Legea 10/2001. Decizia nr. 378/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 378/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 378 A/2016
Ședința publică din data de 25.05.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR M. S. C.
JUDECĂTOR: E. M. CRIȘCOV
GREFIER: F. J.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1178/15.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă.
Părțile din prezentul proces sunt apelanta-reclamantă M. L. A. și intimatul-pârât M. București prin P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamantă M. L. A. reprezentată de avocat E. I. D., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 24 dosar, lipsind intimatul-pârât M. București prin P. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- pricina are ca obiect anulare act.;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Reprezentantul apelantei-reclamante menționează că a primit raportul de expertiză întocmit de doamna expert E. M. R. și nu are obiecțiuni de formulat la acestea.
Declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, curtea constată cauza în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului apelului.
Apelanta-reclamantă M. L. A. prin apărător solicită admiterea apelului astfel cum a fost motivat și dezvoltat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, schimbarea în tot a hotărârii apelate și pe fond, admiterea contestației și în principal, anularea Dispoziției nr._/06.10.2014 emisă de P. G. al Municipiului București și obligarea intimatei-pârâte să emită o nouă dispoziție prin care să se recunoască dreptul de proprietate al reclamantei pentru cota de 100% din imobilul teren și construcție situat în București, .. 22, sector 4, care nu mai poate fi restituit în natură și acordarea de bunuri în compensare pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, respectiv în baza art. 221 alin.2 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 să se acorde în compensare imobilul, spațiu comercial în suprafață de circa 220 mp, situat în București, .. 22-24, sector 4, dat în prezent în locațiune.
De asemenea, solicită omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză și în baza art. 221 alin.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, să fie obligată intimata să emită o dispoziție complementară prin care să acorde măsuri compensatorii sub formă de puncte în valoare de 763.638 euro, reprezentând echivalența valorică între imobilul ce a făcut obiectul notificării și imobilul acordat în compensare.
În subsidiar, în situația în care intimatul-pârât face dovada inexistenței bunurilor ce pot fi oferite în compensare, iar instanța respinge cererea reclamantei de acordare în compensare a imobilului spațiu comercial în suprafață de aproximativ 220 mp, situat în București, .. 22-24, sector 4, dat în prezent în locațiune, și obligarea intimatei-pârâte să emită o dispoziție de restituire prin echivalent, despăgubiri bănești, conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013, pentru cota de 100% din imobilul teren și construcție ce a fost situat în București, .. 22, sector 4, care nu mai poate fi restituit în natură.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Apreciază că instanța de fond a reținut în mod nelegal faptul că, în speța de față, în favoarea reclamantei nu poate opera dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că dreptul de acrescământ este un beneficiu pentru persoana îndreptățită care depune diligențe pentru reconstituirea dreptului de proprietate și o sancțiune împotriva celor care, îndreptățiți fiind, nu depun aceste diligențe.
Totodată, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că, reclamantei nu îi pot fi acordate bunuri în compensare pentru imobilul notificat și care nu mai poate fi restituit în natură, motivarea instanței fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 165/2013 și a dispozițiilor art. 21 alin.2 din Legea nr. 165/2013.
Or, intimatul-pârât își recunoaște propria culpă în neîndeplinirea obligației legale ce îi revine, învederând instanței că până în prezent nu a întocmit o listă privind imobilele ce pot fi acordate în compensare (fila 175 dosar fond), astfel cum prevăd dispozițiile art. 221 alin.5 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013.
De asemenea, motivarea cu care instanța de fond a respins solicitarea reclamantei de acordare de bunuri în compensare, adaugă în mod nelegal la lege, motivat de faptul că în cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013, precum și în cuprinsul dispozițiilor legale pe care le invocă, respectiv art. 221 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, nu se face referire la bunuri afectate în mod special compensării, nici de bunuri selectate de entitatea deținătoare în scopul compensării și nici de faptul că stabilirea bunurilor ce pot face obiectul compensării ar ține de vreo oportunitate ce ar fi la discreția municipalității, ci se face referire numai la bunuri libere de orice sarcini, acestea constând în terenuri, cu sau fără construcții, și construcții finalizate sau nefinalizate.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 11.11.2014 sub nr._ reclamanta M. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, anularea Dispoziției nr._/06.10.2014 în sensul acordării de bunuri în compensare pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură (spre exemplu, spațiul comercial cu suprafața de cca. 220 mp situat în București, .. 22-24, deținut în prezent în chirie) și al recunoașterii dreptului de proprietate pentru cota de 100% și nu pentru cota de 50% prevăzută de dispoziția contestată. În subsidiar, în situația în care pârâtul face dovada inexistenței bunurilor ce pot fi oferite în compensare, reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent despăgubiri bănești conform Legii nr. 165/2013 pentru întreg imobilul și nu numai pentru cota de 50%.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că notificarea formulată de sora sa, P. E. F., a fost respinsă, așa încât cota de 50% solicitată de aceasta îi revine reclamantei, care beneficiază de dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 165/2013.
P. sentința civilă nr. 1178 din 15.10.2015 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta M. L. A. în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar G..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 734A/10.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2895/CIV/2005 pârâtul a fost obligat să emită dispoziție motivată prin care să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent corespunzător cotei indivize de ½ din imobilul teren și construcție situat în București, .. 22, sector 4. În conținutul deciziei s-a reținut cu putere de lucru judecat că doar doi dintre moștenitori (reclamanta și sora sa) au formulat notificări în termen legal, așa încât în favoarea acestora funcționează dreptul de acrescământ, fiecare fiind îndreptățită să i se recunoască o cotă de ½ din imobil.
Tribunalul a reținut că dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 operează numai în situația în care celălalt moștenitor nu a formulat notificare. Or, în cauză, sora reclamantei a formulat notificare și aceasta i-a fost respinsă, așa încât reclamanta nu mai poate invoca un drept asupra celeilalte cote de ½ solicitată de aceasta.
Cât privește critica referitoare la neatribuirea unui teren în compensare, tribunalul a constatat că pot fi acordate în compensare numai acele imobile cuprinse în tabelul bunurilor disponibile întocmit de conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor. Astfel, art. 1.7 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege.
Această procedură de atribuire a bunurilor în compensare a fost menținută de Legea nr. 165/2013, art. 221 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi stabilind că situația bunurilor care pot fi acordate în compensare se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul entității învestite cu soluționarea notificării, cât și la sediul acesteia.
P. urmare, nu orice terenuri libere aflate în proprietatea unității deținătoare pot fi acordate în compensare, ci numai acelea afectate în mod special acestui scop. Acesta este motivul pentru care procedura menționată anterior stabilește că unitatea deținătoare este cea care oferă bunuri în compensare, iar persoana îndreptățită acceptă sau nu. Aceasta din urmă nu are dreptul de a solicita orice bunuri în compensare, ci de a opta între acelea selectate în acest scop de unitatea deținătoare.
Neîntocmirea de către M. București a unei liste cu terenurile ce pot fi acordate în compensare nu poate fi sancționată de instanță prin obligarea acestuia să acorde reclamantei spațiul comercial solicitat.
Tribunalul a apreciat că stabilirea de către unitatea administrativă a imobilelor ce pot fi acordate în compensare este o măsură ce ține de oportunitate, fiind la discreția municipalității, așa încât nu orice bunuri aflate în patrimoniul său pot fi atribuite în compensare.
În cauză, prin adresa depusă la fila 175 din dosar pârâtul a învederat că până în prezent nu a fost întocmită lista privind imobilele ce pot fi acordate în compensare, așa încât în mod corect în favoarea reclamantei au fost stabilite măsuri compensatorii sub formă de puncte.
Împotriva sentinței civile nr. 178/2015 a declarat apel reclamanta M. L. A., în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Cu privire la dreptul de acrescământ invocat pentru a motiva necesitatea și legalitatea admiterii contestației pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției emise pentru cota de 50% și emiterea unei dispoziții care să cuprindă dreptul la despăgubiri pentru întregul imobil, învederează următoarele:
Instanța de fond nu a avut în vedere nulitatea demersului surorii sale, P. F., pentru care, deși i s-a recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la o cotă de ½ din imobilul revendicat, această hotărâre a rămas fără efect (neexecutată) pentru că pârâtul M. București prin P. G. a respins notificarea surorii sale.
Respinsă fiind notificarea surorii sale, singura notificare valabilă pentru imobilul din București .. 22, a rămas cea formulată de ea, arată apelanta-reclamantă, cu efectul că există un singur notificator pentru imobilul respectiv, ceea ce conduce la o singură concluzie logică și legică, anume, că acest singur notificator este îndreptățit conform dreptului de acrescământ la despăgubiri pentru întregul imobil. A judeca altfel ar însemna să acceptăm că dacă pentru un imobil introduc notificări un număr nedefinit de persoane, îndreptățite sau nu, prin efectul existenței notificărilor respective dreptul ar trebui să fie divizat în atâtea părți câte notificări au fost înregistrate, fie că se fac diligențe de persoanele care se consideră îndreptățite, fie că acestea stau în pasivitate ori înțeleg să nu își mai solicite realizarea drepturilor lor, existente sau pretinse. Apelanta-reclamantă consideră că dreptul de acrescământ este un beneficiu pentru persoana îndreptățită care depune diligențe pentru reconstituirea dreptului și o sancțiune dată celor ce îndreptățiți fiind ce nu depun aceste diligente.
P. considerarea de către instanța de fond ca legală a faptului că entitatea investită cu soluționarea notificărilor lor (a sa și a surorii sale) apelanta-reclamantă înțelege ca una dintre notificări să producă efectul readucerii în patrimoniul moștenitorilor a unei cote din imobilul revendicat, iar pentru cealaltă formulează o soluție de respingere (în condițiile în care dreptul respectiv fusese recunoscut irevocabil de către o instanță independentă), astfel încât, în cazul său, jumătate din imobil se întoarce (sub orice formă) în patrimoniul lor, iar jumătate, deși există moștenitori, este păstrat de stat. O asemenea soluție vine să contrazică însuși temeiul pe care l-a avut în vedere legiuitorul atunci când a prevăzut dreptul de acrescământ ca fiind calea prin care succesorii fostului proprietar să poată readuce în patrimoniul personal întreaga valoare materială la care autorii lor au avut dreptul și nu o cotă stabilită, așa cum este cazul în speță, arbitrar, de către o entitate cu activitate administrativ-jurisdicțională care înțelege să înlăture de la moștenire pe sora sa (iar aceasta a înțeles să nu conteste dispoziția de respingere), să ignore dreptul de acrescământ legal, să acorde măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/2 din bun și să păstreze în favoarea statului cealaltă cotă de 1/2.
Apelanta-reclamantă consideră că o asemenea soluție s-ar fi impus și ar fi fost temeinic stabilită de către instanța de fond numai în situația în care ar fi operat instituția moștenirii vacante pentru cota de 1/2 a surorii sale înainte ca acesteia să îi fi fost recunoscută irevocabil de către o instanță independentă calitatea de moștenitor în cota de 1/2. A trata drept moștenire vacantă (cuvenită statului prin efectul legii) o cotă din întregul drept, cu efectul diminuării patrimoniului moștenitorilor fostului proprietar înseamnă a nega dreptul de acrescământ ce operează în favoarea sa în speța de față și nicidecum în favoarea statului. Nu există niciun temei pentru care statul să păstreze o parte din întregul drept ce li se cuvine.
Deși vorbește despre temeiul legal al dreptului de acrescământ, instanța de fond nu explică în niciun fel ce se întâmplă în situația ce a fost supusă judecății, cine este titularul dreptului la despăgubire pentru cealaltă cotă de 1/2 din întregul drept în condițiile în care acesta nu a fost acordat notificatorului căruia i se cuvenea. Instanța de fond nu explică și nu are temei pentru a statua și a reține în patrimoniul statului o cotă din întregul drept, fără ca statul să fie îndreptățit să rețină această cotă. Instanța de fond nu motivează în fapt și în drept de ce formularea unei notificări respinse de către entitatea obligată să o soluționeze produce efecte ca și cum ar fi fost admisă și are drept consecință reparația numai pentru o cotă de 1/2 din întregul drept. Consideră că nu există niciun motiv temeinic și legal pentru care notificarea respinsă să nu fie echivalentă o notificare nulă sau cu lipsa notificării în sine, judecătorul fondului fiind ținut să observe că simpla existență a notificării nu poate fi temei pentru înlăturarea dreptului de acrescământ.
Cu privire la acordarea de bunuri în compensație de către entitatea investită cu soluționarea notificării, apelanta-reclamantă învederează că, deși se face vorbire despre terenuri în compensație, apelanta-reclamantă arată că nu a solicitat niciodată un astfel de imobil, ci o construcție aflată în patrimoniul pârâtului M. București.
Consideră că numai din eroare instanța de fond apreciază că este opțională acordarea de bunuri în compensație câtă vreme textul de lege invocat, anume art. 22.1 din Legea nr. 165/2013, în forma stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 89/2014 este trunchiat interpretat și lasă ca pârâtul să își invoce propria turpitudine în apărarea sa.
Instanța de fond arată nemijlocit faptul că pârâtul are obligația să afișeze lunar pe site-ul unității investite cu soluționarea notificărilor și la sediul acesteia, lista bunurilor pe care le poate oferi în compensație. Faptul că M. București nu a fost capabil ca din anul 2001, după edictarea Legii nr. 10/2001 și până în prezent să își îndeplinească obligația legală de a oferi informațiile pe care legile în vigoare îl obligă să le ofere persoanelor îndreptățite la despăgubiri, nu poate constitui un temei legal pentru respingerea cererii sale de a-i fi acordat în compensare un imobil aflat în patrimoniul pârâtului și care se încadrează perfect în descrierea bunurilor ce trebuie să fie oferite în compensare pentru a diminua presiunea asupra bugetului de stat ce se constituie prin acordarea de despăgubiri în puncte ce se vor transforma în lei. Instanța de fond lasă astfel nesancționată reaua-credință a pârâtului.
Este nefondată admiterea nemotivată a susținerii pârâtului că bunul solicitat de ea și sora sa în compensație nu face parte dintre cele ce urmează a se oferi în compensație, conform legii. Nu există niciun fel de notorietate care să opereze asupra necesității păstrării în domeniul public ori privat a unui spațiu comercial oarecare. Apelanta-reclamantă arată că nu a avut în vedere, când a solicitat acel spațiu comercial în compensare, faptul că este inadecvat și nepermis să solicite în compensare bunuri cu afectațiune publică neîndoielnică. Apelanta-reclamantă învederează că nu a solicitat o încăpere sau mai multe din clădirea primăriei și nici o alee din parcul C., acestea fiind doar două exemple de notorietate care operează direct în excluderea de pe lista bunurilor ce urmează a fi oferite în compensație conform Legii nr. 165/2013. Dar nu există nicio motivație ca pârâtul să excludă pur și simplu (fără nicio explicație ori motivație legală) de pe lista bunurilor ce se oferă în compensație un spațiu comercial ținut în paragină de chiriași pentru că nu dispun de fonduri pe care să le investească în acel spațiu. Este greu de acceptat că drepturile sale sunt respectate câtă vreme au fost samavolnic lipsite de o clădire cu 12 apartamente în centrul Bucureștiului, municipiul căpătând o valoare incontestabilă și păstrând-o în propriul patrimoniu, iar în patrimoniul lor nu se poate întoarce prin compensație un bun aflat în patrimoniul municipiului. Conceptul de compensație rămâne astfel pur iluzoriu.
Față de cele de mai sus, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului cel puțin pentru motivele invocate și să se pronunțe o hotărâre prin care să se admită contestația formulată și să fie obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție pentru cota de 100% din întregul drept la măsuri reparatorii și prin care să li se ofere în compensare totală sau parțială, bunul solicitat sau unul asemănător.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în apel.
Analizând sentința apelată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la imobilul situat în București .. 22, sector 4, compus din teren în suprafață de 626,7 m.p. și construcție demolată, au fost formulate două notificări: notificarea nr. 19/2001 de către apelanta-reclamantă M. L. A. (pentru soluționarea căruia a fost format dosarul administrativ 5357) și notificările nr. 541/2002 și 542/2002 (pentru soluționarea cărora au fost formate dosarele administrative_ și_, conexate).
Notificarea nr. 19/2001 a fost soluționată de instanța de judecată în procedura prevăzută de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007, în sensul că „instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”. Astfel, în soluționarea contestației formulate de reclamanta M. L. A., prin sentința civilă nr. 488/16.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 734A/10.11.2005 pronunțată de Curtea de apel București Secția a VII-a civilă și irevocabilă prin decizia nr. 393/18.01.2007 a ICCJ (conform mențiunii aplicate pe decizie, fila 94 dosar fond), în sensul că a fost obligat intimatul-pârât M. București prin Primar G. să emită dispoziție motivată prin care să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent corespunzător cotei indivize de ½ din imobilul teren și construcție, situat în București, .. 22, sector 4.
Această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare prin Dispoziția nr._/6.10.2014, ce face obiectul contestației de față.
Pe de altă parte, notificările nr. 541/2002 și 542/2002 au fost conexate și soluționate prin Dispoziția Primarului G. nr._/6.10.2014.
Apelanta-reclamantă consideră că în mod greșit tribunalul a respins solicitarea sa de a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru cota de 100%, fără să aibă în vedere nulitatea demersului surorii sale, P. F., în sensul că, odată ce pârâtul M. București prin P. G. a respins notificarea surorii sale, singura notificare valabilă pentru imobilul din București .. 22, a rămas cea formulată de apelanta-reclamantă, cu efectul că există un singur notificator pentru imobilul respectiv, astfel că, arată apelanta, opera dreptul de acrescământ.
Critica este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001: „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
Așa cum chiar apelanta-reclamantă a afirmat, pentru cealaltă cotă indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra bunului imobil preluat de stat, P. F. a formulat notificare, care a fost respinsă de entitatea investită. Acest fapt nu înseamnă că notificarea nu există, textul art. 4 alin. 4 din lege impunând condiția (pentru a putea opera dreptul de acrescământ) ca moștenitorul să nu fi urmat procedura prevăzută de cap. III din lege, adică să nu fi formulat notificare.
Atât timp cât P. E. F. a formulat notificare asupra cotei sale indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului din .. 22, devin incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia, prin negarea dreptului de acrescământ în favoarea sa i se dă dreptul statului de a păstra o parte din întregul drept ce li se cuvine, deoarece instanța de față nu se poate pronunța decât în limitele investirii sale (contestație împotriva DPG nr._/2014), și nu și împotriva Dispoziției nr._/6.10.2014, cu privire la care legea dă dreptul contestării ei la instanța de judecată.
În al doilea motiv de apel, apelanta-reclamantă critică soluția primei instanțe privind respingerea solicitării de acordare, în compensarea bunului imobil preluat de către stat ce nu mai poate fi restituit în natură, a unui spațiu comercial având suprafața de 220 m.p. situat în București, .. 22-24, sector 4.
Pentru a respinge această solicitare, tribunalul a reținut dispozițiile, art. 1.7 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora: „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta”.
Tribunalul a reținut în mod corect faptul că imobilul solicitat a fi acordat în compensare nu este un bun disponibil în sensul dispozițiilor legale enunțate mai sus, având în vedere probele administrate în cauză. În primul rând, Curtea are în vedere adresa nr. 6151/CB/26.03.2015 emisă de Primăria Municipiului București Serviciul Evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări, aflată la fila 175 din dosarul de fond, tribunalul reținând în mod corect că M. București nu a întocmit lista cu terenurile ce pot fi acordate în compensare.
În al doilea rând, Curtea constată că spațiul comercial solicitat de apelanta-reclamantă a fi acordat în compensare nu este disponibil pentru a urma procedura de față, deoarece este supus unui regim juridic special, astfel cum reiese din situația juridică a acestui bun comunicată de AFI prin adresa nr._/24.09.2015, filele 193-194 din dosarul de fond, din care reiese că regimul juridic al spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință este reglementat de Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local. Potrivit prevederilor acestei legi spațiile comerciale se vând prin negociere directă sau, după caz, prin licitație publică cu strigare, de către comisiile constituite la nivelul consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București.
P. urmare, în mod corect tribunalul a respins solicitarea apelantei-reclamante de a-i fi atribuit spațiul comercial în suprafață de 220 m.p. situat în București, .. 22-24, sector 4, pe calea dreptului comun, deoarece ar fi echivalat cu încălcarea regimului juridic special reglementat al acestei categorii de bunuri imobile.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de apelanta-reclamantă, referitoare la greșita respingere a măsurii compensării cu un bun aflat în patrimoniul municipiului București, Curtea constată că nu pot fi primite, față de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat ce rezultă din decizia civilă nr. 734A/2005 pronunțată de Curtea de apel București Secția a VII-a civilă, irevocabilă, prin care a fost menținută dispoziția sentinței de fond prin care s-a respins solicitarea de acordare a unui bun la schimb din patrimoniul Municipiului București.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă M. L. A., domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1178/15.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin P. G., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2016.
Președinte, Judecător,
M. S. C. M. E. Crișcov
Grefier,
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS 4 ex.
10.06.2016
Jud. fond: A. I. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 403/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 457/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
