Obligaţie de a face. Decizia nr. 489/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 489/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 489/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.489R /2016
Ședința publică din data de 23 mai 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR I. P.
JUDECĂTOR: D. F. B.
JUDECĂTOR: C. M. S.
GREFIER: V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire declarată împotriva deciziei civile nr. 258R/15.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în cauza civilă având ca obiect :obligația de a face.
Părțile în prezentul proces sunt: revizuentul P. D. C. și intimatul D. Ș..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reprezentat de avocat D. A. I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind revizuentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă, de asemenea, că revizuentul nu a depus la dosar motivele cererii de revizuire și nici dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, stabilită de către instanță în sarcina sa, deși a fost citat cu această mențiune.
Reprezentantul intimatului invocă excepția nulității cererii de revizuire pentru netimbrare și anularea cererii ca netimbrată, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
La data de 04.04.2016, P. D. C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 258/15.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, fără a preciza motivele de revizuire.
La termenul de judecată de la 23.05.2016, Curtea a luat în dezbatere excepția nulității cererii de revizuire pentru netimbrare, excepție ce urmează a fi admisă, cu consecința anulării cererii de revizuire, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În cauză, revizuentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 10 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei (fila 31) pentru termenul de judecată de la 23.05.2016, nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Ca urmare, sancțiunea pentru nedepunerea taxei judiciare de timbru este anularea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul P. D. C. împotriva deciziei civile nr. 258R/15.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. Ș..
Obligă pe revizuent către intimat la 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23.05.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. PS 2 ex.
03.06.2016
← Legea 10/2001. Decizia nr. 471/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Decizia nr. 75/2016. Curtea de Apel... → |
---|