Revendicare imobiliară. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 540/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.540 A
Ședința publică de la 9.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta pârâtă BEREȘIU I. V., împotriva sentinței civile nr.353 din 21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M. F. și N. M. C..
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26.10. 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate apelantei pârâte să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 2.11.2015 și apoi la 9.11.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, la data de 12.08.2010, sub nr._/83/2010, reclamanții N. M. F. și N. M. C. au chemat în judecată pe pârâții Bereșiu I. V. și D. D. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Bereșiu I. V. să le lase în deplină proprietate și liniștita posesie cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., colț cu ., sector 1 compus din: subsol - încăperile nr. 1-37, suprafața utila - 240,39 m.p., suprafața construită - 336,80 m.p.; parter-încăperile 1-34, suprafața utila - 353,15 m.p., suprafața construita - 473,71 m.p.; etaj 1 - încăperile 1, 2, suprafața utila - 49,11 m.p., suprafața construita - 62,37 m.p.; teren - 394 m.p. din totalul suprafeței de teren de 850 m.p; să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului menționat la primul capăt de cerere, în contradictoriu cu pârâtul D. D. P., în funcție de cota de ½ pentru fiecare parte, prin atribuire în natura; să se dispună obligarea pârâtei Bereșiu I. V. la plata de despăgubiri bănești reprezentând lipsa de folosința a părții de ½ din imobil proprietatea reclamanților, de la 26.05.2010, data preluării imobilului conform procesului-verbal predare imobil încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc Raportoru G. și până la data când vor intra în posesia imobilului și la plata sumei de 200.000 lei cu titlu daune morale, cu cheltuieli de judecată.
La data de 25.03.2011, reclamanții au depus cerere precizatoare a capătului trei de cerere (fila 25), prin care au precizat contravaloarea lipsei de folosință la suma de 2.500 Eur/lună, calculată în funcție de cursul de schimb al BNR, reprezentând suma de 103.150 lei aferentă perioadei 26.05._11.
Prin întâmpinarea formulată (filele 31-32), pârâtul D. P. D. a ridicat problema timbrajului capătului nr. l de cerere, vizând revendicarea cotei de ½ din imobilul situat în București, . colț cu ., sectorul 1, precum și a capătului de cerere nr. 2, privind ieșirea din indiviziune.
La data de 27.05.2011, reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare (filele 43-44), prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâte a Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și a numitei S. E.. Reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei Bereșiu I. V. să le lase în deplină proprietate cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., colț cu ., sector 1 compus din: subsol - încăperile nr. 1-37, suprafața utila - 240,39 m.p., suprafața construită - 336,80 m.p.; parter-încăperile 1-34, suprafața utila - 353,15 m.p., suprafața construita - 473,71 m.p.; etaj 1 - încăperile 1, 2, suprafața utila - 49,11 m.p., suprafața construita - 62,37 m.p.; teren - 394 m.p. din totalul suprafeței de teren de 850 m.p; ieșirea din indiviziune asupra imobilului menționat la primul capăt de cerere, în contradictoriu cu pârâții D. D. P., Bereșiu I. V., S. E. și R. Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în funcție de cota de ½, prin atribuire în natură; obligarea pârâtei Bereșiu I. V. la plata de despăgubiri bănești reprezentând lipsa de folosința a părții de ½ din imobil proprietatea reclamanților, de la 26.05.2010, data preluării imobilului conform procesului-verbal predare imobil încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc Raportoru G. și până la data când vor intra în posesia imobilului și la plata sumei de 200.000 lei cu titlu daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că prin actele de dezmembrare și partaj autentificate sub nr.891/15.12.2010 și nr.53/28.01.2011 de BNP T. Cartig, pârâții D. D. P., Bereșiu I. V. împreună cu S. E. au hotărât dezmembrarea și partajarea imobilului în litigiu, ținând cont de repartiția punctelor astfel cum rezultă din actul autentificat de Tribunalul I.-Secția notariat sub nr._/1946.
Actele de dezmembrare și partaj autentificate sub nr.891/15.12.2010 și sub nr.53/28.01.2011 respectă repartiția punctelor întocmită în anul 1946, astfel încât capătul privind ieșirea din indiviziune referitor la cota de ½ din imobilul construcție a rămas fără obiect.
Pârâtul D. D. P. a vândut o cotă ideală și abstractă din imobilul construcție și teren pârâtei S. E., nefăcând ieșirea din indiviziune și asupra terenului, astfel încât solicitarea de a ieși din indiviziune cu privire la teren este întemeiată.
Prin întâmpinarea formulată (filele 86-89), pârâta R. Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a solicitat respingerea capătului 2 de cerere, astfel cum a fost formulat, ca neîntemeiat.
Prin întâmpinarea formulată (fila 111), pârâții D. D. P. și S. V. au solicitat respingerea capătului doi din cererea precizatoare privind ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 850 mp situat în București, . colț cu ., sector 1.
S-a arătat că au calitatea de coproprietari în indiviziune asupra terenului în cauză și alte persoane decât cele chemate în judecată, potrivit actelor anexate în fotocopie.
Pe lângă acest aspect, chiar și în cazul în care ar fi chemați în judecată toți coindivizarii, terenul asupra căruia se solicită ieșirea din indiviziune este un teren care prin destinație se află în coproprietate forțată și prin urmare este exceptat de la partajarea în natură.
Prin întâmpinarea formulată (filele 115-117), pârâta Bereșiu I. V. a solicitat respingerea primului capăt de cerere formulat de reclamanți în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat.
La data de 25.11.2011, reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare (fila 170), prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți a numiților N. M., M. G., G. S., G. M., urmând a se dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului menționat la pri9mul capăt de cerere, în contradictoriu cu pârâții D. D. P., Bereșiu I. V., S. E., R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, N. M., M. G., G. S., G. M., în funcție de cota de ½, prin atribuire în natură.
La data de 09.11.2012, reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare (fila 234), prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, pe capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra terenului și a numiților C. D. M., C. L. Ș., C. M. V., M. C. V., P. V..
Prin încheierea de ședință din data de 11.01.2013, Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra terenului și cererea de arătare a titularului dreptului, stabilind termen pentru soluționarea acestora la data de 08.02.2013.
La data de 05.04.2013, reclamanții au depus cerere modificatoare (filele 273-274, prin care au solicitat instanței obligarea pârâților Bereșiu I. V., D. D. P., S. E., C. D. M., C. L. Ș.; C. M. V., M. C. V., P. V., N. M., M. G., G. S., G. M., R.A-A.P.P.S, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., colț cu ., sector 1 compus din: subsol - încăperile nr. 1-37, suprafața utila - 240,39 m.p., suprafața construita 336,80 m.p.; parter - încăperile 1-34, suprafața utila - 353,15 m.p., suprafața construita - 473,71 m.p.; etaj - încăperile 1,2, suprafața utila - 49,11m.p., suprafața construita - 62.37 m.p.; teren - 394 m.p. din totalul suprafeței de teren de 850 m.p și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Reclamanții au arătat că inițial au solicitat să fie obligată pârâta Bereșiu I. V. să le lase în deplina proprietate și liniștita posesie cota de ½ din imobilul teren și construcție situat în București, ., colț cu ., sectorul 1.
Ulterior, au aflat din actele depuse de pârâta R.A-A.P.P.S că ceilalți pârâți persoane fizice dețin în proprietate spații și teren din imobilul situat în ., sector 1, București.
Atât pârâta R.A. A.P.P.S prin întâmpinarea depusa, cât și pârâții persoane fizice pârâții invoca suprapuneri nu doar asupra terenului în litigiu, ci și asupra construcțiilor revendicate, existând posibilitatea ca două sau mai multe titluri executorii să privească aceleași încăperi și astfel să fie afectat dreptul de proprietate atât asupra încăperilor revendicate, cât și asupra terenului aferent din ..
Această situație incertă existentă la momentul actual poate fi edificată menținând în prezenta cauza toți pârâții din acțiunea inițiala (înainte de a fi disjuns capătul de cerere de ieșire din indiviziune) și printr-o expertiza specialitatea topografie și construcții care să identifice imobilul în raport de actele de proprietate ale tuturor părților și să se precizeze dacă exista suprapuneri între imobilul revendicat și cel al pârâților în funcție de actele de proprietate și în ce constau.
În funcție de concluziile raportului de expertiza și în cazul în care se va stabili că nu există suprapuneri între imobilul revendicat și cel pe care îl dețin pârâții în baza titlurilor lor de proprietate, reclamanții urmează să renunțe la acțiune în contradictoriu cu aceștia, urmând ca în acest dosar să se judece doar în contradictoriu cu pârâta Bereșiu I. V..
Pentru lămurirea situației de fapt și pentru pronunțarea unei hotărâri legale, este necesar să rămână în cauza toți pârâții mai sus menționați, pentru a se stabili cu certitudine dacă exista suprapuneri intre imobilul revendicat și cel deținut de pârâți.
La termenul de judecată din data de 05.04.2013, Tribunalul a admis excepția tardivității cererii modificatoare depuse la data de 09.11.2012. La același termen, instanța a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
La termenul din data de 07.02.2014, reclamanții au precizat că solicită obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate lotul nr.1 din imobil, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și să le achite contravaloarea lipsei de folosință a imobilului stabilită prin raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 353/21.03.2014 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis, în parte, cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții N. M. F. și N. M. C., a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților lotul nr. 1 din imobilul situat în București, ., colț cu ., sectorul l, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul B. M., compus din: la subsol - încăperile 1-18; la parter - încăperile 1-13, la etajul 1 - încăperile 1, 2, în suprafață utilă de 279,96 m.p. și din cota indiviză de teren în suprafață de 197,41 m.p., și să plătească reclamanților suma de 89.860 Eur, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pentru perioada mai 2010-august 2013. Pe cale de consecință, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, ca neîntemeiat cu obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 33.270,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare autentificat sub nr.7821/03.05.1913 de Tribunalul I. Secția Notariat, numitul B. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, . și 20, lotul nr.71 din planul de parcelare a lui O Wan Risselberghe, în suprafață de 854 mp, având o latură pe . latură pe .> Pe acest teren (lotul nr.71 pe . . I. a edificat o construcție, compusă din subsol, parter și etaj, în baza autorizației de construcție nr.360/05.07.1914 emisă de Primăria orașului București.
Numitul B. I. a decedat în ianuarie 1920, de pe urma sa rămânând ca moștenitoare fiicele sale, N. V. și R. G., fiecare revenindu-i cota de ½ din imobilul situat în București, . colț cu ., compus din teren în suprafață de 854 mp și construcție, formată din subsol, parter și etaj, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr.3186 din 28.03.1940 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în București.
În anul 1944, imobilul situat în București, . colț cu . a fost grav avariat în urma unui bombardament, aspect care reiese din fișele imobilului bombardat întocmite la 28.06.1944.
În anul 1946, numitele N. V. și R. G. au obținut autorizația nr.9Z/28.06.1946 pentru refacerea construcției compusă din subsol,parter și etaj, care fusese avariată de bombardament și pentru supraînălțarea clădirii cu un etaj, respectiv etajul 2.
Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._,_ și_ la 15.06.1946 de Tribunalul I. - Secția Notariat, N. V. și R. G. au înstrăinat numiților Skileru M., Skileru A. și C.I Z. cote indivize (185,34/850, 15,28/850 și 27,43/850) din terenul situat în București, ., colț cu . construirii unor apartamente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.11.1949, N. V. și R. G. au înstrăinat numitei Sperkez N. Aritița garsoniera nr.2 de la etajul 1 al imobilului susmenționat.
În urma înstrăinărilor intervenite prin aceste acte de vânzare-cumpărare a fost întocmit actul intitulat „ repartiția punctelor”, în care s-au menționat suprafețele din clădire și cotele indivize de teren deținute de fiecare proprietar.
Imobilul situat în București, . colț cu . a trecut în proprietatea statului, în anul 1950, în temeiul H.C.M nr.776/1950.
Potrivit adresei nr._/7749/03.07.2005 emisă de Primăria Municipiului București, artera de circulație care a purtat denumirea de . anul 1971 se numește în prezent . de circulație care a purtat denumirea . anul 1976 se numește în prezent .> Prin testamentul autentificat sub nr.1699/19.03.1964 de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, numita N. V. a instituit-o legatar universal pe pârâta Bereșiu V..
La data de 27.07.1965, numita N. V. a întocmit un nou testament, care a fost autentificat sub nr.4655/1965 de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, prin care a desemnat mai multe persoane ca legatari cu titlu particular (Bereșiu V., N. A., N. L., N. Ș., V. T. și N. G.), stabilind ce bunuri mobile va prelua fiecare din patrimoniul său în urma decesului; prin aceleași testament, numitul N. G. a fost instituit legatar universal, fiind desemnat și executor testamentar. În partea finală a acestui testament, s-a menționat că testatoarea revocă orice alt testament alt său sau dispoziție testamentară.
În urma decesului numitei N. V., survenit la data de 09.06.1967 s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.835/1967 de către Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, care atestă calitatea de moștenitori pentru Bereșiu V., N. A., N. L., N. Ș., V. T. și N. G., ca legatari cu titlu particular și pentru N. G., ca legatar universal.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.932/15.06.1983 emis de Notariatul de Stat Local Sector 2, N. G. a decedat la data de 15.06.1983, lăsând ca moștenitori pe N. L., în calitate de soție supraviețuitoare și pe N. D. Francois, în calitate de fiu. De pe urma defunctei N. L., decedată la data de 23.09.1996 au rămas ca moștenitori reclamantul N. M. F. și N. D. Francois, în calitate de fii, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar. De pe urma defunctului N. D. Francois, decedat la data de 04.10.2006 a rămas ca moștenitor reclamantul N. M. C., în calitate de fiu, conform certificatului de calitate de moștenitor nr.123/04.10.2006 emis de BNP Asociați M. G. O. și A. A. Jean.
Numita R. G. a decedat la data de 26.12.1990, lăsând ce moștenitoare pe fiica sa, D. A. I.. De pe urma defunctei D. A. I. a rămas ca moștenitor D. D. P..
În cursul anului 1996, pârâta Bereșiu I. V. s-a adresat notarului public T. D. S. cu o cerere privind deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei N. V., declarând că este unica moștenitoare a acestuia, prezentând testamentul autentificat sub nr.1699/19.03.1964 de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai., prin care defuncta o instituise legatar universal. La data de 22.03.1996, notarul public menționat a eliberat certificatul de moștenitor nr.106, care atesta calitatea pârâtei Bereșiu I. V. de legatar universal al defunctei.
Prin decizia civilă nr.438A/24.09.2003, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III a Civilă în dosarul nr.2561/2002 a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de pârâta Bereșiu I. V. și de D. D. P. și au fost obligați R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Ministerul Finanțelor și Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ., colț cu ., sector 1, compus din: subsol - încăperile nr.1-37, în suprafață utilă de 240,39 mp și suprafață construită de 336,80 mp; parter - încăperile nr.1-34, în suprafață utilă de 353,15 mp și suprafață construită de 473,71 mp; etaj 1- încăperile 1,2, în suprafață utilă de 49,11 mp și suprafață construită de 62,37 mp și teren în suprafață de 394 mp din totalul de 850 mp.
Prin sentința civilă nr.9660/12.12.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ (rămasă definitivă prin decizia civilă nr.947A/22.06.2007 a Tribunalului București - Secția a V a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.351/26.02.2008 a Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă) s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 106/22.03.1996 emis de BNP T. D. S..
În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.821/22.11.2010 de BNP Gartig T., D. D. P. a înstrăinat numitei S. E. cota indiviză de 6% din cota indiviză de ½ din apartamentul situat în imobilul din București, ., colț cu ., sector 1, dobândită de acesta conform deciziei civile nr.438A/24.09.2003 a Curții de Apel București - Secția a III a Civilă.
Prin actul de dezmembrare și partaj autentificat sub nr.891/15.12.2010 de BNP Gartig T., pârâta Bereșiu I. V. și numiții D. D. P. și S. E. au convenit să pună capăt, parțial, stării de indiviziune asupra apartamentului situat în imobilul din București, ., colț cu ., sector 1, având nr. cadastral_/0;1, compus din subsol, cu o suprafață utilă de 230,02 mp, parter, cu o suprafață utilă de 230,02 mp, parter, cu o suprafață utilă de 355,65 mp și etaj, cu o suprafață utilă de 49,30 mp, împreună cu teren în cotă indiviză de 394,82 mp sin totalul de 850 mp, după cum urmează: lotul nr.1, compus din teren în cotă indiviză de 197,41 mp din totalul de 850 mp și construcție în suprafață utilă de 316,49 mp, formată din încăperile nr.1-18 la subsol, încăperile nr.1-13 la parter și încăperile nr.1,2 la etajul 1 a revenit în proprietate pârâtei Bereșiu I. V.; lotul nr.2, compus din teren în cotă indiviză de 197,41 mp din totalul de 850 mp și construcție în suprafață utilă de 318,49 mp, formată din încăperile nr.19-31 la subsol, încăperile nr.14-34 la parter a revenit în proprietate numiților D. D. P. și S. E..
Prin raportul de expertiză în construcții întocmit de expertul B. M., au fost identificate spațiile din imobil pe care le deținea numita N. V., stabilindu-se că acestea corespund celor ce formează lotul nr.1, care a revenit în proprietate pârâtei Bereșiu I. V., conform actului de dezmembrare și partaj autentificat sub nr.891/15.12.2010.
Prin capătul unu de cerere al acțiunii, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie lotul nr.1 din imobilul situat în București, ., colț cu ., sectorul 1, care a făcut obiectul actului de dezmembrare și partaj autentificat sub nr.891 la 15.12.2010.
Litigiul de față poartă în privința dreptului de proprietate asupra unui imobil care a constituit proprietatea defunctei N. V., dar care a fost preluat de stat în anul 1950, astfel încât nu se mai afla fizic în patrimoniul defunctei în anul 1967, când a fost deschisă succesiunea acesteia.
Prin urmare, litigiul nu a apărut ca efect nemijlocit al transmisiunii posesiunii moștenirii, ci ca o consecință a modului ulterior prin care a fost redat în proprietate privată imobilul cu regimul juridic de imobil preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu precizarea că pârâta a intrat în posesia acestuia în anul 2010, prin intermediul executării unei hotărâri judecătorești.
Astfel, acțiunea formulată de reclamanți are caracterul unei acțiuni în revendicare imobiliară, având particularitatea că drepturile părților derivă din raporturile lor succesorale cu una din fostele coproprietare ale imobilului.
Procedând la compararea titlurilor exhibate de părți cu privire la imobilul în litigiu, Tribunalul a constatat că titlul reclamanților este preferabil. Astfel, s-a reținut că reclamanții sunt adevărații moștenitori ai defunctei N. V., care deținea cota de ½ din imobilul situat în București, ., colț cu ., sectorul 1, preluat în mod abuziv în proprietatea statului în perioada regimului comunist, astfel cum s-a reținut, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr.438A din 24.09.2003 a Curții de Apel București - Secția a III a Civilă. Calitatea reclamanților de moștenitori ai fostei coproprietare a imobilului, N. V. rezultă din certificatele de moștenitor nr.835/1967, nr.932/1983, nr.123/2006 și din actele de stare civilă depuse la dosar (certificatul de deces al numitei N. L. și certificatele de naștere al reclamantului N. M. F. și al lui N. D. Francois).
În ceea ce privește titlul pârâtei, acesta este reprezentat de decizia civilă nr. nr.438A din 24.09.2003 a Curții de Apel București - Secția a III a Civilă, prin care R.A A.P.P.S, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul General al Municipiului București au fost obligați să-i lase acesteia și moștenitorului celeilalte coproprietare a imobilului, D. D. P., imobilul situat în București, ., colț cu . și de actul de dezmembrare și partaj autentificat sub nr._10, prin care a preluat în proprietate lotul nr.1 din imobil. Se observă, din considerentele deciziei civile nr.438A din 24.09.2003 a Curții de Apel București Secția a III a Civilă, că s-a reținut dovedită calitatea procesuală activă a reclamantei (pârâtă în prezenta cauză) Bereșiu I. V. cu certificatul de moștenitor nr.106/22.03.1996, or acest certificat de moștenitor a fost anulat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă. Pe de altă parte, decizia civilă nr. nr.438A/24.09.2003 a Curții de Apel București Secția a III a Civilă, nefiind pronunțată în contradictoriu cu reclamanții, nu este opozabilă acestora, având valoarea unui simplu mijloc de probă, or prezumția de proprietate întemeiată pe această hotărâre a fost răsturnată, din probele administrate în cauza de față rezultând că pârâta Bereșiu I. V. a avut doar calitatea de legatar cu titlu particular al defunctei N. V., pentru anumite bunuri mobile, autorul reclamanților fiind legatar universal, având vocație la restul averii defunctei, deci și asupra bunului revendicat.
Cât privește capătul doi de cerere, care privește obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a părții de ½ din imobil, pentru perioada mai 2010-august 2013 s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 din Vechiul cod civil ( aplicabile în cauză întrucât ocuparea imobilului a început sub imperiul legii vechii, iar fapta are caracter continuu), respectiv: fapta ilicită a pârâtei; prejudiciul produs reclamanților; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtei.
Astfel, fapta ilicită este reprezentată de folosirea fără drept a încăperilor din imobil ce formează lotul nr.1 de către pârâtă; prejudiciul constă în lipsirea reclamanților de posesia lotului nr.1 din imobil, cu consecința împiedicării lor de a-i culege fructele civile; legătura de cauzalitate rezultă cu evidență, deoarece dacă imobilul nu ar fi fost în posesia pârâtei, reclamanții l-ar fi putut închiria pentru sumele stabilite prin raportul de expertiză; în ceea ce privește vinovăția, se reține că pârâta a acționat cu rea-credință, cunoscând faptul că certificatul de moștenitor în baza căruia a obținut retrocedarea imobilului fusese anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul B. M. s-a stabilit că valoarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada mai 2010-august 2010 se ridică la suma de 89.860 Eur.
În ceea ce privește capătul trei de cerere, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale, Tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat. Astfel, reclamanții nu au dovedit faptul că prin ocuparea de către pârâtă a lotului nr.1 din imobil le-a fost cauzat acestora un prejudiciu de ordin moral, cu toate că sarcina probei le revenea, conform art.1169 C.civ și art.129 alin.1 C.pr.civ.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ, Tribunalul a obligat pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamanților suma de 33.270,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (30.570,9 lei) și onorariul de expert (2.700 lei).
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile pe care am menționat-o mai sus, pârâta a susținut că, instanța de fond a acordat reclamanților mai mult decât aceștia au solicitat, în sensul că, deși s-a solicitat revendicarea cotei de ½, instanța se pronunță pe revendicarea lotului 1 din imobil. Prin încheierea din data de 03 iunie 2013, instanța a stabilit că modificarea acțiunii în revendicarea lotului 1 este depusă tardiv, astfel că obiectul principal al acțiunii rămâne revendicarea cotei de ½ din imobil. Cu toate acestea, instanța se pronunță pentru revendicarea lotului 1.
În plus, opinează pârâta, capătul de cerere vizând lăsarea imobilului în deplină proprietate a cotei de ½ din imobilul din litigiu, este și inadmisibil, având în vedere că reclamanții nu solicită un bun individual determinat; cota indiviză dintr-un drept nu proprietate nu este susceptibilă de a forma obiectul posesiei întrucât nu întrunește și elementul material, nefiind suficient elementul psihologic sau intelectual;revendicarea doar a unei cote ideale din bun face imposibilă identificarea dar și punerea în executare a unei astfel de hotărâri.
Tribunalul a admis acțiunea în revendicare contrar jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia acțiunea în revendicare este inadmisibilă în condițiile existenței procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001. Reclamanții nu dețin un bun sau o speranță legitimă în sensul Convenției, în raport de calitatea de moștenitor, legalitatea naționalizării, dreptul de a primi despăgubiri sau restituirea imobilului, așa cum nu au făcut dovada. S. recunoașterii unui vechi drept de proprietate, care de mult timp nu a mai fost susceptibil de exercitare efectivă, nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție astfel că reclamanții nu pot obține decât despăgubirile prevăzute de legea specială.
Susținerea reclamanților relativă la imposibilitatea obiectivă de a exercita demersurile prevăzute de legea specială, nu poate fi primită deoarece aceștia își invocă propria culpă care rezultă din abandonarea soluționării dosarului care privește notificare; nu pot fi invocate nici prevederile CEDO și ale Deciziei nr. 33/2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în favoarea reclamanților cât timp, admiterea acestei acțiuni conduce la atingerea dreptului de proprietate al pârâtei și la insecuritatea raporturilor juridice.
În măsura în care un imobil face obiectul unei legi speciale de reparație, revendicarea acestuia este inadmisibilă, pretinsele persoane deposedate putând să obțină restituirea imobilului numai prin modalitățile procedurale reglementate în legea specială de reparație iar persoanele deposedate în mod abuziv de stat își pot exercita dreptul de proprietate numai după primirea deciziei entității învestite cu soluționarea notificării sau a hotărârii judecătorești de restituire emise în procedura reglementată în Legea nr. 10/2001(decizia nr.2217/09.03.2007, decizia civ. nr. 1320/26.02, decizia civ. nr. 1831/02.03.2011, pronunțate de Î.C.C.J). În aceiași ordine de idei a fost soluționată chestiunea inadmisibilității acțiunii în revendicare și de Î.C.C.J-Secțiile Unite prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii cât și de Curtea Constituțională privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și al bunei credințe a cumpărătorului chiriaș care concluzionează în sensul că, odată cu . Legii nr. 10/2001 rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi.
Soluția primei instanțe a mai fost criticată și din perspectiva modului de interpretare a deciziei civile nr. 438 A din 24.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III a Civilă în dosarul nr. 2561/2002 prin care a fost stabilit, în mod irevocabil, dreptul de proprietate al apelantei asupra imobilului din litigiu deși nu există nicio dispoziție legală care să prevadă lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu de proprietate decât prin îngrădirea autorității de lucru judecat și securității raporturilor juridice civile.
Instanța de fond a comparat greșit titlul de proprietate reprezentat de decizia civilă menționată, cu certificatul de moștenitor al intimaților reclamanți, deși acesta din urmă nu valorează titlu de proprietate ci doar stabilește persoanele cu vocație succesorală asupra masei succesorale rămasă de pe urma unui defunct.
În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 5 din Legea nr. 112/1995, hotărârea judecătorească definitivă are efect constitutiv de drepturi iar efectele acesteia s-au produs anterior anulării certificatului de calitate exhibat de apelantă.
Critica din apel a vizat și modul de soluționare al capătului de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a imobilului revendicat atâta timp cât apelanta a dovedit că are calitatea de proprietar al imobilului a cărui lipsă de folosință îi este solicitată.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel mai sus enunțate, având în vedere probele administrate în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru considerentele care succed.
Intimații reclamanți sunt moștenitorii defunctei N. V., titulara dreptului de proprietate a cotei indivize de ½ din imobilul din litigiu. Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7821/03.05.1913, tatăl autoarei reclamanților a dobândit terenul în suprafață de 854 mp situat în București, . și 20 fiind moștenit de cele două fiice ale sale, în cote indivize de 1/2 ; acestea au edificat o construcție compusă din subsol, parter și etaj, imobil ce a fost identificat la adresa din . colț cu . fiind înscris în Cartea funciară în anul 1940 având ca proprietari pe N. V. (ocupa . G.(ocupa apartamentul 2). În anul 1944, imobilul a fost avariat iar cele două coproprietare au obținut autorizației în vederea refacerii construcției și în executarea unor suprapuneri peste corpul de clădire existent. Cele două coproprietare au înstrăinat cote indivize din teren unor persoane fizice care s-au și angajat să finalizeze lucrările de construire iar apartamentele astfel construite au rămas în proprietatea cumpărătorilor. În proprietatea vânzătoarelor a rămas suprafața de 394,82 mp teren și construcția de la subsol, parter și etajul 1.
Este adevărat că, prin decizia civilă nr. 438 A din 24 09.2003, Curtea de Apel București Secția a III a Civilă a soluționat acțiunea în revendicare formulată de apelanta pârâtă din prezenta cauză. Curtea arată că, la acea dată, apelanta a invocat în dovedirea dreptului pretins un testament întocmit în favoarea sa de către autoarea reclamanților, N. V., în anul 1964 prin care era instituită legatar cu titlu universal, legat ce a fost revocat prin testamentul autentificat sub nr. 4566/27.07.1965.
Prin acest din urmă act, pârâta a fost desemnată legatar cu titlu particular asupra bunurilor mobile, alături de alte persoane printre care și autorul reclamanților, N. G., desemnat cu titlu de legatar universal.
Certificatul de moștenitor nr. 106 din 22.03.1996 a fost emis apelantei în urma declarației sale în sensul că este sigura moștenitoare rămasă de pe urma defunctei N. V. față de dispozițiile testamentare de la 1964.
Prin sentința civilă nr. 9660 din 12.12.2006 Judecătoria Sectorului 2 București a constat irevocabil(26.02.2008) nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 106 din 22.03.1996 emis de BNP T. D. S..
Or, în condițiile de mai sus, reluate pe scurt de instanța de apel(care confirmă situația de fapt stabilită de prima instanță), puterea de lucru judecat a deciziei civilă nr. 438 A din 24.09.2003, în condițiile în care s-a fundamentat pe o situație de fapt care nu mai este concordantă cu cea care a fost ulterior stabilită, prin decizia civilă nr. 351/26.02.2008 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă, nu se mai bucură de aceiași forță executorie de care se prevalează apelanta în argumentarea cererii sale de apel.
Tocmai de aceea, instanța de fond, învestită cu o acțiune în revendicare, a procedat la parcurgerea etapelor pe care specificul acestei acțiuni îl impune, și anume, la compararea titlurilor exhibate de părți.
Din perspectiva modului în care instanța de fond a respectat exigențele principului disponibilității procesului civil, Curtea reține că, prin încheierea de ședință de la 05.04.2013, Tribunalul a admis excepția tardivității cererii modificatoare depusă de reclamanți la data de 09.11.2012, dispozițiile art.132-134 din Codul de procedură civil fiind aplicate în mod corespunzător(fila 278 dosar fond), însă nu putea ignora precizarea formulată de reclamanți la termenul de la 07.02.2013, precizare care se impunea după administrarea probei cu expertiză tehnică.
Curtea menționează că, la acest din urmă termen de judecată, reclamanții au precizat obiectul material al litigiului pendinte în sensul că se solicită obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate lotul nr. 1 din imobil, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză, imobil care se află în posesia apelantei pârâte.
Prin urmare, instanța a soluționat cauza în limitele cererii de chemare în judecată, astfel că, susținerea relativă la soluționarea plus petita nu poate fi primită.
Din perspectiva menționată Curtea a apreciat că nici susținerile prin care se afirmă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, pentru argumentul că se revendică o cotă ideală dintr-un bun imobil, nu pot fi primite, deoarece, așa cum am arătat, instanța de fond a rezolvat acțiunea în revendicarea unui lot individual determinat, iar nu a unei cote ideale, așa cum greșit afirmă apelanta(art. 373 ind. 1 din Codul de procedură civilă).
Pe de altă parte, nici susținerea pârâtei în sensul inadmisibilității acțiunii în revendicare pentru nerespectarea regulii unanimității(susține apelanta că, în cauză, există și alți coproprietari ai bunului care nu au fost chemați în judecată de către reclamanți) nu are fundament pentru a conduce la admiterea apelului, Curtea având în vedere revirimentul jurisprudențial izvorât din interpretarea principiului în discuție de către Curtea EDO în Cauza L. contra României.
Decizia nr. 33/2008 a fost aplicată corect în prezenta cauza, ca dealtfel, întreaga jurisprudență în materie a instanței supreme.
Legea nr. 10/2001, așa cum s-a reținut în recursul în interesul legii, nu exclude în toate cazurile, acțiunea în revendicare; tocmai de aceea, în funcție de specificul fiecărui litigiu, o astfel de acțiune a fost rezolvată sau nu prin admiterea excepției inadmisibilității; elementul distinctiv al acestor spețe este acela că și reclamantul din acțiunea în revendicare se poate prevala, la rândul său, de un bun în sensul Convenției care este protejat de art. 1 din Primul Protocol la Convenție și care trebuie protejat prin asigurarea accesului la justiție.
Reclamanții au uzat procedura specială; au formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 însă, datorită împrejurării că bunul nu se mai afla în posesia entității deținătoare, fiind restituit apelantei în baza deciziei civile nr. 438 A din 24.09.2004(fila 82 dosar apel), notificarea a fost respinsă iar eficiența procedurii nu a mai fost una efectivă. Prin urmare, apelanta afirmă, în mod greșit că reclamanții își invocă propria culpă în renunțarea la demersurile administrative; situația de fapt reținută în cauză, susține contrariul celor alegate dar și imposibilitatea în care s-au aflat reclamanții de a redobândi proprietatea asupra bunului, în cadrul configurat de legea specială, tocmai prin raportare la conduita apelantei în acțiunea în revendicare soluționată prin hotărârea pe care am menționat-o.
Prin urmare, în procedura comparării titlurilor de proprietate, în mod corect, Tribunalul a constat că titlul reclamanților este preferabil deoarece provine de la adevăratul proprietar, că reclamanții sunt succesorii persoanei care avea în patrimoniul său bunul imobil, și că, față de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție se impune protejarea acestui drept în defavoarea apelantei pârâte al cărei titlu a fost desființat cu efecte retroactive consecință a constatării nulității certificatului de moștenitor rămas de urma fostei proprietare, autoarea reclamanților; o asemenea soluție nu poate rămâne fără efecte, în condițiile în care acel certificat a avut o importanță decizorie în rezolvarea acțiunii în revendicare formulată de reclamanta Bereșiu I. V., apelanta din prezenta, tocmai sub aspectul stabilității circuitului juridic civil și al lipsei bunului în patrimoniul pârâtei.
Nici aspectul că reclamanții din prezenta nu au avut calitatea de parte în acel litigiu, în care s-a dezbătut revendicarea imobilului de către apelanta din cauză, nu este lipsit de relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 166 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 1201 din Codul civil, considerațiuni care au întărit convingerea instanței de fond asupra preferabilității titlului reclamanților care se impune a fi protejat.
Soluția prin care a fost soluționat petitul relativ la contravaloarea lipsei de folosință, a fost pronunțată de prima instanță prin interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 998-99 din Codul civil instanța reținând incidența, în cauză, a elementelor răspunderii civile delictuale, iar nu ca și o consecință automată decurgând din admiterea cererii principale.
În acest mod, instanța a arătat că apelanta a ocupat imobilul din litigiu, fără a avea un titlu, în perioada 26.05._, aducând atingere dreptului de proprietate al reclamanților în partea relativă la folosința liniștită a bunului în discuție.
În aceste condiții, Curtea apreciază că apelul este nefondat iar față de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, va admite cererea intimaților de obligare a apelantei la acordarea cheltuielilor de judecată efectuată în această cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta – pârâtă BEREȘIU I. V. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat T. G. în București, .. 7, corp A, sectorul 2 împotriva sentinței civile nr.453 din 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți N. F. și NEGOESCU M. C. ambii cu domiciliul ales la S.C.A. „C. & C.”, cu sediul în București, ..1, sectorul 1.
Obligă apelanta la 124 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECATOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored. D.M./cs
5 ex/11.12.2015
T.B.Secția a V-a Civilă – S.C.
| ← Expropriere. Decizia nr. 633/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
