu a dovedit cetățenia română.
În motivarea celui de-al doilea capăt de cerere reclamanta a arătat că statul român are titlu valabil asupra imobilului situat în ., sector 1, București, preluat în baza Decretului nr. 92/1950 având în vedere existența acordurilor încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 511/21.08.2003, reclamanta a arătat că solicită anularea acestuia ca urmare a anulării dispozițiilor mai sus menționate, ca o consecință a principiului anulării actului subsecvent, efect al anulării actului principal. De asemenea, s-a susținut că acest contract a fost încheiat prin fraudă la lege, iar vânzarea apartamentului în care reclamanta locuiește s-a efectuat cu nerespectarea dreptului de preemțiune al chiriașului, prevăzut de O.G. 40/1999 și nici nu a fost notificată în acest sens. Referitor la solicitarea de obligarea A.F.I. la încheierea unui contract de închiriere, reclamanta a arătat că solicită acest lucru având în vedere că S. Român are un titlu valabil asupra imobilului iar pârâta A.F.I. este singura autoritate competentă de a încheia contracte de închiriere în numele statului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, Normele Metodologice de aplicare ale Legii 10/2001, art. 948 pct. 4, 966, 968 C.civ, O.G. 40/1999, Legea 114/1996 iar în probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate dosarului și interogatoriul pârâtului M. E. D. de S..
La data de 07.01.2008, pârâta S.C. A. 35 S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând instanței pe cale de excepție declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București, anularea acțiunii ca netimbrată, ca introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, ca prescrisă iar pe fond ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul 4 al acțiunii, pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive a A.F.I., de vreme ce imobilul se află în proprietatea pârâtei.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și urm C.proc.civ, art. 948 C.civ și ale Legii 10/2001 iar în probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
La data de 10.01.2007 reclamanta a formulat o cerere de introducere în judecată a M. București, prin Primarul G..
La aceeași dată pârâta A.F.I. a formulat întâmpinare, solicitând instanței admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că spațiul cu destinația de locuință nu mai face parte din fondul imobiliar de stat al M. București. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La aceeași dată pârâtul M. E. D. de S. a formulat întâmpinare, invocând prin intermediul acesteia următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. București, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescripției dreptului material la acțiune; pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea excepțiilor pârâtul a arătat că Primăria M. București nu are personalitate juridică astfel încât nu poate sta singură în judecată, acțiunea este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 111 C.proc.civ iar în ceea ce privește capătul 3 al acțiunii, nu poate fi vorba de fraudă la lege întrucât aceasta presupune folosirea unor dispoziții legale în vederea eludării altor prevederi.
La data de 13.02.2007 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâți, solicitând respingerea excepțiilor și susținerilor pârâților. În cuprinsul răspunsului reclamanta a arătat că dosarul este de competența judecătoriei iar aceasta justifică un interes și implicit și calitatea procesuală activă necesară, având în vedere calitatea acesteia de chiriaș al imobilului în discuție. De asemenea, reclamanta a susținut că atâta vreme cât nu are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, este admisibilă acțiunea cu care a fost învestită instanța. Totodată, reclamanta este un terț față de actul juridic atacat, nefiind nici persoană îndreptățită și neavând nici calitatea de a cerere restituirea imobilului, conform art. 26 al. 3 din legea 10/2001.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a arătat că unul din cazurile de nulitate absolută este cauza ilicită, condiție esențială pentru validitatea unei convenții. Dovada cauzei ilicite și a relei credințe rezultă și din încheierea contractului de vânzare cumpărare în total dezacord cu dispozițiile O.U.G. 40/1999, fără înștiințarea chiriașei, în speță reclamanta. De asemenea reaua credință rezultă din chiar conținutul actului de vânzare cumpărare, întrucât notarul și comisia de aplicare nu au verificat în proprietatea cui se află imobilului.
P. sentința civilă nr. 8889/29.06.2008 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului București – Secția Civilă.
P. sentința civilă nr. 144/04.02.2009, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
P. decizia civilă nr. 256 A/18.06.2012, Curtea de Apel București a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 144/04.02.2009, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind astfel înregistrat pe rolul acestei instanțe prezentul dosar, la data de 30.08.2012, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 28.01.2014 reclamanta a formulat o cerere denumită precizatoare prin intermediul căreia a solicitat instanței constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 90/18.11.2002 eliberat de B.N.P. I. T..
La termenul de judecată din data de 11.03.2014, având în vedere că cererea completatoare a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 132 C.proc.civ, instanța a constatat tardiv introdusă cererea de constatare a nulității absolute a testamentului mai sus menționat.
P. sentința civilă nr. 7494/29.04.2014 Judecătoria Sector 1 Bucureștia respins excepția prescripției invocată de pârât, iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
P. dispoziția nr. 699/11.12.2002 emisă de Primarul G. al M. București, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea pârâtului M. E. D. DE S. imobilul situat în București, șoseaua Kiseleff nr. 51, sector 1 compusă din construcție (mai puțin apartamentele vândute în baza legii 112/1995, printre care nu se regăsește apartamentul în care locuiește reclamanta – nr. 2). Totodată, terenul aferent construcției, în suprafață de 1226,67 mp s-a atribuit în folosința pârâtului, urmând a se stabili măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele vândute în baza legii 112/1995.
Urmare a acestei dispoziții, la data de 10.01.2003 a fost întocmit procesul verbal de predare-primire a imobilului, anexat la dosar, fila 8.
La data de 17.06.2003 astfel cum reiese din încheierea nr. 7181/2003 a fost admisă înscrierea imobilului mai sus menționat în cartea funciară și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, șoseaua Kiseleff nr. 51, sector 1, cu număr cadastral_/1 în favoarea pârâtului M. E. D. DE S..
P. dispoziția nr. 7590/28.03.2007 Primarul G. al M. București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 situate în imobilul din București, șoseaua Kiseleff nr. 51, sector 1, persoanei îndreptățite, respectiv pârâtului M. E. D. DE S..
La data de 21.08.2013, pârâtul M. E. D. DE S. în calitate de vânzător și pârâta S.C. A. 35 S.R.L. în calitate de cumpărător au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 511/2003, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului situat în București, Șoseaua Kiseleff nr. 51, etaj 1, sector 1.
Reclamanta D. A. C. ocupă spațiul locativ situat la etajul 1, din imobilul situat în București, șoseaua Kiseleff nr. 51, sector 1, în baza contractului de închiriere nr._/09.02.2000 încheiat cu Primăria M. București și a sentinței civile nr. 82/2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București prin care i-a fost atribuit în folosință beneficiul acestui contract de închiriere. Contractul a fost încheiat pe o perioada de 5 ani, până la data de 18.04.2004.
Având în vedere dispoziția nr. 699/2002 prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului ocupat de reclamantă în calitate de chiriaș către pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din O.U.G 40/1999 contractul de închiriere al reclamantei s-a prelungit de drept pentru o perioadă de 5 ani. În lipsa notificării din partea pârâtului, în baza art. 22 al. 3 din O.U.G. 40/1999 a intervenit o nouă prelungire a contractului de închiriere, pentru o durată de 5 ani.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, referitor la anularea dispozițiilor nr. 699/11.12.2002 și 7590/28.03.2007 ale Primăriei M. București și a procesului verbal de predare-primire din data de 10.01.2003, instanța a reținut următoarele:
P. sentința penală nr. 102/2011 pronunțată în dosarul nr._/3/2009 Judecătoria Sectorului 5 București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșire de inculpatele membre ale Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001 care au emis dispoziția 699/11.12.2003 în infracțiunea prevăzute de art. 36 al. 1 din Legea 10/2001, constatând încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale. În cuprinsul considerentelor acestei hotărâri instanța a reținut că în exercitarea atribuțiilor de serviciu analiza actelor care fac dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită depuse de pârâtul M. E. D. DE S. reprezintă o îndeplinire defectuoasă cu știință a atribuțiilor de serviciu (f.41). Tot în considerentele acestei sentințe instanța a reținut că față de dispozițiile art. 858 C.civ, înscrisul intitulat ”Testamentul meu” nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru un testament olograf valabil, fiind nul absolut, astfel încât împrejurarea că membrele comisiei l-au considerat valabil reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, săvârșită cu intenție.
P. urmare, aprecierea instanței penale referitor la nulitatea actului care a stat la baza dovedirii calității de moștenitor a pârâtului reprezintă un argument avut în vedere la analiza conținutului constitutiv al infracțiunii și nicidecum o analiza pe latura civilă, privind constatarea nulității acestui act. De altfel, acest aspect reiese și din cuprinsul întregii hotărâri judecătorești, instanța penală nepronunțându-se în cuprinsul dispozitivului asupra nulității testamentului. Față de aceste aspecte instanța a reținut că nu este ținută de considerentele sentinței penale nr. 102/2011 acestea având în vedere strict argumentele pentru constatarea săvârșirii infracțiunii astfel încât în prezent actul intitulat ”Testamentul meu” continuă să își producă efectele juridice, motiv pentru care, în lipsa constatării nulității testamentului instanța nu poate proceda la anularea dispoziției nr. 699/11.12.2003. Nimic nu împiedică însă reclamanta să solicite pe calea unei acțiuni separate anularea acestui act ce stă la baza emiterii certificatului calitate de moștenitor nr. 90/18.11.2002 și a dispoziției nr. 699/11.12.2003.
De asemenea, instanța constată că prin decizia 796 R/ 13.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010 Curtea a reținut calitatea pârâtului mai sus menționat de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind constatată irevocabil calitatea succesorală și acceptarea moștenirii de către autorii pârâtului.
P. urmare, în cadrul dosarului întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, în baza testamentului și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 90/18.11.2002 pârâtul M. E. D. DE S. a făcut dovada calității sale de moștenitor al fostului proprietar al imobilului retrocedat. De asemenea, restul actelor depuse de către pârât în dovedirea calității sale de moștenitor, anexate la dosar, printre care și declarația în limba română, produc efecte juridice, nefiind indicat de către intimată un temei de drept în baza căruia acestea nu îndeplinesc condițiile legale.
Instanța a înlăturat ca neîntemeiată susținerea reclamantei referitoare la faptul că dispozițiile nr. 699/11.12.2003 și nr. 7590/28.03.2007 au fost emise cu nerespectarea prevederilor art. 5 din Legea nr.10/2001, având în vedere faptul că pârâtul a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexă. Faptul că între România și statul de cetățenie a pârâtului, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a încheiat un astfel de acord, semnat la 10.11.1960, nu are relevanță cât timp nu s-a dovedit că în baza acestui acord pârâtul M. E. D. DE S. a beneficiat de despăgubiri în baza acordului.
Față de aceste aspecte se constată că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001. A fost înlăturată ca vădit neîntemeiată susținerea reclamantei referitoare la mandatul de reprezentare al avocatului F. M., mandatul conferit avocatului fiind valabil și exprimând voința liberă a pârâtului. De altfel, chiar în condițiile în care mandatul nu ar fi îndeplinit cerințele necesare, acesta a fost confirmat de către pârât, astfel încât nu există nici un motiv de nevalabilitate a mandatului conferit avocatului.
Referitor la susținerile pârâților M. E. D. DE S. și S.C. A. 35 S.R.L. privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la dispozițiile art. 26 al. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a hotărât Curtea de Apel prin decizia de stabilire a competenței nr. 256A/18.06.2012 - f. 127 dosar C.A.B., dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, acestea vizând în exclusivitate contestațiile formulate de persoane care se pretind a fi îndreptățite la restituire neputând fi extinse prin analogie și acțiunile de constatare a nulității absolute formulate de către terți, cum este prezenta cauză.
Față de aceste aspecte instanța a constatat legalitatea dispozițiilor nr. 699/11.12.2003 și nr. 7590/28.03.2007 și pe cale de consecință și a actului accesoriu emis în aplicarea acestor dispoziții, respectiv procesul verbal din data de 10.01.2003.
În ceea ce privește cererea reclamantei de constatare a valabilității titlului Statului Român, ca urmare a acordului încheiat cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:
Astfel cum mai sus s-a reținut, semnarea și încheierea la data de 10.11.1960 a unui acord privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, nu are relevanță în ceea ce privește dispoziția de restituire prin care S. Român a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, cât timp reclamanta nu a probat că în baza acestui acord pârâtul M. E. D. DE S. a beneficiat de despăgubiri în baza acordului.
În ceea ce privește cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 511/2003 încheiat între pârâtul M. E. D. DE S. și pârâta S.C. A. 35 S.A.:
Având în vedere soluția instanței privind valabilitatea dispozițiilor nr. 699/11.12.2002 și nr. 7590/28.03.2007, instanța a înlăturat ca neîntemeiată susținerea reclamantei privind principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.
Referitor la motivele de nulitate invocate, instanța a reținut că reclamanta nu a indicat în ce constă fraudarea legii la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, pentru existența cauzei de nulitate absolută a fraudei la lege este necesar ca părțile să fi folosit anumite dispoziții legale contrar scopului în care au fost edictate, în vederea eludării altor dispoziții legale. Or, în prezenta cauză pârâtele au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în baza dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului iar reclamanta nici măcar nu a indicat care sunt dispozițiile legale de care s-au folosit pârâții, contrar scopului în care au fost edictate.
Conform art. 966 C.civ ”cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”. În cazul contractului de vânzare-cumpărare, numai scopul mediat, anume motivul determinant al încheierii actului juridic poate fi ilicit, întrucât scopul imediat reprezintă prefigurarea mentală de către fiecare parte a contraprestației. Cu privire la caracterul ilicit al scopului mediat, instanța reține că reținerea în cuprinsul considerentelor sentinței penale nr. 102/2009 a conținutului constitutiv al infracțiunii săvârșite de membrele comisiei de aplicare a legii 10/2001 referitor la dispoziția 699/2002 nu probează reaua-credință a pârâtului și nici caracterul ilicit al motivului care l-a determinat la încheierea contractului. Astfel, ulterior emiterii dispoziției de restituire în natură a imobilului în discuție pârâtul a procedat la înstrăinarea dreptului său de proprietate, având reprezentarea mentală a contraprestației de natură financiară din partea celeilalte părți. Astfel, cât timp testamentul denumit ”testamentul meu”, certificatul de calitate de moștenitor și dispoziția de restituire nu au fost anulate, nu se poate reține reaua-credință a pârâtului, aceasta neputând fi prezumată. Mai mult, prin decizia civilă nr. 976 R/13.05.2013 instanța a stabilit cu putere de lucru judecat existența legăturii de filiație între fostul proprietar al imobilului și pârâtul M. E. D. DE S., astfel încât nu se confirmă argumentul reclamantei referitor la cauza ilicită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta S.C. A. 35 S.A. Reclamanta nici nu a indicat și nici nu a proba în ce constă reaua credință a pârâtei S.C. A. 35 S.A. la încheierea actului a cărei nulitate o solicită iar conform art. 967 al. 2 C.civ ”cauza este prezumată până la dovada contrarie”. Așadar cel care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei are sarcina probei iar reclamanta nu a reușit să probeze cauza ilicită la încheierea contractului.
În ceea ce privește nerespectarea dreptului de preemțiune al chiriașului, sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută de dispozițiile art. 22 al. 3 din O.U.G. 40/1999, respectiv prelungirea contractului de închiriere. Mai mult, acest lucru s-a și întâmplat, contractul fiind prelungit, conform dispozițiilor O.U.G. 40/1999, astfel cum chiar reclamanta recunoaște.
De altfel, chiar presupunând că sancțiunea aplicabilă este nulitatea, având în vedere faptul că dispozițiile O.U.G. 40/1999 protejează un interes particular, sancțiunea aplicabilă ar fi nulitatea relativă, al cărui termen de 3 ani a început să curgă la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, respectiv 04.09.2003. Or, raportat la această dată instanța a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani la data de 04.09.2006, anterior introducerii prezentei acțiuni. De asemenea, instanța a reținat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 al. 4 din Legea nr.10/2001 întrucât acest articol se referă la locatarii imobilelor având destinație specială, iar reclamanta nu este chiriașul unui astfel de apartament. Referitor la mandatul conferit pentru înstrăinare – procura autentificată sub nr. 3360/29.07.2013 de Ambasada României din Regatul Unit al Marii Britanii, s-a reținut că lipsa cetățeniei române nu reprezintă un motiv de nulitate a actului notarial încheiat pe teritoriul României iar actul exprimă voința liberă și neviciată a pârâtului M. E. D. DE S.. Nulitatea relativă a mandatului poate fi invocată numai de părțile interesate, or reclamanta este un terț față de contract de mandat încheiat de pârâtul M. E. D. DE S. cu avocatul său.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea A.F.I. la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect folosința imobilului situat în București, sector 1, Șoseaua Kiseleff, nr. 51, etaj 1:
Având în vedere că imobilul nu aparține statului, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind transmis de către stat către pârâtul M. E. D. DE S. prin dispoziția nr. 699/2002 și ulterior către pârâta S.C. A. 35 S.R.L. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 511/2003, instanța va respinge ca neîntemeiat și acest capăt de cerere, constatând că A.F.I. nu are posibilitatea de a încheia un astfel de contract în numele Statului Român în condițiile în care dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus nu aparține Statului Român.
Pentru considerentele mai sus menționate instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanta D. A. C. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București, M. București prin P., Administrația F. I., S.C. A. 35 S.R.L. și M. E. D. de S..
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolșul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă la data de 27.04.2015.
La termenul din 12.11.2015 tribunalul a pus în discuția părților cererea de repunere în termenul de apel și excepția tardivității declarării apelului și a rămas în pronunțare asupra acestora.
P. decizia civilă nr. 4486 A/19.11.2015 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de formulare a apelului, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulat apelul privind pe apelanta-reclamantă D. A. C. în contradictoriu cu intimații S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București prin P. G., Administrația F. I., S.C. A. 35 S.R.L, M. E. D. și M. București prin P. G..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, după cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 317 dosar fond, sentința civilă i-a fost comunicată reclamantei la data de 27.10.2014, la adresa din București, ., .> Apelanta-reclamantă a susținut că procedura de comunicare a sentinței civile a fost viciată, întrucât în imobil sunt mai multe apartamente, astfel că se impunea și precizarea apartamentului.
Verificând susținerile apelantei-reclamante, tribunalul a constatat că începând cu cererea introductivă la instanță care a făcut obiectul dosarului nr._/299/2007, adresa indicată chiar de reclamantă este „București, ., .> În declarația de apel care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelanta-reclamantă a indicat aceeași adresă „București, ., .> În recurs, în fața Înaltei Curți de casație și Justiție reclamanta a fost citată tot la adresa din „București, ., . a primit citația și s-a prezentat prin avocat.
În mod similar, reclamanta a fost citată și la rejudecarea apelului (dosar nr._ ).
În rejudecarea fondului (dosar nr._ ), reclamanta a indicat aceeași adresă „București, ., . de ajutor public judiciar, cererea precizatoare, cererea de depunere parțială a taxei de timbru, cerere reexaminare, cerere completare acțiune.
A mai reținut tribunalul că și în cartea de identitate a reclamantei este indicat domiciliul ca fiind „București, ., . similar și pentru soț.
În ceea ce privește apelul, tribunalul a reținut că și în declarația de apel apelanta-reclamantă a indicat tot domiciliul din „București, ., .> D. în cererea de repunere pe rol apare, pentru prima dată precizarea apartamentului.
Întrucât pe toată durata judecății în fața instanței de fond reclamanta a indicat adresa ca fiind „București, ., . s-a și comunicat sentința civilă, aceasta nu poate pretinde că procedura de comunicare a fost viciată, întrucât își invocă propria turpitudine pentru a obține ocrotirea unui drept, ipoteză care nu poate fi acceptată de tribunal.
Mai mult, chiar și în motivele de apel depuse la data de 27.05.2015, după declararea apelului și formularea cererii de repunerea în termenul de declararea a apelului, apelanta-reclamantă indică tot domiciliul din „București, ., .> Potrivit art. 284 alin. 1 C.proc.civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Potrivit art. 103 alin. 1 C.proc.civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul împiedicării, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen se vor arăta și motivele împiedicării.
Față de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că pe durata soluționării cauzei în fața instanței de fond, care prezintă relevanță pentru tribunal, reclamantei i s-au comunicat actele de procedură, inclusiv sentința civilă care este atacată în prezentul apel, la adresa indicată de reclamantă din „București, ., . nu a fost niciodată modificată.
Așa fiind, tribunalul a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de formulare a apelului, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv existența unei împiedicări neimputabilă reclamantei.
În raport cu dispozițiile art. 284 alin. 1 C.proc.civ. și data comunicării sentinței civile - 27.10.2014, tribunalul a constatat că apelul formulat la data de 15.02.2015, a fost declarat cu nerespectarea termenului de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință a respins apelul ca fiind tardiv declarat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta D. A. C..
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind pronunțată cu încălcarea legii, arătând că a formulat cerere de repunere pe rol întrucât sentința civilă nr.7494/29.04.2014 nu i-a fost comunicată, conform prevederilor art. 88 si 90 Codul de procedură civilă, la domiciliu, ci doar la adresa imobilului, fără indicarea numărului apartamentului în litigiu.
Recurenta a mai arătat că, într-adevăr, în actul de identitate este înscrisă adresa imobilului, așa cum a constatat și instanța de apel, dar fără indicarea numărului de apartament, însă în toate actele efectuate în acest dosar s-au făcut mențiuni privind apartamentul nr. 2 din ., etaj l, sector l, iar instanța trebuia sa aibă in vedere acest aspect esențial la momentul comunicării sentinței civile apelate.
Se menționează că imobilul în care se aflăa apartamentul nr. 2 este compus din mai multe apartamente, individualizate fiecare, însă în actul de identitate al recurentei nu este cuprins si numărul apartamentului, iar recurenta consideră că nu putea indica în plus date, mai mult decât cele din cartea de identitate. Însă, numărul apartamentului în litigiu a fost menționat în toate actele efectuate în acest dosar, astfel încât, instanța avea toate informațiile necesare în vederea efectuării unei comunicări cu respectarea procedurilor legale.
Recurenta consideră că, ținând cont că imobilul în care se afla apartamentul în litigiu este compus din mai multe apartamente, este imposibil de știut la care dintre cutiile poștale a fost depusă hotărârea judecătoreasca, astfel că aceasta nu i-a fost comunicată, fiind lipsită de posibilitatea de a ataca în termenul legal această sentință. Recurenta apreciază că, atâta timp cât hotărârea nu a fost în mod legal comunicată și faptul că a luat ulterior cunoștință despre aceasta de la dosar, nu este de natură să înlocuiască actul procedural al comunicării.
Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, comunicarea sentinței apelate către recurentă s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 88 alin. l pct. 4 si 90 C. pr. civ., ceea ce atrage, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, sancțiunea nulității acestui act de procedură.
In condițiile în care un act nul echivalează cu unul inexistent, deci nu există dovada comunicării sentinței apelate către apelantă, recurenta consideră că, cererea de apel formulată de aceasta trebuia socotită a fi formulată în termen.
Astfel, în mod nelegal instanța de apel a respins ca tardiv formulat apelul recurentei, fără a analiza nici aspectele invocate prin cererea de repunere în termen și nici motivele de fond ale apelului. Acest motiv de casare se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. crv.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii pronunțată de instanța de apel la termenul din 15.10.2015 prin care instanța de apel a respins cererea de introducere în cauză a . SRL, recurenta a solicitat admiterea recursului.
Se arată că prin întâmpinarea formulată de intimata . și depusă la dosarul cauzei, aceasta a invocat faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a fost înstrăinat către . SRL, prin adjudecare în cadrul procedurii de executare silită, în dosarul nr. 1539/2012 al B. A D. si D..
Astfel, la momentul la care intimata . a invocat adjudecarea imobilului către o altă persoană juridică, recurenta a formulat cerere de introducere în cauză, astfel încât, hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța să-i fie opozabilă și acesteia.
În opinia recurentei, în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a respins cererea formulată de aceasta, deși aceasta a fost și dovedită de către intimata A. 35 SRL care a depus la dosarul instanței actul de adjudecare încheiat la data de 04.09.204 emis de B. D. si D. în dosarul de executare nr. 1539/2012.
În final, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 300 alin.2, 301 si urm, art. 304 pct. 9, art. 305 și art.3 12 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Intimata S.C. A. 35 S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că au fost respectate dispozițiile art. 88 și 90 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește comunicarea hotărârii primei instanțe.
În drept, au fost dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă.
Curtea constată că, deși recurenta a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul procedură civilă, criticile care au fost formulate se subsumează motivului de recurs prevăzute de art. art. 304 alin. (1) pct. 5) din Codul procedură civilă, împrejurare față de care Curtea va analiza recursul în raport de acest motiv:
Astfel, potrivit art. 304 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură civilă, se poate solicita „modificarea sau casarea unor hotãrâri în urmãtoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate (...) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).”
Se constată că articolul 105 alin. (2) din codul de procedură civilă reprezintã dreptul comun în materia nulitãții actelor de procedurã, așa încât acest motiv de recurs poate fi invocat în urmãtoarele situații:
a) pentru orice neregularitãți procedurale sãvârșite de instanțã, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 304;
b) pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs.
În practica judiciarã, s-a statuat cã poate fi invocat acest caz de nelegalitate a unei hotãrâri în urmãtoarele situații: încãlcarea dreptului la apãrare, judecata pricinii în lipsa pãrții care nu a fost legal citatã, nerespectarea principiului oralitãții, nesemnarea minutei de cãtre judecãtori, lipsa încheierii de dezbateri, aplicarea greșitã a unor texte de lege (norme de drept procedural), nesocotirea principiului contradictorialitãții, publicitãții dezbaterilor și altele asemenea.
În cauza de față, se invocă că au fost aplicate, în mod eronat dispozițiile procedurale prevăzute art. 89-92 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește dovada de comunicare a hotărârii pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, precum și a dispozițiilor art. 284 referitoare la începutul curgerii termenului de declarare a apelului.
Astfel, conform art. 90 din Codul de procedură civilă „Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat”. De asemenea, potrivit art. 92 „Înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. (..) Dispozițiile prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură”.
Curtea învederează că, într-adevăr, Tribunalul București a aplicat în mod greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 91-92 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Comunicarea sentinței civile nr. 7494/29.04.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București către recurenta D. A. C. s-a realizat la domiciliul din București, ., etaj 1, așa cum rezultă din dovada de comunicare și procesul-verbal de preluare aflat la fila 317 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București.
În cuprinsul dovezii de comunicare nu este menționat numărul apartamentului ocupat de D. A. C..
În cauză, este de necontestat faptul că există două apartamente pe etajul 1, unul fiind restituit intimatului, iar cel de-al doilea fiind ocupat de recurentă.
În această ipoteză, pentru a se considera legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii cu recurenta D. A. C., ținând cont de împrejurarea că nu era indicat numărul apartamentului acesteia și că pe etajul respectiv existau 2 apartamente, era obligatoriu ca afișarea comunicării și a actului de procedură (hotărârea judecătorească) să se realizeze pe ușa principală a clădirii, și nu pe ușa principală a locuinței destinatarului.
Din analiza mențiunilor existente în cuprinsul dovezii de comunicare și a procesului-verbal de preluare, aflat la fila 317 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, rezultă că nu era indicat numărul apartamentului ocupat de D. A. C., iar comunicarea actului de procedură s-a realizat prin afișarea pe ușa principală a locuinței destinatarului. În lipsa mențiunii privind numărul apartamentului, nu se poate verifica dacă afișarea actului de procedură s-a realizat pe ușa locuinței recurentei sau a vecinului său, motiv pentru care legiuitorul a impus ca comunicarea actului de procedură să se realizeze prin afișarea pe ușa principală a clădirii.
Curtea va înlătura considerentele instanței de apel cu privire la relevanța faptului că D. A. C. nu a indicat niciodată numărul apartamentului în care locuiește și că, în aceste condiții, comunicarea hotărârii s-a realizat în mod legal cu motivarea că instanța de judecată are obligația de a realiza comunicarea hotărârii cu respectarea cerințelor legale. Sancțiunea neindicării numărului apartamentului constă în afișarea actului de procedură pe ușa principală a clădirii. Atâta timp cât comunicarea hotărârii nu s-a realizat cu respectarea cerințelor legale, nu se poate imputa recurentei neindicarea numărului apartamentului.
Mai mult, Curtea constată că Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în cuprinsul motivării hotărârii că D. A. C. locuiește la apartamentul nr. 2, din București, ., etaj 1, împrejurarea care ilustrează faptul că s-a adus la locuința instanței numărul apartamentului recurentei prin probatoriile administrate în cauză și prin susținerile părților.
Față de cele învederate, Curtea constată că procedura de comunicare a sentinței civile nr. 7494/29.04.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București către D. A. C. nu s-a realizat cu respectarea cerințelor legale, motiv pentru care nu a început să curgă termenului pentru exercitarea căii de atac a apelului.
În acest sens, sunt dispozițiile art. 284 din Codul de procedură civilă, care stipulează faptul că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. În lipsa unei legale comunicări a hotărârii, termenul de exercitare a apelului nu începe să curgă.
Astfel, apelul exercitat la data de 13.02.2015 la Tribunalul București este formulat în termen, în lipsa unei legale comunicări a hotărârii primei instanțe, neputând fi considerat tardiv formulat.
Pe cale de consecință, Curtea reține că Tribunalul București a respins, în mod greșit, apelul declarat de D. A. C., ca fiind tardiv formulat.
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de apel, Curtea învederează că aceasta este rămasă fără obiect, atât timp cât s-a reținut că hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată în mod legal, iar termenul de apel nu a început să curgă.
În ceea ce privește criticile referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție forțată formulată de D. A. C., prin încheierea de ședință din data de 15.10.2015 a Tribunalului București, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că, chemarea în judecată a altor persoane formulată de reclamant se poate face până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe, în conformitate cu art. 57 alin. (3) din Codul de procedură civilă. O asemenea cerere formulată direct în apel este inadmisibilă, așa cum a reținut Tribunalul București.
Mai mult, această cerere depusă direct în apel tinde la schimbarea calității părților, a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, încercându-se eludarea dispozițiilor art. 294 din Codul de procedură civilă.
Pentru toate considerentele menționate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 91-92 și a dispozițiilor art. 284 din Codul de procedură civilă, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5), Curtea, în conformitate cu art. 312 alin. (3), va admite recursul declarat de recurenta reclamantă D. A. C., împotriva deciziei civile nr. 4486A/19.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București prin Primarul G., Administrația F. I., ., M. E. D. de S. și M. București prin Primarul G., va casa în tot decizia recurată, va respinge excepția tardivității apelului, va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, ca rămasă fără obiect și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D. A. C., împotriva deciziei civile nr. 4486A/19.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. Român prin M. Finanțelor P., Primăria M. București prin Primarul G., Administrația F. I., ., M. E. D. de S. și M. București prin Primarul G..
Casează în tot decizia civilă nr. 4486A/19.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
Respinge excepția tardivității apelului declarat de D. A. C. împotriva sentinței civile nr. 7494/29.04.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București.
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, ca rămasă fără obiect.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.05.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
Red. Jud. DZ/02.06.2016
Tehnored. CG 2 ex
Jud. apel: E. R.
A. M. B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 311/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 489/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
