Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 220/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 220/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 220
Ședința publică de la 17.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
******************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, P. G., împotriva deciziei civile nr.40.A. din 23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, F.-S. C. A. și AUTORITATEA TUTELARĂ-P. SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul F. I., pentru recurentul - reclamant, P. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, avocatul M. B. P., pentru intimata - pârâtă, F. S. C. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, lipsind Autoritatea Tutelară - P. Sectorului 2 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea ia act de precizarea părților, în sensul că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului apelantei-pârâte și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța fondului.
Consideră că în mod eronat instanța de apel a dispus autoritatea părintească să fie exercitată de către mamă, în condițiile în care tatăl a locuit cu mama și minorul până în anul 2010. Ulterior, când s-a deschis acțiunea de vizitare minor, tatăl a fost în legătură continuă cu copilul și că a încercat atât din punct de vedere material cât și afectiv să aibă o legătură normală cu acesta.
Arată că instanța de fond în mod corect a apreciat că declarația minorului este în totalitate sub influența mamei, care încearcă să-l îndepărteze pe minor de tată. Este inadmisibil, ca după 11 ani de conviețuire alături de copilul său, o instanță să spună că tatăl nu mai prezintă garanții și că autoritatea părintească să fie exercitată de mamă.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că tatăl, nu a obstrucționat-o pe mamă să-și exercite autoritatea părintească în mod liber, din contră de fiecare dată când aceasta și-a exprimat dorința de a pleca cu copilul în străinătate acesta i-a dat acordul.
Apreciază că exercitarea autorității părintești, conform Noului cod civil, trebuie exercitată de ambii părinți, atâta timp cât acest lucru este în interesul superior al copilului.
Mai arată că, mama i-a indus în eroare atunci când a afirmat că minorul urmează cursurile școlii „ Britsch School” obligându-l pe reclamant să achite niște sume de bani, însă, în realitatea copilul urma cursurile la o școală normală și că la dosar există și un răspuns de la școala americană care atestă că minorul nu era înscris acolo.
Pe aspectul faptului că minorul ar suferi de astm bronșic și că reclamantul trebuia să plătească suma de 3000 Euro, consideră că în mod corect instanța fondului a apreciat faptul că la dosar, nu există înscrisuri din care să rezulte că acesta trebuie să plătească acea sumă lunar mamei.
Nu solicită de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
În opinia sa, toate motivele de recurs sunt de netemeinice și privesc reaprecierea probelor și că nu există nici un motiv de nelegalitate, iar întreaga motivare, cât și întreg probatoriul administrat în cauză, privesc doar latura materială a acestei relații dintre copil și părinte.
Nu există la dosar o dovadă că reclamantul s-ar fi implicat și altfel în viața copilului și tot probatoriul prezintă relația dificilă dintre cei doi părinți.
Mai mult, nu există nico dovadă că părțile au locuit împreună până în anul 2010, dimpotrivă, ei au locuit împreună până în anul 2004-2005, iar pentru restul perioadei, există la dosar contracte de comodat și de închiriere, care fac dovada faptului că niciuna dintre părți nu locuia în comun.
Cât privește declarația minorului dată la instanța fondului, solicită a se observa că în prezent copilul are 13 ani, deci, este un preadolescent care știe ce vrea și ceea ce simte.
Referitor la faptul că minorul nu a urmat o școală privată, ci una la stat, precizează că din câte știe minorul a urmat o școală privată în București, S. 2 .
Arată că tatăl absolut, niciodată, nu a vizitat minorul la vreo școală, că în prezent este căsătorit în Italia și are trei fete și că niciodată nu a adus la cunoștință familiei sale de existența acestui copil din Romania.
Mama nu i-a solicitat tatălui niciodată vreo contribuție bănească, ci doar acordul acestuia atunci când plecau în străinătate, pentru că tatăl nu petrecut nicio vacanță cu acesta.
Solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, în replică, referitor la susținerea avocatului părții adverse, în sensul că părțile nu au locuit împreună și cu referire la acele contracte de comodat, precizează că la acel moment la adresa respectivă exista sediul societății.
Mai arată că din câte cunoaște reclamantul a mers în nenumărate ori la școală să vizitete minorul și chiar a discutat cu diriginta acestuia.
Cu privire la boala de care suferă copilul, respectiv, astm bronșic, arată că este vorba despre o bronșită asmatiformă care nu implică costuri așa cum au fost solicitate de către intimata-pârâtă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.40A/23.01.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis apelul civil formulat de apelanta pârâtă reclamantă F.-S. C. A. împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Sectorului 2 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât P. G. și cu Autoritatea tutelară - P. sectorului 2 București, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului F.-S. Ernesto-Biagio, născut la data de 27.09.1999, să fie exercitată exclusiv de către mamă, a obligat reclamantul pârât să plătească în favoarea minorului suma de 1000 Euro, reprezentând bani pentru sărbătorile din decembrie 2008 și, respectiv, din decembrie 2009, a respins pretențiile privind banii aferenți sărbătorilor de iarnă, respectiv ca lipsite de obiect, pentru sărbătorile din Decembrie 2010 și ca prescrise pentru sărbătorile din decembrie 2007, decembrie 2006, decembrie 2005 și decembrie 2004 și, pe cale de consecință a obligat reclamantul pârât să plătească în favoarea minorului suma 3000 Euro, reprezentând costul tratamentului pentru astm bronșic din iunie 2009, iunie 2010 și iunie 2011, respingând ca prescrise pretențiile cu acest obiect aferente perioadei iunie 2008- 2004, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr.23._, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâta Fisher – S. C. A., solicitând instanței obligarea pârâtei să permită reclamantului menținerea relațiilor personale cu minorul Fisher –S. Ernesto Biagio, născut la data de 27.09.1999 din relația de concubinaj a părților, propunând în acest sens un program de vizită .
Pârâta Fisher – S. C. A. a formulat cerere reconvențională, modificată, solicitând: încredințarea minorului Fisher – S. Ernesto Biagio, născut la data de 27.09.1999, spre creștere și educare; majorarea cuantumului pensiei de întreținere la care reclamantul pârât a fost obligat prin sentința civilă nr.8141/05.11.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București; obligarea reclamantului pârât la plata sumelor de 3.500 Euro ,pentru perioada sărbătorilor de iarnă din anii 2004-2010, și de 7000 Euro, reprezentând contravaloarea tratamentului pentru astm bronșic în aceeași perioadă.
La termenul de judecată din 24.06.2011, instanța a respins excepția de netimbrare pentru capătul de cerere din reconvențională, având ca obiect plata sumelor de 3500 Euro, respectiv de 7000 Euro, și a dispus unirea cu fondul a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse de pârâta reclamantă .
În probațiune, părților le-au fost încuviințate proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială. Totodată, s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliile părților și a fost audiat minorul .
Prin sentința civilă nr._/11.11.2011 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte acțiunea principală și cererea reconvențională
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat apel pârâta reclamantă Fisher –S. C. A., care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, motivat de următoarele:
Având în vedere modificările aduse de Noul cod civil pe parcursul judecății, prima instanță trebuia să califice cererea reconvențională ca având petit de exercitare exclusivă de către mamă a autorității părintești asupra minorului și stabilirea domiciliul minorului la mama pârâtă reclamantă, iar pe de altă parte, să rețină că, prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională, reclamantul pârât a fost de acord ca minorul să fie încredințat mamei, ceea ce, în contextul noilor dispoziții, reprezintă acordul la exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă.
Din hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care, în 2003, a fost stabilită pensia de întreținere, rezultă că de la acea dată părțile nu mai conviețuiau ca o familie, cei doi fiind separați în fapt.
Este greșită soluția dată de prima instanță cu privire la pretenții, deoarece pentru cele respinse ca prescrise se omite că sunt prestații periodice și fiecare se prescrie separat, iar pentru cele respinse ca neîntemeiate, se omite convenția părților.
Din modul de redactare a sentinței cu privire la aspectele susmenționate, prima instanță face aprecierea textelor de lege în mod părtinitor, în favoarea reclamantului, fără să aibă raportarea reală a situației de fapt.
Prima instanță invocă și dispoziții ale Legii nr.272/2004, fără a lua în calcul circumstanțele speței, respectiv faptul că minorul nu are o relație strânsă cu tatăl, faptul că tatăl reclamant este cetățean străin și ar putea părăsi această țară la încheierea afacerilor, iar înscrisurile aflate la dosar dovedesc că acesta nu respectă înțelegerea părților sau hotărârea judecătorească .
Aprecierea interesului copilului trebuie făcută de judecător în urma administrării probatoriului, după o analiză punctuală a situației familiale preexistente separării cât și în timpul acesteia.
Soluția primei instanțe de exercitare în comun a autorității părintești ignoră probleme demonstrate de probele aflate la dosar: reclamantul este instabil emoțional, deoarece, căsătorit fiind, a ascuns acest lucru ani de zile, iar minorul nu cunoaște familia acestuia; reclamantul are un comportament agresiv, verbal, chiar în prezența minorului; deși în acțiune a arătat că apelează la instanță deoarece pârâta nu îi permite să viziteze minorul, la interogatoriu susține că părțile au locuit împreună până la momentul promovării acțiunii; reaua credință a reclamantului pârât în ceea ce privește plata obligațiilor stabilite prin convenția părților și prin hotărâre judecătorească.
Programul de legături personale trebuie să aibă limite rezonabile și suficiente, respectiv să ia în considerare atașamentul copilului față de spațiul în care trăiește, precum și agresivitatea tatălui față de mamă, în prezența minorului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 18), intimatul reclamant pârât a solicitat respingerea apelului ca nefundat, invocând, în esență, următoarele apărări:
De la nașterea minorului Ernesto-Biagio, intimatul reclamant pârât și-a asumat pe deplin rolul de părinte, îndeplinindu-ți toate obligațiile morale și materiale față de copil și având cu acesta relații părintești firești.
Promovarea prezentei acțiuni este determinată de faptul că, la încetarea relației de concubinaj dintre părți, apelanta pârâtă reclamantă i-a limitat intimatului dreptul la relații personale cu minorul, ceea ce contravine dispozițiilor art.14 din Legea nr.272/2004, cum în mod corect a reținut prima instanță.
Intimatului reclamant pârât îi sunt aplicabile dispozițiile art.17 din Legea nr.272/2004, deoarece este cetățean italian, cu domiciliul în Italia.
Prima instanță a respectat principiul rolului activ al judecătorului, deoarece a încuviințat și administrat pentru ambele părți înscrisuri, interogatoriul reciproc, proba testimonială, ancheta socială la domiciliul părților și ascultarea minorului.
În temeiul art.397 Cod civil, prima instanță a dispus exercitarea autorității părintești de ambii părinți, nefiind dovedite în speță niciuna din condițiile art.907 Cod civil care ar duce la exercitarea autorității părintești doar de unul din părinți.
O atare soluție corespunde principiului respectării interesului superior al minorului, care nu trebuie să sufere pentru neînțelegerile dintre părinți.
Nici un argument al sentinței apelate nu susține afirmația apelantei legate de soluționarea cauzei în mod părtinitor, în favoarea intimatului reclamant. Totodată, invocând dispozițiile Legii nr.272/2004, prima instanță le individualizează în speța de față, după administrarea întregului probatoriu, și stabilind, astfel, că relațiile minorului cu tatăl său sunt benefice pentru dezvoltarea fizică și mentală a acestuia.
Toate înscrisurile de la dosar dovedesc că intimatul și-a respectat obligația de întreținere lunară a minorului, în cuantum de 500 Euro, stabilită prin hotărâre judecătorească, iar în plus, a contribuit și la cheltuielile cu întreținerea imobilului apelantei și ale imobilului părinților acesteia.
Este legală și susținută de probele administrate în cauză soluția de respingere ca fiind prescrise a unor pretenții formulate pe cale reconvențională. Intimatul reclamant pârât precizează că, deși nu poate proba nimic din susținerile sale, deși a declarat că nu a cerut niciodată bani pentru tratamentul copilului, apelanta pretinde în cererea reconvențională o sumă de bani nejustificată, ceea ce a dus la formarea convingerii instanței de fond că, în perioada în care părțile au conviețuit, intimatul și-a îndeplinit toate obligațiile financiare față de fiul său, iar pretențiile apelantei sunt neîntemeiate.
Instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei situațiile de fapt la modul concret, probele administrate de părți în dovedirea susținerilor reciproce, drepturile părților, precum și interesul superior al copilului
Minorul Fisher – S. Ernesto Biagio s-a născut la data de 27.09.1999, din relația de concubinaj a intimatului reclamant pârât P. G. cu apelanta pârâtă reclamantă Fisher – S. C. A..
La data de 24.01.2003, apelanta din prezentul dosar l-a acționat în instanță pe intimat, în vederea obligării acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere pentru minor. În acest sens, a fost pronunțată în dosar nr.968/2003 sentința civilă nr.8141/05.11.2003, prin care Judecătoria Sectorului 3 București l-a obligat pe tată să plătească în favoarea minorului o pensie lunară de întreținere de 500 Euro, începând cu data formulării acțiunii și până la majoratul copilului, conform declarației autentificate sub nr.1370/31.10.2003 a tatălui.
Prin declarația autentificată la care se face referire în sentința susmenționată (fila 21), intimatul s-a obligat să plătească în favoarea minorului următoarele sume de bani: 500 Euro cu titlu de pensie de întreținere, la fiecare 01-07 a lunii, până la data de 01.07.2005, dată de la care pensia se va mări urmare activităților școlare și celor conexe; 1000 Euro în luna iunie din fiecare an, pentru tratamentul necesar astmului bronșic de care suferă minorul; 500 Euro în luna decembrie a fiecărui an, pentru sărbători.
Prin aceeași declarație autentificată, intimatul s-a obligat să aducă la cunoștința celor în drept existența minorului, pentru ca acesta să beneficieze de drepturile succesorale cuvenite, și să efectueze formalitățile necesare pentru dobândirea de către minor a cetățeniei italiene și a drepturilor ce îi revin acestuia conform legislației italiene.
Un conținut similar în ceea ce privește obligațiile intimatului față de minorul Ernesto –Biagio are și tranzacția autentificată( fila 23), în aceeași zi și sub același număr cu declarația autentificată, dar această tranzacție nu a fost folosită pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient, motivarea instanței fiind aceea că nu se pot realiza tranzacții cu privire la dreptul legal al copilului privind plata pensiei de întreținere de către pârât.
La data autentificării tranzacției și a declarației intimatului P. G., respectiv la data pronunțării sentinței de obligare a acestuia din urmă la plata unei pensii lunare de întreținere de 500 Euro pentru minor, copilul avea vârsta de 4 ani, iar la data promovării cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, 05.07.2011, minorul avea vârsta de 12 ani, nefiind la dosar nicio dovadă în sensul că intimatul și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin declarația autentificată din 31.10.2003, aceea de a mări pensia lunară de întreținere după anul 2005, respectiv de a face cunoscută existența copilului familiei din Italia și a face demersurile pentru ca acest copil să dobândească drepturile ce i se cuvin conform legislației italiene.
Audiat fiind în Camera de consiliu (fila 27 verso dosar), minorul a declarat că nu dorește să îl însoțească pe tatăl său în afara domiciliului mamei și nu dorește să petreacă mai mult timp cu tatăl său, întrucât, în opinia sa, i-a fost și îi este indiferent tatălui, care nu a adus la cunoștința familiei din Italia existența sa; totodată, copilul a declarat că se înțelege mai bine cu actualul prieten al mamei, care îl tratează ca pe propriul copil. La interogatoriu (fila 132 dosar fond), intimatul a recunoscut că nu a dus niciodată minorul în Italia, la familia sa.
În referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea tutelară - P. B. la domiciliul intimatului P. G. (fila 53 fond), s-a consemnat că acesta este cetățean italian, că în prezent locuiește în Italia și vine în România lunar, pentru 7-10 zile. Totodată, s-a consemnat precizarea intimatului în sensul că minorul se află în grija mamei și că el, ca părinte, a contribuit financiar și material la susținerea copilului, cu sume considerabile.
Martora R. G., propusă de intimat și audiată la prima instanță (fila 133) nu a relatat aspecte legate o altă implicare a intimatului, decât cea de natură financiară, în creșterea copilului.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a apreciat că implicarea intimatului în creșterea și educarea copilului său a fost preponderent materială, și că acesta, motivat sau nu de existența unei alte familii în Italia, unde își petrece majoritatea timpului, precum și de tensiunile existente în relația cu mama copilului, nu s-a implicat în aspecte importante din viața minorului Ernesto Biagio, cum sunt școala sau medicul la care să fie înscris ori tratarea problemelor de sănătate.
În plus, din declarația copilului rezultă că intimatul reclamant pârât nu a știut să aibă o relație corespunzătoare tată-fiu, o asemenea relație neputând fi construită doar prin oferirea de bunuri materiale. Necunoscând personalitatea copilului, apelantul nu dovedește că ar avea o contribuție importantă la luarea deciziilor în interesul superior al copilului.
Pentru considerentele de mai sus, tribunalul în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a schimbat sentința apelată în sensul că autoritatea părintească asupra minorului va fi exercitată exclusiv de către mamă, criticile apelantei fiind întemeiate sub acest aspect, indiferent de interpretarea care ar putea fi dată poziției exprimate de intimatul reclamant pârât în întâmpinarea la cererea reconvențională.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate criticile aduse de apelantă soluției date de prima instanță cu privire la pretențiile reprezentând banii pentru sărbătorile de iarnă și banii pentru tratamentul de astm bronșic, iar sentința apelată va fi schimbată și sub acest aspect. Astfel, prin declarația autentificată sub număr 1370/31.10.2003, intimatul reclamant pârât s-a obligat să plătească în favoarea minorului, alături de pensia de întreținere lunară și independent de majorarea cuantumului acestei pensii, suma de 1000 Euro în luna iunie din fiecare an, pentru tratamentul necesar astmului bronșic de care suferă minorul, precum și suma de 500 Euro în luna decembrie a fiecărui an, pentru sărbători. Cuantumul acestor sume a fost stabilit prin acordul părților,astfel cum rezultă din conținutul tranzacției autentificate în aceeași zi cu declarația susmenționată, iar stipularea lor în același act care cuprinde o înțelegere a părinților cu privire la cuantumul pensiei de întreținere dovedește că cei doi părinți au avut în vedere că toate aceste sume de bani – pensia de întreținere, sumele de bani pentru sărbătorile de iarnă, costul tratamentului de astmă bronșic - reprezintă contribuția intimatului reclamant pârât la cheltuielile de creștere și educare a minorului.O asemenea înțelegere corespunde interesului superior al minorului.
Tribunalul a reținut că nu s-a dovedit în cauză nicio împrejurare care să justifice încetarea obligației de plată din partea intimatului, în ceea ce privește banii pentru sărbătorile de iarnă și tratamentul de astmă bronșic. La fila 43 apel se află adeverința medicală emisă la data de 04.12.2012 de medicul de familie al minorului, din care rezultă că acest copil este suferind de astm bronșic, iar la interogatoriul luat la prima instanță, intimatul reclamant a fost de acord să plătească banii pentru tratamentul de astm bronșic, dar numai în limita sumelor indicate în documente justificative.
La fila 138 din dosarul de fond se află ordinul de plată care dovedește achitarea de către intimat, la data de 21.12.2010, a sumei de 2150 lei, care reprezintă echivalentul celor 500 Euro, la care s-a obligat pentru luna Decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
În mod corect a învederat apelanta că plățile acestor sume sunt prestați periodice, iar dreptul la acțiune privind fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, astfel cum prevede art.12 din Decretul nr.167/1958, aplicabil în cauză conform art.102 din Legea nr.71/2011, în raport de anul 2003 când a fost autentificată declarația ce reprezintă izvorul respectivelor obligații de plată.
În consecință, în considerarea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 și a datei promovării acțiunii, 05.07.2011, tribunalul a respins ca prescrise pretențiile privind banii aferenți sărbătorilor de iarnă din Decembrie 2007, decembrie 2006, decembrie 2005 și decembrie 2004. Pe de altă parte, în temeiul art.112 Cod procedură civilă, au fost respinse ca lipsite de obiect pretențiile aferente lunii Decembrie 2010, care au fost achitate. În temeiul art.529 alin.1 Cod civil nou, intimatul reclamant pârât va fi obligat să plătească minorului suma de 1000 Euro, reprezentând banii pentru sărbătorile de Decembrie 2008 și, respectiv, din Decembrie 2009.
În considerarea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 și a datei promovării acțiunii, 05.07.2011, tribunalul a respins ca prescrise pretențiile privind banii destinați tratamentului pentru astm bronșic, aferenți lunilor iunie din anii 2008-2004, iar în temeiul art.529 alin.1 Cod civil nou, intimatul reclamant pârât va fi obligat să plătească minorului suma de 3000 Euro, reprezentând costul tratamentului de astm bronșic din iunie 2009, iunie 2010 și iunie 2011.
Criticile apelantei privind programul de legături personale al intimatului reclamant pârât cu minorul au fost respinse ca nefondate, constatându-se că, în primul rând, apelanta nu invocă în concret nicio vătămare adusă de acest program interesului superior al copilului, iar pe de altă parte, s-a reținut că un asemenea program de legături personale permite crearea unei legături firești tată-fiu și implicarea tatălui în toate aspectele ce privesc creșterea și educarea minorului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs P. G.. În esență motivează recursul în sensul că potrivit art.304 pct.6 Cod procedură civilă s-a dat mai mult decât s-a cerut, adică obligarea sa la 3.000 Euro, costul tratamentului bronșic din lunile iunie 2009, iunie 2010 și iunie 2011. Nelegal l-a obligat la plata a 1000 Euro tratament pentru luna iunie 2011, deoarece reclamanta nu a cerut (numai 2004 – 2010). De asemenea, conform art.304 pct.7 Cod procedură civilă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Astfel, s-a dispus greșit ca autoritatea părintească asupra minorului F. S. Ernesto – Biagio să fie exercitată exclusiv de mamă. Nu a arătat în cauză dacă aer exista o cauză reală sau întemeiată care împiedică exercitarea autorității părintești în comun (deși s-au făcut probe noi) conform art.503 din Noul codul de procedură civilă de procedură civilă. Nu au fost probate nici împrejurările (și nici nu au fost îndeplinite) din dispozițiile art.507 Noul Cod de procedură civilă.
Nu s-a ținut seama de art.488 alin.2 lit.c din Noul Cod de procedură civilă și art.2 alin.1 din Legea nr.272/2004.
De asemenea, pentru obligarea s-a la plata sumei de 3.000 Euro reprezentând costul tratamentului pentru astm bronșic pe lunile iunie 2009, iunie 2010 și iunie 2011 și 1000 Euro pentru sărbătorile de iarnă din decembrie 2008, respectiv decembrie 2009, nu a avut documente justificative.
Totodată, a indicat și motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii). Se arată că s-a aplicat greșit art.507 din Noul Cod de procedură civilă, nu are temei legal conform art.503, art.505 din Noul Cod de procedură civilă, art.488 alin.2 lit.c din Noul Cod de procedură civilă și a legii nr.272/2004, art.2 alin.1. S-a interpretat greșit și tranzacția privind suma de 3000 și 1000 Euro.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă vizează situații de plus petita și ultra petita.
Deși acest motiv este expresia principiului disponibilității și a obligației instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, el, nu este de ordine publică, numai partea interesată fiind cea îndreptățită să invoce aceste critici.
Recursul nu este o cale de atac devolutivă prin intermediul căruia se rejudecă cauza, ci un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acestuia. Ca atare se verifică dacă hotărâre atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza probelor administrate fără a se putea, în principiu administra probe noi.
Verificând susținerile recurentului și față de cele mai sus arătate, se reține că instanța de apel a avut în vedere și respectat dispozițiile legale pe baza probelor administrate, iar motivul de recurs este neîntemeiat (s-au avut în vedere toate probele referitoare la sumele de 3000 Euro și 1000 Euro și perioadele iunie 2009, iunie 2010 și iunie 2011, prin modificarea cererii reconvenționale de mamă la fond).
Referitor la motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă (când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii).
Referitor la rt.304 pct.7 Cod procedură civilă, consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea hotărârii. Pentru aceasta trebuie să existe contradicție între considerente sau lipsește motivarea soluției sau ea este superficială.
Cercetând acest motiv de recurs nu se regăsește niciunul din aceste elemente, critica vizând de fapt o problemă de apreciere a probelor, de fapt pe motive de netemeinicie și nu de legalitate și așa fiind se reține că și acest motiv nu este întemeiat.
Referitor la motivul privind invocarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
Și acest motiv de recurs este nefondat,
Hotărâre este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată: (verificându-se se reține că nu subzistă această critică și, deoarece lipsa de temei legal nu trebuie confundată cui încălcarea legii sau cu nemotivarea), iar încălcarea sau aplicarea greșită a legii presupune să s-a aplicat o normă generală în dauna celei speciale, s-a aplicat o normă care nu este incidentă în speță, s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt, ceea ce nu a corespuns. Ca atare și aceste critici sunt nefondate.
Cum recursul este neîntemeiat, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă acesta va fi respins ca nefondat, criticile formulate nefiind primite întrucât sunt neîntemeiate.
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată solicitate, instanța le apreciază la 1000 lei și le reduce ca atare, obligând pe recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta – intimată.
Văzând și dispozițiile art.316 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - reclamant, P. G., împotriva deciziei civile nr.40A. din 23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, F.-S. C. A. și AUTORITATEA TUTELARĂ-P. SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă, către intimata – pârâtă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.C.M.T.
Ex.2/28.04.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – C.C.
- S.V.
Jud.sector 2 București – A.M.G.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 289/2014. Curtea... → |
|---|
