Pretenţii. Decizia nr. 1330/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1330/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2012 în dosarul nr. 1330/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1330R
Ședința publică de la 22.06.2012
CURTEA COMPUSĂ D.:
PREȘEDINTE – Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - Y. D. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. din Buicești Diicul A. P. împotriva deciziei civile nr. 1159/08.06.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „ Legea nr.10/2001 „.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.06.2012, când a decis următoarele:
C UR T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr._ , reclamantul B. D. BUICEȘTI DIICUL A. P., a chemat in judecata parați M. București, prin Primar General și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existenta dreptului meu de proprietate, dobândit cu titlu de moștenire legala si testamentara, asupra imobilului situat în București, .. 15 (fosta .) Sector 2; să oblige pârâții la plata măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, reprezentând valoarea de circulație actualizata a imobilului mai sus identificat.
În motivare, s-a arătat că imobilul situat în București, ., (fosta .), Sector 2, alcătuit din teren și construcții în suprafața totala de 405 mp, a aparținut autorului meu, Flechtenmacher G. M..
Acesta a dobândit in proprietate imobilul mai sus identificat, cu titlu de cumpărare, in baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu L. S. Goldenberg, transcris la Grefa Tribunalului I.-Sectia notariat în Registrul de Transcripțiuni sub nr.4592/15.04.1926.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului, fără despăgubiri, în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile (poziția 2770).
Reclamantul a arătat ca a îndeplinit cele doua condiții impuse prin art. 4 alin 2 si art. 22 din Legea nr. 10/2001, si anume: deține calitatea de persoana îndreptățită la obținerea de masuri reparatorii, fiind moștenitorul titularului dreptului de proprietate asupra imobilului in cauza.
S-a mai susținut că în temeiul Legii nr.112/1995, statul a vândut foștilor chiriași construcția si terenul aflat sub construcție, iar imobilul în cauza este alcătuit din trei apartamente, astfel ca acestea au fost vândute la 3 persoane diferite prin acte de vânzare-cumpărare încheiate cu S.C. F. S.A., după cum urmează:
Reclamantul a mai arătat că statul nu a dobândit niciodată cu titlu valabil imobilul in cauza. Decretul nr. 92/1950 in baza căruia a fost preluat abuziv imobilul nu poate constitui un titlu valabil de proprietate atâta timp cat acesta contravenea Constituției din 1948 care garanta dreptul de proprietate particulara si egalitatea cetățenilor in fata legii, exproprierile pentru utilitate publica făcându-se in baza unei legi, cu o dreapta si prealabila despăgubire stabilita de justiție, cat si dispozițiilor Codului de procedura civila - art. 481, in vigoare la acea data si, nu in ultimul rând, prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, la care România era parte.
In același timp, în contextul precizat de art. 6 din Legea 213/1998, trebuia apreciata valabilitatea titlului statului și în raport de tratatele internaționale la care România era parte, tratate in vigoare la data preluării imobilului de către stat.
Dispozițiile legale interne trebuiau să fie în concordanta și cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite la data de 10.12.1948. Astfel, art.17 alin.1 din Declarație prevede: „orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cat si in asociere cu alții si ca nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa".
În drept: și-a întemeiat prezenta pe disp.art.112 C.proc.civ., Legea nr.10/2001.
În dovedire, s-a depus un set de înscrisuri la dosar.
Prin sentința civilă nr.1159/8.06.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. din Buicești Diicul A. P., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și S. R., Prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, potrivit art. 22. din Legea 10/2001 persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. (3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
Conform alin.5 al aceluiași articol nerespectarea termenului de 6 luni ( termenul a fost prelungit succesiv cu încă 6 luni) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În cauza de față, deși reclamantul a invocat drept temei pentru soluționarea acțiunii dispozițiile Legii 10/2001, acesta nu face dovada formulării unei notificări în acord cu procedura instituită de acest act normativ.
În acest sens, instanța a acordat reclamantului nenumărate termene pentru a se depune fie notificarea înregistrată la executorul judecătoresc fie o notificare adresată direct pârâtului, în termenul prevăzut de lege și care să fi fost înregistrată la PMB. Or, în ciuda termenelor acordate o astfel de dovadă nu a fost făcută, ceea ce atrage în conformitate cu art.22 alin.5 din Legea 10/2001 decăderea din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau echivalent.
Mai mult potrivit corespondenței purtate cu direcții din cadrul PMB o astfel de notificare nu există, reclamantul având formulate notificări doar cu privire la alte imobile. De asemenea, tribunalul a reținut că dosarele administrative indicate de reclamant privesc alte persoane și imobile, aceste aspecte putând fi verificate și prin accesarea paginii de web a Primăriei Municipiului București.
De altfel, reclamantul nu a invocat vreun motiv mai presus de voința sa, care să-l fi împiedicat a formula o astfel de notificare, cu atât mai mult cu cât alte notificări au fost formulate de acesta, ci susține că a formulat o astfel de notificare, dar acesta nu se regăsește.
În consecință, având în vedere situația de fapt mai sus reținută cât și dispozițiile art.1169 c.civ. și art.22 alin.5 din Legea 10/2001 tribunalul a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva sentinței civile nr.1159/8.06.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a declarat recurs reclamantul B. din Buicești Diicul A. P..
În motivarea recursului reclamantul critică sentința pentru următoarele motive:
1.In dovedirea formulării Notificării, reclamantul a depus numărul de înregistrare nr._/18.06.2001 eliberat de Primăria Municipiului București - Cabinet Primar - Dosar Legea 10/2001, însă instanța de fond a considerat ca aceasta dovada nu este suficienta.
D. urmare, s-a efectuat nenumărate demersuri la Primăria Municipiului București, în vederea identificării notificării și a dosarului administrativ.
Pârâtul însă a negat existenta acestora, dar totodată nu a fost în măsura să dea lămuriri asupra înregistrării referitoare la str. O. (actual . 2, existenta pe site-ul Primăriei Municipiului București, pe care a depus-o anexat.
D. fiind ca toate demersurile efectuate la Primăria Municipiului București pentru obținerea unui duplicat al Notificării și pentru identificarea dosarului administrativ, ce s-a format în temeiul acesteia au rămas fără succes, acesta a efectuat cercetări la Judecătoria Sector 2 București, în vederea identificării Registrului de Notificări al Biroului Executorilor Judecătorești pe anul 2001.
Reclamantul a depus anexat răspunsul acestei instituții, care arăta ca a fost identificat Registrul de Notificări mai sus arătat precum și opisele alfabetice ale dosarelor pe 2001. Totodată, le-a fost solicitată prezenta la Serviciul Arhiva, în vederea efectuării de verificări în registrele menționate și identificarea informațiilor solicitate.
Așadar, din motive obiective, in cauza nu a fost administrat intregul probatoriu.
2.Se susține că reclamantul a formulat Notificare în temeiul Legii nr.10/2001, căreia i s-a anexat actele necesare în dovedirea proprietății și a calității sale de moștenitor.
Aceasta notificare nu i-a fost solutionata de catre parat, mai mult, in mod cu totul misterios, se pare ca aceasta notificare a disparut din evidentele paratului.
In susținerea afirmațiilor sale, se învederează că reclamantul a formulat câte o notificare pentru fiecare imobil a cărui restituire s-a solicitat, așa cum a arătat chiar pârâtul în cadrul corespondenței purtate, și așa cum în mod corect a reținut instanța de fond (pag. 3 alin. 2 din Sentința atacata); dar, in mod curios, exact pentru imobilul in cauza, paratul nu poate identifica notificarea, pentru care chiar el ne-a dat numar de inregistrare in anul 2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.art.304/1 și art.305 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 24.02.2012, instanța a dispus, în temeiul art.129 alin.5 din Codul de Procedură Civilă, emiterea unor adrese la intimat pentru a se comunica dacă recurentul-reclamant a formulat notificarea așa cum susține prin motivele de recurs.
Au fost emise relațiile prin adresa nr.6324/02.04.2012 emise de către intimată, în cuprinsul cărora se învederează că nu figurează nicio notificare înregistrată sub nr._/18.06.2001, în temeiul Legii nr.10/2001, că nu figurează nicio notificare formulată de către recurent pentru imobilul din ., Sector 2 și nici pentru imobilul din ., sector 2, București. De asemenea, se învederează că recurentul are depuse 3 dosare administrative, respectiv nr.4315, nr.6072, și nr.7057 depuse pentru alte imobile notificare în temeiul Legii nr.10/2001.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, orice persoană, care dorește să beneficieze de normele juridice ale legii de restituire trebuie să depună o notificare în termenul legal de 6 luni.
Conform art.22 alin.4 și 5 „ (4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. (5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.
În cauza de față, recurentul-reclamantul nu a făcut nici cea mai mică dovadă cu privire la depunerea unei notificări pentru restituirea în natură sau în echivalent a imobilului situat în București, .. 15 (fosta .) Sector 2.
Toate susținerile sale din cuprinsul memoriului de recurs sunt lipsite de suport probatoriu și nu se întemeiază pe nici un mijloc de probă administrat în cauză.
Astfel, susținerea acestuia cu privire la faptul că ar fi înregistrat o notificare cu numărul nr._/18.06.2001 la Primăria Municipiului București - Cabinet Primar - Dosar Legea 10/200, este lipsită de suport probatoriu.
Curtea învederează că, atât instanța de fond, cât și instanța de recurs, au efectuat numeroase demersuri la intimat, pentru a se lămuri existența sau a unei notificări cu numărul de înregistrare nr._/18.06.2001.
Prin relațiile primite, s-a învederat că nu există acest număr de înregistrare și că nu există depusă nicio notificare depusă de către recurentul-reclamant pentru imobilul situat în București, .. 15 (fosta .) Sector 2.
Lipsa dovezilor nu a fost combătută de către recurent prin niciun mijloc de probă, iar simpla hârtie pe care se este menționat numărul de înregistrare nu face dovada că acest număr se referă la înregistrarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001, putând fi vorba despre orice altă cerere care depusă la intimat.
De asemenea, menționarea de mână, după ștampila aplicată, a următoarelor mențiuni „Dosar Legea 10/2001”, fără existența vreunei semnături a unui funcționar public, nu este natură a proba nimic, deoarece aceasta putea fi adăugată de oricine, inclusiv de către recurent.
Lipsa unei notificări înregistrate în temeiul Legii nr.10/2001 pentru imobilului situat în în București, .. 15 (fosta .) Sector 2, este cu atât mai inexpplicabilă cu cât recurentul nu poate invoca necunoașterea legii sau a obligației sale privind depunerea notificării, atâta timp cât acesta a mai depus 3 notificări pentru alte imobile, pentru a căror soluționare s-au format dosarele administrative, respectiv nr.4315, nr.6072 și nr.7057.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant B. din Buicești Diicul A. P. împotriva sentinței civile nr.1159/08.06.2011 în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant B. din Buicești Diicul A. P. împotriva sentinței civile nr.1159/08.06.2011 în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Z. D. C. M. S. Y. D. M.
GREFIER,
D. L.
RED.ZD/09.07.2012
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
2.07.2012
← Legea 10/2001. Decizia nr. 12/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 808/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|