Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 617/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 617/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 617/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.617

Ședința publică de la 18 mai 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - DOINIȚA M.

JUDECĂTOR - D. A. B.

JUDECĂTOR - I. B.

GREFIER - L. C.

* * * * * * * * * *

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât M. G., împotriva deciziei civile nr. 793 din 18.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, precum și a încheierii de ședință din 25.01.2012, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. (M.) D..

Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.05.2015 și apoi la 18.05.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2006, reclamanta M. D. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M. G. să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei și încredințarea spre creștere și educare a minorei rezultată din căsătorie reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, precum și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Prin încheierea de ședința pronunțată la data de 24.01.2007, instanța a dispus disjungerea soluționării capetelor accesorii din cererea principală, precum și cererea reconvențională având ca obiect partajul bunurilor comune, formându-se prezentul dosar, înregistrat sub nr._ .

La data de 13.06.2007, prin sentința civilă nr. 9318, pronunțată în dosarul nr._/299/2006 s-a dispus definitiv și irevocabil desfacerea căsătoriei dintre părți, soluționându-se și capetele de cerere accesorii ale acestei acțiuni. Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2007 a fost admisă pe divorț excepția nulității cererii reconvenționale.

Instanța, la data de 24.10.2007, a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a stabilit masa partajabilă, cotele fiecărei părți la dobândirea acestora, precum și stabilirea pasivului masei supusa partajului.

La data de 24.10.2007, instanța, după pronunțarea încheierii de admitere în principiu, a încuviințat la cererea părților probele pentru ieșirea din indiviziune asupra masei partajabile.

La dosar s-au depus rapoartele de expertiză tehnică imobiliară, mobiliară și auto.

Prin sentința civilă nr. 8671/24.06.2009, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte acțiunea principală completată formulată de reclamanta G. M. D., în contradictoriu cu pârâtul M. G.; a dispus ieșirea din indiviziune; a constatat că părțile au o cota de contribuție egală, de 50 % la dobândirea bunurilor comune; a atribuit reclamantei în proprietate apartamentul nr. 17 situat în ., .. A. ., București, în valoare totala de 567.555 lei, compus din trei camere și dependințe; a obligat reclamanta la plata către pârât a unei sulte de 1/2 din aceasta valoare, cu titlu de sultă; a atribuit reclamantei în natura bunurile mobile situate în acest apartament respectiv: în dormitor mobila din pal culoare albă compusă din pat dublu 1,80 - 2 m. (1 buc.), noptiere cu câte doua uși fiecare ( 2 buc.), șifonier cu patru uși și oglinda ( 1 buc.), birou din pal culoare bej (1 buc.), computer compus din unitate și monitor, tastatura și mouse Proview LG, imprimanta color Canon ( 1 buc.), televizor Freedom cu diagonala de 36 cm. ( 1 buc.), în celalalt dormitor mobila din pal, culoare maronie, compusa din pat dublu 2-2 m. noptiere, fiecare cu cate un sertar și ușița doua bucata, șifonier cu trei uși, televizor Freedom cu diagonala de 36 cm. în sufragerie - biblioteca de culoare maronie, compusa din șase corpuri, cu vitrina rafturi și sertare, canapea culoare crem pentru doua persoane - 1 buc., canapea culoare crem pentru trei persoane, una bucata ,fotoliu culoare crem 1 buc. Măsuța din pal maronie cu patru roti 1 buc. Fotoliu pentru masaj din piele de culoare neagra 1 buc., masa extensibila din pal maronie 1 buc. Televizor Sony diag.54 cm. 1 buc. Video player Sony 1 buc. Comoda din pal maronie cu doua sertare și doua uși 1 buc., în bucătărie dulapuri din pal culoare alba cu bej compuse din patru corpuri suspendate, doua corpuri la sol și masca chiuveta, masa din pal culoare alba pentru patru persoane 1 buc., scaune din lemn culoare bej fără spătar 4 buc., aragaz cu patru ochiuri și cuptor culoare alba 1 buc., Frigider Arctic mijlociu 1 buc., cuptor cu microunde Panasonic 1 buc., congelator Arctic mijlociu 1 buc., în hol combina frigorifica Profilo 1 buc., dulapuri pantofi din pal de culoare bej 2 buc., în baie mașina de spălat General Electric., în valoare totala de 1.954 lei, conform raportului de expertiza tehnica bunuri mobile întocmit de expert D. R.; a obligat reclamanta la plata către pârât a cotei de 1/2 din această valoare cu titlu de sultă; a atribuit pârâtului autoturismul marca KIA - nu număr de înmatriculare_ în valoare de 6.100 euro conform raportului de expertiza tehnica întocmit de expert Friedfeld H.; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a cotei de 1/2 din aceasta valoare cu titlul de sultă; a constatat că în masa partajabila nu poate fi inclusa șalupa, nefăcându-se dovada ca aceasta a existat în patrimoniul comun al reclamantei și pârâtului; a atribuit pârâtului imobilul situat în București . .. A . compus din trei camere și dependințe în valoare totala de 235.805 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a cote de !4 din aceasta valoare cu titlul de sulta; a atribuit pârâtului apart. Nr. 1 compus din patru camere situat în . .. 1, parter sector 2 București, în valoare de 254.066 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a cotei de 34 din aceasta valoare cu titlu de sultă; a atribuit pârâtului imobilul situat în com. Călugăreni . imobil compus din parter de doua camere în valoare totala de~582.309 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a cotei de 1/2 din aceasta valoare cu titlul de sultă; a atribuit pârâtului o casa de vacanta situata în com. Gruiu .. I. compusa din~P+E+M din 5 camere în valoare totala de 593.822 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1/2 din aceasta valoare cu titlul de sultă; a atribuit pârâtului bunurile mobile aflate în aceste imobile, respectiv din satul Brăniștari, ., în cameră - canapea vernil înflorată, pentru două persoane-1 buc., canapea vernil înflorată pentru trei persoane-1 buc., fotolii vernil înflorate-4 buc., masă pentru TV din pal, culoare neagră-1 buc., în sufragerie - canapea culoare maro, pentru două persoane-1 buc., canapea culoare maro, pentru trei persoane-1 buc., fotolii culoare maro - 2 buc., bibliotecă culoare maro, compusă din două corpuri, ambele cu rafturi și sertare, masă de Ping - Pong - 1 buc., măsuță din sticlă, cu 4 picioare din lemn-1 buc., masă ovală din lemn, culoare maro-1 buc., scaune din lemn, maro, cu spătare și tapițerie bej-4 buc., în hol - fotolii culoare maro-2 buc., masă din plastic roșie, pentru șase persoane - 2 buc., scaune din plastic, roșii, cu spătar - 15 buc., în baie - dulap din lemn, culoare maro, la sol, compus din corp cu rafturi și sertare-1 buc., grătar grădină, hamac cu schelet metalic-1 buc., pompe submersibile pentru piscină-2 buc., iar în bucătărie - colțar de culoare bej cu imprimeuri-1 buc., masă culoare bej, pentru șase persoane-1 buc., scaune tapițate, culoare bej cu imprimeuri, cu spătar-2 buc., frigider Arctic-mijlociu - 1 buc., combină frigorifică albă, Snowcap-mijlocie-1 buc., aragaz cu patru ochiuri și cuptor, alb, Samus-1 buc., dulapuri din pal, culoare bej, compuse din trei corpuri suspendate, două corpuri la sol și mască chiuvetă, valoarea acestor bunuri este de 1.797 lei, iar în imobilul din . I., scaune din plastic culoare verde, cu spătar - 25 buc., masă din plastic culoare verde-2buc, grătar grădină-2 buc.,’ șezlonguri din plastic culoare verde-2 buc., mașină de tuns iarba-1 buc., în camera living - aparate aer condiționat Samsung-2 buc., canapea culoare bej înflorată, pentru două persoane-1 buc., canapea înflorată culoare bej, pentru trei persoane-1 buc., fotolii culoare bej înflorate-2 buc., canapea culoare albastră, pentru două persoane-1 buc., canapea culoare albastră pentru trei persoane-1 buc., măsuță din sticlă, cu picioare din lemn și inox-1 buc., bibliotecă culoare gri, compusă din două corpuri laterale, fiecare cu câte două uși, un corp de mijloc având un raft cu două uși și un sertar în partea inferioară și vitrină în partea superioară, fântână arteziană rotundă, culoare crem, pe roți - 1 byc, masă biliard Snoker, iar în bucătărie - colțar culoare bej, cu maro - 1 buc., masă bej., pentru patru persoane-1 buc., scaune tapițate culoare bej cu maro, cu spătar-2 buc., combină frigorifică Arctic mijlocie-1 buc.,, cuptor microunde alb-1 buc., aragaz cu patru ochiuri și cuptor alb-1 buc., dulapuri culoare bej, compuse din 3 corpuri suspendate, două corpuri la sol și mască chiuvetă, în baie aspirator Philips - Performant, valoarea acestor bunuri mobile este de 1.232 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 14 din aceste valori cu titlul de sultă; a omologat raportul de expertiza tehnica judiciara imobiliara întocmit de expert ing. S. M. V.; a constatat că părțile au o datorie comuna către . S.R.L. în valoare de 25.000 lei pentru factura fiscala nr._ din data de 05.10.2005, a obligat reclamanta sa achite 1/2 din aceasta suma, iar pârâtul restul de 1/2 pana la achitarea acestei facturi respectiv cate 12.500 lei fiecare; în temeiul disp. art. 673 ind. 10 C.p.c., instanța a dispus ca pârâtul sa consemneze sumele cu titlul de sulta către reclamanta în termen de 30 de zile de la pronunțarea acestei hotărâri, iar în temeiul disp. art. 276 C.p.c., a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța, față de actele și probele administrate în cauza după pronunțarea încheierii de admitere în principiu, a reținut că reclamanta și pârâtul în timpul căsătoriei au dobândit în cote egale bunurile mobile și imobile menționate în cererea principală completată.

Instanța, după pronunțarea încheierii de admitere în principiu în temeiul disp. art. 673 ind. 7 C.p.c., a constatat că, în ceea ce privește șalupa solicitata a fi inclusa în masa partajabila, aceasta a fost scoasa din masa de împărțit, având în vedere împrejurarea ca din nici o proba administrata la dosar la cererea reclamantei nu s-a dovedit existenta fizica a acestei șalupe și nici nu s-a depus la dosar act de înmatriculare a acestei ambarcațiuni. Acesta șalupa, daca ar fi existat în patrimoniul comun al soților, trebuia sa existe un act de dobândire, fiind un mijloc de transport șalupa la momentul dobândirii acesteia urma sa fie înmatriculata. În situația de față reclamanta nu a depus la dosar nici un act de proveniența a acesteia și nici nu a indicat numărul de înmatriculare al acesteia pentru a putea fi identificata de instanța.

În aceste condiții instanța a dispus ca acest bun mobil sa fie scos din masa partajabila. Aceleași concluzii rezulta și din raportul de expertiza tehnica auto întocmit de expert B. S. fila 446 din dosar.

În ceea ce privește restul masei partajabile, instanța, față de concluziile rapoartelor de expertiza efectuate la cererea părților, a reținut că, în raport de cotele pe care părțile și le-au dovedit la achiziționarea acestora, precum și împrejurarea ca acestea au fost achiziționate în timpul căsătoriei acestora, dispunând ieșirea din indiviziune asupra masei partajabile.

La aceasta ieșire din indiviziune instanța, în temeiul disp. art. 673 ind. 9, a ținut cont de posibilitățile reale de plata ale părților, la utilitatea atribuirii unor bunuri mobile pârtilor după modalitatea în care aceste bunuri sunt la aceasta data folosite de acestea, precum și de solicitările făcute de părți instanței.

Față de concluziile rapoartelor de expertiza tehnica efectuate în cauză, având în vedere disp. art. 32 lit. c. C.fam., instanța a reținut ca părțile au și un pasiv, respectiv o datorie .. VISMAR ..L., acest credit nefăcându-se dovada achitării sale la momentul pronunțării acestei hotărâri, astfel încât datoria urmează regimul juridic al acestui text de lege.

În rest, instanța având în vedere disp. art. 30, 31 și 36 C.fam., a constatat ca restul bunurilor comune mobile și imobile - cu excepția șalupei - au caracterul unor bunuri comune, pârâtul reclamant nefăcând dovada conform art. 1169 C.civ. și art. 129 C.p.c., a înlăturării prezumției legale de comunitate de bunuri ale foștilor soți, din probele administrate în cauza în cauza nerezultând o situație contrara celei reținută de instanță, respectiv nu s-a făcut dovada ca acesta a primit cu titlu de moștenire anumite bunuri din Siria, vândute ulterior și din prețul acestei vânzări sa se fi achiziționat bunurile comune foștilor soți.

Deși pârâtul a avut calitatea de acționar majoritar în cota majorata celei deținute de reclamanta pârâtă, dividentele constituie bun comun, fiind dobândite în timpul căsătoriei, indiferent de natura aportului la capitalul social al acestuia, prezumate a fi bunuri comune. De asemenea, instanța nu a reținut nici susținerile pârâtului reclamant, în sensul ca acesta a avut o contribuție substanțiala la edificarea construcției din județele I. și G., atât timp cat declarațiile martorilor audiați la cererea acestuia nu se coroborează cu restul probelor administrate la cererea părților.

În aceste împrejurări, având în vedere ca instanța s-a pronunțat pe capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune, s-a avut în vedere și împrejurarea ca o parte din imobile nu sunt comod partajabile în natura, în aceste condiții instanța dispunând obligarea părții ce-i va fi atribuit la plata sultei.

Față de aceste considerente, instanța în temeiul disp. art. 628 C.civ., cu ref. la art. 36 C.fam., a dispus sistarea stării de indiviziune.

În temeiul disp. art. 728 C.civ., a dispus admiterea în parte a acțiunii principale completate, iar în temeiul disp. art. 739 și art. 741 C.civ. a dispus partajarea și lotizarea bunurilor comune în modalitatea descrisa în dispozitiv.

În temeiul disp. art. 276 C.p.c., instanța a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr._/16.02.2009, prima instanță a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 8671/24.06.2009, în sensul că a atribuit pârâtului imobilul teren situat în ., în suprafață de 1.400 mp. în valoare de 13.482 Euro și terenul situat în .. G., în suprafață de 2.006 mp., în valoare de 90.326 Euro și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 51.904 Euro, reprezentând cota de ½ din valoarea totală de 103.808 Euro.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin apelul declarat de pârâtul M. G. a solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, arătând că sentința atacată este nemotivată, iar în temeiul art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă susceptibilă de anulare, întrucât este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1), pct. (3) și (5) Cod procedură civilă.

Se mai menționează că hotărârea atacată nu a fost motivată în fapt și în drept, deoarece judecătorul nu a demonstrat în concret, în scris, de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, obligație esențială a cărei încălcare conduce de asemenea la nulitatea hotărârii"

În același sens, apelantul a menționat că din hotărârea apelată nu rezultă cum anume au fost determinate cotele de contribuție ale fiecărei-părți la achiziționarea bunurilor disputate, care a fost argumentul pe baza căruia au fost considerate irelevante înscrisurile depuse la dosar documente din care rezultă fără putință tăgadă proveniența banilor cu care au fost achiziționate imobilele, considerentul pentru care au fost înlăturate declarațiile martorilor administrate în cauză. A mai arătat că instanța de fond, fără o analiza stricta și în ansamblu a probelor administrate în cauza, respectiv a înscrisurilor aflate la dosar, răspunsurile intimatei la interogatoriu, precum și declarațiile martorilor, a concluzionat în sensul că bunurile sunt comune. Pe cale de consecința, fără a face o trimitere exacta la probele administrate în cauza și concludente în acest sens, în mod greșit instanța de fond a apreciat faptul că soții au avut o contribuție egala la dobândirea bunurilor comune mobile și imobile. Referirea primei instanțe la rapoartele de expertiza efectuate în cauză este neîntemeiata, întrucât expertizele tehnice judiciare efectuate nu au avut și nici nu ar fi fost posibil sa aibă ca obiectiv „stabilirea contribuțiilor fiecărei părți la achiziționarea bunurilor ce fac obiectul partajării". Menționează că au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri din care rezulta fără îndoiala faptul ca pârâtul reclamant a avut o contribuție la achiziționarea acestor bunuri, având resursele bănești necesare, precum și probe din care rezulta faptul că intimata-apelantă nu a obținut venituri, fiind casnica. În acest context, a arătat faptul că instanța de fond a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității.

Astfel, apelantul a precizat că a deținut resurse bănești mai mult decât suficiente pentru a achiziționa bunurile mobile și imobile la care se face referire în cererea principală, dar și pentru edificarea construcțiilor aferente terenurilor disputate, respectiv cea din . Snagov, iar în ceea ce privește contribuția intimatei-apelante ce ar fi constat în munca fizica pe care ar fi avut-o aceasta în cadrul gospodăriei, consideră că trebuie apreciata la un nivel minim, având în vedere faptul ca, așa cum reiese și din declarațiile martorilor, acesta angajase o menajera care se ocupa de treburile gospodărești. Așa fiind, având în vedere situația de fapt dată, apreciază că bunurile ce fac obiect al prezentei cauze nu pot fi considerate ca fiind achiziționate cu o contribuție financiara din partea ambilor soți, și cu atât mai puțin cu o contribuție egala din partea acestora.

De asemenea, apelantul a mai arătat că, deși imobilele ce fac obiectul cauzei au fost achiziționate în timpul căsătoriei, acestea nu pot fi considerate drept bunuri comune în sensul art. 30 din Codul Familiei, deoarece acestea au fost achiziționate de acesta cu sume de bani rezultate în urma unor vânzări de bunuri proprii provenite din moștenire, fiind astfel bunuri proprii. Astfel, ignorând caracterul relativ al prezumției de comunitate și fără a analiza și interpreta în mod corect probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că bunurile mobile și imobile au caracterul unor bunuri comune.

Totodată, prima instanță a reținut în mod total eronat în hotărârea pronunțata, că, autoturismul marca KIA, cu număr de înmatriculare_ are o valoare de 6.100 euro conform raportului de expertiză tehnico întocmit de dl. expert Friedfeld H.", deoarece chiar aceasta, prin încheierea data la fond la data de 25.02.2009, a dispus înlocuirea expertului Friedfeld H. cu expertul B. S., al cărui raport de expertiza tehnica, din data de 22.04.2009 indica valoarea tehnica de piața a acestui autovehicul ca fiind de 4.956 USD, respectiv 16.057 lei.

Prin apelul declarat de reclamanta G. (M.) D. s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a i se atribui în natură bunurile imobile indicate la pct. 1, precum și bunurile mobile aflate în acestea; modificarea cuantumului sultelor datorate și să procedeze la compensarea sultelor cu obligarea intimatului-parat la plata sultei.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că hotărârea judecătoreasca a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, în sensul că în mod eronat, cu ocazia formarii loturilor, instanța de judecata i-a atribuit doar un singur bun imobil, în condițiile în care masa partajabila este compusă din cinci bunuri imobile încălcându-se astfel dispozițiile art. 673 indice 5 alin. 2 și art. 673 indice 9 din Codul de procedura civila. Astfel, având în vedere ca masa partajabila este compusa din cinci bunuri imobile, în aplicarea principiului atribuirii în natura a bunurilor, instanța de judecata trebuia sa atribuie în natura părților, pe cat posibil, aceeași cantitate de bunuri imobile, asigurându-se astfel deplina egalitate între coproprietari.

De asemenea, dispozițiile art. 673 indice 9 din Codul de procedura stabilesc criteriile generale de care instanța de judecata trebuia să țină seama când a procedat la formarea și atribuirea loturilor, printre acestea fiind și mărimea cotei părți în natură. Deși ambele părți aveau cote de contribuții egale la dobândirea bunurilor comune, instanța de fond nu a ținut seama de acest criteriu și a atribuit doar un singur bun imobil, celelalte bunuri imobile fiind atribuite intimatului-parat.

Prin urmare, apelanta reclamantă a susținut că instanța de fond a încălcat principiul atribuirii în natura a bunurilor și nu a ținut seama de criteriile prevăzute de lege pentru formarea și atribuirea loturilor.

Prin concluziile scrise depuse la dosar a propus instanței de judecata ca modalități de partajate doua variante, solicitând atribuirea în natură a următoarele bunuri imobile și mobile: Varianta A - imobilul situat în București Sectorul 1 ., .. A, . și bunurile mobile aflate în acest imobil, - imobilul situat în București Sectorul 1 ., .; Varianta B - imobilul situat în București Sectorul 1 ., .. A, . și bunurile mobile aflate în acest imobil, - imobilul situat în com. Gruiu, .. I. compus din teren și construcție și bunurile mobile aflate în acest imobil, propuneri ce nu au fost luate în considerare.

Apelanta a mai menționat că hotărârea judecătoreasca a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii în sensul că prima instanță nu a procedat la compensarea sultelor. Atribuindu-i bunul imobil și bunurile mobile aflate în acesta, instanța de judecată a obligat la plata unei sulte de ½ din valoarea bunurilor, deși putea proceda la compensarea sultelor datorate stabilind obligația de plata a sultei doar în sarcina intimatului-pârât.

De asemenea, apelanta a mai arătat că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că prin hotărârea judecătoreasca pronunțata s-a constatat ca părțile au o datorie .. Vismar ..L., obligându-i să achite aceasta datorie, în condițiile în care nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, ceea ce evident însemna ca instanța s-a pronunțat extra petita, încălcând astfel principiul disponibilității în procesul civil reglementat în art. 129 alin 6 din Codul de procedura civila, care obligă judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Prin decizia civilă nr. 765 din 09.07.2010, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis apelurile, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a atribuit reclamantei și apartamentul nr. 25 din București, ., . 1, în valoare de 324.750 lei și a obligat reclamanta la 162.375 lei sultă către pârâtul M. G..

Prin aceeași decizie, Tribunalul a constatat că valoarea autoturismului marca Kia este de 16.057 lei și sulta datorată de pârât este de 8.028,5 lei, a compensat sultele reciproce și, în final, a obligat pârâtul la 470.735,42 lei sultă către reclamantă.

A înlăturat dispoziția referitoare la constatarea datoriei comune și obligarea părților de a o suporta în cota de 1/2 fiecare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Pentru a pronunța această decizie, analizând apelul formulat de apelantul pârât M. G., prin raportare la motivele de apel indicate în cuprinsul cererii de apel și care fixează limitele devoluțiunii conform art. 295 alin. 1 cod procedură civilă, tribunalul a constatat ca nefondată critica referitoare la nemotivarea hotărârii de către prima instanță.

În cuprinsul considerentelor s-a arătat că, potrivit disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Examinând sentința apelată prin raportare la prevederile legale evocate, tribunalul constată că aceasta conține motivarea în fapt și în drept a soluției adoptate, astfel că nu se constată în cauză încălcarea prevederilor legale evocate.

Cea de a doua critică a apelantului, referitoare la cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, a fost găsită nefondată, tribunalul constatând că o asemenea critică se conturează ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cu care, în apel nu se pot formula cereri noi.

În acest sens, s-a constatat de către tribunal că prin încheierea de ședință din data de 21.03.2007 prima instanță a dispus anularea cererii reconvenționale formulată de pârâtul M. G., cerere prin care acesta a solicitat să se constate că bunurile mobile și imobile ce compun masa partajabilă și indicate de reclamantă ca fiind bunuri comune, au fost dobândite exclusiv prin contribuția sa.

Cum prin motivele de apel, pârâtul nu a criticat acest aspect, tribunalul a apreciat că solicitarea sa în sensul constatării calității de bunuri proprii a bunurilor ce alcătuiesc masa partajabilă, nu mai poate fi formulată, față de dispozițiile imperative ale art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, acesta neavând valoarea unei simple apărări, ci un veritabil caracter reconvențional, cerere care în condițiile în care a fost anulată de prima instanță, iar soluția nu a fost apelată în această privință, nu mai poate fi reiterată în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește cea de a treia critică formulată de apelantul pârât privitoare la valoarea autoturismului marca Kia, reținută de prima instanță, tribunalul a apreciat că este justificată.

Astfel, a avut în vedere că potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat de expert F. H., a fost stabilită drept valoare a autoturismului bun comun, marca Kia, suma de 6.100 Euro. Prin încheierea de ședință de la data de 29.10.2008, prima instanță a încuviințat obiecțiunile aduse acestui raport de expertiză de către pârât, ulterior, prin raportul de expertiză întocmit de expert B. S., valoarea acestui bun fiind stabilită la suma de 16.057 lei.

Cu toate acestea, s-a constatat că prima instanță a reținut evaluarea inițială, fără a argumenta în vreun fel această alegere, în condițiile în care criticile aduse de pârât acesteia, au fost apreciate ca întemeiate de către instanță, în cauză fiind realizat un nou raport de expertiză.

Așa fiind, tribunalul a constatat că în mod eronat instanța de fond a reținut că valoarea autoturismului supus împărțelii este de 6.100 Euro, în condițiile în care valoarea stabilită ulterior este de 16.057 lei și nu a fost contestată de niciuna dintre părți.

În consecință, față de cele ce preced, tribunalul a apreciat că sub acest aspect apelul declarat de pârâtul M. G. este întemeiat, astfel că a constatat că valoarea autoturismului marca Kia este de 16.057 lei și sulta datorată de pârât este de 8.028,5 lei.

Analizând apelul formulat de apelanta reclamantă G. (M. D.), prin raportare la motivele de apel indicate în cuprinsul cererii de apel și care fixează limitele devoluțiunii conform art. 295 alin. 1 cod procedură civilă, tribunalul l-a apreciat ca fiind fondat pentru considerentele ce succed:

Criticile apelantei reclamante relativă la modalitatea de formare a loturilor și la împrejurarea că prima instanță nu a realizat compensarea sultelor au fost apreciate ca fiind întemeiate.

Sub acest aspect s-a constatat că prin modalitatea în care prima instanță a ales să dispună partajarea bunurilor comune, a nesocotit dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă și ale art. 741 Cod civil.

Astfel, s-a constatat, pe de o parte, că reclamanta a făcut două propuneri de lotizare, ce nu au fost avute în vedere de prima instanță, iar pe de altă parte, că maniera de împărțire a bunurilor comune aleasă de prima instanță, prin atribuirea către reclamantă doar a unui singur bun imobil iar pârâtului 4 bunuri imobile, nu este conformă cu principiul înscris în art. 741 Cod civil, potrivit cu care la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi ori creanțe, de aceeași natură și valoare.

Așa fiind, tribunalul, a reținut propunerile de lotizare făcute de reclamantă precum și în considerarea prevederilor legale evocate anterior, și a atribuit reclamantei și . București, ., . 1, în valoare de 324.750 lei.

Sub aspectul sultelor reciproce datorate de foștii soți, văzând și disp. art. 673 ind. 10 alin. 4 Cod procedură civilă precum și disp. art. 1143 și urm. Cod civil, tribunalul a compensat sultele reciproce și în final a obligat pârâtul la 470.735,42 lei sultă către reclamantă.

Astfel, ținând seama că valoarea totală a masei partajabile este de 2.729.988,84 lei, că lotul atribuit reclamantei se compune din . în ., .. A . București (valoare de 567.555 lei), format din trei camere și dependințe, bunurile mobile aflate în acesta(1954 lei) precum și ..750 lei) situat la aceeași adresă având o valoare totală de 894.259 lei, că lotul atribuit pârâtului este alcătuit din restul bunurilor reținute ca făcând parte din masa bunurilor comune, cu o valoare de 1.835.729,84 lei și că foștii soți au avut o contribuție egală la dobândirea acestora, reținând și dispozițiile legale evocate, a compensat sultele reciproce și în final a obligat pârâtul la 470.735,42 lei sultă către reclamantă.

În ceea ce privește cea de a treia critică a apelantei reclamante ce vizează împrejurarea că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a constatat ca părțile au o datorie . Vismar .-i să achite aceasta datorie, în condițiile în care nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, tribunalul a constatat că este fondată, întrucât prin aceasta a fost încălcat principiul disponibilității ce guvernează întregul proces civil.

Așa fiind, tribunalul, a observat că prima instanță s-a pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost sesizată, chestiunea în discuție nefiind de ordine publică și pe care ar fi fost obligată să o soluționeze, în aceste condiții pronunțându-se, din eroare, extra petita, a înlăturat dispoziția referitoare la constatarea datoriei comune și obligarea părților de a o suporta în cota de ½ fiecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul pârât – reclamant M. G., solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecarea pricinii în fond, având în vedere următoarele aspecte:

1. Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nemotivată în fapt și în drept, instanța de apel nearătând explicit motivul pentru care a considerat că aceasta nu poate fi reținută.

Astfel, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze criticile formulate în apel relative la neprezentarea de către judecătorie a modului de determinare a cotelor de contribuție ale fiecărei părți Ia achiziționarea bunurilor disputate, care a fost argumentul pe baza căruia a considerat irelevante înscrisurile depuse la dosar de către subsemnatul, documente din care rezultă fără putință tăgadă proveniența banilor cu care au fost achiziționate imobilele, precum și care a fost considerentul pentru care nu a luat în calcul declarațiile martorilor administrate în cauză, nici unul dintre aceste aspecte nefiind lămurit în apel.

S-a mai arătat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde susținerile prescurtate ale părților cu arătarea dovezilor, aspect de asemenea lăsat nelămurit de instanța de apel, ceea ce echivalează de asemenea cu o nemotivare.

2. În pronunțarea soluției de respingere a apelului, tribunalul a interpretat greșit actul juridic dedus judecății întrucât a calificat apărările de fond pe care le-a formulat ca având „un veritabil caracter reconvențional" și reprezentând o cerere nouă formulată în calea de atac a apelului, considerând-o astfel inadmisibilă.

A arătat acesta că aspectele pe care le-a învederat atât la fond, cât și în apel, relative la calificarea bunurilor ca fiind proprii nu constituie decât simple apărări de fond în contextul aflării adevărului și în nici un caz nu pot fi calificate ca reprezentând o cerere nouă în calea de atac.

Mai mult, în susținerea acestei afirmații, a făcut trimitere la probatoriul complex administrat la fond (înscrisuri, interogatoriu, martori), solicitat atât de către el, cât și de către intimata-reclamantă, probatoriu care nu își avea sensul (în special proba cu martori) și care pe care instanța fondului nu ar fi avut de ce să îl încuviințeze în situația în care părțile nu aveau propriile pretenții cu privire la mărimea cotelor ce urmau a le fi atribuite.

Cu referire la acest din urmă aspect, întrucât o astfel de egalitate nu putea fi stabilită ab initio, reiterează faptul că tocmai în vederea aflării adevărului și a exactității contribuțiilor fiecărui soț, prima instanță a admis astfel de probe. În caz contrar, în lipsa unei solicitări exprese de contribuție majoritară sau absolută din partea unei părți, egalitatea era prezumată, iar administrarea unui astfel de probatoriu era superfluă.

A arătat că în mod greșit a fost calificată ca fiind o pronunțare extra petita dispoziția sentinței fondului referitoare la constatarea datoriei comune și obligarea părților de a o suporta în cotă de ½ fiecare.

În acest context, menționează că instanța a fost învestită cu judecarea unei cereri de partaj judiciar a unui patrimoniu care cuprinde atât un activ, cât și un pasiv.

În încheierea de ședință dată la fond în data 24.10.2007, de admitere în principiu a masei partajabile, a fost reținut faptul că însăși "reclamanta - pârâtă a solicitat instanței completarea masei bunurilor partajabile și o parte din bunurile ce au făcut obiectul facturii fiscale nr._/05.10.2005 (…..)", depunând chiar în acest sens factura anterior menționată, în fotocopie conformă cu originalul și făcând, ca o consecință a depunerii acestui înscris, și o cerere de partajare a datoriei comune.

3. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, decizia recurată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1), pct. (5) Cod procedură civilă, a principiului rolului activ, precum și a art. 741 cod civil și art. 673 indice 9 Cod procedură civilă (încălcarea acestor din urmă norme legale fiind dezvoltată pe larg în cuprinsului punctului 4 din prezentele motive de recurs).

A susținut recurentul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, lipsind astfel motivarea în concret a soluției adoptate.

Mai mult decât atât, a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului rolului activ instituit prin art. 129 alin. (4) și (5) Cod procedură civilă.

Astfel, a precizat acesta că atât instanța de fond, cât și cea de apel aveau nu numai un drept de a stărui sau de a face demersuri pentru aflarea adevărului, respectiv de a determina în ce măsură a contribuit fiecare soț la achiziționarea bunurilor disputate, în vederea stabilirii masei partajabile, ci și o obligație impusă de lege în acest sens, ceea ce înseamnă implicit și rol activ în efectuarea probațiunii, mijloc prin care instanța contribuie la asigurarea egalității depline a părților din proces și la garantarea efectivă a realizării drepturilor lor subiective.

Pe această cale, precizează încă o dată că este lipsit de relevantă, în context, faptul că întâmpinarea - cerere reconvențională prin care a solicitat la fond constatarea caracterului propriu al bunurilor disputate, or, în subsidiar, o cotă majoritară la achiziționarea bunurilor, a fost anulată ca netimbrată deoarece argumentele învederate atât la judecata în fond, cât și la cea în apel, sunt apărări de fond, și, astfel după cum am mai precizat. În virtutea rolului activ, instanța trebuia să analizeze și să determine cu exactitate cota de contribuție a fiecărei porți la achiziționarea bunurilor comune.

Astfel apreciază că ambele instanțe au confundat principiul comunității bunurilor cu cel al egalității, apreciind că dacă bunurile pot fi considerate comune înseamnă că au fost achiziționate cu contribuții egale din partea ambilor soți.

4. Hotărârea recurată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii:

a. Încălcând normele procedurale la care s-a referit în contextul motivelor de recurs anterioare, tribunalul, fără a avea în vedere, chiar și în situația anulării cererii reconvenționale, atât rațiunea dată încuviințării - efectuate după anularea cererii reconvenționale - (rațiune dată de disp. art. 167 alin. (1) Cod procedură civilă - "dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii") și administrării la fond a unui vast probatoriu și, cu atât mai puțin, ansamblul probelor administrate, a conchis în sensul că "foștii soți au avut o contribuție egală la dobândirea acestora".

Coroborând propriile afirmații ale părții adverse cu cele ale martorilor T. V. și B. M. (care au afirmat faptul că achiziționarea bunurilor imobile a fost realizată exclusiv cu veniturile proprii ale sale, iar la edificarea construcțiilor de la Snagov și Călugăreni, părinții numitei G. D. nu au participat la edificarea acestor construcții), respectiv cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă în mod indubitabil faptul că acesta a dobândit, prin moștenire, în timpul căsătoriei, anumite bunuri care au fost vândute, iar banii obținuți din încheierea acestor tranzacții au fost folosiți pentru achiziționarea imobilelor disputate, precum și cu răspunsurile acordate la interogatoriu de către intimată, prin care aceasta a recunoscut faptul că a fost casnică, iar singura sa contribuție a constat în muncă fizică și a vizat exclusiv apartamentul nr. 17 situat în București, ., ., nu se poate concluziona decât în sensul că bunurile ce formează masa partajabilă sunt proprii recurentului.

Pe cale de consecință, a susținut recurentul reținerea de către instanța de apel a caracterului comun al acestora și mai ales a cotei de 50% - 50% este vădit nefondată, întrucât astfel după cum am precizat anterior, toate probele administrate în cauză se coroborează între ele în sensul mai sus menționat.

b. În admiterea apelului formulat de numita G., instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă și 741 Cod civil.

Recurentul a susținut că instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că bunurile supuse partajării au fost achiziționate exclusiv cu resursele financiare ale sale, unele chiar provenite din moștenire, care ar fi trebuit excluse din masa partajabilă.

Mai mult, chiar făcând abstracție de acest aspect, instanța de apel nu a avut în vedere nici criteriul domiciliului ambelor părți, respectiv cel din București, ., . și nici de cel al ocupației părților, recurentul având activități pe raza Municipiului București.

Or, în ciuda acestui criteriu reglementat de norma anterior citată, tribunalul a atribuit intimatei G. două imobile-apartament situate în același . pe . blocul unde domiciliază ambele părți și, de altfel, singurele unde ambii soți ar putea să domicilieze în București), iar recurentul imobile aflate în afara Bucureștiului.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea și cu încălcarea dispozițiilor art. 741 Cod civil. Având în vedere faptul că intimatei i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 894.259 lei, iar recurentului de 1.835.729,84 lei cu obligarea acestuia la plata către intimata G. a unei suite de 470.735,42 lei, s-a arătat că au fost încălcate și aceste dispoziții legale, dată fiind posibilitatea unei altfel de lotizări, cu o valoare cât mai aproape de egalitate pentru ambele părți.

c. De asemenea, tot în contextul aplicării greșite a legii, relativ la înlăturarea dispoziției sentinței fondului referitoare la constatarea datoriei comune și obligarea părților de a o suporta în cotă de ½ fiecare, a menționat faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 Cod familie conform cărora „obligațiile contractate de fiecare dintre soț pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei" sunt obligații comune, și cu calificarea greșită a acestei pronunțări ca fiind extra petita.

Astfel, recurentul reiterat că instanța a fost învestită cu judecarea unei cereri de partaj judiciar a unui patrimoniu care cuprinde atât un activ, cât și un pasiv.

A mai arătat că și în încheierea de ședință de la fond din data 24.10.2007, de admitere în principiu a masei partajabile, a fost reținut faptul că însăși „reclamanta - pârâtă a solicitat instanței completarea masei bunurilor partajabile și o parte din bunurile ce au făcut obiectul facturii fiscale nr._/05.10.2005 (...)", depunând chiar în acest sens factura anterior menționată, în fotocopie conformă cu originalul și făcând, pe cale de consecință, și o cerere de partajare a datoriei comune.

Or, bunurile nu pot fi comune decât dacă sunt cumpărate de soți cu o contribuția bănească din partea amândurora.

Pe cale de consecință, a arătat că intimata - reclamantă nu ar fi putut să facă o cerere de partajare a acestor bunuri pe care le consideră comune, dacă nu ar fi considerat că și banii cu care au fost achiziționate au fost comuni și, pe cale de consecință, a făcut implicit o cerere de partajare a datoriei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. (5), (7), (8) și (9) Cod procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:

l. Referitor la primul motiv de recurs a susținut că este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii de către instanța de apel întrucât hotărârea pronunțată cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, fiind judicios motivată în urma analizării tuturor probelor administrate în cauză.

2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs intimata a arătat că, în mod corect instanța de apel a constatat inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 294 alin. 1 din Codul de procedura civila, cererea formulata de recurentul - pârât privind constatarea că bunurile comune au fost dobândite prin contribuția sa exclusivă, această cerere fiind o cerere noua formulată în apel, deci inadmisibilă.

Astfel, prin încheierea de ședința din data de 21.03.2007 prima instanță a dispus anularea cererii reconvenționale formulata de recurentul - pârât prin care acesta a solicitat să se constate că bunurile ce compun masa partajabilă au fost dobândite exclusiv prin contribuția sa.

Intimata a arătat că instanța de apel a apreciat în mod corect că solicitarea în sensul constatării calități de bunuri proprii a bunurilor comune nu mai poate fi formulată în apel, aceasta având valoarea unei cereri noi inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv că este nefondată susținerea recurentului în sensul ca aceste susțineri reprezintă simple apărări de fond în condițiile în care ele au un veritabil caracter reconvențional.

Cererea reconvențională fiind anulată de prima instanță - soluție care nu a fost apelata în aceasta privința - nu mai poate fi reiterată pe calea apelului, fiind o cerere nouă.

Așadar, orice susțineri referitoare la o alta contribuție decât cea egală a părților este nefondată și inadmisibilă în acest stadiu procesual în condițiile în care cererea reconvențională formulată de recurent la instanța de fond a fost anulată.

De asemenea, s-a arătat că în mod corect instanța de apel a înlăturat dispoziția referitoare la constatarea datoriei comune și obligația părților de a o suporta în cota de ½ fiecare întrucât prima instanță nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, în aceste condiții instanța pronunțându-se din eroare extra petita.

3. Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală, cuprinde motivarea în fapt și în drept a soluției adoptate astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Referitor la contribuția egală la dobândirea bunurilor comune a arătat că în practica judiciară s-a stabilit faptul că în lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți ar fi avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și deci împărțirea acestor bunuri urmează a se face în părți egale, așa cum în mod corect a decis instanța de fond.

4. Referitor la ultimul motiv de recurs a menționat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor referitoare la modalitățile de formare și de atribuire a loturilor, fiind nefondată critica în sensul că s-a făcut o aplicarea greșită a dispozițiilor art. 673 indice 9 din codul de procedură civilă și art.741 din Codul civil în condițiile în care instanța de apel a ținut seama de criteriile generale prevăzute de lege precum și de propunerile făcute de părți.

Atribuindu-i-se 2 din cele 5 imobile ce compun masa partajabilă, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 741 din Codul civil și art. 673 indice 5 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

La formarea loturilor instanța de apel a avut în vedere în principal principiul atribuirii în natura a bunurilor și pe cat posibil în aceeași cantitate potrivit propunerilor de lotizare făcute de reclamanta pârâtă în cadrul motivelor de apel.

Unul dintre cele 3 imobile atribuite recurentului se află în București ., .. 1 sectorul 2, compus din 4 camere, recurentul având deci posibilitatea să își desfășoare în continuare activitățile pe care le are în București și să își stabilească aici domiciliul.

Atribuindu-i-se 2 din cele 3 imobile aflate în București, cel de-al treilea fiind atribuit recurentului împreună cu cele două imobile din afara Bucureștiului, instanța de apel a avut în vedere și nevoile reale ale părților, recurentul nefiind prejudiciat în vreun fel prin modalitatea de partajare.

Pe de alta parte, la formarea loturilor instanța de apel a avut în vedere și faptul că reclamanta pârâtă nu are posibilitatea financiară de a achita sulta recurentului.

Varianta de partajare propusă de recurent nu ține seama de criteriile generale prevăzute de lege, de nevoile reale ale părților și de posibilitățile de valorificare a bunurilor în cele mai bune condiții din punct de vedere economic.

Menționează că autoturismul marca KIA a fost și este în continuare folosit în exclusivitate de recurent, astfel încât propunerea de includere a acestui bun în lotul său nu este justificată.

De asemenea, a arătat că nu are posibilitatea de a întreținere imobilul din afara Bucureștiului.

În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi.

Prin Decizia civilă nr. 512/28.04.2011, Curtea de Apel București, analizând recursul formulat de către pârât, a constatat următoarele:

În ce privește primul motiv de recurs, Curtea l-a constatat nefondat, având în vedere că instanța de apel a arătat explicit motivul pentru care a considerat prima critică nefondată, respectiv a reținut că sentința apelată „conține motivarea în fapt și în drept a soluției adoptate”, astfel că nu a constat încălcarea prevederilor legale evocate.

Curtea a apreciat că nu se impunea analizarea de către instanța de apel, așa cum a susținut recurentul, a fiecărui aspect invocat relativ la modul în care prima instanță a stabilit cotele de contribuție ale fiecărei părți la achiziționarea bunurilor disputate, fiind suficientă constatarea de către instanța de control judiciar în sensul că instanța de fond a realizat o dezvoltare în fapt a considerentelor pentru care a pronunțat soluția reținută în dispozitiv și a indicat temeiuri de drept pe baza cărora a soluționat pretențiile părților.

Susținerea recurentului referitoare la sentința fondului sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, întrucât aceasta nu cuprinde susținerile prescurtate ale părților în forma în care acestea au fost prezentate instanței cu arătarea dovezilor, nu vine să conducă la concluzia nemotivării corespunzătoare de către instanța de apel a primei critici referitoare la neîndeplinirea de către prima instanță a obligației de motivare a hotărârii nu poate fi primită. Astfel, mențiunile de la pct. 3 ale art. 261 Cod procedură civilă referitoare la obiectul pricinii și susținerile prescurtate ale părților cu arătarea dovezilor își găsesc locul în cuprinsul unei hotărâri în partea introductivă a acesteia, mai exact în practicaua hotărârii, lipsa acestora putând fi complinită făcând aplicarea art. 281 Cod procedură civilă.

Într-adevăr, în cuprinsul considerentelor instanța are obligația de a prezenta susținerile părților, însă numai argumentarea în sensul fondării sau nefondării acestora echivalează cu motivarea în fapt și în drept a motivelor care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, aspecte care își găsesc corespondent în pct. 5 al art. 261 Cod procedură civilă, numai aceste considerente putând constitui motiv de critică în fața instanței de control judiciar.

Or, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a făcut referire la considerentele hotărârii primei instanțe prin referire la motivarea în fapt și în drept a acesteia.

Rămânând în același context referitor la dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, Curtea a analizat critica subsumată motivului 3 de recurs al recurentului referitoare la hotărârea instanței de apel, în sensul că nici aceasta nu respectă dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă.

Referitor la această susținere, Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.

În aplicarea dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și V. I., în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina "instanței", obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).

Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea V. der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art. 6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârca Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).

În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii instanței de apel, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de către această instanță, care au constituit temei al soluției adoptate de către aceasta. Din motivarea deciziei recurate rezultă că instanța de apel a făcut aprecieri legate de cota de contribuție a soților (și a arătat de ce nu poate să analizeze fondul pretențiilor cu acest obiect), de valoarea autoturismului marca KIA, de formarea și atribuirea loturilor, raportând situațiile de fapt la articole de drept. Numai după o asemenea analiză, instanța de apel a apreciat că apelurile sunt fondate în măsura descrisă în hotărâre.

Așa fiind, Curtea a constatat nefondate motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Recurentul și-a întemeiat recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă care vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Însă acest motiv de recurs urmărește desființarea unei hotărâri judecătorești atunci când a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Cu alte cuvinte, instanța schimbă natura contractului dacă, spre exemplu, califică un contract de vânzare cumpărare drept un contract de schimb și comite o denaturare atunci când supunând actele cauzei interpretării sale le atribuie un alt înțeles pe care termenii în loc să-l sprijine îl exclud. Pentru a fi întemeiată imputarea de denaturare adusă instanței este necesară precizarea în ce constă aceasta prin indicarea termenilor din actul pretins greșit interpretat ce exclude prin înțelesul său clar constatarea dedusă din el de instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Prin raportare la aceste considerațiuni de ordin teoretic, Curtea a constatat că motivul de recurs întemeiat de recurent pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă a fost invocat în mod greșit, instanța de apel neavând a se raporta la o convenție a părților a cărui natură să o fi schimbat-o sau să o fi interpretat-o greșit.

Criticile subsumate acestui motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă au fost însă analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, o dată cu criticile care au fost raportate chiar de către recurent la acest ultim motiv de recurs.

Curtea a constatat că prin cererea reconvențională pârâtul reclamant a solicitat să se constate, în ceea ce privește bunurile imobile și mobile dobândite în timpul căsătoriei, că acestea au fost dobândite prin contribuția sa exclusivă.

Prin încheierea de ședință de la data de 21.03.2007, instanța de fond a procedat la anularea cererii reconvenționale, ca urmare a neindicării valorii bunurilor supuse partajului. După cum se poate lesne constata din cuprinsul acestei încheieri, nulitatea cererii reconvenționale nu a fost dispusă ca urmare a neachitării taxei de timbru, ci a omisiunii părții de a-și evalua pretențiile relativ la bunurile proprii. De altfel, așa după cum s-a reținut și în încheierea de admitere în principiu și s-a constatat și prin raportare la fila CEC depusă la dosarul de fond (fila 24) pârâtul a achitat o taxă de timbru de 19 RON relativ la cererea reconvențională. Or, această parte a formulat apărări și din perspectiva unei cote majoritare la dobândirea bunurilor comune, în acest sens se constată că în cuprinsul cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat: „partajarea bunurilor comune dobândite de subsemnatul și de reclamantă în timpul căsătoriei cu observarea cotelor de contribuție personale la dobândirea acestora”.

Așa după cum bine se cunoaște, art. 30 din Codul familiei instituie prezumția comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, nu însă și o cotă egală de contribuție la dobândirea acestora. Soții pot susține o contribuție într-o măsură mai mare la dobândirea bunurilor comune rămânând în sarcina celui care invocă această situație să o și dovedească.

Curtea a constatat că pârâtul a continuat și după anularea cererii reconvenționale să susțină, ca o apărare de fond, cota sa majoritară la dobândirea bunurilor comune, dovadă încheierea de la data de 26.09.2007 și concluziile scrise depuse de către acesta.

Sub acest aspect, reclamanta nu s-a opus reafirmării pretențiilor pârâtului, prin încheierea sus-indicată, solicitând în mod expres timbrarea de către pârât în mod corespunzător. S-a constatat din cererile depuse de reclamantă și din concluziile scrise, că reclamanta a insistat a se reține aspecte care au contribuit la obținerea de către ea a unor venituri, aspecte care nu-și aveau rostul în cazul în care părțile, de comun acord, ar fi convenit asupra unei participări egale la dobândirea bunurilor comune.

Mai mult, Curtea a constatat că și prin probele administrate, îndeosebi interogatoriile, părțile și-au disputat drepturile din perspectiva contribuției lor la dobândirea bunurilor supuse partajului. De altfel, instanța de recurs a avut în vedere că instanța fondului a încuviințat și administrat un vast probatoriu - aspect relevant pentru chestiunea adusă în discuție – justificat numai prin acceptarea situației constând în faptul că părțile aveau propriile pretenții cu privire la mărimea cotelor la dobândirea bunurilor comune.

Prin raportare la probele administrate, instanța de fond avea obligația de a stabili contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, soții neavând un drept stabilit de la lege asupra unei cote din bunurile comune, motiv pentru care prima instanță a și procedat la administrarea unui vast probatoriu, în condițiile unei apărări a pârâtului în sensul unui aport majoritar din partea sa la dobândirea acestora.

Având în vedere că apărările pe fond ale pârâtului referitoare la o cotă majoritară au continuat să învestească instanța de fond, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de apel a considerat că susținerile din apel ale apelantului pârât referitoare la cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune nu poate fi primită, întrucât o asemenea critică se conturează ca inadmisibilă, în raport de art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, conform căreia în apel nu se pot formula cereri noi. Instanța de apel avea obligația, în raport de cele reținute mai sus, să analizeze apelul pârâtului cu referire concretă la mijloacele de probe și la pretențiile concrete cu care a fost sesizată.

Cum această critică de apel formulată de către apelantul pârât nu a fost soluționată pe fondul său, având în vedere că în calea de atac a apelului, cale devolutivă, se poate schimba situația de fapt deja stabilită în ce privește cota de participație a soților la dobândirea bunurilor comune, față de specificul cererilor de partaj determinat de interdependența pretențiilor, de necesitatea lichidării pretențiilor reciproce, de dubla calitate a părților, ținând cont de faptul că potrivit reglementării actuale recursul reprezintă o cale extraordinară de atac nedevolutivă, reanalizarea situației de fapt excedând competenței instanței de recurs, pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 5 cu referire la art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță – Tribunalul București.

Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 24.05.2011 sub nr._ .

Tribunalul București - secția a V-a civilă prin decizia civilă nr.793/18.06.2014 a anulat apelul declarat de apelantul pârât M. G. împotriva sentinței civile nr. 8671/24.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, ca insuficient timbrat; a admis apelul declarat de apelanta reclamantă G. (M.) D.; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că: a atribuit reclamantei și apartamentul nr. 25, situat în București, ., ., în valoare de 324.750 lei; a obligat reclamanta la plata sumei de 162.375 lei cu titlu de sultă către pârât; a constatat că valoarea autoturismului marca Kia, reținut la masa partajabilă este de 16.057 lei, iar sulta datorată de pârât reclamantei pentru acest bun este de 8.028,5 lei:; a compensat sultele, obligând pe pârât la plata, către reclamantă, a sumei de 470.735,42 lei, diferență de sultă în urma compensării; a înlăturat dispoziția referitoare la constatarea datoriei comune și obligația părții de a o suporta, în cote de câte 1/2, către S.C. Vismar ..L; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În considerentele deciziei tribunalul a arătat că a avut în vedere dispozițiile deciziei de casare, dar și împrejurarea că, privind apelul declarat de apelantul pârât M. G. împotriva sentinței civile nr. 8671/24.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în rejudecare, a fost admisă excepția insuficientei timbrări, Tribunalul va anula cererea de apel ca insuficient timbrată.

În acest sens, s-a reținut că, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 25.01.2012, a fost admisă excepția insuficientei timbrări, reținându-se că apelantul – pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit în ședința publică de la data de 23.11.2011.

În consecință, în rejudecare, Tribunalul a analizat apelul formulat de apelanta G. (M.) D., împotriva aceleiași sentințe, în raport de criticile formulate de aceasta și de probele administrate, pe care l-a găsit fondat.

Tribunalul a avut în vedere că o primă critică formulată de apelanta reclamantă vizează modalitatea de formare a loturilor.

În această ordine de idei, s-a reținut că, instanța de fond, prin modalitatea în care a dispus partajarea bunurilor comune, nu a ținut seama de criteriile impuse în mod exemplificativ de dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă și nici de disp. art. 741 Cod civil, potrivit cărora la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi ori creanțe, de aceeași natură și valoare.

În considerarea celor expuse, s-a constatat, pe de o parte, că cele două propuneri de lotizare făcute de reclamantă nu au fost avute în vedere de instanța fondului, iar pe de altă parte, că prin modul de împărțire a bunurilor imobile comune, în condițiile în care din masă se reținuse ca făcând parte un număr de 5 astfel de bunuri, prin atribuirea către reclamantă doar a unuia, nu se valorifică principiul înscris în art. 741 Cod civil, în conținutul antemenționat.

În consecință, Tribunalul, a reținut propunerile de lotizare făcute de reclamantă, și în considerarea prevederilor legale evocate anterior, va atribui reclamantei și apartamentul nr. 25 situat în București, ., . 1, în valoare de 324.750 lei.

O a doua critică făcută de apelanta reclamanta a vizat necompensarea sultelor de către prima instanță.

Și sub acest aspect, a fost apreciată cererea prin prisma disp. art. 673 ind. 10, alin. 4 din Codul de procedură civilă, precum și a disp. art. 1143 și urm. din Codul civil, astfel că Tribunalul a compensat sultele reciproce ale foștilor soți, iar în urma acesteia operațiuni, pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 470.735,42 lei, cu titlu de sultă.

În această ordine de idei, s-a reținut că valoarea totală a masei bunurilor devălmașe este de 2.729.988,84 lei, că lotul atribuit reclamantei se compune din . în ., .. A ., București, în valoare de 567.555 lei, format din trei camere și dependințe, bunurile mobile aflate în acesta, în valoare de 1954 lei, precum și apartamentul nr. 25 situat la adresa menționată anterior, în valoare de 324.750 lei, având o valoare totală de 894.259 lei, că lotul atribuit pârâtului este alcătuit din restul bunurilor reținute ca făcând parte din masa bunurilor comune, cu o valoare de 1.835.729,84 lei și că foștii soți au avut o contribuție egală la dobândirea acestora.

Privind cea de a treia critică a apelantei reclamante ce vizează împrejurarea că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a constatat ca părțile au o datorie comună către S.C. Vismar ..L., obligând părțile să achite aceasta datorie, în condițiile în care nu a fost învestită cu o astfel de cerere, tribunalul a reținut că este fondată, întrucât prin soluționarea unei cereri care nu a fost dedusă de părți judecății a fost încălcat principiul disponibilității ce guvernează întregul proces civil, împrejurare față de care va înlătura dispoziția referitoare la constatarea datoriei comune și obligarea părților de a o suporta, în cota de ½ fiecare, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței fondului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. G., criticând decizia nr.793/18.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, precum și încheierea de ședință din data de 25.01.2012, apreciindu-le nelegale și netemeinice, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Arată recurentul că, prin încheierea de ședință din 25.01.2012 s-a dispus anularea apelului ca insuficient timbrat cu motivarea că nu s-a achitat taxa de timbru în cuantumul stabilit, respectiv 14.230,95 lei.

Apreciază că această încheiere este nelegală, întrucât în ședința din 25.01.2012 apărătorul său a formulat în temeiul art.21 din Legea nr.146/1997 o cerere de eșalonare a plății taxei de timbru, arătând totodată că, datorită problemelor de sănătate ale părții pe care o reprezintă și a problemelor personale ale acestuia, a fost în imposibilitate de a achita integral taxa de timbru. Cererea formulată ar fi trebuit să fie calificată ca o cerere de ajutor public judiciar, în condițiile în care fusese indicat temeiul de drept al acesteia, respectiv dispoz.art.21 din Legea nr.146/1997.

Cu toate acestea, instanța a omis a se pronunța asupra calificării cererii formulate, dar și în ceea ce privește solicitarea de eșalonare a plății taxei de timbru.

Se mai arată că la termenul de judecată din 25.01.2012, recurentul a achitat o taxă de timbru în cuantum de 1424 lei, acesta având reprezentarea că achită integral cuantumul taxei de timbru, interpretând greșit suma pe care o datora cu acest titlu.

Din actele medicale atașate recursului, rezultă că recurentul are grave probleme de sănătate a ochilor, suferind de glaucom în stadiu avansat și, deși pe citația primită de acesta figura suma de 14.230,95 lei, suma a fost interpretată greșit ca fiind 1423,95 lei, recurentul achitând 1424 lei.

În ziua procesului, recurentul a fost într-o deplasare în Cairo, Egipt, tot în scop medical, pentru a se trata de glaucom.

Intenția de a achita taxa de timbru a fost exprimată de recurent prin apărătorul său de la acea dată și confirmată ulterior de achitarea diferenței de 13.000 lei, astfel cum rezultă din chitanța anexată la fila 62 din dosar.

Astfel, intenția recurentului a fost aceea de a se judeca cererea sa de apel, cerere prin care solicita să se constate contribuția majoritară la dobândirea bunurilor comune, sens în care s-au depus și înscrisurile de la filele 14-44 și care ar face dovada provenienței acestor sume.

În ceea ce privește decizia civilă nr.793/18.06.2014, recurentul arată că este greșită atât în ceea ce privește stabilirea valorii loturilor și, implicit stabilirea sultei, dar și în ceea ce privește criteriile de atribuire a bunurilor partajabile.

Deși în conținutul motivării se enumeră criteriile de atribuire a bunurilor supuse partajării, instanța nu face o corectă aplicare a acestora, în condițiile în care masa partajabilă este formată din 5 imobile – 3 apartamente în București și 2 imobile compuse din teren și construcții în afara Bucureștiului.

Soluția corectă era aceea de a atribui fiecărei părți câte un apartament în imobilul din . imobil compus din teren și construcție, iar apartamentul din . de birou pentru societatea recurentului, urma să fie atribuit acestuia, iar prin această modalitate s-ar fi respectat toate criteriile de atribuire.

O altă critică privește valoarea loturilor.

Motivarea hotărârii cu privire la valoarea bunurilor ce compun lotul intimatei reclamante și sulta stabilită în sarcina recurentului pârât nu are suport probator.

În ceea ce privește . în ., sector 1, instanța indică în mod nejustificat valoarea de 567.555 lei, respectiv valoarea de piață la nivelul anului 2008, deși expertiza în construcții efectuată de expertul S., la 7.11.2012 (în apel după casare), a stabilit o valoare de piață de 394.528 lei.

În ceea ce privește valoarea . la aceeași adresă, se reține, de asemenea, o valoare nejustificată de 324.750 lei, deși această valoare nu a fost stabilită prin nicio expertiză efectuată în cauză.

Astfel, în expertiza din anul 2008 a fost stabilită valoarea de 235.805 lei, iar în apel după casare, s-a stabilit o valoare la nivelul lunii noiembrie 2012 de 263.562 lei.

Astfel, valorile apartamentelor reținute de instanța de apel nu reflectă valorile de piață ale acestora la momentul partajării, ci pe cea din 2008, când piața imobiliară era supraevaluată.

În ceea ce privește valoarea bunurilor ce compun lotul recurentului pârât, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece instanța nu indică valorile bunurile atribuite acestuia pentru a se stabili în mod corect valoarea sultei; nu s-au avut în vedere valorile din expertiza efectuată în 2012, ci cele din 2008; valoarea terenurilor a fost stabilită în euro la nivelul anului 2008, nu rezultă din dosar care este calculul efectuat de instanță în stabilirea valorilor bunurilor atribuite recurentului, respectiv valoarea terenurilor pentru imobilele din . Călugăreni, pentru a se verifica corectitudinea stabilirii valorii sultei.

Se mai susține că se impunea și reevaluarea terenurilor în apel după casare, având în vedere că valorile pentru 1 m.p. teren, în condițiile pieții imobiliare actuale, sunt cu mult mai mici decât valorile aferente pieții imobiliare din 2008, stabilite prin expertiza efectuată la fond.

Se apreciază că hotărârea instanței este nelegală și sub aspectul neevaluării terenurilor.

În condițiile în care, instanța admisese proba cu expertiză topo, având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenurilor, se apreciază nelegală decăderea recurentului din dreptul de a administra proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, având în vedere împrejurările în care s-a luat o astfel de măsură.

Astfel, proba fusese încuviințată de instanță, apreciată utilă și concludentă; expertul desemnat de instanță urma a fi înlocuit, întrucât nu avea competența de evaluator; cauza oricum suporta amânare la data de 30.01.2013, întrucât s-a revenit cu adresă la expertul auto; expertiza era necesară pentru o corectă soluționare a cauzei, deoarece în lipsa acesteia, sulta nu este corect calculată, întrucât instanța a avut ca referință valori din perioada 2008, care nu reflectau valoarea reală la momentul partajării; apărătorul recurentului a explicat motivul pentru care nu s-a achitat onorariul de expert, urmând a face dovada la termenul următor, această situație fiind determinată de starea medicală gravă a recurentului, acesta fiind supus unor intervenții chirurgicale; în condițiile amânării dosarului la 30.01.2013, din motive neimputabile recurentului și mai ales în situația în care expertiza topo era necesară pentru soluționarea corectă a cauzei, instanța a sancționat excesiv recurentul prin decăderea din proba cu expertiză topo, deși proba era utilă ambelor părți, iar plata onorariului de expert putea fi pusă fie în sarcina intimatei, fie, dacă nu se achita onorariul până la efectuarea expertizei, recurentul putea fi dat în debit.

Se mai arată de către recurent că din modul de desfășurare a procesului, se poate observa o gravă încălcare a dispoz.art.6 C.E.D.O. recurentul neavând parte de un proces echitabil, fiind sancționat de instanță în mod excesiv, în detrimentul înfăptuirii justiției și prin vătămarea gravă a intereselor patrimoniale a interesului acestuia.

Intimata reclamantă G. D. a invocat excepția tardivității formulării recursului, excepție pe care Curtea o va analiza conform art.137 alin.1 C.proc.civ.

Excepția tardivității declarării recursului este neîntemeiată având în vedere că decizia pronunțată în apel nr.793/18.06.2014 a fost comunicată recurentului la data de 9.01.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 265 din dosarul de apel.

Recursul a fost declarat la data de 26.01.2015, termenul de 15 zile libere împlinindu-se într-o zi nelucrătoare, respectiv 25 ianuarie – duminică. Astfel, termenul de recurs s-a prorogat până la 26.01.2015 când a și fost înregistrat la instanță, excepția tardivității declarării recursului nefiind întemeiată.

Analizând recursul formulat, Curtea îl va admite, având în vedere următoarele considerente:

Criticile referitoare la încheierea din 25.01.2012, prin care s-a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de recurent, sunt întemeiate.

Taxa de timbru datorată de apelantul pârât a fost stabilită de către instanță prin încheierea din 23.11.2011, în cuantum de 14.230,95 lei (aferentă pretențiilor formulate de acesta în cererea reconvențională). La acea dată s-a dispus citarea apelantului cu mențiunea de a achita această taxă de timbru, procedură îndeplinită, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 55 din dosarul de apel.

În ședința publică de la 25.01.2012, apărătorul apelantului pârât a depus chitanța prin care s-a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1424 lei și a învederat instanței că motivul neplății integrale a taxei de timbru s-a datorat stării de sănătate și problemelor personale ale apelantului.

S-a solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea achitării acestei taxe în cuantumul datorat și, de asemenea, s-au invocat dispozițiile art.21 din Legea nr.146/1997, solicitând și încuviințarea eșalonării plății taxei de timbru.

Sub un prim aspect, Curtea constată că instanța a încălcat dispoz.art.129 C.proc.civ., referitoare la rolul activ al instanței, întrucât față de dispozițiile legale expres menționate – art.21 din Legea nr.146/1997 și în raport de plata parțială a taxei de timbru efectuată la termenul din 25.01.2012, ar fi trebuit să califice cererea apărătorului apelantului pârât ca fiind o cerere de acordarea ajutorului public judiciar și să-i pună în vedere să depună actele necesare în vederea soluționării acesteia.

Astfel, potrivit art.21 din Legea nr.146/1997, „(1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008; (2) Instanța acordă persoanelor juridice, la cerere, facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în următoarele situații: a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate; b) plata integrală a taxei, potrivit art. 20, nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile legii, indisponibilizate.(3) În mod excepțional, instanța poate acorda persoanelor juridice reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.(4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eșalonarea sau amânarea plății”.

Din această perspectivă, cererea formulată de apelantul pârât prin apărătorul său nu comporta nici un fel de echivoc, iar instanța avea îndatorirea de a se pronunța într-un fel sau altul asupra sa.

Curtea mai reține și faptul că la termenul imediat următor, 21.03.2012, apelantul pârât a achitat prin chitanța din 19.03.2012 (fila 62 dosar) diferența de 13.000 lei, până la acoperirea integrală a taxei de timbru în cuantum de 14.230,95 lei.

De asemenea, se mai are în vedere și faptul că prima plată efectuată de către apelantul pârât a fost în cuantum de 1424 lei, fiind plauzibilă susținerea acestuia din recurs, potrivit căreia datorită problemelor specifice de sănătate, respectiv glaucom, a înțeles greșit suma stabilită în sarcina sa.

Curtea urmează să aibă în vedere la soluționarea cauzei de față, statuările instanței de contencios european, în ceea ce privește art.6 alin.1 din C.E.D.O., în Cauza I. contra României în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că: „în ciuda marjei de apreciere de care dispune statul în materie, Curtea subliniază că o limitare a accesului la un tribunal nu este în concordanță cu articolul 6 § 1 decât dacă vizează un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”. În acest sens Curtea a considerat că restricțiile, care sunt pur financiare, trebuie să facă obiectul unei examinări mai riguroase, pentru a promova interesele justiției.

De asemenea, instanțele trebuie să țină cont de principiul conform căruia Convenția urmărește protejarea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective.

C.E.D.O. a reiterat că cuantumul cheltuielilor de judecată, apreciat în contextul circumstanțelor unei spețe date, inclusiv capacitatea reclamantului de a le achita, precum și faza procedurală în care această restricție este impusă sunt factori care trebuie luați în considerare atunci când se determină dacă o persoană a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal sau dacă, datorită cuantumului cheltuielilor de judecată, dreptul de acces la un tribunal a fost restrâns în așa măsură încât este afectat în însăși substanța sa.

Curtea are în vedere, față de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv achitarea integrală a taxei de timbru la termenul din 21.03.2012, că apelantul a demonstrat intenția sa de a se soluționa pe fond apelul cu care a sesizat instanța, cu atât mai mult cu cât la acel termen s-a încuviințat la cererea sa administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, pentru stabilirea valorii de circulație a bunurilor imobile enumerate în cererea de chemare în judecată de la fila 10 dosar fond, cât și suplimentarea expertizei auto pentru stabilirea valorii de circulație a unui autoturism.

Față de această situație, se impune a se observa că înlăturarea sancțiunii anulării acțiunii ca netimbrate, aplicată de către prima instanță prin neprimirea cererii de acordare a unui nou termen pentru îndeplinirea obligației timbrajului, este condiționată atât de dovedirea cumulativă a condiției vătămării, a legăturii vătămării cu respingerea cererii de amânare a judecății, a lipsei intenției în pricinuirea neregularității invocate, a caracterului de neînlăturat a împiedicării invocate, cât și de îndeplinirea actului de procedură în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Sub acest aspect, Curtea constată, în condițiile art.105 alin.2 C.proc.civ., că apelantului i s-a produs o vătămare pricinuită de necalificarea cererii formulată în temeiul art.21 din Legea nr.146/1997, cerere care trebuia să primească o rezolvare din partea instanței de apel, apelantul nu s-a aflat în situația prevăzută de art.108 alin.4 C.proc.civ., întrucât, astfel cum s-a dovedit cu actele depuse în recurs, există suspiciuni rezonabile că acesta nu a înțeles foarte bine cuantumul taxei de timbru, aflându-se într-o eroare asupra cuantumului acesteia și că a achitat până la termenul acordat în cauză – 21.03.2012 - întreaga sumă datorată cu titlu de taxă de timbru, respectiv 13.000 lei.

Curtea mai are în vedere și faptul că după momentul anulării ca insuficient timbrat a apelului formulat de către pârât, judecata a continuat încă o bună perioadă de timp și chiar i s-a încuviințat apelantului pârât toate probele formulate, acesta dovedind intenția de a se judeca sub toate aspectele invocate prin motivele de apel.

Astfel fiind, față de dispoz.art.304 pct.5 cu referire la art.105 alin.2 C.proc.civ., art.129 alin.6 C.proc.civ. și art.6 alin.1 din C.E.D.O., Curtea va admite acest motiv de apel, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța și asupra apelului formulat de către pârât.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr.793/2014, Curtea constată, de asemenea, caracterul fondat al acestora, în ceea ce privește criticile privind stabilirea valorii de circulație a bunurilor supuse partajului.

Sub acest aspect, Curtea reține următoarea situație de fapt.

În fața primei instanțe, s-au efectuat rapoarte de expertiză vizând imobilele supuse partajului.

Astfel, prin raportul de expertiză efectuat de exp.S. M. V. la 23.04.2008 (fila 261 – 279 dosar fond, vol.I) apartamentul nr.17 din ., sector 1, București, a fost evaluat la 567.555 lei. Apartamentul nr.25 de la aceeași adresă a fost evaluat la suma de 235.805 lei.

După încuviințarea obiecțiunilor, valoarea finală a apartamentului nr.25 a fost la data de 10.09.2008 de 324.750 lei (fila 367, vol.II, dosar fond).

În apel după casare, instanța a încuviințat efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea imobilelor, atât în ceea ce privește construcțiile, cât și terenurile, aspect care rezultă din încheierea de ședință din 21.03.2012.

Expertizele au fost refăcute de același expert S. M., la data de 8.10.2012 (fila 96-114 dosar apel). Potrivit acestei noi expertize, s-a stabilit că valoarea apartamentului 17 din ., sector 1, este de 394.528 lei, iar a apartamentului 25 este de 263.562 lei.

Sub acest aspect, tribunalul nu a ținut cont de raportul de expertiză efectuat în cauză în apel după casare și nici nu a motivat înlăturarea sa din cauză, deși era o probă încuviințată și apreciată utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Din această perspectivă, se impune a se reaminti că partajarea bunurilor comune ale soților trebuie să se facă la valoarea din momentul partajării, respectiv momentul la care s-a pronunțat hotărârea în apel, cu atât mai mult cu cât instanța dispunea de o expertiză ce avea în vedere prețurile la momentul partajului efectiv, dar și pentru faptul că din anul 2008, când s-au efectuat unele expertize în cauză, și până în 2014, valoarea imobiliară de piață a înregistrat semnificative modificări.

De asemenea, se va avea în vedere și faptul că instanța a revenit asupra expertizei topografice, deși și această probă fusese încuviințată și apreciată ca utilă și pertinentă soluționării cauzei, cu atât mai mult cu cât neplata onorariului de expertiză la termenul la care s-a dispus decăderea nu atrăgea prin ea însăși amânarea obiectivă a cauzei, cauza neaflându-se în stadiu de judecată, întrucât lipseau alte probe încuviințate de instanță.

Prin urmare, și sub acest aspect, hotărârea tribunalului este dată cu aplicarea greșită a legii prin încălcarea dispozițiilor art.129 C.proc.civ. și art.6 alin.1 din C.E.D.O., producându-se astfel recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și rejudecarea apelului, dar și pentru refacerea probelor, astfel încât instanța să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii valoarea de circulație a imobilelor – teren și construcție la momentul partajului.

Celelalte susțineri ale recurentului, referitoare la criteriile de atribuire și la modalitatea de stabilire a sultelor, ca urmare a formării loturilor, sunt aspecte care vor fi avute în vedere de către tribunal cu ocazia soluționării pe fond a apelurilor, acestea două având o strânsă legătură care impune judecarea lor împreună.

Astfel fiind, în temeiul art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât M. G., împotriva deciziei civile nr. 793 din 18.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, precum și a încheierii de ședință din 25.01.2012, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. (M.) D..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

DOINIȚA M. D. A. B. I. B.

GREFIER

L. C.

Red.D.A.B.

Tehnored.B.I.

2 ex/27.05.2015

----------------------------------------

T.B– Secția a V-a – M.S.

- M.D.P.

Jud.Sector 1 – P.U.

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr....		Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 669/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ordin de protecţie. Decizia nr. 630/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 635/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 650/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 669/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 82/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI