Pretenţii. Decizia nr. 7/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 7/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7R
Ședința publică de la 11 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți I. Ș. și I. Doinița împotriva încheierilor de ședință din data de 13.05.2014 și 8.09.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. D. și S. E., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți reprezentați de avocat G. G. cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți reprezentați de avocat R. V. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații pârâți au formulat întâmpinare și au depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 17.12.2015, aceasta fiind comunicată recurenților.
Reprezentantul recurenților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum 4 lei achitată cu chitanța nr._ (32)/14.12.2014, timbru judiciar de 0,5 lei și precizează că după declararea recursului s-a pronunțat Curtea de Apel Bacău prin care a fost respinsă plângerea recurentului și depune la dosar practică judiciară care privește și dosarul pentru care s-a suspendat cauza. Comunică reprezentantului intimaților pârâți o copie de pe înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul intimaților pârâți arată că nu se opune la înscrisurile depuse de către recurenți și nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Curtea, în urma deliberării, admite proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse de către recurenți urmând a fi apreciată valoarea probatorie a acestora.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită anularea recursului întrucât acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.3021 alin2 lit.a, iar prin motivele de recurs nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită respingerea excepției nulității recursului având în vedere că instanța trebuie să analizeze motivele de recurs sub toate aspectele, nu doar nelegalitatea.
Pe fondul recursului arată că dosarul penal pentru care a fost suspendată cauza nu a fost soluționat până în prezent, deși au trecut mai mult de 5 ani, iar tendința legislativă concretizată în Noul cod de procedură civilă a limitat la 1 an suspendarea judecății în cazurile prevăzute de art.413, astfel că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, casarea încheierilor recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
Reprezentantul intimaților pârâți având cuvântul în combaterea recursului arată că potrivit dispozițiilor art.244 alin.1 Cod pr. Civilă măsura suspendării va dăinui până când hotărârea pronunțată în dosarul pentru care a fost suspendată cauza devine irevocabilă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de repunere a cauzei pe rol.
Susține oral motivele dezvoltate în întâmpinarea formulată și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a încheierilor recurate.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 10.05.2004 sub numărul 3744/2004, reclamanții I. Ș. și I. D. au chemat în judecată pe pârâții S. D. și S. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 80.151 USD (echivalent provizoriu 2._ lei) și a dobânzilor aferente acestei sume de la data punerii în întârziere (de la data introducerii acțiunii în somație de plată).
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au împrumutat pârâților suma de 107.679 DM pe data 06.08.1997 și suma de 107.638.DM pe data de 01.02.2000. Cu ocazia acestor împrumuturi s-au întocmit două înscrisuri sub semnătură privată scrise în întregime și semnate de debitori. Din acest total de 215.317 DM, s-au achitat până la data de 31.01.2001 suma de 10.426 DM, rămânând de restituit suma de 204.891 DM.
Ca urmare a trecerii la moneda unică europeană și a scoaterii monedei germane de pe piață pe data de 31.12.2001, s-a convertit suma de 204.891 DM în 92.437 USD, stabilindu-se scadența acesteia la data de 31.07.2002 (făcându-se mențiune scrisă pe verso-ul celui de-al doilea contract).
După această dată, pârâții au mai achitat doar suma de 12.286 USD (respectiv la 03.05.2002 = 901 USD; la 23.09.2002 = 6.385 USD; la 09.12.2002 = 5.000 USD), rămânând de achitat un debit de 80.151 USD.
Reclamanții au precizat că pentru aceste sume achitate cât și pentru cea de 10.426 DM, au eliberat pârâților înscrisuri pe care aceștia le au în posesie.
După data de 09.12.2002, pârâții nu au mai achitat nicio sumă de bani.
Reclamanții au precizat că au inițiat și procedura somației de plată în dosarul nr. 990/2003 al Judecătoriei Bacău, în final admițându-se recursul pârâților împotriva acțiunii în anulare (pe considerentul caracterului contencios pe care-l dobândise cererea de emitere a somației de plată, față de apărările formulate de pârâți, aspect care din punct de vedere formal a determinat ca somația de plată să nu mai fie admisibilă).
De asemenea, reclamanții au precizat că pârâții au contestat anumite semnături aflate pe contractele de împrumut, precum și mențiunea scrisă prin care s-a convertit suma de 204.891 DM în 92.437 USD („se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte, adică cel din 06.08.1997 și cel din 01.02.2000, la data de 31.07.2002”).
S-a întocmit un dosar de cercetare penală în care s-au efectuat 2 expertize grafologice. Ambele au conchis că atât scrisul cât și semnăturile de pe cele două contracte aparțin domnului Stativa D..
În concluzie, reclamanții au arătat că dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă, derivând din împrumuturile acordate, astfel încât au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar în copie înscris de mână intitulat „contract de împrumut” datat 01.02.2000 autentificat sub nr. 2864/05.08.2002 la BNP C. N. B., înscris de mână intitulat „contract de împrumut” datat 06.08.1997 autentificat sub nr. 2866/05.08.2002 la BNP C. N. B., sentința civilă nr. 620/05.02.2003 pronunțată de Judecătoria Bacău, chitanța nr._ din data de 10.05.2004, sentința civilă nr. 268/21.05.2003 pronunțată de Tribunalul Bacău Secția Civilă, încheierea de ședință din data de 03.06.2003 pronunțată de Tribunalul Bacău, raport de constatare tehnico științifică grafică nr._ din data de 25.09.2003.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare la acțiunea formulată de reclamanții I. D. și I. Ș., prin care au solicitat respingerea acesteia în principal ca prescrisă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Având în vedere încheierea nr. 4960/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția Civilă, prin care s-a dispus strămutarea judecării procesului la Tribunalul București, prin încheierea din data de 08.09.2004, Tribunalul Bacău a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare la Tribunalul București, unde a fost înregistrat sub nr. 2299/2004 la Secția a IV-a Civilă.
În cadrul acestui dosar, prin încheierea de ședință din data de 16.12.2004, a fost suspendată judecarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 6747/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Iași.
La data de 13.12.2010 s-a dispus repunerea cauzei pe rol (f. 76 din dosarul nr. 2299/2004 la Secția a IV-a Civilă al Tribunalului București).
La aceeași dată, reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au invocat dispozițiile art.1084, art.1088, art.1091 Codul civil și art.1, 2, 3 din OG nr. 9/2009 (f. 70 din dosarul nr. 2299/2004 la Secția a IV-a Civilă al Tribunalului București).
Prin sentința civilă nr.82/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Prin decizia civilă nr. 838/27.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2004, a fost respinsă excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, anulat recursul formulat de recurenții-pârâți S. D. și S. E. împotriva sentinței civile nr. 82/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, ca netimbrat, admis recursul formulat de recurenții-reclamanți I. Ș. și I. Doinița, împotriva aceleiași sentințe, a modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 30.05.2012 sub numărul_ .
Prin sentința civilă nr.2274 din 01.03.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții I. Ș. și I. Doinița, în contradictoriu cu pârâții S. D. și S. E., totodată, obligând pârâții la plata către reclamanți a sumei de 80.151 USD în echivalent lei la data plății, reprezentând restituire împrumut, la plata dobânzii legale aferente debitului principal calculată de la data introducerii acțiunii, 10.05.2004 până la plata efectivă a debitului și la plata sumei de 11.059,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în baza înscrisului aflat la fila 4 a dosarului nr. 3744/2004, că la data de 06.08.1997 între reclamanți, pe de-o parte, și pârâți, pe de altă parte, a intervenit un contract de împrumut constatat printr-un înscris sub semnătură privată, prin care pârâții au primit cu titlu de împrumut suma de 107.679 DM ce urma să fie restituită până la data de 30.06.1998. În contract s-a menționat că dacă suma se va restitui până la termenul fixat sub forma unor bunuri, atunci, de fiecare dată bunurile se vor evalua de părți și se va da chitanță descărcătoare pentru fiecare plată făcută. La data de 01.02.2000 s-a convenit amânarea termenului de restituire până la data de 30.12.2000.
Totodată, pe baza înscrisului aflat la fila 2 a dosarului nr. 3744/2004, instanța a reținut că la data de 01.02.2000 între reclamanți, pe de-o parte și pârâți, pe de altă parte, a intervenit un contract de împrumut constatat printr-un înscris sub semnătură privată, prin care pârâții au primit cu titlu de împrumut suma de 107.638 DM ce urma să fie restituit până la data de 30.02.2000.
La data de 31.12.2001, s-a convenit atât convertirea sumei totale de plată, de_ DM în_ USD, cât și prelungirea termenului de plată pentru ambele împrumuturi la data de 31.07.2002.
Instanța a constatat că prin decizia nr. 236/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. 9891.99/2006 s-au respins recursurile formulate de pârâții din prezenta cauză, S. D. și S. E. împotriva deciziei civile nr. 505/01.06.2000 pronunțată de Tribunalul Iași, menținându-se această decizie, prin care s-a admis apelul formulat de pârâții S. D. și S. E. împotriva sentinței civile nr. 3414/14.05.2004 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 9872/2003, sentință care a fost schimbată în parte în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere privind constatarea prescripției intervenite la contractul de împrumut încheiat la data de 06.08.1997 și a menținut în rest sentința. Astfel, s-a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 9872/2003, în sensul respingerii acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut încheiate la data de 06.08.1997 și la data de 01.02.2000.
Instanța a reținut astfel că prin decizia analizată s-a statuat irevocabil cu privire la natura și la valabilitatea contractelor încheiate între părți.
Sub acest aspect instanța a constatat că aspectele invocate de pârâți cu privire la nevalabilitatea consimțământului la încheierea contractelor (aspecte invocate și prin întâmpinarea formulată în cauză) au fost dezlegate în mod irevocabil prin decizia anterior citată.
Astfel, Judecătoria Bacău a constatat că din cuprinsul celor două contracte rezultă că voința părților este neîndoielnică atâta timp cât pârâții au arătat că au primit cu titlu de împrumut sumele de bani din cuprinsul actelor. De asemenea, instanța a înlăturat argumentele pârâților în sensul că manifestarea de voință a fost făcută jocandi cauza, din prietenie, curtoazie sau pură complezență, apreciindu-se că această ipoteză este contrazisă de stăruința în încheierea actelor în speță din punct de vedere juridic încheindu-se atât cele două convenții de împrumut cât și convențiile prin care părțile au înțeles să amâne data scadenței.
Astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 236/14.05.2010, Tribunalul Iași, în motivarea deciziei nr. 505/01.06.2009, prin care a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Bacău cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de împrumut, a avut în vedere poziția inconsecventă a pârâților din prezenta cauză față de cele două contracte analizate. Sub acest aspect, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată pârâți (care aveau calitatea de reclamanți în dosarul având ca obiect constatarea nulității contractelor de împrumut) au susținut că nu au împrumutat niciodată de la reclamanți vreo sumă de bani pentru că prin cererea completatoare depusă în acel dosar să recunoască faptul că au semnat contractele de împrumut contestate doar pentru justificarea cheltuielilor Biroului Notarial al reclamantului I. Ș.. De asemenea, s-a reținut că dintr-o copie a acțiunii în anularea somației de plată (dosar nr. 9872/2003 al Judecătoriei Bacău) pârâții au susținut că au primit o sumă foarte mare de bani – 100.000 de mărci germane de la reclamantul I. Ș., bani negri pe care acesta încerca să îi ascundă de soția sa deși soția acestuia, reclamanta I. Doinița a semnat cele două contracte de împrumut.
Referitor la susținerea pârâților în sensul că cel de-al doilea contract de împrumut, datat 01.02.2000 s-a încheiat ca urmare a faptului că I. Ș. l-ar fi pierdut pe primul, instanța de apel (Tribunalul Iași) a apreciat că este contrazisă de mențiunea de pe verso-ul actului scrisă și semnată de pârâtul S. D.: ”se convertește suma de 204.891 DM în_ USD. Se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte (06.08.1997 și 01.02.2000) la data de 31.07.2002”.
De asemenea, Tribunalul Iași a constatat că nici încercarea de a susține că a operat o novație a obligației de restituire a sumei de 100.000 DM cu aceea de a intermedia vânzări-cumpărări de autoturisme folosite pentru Biroul Notarului Public I. Ș. nu poate fi reținută întrucât pârâtul din prezenta cauză a semnat anexa contractului de vânzare-cumpărare autovehiculul folosit, confirmând astfel primirea celor 9 rate de preț.
Instanța a înlăturat și argumentele expuse de pârâții din prezenta cauză în contestarea faptului că mențiunile existente pe contracte ar fi scrise și semnate de pârâți, mențiunile fiind: „01.02.2010. Se amână termenul de restituire până la data de 30.12.2000” (verso-ul contractului de împrumut din 06.08.1997) și „31.12.2001. Se convertește suma de 204.891 DM în 92.437 USD. Se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte” (verso-ul contractului de împrumut din 01.02.2000.
În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că pârâtul S. D. a formulat plângere penală împotriva reclamanților pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune în ceea ce privește cele două mențiuni, plângere în soluționarea căreia s-a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 03.07.2007 în dosarul nr. 211/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău confirmată prin ordonanța nr. 563/II/2/2007, care a rămas definitivă prin decizia nr. 834/06.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București, în sensul că faptele reclamate în sarcina reclamanților nu se confirmă. S-a reținut că la baza acestei soluții a stat o expertiză criminalistică cu nr. 206/12.12.2003 întocmită de Laboratorul Interjudețean Iași a căror concluzii au fost contestate la Institutul Național de expertize Criminalistice București, ambele expertize susținând că mențiunea de la punctul 2 a fost efectuată de pârâtul S. D..
Tribunalul Iași a reținut, de asemenea, faptul că la data de 13.04.2009 s-a depus un înscris care atestă sub semnătură privată faptul că la data de 09.12.2002 mai erau de restituit 80.151 USD din cei 92.437 USD convertiți.
Totodată, instanța de apel a constatat că nu au fost dovedite scopurile ilicite invocate de pârâți vizând justificarea unor cheltuieli ale Biroului Notarial I. Ș..
Instanța de recurs a menținut soluția instanței de apel și considerentele acesteia. Suplimentar, cu privire la imposibilitatea de a se reține argumentele privind împrejurarea că manifestarea de voință a fost făcută jocandi cauza, instanța de recurs a reținut că din examinarea celor două contracte se constată că acestea conțin clauze clare, că efectele lor s-au derulat în timp, prin prelungirea succesivă a termenelor de scadență. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că pârâții sunt persoane care derulează operațiuni comerciale, că pe primul contract încheiat pe data de 06.08.1997 apare adnotarea de amânare a termenului de restituire a împrumutului la 30.12.2000 și că s-a încheiat cel de-al doilea contract în care suma împrumutată se convertește din mărci germane în dolari, că s-a prelungit din nou termenul de restituire împrumut. S-a apreciat că toate aceste clauze inserate și termenii folosiți acceptați de pârâți în sensul și litera lor dovedesc faptul că pârâții au încheiat cele două contracte de împrumut cu intenția de a produce efecte.
Prin decizia civilă nr. 236/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, instanța de recurs a stabilit faptul că toate clauzele inserate în contractele analizate înseamnă că toate sumele împrumutate trebuie să fie restituite, ceea ce este de natura contractului de împrumut, concluzionându-se atât că pârâții și-au exprimat consimțământul în scopul de a produce efecte juridice, cât și că cele două contracte de împrumut au avut o cauză, cauza mediată fiind reprezentată de realizarea obiectivului propus de pârât.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că acțiunea formulată de pârâți având ca obiect anularea celor două contracte de împrumut a fost respinsă în mod irevocabil și considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei soluții, instanța a apreciat că în prezenta cauză puterea de lucru judecat a hotărârilor analizate se opune reanalizării aspectelor invocate de pârâți cu privire la inexistența unor contracte de împrumut, la scopul urmărit la semnarea contractelor inițiale, la natura convenției părților, la contestarea mențiunilor adăugate la finalul celor două contracte privind amânarea termenului de plată și convertirea sumelor împrumutate din mărci germane în dolari, aceste aspecte fiind dezlegate în mod irevocabil în litigiul anterior derulat între părți.
Astfel, odată reținută existența contractelor de împrumut încheiate între părți, instanța are a analiza întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâților în modul solicitat de reclamanți, impunându-se, sub acest aspect cercetarea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâți.
Sub acest aspect, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 alin. 1 Noul Cod Civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, neavând putere retroactivă, iar potrivit art. 6 alin. 4 noul Cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel încât, regimul prescripției este guvernat de legea în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că în speță regimul prescripției extinctive este guvernat de Decretul nr. 167/1958, iar nu de dispozițiile noului Cod civil.
Prescripția extinctivă este acea sancțiune de drept civil care constă în stingerea dreptului subiectiv civil ori a „dreptului la acțiune” neexercitat în termenul de prescripție.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În cazul acțiunilor patrimoniale, cum este și prezenta, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, instituit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau de a cere executarea silită; în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului și în acela al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept; dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
Instanța a constatat că primul contract de împrumut a fost încheiat pe data de 06.08.1997, stabilindu-se, prin acesta, obligația pârâților de restituire a sumei de 107.679 DM până la data de 30.06.1998. Ulterior, la data de 01.02.2000, s-a convenit amânarea termenului de restituire până la data de 30.12.2000.
Cel de-al doilea contract de împrumut a fost încheiat de părți pe data de 01.02.2000 stabilindu-se, prin acesta, obligația pârâților de restituire a sumei de 107.638 DM până la data de 30.12.2000. Ulterior, la data de 31.12.2000, s-a convenit convertirea sumei de 204.891 DM în 92.437 dolari și prelungirea termenului de restituire pentru ambele contracte până la data de 31.07.2002.
Susținerile pârâtului S. D. în sensul că nu recunoaște mențiunile inserate pe verso-ul contractelor nu pot fi avute în vedere față de considerentele deciziei nr. 236/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, anterior expuse, și față de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 834/06.03.2008 prin care s-a respins recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 88/29.10.2007 a Curții de Apel Bacău – Secția Penală. Sub acest aspect, s-a reținut că prin sentința penală nr. 88/29.10.2007 a Curții de Apel Bacău – Secția Penală s-a respins plângerea formulată de pârâtul S. D. împotriva rezoluției nr. 211/P din 03.07.2007 dispusă de procurorul general al aceluiași parchet, prin ordonanța nr. 563/II/2 din 15.08.2007, avându-se în vedere la pronunțarea acestei soluții concluziile Raportului de Criminalistică al Institutului Național de Expertize Criminalistice București și reținându-se că din concluziile acestuia se desprinde faptul că în proporție covârșitoare mențiunile făcute pe contracte aparțin pârâtului S. D., doar mențiunea „01.02.2000 se amână termenul de restituire până la 30.12.2000 de pe verso contractului de împrumut încheiat la data de 06.08.1997 este executată de reclamantul Iscahe Ș..
Raportul de expertiză Criminalistică al Institutului Național de Expertize Criminalistice București nr. 166/31.08.2006 avut în vedere de Curtea de Apel Bacău – Secția Penală și ulterior, de Înalta Curte de Casație și Justiție în pronunțarea deciziei nr. 834/06.03.2008, astfel cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 236/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, aflat la filele 114-127 în dosarul nr._ a concluzionat următoarele: 1) semnătura în numele lui S. D. de sub textul „01.02.2000. Se amână termenul de restituire până la 30.12.2000” de pe verso-ul contractului de împrumut încheiat la data de 06.08.1997 între I. Ș. și Doinița în calitate de împrumutători și Stătită D. și E. în calitate de împrumutați, a fost executată de pârâtul din prezenta cauză S. D.. 2) textul „01.02.2000. Se amână termenul de restituire până la 30.12.2000” de pe verso-ul contractului de împrumut încheiat la data de 06.08.1997 între I. Ș. și Doinița în calitate de împrumutători și Stătivă D. și E. în calitate de împrumutați, este executat de numitul I.. 3) textul înscris sub data de 31.12.2001 „Se convertește suma de 204.891 DM în 92.437 USD. Se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte la data de 31.07.2002” de pe verso-ul contractului de împrumut încheiat la data de 01.02.2000 între I. Ș. și Doinița în calitate de împrumutători și S. D. și E. în calitate de împrumutați este executat de S. D.. 4) Semnătura în numele S. D. de sub textul 31.12.2001 „Se convertește suma de 204.891 DM în 92.437 USD. Se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte la data de 31.07.2002” de pe verso-ul contractului de împrumut încheiat la data de 01.02.2000 este executată de S. D.. 5) cele 9 semnături în numele S. D. de sub textele din înscrisul sub semnătură privată anexă la contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul încheiat la data de 05.01.1996 între S. D. (în calitate de vănzător) și Biroul Notarului Public Iscahe Ș. în calitate de cumpărător) ce atestă plata ratelor autoturismului ce face obiectul contractului sunt executate de S. D.. 6) textele scrise, aferente celor 9 rânduri de pe verso contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.01.1996 între S. D. în calitate de vânzător și biroul Noratului Public I. Ș. în calitate de cumpărător nu sunt executate de S. D..
Astfel, instanța a reținut că mențiunile anterior expuse au fost asumate de către pârâtul S. D., relevantă fiind semnarea acestora de către pârât, astfel cum s-a reținut anterior, neavând relevanță împrejurarea că unele mențiuni au fost scrise integral de pârât iar altele doar semnate de către acesta.
Convențiile intervenite cu privire la amânarea termenului de restituire au operat în favoarea debitorilor obligației de restituire a sumelor împrumutate, relevantă în calificare fiind situația de la momentul exprimării consimțământului în sensul stabilirii altui termen de restituire, astfel încât instanța a reținut că în momentul însușirii mențiunilor analizate pârâtul Stătivă D. a acționat în limitele mandatului tacit reciproc recunoscut soților, termenul nou de restituire fiind astfel opozabil și pârâtei Stătivă E.. De altfel, instanța a apreciat că din ansamblul probelor administrate rezultă că pârâta Stătivă E. nu s-a opus prelungirii raporturilor contractuale cu reclamanții. În acest sens, s-a reținut semnarea de către pârâtă a unui nou contract de împrumut pe data de 01.02.2000, în care se stabilise inițial același termen de restituire, 30.12.2000, ca cel stabilit pe data de 01.02.2000 pentru restituirea sumei împrumutate prin contractul de împrumut încheiat la data de 06.08.1997.
Prin stabilirea succesivă a termenului de restituire a sumelor împrumutate și prin convertirea sumelor împrumutate din mărci germane în dolari la data de 31.12.2001 a operat întreruperea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, în condițiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, cursul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligația de restituire a sumei împrumutate prin contractul încheiat la data de 06.08.1997, început la data de 30.06.1998, termenul inițial de restituire, a fost întrerupt la data de 01.02.2000, având în vedere și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 începând să curgă un nou termen de prescripție de la data noii scadențe, 30.12.2000, termen al cărui curs a fost întrerupt pe data de 31.12.2001, când s-a stabilit scadența împrumutului la data de 31.07.2002, când a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Cursul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligația de restituire a sumei împrumutate prin contractul încheiat la data de 01.02.2000, început la data de 30.12.2000, termenul inițial de restituire, a fost întrerupt la data de 31.12.2001, când s-a stabilit scadența împrumutului la data de 31.07.2002, când a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Față de considerentele anterior expuse, instanța a constatat că la data de 10.05.2004, când a fost înregistrată prezenta acțiune nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea ambilor pârâți la restituirea sumelor împrumutate prin contractele anterior menționate, astfel încât instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 1584 cod civil (forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic), împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la termenul stipulat, în caz contrar, creditorul având la îndemână o acțiune personală în restituire.
Având în vedere aceste dispoziții legale, cât și mențiunile din contractele analizate, instanța a constatat că pârâților le incumbă obligația de rezultat de a restitui reclamanților sumele împrumutate.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, instanța a constatat că pârâții nu au făcut dovada restituirii integrale a împrumuturilor, nedovedind plata sumei de 80.151 USD solicitată prin această acțiune, deși această obligație îi incumba potrivit art. 1169 Cod civil, coroborat cu art. 129 Cod procedură civilă.
În formularea acestei concluzii, instanța a avut în vedere că prin decizia civilă nr.236/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, ce a tranșat irevocabil, cu putere de lucru judecat, fundamentul relațiilor contractuale dintre părți, deduse judecății în ambele litigii, s-a stabilit imposibilitatea de apreciere ca fiind stinsă creanța rezultând din contractele de împrumut cu orice obligație rezultând din activitatea de intermediere vânzări de mașini.
Având în vedere și apărările formulate de pârâți prin întâmpinare, instanța a reținut, suplimentar, și faptul că deși pârâții invocă faptul că prin mașinile livrate au restituit banii vizați de contractele de împrumut, contractele de vânzare-cumpărare autoturisme depuse la dosar datează din 1995 – 1998, iar pârâții au acceptat prelungirea termenului de restituire a împrumuturilor ulterior acestei date, în 2001.
Instanța a apreciat, astfel, că susținerile pârâților privind compensarea creanței invocate de reclamanți cu cea invocată de pârâți ca decurgând din vânzarea autoturismelor nu pot fi primite, față de împrejurarea că pentru a opera compensarea legală, singura ce poate fi invocată pe calea întâmpinării, este necesară dovedirea unei creanțe certe, lichide și exigibile a pârâților față de reclamanți, condiții a căror îndeplinire nu rezultă din materialul probator administrat în cauză, nefiind dovedită stabilirea în sarcina reclamanților a obligației de plată a sumelor invocate de pârâți, având în vedere atât considerentele anterior expuse, inclusiv cele statuate în decizia Curții de Apel Iași cu privire la confirmarea de către pârât a primirii celor 9 rate de preț, cât și împrejurarea că în contractul de vânzare-cumpărare încheiat pe data de 05.01.1996, invocat de pârâți, parte nu este unul dintre reclamanți, ci Biroul Notarial Public I. Ș., entitate juridică distinctă al cărei patrimoniu nu se poate confunda cu patrimoniul reclamanților.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 969 Cod civil (forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății), instanța a obligat pârâții la plata, în favoarea reclamanților a sumei de 80.151 USD în echivalent lei la data plății, reprezentând restituire împrumut.
De asemenea, față de dispozițiile art. 1586 din vechiul Cod civil, instanța a obligat pârâții și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată (10.05.2004) până la plata efectivă a debitului.
Având în vedere soluția finală pronunțată în cadrul procedurii somației de plată, de respingere a cererii reclamanților, și dispozițiile legale anterior citate, instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina pârâților obligația de plată a dobânzii legale de la data punerii în întârziere prin introducerea acțiunii având ca obiect somație de plată, ci doar de la data sesizării instanței cu prezenta acțiune, respectiv 10.05.2004.
Împotriva sentinței civile nr. 2274/01.03.2013 au formulat apel reclamanții I. Ș. și I. Doinița, înregistrat la data de 06.06.2013, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, acordarea dobânzii legale de la data de 21.01.2003, data introducerii somației de plată, precum și cheltuielile de judecată de 1.240 lei.
De asemenea, pârâții D. S. și E. S. au formulat apel, înregistrat la data de 15.04.2013, solicitând, prin motivele de apel înregistrate la data de 07.10.2013, schimbarea în parte a încheierii de ședință din data de 18.01.2013, în sensul admiterii întregului probatoriu solicitat de pârâți și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2274/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în sensul respingerii acțiunii formulate de apelanții-reclamanți.
La termenul din 10.12.2013, Tribunalul București a încuviințat apelanților proba cu înscrisuri.
Prin cererea depusă la termenul din 13.05.2014, apelanții-pârâți D. S. și E. S. au solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, apelanții-pârâți au arătat că la data de 03.03.2014, P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 584/P/2013, prin ordonanța procurorului din data de 20.02.2014, a dispus începerea urmăririi penale față de apelantul-reclamant, notarul public I. Ș., cu privire la faptele reclamate de apelanții-pârâți, respectiv infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Apelanții-pârâți au precizat că au defăimat ca falsuri următoarele aspecte:
a) Din contractul de împrumut din 06.08.1997, mențiunea din josul paginii a II-a, respectiv „se amână termenul de restituire până la 30.12.2000” și așa-zisa semnătură a apelantului-pârât S. D.;
b) Din contractul de împrumut din 01.02.2000, mențiunea de pe verso-ul acestui contract, respectiv „se convertește suma de 204.891 DM în 92.437 USD. Se prelungește termenul de plată pentru ambele contracte (06.08.1997 și 1.02.2000) la data de 31.07.2012” și așa-zisa semnătură a apelantului-pârât S. D. de sub această mențiune;
c) Din contractul de vânzare-cumpărare din 05.01.1996, mențiunile privind încasarea unor rate de către apelantul-pârât S. D., deși la acele date apelantul nu se afla în țară, astfel cum rezultă din mențiunile oficiale din pașaportul apelantului-pârât;
d) Din agenda personală a pârâtului I. Ș., folosit pentru prima dată de reclamanți în fața Tribunalului Iași, unde a fost depus la data de 13.04.2009, pentru a proba un așa – zis început de executare din partea apelanților-pârâți a așa-ziselor împrumuturi.
Apelanții-pârâți au arătat că ei consideră că soluția dată în dosarul penal, respectiv constatarea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals cu privire la mențiunile defăimate ca falsuri ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să fie dată.
Au menționat că înscrisul olograf provenit din agenda personală a reclamantului-apelant, despre care se face vorbire în ordonanța de începere a urmăririi penale, a fost folosit prima dată de reclamanți în fața Tribunalului Iași, fiind depus la data de 13.04.2009, pentru a proba un început de executare din partea pârâților a împrumuturilor. Acest înscris contrafăcut a influențat în mod hotărâtor soluția pronunțată de Tribunalul Iași, care, prin decizia nr. 505/01.06.2009, a respins acțiunea apelanților-pârâți de constatare a nulității absolute a celor două așa – zise contracte de împrumut. De asemenea, Curtea de Apel Iași a respins recursul formulat de apelanții-pârâți împotriva deciziei mai sus indicate.
Apelanții-pârâți au precizat că Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat, prin sentința civilă nr. 2274/01.03.2013, că nu se poate pronunța asupra apărărilor pârâților, întrucât „în prezenta cauză puterea de lucru judecat a hotărârilor analizate se opune reanalizării aspectelor învederate de pârâți”.
Având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza în baza hotărârilor Tribunalului și Curții de Apel Iași, care au pronunțat hotărârile lor inclusiv pe baza înscrisului contrafăcut, apelanții-pârâți au solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal în care a fost pronunțată ordonanța de începere a urmăririi penale.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 13.05.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în baza art. 244 alin. 2 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei privind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții-reclamanți I. Ș. și I. Doinița și de apelanții-pârâți S. D. și S. E., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 584/P/2013, în care, prin ordonanța procurorului din 20.02.2014 s-a început urmărirea penală.
Pentru a dispune în acest fel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 244 alin 2 Cod procedură civilă instanța poate suspenda judecată când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
În temeiul considerentelor expuse, tribunalul a apreciat că soluționarea prezentei cauze este condiționată de soluția ce va fi pronunțată cu privire la urmărirea penală începută în dosarul nr.584/P/2013, întrucât acesta vizează înscrisul olograf provenit din agenda personală a apelantului-reclamant, în care se menționează suma rămasă de restituit de către partea vătămată notarului public – 80.151 USD la data de 09.12.2002.
Prin cererea depusă la data de 21.05.2015, prin serviciul registratură, apelanții-reclamanți I. Ș. și I. Doinița au solicitat redeschiderea judecății, învederând că de la data suspendării a trecut mai mult de un an, timp în care cercetările penale au stagnat.
Prin încheierea din 08.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a dispus respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol formulată de apelanții-reclamanți I. Ș. și I. Doinița.
Pentru a dispune așa, tribunalul a constatat că, prin încheierea de ședință din data de 13.05.2015 instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art.244 alin.2 C.pr.civ până la soluționarea definitivă a dosarului nr.584/P/2013, însă, văzând că, în acest dosar se efectuează cercetări față de notarul public I. Ș., nefiind soluționat definitiv, potrivit adresei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din data de 03.09.2015, depusă la dosarul cauzei, și constatând că se mențin motivele ce au determinat suspendarea cauzei prin încheierea de ședință din data de 13.05.2015, tribunalul a respins cererea de repunere pe rol.
Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de reclamanții I. Ș. și I. Doinița apreciindu-se că se mențin motivele ce au determinat suspendarea cauzei.
Împotriva încheierilor de ședință din data de 13.05.2014 și de 08.09.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, au formulat recurs reclamanții I. Ș. și I. Doinița, care au susținut următoarele:
Recurenții-reclamanți învederează că, deși de la data suspendării pricinii până la data formulării cererii pentru repunerea sa pe rol a trecut mai mult de un an, timp în care cercetările penale au stagnat, cu toate insistențele lor de a se da o soluție, tribunalul le-a respins cererea fărăr a avea în vedere faptul că sunt afectați de prelungirea judecații care a început în anul 2004, a fost suspendată o perioadă de 5 ani pentru cercetări penale, iar acum este suspendată din nou de circa 1,5 ani.
Recurenții-reclamanți învederează că deși în cauză măsura suspendării a fost dispusă potrivit prevederilor vechiului Cod de procedură civilă, aplicabil în speță, tendința legislativă concretizată în noul Cod de procedură civilă a limitat la 1 an suspendarea judecății în cazurile prevăzute de art. 413.
Se solicită admiterea recursului, încetarea măsurii suspendării judecății și repunerea cauzei pe rol.
Recurs legal timbrat.
La data de 17.12.2015, prin serviciul de registratură a Curții de Apel Secția a IV-a au formulat întâmpinare intimații, prin care au invocat excepția nulității recursului în raport de prevederile art.3021 alin.1 lit.a și c Cpr.civ pentru neindicarea numelui și domiciliului/reședinței părților și neindicarea motivelor de nelegalitate, iar pe fond au solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
La dosarul cauzei s-au depus în copie extras ecris de la Curtea de Apel Bacău privind respingerea prin hotărârea din 26.11.2015 a plângerii formulate de către intimatul pârât S. D. împotriva ordonanței de clasare din 31.08.2015 a plângerii acestuia penale din 06.01.2015 formulate împotriva recurentului reclamant, respectiv ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din 31.08.2015.
Analizând excepția nulității recursului în raport de prevederile art.3021 alin.1 lit.a și c Cpr.civ, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de nulitate a recursului decurgînd din lipsa indicării în recursul formulat a numelui și domiciliului/reședinței părților, Curtea constată că dispozițiile art.3021 al.1 lit.a C.pr.civ ce prevedeau sub sancțiunea nulității menționarea în cererea de recurs a numelui, domiciliului sau reședinței părților au fost constate a fi neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr.176/24.03.2005 publicată în M.Oficial nr.356/27._, astfel că și-au încetat efectele juridice la 45 de zile de la data publicării lor, în conformitate cu prevederile art.31 alin.3 din legea nr.47/1992, astfel că acest motiv de nulitate a recursului este vădit nefondat.
În ceea ce privește motivul de nulitate a recursului decurgînd din lipsa indicării în recursul formulat a motivelor de nelegalitate Curtea constată că recursul de față este formulat, în conformitate cu dispozițiile art.2441 al.1 C.pr.civ, împotriva unei încheieri care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel, astfel că în raport de prevederile art.3041 C.pr.civ recursul exercitat împotriva încheierii de față nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C.p,c, instanța putînd să examineze în cadrul recursului declarat în aceste condiții, cauza, sub toate aspectele, nefiind incident în cauză prin urmare motivul de nulitate a recursului prevăzut deart.3021 alin.1 lit.c Cpr.ci .
Examinînd încheierile recurate prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, și, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041 C.pr.civ, Curtea apreciază fondat recursul pentru următoarele considerente:
Astfel, obiectul recursului de față îl constituie încheierea din data de 13.05.2014, prin care instanța de apel a dispus în baza art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ suspendarea judecății apelurilor civile declarate de apelanții-reclamanți și de apelanții-pârâți, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.584/P/2013, în care, prin ordonanța procurorului din 20.02.2014, s-a început urmărirea penală împotriva apelantului reclamant, și încheierea de ședință din 08.09.2015 a aceleiași instanțe prin care s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apelanții reclamanți.
Art.6 din Convenția EDO reglementează exigențele pentru exercitarea dreptului de acces la justiție ca drept fundamental statuându-se că ”orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza într-un termen rezonabil, de către un tribunal care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil...,,. Termenul în care instanța soluționează cererea cu care este sesizată intră în discuție prin prisma dreptului de acces la justiție, apreciindu-se în jurisprudența CEDO că dacă simple depășiri ale termenelor legale de soluționare ale unei cauze nu reprezintă încălcări ale accesului la instanță, totuși, în măsura în care soluționarea cererii în afara termenului legal prevăzut lipsește de interes cererea, o astfel de depășire va fi considerată ca un obstacol de fapt în calea accesului la justiție de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 din Convenție.
În cauză, analizând criticile recurenților din perspectiva respectării de către instanțele de fond a cerinței de a asigura părților recurente, în calitate de reclamanți ce au demarat prezentul litigiu, a unui acces la instanță într-un termen rezonabil, în raport de exigențele instituite de art.6 din Convenția EDO, Curtea constată că cererea introductivă de instanță formulată de către recurenții reclamanți a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 10.05.2004, iar la Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă, instanță investită ca urmare a strămutării pricinii de la instanța investită, s-a suspendat judecarea cauzei reînregistrate sub nr. 2299/2004 prin încheierea de ședință din data de 16.12.2004 (în baza art.244 pct. 1 C.pr.civ, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 6747/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Iași), cauza fiind repusă pe rol la data de 13.12.2010 prin încheierea de ședință a acelei instanțe, suspendarea durând 6 ani.
Prin urmare, noua suspendare a cauzei de față, având o vechime de 11 ani, cauză ce a stat suspendată din motive ce aveau legătură cu cauza, o perioadă de 6 ani, pentru o nouă perioadă, ce a depășit la data soluționării recursului de față un an, în raport de o împrejurare ce determină incidența unui caz de suspendare a cauzei de drept facultativă pentru instanță înfrânge cerința de a asigura părților recurente, în calitate de reclamanți ce au demarat prezentul litigiu, un acces la instanță într-un termen rezonabil, în raport de exigențele instituite de art.6 din Convenția EDO, criticile formulate de recurenți fiind găsite a fi fondate de către instanța de control judiciar.
Chiar dacă este adevărat că pentru soluționarea prezentei cauze este relevantă soluția ce va fi pronunțată cu privire la urmărirea penală începută în dosarul nr.584/P/2013 împotriva apelantului reclamant, nu mai puțin adevărat este că după ce soluția din dosarul de urmărire penală va rămîne definitivă părțile pot solicita revizuirea în condițiile prevăzute de art.322 pct. Cod proced. Civ, astfel că în cauză primează considerentul de a asigura părților, după cum s-a arătat mai sus, accesul la justiței într-un termen rezonabil, în raport de exigențele instituite de art.6 din Convenția EDO.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin.1 și 3 teza a II a C.pr.civ va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți, va casa încheierile recurate și va trimite cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți I. Ș. și I. Doinița împotriva încheierilor de ședință din data de 13.05.2014 și 08.09.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. D. și S. E..
Casează încheierile recurate și trimite cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București.
Respinge excepția nulității recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. BAS
Tehnored. BAS/PS 2 ex.
15.03.2016
Jud. TB – S5: S. P.
M. A. G.
M. C. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2016. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 6/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
