Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 168/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 168 R
Ședința publică din data de 18.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: G. S.
JUDECĂTOR: S. M. C.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurentul pârât S. I. împotriva deciziei civile nr.456A/10.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A., cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară".
Dezbaterile cauzei și concluziile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2016, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 16.10.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâtul S. I., a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 214 m.p situat în București, .-26, sector 1, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit de expert A. M., a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 8292 lei cheltuieli de judecată, a fost respinsă cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că titlul reclamantului provine de la Statul Român în timp ce pârâtul nu poate opune prescripția achizitivă dar neavând nici un alt titlu valabil, titlul reclamantului este preferabil astfel că față de dispozițiile art. 480 Cod civil, a admis acțiunea în revendicare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul S. I., în motivarea apelului arătând că în mod greșit a reținut prima instanță că în cauză nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii de 30 de ani cu privire la terenul în litigiu; în mod greșit prima instanță a reținut că apelantul nu are titlu de proprietate în ceea ce privește suprafața de teren în litigiu; în mod eronat prima instanță a reținut că în perioada 1956-1994 nu a curs termenul de prescripție achizitivă; în mod greșit s-a reținut că există identitate între terenul de 232 mp ocupat de apelantul pârât și terenul situat la adresa din București, .-26, aparținând intimatului reclamant.
Prin decizia civilă nr. 456 A/10.02.2015 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât S. I. împotriva sentinței civile nr._/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A. și a obligat apelantul la plata sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că N. C. a fost un simplu detentor, ce deținea terenul cu acordul Statului.
Termenul de 30 ani prevăzut în favoarea posesorului bunului nu era împlinit( N. C. a fost posesor pentru 8 ani, în perioada 1948-1956, în timp ce pârâtul s-a manifestat ca posesor după anul 2000, deci pentru 10 ani.
Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul Legii nr. IV/16.01.2006 invocată de apelant nu are aplicabilitate în speță, deoarece se referă la posesiile începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, or în cauză suntem în prezența unei detenții precare, nu a unei posesii, așa cum s-a arătat anterior.
Cu privire la susținerea că terenul în suprafață de 232 mp, ocupat de pârât, ar fi situat în ..20, Tribunalul a reținut că nu există vreo dovadă certă în acest sens, simplul fapt că se află în prelungirea suprafeței de 200 mp situată la această adresă nu este suficient pentru atestarea identității terenului ca fiind situat în ..20 și nu în .-26.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul S. I..
În motivarea recursului se arată că în cauză trebuia încuviințată proba testimonială solicitată pe aspectul posesiei utile, probă pertinentă cu care se putea dovedi posesia exercitată, însă, în mod greșit, tribunalul a apreciat că nu este utilă cauzei, fiind respinsă în mod arbitrar, aspect contradictoriu cu motivarea hotărârii din care reiese că nu s-a făcut dovada posesiei.
Analizând recursul declarat, care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Conform încheierii din data de 27.01.2015, aflată la fila 61 din dosarul instanței de fond, apelantul pârât reclamant a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru a dovedi posesia exercitată asupra terenului.
Intimatul reclamant pârât s-a opus încuviințării acestei probe, arătând că un martor nu poate relata cu ce calitate s-a folosit terenul.
Tribunalul a apreciat că proba testimonială nu este utilă cauzei și a respins-o.
Pe de altă parte, este de reținut aspectul că, în considerentele hotărârii pronunțate, s-a reținut că pârâtul reclamant S. I. nu a făcut dovezi certe, cu privire la posesia exercitată, aspect care apare ca fiind contradictoriu cu cel menționat anterior.
Pe de o parte, fără administrarea probatorii solicitate, instanța nu putea concluziona asupra temeiniciei cererii formulate de către pârâtul-reclamant.
Pe de altă parte, tribunalul, ca instanță de apel, a reținut, pe de o parte, că nu s-a dovedit posesia, aceasta în condițiile în care, anterior nu i-a încuviințat petentului administrarea de probe pe acest aspect.
Este adevărat că din actele administrate în cauză reiese că până în anul 1990 nu s-a putut uzucapa imobilul în cauză, care a aparținut fostului CAP Otopeni.
Însă, din anul 1990 și până în prezent, pârâtul reclamant ar fi putut uzucapa în condițiile uzucapiunii scurte, având în vedere că acesta se folosește de justul titlu și anume de chitanțele sub semnătură privată pe care le-a depus la dosar, timpul fizic scurs fiind suficient în acest sens.
Dar, trebuie reținut că, numai din înscrisurile administrate în cauză, instanța nu poate concluziona, cum greșit a procedat instanța, că am fi în prezența unei detenții precare.
Curtea consideră că, tribunalul a respins în mod greșit cererea de încuviințare a probei testimoniale, probă care era utilă cauzei și care trebuia admisă și administrată.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel – Tribunalul București, stabilind onorariu avocat oficiu la suma de 195 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât S. I. domiciliat în București, .. 2, .. 1, . împotriva deciziei civile nr. 456 A/10.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A. domiciliat în Timișoara, Piața V. nr. 7, ., . și cu domiciliul ales la mandatar V. D. în . și la C.Av. S. Dîrdîiac în București, .. 305, ., ., Sector 3.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel – Tribunalul București.
Stabilește onorariu avocat oficiu la suma de 195 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. G. G. S. S. M. C.
GREFIER
D. M.
Red. GS
Tehnored. GC 2 ex
24.02.2016
Jud. apel: V. S.
S. O.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 7/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
