Pretenţii. Decizia nr. 575/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 575/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 575/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 575A
Ședința publică de la 19.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant, T. M., împotriva sentinței civile nr.825/24.04.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și P. S..
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că atât apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.p.civ.
Curtea, urmează să rețină cauza în pronunțare, reținând solicitarea apelantului reclamant, T. M., de judecare a cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., la data de 08.04.2013, sub număr unic de dosar_, reclamantul T. M. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, și pe pârâtul P. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata daunelor morale în sumă de 50 000 euro (în lei la cursul zilei), pentru tratamentul inuman și degradant suportat în P. S..
Prin sentința civilă nr.2201/25.09.2013, Judecătoria S. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, reținând că în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată – răspundere civilă delictuală și față de valoarea obiectului cererii – 50.000 euro, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului, sens în care în baza art.2 pct.2 și art.132 alin.3 Cod procedură civilă a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Ialomița.
După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată la data de 10.12.2013 sub acest număr unic –_ – pe rolul Tribunalului Ialomița
Prin sentința civilă nr. 825F/24.04.2014 Tribunalul Ialomița a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâtul P. S., precum și cererea formulată împotriva pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat daune morale pentru tratamentul inuman și degradant suportat în P. S., astfel că acesta este parte în raportul juridic dedus judecății și având în vedere art.10 din H.G. nr.1849/2004 conform căruia unitățile subordonate au personalitate juridică, numai această unitate subordonată A.N.P.-ului, trebuie să stea în judecată.
Administrația Națională a Penitenciarelor nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu are nici o obligație față de reclamant în raport de obiectul și temeiul juridic al cererii.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii delictuale a părții pârâte.
Astfel, în ceea ce privește existența faptei delictuale și săvârșirea ei cu vinovăție de către pârât prin organele sale de conducere s-a reținut că aceasta nu există întrucât împrejurarea că reclamantul a fost deținut în camera de fumători în condițiile în care el este nefumător nu poate fi imputată penitenciarului atâta timp cât chiar reclamantul s-a declarat fumător, iar pe perioada detenției nu a formulat nicio cerere privind schimbarea camerei sau plângere la judecătorul delegat prin care să reclame că este ținut împreună cu deținuți fumători, el fiind nefumător.
În ceea ce privește condițiile de detenție s-a reținut că în mod constant penitenciarul a asigurat servicii de deratizare și igienizare a camerelor de detenție astfel că și dacă au existat inițial camere insalubre, cu gândaci, igrasie și așternuturi pline de ploșnițe, prin igienizarea și dezinsecția efectuate aceste neajunsuri au fost pe cât posibil înlăturate, în acest sens coroborându-se declarația martorului M. T. cu înscrisurile depuse de P. S. la dosar.
De asemenea, nu au fost dovedite condițiile precare de detenție cu privire la lipsa aerisirii în camere, din probele administrate rezultând că toate camerele în care a fost deținut reclamantul dispuneau de aerisire naturală și totodată acestea aveau grup sanitar propriu, cu spălător și cabină WC, racordate la rețeaua de apă distribuită din sursă proprie, camerele fiind racordate la sistemul de încălzire centralizat al unității.
Așa fiind, având în vedere că pârâtul, P. S., s-a interesat constant de îmbunătățirea condițiilor de detenție, asigurând servicii de deratizare și dezinsecție care au dus treptat la eliminarea condițiilor insalubre din camere, instanța a reținut că în cauză lipsește fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție în sensul supunerii reclamantului la un tratament degradant și inuman pe perioada detenției.
De asemenea, tribunalul a constatat că lipsește și prejudiciul suferit în cauză de către reclamant, având în vedere că nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între afecțiunile de care suferă și condițiile de detenție din P. S. și că aceste condiții de detenție au determinat apariția unor afecțiuni sau înrăutățirea lor. Tribunalul a avut în vedere și faptul că reclamantul a declarat la data de 28.03.2012 că de când a ajuns la P. S., din cauza afecțiunilor medicale, a fost cazat pe secția medicală sau pe cameră unică și în toată perioada nu a avut probleme cu alți deținuți sau legate de condițiile din cameră și ori de câte ori a solicitat, cu ocazia audierii problemele sale au fost rezolvate.
Instanța nu a reținut apărarea reclamantului că această declarație a fost dată sub amenințare și că, nu a făcut cerere pentru cameră de nefumători sau pentru remedierea altor probleme pe care le-ar fi avut în penitenciar deoarece i-ar fi fost frică de consecințe, deoarece nu a făcut dovada unor astfel de consecințe în cazuri similare.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 cod civil, pentru considerentele reținute instanța a apreciat cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. M. solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, apelantul – reclamant a arătat că cererea de chemare în judecată formulata vizează anumite intervale de timp în care a fost încarcerat la P. S., în sensul că, în acest penitenciar a fost supus unui tratament inuman si degradant prin încălcarea art.3 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului in sensul ca, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane si degradante".
Astfel, apelantul a fost deținut . fumători, in condițiile in care nu este fumător fiind supus in acest fel unui fumat pasiv, același tratament avându-l si când a fost transportat dintr-un penitenciar in altul, dar si când a fost dus la instanță, in condițiile in care este bolnav de ciroza, iar fumatul îi era interzis, chiar si cel pasiv.
Apelantul a menționat faptul ca toate penitenciarele unde a fost deținut aveau camere de fumători si camere de nefumători, cu excepția Penitenciarului S. unde aceasta diferențiere nu a fost făcută, astfel încât nu putea solicita să fie cazat într-o cameră de nefumători, iar o eventuală solicitare în acest sens i-ar fi agravat situația, comportamentul personalului penitenciarului determinând o tortură psihică de neimaginat.
A arătat, de asemenea că a fost cazat în camere suprapopulate cu 16 paturi, suprafața totala a camerei fiind de 24 mp, spațiul pentru fiecare deținut fiind de 1,5 mp, in condițiile în care Comitetul pentru Prevenirea Torturii si jurisprudența CEDO recomanda 4 mp spațiu de locuit pentru fiecare deținut, 6 mc. de aer, departe de a se încadra in aceste norme, in condițiile in care in camera se si fuma, Apa nu corespundea normelor de igiena fiind plina de impurități si de rugină, cu dese opriri in timpul verii, iar curtea de aer semăna cu o cușca cu gratii, toate acestea reprezentând o încălcare a art.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, tratamentul la care a fost supus in penitenciar aducându-i grave atingeri ale demnității umane.
Apelantul consideră că interdicția impusă de art.3 este absolută și nicio derogare de la dispozițiile acesteia nu este permisă de Convenție, acest drept fiind unul intangibil, invocând în acest sens jurisprudența C.E.D.O. în cauza M. c. României din 29.04.2008 și cauza P. împotriva României din 29 aprilie 2008.
Arată, de asemenea, că instanța n-a motivat in niciun fel faptul ca P. S. este acoperit cu azbociment, material de construcție ce produce cancer și care este interzis de către Uniunea Europeana să fie folosit chiar si la animale.
Curtea europeana a statuat in mod constant faptul ca, art.3 impune statelor obligația de a veghea ca oricărui deținut să-i fie asigurate condițiile care sunt compatibile cu respectul demnității umane și cu adoptarea unor modalități de executare a pedepsei privative de libertate de așa natura încât acesta să nu fie supus unor tratamente sau situații umilitoare ce ar excede nivelului inevitabil al suferințelor inerente detenției si care, având in vedere exigentele practice ale încarcerării, să-i asigure totuși condiții acceptabile de viața și sănătate.
Pe plan general, instanța europeană a decis ca dificultățile economice pe care le are o anumita tara nu sunt de natura sa absolve de obligațiile ce-i revin pe terenul art.3 din Convenție, de a asigura persoanelor care executa pedepse privative de libertate condiții de detenție compatibile cu dispozițiile acestui text.(cauza Poltoratski c. Ucraina din 24 septembrie 1992).
Condițiile de detenție respectiv suprapopularea, deținerea la infirmerie cu fumători, apă cu rugină si oprirea acesteia in lunile de vară, curtea de aer ca o cușca, lipsa de igiena cu saltele vechi pline de ploșnițe și păduchi au avut efect vătămător asupra demnității sale umane, i-a creat un sentiment de inferioritate si care a atins un grad de umilire care a depășit nivelul admis in Convenția europeana si in jurisprudența constanta a CEDO.
Față de aceste considerente solicită admiterea apelul si modificarea hotărârii date in fond in sensul admiterii acțiuni.
La data de 15.09.2014, intimatul P. S. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, se arată că apelantul T. M. aflăt în executarea unei pedepse privative de libertate de 11 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost custodiat pentru perioade diferite de timp, în P. S., având asigurate condiții minime prevăzute de actele normative în vigoare raportate la vechimea penitenciarului, cu precizarea că nu sunt încălcate drepturile fundamentale ale persoanei private de libertate.
Pentru repartizarea pe cameră a deținutului T. M., ca și în cazul tuturor celorlalți deținuți, intimatul a procedat conform prevederilor legale în vigoare, respectiv, HG 1897/2006 și a Deciziei nr. 436 din 30.05.2006 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, ținând cont și de opțiunea deținuților.
Cu privire la condițiile de detenție din instituția intimată, apelantul a exprimat în înscrisul datat 28.03.2012, în sensul că în toată perioada șederii sale în P. S., nu a avut probleme legate de condițiile de detenție, și ori de câte ori a solicitat, problemele sale au fost rezolvate.
Aplicarea tratamentului inuman sau degradant așa cum sugerează reclamantul, a fost clarificată de Curtea Europeană, în sensul în care a stabilit că o pedeapsă sau un tratament este degradant atunci când obiectivul urmărit este acela de a umili sau înjosi persoana respectivă și dacă în funcție de consecințe, a afectat în mod ireversibil personalitatea condamnatului, dispoziții, care, apreciază că nu-și găsesc aplicabilitatea în situația dedusă judecății.
Tratamentul inuman a fost estimat de CEDO, ca fiind atunci când a fost premeditat, aplicat ore în șir și a cauzat, fie vătămare corporală, fie suferințe fizice și psihice profunde persoanei, ceea ce nu poate fi discutat în cazul de față, unde fostului deținut i-a fost asigurat un confort psihic constant, prin participarea la numeroase programe educaționale organizate de penitenciar, respectiv concursuri tematice, activități de grup, religioase, dezbateri, și alte asemenea, menite să creeze o atitudine psiho-socială pozitivă. Totodată, pentru participarea la activitățile educative unde a manifestat receptivitate și implicare, acesta a fost recompensat de opt ori.
Prin urmare, solicită respingerea recursului ca nefondat.
La data de 17.09.2014 a depus întâmpinare și intimata Administrația Națională a Penitenciarelor prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că, în mod corect instanța de fond a reținut că, în raport de obiectul și temeiul juridic al cererii și față de dispozițiile art.10 din H.G. nr.1849/2004, intimata Administrația Națională a Penitenciarelor nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Constatându-se legal investită să soluționeze cererea de apel și examinând actele și lucrările dosarului cu respectarea limitelor devoluțiunii stabilite prin art.476-479 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Exercitând controlul judiciar cu care a fost învestită, Curtea reține că numai dezlegarea dată asupra angajării răspunderii civile delictuale de către intimatul P. S. face obiectul căii de atac promovate. Soluția pronunțată de tribunal în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Administrației Naționale a Penitenciarelor nu a fost criticată de către partea interesată, hotărârea instanței de fond dobândind astfel putere de lucru judecat.
Pentru fondul cauzei Curtea reține că apelantul aflat în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat, a fost custodiat în P. S. între anii 2010 – 2012, în perioadele 30.04.2010 – 06.05.2010; 11.06.2010 – 17.06.2010; 03.09.2010 – 10.09.2010; 01.10.2010 – 07.10.2010; 22.10.2010 – 18.10.2010; 06.12.2010 – 07.02.2011; 28.02.2011 – 11.03.2011; 22.03.2011 – 31.03.2011; 07.06.2011 – 10.06.2011; 19.07.2011 – 21.07.2011; 07.10.2011 – 25.10.2011; 07.11.2011 – 30.01.2012; 11.02.2012 – 23.02.2012; 01.03.2012 – 13.11.2012.
Prin cererea de chemare în judecată, apelantul a solicitat angajarea răspunderii intimatului și obligarea la daune morale cauzate de expunerea la fumatul pasiv și la un tratament inuman și degradant pe perioada de detenție, invocând dispozițiile art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea reține că art.3 al Convenției impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana respectivă unei suferințe de o intensitate care depășește nivelul obișnuit de suferință – inerent detenției – și că date fiind exigențele practice ale executării unei pedepse cu închisoarea, sănătatea și starea generală de bine ale unui deținut sunt asigurate în mod adecvat.
Conform jurisprudenței Curții, un tratament este" inuman" în sensul articolului 3 mai ales atunci când este aplicat cu premeditare, o lungă perioadă de timp și dacă a cauzat fie leziuni corporale, fie vii suferințe fizice sau mentale."
Un tratament poate fi calificat drept "degradant" dacă este de natură să inspire victimelor sale sentimente de teamă, angoasă și de inferioritate apte să le umilească sau să le înjosească" și să le înfrângă rezistența fizică ori morală" sau să le conducă să acționeze contra voinței sau conștiinței lor."
Pentru ca un tratament să poată fi calificat ca "inuman" sau .degradant", suferința sau umilirea trebuie să depășească gradul implicat, inevitabil, de o formă dată de tratament sau pedeapsă legitimă.
Pentru aprecierea elementelor de probă, în jurisprudența CEDO, plângerile privind relele tratamente trebuie susținute în fața curții prin elemente de probă adecvate, criteriul probei fiind „dincolo de orice îndoială rezonabilă”.
Aceasta întrucât Curții Europene a Drepturilor Omului nu îi revine obligația de a statua asupra răspunderii civile, ci asupra răspunderii statelor contractante față de Convenție.
În dreptul intern însă, instanța urmează să aibă în vedere principiul „actor incumbit probatio”, potrivit căruia cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, regula adresându-se, în primul rând reclamantului, deoarece el este cel care face afirmații în fața instanței și, ca atare, este ținut să probeze ceea ce afirmă.
În speță, apelantul solicită angajarea răspunderii Penitenciarului S. pentru repararea prejudiciului cauzat apelantului în perioada detenției, întrucât a fost supus unor tratamente inumane și degradante.
Sub acest aspect, instanța avea a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a intimatului P. S., în sensul de a se face dovada că organele de conducere ale Penitenciarului S., cu prilejul exercitării funcțiilor ce le revin, au săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că, pe perioada detenției în P. S., apelantul a declarat că este fumător, astfel încât nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea unei fapte ilicite de natură să atragă răspunderea civilă delictuală.
Mai mult, Curtea reține că apelantul, pe perioada detenției, nu a fost izolat de societate având posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la condițiile de detenție, conform OMJ nr.433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate și Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Din relațiile comunicate de Penitenciarului S. rezultă că apelantul a declarat, pe propria răspundere (declarație fila 38 dosar fond) că, în perioada în care a stat în P. S. a fost cazat în secția medicală sau în camere mici, că nu a avut nici un fel de probleme cu condițiile din camera de detenție și că orice probleme pe care le-ar fi avut și le-a comunicat în timpul audiențelor au fost rezolvate.
Prin urmare, deși apelantul susține că în perioada detenției a fost supus unor tratamente inumane și degradante, Curtea, în acord cu instanța de fond, constată că acesta nu a făcut dovada susținerilor sale.
Astfel, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a atrage aplicarea art.3 din Convenție. Aprecierea acestui minim este relativă, depinzând de ansamblul circumstanțelor cauzei, și mai ales de natura, durata și contextul tratamentului, de modalitățile de aplicare, de efectele sale fizice și/sau psihologice, nefiind suficient ca tratamentul să comporte aspecte dezagreabile.
Apelantul consideră că simpla sa plasare într-o cameră de fumători, precum și într-o cameră supraaglomerată constituie un tratament inuman și degradant. Curtea reține însă, pe de o parte că, însuși apelantul s-a declarat fumător, conform declarației de la dosar, iar pe de altă parte că apelantul avea posibilitatea de a sesiza judecătorul delegat cu privire la condițiile de detenție, ceea ce nu a făcut, situație în care motivele invocate de apelant nu ating minimul de gravitate impus de art.3.
În ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea reține că, în mod constant intimatul P. S. a asigurat servicii de deratizare și igienizare a camerelor de detenție, așa cum rezultă din procesele verbale de reparație a lucrărilor de deratizare și dezinsecție depuse la dosarul cauzei, precum și din declarațiile martorului M. T. audiat în cauză (filele 37 – 38 dosar fond).
Referitor la declarația martorului A. M. (filele 23-24 dosar fond) Curtea apreciază că, în mod corect instanța de fond a înlăturat-o din proces, întrucât, prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă, s-a creat prezumția lipsei de obiectivitate a martorului, ceea de a condus la înlăturarea depoziției acestuia.
Curtea reține că răspunderea statului în condițiile art.3 din Convenție poate fi angajată atunci când autoritățile nu au luat măsuri rezonabile pentru a împiedica materializarea unui risc de tratamente inumane sau degradante, despre care aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință.
Or, în speță, o asemenea dovadă nu a fost produsă, în condițiile în care, în perioada detenției în P. S. apelantul a sosit prin transfer de 13 ori la P. S. pe parcursul executării pedepsei toate camerele în care a fost deținut apelantul dispuneau de aerisire naturală, grup sanitar propriu și racordare la sistemul de încălzire centralizat al unității, astfel cum rezultă din cuprinsul notelor scrise nr._/DCEAN/11.06.2013 întocmite de Administrația Națională a Penitenciarelor /fila 77-80 dosar fond).
Prin urmare, nu se verifică în speță săvârșirea de către intimat a unei fapte ilicite, cât timp reiese că, față de persoana condamnată – apelantul din prezenta cauză – intimatul a manifestat preocupare și interes în vederea luării tuturor măsurilor de protejare a vieții și sănătății și de respectare a demnității umane.
În opinia Curții, nu se poate vorbi nici de omisiunea îndeplinirii unor obligații de serviciu sau neglijență în exercitarea acestora, atâta timp cât, din cuprinsul probelor administrate rezultă că eforturile conducerii Penitenciarului de a renova și îmbunătăți condițiile din spațiul de detenție au fost evidente, existând o preocupare serioasă în acest sens.
În privința prejudiciului, Curtea reține că existența prejudiciului ca element al răspunderii civile delictuale presupune obligatoriu o faptă ilicită din care să rezulte prejudiciul.
Or, în speță, în lipsa faptei ilicite, așa cum rezultă din considerentele arătate, nu se poate constata producerea unui prejudiciu cu atât mai mult cu cât, prin declarația dată la data de 28.03.2012, apelantul a declarat că în perioada detenției nu a avut probleme legate de condițiile de detenție și nu a formulat nicio plângere în baza Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În consecință, verificând îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului și constatând că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către intimat, prin organele sale de conducere, cu vinovăție, Curtea, în baza art.480 cod civil va respinge apelul ca nefondat, menținând sentința civilă apelată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant, T. M. – CNP_ cu domiciliul în București, ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.825/24.04.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR – CUI_ cu sediul în București, ..47, sector 2 și P. S. – CFI R4231679 cu sediul S., ., județ Ialomița.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.M.C.
Tehnored.C.S./M.C.
Ex.5/2015
Tribunalul Ialomița – R.M.I.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1942/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
