Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1259/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1259/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2012 în dosarul nr. 1259/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1259
Ședința publică de la 2.07.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - E. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă S. (fostă G.) S. și de către recurentul pârât G. G. F., împotriva deciziei civile nr. 1047 A din 05.12.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 21.06.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 28.06.2012, apoi la 2.07.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 31.03.2008 sub nr._ , reclamanta G. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. G. F. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiata între părți la data de 13.02.1988 și înregistrata sub nr. 162 la Consiliul Local al Sectorului 1, din vina exclusiva a sotului parat, revenirea reclamantei la numele avut anterior casatoriei, acela de „Strambeanu”, partajarea bunurilor comune realizate in timpul casatoriei, la achizionarea carora reclamanta a avut o contributie de 90%, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect partajul bunurilor comune, reclamanta a susținut ca are o contribuție de 90% la dobandirea acestora, intrucat pe parcursul casatoriei a avut venituri mult mai mari decat paratul, fiind asociat . ce a desfasurat o activitate profitabila datorită eforturilor sale exclusive, pârâtul fiind chiar angajatul societății a cărui asociat și administrator era ea.A susținut reclamanta că din momentul în care pârătul, la îndemnul ei, a înființat o societate comercială, toate veniturile relativ mici, realizate de această societate, au fost cheltuite de pârt numai în scopuri personale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.36 – 38 C. fam., art. 613 și urm. C.p.c.
La termenul de judecata din 02.06.2008 reclamanta a depus precizare privind evaluarea bunurilor comune ce fac obiectul partajului.
Prin sentința civilă nr. 7435/02.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect partajul bunurilor comune.
Dosarul nou format a fost inregistrat pe rolul Judecătoriei sector 1 la data de 18.06.2008 sub nr. 10._ .
La termenul de judecata de la 30.06.2008, paratul a formulat intampinare și cerere reconventionala la cererea de partajare a bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, solicitand partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei si iesirea din indiviziune, dupa stabilirea masei bunurilor supuse impartelii, prin formarea si atribuirea de loturi; stabilirea intinderii dreptului sau asupra universalitatii bunurilor comune, constatand ca el a avut o contributie reala la dobandirea acestora, in proportie de 85 %; atribuirea in natura, in lotul sau, a imobilului teren si constructie P+1, situate in intravilanul satului P., ., . nr. 69-71, tarlaua 13 Parc, ., in suprafata de 248 m.p.; scoaterea de la masa bunurilor comune a apartamentului nr. 124 situat in București, ., nr. 41, ., ., precum si cota indiviza de 0,81% din suprafata de folosinta . integral de catre tatal sau, bun ce a ajuns in patrimoniul lor devalmas, printr-un act de schimb cu apartamentul nr. 77 din I. de Hunedoara; cu cheltuieli de judecata.
În ceea ce priveste bunurile imobile dobandite in timpul casatoriei, paratul a facut urmatoarele precizari: apartamentul nr. 40 situat in București, .. 2A, ., sector 4, compus din 3 camere si dependinte a fost detinut cu contract de inchiriere de parintii fostei sale sotii, fam S., pe care l-au achizionat in baza Decretului-lege nr. 61/1990, ca urmare a incheierii contractului de vanzare-cumpărare nr._, la pretul de 131.424 rol, din care s-a achitat un avans de 40.000 rol, din veniturile sale personale, bani proveniti din profitul realizat de la firma 3 Expert in care era actionar, reclamanta neavand servicii si venituri in acea perioada. Ulterior acest apartament le-a fost vandut de socrii sai si au platit acestora o suma de 43.000 lei, in contul avansului de 40.000 lei; asupra acestui apartament, parintii reclamantei si-au rezervat un drept de uzufruct viager, locuind in continuare in acest apartament. Referitor la apartamentul nr. 124 situat in București, ., nr. 41, ., ., paratul a invederat ca a fost dobandit de soti in timpul casatoriei, dar aportul la dobandirea acestuia a fost exclusiv al parintilor sai, care le-au cedat proprietatea in schimbul apartamentului nr. 77, situat in București, . nr. 29, .. Apartamentul nr. 77 din I. de Hunedoara a fost detinut cu contracr de inchiriere de catre parintii paratului, unde a locuit cu acestia pana sa se casatoreasca cu reclamanta, si care, dupa Revolutie,, a fost achizitionat pe numelor partilor, insa banii au fost platiti de parintii paratului, prin acest act acestia intelegand sa il gratifice doar pe el.
La termenul din 22.09.2008, reclamanta a formulat intampinare la cererea reconventionala depusa de parat, solicitand respingerea sustinerilor acestuia cu privire la constatarea unei cote majorate de contributie la dobandirea bunurilor .
La termenul din 20.10.2008, aparatorul paratului a precizat oral in sensul ca achieseaza la evaluarea bunurilor efectuata de reclamanta, pentru a se stabili taxa judiciara de timbru la valoarea contestata.
La acelasi termen de judecata, 12.01.2009, paratul a formulat precizare si raspuns la intampinare, solicitand completarea incheierii de sedinta din 21.10.2008, in sensul ca achieseaza la evaluarea bunurilor facuta de reclamanta numai pentru ca instanta de judecata sa poata stabili taxa de timbru judiciara la valoarea contestata.
La termenul din 12.01.2009, instanta a respins exceptia insuficientei timbrari a actiunii invocata de parat, pentru considerentele aratate in acea incheiere.
Prin sentința civilă nr._ din 08.11.2010 instanța a admis în parte acțiunea principală privind pe reclamanta G. S. și cererea reconvențională formulata de paratul-reclamant G. G. F. .S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile mobile și imobile menționate în încheierea de ședință din 01.06,2009 în cotele precizate în acest act procedural, parte integrantă a prezentei hotărâri.S-a dispus ieșirea din indiviziune.S-a atribuit reclamantei în natură imobilul situat în București, .. 2A, ., .; apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., .; imobilul situat în comuna Voluntari, .. 69-71, vila 33A și bunurile aflate în imobilul din . cum sunt identificate în raportul de expertiză prețuitoare în valoare de 16.380 lei (mobilă de bibliotecă, măsuță P., canapea cu 2 fotolii, garnitură de bucătărie "Fantasia", cuptor aragaz, plită inox, chiuveta inox Franke, frigider Daewoo, sufragerie "J.", aspirator, ansamblu Neoset, pat dublu, 2 noptiere Mozaik, 2 comode Mozaik, măsuță tv Mozaik, dresing, etajere, canapea verona, dulap baie) și produse Zepter în valoare de 7.400 lei.S-a atribuit pârâtului în natură apartamentul situat în .. 41, ., ., cu bunurile mobile aflat în acest apartament astfel cum sunt ele identificate în raportul de expertiză prețuitoare, respectiv hol L., grup colț bucătărie, aragaz inox și hotă inox Ardo, mobilă de bucătărie, toate aceste bunuri în valoare de 1.300 lei.Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă cu titlul de sultă, pentru egalizarea loturilor a sumei de 136.046 lei.S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 7435/02.06.2008 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul soților, hotărâre irevocabilă .
Prin încheierea de admitere în principiu, pronunțată în ședința publică din data de 1.06.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a stabilit bunurile mobile și imobile dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Prin aceeași încheiere instanța a stabilit următoarele cote de contribuție a soților, la dobândirea bunurilor comune: (a) o cotă de contribuție egală a ambilor soți (50%) la dobândirea apartamentul nr. 40 situat în București, ., .; apartamentul nr. 124 situat in București, . nr. 41. ., sector 1 și a bunurilor mobile ; (b) o cotă de 90% pentru reclamanta și 10% pentru parat imobilul teren si constructie situate in com. Voluntari, .. 69-71, vila nr. 33A și apartamentul nr. 16 situat in București, ., ., ..
Pentru a se pronunța în acest fel prima instanță a reținut că deși în Decizia Tribunalului Suprem nr. 1569 din 8 septembrie 1962 s-a stabilit că prin ""contribuția soților la dobândirea bunurilor comune"" trebuie să se înțeleagă contribuția soților la dobândirea tuturor bunurilor comune și nu contribuția la dobândirea fiecărui bun în parte, instanța apreciază că realitățile actuale ale vieții sociale sunt altele decât cele avute în vedere la data pronunțării Deciziei Tribunalului Suprem. Mai mult, de lege lata, nu există niciun text care să prevadă că instanța, în ceea ce privește contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, trebuie să aibă în vedere contribuția acestora la dobândirea tuturor bunurilor comune și nu contribuția la dobândirea fiecărui bun în parte. În cauza de față, s-a putut stabili din ansamblu probelor administrate în cauză contribuția soților la dobândirea fiecărui bun în parte, dat fiind și faptul că soții nu au cunoscut și nu s-au încunoștințat reciproc despre veniturile obținute de fiecare, aceștia fiind separați din punctul de vedere al gestionării gospodăriei așa cum a reținut instanța la analiza încheierii de admitere în principiu în ultimii ani.
Astfel, situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost stabilită și reținută de instanță pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, prezintă o anumită particularitate, și anume faptul că reclamanta a avut inițiativa și o cotă de contribuție majoră la dobândirea imobilului din . apartamentului situat în București, șoseaua P. (astfel cum au fost individualizate în încheierea de admitere în principiu). Pentru aceste considerente se impune ca raportat la aceste două bunuri, reclamantei să i se recunoască o cotă de proprietate de 90%, cotă ce reflectă fidel contribuția efectivă pe care a avut-o la achiziționarea lor, distinctă de cota stabilită pentru restul bunurilor care au format comunitatea devălmașă a soților.
În ceea ce privește atribuirea bunurilor comune prima instanță a avut în vedere că pe calea acestui partaj judiciar, instanța este ținută de a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre coproprietari, fie de a forma loturi și de a le atribui în natură fiecărui coproprietar, fie, în ultimă analiză, de a dispune vânzarea bunului și de a împărți echivalentul bănesc între copărtași.
Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor. Această modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite să se bucure de folosirea efectivă a bunului. Când partajarea bunurilor în natură nu este posibilă, acestea pot fi atribuite unuia dintre coproprietari sau se poate dispune vânzarea bunului.
În cauza de față, referitor la modalitatea de împărțire a masei partajabile, instanța a aveut în vedere criteriile prevăzute de art.6739 C.proc.civ., cotele de contribuție ale soților, precum și regulile prevăzute de dispozițiile art. 741 C.civ., care guvernează operațiunea juridică de ieșire din indiviziune. Având în vedere împărțirea bunurilor mai sus stabilită și concluziile expertizelor evaluatorii administrate în cauză, s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a plătii o sultă în cuantum de 136.046 lei, în vederea egalizării celor două loturi.
Cu privire la cheltuielile de judecată, văzând și dispozițiile art. 276 C.., instanța a dispus compensarea lor, întrucât ambele acțiuni au fost admise doar în parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă la data de 08.03.2011, sub nr._
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul-pârât a arătat că primul motiv de apel se refera la nelegalitatea hotărârii fondului și a încheierii de admitere în principiu, în sensul că instanța a fragmentat masa bunurilor devălmașe, aplicând cote distincte pe bunuri, individual determinate, soluția fiind una vădit netemeinică, în contradicție atât cu dispozițiile legale, cât și cu doctrina și jurisprudența în materie.
În fapt, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă și analizată în sensul de contribuție la dobândirea întregii mase a bunurilor comune, și nu la dobândirea fiecărui bun în parte.
Legislația permite ca, în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune, să se stabilească o cota-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă aceasta cota majorata trebuie stabilita în raport de intreaga masa partajabila, iar nu in raport cu o anumita categorie de bunuri. O astfel de soluție ar contraveni principiului unității patrimoniului comun al soților, principiu dezvoltat in cele de mai sus.
În speța de față, în mod nelegal instanța de fond a fragmentat masa bunurilor devalmașe, având în vedere și următoarele argumente: bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția exclusivă a unui soț este comun (dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate), astfel încât, în ipoteza adoptării soluției contrare, ar însemna că asemenea bunuri să fie atribuite prin împărțire numai soțului care a contribuit exclusiv la dobândirea acestora; la stabilirea cotei fiecărei parti nu se face un simplu calcul matematic vizând doar veniturile realizate de părți, ci se are în vedere și contribuția efectivă a fiecărei părți la întreținerea familiei.
Instanța de fond motivează soluția de a diviza masa bunurilor comune, aplicând cote de contribuție diferite, respectiv în favoarea intimatei-reclamante Strambeanu S. de 90% și 20% pentru apelantul-pârât G. G., privind imobilele situate in Voluntari, .. 69-71, jud. I., respectiv in București, ., ., ., reținând argumente total nefondate și absolut inovate, în privința lichidării comunității devălmașe a bunurilor, respectiv: că nu există text de lege care să interzică acest lucru. Tocmai dispozițiile art. 30 Codul Familiei, pornind de la ideea de patrimoniu comun al soților, prin raportare si la principiul unanim acceptat in literatura si practica judiciare referitor la unitatea patrimoniului, sunt cele care impun obligativitatea instanței de a realiza împărțeala prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare sot, in raport cu contribuția la dobândirea bunurilor luate in ansamblu.
Totodată, s-a invocat grava interpretare a dispozițiilor art. 673 ind. 5 Cod procedura civilă, cât timp obiectul acțiunii îl constituie partajarea bunurilor aflate în devălmășie rezultate din căsătoria părților, dispozițiile legale aplicabile fiind cele speciale din Codul familiei, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Faptul gestionarii separate a soților în ultimii ani de căsătorie nu are nicio relevanță în ceea ce privește soluția adoptata de prima instanța de a raporta contribuțiile soților la dobândirea fiecărui bun in parte. Astfel, toate bunurile imobile au fost dobândite de soți în perioada 1991-2002, încât faptul gestionarii separate a soților din ultimii ani nu avea cum să influențeze achiziționarea acestor bunuri si implicit contribuțiile soților la dobândirea acestor bunuri.
Invocarea realităților actuale sociale ,prin soluția adoptată de prima instanță și prin argumentarea acesteia nu se face altceva decât să se adauge la lege, respectiv la dispozițiile art. 30 Codul familiei, care reglementează comunitatea de bunuri a soților.
Modalitatea inedită, aleasă de prima instanță în determinarea cotelor de contribuție aduce inechitate, întrucât o astfel de soluție nu ține cont de faptul că soții pot avea contribuții diferite, prin veniturile pe care le realizează, în momente diferite pe parcursul căsătoriei (unul din soți poate realiza într-o anumita perioadă venituri mai mari decât celalalt, poate fi singurul care realizează venituri in alta perioada), prin munca desfășurată în gospodărie și îngrijirea copilului, prin suportarea cheltuielilor ocazionate de exploatarea si conservarea bunurilor.
Se mai arătă că în mod greșit prima instanța a avut în vedere, la determinarea cotei de contribuție, inclusiv inițiativa dobândirii bunurilor. Inițiativa dobândirii unor bunuri in proprietatea devalmașă nu este un criteriu de apreciere a cotei de contribuție a soților; cota de contribuție se determina in concret, exclusiv în funcție de aportul fiecăruia dintre soți, constând fie din venituri obținute din muncă, fie din munca prestata în gospodărie sau alte activități adiacente vieții de familie.
Inițiativa dobândirii unor bunuri ar putea constitui cel mult un criteriu (in coroborare cu alte criterii) pentru a decide cui se atribuie in natura un anumit bun, in condițiile art. 6739 Cod procedura civila.
Ca motive de netemeinicie ale instanței se invocă faptul că instanța de fond decade pe apelantul-pârât G. G. din proba testimonială, la termenul din 12.01.2009,fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin.5 Cod procedura civila.
De altfel, în lipsa unui probatoriu complet în cauză, instanța de fond nici nu a putut motiva in vreun fel reținerea cotei majorate in favoarea reclamantei Strambeanu S., limitându-se doar la simpla afirmație ca a avut o contribuție mai mare.
Cu privire la acest aspect, al simetriei probatoriului, cât și al egalității de tratament al părților, se solicită încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, precum și încuviințarea probei cu expertiză contabilă, care să răspundă la obiectivul privind calcularea veniturilor efective obținute de cei doi soți pe parcursul căsătoriei.
Contribuția apelantului-pârât G. G. F., cu referire la perioada 1988-1993, acesta a realizat venituri mai mari decât intimata reclamanta, lucru care rezulta din simpla comparare a cărților de munca ale soților din acea perioada; mai mult, în anul 1992, când intimata a fost disponibilizată din cadrul IMGB, unde era angajata, nu a obținut niciun venit, toate cheltuielile familiei fiind suportate de pârât. Cu privire la perioada 1993-1999, pârâtul apelant a realizat venituri din mai multe surse: in calitate de salariat al ., astfel cum rezulta din carnetul de munca, in perioada 1993-1999;
Contribuția pârâtului la dobândirea bunurilor nu s-a rezumat doar la veniturile realizate astfel cum am arătat mai sus, ci a fost constituita si din următoarele: inițiativa înființării primei societăți, Alisan Comimpex SRL i-a aparținut, având la baza cunoștințele și experiența dobândite în cadrul Automatica SA București, unde a activat direct în activitatea de producție, cu o experiența în acest domeniu de 12 ani, între 1980-1992; obiectul de activitate al societății îl constituia tocmai activitatea desfășurată de el în cadrul Automatica SA București; după primul an de activitate al societății, apelantul și-a dat demisia din Automatica SA, tocmai pentru a ma dedica exclusiv dezvoltării activității societății in care soția sa era asociat unic. De asemenea, sediul inițial al societății s-a aflat in perioada 1992-1995 in imobilul proprietatea părinților pârâtului; contabilitatea societății a fost ținuta, în aceeași perioada 1992-1995 de tatăl pârâtului, cu titlu gratuit, tocmai pentru a ajuta in dezvoltarea societății;
În concluzie,în mod greșit prima instanța nu a avut în vedere decât veniturile soților, omițând celelalte forme de contribuție legate de activitatea desfășurata de apelant în cadrul societății Alisan Comimpex, prin care societatea s-a dezvoltat și a realizat profit în anii care au urmat înființării.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat .
Prin decizia civilă nr.1047/A/5.12.2011, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul - pârât – reclamant; a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu și sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune (50 % fiecare); a constatat că valoarea totală a masei partajabile este de 1.478.050 lei, iar dreptul valoric al fiecărei părți este de 739.025 lei; a atribuit reclamantei-pârâte G. S. următoarele bunuri: apartamentul nr.16 situat în București, ., ., .; imobilul (teren și construcție) situat în Voluntari, . nr.69-71, vila 33 A și bunurile mobile aflate în imobilul din ., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză prețuitoare, efectuat de expert B. E., în valoare de 16.380 lei (mobilă de bibliotecă, măsuță P., canapea cu 2 fotolii, garnitură de bucătărie Fantasia; cuptor aragaz; plită inox; chiuvetă inox Franke; frigider Daewoo; sufragerie J.; aspirator; ansamblu Neoset; pat dublu; 2 noptiere Mozaik; comode Mozaik; măsuță tv Mozaik; dresing; etajere; canapea V.; dulap de baie) și produse Zepter în valoare de 7.400 lei; a atribuit pârâtului-reclamant G. G. F. următoarele bunuri: apartamentul nr.40, situat în București, ..2A, ., sector 4; apartamentul nr.124 situat în București, . nr.41, . și bunurile mobile existente în acest din urmă apartament, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză prețuitoare, efectuat de expert B. E. (hol L., grup colț bucătărie,aragaz inox și hotă inox Ardo, mobilă bucătărie – în valoare de 1.300 lei); valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul reclamantei-pârâte este de 702.442 lei, iar cea atribuită în lotul pârâtului-reclamant este de 775.608 lei; pentru egalizarea valorică a loturilor a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 36.583 lei, cu titlu de sultă, în termen de 4 luni de la data pronunțării prezentei decizii; a menținut dispozițiile din încheierea de admitere în principiu și din sentința civilă apelată referitoare la compunerea masei partajabile și valoarea bunurilor ce compun masa partajabilă; a obligat intimata - pârâtă - reclamantă la plata către apelantul – pârât - reclamant a sumei de 3377 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește motivul de apel prin care apelantul invocă decăderea sa in proba testimonială și încălcarea de către prima instanță a rolului activ, aceste nereguli au fost suplinite prin încuviințarea de către tribunal a doi martori pentru apelant, la termenul din data de 20.06.2011.
Cu privire la cotele de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a apreciat că în mod eronat prima instanță, prin încheierea de admitere în principiu din data de 01.06.2009, și implicit și prin sentința civilă apelată a reținut cote diferențiate de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, respectiv cote egale (de 50% fiecare) pentru bunurile dobândite până în anul 1993, și cote diferențiate (de 90% pentru reclamantă și 10% pentru pârât), pentru bunurile dobândite după anul 1993.
Reținerea unor cote diferite de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei motivat de veniturile mai mari ale reclamantei este total greșită, cât timp, în cazul proprietății comune în devălmășie, cota de contribuție se stabilește în raport de întreaga masă partajabilă, și nu de fiecare bun în parte, cum în mod eronat a reținut prima instanță.
Principiul comunității de bunuri instituit de art.30 C.fam. impune ca stabilirea în concret a contribuției soților să se efectueze nu prin raportare la fiecare bun în parte, ci la întregul masei de împărțit. Trebuie avut în vedere și faptul că bunurile comune ale soților constituie o proprietate în devălmășie, soții neavând de la început stabilit dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, ci numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț, prin raportare la întreaga masă partajabilă, în funcție de aportul pe care l-a avut fiecare în tot timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune.
Prima instanță a reținut că părțile au avut contribuții egale la dobândirea bunurilor comune numai până în anul 1993. Dar, din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că această cotă de contribuție egală a părților a existat și în ceea ce privește bunurile dobândite după anul 1993, respectiv apartamentul nr.16 situat în București, .,.; imobilul(tern și construcție) situat în Voluntari,. nr.69-71,vila 33 A, astfel că la dobândirea întregii mase partajabile soții au avut o cotă egală de contribuție.
Faptul că intimata a avut inițiativa dobândirii bunurilor menționate mai sus nu poate constitui un criteriu care să-i confere acesteia o cotă majoritară de 90% la dobândirea acestor imobile.
Intimata nu a reușit să răstoarne prezumția de egalitate la dobândirea celor două imobile, susținerile acesteia privind resursele financiare proprii constând în dividende produse de S.C. Alisan Comimpex S.R.L. nefiind un argument pertinent în justificarea cotei majoritare, cât timp această societate ,deși înființată la solicitarea intimatei a fost organizată și concepută ca o afacere de familie, apelantul contribuind la funcționarea acestei societăți prin cunoștințele sale în domeniul de activitate al societății.
În consecință, cât timp intimata nu a dovedit contribuția sa majoritară la dobândirea celor două imobile pentru care prima instanță în mod greșit i-a reținut o cotă de 90%, și având în vedere că stabilirea cotei de contribuție se face prin raportare la întreaga masă partajabilă, tribunalul va reține o cotă egală de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, relațiile patrimoniale dintre soți întemeindu-se pe principiul egalității .
Reținând cote egale de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul la formarea și atribuirea loturilor a avut în vedere criteriile prevăzute la art.6739 C.proc.civ., loturile urmând a fi formate astfel încât să se țină seama de natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, astfel încât fiecare parte să primească pe cât posibil bunuri de aceeași natură și valoare.
S-a atribuit în lotul apelantului pe lângă bunurile atribuite la prima instanță și imobilul apartament nr.40, situat în București, ..2A, ., sector 4 tocmai pentru a se păstra echilibrul atât în ceea ce privește natura bunurilor atribuite, cât și valoarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din data de 01.06.2009 și sentința civilă apelată, în sensul că s-a constatat că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, valoarea totală a masei partajabile fiind de 1.478.050 lei, iar dreptul valoric al fiecărei părți este de 739.025 lei. S-au atribuit pârâtului-reclamant alături de bunurile atribuite la prima instanță și apartamentul nr. 40, situat în București, ..2A, ., sector 4, valoarea totală a bunurilor atribuite acestuia fiind de 775.608 lei, iar reclamantei-pârâte s-au atribuit celelalte bunuri din masa partajabilă, valoarea acestora fiind de 702.442 lei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor, în baza art.6735 alin.2 teza a II-a C.proc.civ., pârâtul-reclamant a fost obligat la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 36.583 lei, cu titlu de sultă, în termen de 4 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
S-au menținut dispozițiile din încheierea de admitere în principiu și din sentința civilă apelată referitoare la compunerea masei partajabile și valoarea bunurilor ce compun masa partajabilă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți.
Recurenta-reclamantă S. (fostă G.) S. a solicitat în temeiul art.312 C.proc.civ. admiterea recursului astfel formulat și modificarea în tot a hotărârii recurate, având în vedere motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. „hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii” cu reținerea ca și valide a dispozițiilor cuprinse în sentința pronunțată de prima instanță și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.
Recurenta reclamantă achiesează la interpretarea realizată astfel de către prima instanță, având în vedere ca in prezent (si de altfel in cea mai mare parte din perioada cat a durat căsătoria încheiata cu un an înainte de înlăturarea regimului comunist, context social pe fondul căruia s-a făcut aplicarea legii prin Decizia mai sus menționată), existând variații mari de venituri realizate de la o perioada la alta, atât în ceea ce privește veniturile realizate de către aceeași parte de-a lungul unei anumite perioade de timp - in speța fiind vorba 20 de ani -, cat si cele realizate comparativ intre părți pe parcursul căsătoriei.
In aceste condiții, matematic nu mai este posibila o aproximare per ansamblu a unui procent unic de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor ce formează patrimoniul devălmaș al soților, decât daca se ia pentru fiecare bun in parte, fiindcă in condițiile actuale, exista o noua variabila de luat in calcul, respectiv, perioada in care bunul a fost achiziționat, mai exact procentul privind contribuția fiecărui soț la dobândirea acelui bun, funcție de veniturile efectiv realizate de fiecare in acea perioada.
D. . măsura se poate face o partajare conforma realității si al efortului financiar suportat de fiecare soț in parte la dobândirea bunurilor considerate comune in timpul căsătoriei si ținând cont de faptul ca la acea vreme si pana de curând, soții nu aveau la îndemâna încheierea unei convenții contrare conform prevederilor art. 30 alin. 2, care interzicea in mod imperativ orice cale de abatere de la regimul bunurilor comune din timpul căsătoriei instituit prin alin. 1 al aceluiași articol.
Tocmai datorita acestor considerente si pentru a răspunde nevoilor sociale actuale, solicită a se avea în vedere schimbările survenite in cadrul legislativ actual, odată cu . Noului Cod Civil, care înlătura acest regim matrimonial rigid instituit . care realitățile sociale erau cu totul altele si care nu pot fi aplicate in prezent, decât cu riscul prejudicierii materiale si totodată morale considerând nedreptatea care i se face, soțului care a avut o contribuție mai mare la averea familiei in timpul căsătoriei.
Recurenta consideră așadar că este binevenita o astfel de schimbare, oferind soților posibilitatea alegerii regimurilor matrimoniale, fără sa mai exista riscul ca o persoana prin simplul fapt ca ales la un moment dat sa se căsătorească, să-și întemeieze o familie, să învestească emoțional si financiar în acel cămin, să suporte în momentul desfacerii căsătoriei pierderi însemnate datorate unor ineficiente legislative, necorespunzătoare realității, care să conducă astfel la imposibilități de stabilire exacta a cotei de contribuție a fiecărui soț la formarea patrimoniului lor devălmaș. Pe această cale, e evident că instanța investită cu judecarea partajului intre soți, prin imposibilitatea aplicării unei partajări in funcție de contribuția efectiva la achiziționarea fiecărui bun ci doar per ansamblu, ajunge inevitabil sa acorde mai mult decât ar fi cazul unuia dintre soți, pentru simplul fapt ca a fost căsătorit cu soțul mai « productiv» (cazul din speța), ceea ce, in opinia recurentei, poate fi considerata astfel chiar o modalitate de îmbogățire fără justa cauza.
Așadar, având în vedere cauza, motivația si probele noi aduse sa răstoarne sentința data de prima instanța, in baza căreia a fost investita instanța de apel, aceasta, daca . hotărârea data in prima instanța ar contraveni principiului unității patrimoniului comun al soților, pentru neaplicarea unui procent unic la întreaga masa partajabila deși reclamanta a opinat mai sus în sensul neexistentei unui text de lege care sa impună o asemenea măsură, cu atât mai mult cu cat ar fi in neconcordanta cu realitățile sociale actuale si fluctuațiile financiare survenite din anii 90 încoace), ar fi trebuit în mod firesc să constate contribuțiile aduse la averea familiei și probate în mod cert de fiecare soț in parte pe perioada căsătoriei, respectiv 50-50 si 90-10 in favoarea reclamantei, si eventual, in ipoteza in care se impunea aplicarea acestui procent unic, cel mai adecvat calcul fiind o medie aritmetică a celor doua, prin care sa ajungă la o contribuție de 70%-30% in favoarea reclamantei față de întreg patrimoniul supus împărțelii judiciare, mai exact (50+90)/2= 70.
Instanța de apel retine ca întemeiate motivele de apel ale intimatului, deși probele pe care acesta le aduce in susținerea celor învederate, nu sunt concludente si nu sunt astfel in măsura sa răstoarne cele dovedite totuși printr-o expertiza contabila si mai mult decât atât, confirmate printr-o hotărâre judecătoreasca data in acest sens.
In ceea ce privește reținerea faptului ca societatea înființata de către reclamantă si pentru care și-a asumat in mod exclusiv răspunderea ca administrator si asociat unic, este o societate de familie, pentru simplul motiv ca "apelantul a contribuit la funcționarea acestei societăți prin cunoștințele sale in domeniul de activitate al societății.", recurenta reclamantă arată ca pentru cunoștințele sale in domeniu, intimatul a fost remunerat chiar cu un salariu foarte bun, considerabil mai mare decât al reclamantei, fapt ce poate fi verificat din actele existente la dosar.
Învederează împrejurarea ca firma a înființat-o in 1992 când fostul său soț lucra la Automatica, angajarea lui in societate (in 1993) intervenind după un an de activitate a firmei in care încasase deja venituri suplimentare, fapt ce poate fi verificat din actele existente la dosar.
Prin faptul ca a contribuit la funcționarea societății prin cunoștințele sale in domeniu, acesta si-a respectat doar obligația contractuala ca si oricare alt salariat, obligație pentru care in schimb a fost plătit, după cum a menționat, cu un salariu chiar peste rezultatul contribuțiilor sale lunare la funcționarea societății.
De altfel, reclamanta oricând își poate proba susținerile privind faptul ca aceasta a fost singura care și-a asumat răspunderea pentru bunul mers al societății respective si pentru plata salariaților, răspunderea față de partenerii de afaceri și tot ceea ce implica activitatea de coordonare si gestionare a unei societăți comerciale, ca si asociat unic si administrator al acesteia, in schimb, răsturnarea acestor afirmații de către intimat si susținerea ca a fost o afacere de familie, nu au la baza probe pertinente, în realitate, contribuția lui fiind realizata prin îndeplinirea atribuțiilor ca si salariat, de altfel, deseori întâmplându-se sa nu-și îndeplinească nici chiar aceste obligații ce-i reveneau prin contractul de munca, profitând de postura de soț al reclamantei.
In aceeași ordine de idei, intimatul, de-a lungul timpului în care a fost căsătorit cu intimata, a încercat gestionarea unor afaceri proprii in același domeniu cu cel în care activa societatea sa, însa rând pe rând a renunțat la ele, nefiind in măsura sa obțină profit din niciuna. Exista bineînțeles probe la dosar care atesta aceste susțineri.
Or, fiind dovedit faptul ca nu e in măsura să-și administreze propriile afaceri, intimatul pârât nu este în măsură să ateste si chiar sa se ia in calcul de către o instanța, faptul ca societatea recurentei, singura care a prosperat pe parcursul căsniciei părților si care contribuit in proporție de 95% la fondul financiar al familiei, de aici fiind suportate de asemenea si pierderile ocazionate de încercările sale eșuate de a ridica o afacere pe cont propriu, a funcționat si a obținut profit în proporție de 50% datorita intimatului pe baza cunoștințelor sale in domeniu.
Acestea sunt simple aprecieri in mod evident subiective ale intimatului, neprobate in realitate, nefiind astfel in măsura să răstoarne probe certe, înscrisuri care atesta contrariul, cum greșit a apreciat instanța de apel.
Singurele probe care au format convingerea instanței de apel că societatea reclamantei a fost in realitate o societate de familie, așa cum susține acum intimatul, într-o disperare a sa de a mai obține pe aceasta cale fonduri cu care sa-și achite pierderile si datoriile la stat ocazionate de proasta administrare a societăților sale sunt: - o declarație de martori, audiat la data de 19.09.2011 de către instanța de apel, respectiv a numitului F. M. E.; - susținerile intimatului cuprinse în concluziile depuse în nume personal la dosarul cauzei în ciclul procesual al apelului, în care învederează anumite aspecte, care, susține el, îi atesta calitatea „neoficială” de administrator al societății reclamantei.
Sunt atașate la dosar copii după contractele de lucrări execuție si proiectare, derulate după divorț, adică după 2008, care releva ca activitatea firmei s-a desfășurat in condiții similare anilor precedenți fără contribuția angajatului G. F. al cărui contract de munca încetase.
Achiziționarea bunurilor, obiect al prezentului dosar de partaj, a avut loc in timpul căsătoriei, fapt prin care aceste bunuri au primit de drept, adică in mod forțat, independent de voința părților, calitatea de bunuri comune, potrivit dispozițiilor imperative ale art.30 C. fam., care se refera la bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți.
Același articol, in vederea protejării calității de «bun comun», prin alineatele următoare, înlătura orice posibilitate a părților de a hotărî de comun acord contrariul a ceea ce legea a instituit in mod imperativ « orice convenție contrara este nulă» si îl scutește pe cel interesat de invocarea calității de bun comun, de sarcina probei, instituind in acest sens o prezumție de drept, care nu trebuie dovedita in niciun fel odată ce bunul a fost dobândit in timpul căsătoriei.
Insă, această prezumție este desființată in momentul desfacerii căsătoriei, când nu mai exista un patrimoniu devălmaș al soților ci o coproprietate pe cote părți, căzând in sarcina instanței de judecata sau a părților pe cale convențională în cazul in care pot ajunge la o înțelegere, stabilirea cu exactitate a acestor cote in funcție de contribuția fiecărui soț la formarea acelui patrimoniu.
Legiuitorul instituie astfel o prezumție de drept in ceea ce privește contribuția egala a soților, dar oferă totodată posibilitatea celui interesat de a o răsturna prin probe contrarii in fata unei instanțe judecătorești.
Așadar, masa partajabila a bunurilor care au coexistat în patrimoniul comun al soților, trebuie sa cuprindă toate bunurile dobândite in timpul căsătoriei, urmând ca abia prin procesul de partaj sa se dovedească daca . trebuie sa revină fiecărui soț este de 50% conform încetării proprietății comune devălmașe, sau in alte cote conform contribuției pe care a adus-o fiecare parte prin achiziționarea bunurilor care fac obiectul partajului, in funcție de probele care le prezintă in acest sens spre administrare.
De aceea, pentru a putea susține solicitările din cerere, partea care invoca un procent mai mare in favoarea sa, trebuie sa demonstreze, prin probatoriul admis de către legislație, aceasta contribuție, ori lipsa contribuției celuilalt soț.
In speța, s-a reținut atât o contribuție financiara vădit mai mare a recurentei la întreținerea gospodăriei comune si achiziționării bunurilor cât si lipsa de interes a intimatului față de contribuția la cheltuielile comune, mai mult decât atât, risipirea sumei de bani făcând parte din fondurile comune, pe activități extraconjugale sau acoperirea propriilor pierderi survenite dintr-o proastă manageriere a afacerilor în care s-a implicat acesta de-a lungul timpului.
Se poate observa astfel cu ușurință că acea cota prezumata ca fiind de 50% de ambele părți, se diminuează in ceea ce-l privește pe intimat, atât prin faptul ca reclamanta își probează in mod cert contribuția vădit mai mare in realizarea veniturilor financiare la fondul comun din timpul căsătoriei si implicit achiziționarea imobilelor care fac obiectul prezentului partaj, fapt certificat prin expertiza contabila existenta la dosar si necontestata de intimat, cât si prin necontribuția acestuia la alcătuirea procentului de 50% prezumat a fi alocat fondului comun, având in vedere ca veniturile pe care intimatul le realiza, de altfel mici in comparație cu cele obținute de reclamantă din dividende, erau cheltuite in interes propriu si nicidecum al familiei.
Ce este important de reținut este că, pe lângă cele învederate mai sus, in care se atesta in mod clar si fără putință de tăgada, neparticiparea intimatului in proporția prezumata de 50% la formarea patrimoniului comun al soților, acesta necontestând de altfel contribuția considerabil mai mare a reclamantei in ceea ce privește veniturile realizate in decursul căsniciei, invocă faptul că pe lângă obținerea unor venituri mai mari, esențială este contribuția efectiva a reclamantei la obținerea bunurilor comune si nu doar cuantumul acestor sume pentru care exista dovezi că le-a obținut.
Însă acesta omite existența unor probe foarte importante la dosar, prin care se certifica faptul ca imobilele dobândite începând cu anul 1993, au fost achiziționate din banii câștigați de reclamantă - deci contribuția sa este efectivă si exclusiva totodată in ceea ce privește achiziționarea lor, ceea ce a fost confirmat chiar de către acesta prin declarațiile in care susține ca nu știe când si cum s-au cumpărat.
De altfel, solicită instanței să constate ca intimatul din prezenta cauza, prin felul in care a formulat inițial întâmpinarea si cererea reconvențională, a dat dovada de neseriozitate in susținerile sale, cerând in prima faza 85% din patrimoniu, însă schimbându-si strategia odată ce a i s-a pus in vedere să si timbreze cererea sa. De altfel, acesta a urmărit chiar restrângerea comunității de bunuri, ceea ce contravine dispozițiilor legii, prin declararea anumitor bunuri din patrimoniu, conform propriei sale aprecieri, ca fiind bunuri proprii. Solicită a se constate ca declarația unilaterala a uneia dintre părțile procesului de partaj, prin care dispune ca anumite bunuri, neexceptate de la comunitate prin art.31 C.fam., i-ar aparține în exclusivitate, se încadrează in noțiunea de convenție contrară comunității matrimoniale si este interzisa de lege. (a se vedea decizia nr.850/1978a Tribunalului Suprem - Secția Civila).
Art. 261 pct. 5 C.proc.civ. prevede obligația pentru instanța de judecata de a arata în cadrul hotărârii motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Nerespectarea acestei dispoziții conduce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar asupra hotărârii astfel pronunțate.
In speță se constată că, deși instanța de apel a schimbat atât încheierea de admitere, cât și sentința, nici în considerentele si nici în dispozitivul deciziei apelate nu se oferă nici un criteriu pentru a se putea verifica legalitatea modificării loturilor valorice ale părților, ale drepturilor valorice ale acestora asupra masei partajabile si implicit a sultei calculate în vederea egalizării valorice a loturilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct.9, art. 312 C.proc.civ. și art. 35 alin.1 C.fam.
Prin recursul declarat, pârâtul G. G. F. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, referitor la modalitatea de atribuire efectivă a loturilor, în sensul de a se dispune atribuirea către pârât a imobilului situat în București, ., . sau a imobilului situat în Volunari, . nr.69-71, vila 33 A, după caz, cu consecința atribuirii către intimata reclamanta a imobilului situat in București, ..2A, ., .. Consideră ca instanța de apel a aplicat in mod greșit dispozițiile art. 6739 Cod procedura civila, in ceea ce privește formarea si atribuirea efectiva a loturilor, fără a ține cont de criteriile enumerate si de finalitatea urmărită de textul legal pentru împărțirea bunurilor comune.
Astfel, atribuirea către recurentul pârât, a apartamentului situat în . nu are nici o justificare in raport de criteriile sus menționate. Astfel, acest imobil a fost achiziționat de Ia părinții intimatei reclamante, având totodată constituit un drept de uzufruct viager in favoarea acestora din urma. In aceste condiții, este evident ca raportat la relațiile de familie extrem de apropiate, mama-fiica, exploatarea efectiva a apartamentului menționat se va face . doar in cazul in care imobilul va fi atribuit intimatei reclamante.
Finalitatea urmărită prin enumerarea criteriilor din art. 6731 C.proc.civ. este, in cele din urma, aceea de a asigura părților care solicita ieșirea din indiviziune, a tuturor condițiilor pentru exploatarea in condiții optime a bunurilor care li se atribuie în proprietate exclusiva.
Or, prin soluția atribuirii imobilului din . pârât, o asemenea finalitate nu este asigurata, având in vedere in primul rând faptul ca nu pot exploata acest imobil (fiind grevat de uzufructul viager constituit in favoarea mamei intimatei reclamante), in al doilea rând valoarea de vânzare a acestui bun este cu mult diminuată, mai ales in condițiile actuale de criza economica, tocmai datorita existentei uzufructului sus menționat.
De asemenea, inclusiv prin raportare la valoarea loturilor, consideră că s-ar impune admiterea prezentului recurs, în sensul atribuirii către intimata reclamantă a bunului imobil situat în ., cu consecința atribuirii către recurentul pârât a unuia din cele doua imobile menționate în petitul prezentului recurs.
Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurentul-pârât, ca nefondat.
Susține recurenta pe această cale că pârâtul a criticat sentința cu referire numai la cotele de contribuție stabilite de prima instanță, nefăcând vreo altă precizare cu privire la bunuri în cursul judecării apelului. Astfel, în mod corect tribunalul și-a însușit poziția pârâtului exprimată la fond în sensul atribuirii imobilului din ..2A.
In opinia recurentei, cererea de atribuire a unui alt bun echivalează cu o cerere nouă în recurs, fiind inadmisibilă.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat,.
Potrivit art. 29 C.fam., soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei, iar conform art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Aceste texte legale instituie prezumția de comunitate și prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, ambele fiind prezumții relative, care pot fi răsturnate prin proba contrară.
Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind necesară administrarea probelor prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.
Sunt total eronate susținerile recurentei referitoare la posibilitatea în aplicarea dispozițiilor legale incidente în privința regimului legal matrimonial de a stabili cote de contribuție diferențiate asupra unor bunuri comune suspuse împărțelii în cauză.
Sub acest aspect, Curtea constată că nu este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., invocat expres de recurentă, tribunalul făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează comunitatea de bunuri prin stabilirea unei cote de contribuție a fiecărui soț prin raportare la întreaga masă partajabilă.
Afirmațiile recurentei referitoare la posibilitatea instanței de partaj de a analiza pentru fiecare bun comun perioada în care a fost achiziționat și procentul privind contribuția fiecărui soț la dobândirea acelui bun, în funcție de veniturile efectiv realizate de fiecare in acea perioadă, nu pot fi primite, prin acestea ignorându-se caracteristicile regimului comunității de bunuri instituit prin Codul familiei, un regim matrimonial legal și obligatoriu.
Conform acestor prevederi legale imperative un bun dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția exclusivă a unuia dintre soți este comun, dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, situație în care apare ca vădit nelegală soluția susținută de recurentă ca bunul respectiv să poată fi atribuit prin împărțire numai soțului care a contribuit la dobândirea lui.
Sunt lipsite de orice fundament legal și susținerile din recurs referitoare la dispozițiile legale cuprinse în Noul Cod Civil, având în vedere că, în cazul căsătoriilor încheiate după punerea în aplicare a fostului Cod al familiei, regimul juridic al bunurilor soților este cel reglementat de acest act normativ, legea civilă neputându-se aplica retroactiv (art. 6 din Noul cod civil).
Observațiile recurentei referitoare exclusiv la modalitatea de stabilire a contribuției părților la dobândirea bunurilor comune și valorificarea unor dovezi în detrimentul altora în cursul judecării în apel sunt aspecte ce vizează în mod direct interpretarea probelor administrate, interpretare ce nu poate fi însă cenzurată în prezent pe calea extraordinară a recursului.
Astfel, în situația în care litigiul este supus și căii de atac devolutive a apelului, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.proc.civ., motive care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nefiind posibilă, prin urmare, repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat.
Curtea trebuie să remarce că recurenta pune în discuție numai netemeinicia deciziei recurate, susținând, în esență, că probele aduse de cealaltă parte nu sunt concludente, că instanța de apel, în mod eronat, s-a bazat în adoptarea soluției pe anumite depoziții de martori, înscrisuri și aprecieri făcute de intimat, respectiv, că partea care invocă un procent mai mare in favoarea sa, trebuie sa demonstreze, prin probatoriul admis de către legislație, aceasta contribuție ori lipsa contribuției celuilalt soț, ceea ce în opinia recurentei, partea adversă nu a reușit în speță.
Așa fiind, câtă vreme, în raport de considerațiile expuse anterior, în recurs nu mai este posibilă reaprecierea probelor care au făcut deja obiect al analizei și interpretării în apel, spre a se ajunge la alte concluzii, în ceea ce privește situația de fapt stabilită în faza procesuală devolutivă a apelului, ca urmare a evaluării probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare, criticile dezvoltate în acest context în cadrul motivării cererii de recurs nu pot fi primite.
Sunt, de asemenea, irelevante în ceea ce privește controlul judiciar în recurs, aprecierile recurentei referitoare la modalitatea în care cealaltă parte a înțeles să se apere pe parcursul procesului și la scopul urmărit, constând, conform celor susținute de recurentă, în „restrângerea comunității de bunuri”.
Nu pot fi primite, sub aspectul modului de stabilire a cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune, nici susținerile recurentei referitoare la lipsa unei motivări corespunzătoare în cuprinsul deciziei a celor stabilite de instanța de apel – critici analizate din perspectiva motivului de recurs prev. de art. 304 pct.7 C.proc.civ..
Curtea constată în acest sens că tribunalul a arătat în considerentele deciziei recurate motivele pentru care nu a valorificat toate susținerile recurentei, iar, pe de altă parte, a reținut că prima instanță nu a stabilit corect situația de fapt pe baza dovezilor administrate, ajungându-se la concluzia că se impune schimbarea în parte a soluției pronunțate în faza procesuală a fondului. S-a arătat astfel că intimata nu a reușit să răstoarne prezumția de egalitate la dobândirea celor două imobile și nu a dovedit contribuția sa majoritară, în condițiile în care relațiile patrimoniale dintre soți se întemeiază pe principiul egalității.
In ceea ce privește modificarea loturilor valorice ale părților, ale drepturilor valorice ale acestora asupra masei partajabile si implicit a sultei care se impune a fi plătită, tribunalul reținut că această modificare este necesară prin raportare la contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune stabilită apel, contribuție care se reflectă, inevitabil, în drepturile valorice ale fiecăreia dintre părți.
Recursul declarat de recurentul-pârât este, de asemenea, nefondat.
Deși recurentul critică decizia în privința atribuirii către acesta a imobilului situat in București, ..2A, ., ., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 6739 Cod procedură civila, prin ignorarea de către tribunal a criteriilor enumerate de acest text legal și, în general, a finalității urmărite de acesta, Curtea trebuie să remarce că, în condițiile în care, nici prin criticile din apel și nici ulterior, în cursul judecării acestei căi de atac, recurentul nu a pus în discuție modalitatea de atribuire a bunurilor, respectiv, respectarea criteriilor legale de atribuire în cadrul partajului, instanța de apel se putea raporta la susținerile părților legate de partajarea propriu-zisă din faza judecării fondului.
Astfel, în fața primei instanțe recurentul și-a exprimat fără echivoc dorința să i se atribuie acest imobil, cu ocazia luării concluziilor în cauză, în ședința publică din data de 11.10.2010.
Or, acordul părților reprezintă primul criteriu legal indicat de art. 6739 C.proc.civ. în procedura împărțelii judiciare și, prin urmare, față de cele reținute anterior, Curtea nu poate reține direct în recurs existența unui impediment obiectiv de atribuire către recurent a imobilului în discuție constând într-o imposibilitate a exploatării sale în condiții optime decurgând din instituirea unui uzufruct viager în favoarea mamei reclamantei – acest pretins impediment existând și la momentul solicitării de atribuire adresată de aceeași parte primei instanțe.
Pe de altă parte, acesta nu este singurul imobil atribuit recurentului, neputându-se invoca că s-ar fi creat prin lotizare și atribuire o situație de vădită inechitate între copartajanți.
Curtea nu constată deci incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. din perspectiva modului de aplicare a textului legal mai sus menționat.
In consecință, in temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă S. (fostă G.) S. și de recurentul-pârât G. G. F. împotriva deciziei civile nr. 1047 A din 5.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
E. C.
Red.M..
Tehnored.M./ BI.
2 ex/5.10.2012
-----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.I.-C.
- C.C.
Jud.Sector 1 – E.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
