Legea 10/2001. Decizia nr. 70/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 70/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 70 R
Ședința din publică de la 26.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR: M. D. L.
JUDECĂTOR: Z. D.
JUDECĂTOR: G. D. F.
GREFIER: V. S.
……………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă L. M., împotriva sentinței civile nr. 1402/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., P. A. N., M. București prin Primarul G., C. de A. a Legii nr. 10/2001, C. G. al Municipiului București și Administrația F. Imobiliar, având ca obiect „Legea nr. 10/2001 - contestație”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă L. M. reprezentată de avocat Tudorascu M., cu delegație de substituire din partea avocatului A. E., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă T. V. reprezentată de avocat A. B., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți P. A. N., M. București prin Primarul G., C. de A. a Legii nr. 10/2001, C. G. al Municipiului București și Administrația F. Imobiliar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, s-a depus la dosar de către intimata pârâtă T. V. întâmpinare, care a fost comunicată părților din proces.
Apărătorul recurentei reclamante L. M. consideră că în prezenta cauză calea de atac este recursul.
Apărătorul intimatei pârâte T. V. consideră că în prezenta cauză calea de atac este recursul.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante L. M. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul de a se dispune ca instanța de fond să admită obiecțiunile formulate la raportul de expertiză sau să se refacă raportul de expertiză pentru stabilirea situației de fapt.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte T. V., față de susținerile apărătorului recurentei, în opinia sa, arată că acestea nu au fost invocate ca și motiv de recurs, urmând ca instanță să aprecieze în ce măsură modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de fond poate reprezenta o chestiune care să vizeze un motiv de nelegalitate și dacă restul criticilor aduse în cadrul căii de atac pot fi circumscrise vreunui motiv de recurs prevăzut de art. 304 C.pr.civ.
În ceea ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare, această solicitare nu poate fi primită, atâta timp cât în cadrul motivelor căii de atac declarate nu s-a făcut nicio critică cu privire la obiecțiunile sau cu privire la expertiza efectuată în fața instanței de fond, singurele critici s-au făcut punctual cu privire la modalitatea de interpretare a certificatelor de moștenitor încheiate la nivelul anilor 1968 și 1980, în opinia recurentei constituind titlu de proprietate de care instanța trebuia să țină cont, critică care nu poate fi primită față de caracterul juridic al certificatului de moștenitor, care nu este titlu de proprietate și față de împrejurarea că reclamanta tinde a face dovada cu aceste certificate de moștenitor împotriva propriului său drept de proprietate.
În baza actelor care au stat la baza emiterii titlului conform Legii nr. 18/1991 reclamanta a fost împroprietărită cu o suprafață de teren de 59 mp, ca atare nu poate pretinde a se interpreta certificatele de moștenitor împotriva titlului de proprietate.
În ceea ce privește critica referitoare la raportul de expertiză, precizează că recurenta nu critică expertiza judiciară efectuată în fața instanței de fond., ci expertiza extrajudiciară efectuată în cadrul dosarului administrativ. În cadrul probatoriului s-a încuviințat depunerea unei expertize efectuată în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 București, care a concluzionat că între terenul intimatelor și al recurentei nu există identitate și nu se suprapun. Chestiunea unei eventuale magazii nu are relevanță în ceea ce privește fondul raporturilor juridice puse în discuție în prezenta cauză, respectiv constatarea nulității deciziei de restituire prin echivalent a terenului cu motivarea că ar afecta dreptul de proprietate al recurentei.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 27.03.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâții T. V., P. A.-N. și M. București prin Primarul G. a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea dispoziției Primarului G. al Municipiului București nr._ din 07.12.2009; anularea protocolului nr._ din 08.12.2009 prin care a fost predat - primit imobilul in suprafața de 300 m.p. situat in .. 33, sector 3, anularea contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare 82 din 15.01.2010 a BNP M. E..
Prin întâmpinarea depusă la 22.10.2012, pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Primăriei Municipiului București, C. de A. a Legii nr.10/2001, C. G. al Municipiului București și Administrația F. Imobiliar. A invocat și tardivitatea contestației formulate în temeiul legii nr.10/2001, susținând că cererii îi este aplicabil termenul de 30 de zile.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 26.11.2012 tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CGMB, C. de A. a legii nr.10/2001, Administrația F. Imobiliar; a respins excepția tardivității cererii, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active.
Prin sentința civilă nr. 1402 din 02.12.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesual active, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată în contradictoriu C. de A. a Legii nr. 10/2001, C. G. al Municipiului București și Administrația F. Imobiliar, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
A anulat cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții T. V., P. A.-N., M. București prin Primarul G., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâtelor T. V. și P. A. 4.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că motivele ce stau la baza cererii de chemare în judecată sunt reprezentate, în esență, de împrejurarea că prin dispoziția contestată au fost afectate drepturile reclamantei asupra terenului pe care îl deține în proprietate, fiind încălcate, totodată, și dispozițiile punctului 1.7 din cap.1 lit.C din normele metodologice de aplicare ale legii nr.10/2001, fiind atribuită în compensare o suprafață de teren pe care M. București nu o deține.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit o astfel de legitimare în condițiile în care a pretins că decizia contestată îi încalcă dreptul de proprietate sau de folosință asupra terenului, astfel o va respinge excepția ca neîntemeiată. În ce măsură a existat o astfel de suprapunere care să atragă consecința nulității dispoziției este o chestiune de fond ce va analizată în cele ce succed.
În ceea ce o privește pe reclamantă, istoricul dobândirii proprietății sale pornește de la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3407/1976 (fila 394 dosar) prin care P. T. vinde lui Ghilaș E. apartamentul B 2 compus din 2 camere, sală, bucătărie, baie și magazie, situat în București, .. 31, sector 4.
În contract se menționează că terenul construit și neconstruit în suprafață de 59 mp urmează regimul art. 30 din legea nr.58/1974. În acest sens, s-a emis dispoziția nr. 661/16.06.1976 a Consiliului Popular al Sectorului 4 București prin care a fost trecută în proprietatea statului suprafața de teren de 59 mp, aferenți construcției ce a făcut obiectul contractului nr. 3407/1976. Suprafața de teren de 59 mp a fost atribuită în folosință proprietarului construcției, Ghilaș E., pe toată durata de existență a construcției.
Ghilaș E., decedată în anul 1981 și Ghilaș V., decedat în decembrie 1982, au instituit ca legatari asupra imobilului dobândit de ei prin contractul nr.3407/1976 pe L. M. și L. G..
L. G. a decedat în septembrie 1997, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 387/1997 L. M. este unica moștenitoare, dobândind astfel și cota de ½ din dreptul de proprietate asupra construcției anterior menționate.
Prin titlul de proprietate nr._/3/2.04.1999 reclamantei i s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 59 mp, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.3 și 4 din legea nr.18/1991. În concret, constituirea a vizat terenul aflat sub construcția dobândită de autorii săi în anul 1976. În acest sens este și schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat, din care se remarcă faptul că suprafața de teren de 59 mp se află integral sub construcție, existând identitate între suprafața construită și suprafața terenului (fila 386).
Din probele administrate în cauză a rezultat, contrar susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, că aceasta nu mai deține o altă suprafață de teren în incinta imobilului din ..31-33, nici ca proprietar și nici ca titular al unui drept de folosință.
Reclamanta nu are pe lângă terenul de 59 mp și 100 mp în folosință. În acest sens, tribunalul a avut în vedere cele anterior expuse, la care se adaugă decizia nr. 661/16.06.1976, în forma în care aceasta a fost comunicată de Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 3 (fila 425), din care rezultă neîndoielnic identitatea între suprafața de teren trecută în proprietatea statului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3406/1976 și cel atribuit în folosință pe toată durata existenței construcției.
Evidențele fiscale cu privire la teren, astfel cum acestea au fost comunicate tribunalului (fila 412), sunt greșite începând cu anul 1999, în condițiile în care din actele care au stat la baza efectuării acestor înscrieri nu rezultă dreptul de proprietate sau de folosință al reclamantei cu privire la un teren de 100 mp. De la 59 mp, reclamanta apare în evidențele fiscale ca având teren în folosință de 100 mp și alt teren de 159 mp, culpa pentru astfel de mențiuni aparținând reclamantei, în condițiile în care aceste evidențieri s-au realizat în baza declarațiilor de impunere ale acesteia.
Cât privește construcțiile, tribunalul a constatat că reclamanta a dobândit prin moștenire o construcție cu o suprafață construită de 59 mp, situată pe întreaga suprafață a terenului deținut în proprietate. De asemenea, din schița anexă la contract rezultă că de construcția principală era lipită magazia, aceasta din urmă nefiind separată de construcție. Din acest motiv, cu privire la identificarea terenului de 59 mp ce face obiectul titlului de proprietate emis în 1999, tribunalul a înlăturat concluziile expertului potrivit cu care magazia nu este lipită de construcție ci se află pe terenul cu privire la care s-a emis dispoziția contestată (anexa 4 și 4a din raportul de expertiză suplimentar filele 562-563 dosar).
Cât privește identitatea, fie și parțială, între terenul deținut de reclamantă și cel care face obiectul dispoziției contestate, din anexa 1 a raportului de expertiză – fila 304 dosar se constată că între cele două terenuri nu există suprapunere pe nici o suprafață, astfel încât emiterea dispoziției de restituire către pârâte nu a fost de natură să aducă atingere drepturilor reclamantei.
Susținerile reclamantei referitoare la nelegalitatea dispoziției contestate prin prisma faptului că s-a acordat în compensare un teren care nu era la dispoziția municipalității, fiind atribuită o suprafață mai mare decât cea naționalizată pe numele Altar E. și D., ar fi putut fi analizate numai în contextul în care s-ar fi constatat o suprapunere între terenul său și cel restituit. Cum o astfel de suprapunere nu există, este lipsit de relevanță a se mai analiza în ce măsură s-a acordat mai mult decât terenul naționalizat de la Altar E. și D..
Reținând culpa procesuală a reclamantei, tribunalul a obligat-o să plătească pârâtei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta L. M..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că reclamanta nu are pe lângă terenul de 59 m.p. și 100 de mp în folosință, făcând abstracție de conținutul certificatelor de moștenitor nr. 1802/17.12.1982 și 387/23.12.1997.
Recurenta arată că dreptul său de proprietate asupra imobilului are ca titluri certificatele de moștenitor nr.1169/I981,1802/17.12.1982, proprietar asupra imobilului fiind L. M..
În certificatul de moștenitor nr. 1802/17.12.1981 de pe urma defunctului Ghileași V., moștenitor fiind L. M., este menționat ½ - jumătate - din locuința situată în București, .. 31, sector 3, compusă din două camere, sală. bucătărie, baie, magazie, împreună cu folosința pe durata existenței construcției a cotei de % din terenul in suprafață de 100 mp "
În certificatul de moștenitor 387 din 23.12.1997 eliberat de pe urma defunctului L. G., moștenitor fiind L. M., se menționează că masa succes orală se compune printre altele și din "cota indiviză de % (jumătate) din dreptul de proprietate asupra locuinței situate in București, .. 31, sector 3, compusă din 2 camere, sală, bucătărie, baie și magazie, împreună cu cota indiviză din terenul atribuit în folosință în suprafață de 100 m.
În condițiile în care certificate de moștenitor sunt acte autentice conținutul acestora este considerat ca fiind adevărat potrivit disp. art. 1173 C.civ. "actul autentic are deplină credință in privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată ".
Atât timp cât aceste certificate de moștenitor ca și acte autentice atestă un drept de folosință asupra unei suprafețe de teren de 100 m.p., instanța de fond trebuia să realizeze raționament logice-juridic care pornește de la conținutul actului autentic și nu de la contrariul acestui conținut.
Conținutul unui act autentic nu poate fi pusă la îndoială decât prin defăimarea înscrisului, prin procedura înscrierii în fals.
În situația în care a existat un alt raționament al instanței potrivit căruia nu trebuia să se țină seama de conținutul certificatelor de moștenitor indicate, atunci hotărârea judecătorească este nemotivată, încălcându-se astfel disp. art. 261 cp.civ.
Obligația instanței de fond era de a demonstra înscris de s-a oprit la soluția dată astfel că din lecturarea sentinței trebuia să se identifice motivele pentru care instanța nu a ținut cont de conținutul unor acte autentice împotriva cărora nu s-a promovat procedura de înscriere în fals sau o acțiune în nulitate.
Este evidentă eroarea raționamentului instanței și cu privire la greșita mențiune evidențele fiscale care ar fi fost o consecință a mențiunilor făcute eronat de că reclamantă. Or, evidențele fiscale sunt concepute în baza unor acte care însoțesc declarație de impunere. Și dacă din înscrisuri rezultă că reclamanta folosea 100mp atu evidența fiscală ilustrează acest conținut al înscrisului autentic.
De asemenea, recurenta consideră că în mod eronat instanța de fond a înlăturat concluziile expertului potrivit cu care magazia nu este lipsită de construcție ci se află pe terenul cu privire la care s-a emis dispoziția contestată., în totală contradicție cu înscrisurile depuse la dosar.
Din actele depuse la dosarul cauzei, în speță actele din dosarul administrativ comunicat de către Primăria Municipiului București se află întocmit un raport expertiză efectuat de către expert tehnic judiciar în specialitatea topografie Popes C., cu privire la imobilul din .. 33, sector 3, rezultă "pentru a se ajunge la suprafața de 300m prevăzuți în contract ar trebui ca o . proprietatea locatarilor de la nr. 31 să fie demolate ".
Astfel prin actul de vânzare - cumpărare Adolf M., zis L. A., a înstrăinat către D. Stupin imobilul situat în st Trinității nr. 31-33.
În contractul de vânzare cumpărare (redactat în data de 11.03.1950) se menționează expres "clădirea este compusă din două camere, antreu, bucătărie, cameră de baie cu closet, pivniță, iar în mijlocul curții, separat, este una magazie din zid" .
Prin certificatul de moștenitor din data de 23.04.1969 de pe urma defunctei D. Stupina, în masa succesorală se constată, la punctul 3 " ... în mijlocul curții, una magazie de zid".
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă indubitabil că magaziile fiecărui apartament în parte se află în mijlocul curții, deci nu sunt parte integrantă a acestora.
În mod eronat, încălcând principiul disponibilității, instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate a dispoziției contestate prin prisma faptului că s-a acordat în compensare un teren care nu era la dispoziția municipalității, fiind atribuită o suprafață mai mare decât cea naționalizată de la numiții Altar E. și D. motivând că acest motiv ar fi putut fi avut în vedere în cazul în care s-ar fi constatat o suprapunere între terenul reclamantei și cel restituit, în caz contrar fiind lipsit de relevanță că s-a acordat mai mult decât s-a naționalizat. Deci instanța în loc să facă o analiză a motivului invocat, face o analiză de ce nu a analizat motivul invocat. De facto, instanța de fond într-un mod oarecum curios face o analiză a interesului, acest fapt reprezentând o încălcare a principiului disponibilității.
Pe de altă, parte este evident că instanța a putut realiza acest raționament întrucât mod eronat a respins obiecțiunile la raportul de expertiză pe care recurenta le-a formulat la termenul din data de 24.11.2014, întrucât dacă le avea în vedere, coroborat și cu analiza anterioară potrivit căreia magazia se află în mijlocul curții, atunci motivul invocat prin cererea de chemare în judecată putea lesne fi analizat de instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate,Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat anularea dispoziției Primarului G. al Municipiului București nr._ din 07.12.2009 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 favoarea intimaților pârâți T. V. și P. A.-N., motivat de faptul că prin dispoziția contestată au fost afectate drepturile reclamantei asupra terenului pe care îl deține în proprietate.
Potrivit regulii înscrise în art. 1169 C. civ., cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, astfel că recurenta reclamantă este cea care trebuia să facă dovada pozitivă în sensul că el este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Or, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, recurenta este, potrivit certificatului de moștenitor nr. 387/1997, unica moștenitoare a defunctului L. G., decedat în septembrie 1997, dobândind în această calitate cota de ½ din dreptul de proprietate asupra construcției dobândite de defunct în calitate de legatar al defuncților Ghilaș E., decedată în anul 1981 și Ghilaș V., decedat în decembrie 1982, respectiv asupra imobilului dobândit de aceștia prin contractul de vânzare cumpărare nr.3407/1976.
Prin acest act, P. T. a vândut lui Ghilaș E. apartamentul B 2 compus din 2 camere, sală, bucătărie, baie și magazie, situat în București, .. 31, sector 4. Potrivit contractului, terenul construit și neconstruit în suprafață de 59 mp a urmat regimul art. 30 din legea nr.58/1974. În acest sens, s-a emis dispoziția nr. 661/16.06.1976 a Consiliului Popular al Sectorului 4 București, prin care a fost trecută în proprietatea statului suprafața de teren de 59 mp, aferenți construcției ce a făcut obiectul contractului nr. 3407/1976. Suprafața de teren de 59 mp a fost atribuită în folosință proprietarului construcției, Ghilaș E., pe toată durata de existență a construcției.
La rândul său, vânzătorul P. T. dobândise imobilul de la P. A., prin actul de vânzare-cumpărare nr._ din 29 august 1973, obiectul acestui contract formându-l „apartamentul B 2 compus din 2 camere, sală, bucătărie, baie și magazie zis”, situat în București, .. 31, sector 4.
Or, din planul proprietății vânzătoarei P. A. (fila 408 – dosar fond) rezultă că magazia pe care aceasta o deținea în proprietate și singura pe care putea să o transmită prin actul de vânzare-cumpărare nr._ din 29 august 1973, împreună cu restul imobilului ce a făcut obiectul acestui contract, era lipită de construcția de bază, nefiind situată în mijlocul curții, cum susține recurenta reclamantă.
În ceea ce privește întinderea terenului pentru care recurenta reclamantă justifică un drept de proprietate, Curtea reține, în raport de actele de proprietate menționate anterior, că aceasta este de doar 59 mp, pentru care, de altfel, i s-a constituit dreptul de proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.3 și 4 din legea nr.18/1991, prin titlul de proprietate nr._/3/2.04.1999, constituire ce a vizat terenul aflat sub construcția dobândită de autorii săi în anul 1976. În acest sens este și schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat, din care se remarcă faptul că suprafața de teren de 59 mp se află integral sub construcție, existând identitate între suprafața construită și suprafața terenului (fila 386).
Certificatele de moștenitor, deși sunt acte autentice, ele fac dovada deplină doar a calității de moștenitor și a cotei ce se cuvine succesorilor din bunurile care au aparținut defunctului și care fac parte din masa succesorală, însă nu fac dovada dreptului de proprietate asupra acestor bunuri și nu pot reprezenta un titlu de proprietate care să fie opus terților.
Nici evidențele fiscale, în care recurenta reclamantă figurează ca având teren în folosință de 100 mp și alt teren de 159 mp, nu fac dovada dreptului de proprietate al recurentei reclamante asupra suprafeței de teren suplimentare celei de 59 mp, pentru care aceasta a prezentat acte de proprietate, întrucât înscrierile în aceste evidențe s-au realizat exclusiv în baza declarațiilor de impunere ale acesteia, iar nu a unor acte de proprietate.
Față de toate acestea, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta reclamantă nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că deține un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, situație față de care, nu se impune analiza dreptului de proprietate al intimatelor pârâte T. V. și P. A. N..
De altfel, potrivit anexei 1 la raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, între terenul pentru care recurenta reclamantă justifică un drept de proprietate și cel care face obiectul dispoziției contestate nu există suprapunere pe nici o suprafață, astfel încât emiterea dispoziției de restituire către pârâte nu aduce atingere drepturilor recurentei reclamante.
Față de cele reținute, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă L. M., împotriva sentinței civile nr. 1402/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., P. A. N., M. București prin Primarul G., C. de A. a Legii nr. 10/2001, C. G. al Municipiului București și Administrația F. Imobiliar.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata T. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. L. Z. D. G. D. F.
GREFIER
V. S.
RED.MDL
Tehnored.MDL/MȘ/ 2 ex.
23.02.2016
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 7/2016. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 60/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
