Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 34/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 34/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 34A/2016

Ședința publică de la 29 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - R. P.

JUDECĂTOR - F. P.

GREFIER - G.-M. V.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. A., cu domiciliul ales ca Cabinet Avocat S. B., în București, ..23, ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General și C. de A. a Legii nr.10/2001, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.

Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că părțile au fost citate pentru discutarea incidentului perimării cererii de apel.

Curtea reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării cererii de apel, în raport de dispozițiile art.416 și art.420 N.c.pr.civ.

CURTEA

Asupra cererii de apel reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1 din 05.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost respinsă, ca prematur formulată, cererea reclamantului S. A. împotriva pârâtului M. București (Legea nr. 10/2001).

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul.

Cererea de apel este perimată.

În fapt, judecarea cererii a fost suspendată, pentru lipsa părților, la data de 22.05.2015, dată de la care nici una dintre părțile din proces nu a mai efectuat în dosar acte procedurale având ca scop soluționarea cauzei.

În drept, potrivit art. 416 NCPC instanța constată că procesul a fost abandonat pe o perioadă mai lungă de 6 luni, din vina părților, astfel că va pronunța perimarea cererii de apel în baza art. 421 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. A. cu domiciliul ales ca Cabinet Avocat S. B., în București, ..23, ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General și C. de A. a Legii nr.10/2001, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. P. F. P.

GREFIER

G. M. V.

Red. RP

Tehnored. GC 5 ex

18.02.2016

Jud. fond T.B L. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI