Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1328/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1328/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2012 în dosarul nr. 1328/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1328
Ședința publică de la 5.09.2012
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă M. C. G., împotriva deciziei civile nr.16 A din 12.03.2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. C..
P. are ca obiect – stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă M. C. G., personal și asistată de avocat G. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/26.04.2012, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, pe care o depune la dosar, intimatul-pârât M. A. C., personal și asistat de avocat B. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/05.09.2012, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 04.09.2012, întâmpinare.
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr._/5.09.2012, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, taxa anulate de instanță. Arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă la dosar.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, constând în referatul cu propunerea de neînceperea urmării penale, comunicând un exemplar avocatului intimatului-pârât.
Avocatul intimatului-pârât, de asemenea, depune la dosar referatul de neîncepere a urmării penale, comunicând un exemplar avocatului recurentei-reclamante.
Curtea, în urma deliberării, admite proba cu înscrisuri la cererea ambelor părți, în temeiul art.305 din Codul de procedură civilă.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Solicită a se observa soluțiile date de către P. față de plângerile penale repetate pe care intimatul-pârât le-a formulat împotriva reclamantei, acestea fiind de neînceperea urmării penale, urmând ca instanța să analizeze aceste soluții și care au fost motivele pentru care s-a dispus neînceperea urmării penale.
Arată că intimatul a insistat să viziteze minorul într-un program de vizitare stabilit pe baza unei ordonanțe președințiale care avea valabilitate până la rămânerea definitivă a sentinței de fond.
Mai mult, această „insistență” a intimatului s-a manifestat pe o perioadă scurtă de timp, în sensul că a fost în vizită la minor sporadic, nu respecta acest program și apoi formulat plângeri penale împotriva reclamantei.
De asemenea, critică susținerile intimatului din întâmpinare, în sensul că fosta sa soție a plecat de bună voie din locuința comună împreună cu minorul, fiind eronată această susținere, având în vedere că există depus la dosar procesul-verbal de contravenție împotriva intimatului, întrucât la acel moment pârâtul și-a dat afară din casă propria familie (respectiv pe data de 2 iunie, fiind de față soacra intimatului împotriva căreia s-a manifestat violent, întrucât aceasta a încercat să-l apere pe copil), acesta fiind unul din momentele care au general acele „condiții tensionate de microclimat familial”.
Totodată, o altă afirmație eronată a intimatului se referă la faptul că ar fi violent la locul de muncă, deși recurenta nu avea cum să cunoască acest lucru, ci a fost violent în mediul familial față de recurentă și în prezența copilului .
La interpelarea instanței cu privire la măsurile luate de ambele părți față de minor, recurenta-reclamantă arată că l-a sunat pe intimatul-pârât pentru a veni în vizită la minor, iar acesta a precizat că nu are timp; pe de altă parte, timp de un an nu s-a interesat de situația copilului, dacă este sănătos, dacă îi lipsește ceva. Arată că este de acord ca în prezența sa, tatăl să vină să-l viziteze pe minor, întrucât acesta este o persoană violentă.
Intimatul-pârât, personal arată că de un an și o lună nu și-a vizitat copilul, recurenta nu l-a contactat telefonic și există acte doveditoare în acest sens; s-a prezentat numai în ziua de sâmbătă, ora 1000 așa cum a dispus instanța prin hotărârea pronunțată, dar nu a găsit-o niciodată pe recurentă la adresa respectivă și nici copilul.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că în speță trebuie să primeze interesul copilului, să se dezvolte psihic și fizic în condiții normale. Mai mult, se poate observa că acest copil are o temere generată de tată, iar toate aceste împrejurări rezultă din actele și lucrările dosarului.
Solicită admiterea recursului, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv declarațiile autentice de notorietate aflate în dosarul de fond, procesul-verbal de contravenție aflat la filele 40-41, planșe fotografice din care reiese cine a general aceste condiții tensionate. De asemenea, se poate observa că minorului îi este teamă de tată.
În urma admiterii recursului, solicită menținerea în parte a deciziei atacate privind programul de vizitare, în sensul de a se desfășura numai la domiciliul mamei, între orele stabilite de instanță, respectiv 1000 - 2000.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii nr._/22.08.2012 și respectiv chitanța nr._/4.09.2012, pe care le depune la dosar.
La interpelarea instanței în sensul de a preciza dacă în condițiile unei relații tensionate între părinți se poate desfășura programul de vizitare la domiciliul mamei, recurenta-reclamantă arată că locuiește într-un imobil cu chirie, compus din două camere, astfel că tatăl poate să stea cu minorul într-una din camere și există posibilitatea să meargă împreună la plimbare cu copilul.
Interpelat fiind de instanță cu privire la comportamentul copilului față de tată și de ce îi este teamă de acesta, intimatul-pârât arată că minorul nu poate să aibă această atitudine; până la vârsta de 3 ani și 6 luni a locuit zi de zi numai alături de copil; nu l-a lovit niciodată pe copil, iar procesul-verbal a fost întocmit în lipsa sa de către organul de poliție, neexistând semnătura sa pe acel act. Consideră că nu este reală susținerea că miorului îi este teamă de acesta, învederând că nu l-a mai vizitat de 1 an și o lună, astfel că nu poate cunoaște reacția copilului său.
La interpelarea instanței dacă există posibilitatea să viziteze minorul la domiciliul mamei pentru a se obișnui cu el, intimatul-pârât arată nu se poate realiza acest lucru, întrucât copilul are deja o vârstă și merge la grădiniță.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
Urmează a se avea în vedere că minorul a locuit împreună cu ambii părinți până la vârsta de 3 ani și 6 luni, fiind obișnuit cu prezența tatălui zilnică, nu se teme de acesta.
Solicită menținerea programului de vizitare al minorului, astfel încât tatăl să-și poată lua copilul la domiciliu.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta-pârâtă M. C. -G., a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant M. A.-C., solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 11.09.1999, înregistrată la Consiliul Local al orașului Urziceni, sub nr.56, din culpa comună, păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei; să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul M. DARIUS, născut la data de 18.01.2008, obligarea pârâtului-reclamant la pensie de întreținere.
Pârâtul-reclamant, legal citat a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii promovată de reclamanta-pârâtă, desfacerea căsătoriei din culpa comună, să-i fie încredințat minorul mamei, să fie obligat la pensie de întreținere în favoarea acestuia, revenirea reclamantei-pârâte la numele purtat anterior căsătoriei; stabilirea unui program de vizitare al minorului după cum urmează: în primul și al treilea week-end din lună de vineri orele 17.00 până duminică orele 18.00 la domiciliul său, în perioada vacanțelor de sărbători câte cinci zile la domiciliul său, în perioada vacanțelor de vară, 15 zile în luna iulie și 15 zile în luna august la domiciliul său cu posibilitatea de a pleca împreună cu minorul în concediu .
La termenul de judecată din data de 22.09.2011, părțile au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, reclamanta –pârâtă dorind să revină la numele purtat anterior căsătoriei, iar cu privire la stabilirea unui program de vizitare al minorului au lăsat la aprecierea instanței.
Prin sentința civilă nr. 4558 pronunțată la data de 22.09.2011 s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, s-a desfăcut căsătoria prin acordul părților, reclamanta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei acela de G., a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul M. Darius, a obligat pe pârât la plata pensiei lunare de întreținere, în beneficiul minorului a stabilit pentru pârât un program de vizitare al minorului, astfel: în prima și a treia săptămână ale fiecărei luni, sâmbăta, între orele 10.00 – 20.00 la domiciliul pârâtului-reclamant; în vacanțele intersemestriale (de iarnă și primăvară)pârâtul va lua copilul trei zile la domiciliul său; în vacanțele de vară, pârâtul va lua la domiciliul său copilul, o perioadă de două săptămâni.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 11.09.1999, din căsătoria lor a rezultat minorul M. DARIUS, născut la data de 18.01.2008, aflat în îngrijirea reclamantei-pârâte după ce soții s-au despărțit în fapt în urma unor certuri și neînțelegeri, astfel că, față de poziția părților, a admis acțiunea, a desfăcut căsătoria prin acordul părților, a încredințat minorul spre creștere și îngrijire mamei reclamante, a obligat pe pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorului, reclamanta-pârâtă revenind la numele purtat anterior căsătoriei.
Împotriva acestei hotărârii reclamanta a declarat apel numai cu privire la modalitatea de executare a programului de vizitare a minorului, solicitând ca menținerea relației personale dintre tată și minor să aibă loc la domiciliul mamei.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că luarea unui minor în vârstă de 3 ani de la domiciliul mamei poate prejudicia grav starea de sănătate și echilibrul psiho-emoțional al copilului.
A mai precizat că minorul are o afecțiune care impune purtarea unui aparat ortodontic în scop interceptiv, timp de 16 ore pe zi, respectiv 10 ore pe noapte, astfel încât trebuie supravegheat în permanență.
Totodată, a învederat apelanta că minorul are o stare reactivă la condițiile tensive de microclimat familial, având o reacție acută la stres.
S-a mai arătat că după ultimele întâlniri ale minorului cu tatăl său, acesta a fost internat la spitalul clinic de psihiatrie, fiind echilibrat doar cu măsuri psihoeducaționale de stimulare cognitivă cu tratament medicamentos și cu terapie suportivă.
Prin decizia civilă nr.16 A/12.03.2012, Tribunalul I. – Secția Civilă a respins apelul formulat de apelanta M. C. G., ca nefondat.
Analizând apelul formulat, în limitele învestirii, tribunalul a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 43 din Codul familiei, în vigoare la data introducerii cererii, text legal invocat în calea de atac, odată cu divorțul, instanța stabilește și programul de relații personale dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilului și minor.
Aceste dispoziții consacră dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a menține legături personale cu acesta pentru a veghea la creșterea și educarea lui.
În același sens, sunt și dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinți, cu rudele sale, cu celelalte persoane cu care a dezvoltat relații apropiate, fiind stabilite totodată și modalitățile de exercitare a relațiilor personale.
Din ansamblul acestor dispoziții legale, reiese că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ceea ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului, care, pentru a-și dezvolta personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale cu ambii părinți, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
În realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul, de prezența sau nu a celuilalt părinte, de interesul manifestat de părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, de vârsta copilului, de capacitatea sa de a înțelege nevoia legăturilor la fel de strânse cu ambii părinți.
În speță, nu s-a dovedit de apelantă că menținerea legăturilor personale dintre intimat și copil, la domiciliul tatălui, ar dăuna interesului copilului.
Este adevărat că din actele medicale depuse rezultă că minorul prezintă o reacție acută la stres, o stare reactivă la condițiile tensive din microclimatul familial, însă această reacție nu este generată exclusiv de tată, neexistând nici o probă în acest sens, ci de ambii părinți, ca urmare a neînțelegerilor existente între aceștia și a destrămării relațiilor de familie.
În același timp, necesitatea purtării de către minor a unui aparat ortodontic și supravegherea permanentă a acestuia nu justifică solicitarea mamei ca tatăl să-l viziteze pe minor la domiciliul apelantei, în condițiile în care ambii părinți sunt responsabili de îngrijirea, supravegherea corespunzătoare a copilului, tatăl având aceleași îndatoriri ca și mama privind creșterea copilului.
Din probele administrate în fața instanței de fond, dar și în apel, nu reiese că tatăl l-ar fi neglijat pe minor, că nu s-ar fi interesat de copil, că nu ar fi capabil să îl vegheze îndeaproape. Din contră, acesta a efectuat demersurile legale pentru ca, pe perioada soluționării divorțului, să poată avea legături personale cu minorul, recurgând la executarea silită a hotărârii judecătorești pronunțate sub acest aspect.
A mai reținut tribunalul și faptul că menținerea legăturilor personale dintre tată și copil, în prezența mamei, în condițiile în care starea de tensiune încă există între părinți, nu ar fi benefică copilului, dezvoltării normale a acestuia, ci ar putea agrava reacția acută la stres dezvoltată de minor. Starea conflictuală între părinții copilului nu poate crea decât influențe negative asupra acestuia, însă aceasta nu înseamnă că ele trebuie să se reflecte și pe viitor asupra copilului, impunându-se tocmai datorită acestor împrejurări încurajarea unor legături personale între tată și copil cât mai normale cu putință.
Susținerea apelantei referitoare la internarea copilului într-o clinică de psihiatrie după ultimele întâlniri cu tatăl său a fost înlăturată de tribunal, având în vedere că tatăl nu l-a mai putut vizita pe minor, ci a recurs la executarea silită pentru a fi în prezența copilului, iar biletul de ieșire din spital depus în calea de atac se referă la o perioadă ulterioară introducerii cererii de apel (29.02._12), fără a face referire la o reacție generată exclusiv de întâlnirea cu tatăl său.
Împotriva deciziei civile nr.16 A/12.03.2012 a formulat recurs reclamanta M. C. G., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr. 16A pronunțată de Tribunalul I. la 12.03.2012 în sensul admiterii apelului și a modificării în parte a sentinței civile 4558 pronunțata de Judecătoria B. la data de 22.09.2011 in dosarul_, in sensul limitării programului de vizitare a minorului M. Darius de către tatăl sau, paratul M. A. C. in sensul ca întregul program de vizitare sa se desfășoare numai la domiciliul minorului, respectiv domiciliul mamei sale, pentru următoarele motive:
1. Prima critica adusa deciziei instanței de apel o constituie neluarea în seama in cadrul judecării cauzei a probelor administrate in dosarul de fond, in condițiile in care nici prima instanța nu a luat in considerație aceste probe.
Astfel, recurenta înțelege să facă referire la declarațiile autentice produse in dosar de către ea prin care se dovedește în mod cert si de netăgăduit ca pârâtul-intimat, în mod regulat a avut un comportament dur și violent atât verbal cât si fizic față de minorul M. Darius, si ca acest comportament a generat probleme psihice ale acestuia.
De asemenea, nici instanța de fond si nici instanța de apel nu au apreciat corect asupra concluziilor medicale emise de specialiști care indicau ca si cauza a afecțiunilor psihice ale minorului "starea reactiva la condițiile tensive de microclimat familial".
Sub acest din urma aspect, atât instanța de fond cât si instanța de apel in soluția data de acordare a dreptului pârâtului intimat de a vizita minorul prin luarea acestuia de la domiciliul mamei, nu au analizat si care a fost dintotdeauna cauza care a generat "condițiile tensive de microclimat familial" si nu au analizat nici care au fost acele condiții tensive, sub ce forma s-au manifestat acestea.
Dacă cele două instanțe ar fi analizat mai aprofundat probele aflate la dosar, si înțelege prin aceasta analiza declarațiilor autentice, a procesului verbal de contravenție prin care paratul a fost sancționat pentru comportamentul sau abuziv fata de mama si propriul copil, precum si actele medicale aflate la dosar, atunci, asemeni instanței de recurs din cadrul judecării ordonanței președințiale inițiate de paratul intimat, ar fi sesizat ca a lăsa copilul in seama tatălui fără a beneficia de suportul matern este un act de vătămare psihică a copilului in condițiile in care acestuia îi este frica de tatăl sau.
2. O a doua critica adusa deciziei atacate este data de faptul ca instanța de apel, in judecarea apelului a notat in considerentele sale numai actul medical depus pe parcursul judecării apelului nu si actele medicale depuse odată cu cererea de apel.
3. Cea de a treia critica adusa soluției date in apel este lipsa total de grija fata de confortul psihic al minorului care, in mod evident si de neînlăturat, este determinant favorabil pe durata cât locuiește cu mama sa.
Or, lipsirea minorului de suportul psihic si fizic maternal pe durate mari de timp nu face decât sa agraveze starea emoționala negativa a acestuia, factor care in nici un caz nu poate fi apreciat ca fiind in interesul superior al minorului.
Interesul superior al minorului este sa aibă o dezvoltare psihica buna/normala pe durata copilăriei pentru ca la momentul când capacitățile sale cognitive o vor permite sa poate decela singur care este mediul in care ii va place sa locuiască si sa se dezvolte.
Prin soluțiile date, atât instanța de fond cât si instanțele de recurs practic obliga pe minor sa suporte abuzurile verbale si fizice ale tatălui sau sub justificarea data de o eronata interpretare si aplicare a legii.
Este in interesul minorului fără nici o urma de dubiu, sa aibă legături directe cu tatăl sau.
Este in interesul minorului fără nici o urma de dubiu, ca tatăl sau sa participe la educarea si creșterea minorului.
In același timp insa este in interesul minorului, fără urma de dubiu, ca pana ce afecțiunile psihice generate de stările tensive (stări generate de comportamentul agresiv si violent al tatălui) din microclimatul familial vor înceta, este in interesul minorului sa beneficieze de suportul matern pe toata durata cat se afla in legătura directa cu tatăl său.
Așadar, într-un anumit context, recurenta se referă aici la contextul in care un minor suferă psihic evident in prezenta tatălui, atitudinea procesuală a mamei care nu ataca agresiv tatăl pe durata procesului si lăsa la latitudinea instanței o stabilire a programului de vizitare nu poate si nu trebuie sa constituie motiv de forțare a minorului la a suporta si alte suferințe psihice din partea tatălui.
Recurenta credem în puterea de schimbare a caracterului unui om si este convinsă ca după ce tatăl său va face dovada ca va deveni un tata responsabil si iubitor al propriului sau copil, atunci se va putea discuta si admite cererea tatălui (art. 44 Codul Familiei) de a petrece împreună cu copilul sau mai mult timp si in alta locație decât cea a domiciliului copilului.
Până atunci însa, așa cum a subliniat recurenta, interesul minorul primează înaintea interesului oricăruia dintre părinți si interesul sau imediat si superior este sa beneficieze de suportul psihic si fizic maternal in condițiile in care se afla in prezenta tatălui său.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate curtea reține următoarele aspecte.
Criticile formulate de recurentă vizează exclusiv modalitatea de desfășurare a programului de vizitare a minorului, respectiv posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliul său, apreciind că o bună dezvoltate fizică și psihică a minorului presupune ca programul de vizită să se desfășoare la domiciliul copilului.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.1 și art. 16 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, relații personale ce se pot realiza, conform art.15 alin.1 din aceeași lege, printre altele, prin întâlniri ale copilului cu părintele care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul și prin vizitarea copilului.
Potrivit art.8 alin.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”. Conform alineatului 2: „nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”.
Prin acest articol, Convenția protejează o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se pe deplin în cazul relațiilor dintre părinți și copii, astfel cum a statuat CEDO în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, în care s-a apreciat că: „art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel, încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi”.
Totodată, potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul iar în conformitate cu prevederile înscrise în art. 31 alin.1 din Legea nr. 272/2004, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
În aplicarea prevederilor anterior enunțate, instanțele sesizate cu cererea introductivă, în aplicarea principiului ocrotirii interesului superior al copilului, au obligația de a stabili modalitatea de exercitare a drepturilor părintești ale reclamantului, în așa fel încât pe de o parte, programul de vizitare stabilit să fie de natură să consolideze legăturile afective între tată și minor, dar în același timp, să corespundă interesului copilului, care trebuie raportat la o . factori extrem de importanți, cum sunt: vârsta copilului, starea lui de sănătate, relațiile sociale dezvoltate de copil, necesitatea acestuia de a avea un program constant, stabil, care să îi permită legături firești cât mai mult timp posibil cu ambii părinți, fără de care este de neconceput respectarea dreptului copilului la viața de familie în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea reține în acest sens că interesul copilului este acela de a avea o viață de familie, deziderat care nu se poate realiza decât prin menținerea legăturilor personale, în mod efectiv, între copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat, cu excepția acelor situații excepționale în care se probează că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În considerarea jurisprudenței CEDO, anterior citată, Curtea apreciază totodată, că legăturile firești dintre părinte și copil trebuie stabilite astfel încât cei doi să beneficieze de condiții optime pentru realizarea acestui deziderat, impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale sau să restricționeze nejustificat contactul direct între părintele căruia copilul nu i-a fost încredințat cu minorul în cauză, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului acestora de a avea o viață de familie. Un astfel de program trebuie să conducă la stabilirea între pârât și copil a unei legături psihice care să poată sta la baza comunicării libere dintre părinte și copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial, în primul rând prin păstrarea atașamentului copilului față de tată și să nu impieteze asupra dezvoltării unei relații bazate pe afecțiune și încredere între tată și copil.
Pe de altă parte, legăturile personale ale părintelui cu minorul nu trebuie să fie interpretate într-un sens restrictiv, ci trebuie să vizeze toate aspectele vieții minorului, într-o măsură care să permită dezvoltarea și păstrarea unei relații solide și de durată.
În speță, din situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, din coroborarea probelor administrate, rezultă că minorul locuiește cu mama, fiind încredințat acesteia, prin hotărâre judecătorească.
Totodată, este neîndoielnic atașamentul ambilor părinți față de copil dar și faptul că între cele două părți există relații tensionate, care împiedică nu numai stabilirea pe cale amiabilă a unui program de vizitare, dar și menținerea unor legături firești, normale, între copil și tatăl acestuia, un argument în acest ultim sens, constituindu-l precizările neechivoce ale părților din cadrul cererilor formulate în prezentul litigiu.
În consecință, Curtea apreciază ca fiind întemeiată susținerea intimatului în sensul că legăturile sale cu copilul trebuie să aibă o frecvență rezonabilă și să permită prezența tatălui, în diferite etape ale vieții minorului și, nu în ultimul rând să se desfășoare în absența mamei, pentru a nu se întreține climatul tensionat existent pe fondul desfacerii căsătoriei celor doi. Pe de altă parte, Curtea constată că minorul se află chiar și în prezent la o vârstă fragedă, iar separarea sa brutală de mamă - părintele cu are locuiește în mod obișnuit, mai ales în acest moment când, potrivit înscrisurilor de la dosar acesta are o reacție acută la stres, fiind influențat în mod direct de divorțul părinților săi, trebuie raportată la circumstanțe obiective, pentru a nu deveni traumatizantă din punct de vedere emoțional.
Nu vor fi primite susținerile recurentei privind comportamentul violent al tatălui față de minor, aspect în raport de care s-ar impune stabilirea unui program restrictiv, întrucât probele administrate în cauză nu confirmă susținerile sale.
Astfel, în mod corect instanțele anterioare nu au avut în vedere declarațiile autentice depuse la dosar, întrucât administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, recurenta având posibilitatea să solicite proba cu martori și nu să depună declarații extrajudiciare ale acestora.
Pe de altă parte, din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că dezvoltarea psihică a minorului este afectată de tatăl său, ci de divorțul intervenit în familie, situație absolut normală și care impune o colaborare a celor doi pentru detensionarea situației și restabilirea echilibrului psihic al copilului și nu menținerea acestuia într-un climat de stres ce ar fi generat de realizarea vizitelor tatălui în prezența mamei.
Curtea apreciază astfel, prin raportare la cele anterior reținute că, susținerile recurentei privind necesitatea desfășurării programului de vizitare doar la domiciliul său, nu poate fi apreciată ca fiind justificată în raport de circumstanțele speței.
Nu în ultimul rând, nu poate fi ignorată reacția acută a minorului la divorțul părinților săi, care coroborată cu faptul că, potrivit susținerilor ambelor părți, tatăl nu a mai văzut copilul de mai mult de un an, aspecte în raport de care stabilirea directă a programului de vizită la domiciliul tatălui ar putea fi traumatizantă pentru copil.
Concret, curtea apreciază că, pentru o perioadă limitată de timp, este bine ca programul de vizită să se desfășoare la domiciliul minorului, pentru a-i da acestuia posibilitatea să se simtă în siguranță și să se reobișnuiască treptat cu tatăl său, să-și restabilească o reacție normală și firească, astfel că până la sfârșitul anului minorul va fi vizitat de tată la domiciliul său. Nu este justificată stabilirea pe termen lung a unui asemenea program, fiind necesară doar acomodarea copilului cu noua sa situație, și pentru acesta efortul comun al celor doi părinți, astfel că ulterior acestei date, începând cu luna ianuarie 2013, programul de vizită va fi cel stabilit de instanțele anterioare, cu posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliul său și cu obligația de a-l readuce la domiciliul mamei.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea admite recursul, modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentința și dispune ca programul de vizită stabilit de instanța de fond să se desfășoare la domiciliul minorului până la sfârșitul acestui an, și la domiciliul tatălui începând cu luna ianuarie 2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
În temeiul dispozițiilor art. 274 coroborat cu art. 276 C. pr. civ curtea obligă intimatul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reecurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă M. C. G., împotriva deciziei civile nr.16 A din 12.03.2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. C..
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul formulat de apelanta M. C. G., împotriva sentinței civile nr.4558/22.09.2011, pronunțată de Judecătoria B.. Schimbă în parte sentința în sensul că orarul programului de vizitare stabilit de instanța de fond se va desfășura la domiciliul minorului până la sfârșitul acestui an (31.12.2012) și la domiciliul tatălui începând cu 01.01.2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul la 1.000 lei cheltuieli de judecată, admițând în parte această cerere.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.09.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./20.09.2012
Trib.I. – L.C.C.; E.M.O.
Jud.B. – A.C.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 230/2016. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
