Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 345/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 345/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 345
Ședința publică de la 25.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea A. A. C., împotriva deciziei civile nr.1063/11.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimatul, A. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că, deși contestatoarea a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10,00 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, aferentă contestației în anulare, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație.
Totodată, se referă faptul că până la acest moment contestația în anulare nu a fost motivată, precum și faptul că intimatul, A. I. a depus o întâmpinare la dosar în data de 11.12.2012, care a fost comunicată contestatoarei, la 12.12.2012.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a contestației în anulare și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.1063/11.06.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate ambele recursuri formulate de recurentul – reclamant A. D. și de recurenta – pârâtă A. A. C., împotriva deciziei civile nr.1231 A/21.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că ambele recursuri sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Asupra recursului formulat de A. A. C., Curtea a apreciat că impune a se preciza în prealabil, că în recurs nu se pot invoca omisso medio motive de nelegalitate ale sentinței pronunțate în primă instanță, deoarece în recurs se verifică legalitatea hotărârii pronunțate în apel, tribunalul fiind obligat potrivit art.295 Cod procedură civilă să verifice în limitele motivelor de apel cu care a fost investită, situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Recurenta a înțeles să invoce pe cale de excepție, și potrivit art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, nulitatea absolută a rapoartelor de expertiză efectuate în primă instanță, prima data în recurs, deoarece din motivele de apel existente la filele 13-18 în dosarul de apel, rezultând că astfel de critici nu au fost formulate.
În aceiași ordine de idei, se încearcă acreditarea că această excepție ar fi de nulitate absolută, astfel încât poate fi formulată oricând, chiar și în recurs.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe acest raționament, rezultă că rapoartele de expertiză tehnică în construcții și topografie, ar fi lovite de nulitate deoarece, experții D. Z. și Duzinschi E., nu au obținut viza anuală pentru exercitarea profesiei de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, respectiv construcții civile și industriale, iar prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, vătămarea se presupune până la proba contrară, iar proba contrară trebuie efectuată de intimat, în timp ce recurenta nu are decât a invoca o vătămare, fără a indica în ce constă aceasta și fără a o proba.
Dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă instituie o nulitate relativă, ceea ce presupune că trebuie invocată sub sancțiunea decăderii până la termenul imediat următor luării la cunoștință a actului procesual ce a încălcat legea.
Recurenta nu a invocat nici un motiv de nulitate al rapoartelor de expertiză nici la termenele procedurale prevăzute de lege și nici pe parcursul întregii soluționări a dosarului în primă instanță și, după cum s-a arătat, nici nu a invocat prin apel vreo astfel de neregularitate.
Curtea a mai constatat și că cei doi experți au fost numiți de instanță la termenul din 09.06.2010, din listele puse la dispoziție de Biroul Local de Expertize.
Tribunalul a emis o adresă către Biroul Local de Expertize, încunoștințându-l de numirea celor doi experți în cauză.
Sub acest aspect, susținerile recurentei că cei doi experți nu au obținut viza anuală și nu au dreptul de a exercita profesia pentru anul 2010 au fost apreciate ca fiind lipsite de suport probator, aceasta nefăcând proba contrară faptului că cei doi experți se aflau pe listele Biroului Local de Expertize.
Extrasul de pe site-ul http.//www.ceccarprahova se referă la situația experților contabili care au obținut viza anuală și au dreptul de a exercita profesia pentru anul 2009, în timp ce specialitatea celor doi experți contestați este topografie cadastru și construcții civile și industriale, iar anul pentru care susține recurenta că nu ar fi avut viză este 2010 și nu 2009.
În plus, această listă cuprinde doar 23 de nume, de la litera A la B și privește membrii Filialei județului Prahova și nu municipiului București.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 teza a II-a Cod de procedură civilă cu referire la încălcarea dispozițiilor art.295 alin.1 Cod de procedură civilă și art.212 alin.1 teza I și art.211 Cod de procedură civilă a fost găsit de Curte neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța de apel verifică în limitele cererii de apel, adică motivele de apel pe care partea nemulțumită a înțeles să le invoce prin intermediul acestei căi de atac, cenzurând legalitatea hotărârii doar sub aspectele criticate.
Sub acest aspect, s-a constatat că toate motivele de apel invocate de recurentă au primit o dezlegare, inclusiv critica referitoare la raportul de expertiză, conform motivelor formulate și a dezvoltării acestora.
În ceea ce privește critica referitoare la titulatura raportului de expertiză efectuat de expertul D. Z., în sensul că a fost denumit raport de expertiză tehnică extrajudiciară, instanța de apel a menționat în mod corect și conform încheierilor din dosarul de fond că acest raport de expertiză are un caracter judiciar și nu extrajudiciar, întrucât a fost dispus de instanță la data de 09.06.2010 – fila 49 a dosarului de fond.
Denumirea acestui raport de expertiză, ca fiind unul extrajudiciar, este o eroare materială săvârșită de expert și care nu produce nicio vătămare recurentei, câtă vreme expertul a fost numit de instanță în condițiile legii, iar proba a fost dispusă și administrată, direct și nemijlocit, de instanța de judecată.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că părțile au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni și de a discuta în contradictoriu concluziile acestui raport de expertiză, rezultă caracterul său judiciar, precum și faptul că au fost respectate atât principiul contradictorialității și oralității și a dreptului la apărare.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.129 alin.4 teza a II-a Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că la termenul din 26.01.2011, după ce s-a acordat termen părților pentru a lua cunoștință de conținutul celor două rapoarte de expertiză, recurenta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în construcții, acestea fiind puse în discuția părților, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, instanța respingând aceste obiecțiuni ca neîntemeiate.
Și această chestiune, ce a reprezentat o critică în apel, a primit o dezlegare din partea tribunalului, arătând că recurenta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în construcții referitor la existența garajului, argumentând, față de motivele de apel formulate, de ce critica este nelegală.
În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art.69 alin.1 Cod de procedură civilă, respectiv dacă s-a solicitat avocaților părților procuri speciale, atunci când s-a pus în discuție recunoașterile părților privitoare la drepturile în judecată, renunțări ori propuneri de tranzacție, respectiv cele aflate la filele 18-20 din dosarul de fond.
La fila 18 din dosarul de fond se află o precizare a cererii formulate de intimatul A. D., care este semnată de avocat, în numele clientului său și în exercitarea mandatului avocațial pe care acesta i l-a încredințat.
Asistarea judiciară calificată prin intermediul unui avocat presupune că acesta, în numele și pentru clientul său, va efectua toate actele procedurale prevăzute de lege, în termenele stipulate de aceasta, astfel încât nu este necesară o procură specială în acest sens.
D. în situația renunțării la drepturi ori la judecată, legea impune necesitatea unei procuri speciale pentru exercitarea unor acte de dispoziție.
La dosar există o propunere de tranzacție (fila 43), dar care nu a fost finalizată de părți, nu este semnată, astfel încât ea nu a produs nicio consecință juridică în plan procesual asupra soluției pronunțată în cauză și nici nu a încălcat dreptul de dispoziție al vreunei părți.
S-a constatat, astfel, că nici din acest punct de vedere nu există nicio vătămare sub aspectul dispozițiilor art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, care să impună anularea hotărârii.
În ceea ce privește completarea la raportul de expertiză efectuată de expertul D. Z. s-a constatat că aceasta s-a referit la calcularea cotelor de moștenire aferente părților, iar inițiativa acestei completări i-a aparținut chiar recurentei, care, astfel cum susține expertul, i-a solicitat prin telefon să calculeze și aceste cote.
Practic, prin această critică invocată în recurs, recurenta își invocă propria culpă, ca motiv de neregularitate al raportului de expertiză, neregularitate care, însă, nu a fost invocată la termenul imediat următor, astfel încât nu poate fi ridicată direct în recurs. În plus, aprecierea expertului că, indiferent de cotele de moștenire ale părților, de cotele de proprietate din întregul imobil, această suprafață de 254 mp nu poate fi lotizată (dezmembrată), întrucât imobilul urmează să fie atribuit în întregime, reprezintă o chestiune de fapt și nu de drept, referitoare la posibilitatea împărțirii în natură, nefiind o dezlegare de drept a expertului.
Instanța a fost cea care a făcut aplicarea dispozițiilor art.6739 Cod de procedură civilă, a constatat situația de fapt că imobilul nu poate fi partajat în natură și a ținut cont de faptul că pârâta, în prezent recurentă, a solicitat atribuirea imobilului în natură.
S-a observat astfel că nu există nicio vătămare a recurentei, instanța ținând cont de cererile pe care aceasta le-a formulat și de situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, dându-i câștig de cauză.
Instanța de apel nu s-a subrogat în drepturile expertului D. Z. și nu au fost încălcate dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.304/2004, instanța, având în vedere raportul de expertiză, sub aspectul stabilirii situației de fapt a imobilului din punct de vedere al identificării sale în fapt și a aplicat dispozițiile legale în consecință, nefiind ținută de concluziile acestuia referitor la modalitatea de calcul a cotelor de proprietate și nici de cuantumul acestor cote calculate de expert.
Stabilirea cotelor de proprietate este o atribuție exclusivă a instanței de judecată și nu a expertului, în plus, instanța poate cenzura în cadrul activității de judecată propriu-zisă concluziile unui raport de expertiză, acesta neavând, ca probă, o valoare absolută și imuabilă.
Analizând și ultimele două motive de recurs, respectiv că instanța a încălcat dispozițiile art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, în sensul că nu a analizat toate motivele de apel și că a interpretat greșit cele două rapoarte de expertiză deduse judecății, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate, întrucât tribunalul a răspuns argumentat atât situației de fapt rezultată din probe, cât și față de temeiurile de drept aplicabile cauzei.
Critica vizând interpretarea greșită a celor două rapoarte de expertiză nu a fost primită în recurs, deoarece vizează netemeinicia unei hotărâri, nefiind incidente în cauză sub acest aspect dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, deoarece acest temei se referă la raportul juridic dedus judecății – partajarea bunurilor comune și nu la rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Față de aceste considerente, Curtea a respins acest recurs ca nefondat.
Și recursul formulat de A. D. a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a fost dobândit prin actul de vânzare – cumpărare nr.1748/1997 și prin actul de vânzare – cumpărare nr.2363/2003, părțile deținând 61/64 părți, masa partajabilă fiind compusă din teren și construcție.
Potrivit rapoartelor de expertiză, terenul are o valoare de 101.600 euro, iar construcția de 104.259 euro.
Aplicându-se calculul matematic a cotei de proprietate de 61/64 la suma celor două valori, adică 205.859 lei, rezultă că valoarea masei partajabile în cotă de 61/64 este de 196.210 euro.
În consecință, s-a apreciat, în mod corect, de către tribunal, că instanța de fond nu a calculat corect dreptul de ½ al fiecărui soț la dobândirea masei partajabile, deoarece ½ din valoarea de 196.210 euro este 98.105 euro.
Instanța de fond, deși a reținut contribuția egală a soților la dobândirea imobilului în litigiu și cota de proprietate deținută de aceștia, de 61/64, a calculat greșit sulta datorată de pârâtă către reclamantul – recurent, întrucât trebuia să raporteze cota egală de proprietate la dobândirea bunului la suma de 196.210 euro, adică la cât reprezintă cota de proprietate din imobil de 61/64 și nu la valoarea întregului imobil.
Curtea a constatat că hotărârea tribunalului este legală, cu atât mai mult cu cât arată și modalitatea de calcul a sultei, raportat la valoarea întregii mase a bunurilor comune, în timp ce instanța de fond nu a arătat cum a ajuns la această sumă, concluziile raportului de expertiză privind calculul sultelor putând fi cenzurat de instanță în virtutea atribuțiilor sale și în aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A. A. C..
La termenul de judecată din data de 25.02.2013 Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării contestației în anulare.
Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În speță, contestatoarea, deși a fost citată cu mențiunea timbrării contestației în anulare cu o taxă de timbru în sumă de 10 lei, respectiv 0,3 lei timbru judiciar – dovadă fila 11 – aceasta nu a făcut dovada plății pentru termenul de judecată mai sus menționat.
Așa fiind, Curtea urmează a anula contestația în anulare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. A. C., împotriva deciziei civile nr.1063/11.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimatul A. D..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./27.02.2013
C.-S.3 - I.B.; D.M.; D.A.B.
TB-S.5 – C.L.B.; C.D.C.
Jud.S.1 – P.U.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1328/2012. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
