Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 289/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 289/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.289
Ședința publică de la 24 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-pârâtă F. D. I., împotriva deciziei civile nr. 910 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. G. S. și cu Autoritatea Tutelară P. S. 3 BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – stabilire program vizitare minor.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 februarie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 07.08.2012, sub nr._, reclamantul F. G. S., în contradictoriu cu pârâta F. D. I. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 3 București, a solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să se permită reclamantului să aibă legături personale cu minora F. I. C., în sensul ca reclamantul să poată petrece timpul cu minora potrivit următorului program: în prima săptămână din fiecare lună, într-o zi din cursul săptămânii – 4 ore; în a doua săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 20:00, până duminică la ora 20:00; în a treia săptămână din fiecare lună, într-o zi din cursul săptămânii - 4 ore; în a patra săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 20:00, până duminică la ora 20:00.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a divorțat de pârâtă în anul 2010, iar în privința minorei F. I. C., copil rezultat din căsătorie, părțile s-au înțeles asupra unui program de vizitare, care însă nu este respectat de către pârâtă. Astfel, de la data pronunțării divorțului și până în prezent, pârâta îi limitează cât de mult poate legăturile cu minora și intervine în activitățile acestora, situație în care a fost necesară intentarea prezentei acțiuni.
În drept, au fost invocate prevederile art. 97 – 101 din Codul Familiei, art. 262, 263, 401, 403 Cod Civil, art. 21 din Constituția României.
În ședința publică de la data de 02.10.2012, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minora în limita programului de vizitare stabilit, limitarea acestui program intervenind doar în situații extreme, impuse de afecțiunile de care fetița suferă. Minora are o vârstă fragedă și, de asemenea, are probleme de sănătate, ceea ce impune un regim alimentar special.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C. proc. civ.
În ședința publică de la data de 27.11.2012 reclamantul a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat stabilirea următorului program de vizitare: în luna august din fiecare an – în lipsa pârâtei – în perioada 01.08 ora 12:00 până la data de 31.08 ora 19:00; în celelalte luni din an – în lipsa pârâtei – în fiecare săptămână, de sâmbătă de la ora 12:00 până D. ora 19:00.
Prin sentința civilă nr. 4040/13.03.2013, Judecătoria sector 2 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.4508/23.04.2010, definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar minora rezultată din căsătorie a fost încredințată spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia. Prin aceeași sentință s-a stabilit ca tatăl să aibă legături personale cu fetița o dată pe săptămână, timp de 3 ore, în prezența mamei, ziua și intervalul orar urmând a fi stabilite prin acordul părților.
Acest program de vizitare, s-a reținut de instanță, să poate fi modificat, conform dispozițiilor art.403 din Codul civil, la cererea părții interesate și numai dacă se dovedește că s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanță la momentul stabilirii lui.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat, însă, că nu a rezultat că programul de vizitare al minorei asupra căruia părțile s-au învoit la momentul pronunțării sentinței civile mai sus menționate nu ar fi în interesul copilul și nici că pârâta ar impieta asupra exercitării dreptului reclamantului în această privință.
Pentru determinarea interesului copilului, instanța a apreciat că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective ce s-au stabilit între el și reclamant, precum și între copil și alți membrii ai familiei extinse. De altfel, nu trebuie uitat că dreptul reclamantului de a întreține relații personale cu minorul se concretizează ca o valorificare a dreptului copilului de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, însă numai în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, relațiile personale dintre părinte și copiii săi se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele său, prin corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, prin transmiterea de informații copilului cu privire la părinte, respectiv prin transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul. Din analiza acestor prevederi legale rezultă împrejurarea că eventuala găzduire a copilului pe o perioadă determinată de către părintele său, prin stabilirea unui program de vizită, reprezintă doar una dintre modalitățile de exercitare a dreptului părintelui de a păstra legături personale cu copilul, alegerea ei urmând a fi efectuată de către instanță doar în situația în care ea corespunde interesului superior al copilului.
Constatând că nu s-a probat de către reclamant faptul că nu își poate exercita dreptul de a păstra legături personale cu minora I. C. în mod corespunzător, astfel cum invocă prin cererea de chemare în judecată, având în vedere vârsta fragedă a copilului, precum și nevoia sa de stabilitate și siguranță a unui copil la această vârstă, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, menținând în continuare programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr.4508/23.04.2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F. G. S., criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a civilă la data de 15.07.2013, sub nr. de dosar_ .
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul reclamant a arătat că nu poate să-și viziteze copilul la domiciliul unde locuiește, deoarece au loc certuri între apelant și pârâta F. D. I., și/sau au loc certuri între apelant și M. M. (mama pârâtei), și/sau au loc certuri între apelant și M. A. M. (cumnata pârâtei), apelantul detaliind sub acest aspect în cerere. A mai subliniat că, dacă nu face și zice ceea ce dorește pârâta este amenințat cu terminarea programului de vizită, iar câte o dată aceste amenințări se și concretizează în fapt.
A probat (la instanța de fond) cu înscrisuri că în perioada noiembrie 2012 - până în martie 2013 pârâta nu a respectat programul de vizitare de 3 ore odată pe săptămână, reducându-i de fiecare dată în mod unilateral timpul de vizită iar uneori în unele săptămâni interzicându-i să-și vadă copilul. Mai mult, în perioada martie 2013-2 iulie 2013 programul de vizitare de 3 ore o dată pe săptămână nu a fost respectat de pârâtă, reducându-i de fiecare dată în mod unilateral timpul de vizită, iar uneori în unele săptămâni interzicându-i să își vadă copilul. Aproape de fiecare dată, între părți au loc certuri, care afectează în mod negativ copilul.
Apelantul a mai susținut că, prin sentința civilă nr.4040 din 13.03.2013 îi este interzis dreptul legal la legături personale cu copilul și îi este interzis și dreptul legal al copilului de a menține legături personale cu părintele său.
Legăturile personale între părinte și copil sunt drepturi minimale ce sunt garantate de prevederile legale din România. În momentul de față nu există legături personale între apelant și copil, deoarece legătura personală înseamnă legătura între două persoane. Or, în momentul de față, a susținut apelantul, există legături în grup, grupul fiind format din apelant, copil și pârâtă. Legătura personală între părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul, și copil este garantată de prevederile art. 14, art. 31 din Legea nr. 272/2004, art. 262, 401 din Codul civil, art. 43, 97,100,101 din Legea nr. 4/1953 - Codul Familiei și de prevederile art. 8. alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A mai susținut că pârâta face abuzuri și ilegalități asupra sa și asupra copilului, întrucât îi interzice apelantului și copilului să păstreze legături personale, le interzice atât libertatea de circulație, libertatea de exprimare, interzice dreptul la libertatea de informație, interzice dreptul copilului la o copilărie mai frumoasă.
În opinia sa, nu este nici corect și nici legal să aibă obligația de a plăti pensia alimentară pentru copil, și să nu aibă dreptul de a avea legături personale cu copilul. Adică are obligație de a da bani dar nu are dreptul de a avea legături personale cu copilul.
Drepturi minime garantate de prevederile legale din România, sunt dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul și dreptul copilului de a menține legături personale cu părintele.
Drepturile maxime pe care le poate avea un părinte sunt de încredințare a copilului spre creștere și educare, dar cu respectarea dreptului copilului de a menține legături personale cu celălalt părinte și cu respectarea dreptului celuilalt părinte de a păstra legături personale cu copilul.
La data de 07.08.2012 când a înaintat cererea de chemare în judecată a fostei soții, F. D. I., nu existau legături personale între apelant și copil și nu existau nici legături personale între copil și apelant, care este tatăl natural al copilului, F. I. C..
Conform prevederilor legale părintele are dreptul de a păstra legături personale cu copilul și copilul are dreptul de a păstra legături personale cu părintele. În susținerea acestui punct de vedere apelantul a dat citire în continuare prevederilor art. 14 din Legea nr. 272/2004, art. 31 din Legea nr. 272/2004, art. 262 din Codul civil, art. 401 din Codul civil, art. 43, art. 97, art. 100, art. 101 din Legea nr. 4/1953 - Codul Familiei, precum și art. 8. alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor.
A susținut că prin hotărârea primei instanțe a fost victima unei discriminări, fiind discriminat în raport cu ceilalți cetățeni români, deoarece cetățenii români au dreptul de a avea legături personale cu copilul/copii lor, dar apelantului i se interzice dreptul de a avea legături personale cu copilul său. Totodată, a fost discriminat și copilul F. I. C., deoarece copii români au dreptul de a avea legături personale cu părintele, dar copilului său i s-a interzis dreptul de a avea legături personale cu părintele.
Apelantul a mai făcut referiri și la drepturile stipulate prin Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.
A mai solicitat instanței de apel ca prin hotărârea ce o va lua să țină cont și de practica instanțelor în această materie, sens în care face referire la diferite hotărâri pronunțate de instanțe.
Prin decizia civilă nr.910/A/26.09.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a stabilit, în favoarea reclamantului, următorul program de legături personale cu minora: în al doilea și al patrulea sfârșit de săptămâna din luna de vineri ora 18.00 până duminica ora 18.00 cu luarea minorei peste noapte la domiciliul reclamantului; în zilele de joi din prima și a treia săptămână, de la ora 17:00, la ora 20:00; în anii pari – perioada Sărbătorilor P. începând cu prima zi de Paste - ora 10.00 – pana a treia zi ora 18.00; în anii impari – perioada Sărbătorilor de C., începând cu prima zi, 25 decembrie ora 10.00 până a treia zi de C., 27 decembrie, ora 18.00; de ziua de naștere a minorei, interval orar 10.00-20.00 în anii impari, cu posibilitatea luării minorei din domiciliul mamei, iar în anii pari doar o ora vizita în intervalul 10.00 – 11.00 cu posibilitatea luării minorei din domiciliul mamei; în perioada vacantei de vara – 2 săptămâni în luna iulie (1 iulie – 15 iulie), respectiv 2 săptămâni în luna august (1 august – 15 august) respectându-se același interval orar de preluare a minorei, ora 10.00 și de aducerea a minorei, ora 18.00, de fiecare dată preluarea și aducerea minorei făcându-se în fața blocului în care locuiește minora.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 401 Cod civ., părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat minorul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, iar în caz de neînțelegere între părinți, acest drept se realizează la cererea celui interesat, prin stabilirea de către instanța judecătorească a unui program de vizitare în cadrul căruia să se întrețină legăturile personale cu copilul minor.
Instanța a apreciat și că, potrivit Legii nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii. Articolul 3 alin.1 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului (ratificata prin Legea nr.18/1990, republicata în M.Of. 314 din data de 13.06.2001) consacră același principiu al interesului superior al copilului. Astfel, potrivit acestui articol, în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotiri sociale, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate.
Prin urmare, în lumina ansamblului prevederilor legale în această materie, Tribunalul a apreciat că dreptul apelantului de a avea legături personale cu minora trebuie analizat prin prisma interesului superior al copilului, respectiv acela de a avea un echilibru psiho-afectiv prin legături directe cu ambii părinți.
Procesul decizional în cauzele ce privesc relația părinți - copii trebuie să fie echitabil, să respecte interesele protejate de art.8 din Convenție, fapt pentru care tribunalul a apreciat că tatăl minorei F. I. C., născută la data de 30.10.2008, trebuie sa fie implicat și sa joace un rol suficient de important în creșterea, educarea și îngrijirea minorei.
Tribunalul a reapreciat materialul ansamblului probator administrat în primă instanță și a considerat că, în raport de vârsta minorei și de relațiile conflictuale dintre părinți, se impune modificarea măsurilor luate prin sentința civilă nr.4508/23.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 2 București, în sensul stabilirii unui program de vizitare mai extins.
Prin urmare, a admis cererea și a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de legături personale cu minora: în al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână din luna de vineri ora 18.00 pana duminica ora 18.00 cu luarea minorei peste noapte la domiciliul reclamantului; în zilele de joi din prima și a treia săptămână, de la ora 17:00, la ora 20:00; în anii pari – perioada Sărbătorilor P. începând cu prima zi de Paste - ora 10.00 – pana a treia zi ora 18.00; în anii impari – perioada Sărbătorilor de C., începând cu prima zi, 25 decembrie ora 10.00 pana a treia zi de C., 27 decembrie, ora 18.00; de ziua de naștere a minorei, interval orar 10.00-20.00 în anii impari, cu posibilitatea luării minorei din domiciliul mamei, iar în anii pari doar o ora vizita în intervalul 10.00 – 11.00 cu posibilitatea luării minorei din domiciliul mamei; în perioada vacantei de vara – 2 săptămâni în luna iulie (1 iulie – 15 iulie), respectiv 2 săptămâni în luna august (1 august – 15 august) respectându-se același interval orar de preluare a minorei, ora 10.00 și de aducerea a minorei, ora 18.00.
În stabilirea acestui program, Tribunalul a avut în vedere faptul că minora are nevoie de prezența constanță în viața sa a ambilor părinți, fiind necesar ca legăturile personale să aibă loc astfel încât între vizite să nu se scurgă o perioadă mare de timp. Prin urmare, tatăl va avea dreptul să viziteze minora atât la sfârșit de săptămână, cât și în timpul săptămânii, încercând pe cât posibil ca acest program să se desfășoare cu respectarea principiului egalității în drepturi dintre cei doi părinți. Nu a fost admisă cererea acestuia de a avea un program cu minora în fiecare week-end, o astfel de cerere contravenind dreptului mamei de a petrece timp cu minora.
De asemenea, a fost cenzurată și cererea apelantului de stabilire a programului de vizitare pe întreaga perioadă a lunii august, Tribunalul considerând că absența mamei din viața minorei pe această perioadă nu corespunde interesului minorei.
Tribunalul a aprobat ca acest program să se desfășoare cu luarea minorei de la domiciliul mamei, apreciind că intimata nu a făcut dovada unui comportament al apelantului de natură a duce la stabilirea unui program de vizitare exclusiv în prezența mamei. Astfel, aceasta a invocat faptul că apelantul nu îi asigură o alimentație adecvată stării de sănătate a minorei sau faptul că acesta nu se joacă adecvat cu minora, fără însă a proba aceste aspecte. Chiar dacă acest aspecte ar fi probate și s-ar dovedi a fi adevărate, s-a apreciat că acestea nu prezintă o gravitate atât de mare încât să ducă la o limitare atât de drastică a drepturilor apelantului. Nici faptul că intimata nu este de acord cu comportamentul acestuia nu poate duce la interdicția ca părintele să petreacă timp singur cu minora, de vreme ce nu s-a dovedit că acesta ar vătăma minorei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta F. D. I., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs, a susținut că decizia instanței de apel contravine principiului prevalenței interesului superior al copilului, în luarea tuturor deciziilor care îl privesc pe acesta, a fost luată cu încălcarea dreptului recurentei la apărare, în faza procesuală a apelului, și cu aplicarea greșită a Legii nr.272/2004.
În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, a susținut că în ziua anterioară termenului de judecată la care a fost soluționat apelul, avocatul său a anunțat-o că nu trebuie să se prezinte în fața instanței pe motiv că acesta are un alt proces,la care se va prezenta și va depune în numele său o cerere de amânare a cauzei. De bună-credință fiind, apelanta nu s-a prezentat personal la primul termen de judecată în apel, iar apoi a constatat că cererea prin care avocatul său solicita amânarea cauzei a fost respinsă de instanță, ca neîntemeiată. Apelul a fost astfel judecat, fără a se cunoaște punctul său de vedere, ceea ce i-a adus o gravă vătămare atât ei, cât și minorei și i-a încălcat dreptul la apărare.
În continuare, a arătat că, deși Legea nr.272/2004 prevede expres prevalența interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copilul, instanța de apel, nesocotind aceste dispoziții legale, a stabilit în favoarea intimatului reclamant un program extins de vizitare, cu luarea minorei la domiciliul acestuia, interesul fetiței fiind nesocotit din două puncte de vedere. Pe de o parte, nu s-a ținut seama de starea de sănătate a fetiței, care nu permite, încă, luarea acesteia din domiciliu pentru perioade mai îndelungate, iar, pe de altă parte, unele aspecte legate de comportamentul tatălui, chiar dacă nu direct legate de atitudinea sa față de minoră, pun serioase semne de întrebare cu privire la responsabilitatea acestuia cu minora.
S-a susținut de recurentă că minora suferă de tulburare de vorbire – dislalie polimorfă, afecțiune care constă în aceea că vorbirea devine grea accesibilă pentru interlocutor, de alte tulburări și s-a născut fără un rinichi.
Cu privire la comportamentul intimatului reclamant, recurenta a arătat că acesta, prin modul său de viață și prioritățile pe care și le-a stabilit, nu este suficient de pregătit și de responsabil, pentru a putea face problemelor speciale pe care le are minora și pentru a răspunde corespunzător exigențelor pe care le presupune luarea minorei în domiciliul său. Din înscrisurile depuse la fond reiese că acesta este foarte preocupat de persoana sa și dorește să cunoască cât mai multe persoane de sex feminin, în acest scop făcându-și publicitate atât în media, cât și prin distribuirea de fluturași și alte moduri de publicitate.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nul (în baza art.302 ind.1 C.proc.civ.) sau ca neîntemeiat (în baza art.312 alin.1 C.proc.civ.) sau ca inadmisibil (deoarece nu există nicio prevedere legală care să interzică părintelui dreptul de a avea legături personale cu copilul său, dimpotrivă prevederile legale prevăd dreptul la legături personale între părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și copil).
În susținerea excepției nulității recursului, intimatul a arătat că cererea de recurs și motivele de recurs nu poartă semnătura reclamantei, sancțiunea aplicabilă într-o astfel de situație fiind, conform art.302 ind.1 C.proc.civ., constatarea de către instanță a nulității recursului.
În continuare, a susținut că recursul este și nemotivat, simpla consemnare în cuprinsul cererii de recurs a dispozițiilor art.304 pct.5 și 9 C.proc.civ. nefiind suficientă pentru a reține motivarea legală a recursului. Recurenta nu a precizat nici un articol pe care instanța l-a încălcat, indicând doar Legea nr.272/2004.
Pe fond, a susținut că nu poate să-și viziteze copilul la domiciliul mamei, deoarece, de fiecare dată, au loc certuri între părți sau între intimat și membrii familiei recurentei (mamă, cumnată). Recurenta nu a respectat programul de vizitare de 3 ore pe săptămână, stabilit de instanță prin hotărâre irevocabilă, reducându-i de fiecare dată în mod unilateral timpul de vizită, iar uneori, interzicându-i să-și vadă copilul.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 17.02.2014, instanța de recurs a respins excepțiile invocate de intimat, reținând că recursul declarat de recurenta pârâtă a fost semnat de avocat ales, împuternicit expres în acest sens, iar criticile dezvoltate de aceasta în memoriul de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de criticile de nelegalitate formulate de recurentă prin motivele de recurs, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2013, reclamantul a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, iar prin rezoluție s-a fixat termen pentru judecarea acestei căi ordinare de atac la data de 23.09.2013.
Prin cererea depusă la dosar la data de 20.09.2013, intimata pârâtă a solicitat instanței de apel, pentru termenul de judecată mai sus menționat, amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător.
Conform dispozițiilor art. 156 alin. 1 cod procedură civilă, instanța de apel putea amâna cauza pentru lipsă de apărare o singură dată și numai dacă cererea formulată în acest sens de parte era temeinic motivată.
Cererea intimatei pârâte nu indica însă motivele de fapt și de drept pe care se întemeia, situație în care, în mod legal instanța de apel a dispus respingerea cererii de amânare a cauzei și, luând act că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, a acordat părții prezente cuvântul pentru susținerea apelului, reținând cauza în pronunțare.
Deși prin cererea de amânare intimata pârâtă nu solicitase amânarea pronunțării, în conformitate cu dispozițiile art. 165 alin. 2 cod procedură civilă, instanța de apel a dispus amânarea pronunțării asupra apelului, pentru a da posibilitate acesteia să formuleze note scrise, dreptul la apărare al intimatei pârâte fiind astfel pe deplin respectat.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că se impune extinderea programului de vizitare a minorei stabilit în favoarea reclamantului, în modalitatea reținută expres în considerentele și dispozitivul deciziei recurate, reținând că minora are nevoie de prezența constantă în viața sa a ambilor părinți, iar susținerile pârâtei privind comportamentul neadecvat al reclamantului față de fetiță și afecțiunile de care aceasta suferă nu au fost probate. Mai mult, a reținut că și dacă astfel de aspecte ar fi fost probate, nu prezintă o gravitate atât de mare încât să ducă la o limitare drastică a dreptului de vizitare al tatălui.
Instanța de recurs reține, însă, că art. 401 din noul cod civil prevede expres dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta, dar și faptul că, modalitățile de exercitare a dreptului de vizitare se stabilesc de instanța de judecată, dacă părțile nu se învoiesc, criteriul principal de care se ține seama fiind, în toate cazurile, interesul copilului și nu satisfacerea pe deplin a dreptului părintelui sau solicitările făcute de părinți prin cererile depuse la dosar, astfel cum se sugerează de recurentă.
Din probele administrate în cauză a rezultat că minora F. I. C. s-a născut la data de 30.10.2008, din căsătoria părților, iar prin sentința civilă nr. 4508/23.04.2010 pronunțată de Judecătoria S. 2 București, în dosarul civil nr._, a fost încredințată spre creștere și educare mamei, tatăl păstrând dreptul de a avea legături personale cu fetița o dată pe săptămână, timp de 3 ore, în prezența mamei, ziua și intervalul orar urmând a fi stabilite prin înțelegerea părților.
Potrivit dispozițiilor art. 403 din noul cod civil programul de vizitare mai sus menționat poate fi modificat de instanța de judecată numai dacă se dovedește că s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanță la stabilirea sa și, evident, numai cu respectarea interesului superior al copilului.
Schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanță la data pronunțării sentinței civile nr. 4508/23.04.2010 este evidentă și rezultă din faptul că între părți nu există, în prezent, un consens cu privire la programul de vizitare a fetiței de către tată, deși, conform acestei hotărâri intervalul orar în care trebuia să se realizeze vizita urma să fie stabilit prin înțelegerea părților.
În această situație, instanța de apel a apreciat corect că acțiunea reclamantului trebuie admisă, sarcina de a stabili un program clar de vizitare a minorei, care să satisfacă dreptul reclamantului, fără a afecta însă interesul superior al copilului revenind instanței de judecată.
Instanța de control judiciar a greșit însă atunci când a apreciat că vizitarea minorei de către tată se poate face conform unui program extins prin luarea acesteia din domiciliu perioade lungi de timp, deși, recurenta pârâtă a susținut constant că minora are probleme grave de sănătate, iar reclamantul nu a contestat aceste susțineri.
S-a susținut că minora s-a născut fără un rinichi, iar din actele depuse în recurs a rezultat că suferă și de tulburare anxioasă de separare, tulburare de vorbire, hiperactivitate asociată cu întârziere de dezvoltare și mișcări stereotipe. Examenul tomografic la care a fost supusă fetița în data de 18.12.2013 a evidențiat, de asemenea, la nivelul creierului modificări cu aspect sechelar cu substrat anoxic.
Toate aceste afecțiuni impun, evident, respectarea unui program strict de viață al fetiței, o îngrijire atentă, dar mai ales precauție maximă în schimbarea condițiilor de creștere și dezvoltare a acesteia, pentru a nu tulbura negativ starea sa emoțională, întregul proces de creștere și educare.
Nu este mai puțin adevărat că situația de fapt existentă în prezent, în care copilul dezvoltă relații afective mai mult cu mama sa, fiind practic dependentă de aceasta, tatăl putând să-l viziteze doar în prezența mamei, nu poate fi benefică dezvoltării psihice a acestuia și nu poate înceta decât prin stabilirea unui program de vizitare a minorei de către tată, care să-i ajute să se cunoască și să construiască o relație normală tată – copil, de care, evident, inclusiv minora are nevoie, cum în mod corect a apreciat și instanța de apel.
O astfel de relație trebuie să se construiască însă progresiv, prin vizitarea minorei de către tată în lipsa mamei, dar fără a aduce schimbări majore în viața fetiței, ce ar putea afecta starea sa precară de sănătate.
Instanța apreciază că, stabilirea unor legături personale între minor și tată, prin vizitarea copilului de părintele de care este separat o dată pe săptămână, respectiv sâmbăta de la ora 13 până la ora 18, prin luarea fetiței din domiciliul mamei corespunde interesului superior al copilului apreciat inclusiv prin luarea în considerare a stării de boală și a vârstei acesteia și satisface dreptul de tatălui de a dezvolta și păstra legături firești cu fiica sa.
Soluția se impune cu atât mai mult cu cât acest program de vizitare nu este unul irevocabil, putând fi modificat de instanța de judecată, la cerere, ori de câte ori se dovedește că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data stabilirii sale.
În consecință, având în vedere toate aceste considerente, Curtea va dispune, în baza dispozițiilor art. 312 Cod Procedură Civilă, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanței de apel, în sensul stabilirii legăturilor personale între intimat și minor, după programul și în modalitatea mai sus menționate.
În baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, instanța va obliga intimatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată, către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă F. D. I., împotriva deciziei civile nr.910 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. G. S. și cu Autoritatea Tutelară P. S. 3 BUCUREȘTI.
Modifică în parte decizia, în sensul că dreptul reclamantului la vizitarea minorei se va exercita săptămânal, sâmbăta, de la ora 13,00 până la ora 18,00, prin luarea minorei din domiciliul mamei și cu obligația aducerii acesteia în domiciliu la terminarea programului de vizită.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă intimatul la 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/03.03.2014
---------------------------------------------
T.B– Secția a IV-a – A.M.B.
- E.A.
Jud.Sector 2 – M.S.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 220/2014. Curtea... | Suspendarea provizorie a executarii. Decizia nr. 332/2014.... → |
|---|
