Obligaţia de a face. Sentința nr. 2/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 2/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._ (_ )
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2
Ședința publică de la 15.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în cauza privind pe reclamanta S. R. și pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Cauza se soluționează fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care Curtea, constatând că este competentă să soluționeze cauza, conform art.135 alin.1 din Codul de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.4935/15.07.2014, Tribunalul București - Secția a II-a (fostă a IX-a) de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență funcțională în soluționarea cauzei privind pe reclamanta S. R. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, declinând competența în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
S-a reținut că Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, prevede în art. 4 că dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Potrivit art. 1 alin. 2 din actul normativ, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare,precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
S-a subliniat că noua procedură a emiterii deciziilor de compensare, chiar și în baza unor hotărâri judecătorești, este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege 247/2005, la baza noului act stând principii diferite de evaluare și compensare, precum și operațiuni administrative distincte. Astfel, conform art.21 din Legea 165/2013, legiuitorul a prevăzut faptul că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte iar, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit iar, în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Întreaga procedură de emitere a acestei noi decizii de compensare este prevăzută de art.20 și 34 din Legea 165/2013 și, în contextul art.4, care prevede că dispozițiile Legii 165/2013 se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, devin incidente și dispozițiile art.35 din același act normativ, dispoziții care statuează asupra competenței funcționale a secției civile a Tribunalului: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”
Vechea reglementare în materia emiterii titlului de despăgubire, respectiv art. 20 din Titlul VII al Legii 247/2005 conferea secției de contencios administrativ competența funcțională de cenzurare a activității fostei Comisii Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. Nu poate fi însă ignorat faptul că, actualmente, dispoziția legală, deși în vigoare, a rămas fără suport, norma de drept material din vechea lege, la care se făcea referire, respectiv procedura emiterii titlului de despăgubire, fiind abrogată.
S-a considerat că statuările recente ale Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 rap la art. 34 din Legea 165/2013 nu sunt relevante cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale, instanța de control constituțional găsind ca fiind contrare Constituției și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile noii legi referitoare la termenele nou introduse, în contextul proceselor deja aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, declinarea competenței în această speță, nu poate pune probleme sub aspectul art. 6 din Convenție, reclamanților fiindu-le recunoscut pe deplin dreptul de acces la instanța judecătorească competentă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a IV-a Civilă sub nr._ , iar prin sentința nr.1270/02.11.2015 a fost admisă excepția de necompetență funcțională a secției civile și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal, constatându-se totodată ivit conflictul negativ de competență.
Luând în considerare data sesizării instanței de judecată – 19.04.2012 și temeiul de drept al cererii, respectiv prevederile Legii nr. 247/2005, ale Legii nr. 10/1001 și cele ale Legii nr. 554/2004, s-a reținut că, în ceea ce privește stabilirea competenței instanțelor, la acel moment erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 202/2010, începând cu data de 29.10.2010, în raport de data publicării în M.Of. nr. 714/26.10.2010.
Potrivit art. X. din Legea nr. 2/2013 „Alineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 20. - (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, invocat de Secția de C. administrativ și fiscal la stabilirea competenței funcționale a secției: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.”
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a arătat că Legea nr. 165/2013 nu cuprinde norme tranzitorii cu privire la dispozițiile art. 33-35, ce stabilesc competența de soluționarea a acestor gen de cauze în favoarea secției civile a tribunalului și s-a apreciat că dispozițiile generale ale art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă în materia schimbării de competență în cursul soluționării unei cauze nu sunt înlăturate de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013.
Dispozițiile Legii nr. 165/2013 devin într-adevăr aplicabile cauzei, însă din punctul de vedere al normelor de drept substanțial și al celor care reglementează procedura administrativă de soluționare a cererilor, dispoziții pe care tribunalul va trebui să le aplice cu ocazia soluționării cauzei.
De asemenea, faptul că reclamanta și-a precizat cererea, sub aspectul pârâtului CNCI și al acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013, nu schimbă competența instanței de contencios administrativ, în sensul că aplicarea normelor de drept substanțial se va face în conformitate cu legea nouă, însă competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ, astfel cum s-a arătat anterior.
Concluzionând, se arată că odată ce competența a fost stabilită la data sesizării instanței ca aparținând unei instanțe de contencios administrativ, iar dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente, pentru considerentele deja expuse Secția a II a de C. administrativ și fiscal a fost legal învestită, astfel că acesteia îi revine competența de soluționare a prezentei cauze.
Analizând conflictul negativ de competență, Curtea constată că în mod eronat s-a apreciat că soluționarea cauzei, introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr/165/2013, în temeiul art.20 alin.1 din Legea nr.247/2005, intră în competența funcțională a secției civile a Tribunalului.
Contrar celor reținute de judecătorul din contencios, deciziile Curții Constituționale sunt relevante în ceea ce privește modalitatea de soluționare a conflictului de competență, efectele speciale de drept constituțional ce se atașează acestor decizii conferind caracter obligatoriu și considerentelor, cu atât mai mult atunci când rezolvă o problemă de drept.
Soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 cu raportare la art.34 și 35 din Legea nr.165/2013, Curtea reține, în decizia nr.269/2014, următoarele:
„25. Astfel, Curtea reține că ipoteza în care se pune în discuție constituționalitatea art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013 este cea în care instanța de contencios administrativ este sesizată în condițiile art.20 alin.(1) din Legea nr.247/2005 de persoana îndreptățită, nemulțumită de nesoluționarea de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deținătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluționare asimilată — potrivit art.2 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 — unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în fața instanței de contencios administrativ competente. Curtea constată că, prin prevederile art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluționarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești a termenelor instituite prin prevederile art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanțele chemate să le aplice, respingerea ca „devenite premature” a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispozițiile aceluiași text de lege. În acest context, Curtea observă că, deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces.
(…)
28. În acest sens, Curtea reține că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe — în acord cu dispozițiile art. 18 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța — o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art.24 alin. (1) din Legea nr.554/2004.
29. Curtea reține, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art.34 alin.(1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art.24 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art.35 alin.(1) din Legea nr.165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
30. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptățită să fie examinat pe fond de instanța civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte — de cel mult 30 de zile, conform art.24 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 — la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art.35 alin.(3) din Legea nr. 165/2013 care conferă instanței civile competența de a tranșa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013.
31. Prin această succesiune procedurală se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare de măsurilor reparatorii și la realizarea scopului declarat al Legii nr.165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
32. Așadar, în ce privește litigiile aflate deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituțională a noii reglementări. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituționale, dar și dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigențele Constituției, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituțională, Curtea va constata constituționalitatea dispoziției legale în această interpretare și va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile.(…)”
În raport de aceste considerente, instanța de contencios administrativ rămâne competentă să soluționeze cauza cu care a fost învestită anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, astfel că, în temeiul art.135 alin.4 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii privind pe reclamanta S. R., cu domiciliul ales la SCA R., I., M. și Asociații în București, .. 123, sector 2, și pe pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ambii cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 sector 1, favoarea SECȚIEI DE C. ADMINISTRATIV A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. G. I. A. G.
Red./th.red. AMG
4 ex. – 19.01.2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Palatul de Justiție
Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie | Splaiul Independenței nr. 5, sectorul 4 E-mail:_; _ Web: http://www.cab1864.eu; http://noulportal.just.ro/ Tel: (+4-_; Fax: (+4-_ Operator de date cu caracter personal nr. 2933 |
Dosar nr._ (_ )
Data: ………………….2016
C Ă T R E,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe luate prin sentința civilă nr. ………….F din 15.01.2016, vă înaintăm alăturat dosarul cu nr._ (_ ) al Curții de Apel București –Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, privind pe reclamanta S. R. și pe pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, pentru competentă soluționare.
La dosarul nr._ (_ ), se află atașate dos.nr._ al Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă (59 file) și nr._ al Tribunalului București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal (122 file) .
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. G. I. A. G.
| ← Expropriere. Decizia nr. 135/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 5/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
